Capitolul XVI religiile din china antică



Yüklə 3,84 Mb.
səhifə15/104
tarix03.11.2017
ölçüsü3,84 Mb.
#29610
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   104

Cosmogonia întemeiată pe omorârea şi sfârtccarea unei Fiinţe antropomorfe reamintestr miturile lui Tiamat (§ 21), lui Puruşa (§ 73) si lui Pan Ku (§ 129). Creaţia Lumii este deci rezultatul unui sacrificiu sângeros; idee religioasă arhaică şi din plin răspândită, care, la germani, ca şi la alte popoare, justifică sacrificiul uman. într-adevăr, un asemenea sacrificiu, repetiţie a actului divin primordial, asigură înnoirea Lumii, regenerarea vieţii, coeziunea societăţii. Ymir era bisexuat45; el a zămislit de unul singur un cuplu uman. Bisexualitatea constituie, se ştie, expresia, prin excelenţă, a totalităţii. La vechii germani, ideea de totalitate primordială este întărită prin alte tradiţii mitologice, după care Ymir, strămoşul zeilor, i-a născut totodată pe uriaşii demonici (care vor ameninţa Cosmosul până la catastrofa finală).

Continuându-şi opera lor cosmogonică, cei trei fraţi au creat stelele şi corpurile cereşti din scânteile azvârlite de Muspell şi le-au orânduit mişcările, fixând astfel ciclul cotidian (ziua şi noaptea) şi succesiunea anotimpurilor. Pământul, de formă circulară, era înconjurat pe dinafară de Oceanul cel mare; în laturi, zeii au stabilit lăcaşurile uriaşilor, în interior ei au construit Midgardh (literal, „lăcaşul de mijloc"), lumea oamenilor, apărată de o împrejmuire făcută din genele lui Ymir. Cu ajutorul lui Hoenir, zeul cel tăcut, şi al lui Lodhur, figură despre care nu ştim mai nimic, Odhin a creat prima pereche umană, pornind de la cei doi arbori, Askr şi Embla46, aflaţi la ţărmul mării; el le-a dat viaţă, Hoenir le-a dăruit minte şi Lodhur le-a dat simţurile şi forma antropomorfă. Un alt mit vorbeşte despre două fiinţe umane răsărind din

43 Jan de Vries interpretează cuvântul ginnunga ca exprimând ideea de înşelăciune prin magie, deci „vrăjitorie, magie"; cf. „Ginnungagap", pp. 41 sq.

44 Potrivit „Rugăciunii de la Wessobrunn ", poem de origine creştină, scris în secolul al IX-lea în Germania meridională, „nu existau nici pământ, nici bolta cerească, nici copaci, nici munţi... soarele nu strălucea, luna nu lumina. Marea cea glorioasă nu exista".

45 Numele de Ymir a fost apropiat de sanscritul Yima „bisexuat". După Tacit (Germania, 2) strămoşul mitic al germanilor era Tuisto; or, acest nume se leagă de cuvântul din vechea suedeză tvistra, „despărţit", şi desemnează, ca şi Ymir, o fiinţă androgină.

46 Askr aminteşte de frasinul cosmic; Embla este, poate, totuna cu elmla, „ulmul". Creaţia omului pornind de la arbori este o tema destul de răspândită în mitologiile arhaice; ea este, de asemenea, atestată la indo-europcni; cf. Bonfante, „Microcosmo e macrocosmo nel mito indoeuropeo", pp. l sq.

327

Celţi, germani, traci şi geţi



Arborele Cosmic, Yggdrasill, şi populând lumea, în timpul iernii celei mari a ragnarok-u\u\ (§ 177), ele îşi vor găsi adăpost în trunchiul lui Yggdrasill şi se vor hrăni cu rouă crengilor lui. După Snorri, această pereche, adăpostită de Arborele Cosmic, va supravieţui distrugerii lumii şi va repopula noul pământ, care se va naşte după aceea.

Arborele Yggdrasill, situat în Centru, simbolizează, şi în acelaşi timp constituie Universul. Creştetul său atinge Cerul şi ramurile sale îmbrăţişează lumea. Una din rădăcinile sale se întinde în ţara morţilor (Hei), alta în ţinutul uriaşilor şi a treia în lumea oamenilor47. De la apariţia sa (adică din momentul când lumea a fost orânduită de către zei), Yggdrasill a fost ameninţat cu distrugerea: un vultur îi devoră frunzişul, trunchiul său începe să putrezească si şarpele Niddhog prinde să-i roadă rădăcinile, într-o zi din vremurile viitoare, Yggdrasill se va prăbuşi şi acesta va fi sfârşitul lumii (ragnarok).

Este vorba, desigur, de imaginea bine cunoscută a Arborelui Universal situat în Centrul Lumii şi făcând legătura între cele trei niveluri cosmice: Cerul, Pământul şi Infernul48. Am arătat, în mai multe rânduri, arhaismul şi difuziunea considerabilă a acestui simbol cosmologic. Anumite concepţii orientale şi nord-asiatice au influenţat probabil imaginea şi mitul lui Yggdrasill. Dar e important să arătăm trăsăturile specific germanice: Arborele — adică Cosmosul — anunţă, prin însăşi apariţia sa, decăderea şi prăbuşirea finală; destinul, Urdhr, e ascuns în izvorul subteran în care se împlântă rădăcina lui Yggdrasill, altfel spus, în însuşi Centrul Universului. După Voluspâ (str. 20), zeiţa destinului determină soarta oricărei fiinţe vii, nu numai a oamenilor, ci şi a zeilor şi a giganţilor. S-ar putea spune că Yggdrasill întruchipează Destinul exemplar şi universal al existenţei; orice modalitate de a exista — lumea, zeii, viaţa, oamenii — este perisabilă şi totuşi susceptibilă să răsară din nou o dată cu zorii unui nou ciclu cosmic.

174. Asenii şi Vanii. Odhin şi atributele sale „şamanice"

După ce a orânduit prima pereche de strămoşi în Midhgardh, zeii şi-au clădit propriul lor lăcaş, tot în Centrul Lumii, într-un loc înalt49. Panteonul este alcătuit din două grupuri divine: Asenii şi Vanii. Cei mai de vază dintre zeii Aseni sunt Tyr, Odhin şi Thorr; primii doi corespund binomului de zei suverani (în India vedică, Mitra şi Varuna), în timp ce Thorr, zeul ciocanului, vrăjmaşul, prin excelenţă, al uriaşilor, reaminteşte de aspectul marţial al lui Indra. La rândul lor, cei mai importanţi dintre Vani — Njordhr, Freyr şi Freyja — se caracterizează prin bogăţia lor şi prin raporturile lor cu fecunditatea, plăcerea şi pacea. Analizând structura mitică a războiului dintre romani şi sabini (§ 162), noi am făcut deja aluzie la conflictul dintre Aseni si Vani. Acest război, lung, dur şi nedecis, s-a isprăvit printr-o reconciliere definitivă. Principalii zei Vani s-au instalat la Aseni şi au completat, prin fecunditatea şi bogăţia pe care le guvernează, atributele reprezentate de suveranitatea juridică, magia şi forţa războinică.

Numeroşi autori s-au străduit sa interpreteze acest episod fabulos drept amintirea unui conflict istoric dintre reprezentanţii a două culturi distincte, împărtăşind credinţe religioase deosebite: agricultorii autohtoni (după unii, „Megalithenvolker") şi cuceritorii lor

47 După Snorri, fiecare din cele trei rădăcini se împlântă în câte un izvor, cele mai celebre fiind izvorul celui mai înţelept dintre zei, Mimir, la care Odhin îşi va lăsa un ochi, drept chezăşie (§ 174), şi izvorul sortii (Urdharbrunnr). Probabil însă că tradiţia originară cunoştea un singur izvor subteran.

48 Acelaşi simbolism apare în coloana Irminsul, care, potrivit credinţei saxonilor, susţinea cerul.

49 După cum se ştie, indicaţiile topografice ale Centrului Lumii reflectă o geografie mitică, construită conform unei geometrii imaginare.

De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului

328

(Streitaxtvolker" sau năvălitorii ariofoni). Dar Georges Dumezil a arătat că e vorba de o temă mitologică indo-europeană, puternic istoricizată în povestirea lui Snorri50. Desigur, invadările teritoriilor locuite de populaţiile agrare neolitice, supunerea autohtonilor de către năvălitori superiori din punct de vedere războinic, urmată de simbioza dintre aceste două tipuri de societate, dintre două etnii deosebite, sunt fapte atestate de arheologie; ele constituie, de altfel, un fenomen specific al protoistorie! europene, prelungindu-se în anumite regiuni până în Evul Mediu. Dar tema mitologică a războiului dintre Aseni şi Vani precede procesul de germanizare, căci ea face parte din tradiţia indo-europeană. Foarte probabil că mitul a servit drept model şi justificare pentru numeroase războaie locale, terminate prin reconcilierea adversarilor şi prin integrarea lor într-o societate comună.



Adăugăm totuşi că dacă principalii Aseni — Tyr, Odhin, Thorr — păstrează anumite trăsături specifice zeilor primelor două funcţii, suveranitatea şi războiul, figurile lor au suferit puternice modificări; ele au fost modelate în conformitate, pe de o parte, cu geniul religios germanic şi, pe de altă parte, sub impactul unor influenţe mediteraneene şi nord-asiatice. Odhin-Wodan este cel mai important dintre zei, tatăl şi suveranul lor. S-au scos în relief analogiile sale cu Varuna: amândoi sunt suverani, prin excelenţă, şi meşteri ai magiei; ei îşi leagă şi îşi paralizează adversarii; ei sunt lacomi de came umană51. Dar, după cum vom vedea, deosebirile nu sunt mai puţin însemnate.

într-un pasaj din poemul Hâvamâl („Cuvintele celui Preaînalt", str. 139-142), Odhin povesteşte cum a dobândit runele, simbol al înţelepciunii şi al puterii magice, Spânzurând timp de nouă nopţi în arborele Yggdrasill, „rănit cu lancea şi sacrificat lui Odhin, eu însumi sacrificat mie însumi, fără să mănânc şi fără să beau, iată că runele, la chemarea mea, se revelară". El dobândeşte, astfel, ştiinţa ocultă şi darul poeziei. Este vorba, desigur, de un rit de iniţiere de structură paraşamanică. Odhin rămâne spânzurat de Arborele Cosmic52; Yggdrasill înseamnă, de altfel, „calul (drasil) lui Ygg", unul din numele lui Odhin. Spânzurătoarea este numită „calul" spânzuratului, şi se ştie că victimele sacrificate lui Odhin erau spânzurate în arbori. Rănindu-se pe sine însuşi cu lancea, nebând şi nemâncând, zeul suferă moartea rituală şi dobândeşte înţelep­ciunea secretă de tip miţiatic. Aspectul şamanic al lui Odhin este confirmat şi de calul său cu opt picioare şi de cei doi corbi care îl înştiinţează despre tot ce se întâmplă în lume. Ca şi şamanii, Odhin poate să-şi schimbe forma şi poate să-şi trimită spiritul sub înfăţişare de animale; el cercetează în preajma morţilor şi obţine cunoaşterea secretă; el declară în poemul Hăvamăl (str. 158) că ştie un farmec care poate sili pe un spânzurat să coboare din spânzurătoare şi să stea de vorbă cu el; el este meşter în arta seidhr, tehnică ocultă de tip şamanic53.

Alte mituri arată vicleniile la care a recurs Odhin şi preţul pe care acceptă să îl plătească pentru a dobândi înţelepciunea, omniscienţa şi inspiraţia poetică. Un uriaş, Mimir, era vestit pentru ştiinţa sa ocultă. Zeii i-au tăiat capul şi 1-au trimis lui Odhin. Acesta 1-a conservat cu ajutorul ierburilor tămăduitoare şi de câte ori Odhin voia să pătrundă anumite secrete consulta capul uriaşului54. După Snorri (Gylfaginning, 8), Mimir era păzitorul izvorului înţelepciunii,

50 Ve/i în ultimul timp Leş dieux des Germains, pp. 17 sq. (p. 39, bibliografie); Du mythe au roman. pp. 22 sq.

51 Cf. G. Dumezil, Leş dieux des Germains, pp. 62 sq.

52 Despre rolul Arborelui Cosmic în iniţierile şamanilor nord-asiatici, vezi cartea noastră le Chamanisme, pp. 49 sq., 145 sq., 163 sq.

53 E dificil să precizezi „originea" elementelor şamanice în religiile vechilor germani, mai ales în mitologia şi cultul lui Odhin-Wodan. Unii îi văd rădăcinile în moştenirea indo-europeană, dar nu trebuie excfuse nici innuenţele nord-asiatice. Oricum ar fi, importanţa acordată tehnicilor extatice şi credinţelor de structură samanică apropie religia germanilor de şamanismul asiatic.

54 Şamanii Yukagir consultau craniile strămoşilor lor şamani, Le Chumanisme, p. 20). Ci capul lui Orfeu (§ 108).

329

Ce Iţi, germani, traci şi geţi



la rădăcina lui Yggdrasill. Odhin n-a dobândit dreptul de a bea din el decât după ce şi-a sacrificat un ochi, ascunzându-1 în izvor (cf. Voluspă, str. 25).

Un mit important relatează originea „băuturii poeziei şi înţelepciunii": în momentul în care s-a încheiat pacea dintre Vani şi Aseni, toţi zeii au scuipat într-un vas; din acest scuipat ceremonial a răsărit o făptură de o înţelepciune extraordinară, numita Kvasir55. Doi pitici îl ucid pe Kvasir, îi amestecă sângele cu miere şi descoperă astfel hidromelul. Cel care bea ajunge poet sau savant. Băutura este ascunsă în lumea de dincolo, într-un loc în care e greu de ajuns, dar Odhin reuşeşte să o capete, şi de atunci ea este accesibilă tuturor zeilor. Inspiraţia poetică este numită de către skalzi „cupa lui Ygg", „sângele lui Kvasir" etc.56. Ca să încheiem: ca urmare a iniţierii sale (care i-a permis să dobândească runele), a sacrificării unui ochi (în urma căreia a dobândit dreptul să bea din izvorul Mimir) şi a furtului miedului, Odhin a devenit stăpânul indiscutabil al înţelepciunii şi al tuturor ştiinţelor oculte. El este, în acelaşi timp, zeul poeţilor şi al înţelepţilor, al extaticilor şi al războinicilor.

175. Războiul, extazul şi moartea

Spre deosebire de Varuna, Odhin-Wodan este un zeu al războiului: căci, după cum scrie G. Dumezil, „în ideologia şi în practica germanilor, războiul a năvălit peste tot şi a colorat totul" (Dieux..., p. 65). Dar în societăţile tradiţionale şi, mai ales la vechii germani, războiul constituie un ritual justificat printr-o teologie. Avem de-a face, întâi de toate, cu o asimilare a luptei cu sacrificiul: atât învingătorul, cât şi victima aduc zeului o ofrandă de sânge. Prin urmare, moartea eroică devine o experienţă religioasă privilegiată, în plus, natura extatică a morţii îl apropie pe războinic de poetul inspirat, ca şi de şaman, de profet şi de înţeleptul-vizionar. Odhin-Wodan îşi câştisâ specificitatea gratie tocmai acestei exaltări a războiului, extazului şi morţi i.

Numele de Wodan derivă de ia termenul wut, literal, „furie". Este vorba de o experienţă specifică tinerilor războinici: ea producea o transmutare a umanităţii lor printr-un acces de furie agresivă şi năprasnică, şi îi asimila unor fiare de pradă turbate. După YnglingaSaga (cap. VI), tovarăşii lui Odhin „mergeau fără armură şi, asemenea lupilor ori câinilor sălbatici, îşi muşcau scuturile şi erau puternici ca urşii ori taurii. Omorau oameni şi nici focul, nici oţelul nu le puteau face nimic. Mânia lor se numea furie de berserkr" (literal, „războinici în piele, serkr, de urs"). Erau cunoscuţi, de asemenea, şi sub numele de âlfhedhnar, „om în blană de lup".

Tânărul devenea berserkr ca urmare a unei lupte iniţiatice. Astfel, la triburile chatti, scrie Tacit (Germania, 31), solicitantul nu-şi tăia nici pletele, nici barba mai înainte de a fi omorât un duşman. La taifali, tânărul trebuia să doboare un mistreţ sau un urs, iar la heruli trebuia să se lupte fără arme57. Trecând prin toate aceste încercări, candidatul îşi însuşea modul de comportare al unui animal sălbatic; el devenea un războinic de temut în măsura în care se comporta aidoma unei fiare carnivore. Credinţele despre lykantropia, dobândită ca urmare a îmbrăcării ritualice într-o piele de lup, devin extrem de populare în Evul Mediu, iar în ţinuturile nordice ele se prelungesc până în secolul al XlX-lea.

55 Este vorba de personificarea unei băuturi îmbătătoare, care pccetiuia înţelegerea între două grupuri sociale. G. Dunie/il a evidenţiat un analog indian: Loki, pp. 102 sq.; cf. Leş dieux. des Germains, pp. 31 sq.

56 Izvoarele sunt indicate de Turville Petre, Myttt and Religion ofthe North, p. 38,

57 A se vedea M. E\K\de,Naissancesmystiques,p. 175 şi n. 4; „Leş Daces et ies Loups" (uiDeZalmoxisâGeniiis-Kh.an. în special pp. 17sq.) |trad. românească, pp. 20, sq. — nota Irad.j. 7'acit îi descrie pe haruzii de pe cursul superior aJ Odorului si acela al Vistulei, cu scuturile lor negre si trupurile lor pictate în negru, ca o „armată de fantome'' (exercitits feralix), a cărei privelişte nici un vrăjmaş nu putea s-o suporte (Germania, 43).

De la Gauîama Buddha până la triumful creştinismului

330

Zeu al războiului, Odhin-Wodan este totodată zeu al morţilor. El ocroteşte prin mijloace magice pe marii eroi, dar sfârşeşte prin a-i trăda şi doborî pe protejaţii săi. Explicaţia acestui straniu şi contradictoriu comportament pare să fie necesitatea de a aduna în jurul său pe cei mai de temut războinici în vederea bătăliei eshatologice ragnarok. într-adevăr, luptătorii de seamă, căzuţi în bătălie, erau conduşi de Walkyrii în palatul ceresc Walhalla58. Primiţi de către Odhin, ei îşi petreceau zilele întrecându-se în lupte, pregătindu-se pentru bătălia finală.



Ocrotitor al vestitelor Mănnerbiinde care, ca toate societăţile extatice şi războinice, terorizau satele, Odhin-Wodan nu putea fi zeul favorit al populaţiilor rurale. Cultul lui, comportând sacrificii umane prin spânzurătoare, era celebrat mai cu seamă de familiile regilor, ale căpeteniilor militare şi anturajului lor. S-au relevat totuşi numeroase toponime conţinând cuvântul Odhin, şi chiar substantive compuse cu vocabule însemnând „câmpii" şi „ogoare". Ceea ce nu demonstrează structura agrară a lui Odhin, ci caracterul său „imperialist", tendinţa sa de a-şi apropria funcţiile şi atributele altor zeităţi.

Rolul capital jucat de Odhin-Wodan în viaţa religioasă a germanilor se explică prin însuşirile multiple ale suveranităţii magice. Odhin este autorul principal al creaţiei Lumii, zeilor şi omului, (în ce priveşte alte personaje divine, active în vremurile mitice ale începuturilor, memoria colectivă nu le-a reţinut decât numele.) Tot astfel, el este chemat să joace rolul principal în bătălia finală ragnarok. Calitatea sa de zeu suveran, şi în acelaşi timp de zeu al războiului şi al morţii, face comprehensibil atât caracterul sacru al regalităţii, cât şi valorizarea religioasă a morţii pe câmpul de luptă, concepţii care caracterizează cultura Evului Mediu timpuriu germanic (cf. partea a IlI-a).

176. Asenii: Tyr, Thorr, Baldr

Primul dintre Aseni, Tyr (*Tîwaz, Zi u) este mult mai şters. Iniţial el era un zeu suprem59, căci unul din numele pentru zei, tiwar, este pluralul lui Tyr. întrucât interpretatio romana îl identifica cu Marte, el este clasat în general printre zeii războiului, într-adevăr, Tyr prezintă un aspect militar destul de dezvoltat, dar vocaţia sa iniţială de „zeu juridic" (omolog lui Mitra) este încă transparentă. El are legături organice cu thing, adică adunările poporului unde se dezbăteau pricinile. E adevărat că adunările din vreme de pace reaminteau pe acelea din vreme de război, pentru că se adunau armatele şi hotărârile se aprobau fluturând securea sau sabia în văzduh, ori lovind spada de scut60.

Episodul mitic cel mai important şi care caracterizează vocaţia lui Tyr a avut loc la începutul timpului. Zeii ştiau că lupul Fenrir, zămislit de o gigantă cu Loki, trebuia să-i devoreze, încredin-ţându-1 că e vorba de un joc, ei izbutesc să-1 înfăşoare cu o legătură magică, într-atât de fină încât era invizibilă. Bănuitor, tânărul lup se învoieşte numai cu condiţia ca unul din zei să ţină o mână între fălcile sale, drept chezăşie că nu i se vrea răul. Numai Tyr a îndrăznit să facă aşa ceva, iar lupul îndată ce a simţit că nu mai poate ieşi din strânsoarea legăturii magice a închis fălcile şi i-a retezat mâna (Gylfaginning, cap. 13,21). Pe bună dreptate, Georges Dumezil

58 Vulholi, „sala celor că/.uţi". Wulkyriile (al căror nume înseamnă „cele care îi aleg pe căzuţi în luptă") erau la început spiritele care îi ocrotesc pe morţi.

59 Numele său, *Tîwaz, se înrudeşte cu alte nume indo-europene ale (zeului) Cerului: Dyaus, Zeus, lupiter. Probabil că, cel puţin la anumite triburi germanice, zeul celest continuă să fie venerat sub numele de Irmin-Hermin; vezi mai jos.

60 După cum observw Jan de Vries, „din punct de vedere germanic, nu există contradicţie între conceptele de «zeu al luptelor» şi «zeu al dreptului»" (Altgermanische Religlonsgeschichîe, II, p. 13).

331

Celţi, germani, traci şi geţi



observă că oricât de necesară ar fi fost această faptă pentru salvarea panteonului ea constituie totuşi o violare a jurământului şi, prin urmare, arată degradarea zeului Suveran-Legiuitor61.

Thorr (Donar) a fost unul din cei mai populari zei. Numele său înseamnă „tunet", arma sa este ciocanul Mjollnir („măcinătorul"), imagine mitică a fulgerului, asemănător cu vajra lui Indra (cf. § 68). Cu barba lui roşie şi apetitul său fabulos, el se apropie de zeul vedic. Thorr este apărătorul Asenilor şi al lăcaşului lor divin. Numeroase povestiri îl arată înfruntând uriaşii şi nimicindu-i cu ciocanul său62. Adversarul său principal este Şarpele Cosmic, Jornungan, care înlănţuie lumea şi care va ameninţa domnia zeilor la ragnarok. Mai multe texte şi câteva desene ni-1 înfăţişează pe Thorr trăgându-1 pe balaur afară din mare.

Imaginile lui Thorr, reprezentat întotdeauna cu ciocanul său, se găseau în numeroase temple. Martorii vorbesc mai frecvent despre acestea decât despre imaginile altor zei. Ca stăpân al furtunilor, Thorr era popular printre ţărani, deşi nu era un zeu agrar. El asigura însă bogăţia recoltelor şi ocrotea de demoni satele, în funcţia lui de zeu războinic, i-a luat locul Odhin. Trăsătura erotică, specifică lui Indra, se lasă poate descifrată în rolul ritual al ciocanului cu prilejul căsătoriilor. S-a remarcat „folclorizarea" anumitor povestiri mitologice, care pun accent pe Thorr, Mjollnir şi uriaşi; de pildă, deghizarea lui Thorr în logodnică, ca să-1 pacătească pe uriaşul care îi furase ciocanul. Semnificaţia ritualurilor subiacente fiind uitată, aceste povestiri mitologice au supravieţuit graţie calităţilor lor narative. Procese similare pot explica originea multor teme literare.

Prin puritatea şi nobleţea sa, prin destinul lui tragic, Baldr este cel mai interesant zeu. Fiul lui Odhin şi al Friggăi, el este, scrie Snorri, „cel mai bun şi toţi îi laudă. Are o înfăţişare atât de frumoasă şi de strălucitoare, încât făptura iui răspândeşte raze de lumină... Este cel mai înţelept dintre Aseni, cel rnai vrednic în vorbire şi cel rnai milostiv" (Gylfaginning, cap. II). Se cunosc puţine lucruri despre cultul sau, dar se ştie că era iubit de toţi. Totuşi, Baldr şi-a revelat importanţa în drama universului mai ales prin moartea sa. Mitul său e, de altfel, cel mai tulburător din toată mitologia germanică.

Tot după versiunea lui Snorri, Baldr a avut vise funeste, şi zeii au hotărât să-1 facă invulnerabil. Mama sa a primit juruinţa tuturor lucrurilor de pe lume ca să nu-1 vatăme vreunul pe fiul ei. Apoi Asenii s-au întrunit cu toţii în piaţa thing~ului, împrejurul lui Baldr, şi au început să se joace lovindu-1 cu săbiile şi aruncând cu tot felul de lucruri în el. „Loki a văzut acest lucru şi i-a displăcut". Luând înfăţişare de femeie, s-a dus la Frigga şi a întrebat-o dacă absolut toate lucrurile au jurat să nu-1 vatăme pe Baldr. Frigga i-a răspuns: „Există o mică tufă care se cheamă misîilteinn, «tufă de vase»; mi s-a părut prea plăpândă ca să o pun să jure". Loki a desprins vâscul şi a plecat cu el la thing. Hodhr, fratele lui Baldr, se ţinea deoparte, întrucât era orb. Loki i-a dat creanga de vase şi i-a spus: „Fă ca ceilalţi, aruncă spre el, eu îţi voi spune în ce direcţie se află Baldr". împins de Loki, Hodhr a aruncat vâscul-săgeată în fratele său. „Săgeata 1-a străpuns pe Baldr, care a căzut la pământ. A fost cea mai mare nefericire care s-a putut întâmpla între zei şi între oameni''. Cu toate acestea, nimeni nu 1-a putut pedepsi pe Loki, pentru că se aflau cu toţii într-un loc sfânt (Gylfaginning, cap. 33-35).

61 Cf. Leş dieux des Germains, p. 75: „tot ce a câştigat societatea zeilor în eficacitate a pierdut în putere morală şi mistică: ea nu mai este decât proiecţia exactă a cetelor sau a statelor pământeşti care au o singură grijă: să câştige şi să învingă. Viaţa tuturor grupurilor umane este, desigur, făcută din violenţă şi viclenie; teologia, cel puţin, ne înfăţişează o Ordine divină; evident nici aici nu este totul perfect, dar într-un Mitra sau într-un Fides veghează un chezaş, străluceşte un mode! divin".

1)2 Raporturile dintre Thorr si personajul agitând o secure din desenele rupestre ale epocii bronzului scandinav sunt greu de precizat.

De la Gautama Buddha până la triumful creştinismului 332

„Aşa cum reiese din însăşi structura Voluspei, această dramă este cheia de boită a istoriei lumii. Astfel, mediocritatea vârstei actuale a lumii a devenit de nelecuit. Desigur, bunătatea şi mărinimia lui Baldr fuseseră ineficiente, deoarece, printr-un fel de blestem, nici una din hotărârile sale nu se realiza, dar cel puţin zeul exista şi această existenţă era un protest şi o mângâiere"'63.

Deoarece nu căzuse pe câmpul de luptă, Baldr nu a mers în Valhala, ci în Hei. Solului, trimis de Odhin ca să ceară slobozirea lui Baldr, Hei i-a răspuns că îl va elibera pe Baldr cu condiţia ca „toate făpturile lumii" să-1 plângă. Informaţi de zei, oamenii, animalele, plantele, pietrele pornesc să plângă. Numai o vrăjitoare n-a vrut să-1 jelească pe Baldr şi „se bănuie ca era Loki". în cele din urmă, Thorr îl prinde pe Loki şi zeii îl înlănţuie de o stâncă. Deasupră-i, ei au legat un şarpe veninos, aşa încât picăturile de venin care ies din gura şarpelui să-i cadă pe faţă. Soţia lui Loki, scrie Snorri, stă cu un hârdău dedesubt, ca veninul să cadă în el. Când acesta se umple, ea iese să-1 golească, dar atunci veninul îi cade lui Loki pe obraz; el se zvârcoleşte şi în clipa aceea pământul se cutremură. Totuşi, la ragnarok. în ajunul sfârşitului lumii, Loki va ajunge să scape din legături.


Yüklə 3,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   104




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin