Capitolul XVI religiile din china antică

Despre sincretismul religios, vezi R, Pettazzoni, „Sincretisme) e conversiune" (în Saggi di storia dell religione e della mitologia, Roma, 1946, pp. 143—151); Helmer Ringgren, ,,The Problem of Syncretism", în Syncretism, Ed. Sven S. Hartman (Stockholm, 1969), pp. 7-14; A. S. Kapelrud, „Israel's Prophets and their Confrontation with Canaanite Religion", ibid.. pp. 162-170; J. van Dijk, „Leş contacts ethiques dans la Mesopotamie et Ies syncretismes de Ia religion sumerienne", ibid., pp. 171-206; Ian Bergman, „Beitrag zur Interpretatio Graeca: Aegyptische Gotter in Griechischer Uebertragung", ibid.. pp. 207-227; L£ syncretisme dans Ies religions grecque et romaine (Travaux du Centre d'Etudes Supericures specialist: d'Histoire des Religions â Strasbourg, Paris, 1972); Geo Widengren, „Cultural Influence, Cultural Continuity and Syncretism", în Religious Syncretism in Antiquity. Essays in Conversation with Geo Widengren, ed. B. Pearson (Missoula, Montana, 1975, pp. 1-20); F. Dunand şi P. Leveque, ed., Leş syncretismes dans Ies religions de l'antiquite. Colloque de Besanţon, 1973 (Leiden, 1975).

Despre astrologie şi fatalismul astral, vezi Karl Priimm, Religionsgesclrichtliches Handbuchfur den Raum der altchristlichen Umwelt. pp. 404 sq. (cu literatura anterioară); R. P. Festugiere, lj.i revelation d'Hermes Trismegiste. I (1944), pp. 89-122; Fran/. Cumont, Astrology and Religion among the Greeks and the Romans (New York, 1912); id., L'figypte des astrologues (Bruxelles, 1973); id., Lux Perpetua (1949), pp. 303 sq.; H. Ringgren, ed., Fatalistic Beliefs (Stockholm, 1967), în special studiul lui Ian Bergmann, „I Overcome Fate, Fate Harkens to Me", pp. 35-51; C. Schneidcr, Kullurgeschichte des Hellenismus, II, pp. 907-919.

In epoca romană, moda horoscoapelor se generalizează la Roma, ca şi în întreg Imperiul. August îşi publică horoscopul şi bate monede cu imaginea Capricornului, constelaţia sa zodiacală.

Mitologia şi teologia celor şapte planete şi-au lăsat amprenta în cele şapte zile ale săptămânii, cei şapte îngeri ai Apocalipsei, în noţiunea celor şapte ceruri şi a celor şapte infernuri, scara rituală cu şapte trepte în cultul lui Mithra etc.

Cu privire la cultul suveranilor, vezi E. Bickermann, „Die romische Kaiserapotheose", ARW, 27, 1929, pp. 1-24; Lily R. Taylor, The Divinity of the Roman Emperor (Middletown, 1931); Mac Evance, The Oriental Origin of Hellenistic Kingship (Chicago, 1934); D. M. Pippidi, Recherches sur le culte imperial (Bucureşti, 1939); id., „Apotheose imperiale et apotheose de Peregrinos", SMSR, 20, 1947-1948, pp. 77-103; Karl Pmmm,Rdigionsgeschichlliches Handbuch, pp. 54-66 (cu o bună bibliografie); L. Ccrfaux-J. Tondriau, Le culte des Souverains dans la civilisation hellenistique (Paris, 1958); l^e culte des Souverains dans l'Empire romain (= Entretiens Hardt, XIX, Vandoeuvres-Geneva, 1973).

Izvoarele literare privitoare la Mistere au fost publicate de N. Turchi, Fontes mysteriorum aevi hellenistici (Roma, 1923). în ciuda tendinţei sale apologetice, lucrarea lui Karl Priimm, Religiongeschichtliches Handbuch, pp. 215-356 („Die Mysterienkulte in der antiken Welt") rămâne indispensabilă pentru documentaţia si bibliografia sa. O selecţie de monumente şi de documente iconografice a fost publicată recent de Ugo Bianchi: The Greek Mysieries (Leiden, 1976).

Studii de ansamblu privitoare la „religiile de mistere": R. Reitzcnstein, Die hellenistischen Mysterienreligionen nach ihren Grundgedanken u. Wirkungen (ediţia a 3-a, 1927): N. Turchi, l^e religioni misteriosoflche del mondo antico (Roma, 1923); R. Petta/zoni, I Misteri. Saggio di una teoria storico-religiosa (Bologna, 1924); S. Angus, The Mystery-Religions and Christianity (Londra, 1925); H. R. Willoughby, Păgân Regeneration.A Study ofMystery Initiation in the Graeco-Roman World (Chicago, 1929); F. Cumont, Leş religions orientules dans le paganisme romain (ediţia a 4-a, 1929); A. Loisy, Leş Mysteres paiens et le mystere chretien (ediţia a 2-a, Paris, 1930).

A se vedea, de asemenea, The Mysteries. Papersfrom the Eranos Yearbooks (New York, 1955); M. Eliade, Naissances mystiques, Essai sur quelques types d'initiation (1959), pp. 230 sq.; A. D. Nock, „Hellenistic Mysieries and Christian Sacraments" (Mnemosyne, 1952, pp. 117-213; studiu reprodus în Early Geniile Christianity and itx hellenistic background, HarperTorchbook,New York, 1964,pp. 109-146); R. Merkelbach, Roman und Mysterium inder Antike (Munchen-Berlin, 1962); P. Lambrechts, „L'importance de l'enfant dans Ies religions â mysteres", Latomus, 28,1957, pp. 322-333; G. Freymuth, „Zum Hieros Gamos in den antiken Mysterien", Museum Helveticum. 21, 1964, pp. 86-95; F. Cumont, Lux Perpetua (Paris, 1949),pp. 235 sq.; L. Bouyer, „Le salut dans Ies religions â Myslcrcs",Revue des ^Sciences Religieuses, 27, 1953,pp. 1-16; cf., de asemenea, bibliografiile înregistrate mai jos §§ 206-208.

725

Tabloul problemelor

206, Despre Dionysos în mediul elenistic şi în epoca greco-romană, a se vedea U. von Wiilamowitz-Moellendorff, Die Glaube der Hellenen, II (1932), pp. 261 sq.; H. Jeanmaire, Dionysos. Histoire du culte de Bacchus (Paris, 1951), pp.417 sq. (şi bibliografiile citate pp. 497 sq.); C. Schneider, Kulturgeschichte d. Hellenismus, II, pp. 800-810, 1097 sq. (bibliografie); M. P. Nilsson, The Dionyxiac Mysteries in tlie Hellenistic and Roman Age (Lund, 1957); id., Geschichte d, griechischen Religion, II (ediţia a 2-a, adăugită, 1961), pp. 360-367; R. Turcan, l^es sarcophages romains ă representation dionysiaque s: Kssai de chronologie et d'histoire religieuse (Paris, 1966).

Despre Dionysos copil, cf. D. Costa, „Dionysos enfant, Ies bacchoi et Ies lions", Revue Archeologique, 39, 1952, pp. 170-179; R. Turcan, IMS sarcophages romains, pp. 394 sq. Despre apoteoza Semelei, a se vedea P. Boyanee, „Le disque de Brindisi et l'apotheose de S6m

Despre iniţierile in Misterele dionysiace, cf. bibliografia în C. Schneider, op. cit., p. 110], A se vedea mai ales F. Matz, Dionysiake telete. Archăologische Untersuchungen zum Dionysos-Kult in hellenistischen und romischer Zeit (l 964); G. Zunt/, „On Ihe Dionysiac Fresco in the Villa dei Misteri at Pompei", Proceedings oflhe British Academy, 49,1963, pp. 177-202; R. Turcan, „Un rite controuve de l'initiation dionysiaque"", Latomus, 24,1965, pp. 101-1! 9, id., Leş sarcophages romains, pp. 408 sq.; P. Boyance, „Dionysiaca. A propos d'une etude recente sur l'initiation dionysiaque", Revue des Etudes Anciennes, 68, 1966, pp. 33-60.

Despre rolul peşterilor în cultul thiasiilor dionysiace, a se vedea P. Boyance, „L'antre dans Ies mysteres de Dionysos". Rendiconti deliu Pontificia Accademia di Archeologia, 33,1962,pp. 107-127; CI aude B6run],Anodoi. Essai sur l'imagerie des pasxages chtoniens (Bibliotheca Helvetica Romana XIII, Institut Suisse de Rome, 1974), pp. 58 sq., 144 sq.; id , în Melanges d'histoire ancienne et d'archeologie ojferts ă Paul Collart (Lausanne, 1976), pp. 61-65.

Vezi, de asemenea, F. Cumont, Etudes sur le symbolisme funeraire des Romains (1942), pp. 370 sq.; id., Lux Perpetua, pp. 250 sq.

207. Prezentări succinte ale misterelor frigiene în R. Petta/zoni, I Misteri, pp. 102-149; A. Loisy, Ijes Mysteres paiens, pp. 83-120; F. Cumont, Leş religions orientales, pp. 43-68, 220-230; K. Priimrn, Religionsgeschichlliches Handbuch, pp. 255-263 (cu bibliografia anterioară); C. Schneider, Kulturgeschichte d. Hellenismus, II, pp. 856 sq.

Sursele scrise (literare şi epigrafice) privitoare la cultul lui Attis au fost culese şi comentate de H. Hepding, Attix, seine Mythen u. sein Kult (Giessen, 1903). Cartea lui H. Graillot, Le culte de Cybele, Mere des Dieiix, â Rome el dans l'Empire Romuin (Paris, 1912) rămâne încă indispensabilă. Publicarea primului volum din Corpus Cultus Cybelae Attisque, de M. J. Vermaseren, e anunţată pentru 1977. Acelaşi autor a publicat The Legend ofAtlis in Greek and Roman An (Leiden, 1966) si Cybele and Attis. The Myih and the Cult (trad. din neerlandeză de A. M H. Lernmers, Londra, 1977); această ultimă lucrare cuprinde o bogată bibliografie. Vezi, de asemenea, P. Lambrechts, Atlis: Van herdersknaap tot god (Bruxelles, 1962; cf. pp. 61-74, rezumatul în france/ă).

Despre protoistoria lui Kubaba-Cybele, vezi R. Eisler, „Kubaba Kybele". Philologus, 1909, pp. 118-151; 161-209; E. Laroche, „Koubaba, deesse anatolienne, et le probleme des origines de Cybele", în Element s orientaux dans la religion grect/ueancienne (Paris, 1960),pp. 113-128; M. J, Vermaseren, Cybele andAltis, pp. 13-24; Dario M. Cosi,,,La simbologia della porta nel Vicino Oriente: Per una interpreta/ione dei monumenti rupestri frigi'', Anuali dela Facoltă di I^ettere e Filosofia, I (Firenze, 1976), pp. 113-152, în special pp. 123 sq.

Despre cultul Cybelei şi al lui Attis în epoca romană, vezi P. Boyance, „Sur Ies mysteres phrygiens; «J'ai mange dans le tympanon, j'ai bu dans la cymbale»", Revue des Etudes Anciennes, 37, 1935, pp. 161-164; J. Carcopino, „La reforme romainedu culte de Cybele e! d'Attis" (în,Aspects mystiques de laRome paienne, Paris, 1942,pp. 49-171); P. Lambrechts, „Leş fetes «phrygiennes» de Cybele et d'Attis" (Bulletin de l'Institut d'Histoire Belge de Rome, 27, 1952, pp. 141-170); E. van Doren, „L'evolution des mysteres phrygiens â Rome", Antu/uite Classique, 22, 1953, pp. 79-88; Charles Picard, „Leş cultes de Cybele et d'Attis" (Numen. 4,1957,pp. 1-23); P. Romanelli,„Magna Matere Attis sul Palol'mo", Hommages â Jean Bayet (Bruxelles, 1964 = iMtomus, 70), pp. 619-626; A. Brelich, „Offerte e interdizioni alimentari nel culto della Magna Mater a Roma", SMSR, 36, 1965, pp. 26-42; D. Fishwick, „The Cannophori and the March Festival of Magna Mater", Transactions and Proceedings of the American Philological Association, 97, 1966, pp. 193-202; Dario M. Cosi, „Salvatore e salvezza nei Misteri di Attis", Aevum, 50, 1976, pp. 42-71.

Controversa în jurul semnificaţiei şi funcţiei rituale a \u\pamos (cubicului») e rezumată de M. J. Vermaseren, op. cit., p. 117.

Despre taurobolium, a se vedea R. Duthoy, The Taurobolium. Its Evolution and Terminology (Leiden, 1969), cu literatura anterioară.

A. Loisy a atras atenţia asupra unui mit relatat de Clement din Alexandria (Prutrept., II, 15) si care servea drept comentariu la formula: „am mâncat în cântec de tamburină [...J; am intrai sub baldachin". Zeus se împreunase prin stratagemă cu Mama Zeilor (Cybele); „pentru a-i potoli mânia acesteia când a aliat că a fost posedată, el a azvârlit în poala ei testiculele unui berbec, ca şi cum s-ar fi automulilat drept ispăşire pentru ofensa comisă. Arnobius, relatând acest mit, spune că Zeus se metamorfozase în taur ca să se împreuneze cu Mama Zeilor" (Mysteres paiens, p. 110).

726

Despre preoţii-galli, vezi M. J. Vermaseren, op, cit., pp. 98 sq. şi literatura citată ibid., pp_ 200 sq. Despre castrare, ca identificare cu divinitatea, vezi Michel Meslin, „Realites psychiques et valeurs religieuses dans Ies cultes orientaux, Icr-IVc siecles" (Revue Historique, 512, octombrie-decembrie 1974, pp. 289-314), pp. 295 sq.

Despre raporturile dintre misterele frigiene şi creştinism, a se vedea M. J. Lagrange, „Attis et le christianisme", RB, 16,1919, pp. 419-480; id., „Attis ressuscite",RB, 36,1927, pp. 561-566; A. Loisy.o/j. cit., pp. 108 sq.; M. J. Vermaseren, Cybele and Attis, pp. 180 sq.

Vezi, de asemenea, Hugo Rahner, „Christian Mysteries and Păgân Mysteries'' (în Greek Myths and Christian Mystery, Londra-New York, 1963, pp. 1-45) şi bibliografia înregistrată la<§ 205.

208. Despre misterele egiptene, a se vedea F. Cumont, Leş religions orientales. pp. 69-94, 231-248; A. Loisy, Leş Mysteres pa'iens, pp. 121-156; K. Priimm, Religionsgeschichtliches Handbuch, pp. 268-280, Georges Nagel, „The „Mysteries" of Osiris in Ancient Egypt",în The Mysteries, pp. 119-134 (textul france/, a fost publicat în Eranos-Jahrbuch, 1944); Cari Schneider, Kulturgeschichte d. Hellenismus, \\, pp. 840 sq.

Despre Serapis, vezi P. M. Fraser, „Two Studies on the Cult of Sarapis in the Hellenistic World", O pus cula Atheniensia,

3, 1960, pp. 1-54; id., „Current Problems concerning the Early History of the Cult of Sarapis", Opuscula Atheniensia, 7, 1967, pp. 23-45; Ruth Stiehl, „The Origin of the Cult of Sarapis", HR, 1963, 3, pp. 21-33; Ladislaws Vidman, Isis und Sarapis bei den Griechen u. Romern (Berlin, 1970); J. E. Slambaugh, Sarapis under the early Ptolemies (Leiden, 1972); W. Hornbostel, Sarapis. Studein zur Ueberlieferungsgeschichte, den Erscheinungsformen und Wandlungen der Gestalt eines Gottes (Leiden, 1973).

Despre Herodot şi „misterele" egiptene, a se vedea comentariile lui A. B. Lloyd, Herodotus, Book II, part. I-II (Leiden, 1975-1976).

Exista o abundentă literatură despre cultul lui Isis şi răspândirea sa în Imperiul roman; vezi R. Merkelbach, Isisfeste in griechischrdmischer Zeit. Daten und Riten (Meisenheim am Glan, 1963), M. Munster, Untersuchungen zur Gottin Isis (Berlin, 1968); R. E. Witt, Isis in the Graeco-Roman World (Londra-Ithaque, 1971; carte mai degrabă decepţionantă); S. K. Heyob, The cult of Isis among women in the Graeco-Roman world (Leiden, 1975). Cf., de asemenea, R. Harder, „Karpokrates von Chalkis und die memphitische Isispropaganda" (Abhandl. d. Preussischen Akad. d. Wissenschaften, Phil.-Hist. Klasse, 1943; 14, Berlin, 1944); D. Vandebeek, De interpretatio Graeca van de Isisfigur (Studia hellenistica,

4, Louvain, 1946).

Dintre apariţiile recente privind răspândirea cultului, cităm: G. Grimm, Zeugnisse aegyptischer Religion und Kunstele-mente im romischen Deutschland (Leiden, 1969); P. F. Tchudin, Isis in Rom (Aarau, 1962); Tam Tinh Tram, Le culte d'Isis ă Pompei (Paris, 1964), Francoise Dunand, Le culte d'Isis dans le bassin oriental de la Mediteranee, I-III (Leiden, 1973); M. Malaise, Leş conditions de penetration et de diffusion des cultes egyptiens en Italie (Leiden, 1972).

Despre aretalogiile lui Isis, vezi D. Miiller, „Aegypten und die griechischen Isis-Aretalogien" (Abhand. d. Săchsischen Akad. d. Wissenschaften, Philol.-hist. Klasse, 53: l, 1961); Jan Bergman, Ich bin Isis. Studien zum memphitischen Hintergrund der griechischen Isisaretalogien (Uppsala, 1968); cf. observaţiile lui Jonathan Smith în HR, 11, 1971, pp. 236 sq.; ibid., n. K), pp. 241-242, o bogată bibliografie.

Despre iniţierea în cultul lui Isis, vezi M. Dibelius, „Die Isis-weihe bei Apuleius u. verwandtc Initiatkmsriten", în Botschaft und Geschichte (Tiibingen, 1965), II, pp. 30-79 (studiu publicat în 1917); V. von Gonzenbach, Untersuchung zu den Knabenweihen im Isiskult (Bonn, 1957); L. Gwyn Griffiths. Apuleius of Madauros. The Isis-book (Leiden, 1975). Vezi, de asemenea, J. Baltrusaitis, La Quete d' Isis. Introduction â l'egyptonutnie. Essai sur la legende d'un mythe (Paris, 1967).

209. Textele hermetice au fost editate şi traduse de A. J. Festugiere şi A. D. Nock, Hermes Trismegiste, I-IV (Paris, 1945-1954). Traducerea engleză a lui W Scott şi A. S. Fergusson, Hermetica, I-IV (Oxford, 1924—1936), preţioasă prin notele şi comentariile ei, trebuie consultată cu precauţie, deoarece autorii au lucrat pe un text rău.

O excelentă prezentare şi definitivare a dat Jean Doresse, „L'hermetisme egyptianisant" (Hixtoire des religions, II, Paris, 1972, pp. 430—497; cf., pp. 433—441, inventarul textelor). Lucrarea fundamentală a lui A. J. Festugiere, La revelation d'Hermes Trismegiste, I-IV (Paris, 1944-1954), rămâne indispensabilă. Acelaşi autor a reunii un anumit număr de studii — între care „L'Hermetisme" (1948) şi „Hermetica" (1938) — mHennetisme et m\stiquepa'ienne (1967). Vezi, de asemenea, K. Priimm, Religionsgeschtliches Handbuch, pp. 540-605; G. van Moorsel, The Mysteries of Hermes Trismegistos (Utrecht, 1955); Hugo Rahner, Greek Myths and Christian Mystery (Londra-New York, 1963), pp. 190 sq.

Textele hermetismului popular au fost îndelung analizate, interpretate şi în parte traduse în primul volum din La revelation d'Hermes Trismegiste: L'astrologie et Ies sciences occultes. Despre structura alchimică a creării sufletelor în tratatul Kore Kosmou, vezi articolul lui A. J. Festugiere, publicat în Pisciculi (Munster, 1939), pp. 102-116, si reprodus în Hermetisme et mystique pa'ienne, pp. 230-248.

Scrierile hermetismului filosofic se deosebesc între ele prin genul lor literar: Poimandres este o aretalogie, adică povestirea unei manifestări miraculoase (arele) a divinităţii (aici, a Nous-ului divin); mai găsim fragmente de cosmogonie şi logoi de învăţătură (cf. A. J. Festugiere, Revelation, II, pp. 28 sq.); tratatele I şi XIII descriu experienţa unei divinizări (aceste două tratate, mai ales, sunt textele ce conţin revelarea salvării hermetice; cf. A. J. Festug\eK,Hermetisme etmystiquepa'ienne, pp.34sq.,38 sq.).

Teologia optimistă se află expusă în tratatele V, VII şi IX din Corpus Hermeticum , iar doctrina pesimistă e prezentată în tratatele I, IV, VI, VII şi XIII. Uneori însă cele două orientări coexistă în aceeaşi carte. Afinităţile egiptene ale lui Corpus

727

Hermelicum uu fost reliefate de R. Reitzenstein (în R. Reitzenstein si H. H. Schaeder, Studieri zum antiken Syncretismus, Leipzig-Berlin, 1926, pp. 43^44); Philippc Derchain („L'authenticite de l'inspiration egyptienne dans le Corpus Hermeticum", RHR, 161, 1962, pp. 172-198); Martin Krause („Aegyptisches Gedankengut in der Apokalypse des Asclepius", 2DMG, Supplementa, I, 1969, pp. 48-57) si Jean Doresse, „Hermes et la Gnose, â propos de l'Asclepius copte"; şi, mai recent, „L'hermetisme egyptianisant", pp. 442-450.

S-au decelat, de asemenea, anumite influenţe ale izvoarelor ebraice; Corpus Hermeticum l citează Geneza, vezi C. H. Dodd, The Bible and the Greeks (1935), pp. 99 sq.; W. Scott, Hermetica, I, pp. 54 sq. Cf., de asemenea, Marc Philonenko, „Une allusion de V Asclepius au livre d'Henoch" (Christianity, Judaism and other Greco-Roman Cults, Studie s for Morton Smith, II, Leiden, 1975, pp. 161-163).

Poimandres a fost studiat de R. Reitzenstein, Poimandres. Studien zur griechisch-ăgyptischen und fruchristlichen Literatur (Lcipzig), 1904; A. J. Festugiere,/teveto/on, voi. IV,pp.40 sq.; Hans Jonas, The Gnostic Religion (l958, ediţia a 2-a revăzută, 1963), pp. 147-173; E. Haenshen, Gott und Mensch (Tubingen, 1965), pp. 335-377. în biblioteca gnos­tică de la Nag Hammadi s-a găsit o culegere de texte hermetice în dialectul Egiptului de Sus, între care cele mai lungi fragmente dintr-un proto-Asclepius; cf. J. Doresse, „Hermes et la gnose. A propos de l'Asclepius copte" (Novum Testa-mentum, 1,1956, pp. 54-59); id., l^es livres secrets des gnosticjues d'Egypte (Paris, 1958), pp. 256 sq.; id., „L'hermetisme egyptianisant", p. 434.

210. Existenţa confreriilor hermetice a fost susţinută de R. Reitzenstein, Poimandres, pp. 248 sq. (despre o „Poimandres-Gemeinde") şi acceptată de Geffcken, Der Ausgang des griechischromischen Heidentums (Heidelberg, 1920), pp. 20 sq. Vezi critica acestei ipote/e făcută de A. J. Festugiere, La revelation d'Hermes Trismegiste, I, pp. 81-84; Henne'tisme et mystiaue pa'ienne, pp. 37-38.

Despre transpunerea misterelor cultuale în mistere literare, vezi A. J. Festugiere, L'ideal religieu.'c des Grecs et l'Evangile, pp. 116-132; IM revelation, pp. 82, sq.; Hermetisme et mystique paienne, pp. 103 sq. Ve/i, de asemenea, A. D. Nock, „The Question of Jewish Mysteries", în Gnomon, XIII, 1937, pp. 156-165, reprodus în Essays on Religion and the Ancient World (Oxford, 1972), I. pp. 459-468.

Despre „iniţierea" hermetică, vezi G. Slameni Gasparro, ,,La gnosi ermetica come iniziazione e mistero", SMSR, 36, 1965, pp. 53-61; H. şi R. Kahane, The Krater and the Grail: Hermetic Sources of the Parzival (Urbana, 1965), pp. 40 sq.

Despre raporturile dintre hermetism şi esenism, vezi F. M. Braun, „Essenisme et hermetisme", Revue Thomiste, 54, 1954, pp. 523-558; cf., de acelaşi autor, „Hermetisme et Johanisme", Revue Thomisîe, 55, 1955, pp. 22-212; 56, 1956, pp. 259-299.

Literatura hermetică a sabeenilor e analizată de W. Scott, Hermetica, IV, pp. 248-276 (autorul si-a extras informaţiile mai ales din cele două volume ale lui D. A. Chwolsohn, Die Ssabier und Ssabismus, St. Petersburg, 1856); vezi si A. J. Festugiere, Hermes Trismegiste, IV, pp. 145-146; J. B. Segal, „The Sabian Mysteries", în E. Bacon, ed., Vanished Civilizations (New York-Londra, 1963), pp. 201-220.

Despre literatura hermetică arabă, vezi apendixul lui L. Massignon în primul volum din Revelation d'Hermes-Trisme'giste, pp. 384-399, şi Henry şi Renee Kahane, The Krater and the Grail: Hermetic Sources of the Parzifal, pp. 116—122.

în secolul al XH-lea, ca urmare a traducerii masive de opere arabe, hermetismul începe să fie cunoscut în Europa; cf. H. şi R. Kahane, pp. 130 sq. Influenţa hermetistă asupra lui Parzival de Wolfram von Eschenbach şi derivarea termenului graal (cupă, vas, bazin) din vocabula crater au fost evidenţiate de H. şi R. Kahane, The Krater and the Grail, passim. Cf., tot de aceiaşi autori, „Hermetism in the Alfonsine Tradition", Melanges offerts ă Rita Lejeune (Gembloux, I, pp. 443-445). Rezultatele lui H. şi R. Kahane au fost acceptate de Henry Corbin, En Islam iranien, II (1971), pp. 143-154.

Despre traducerea latină a lui Corpus Hermeticum şi importanţa sa în Renaştere, vezi Frances A. Yates, Giordano Bruno and the Hermetic Tradition (Chicago, 1964), şi partea a IlI-a a lucrării de faţă.

211. Pentru o vedere de ansamblu asupra alchimiei, a se vedea M. Eiiade,Forgervns et alchimistes (1956; ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, 1977). Despre alchimia elenistică, cf. ibid., pp. 122 sq. şi bibliografia citată la pp. 174—175. Printre lucrările recente menţionăm: A. J. Festugiere, La revelation d'Hermes Trismegiste, I (1944), pp. 216-282; F. Sherwood Taylor, „Survey of Greek Alchemy" (Journal of Hellenic Studies, 50, 1930, pp. 103-139); id., „The Origins of Greek Alchemy", Ambix, I, 1937, pp. 30-47; id., The Alchemists (New York, 1942); R. P. Multhauf, The Origins ofChemistry (Londra, 1966), pp. 103—116; W. J. Wilson, „Origins and Development of Greco-egyptian Alchemy" (Ciba Symposia, III, 1941, pp. 926-960); J. Lindsay, Hellenistic Alchemy (Londra, 1970).

în ceea ce priveşte reţetele tehnice de metalurgie şi orfevrărie, atestate încă în secolul XVI î.Hr. (de exemplu, Papirusul Ebers), ele comportau cu siguranţă un context hierurgic — căci în societăţile tradiţionale operaţiile erau dublate de un ritual. Papirusurile de la Leyda şi Stockholm, conţinând reţete pur „chimice" (vezi, în ultima vreme, R. P. Multhauf, The Origins ofChemistry, pp. 96 sq., cu bibliografia recentă), au fost găsite într-un mormânt la Teba, alături de papirusurile magice nr. XII şi XIII (publicate de Preisendanz). R. G. Forbes a citat numeroase exemple dinlr-un „limbaj secret" folosit în Mesopotamia, în redactarea reţetelor pentru manufactura în sticlă (deja din secolul al XVII î.Hr.) şi în lapislazuli sintetic, precum şi în reţetele medicale; cf. Studies in Ancient Technology, I (Leiden, 1955), p. 125. Avertismentul de atâtea ori repetat în textele medicale mesopotamiene din secolul VII î.Hr.: „Cel care ştie poate arăta celui care ştie, dar cel care ştie nu trebuie să arate celui care nu ştie" — se afla şi în reţetele pentru fabricarea sticlei, în perioada cassită, cu zece secole înainte; cf. A. G. Forbes, op. cit., p. 127. în literatura alchimică elenistică abundă mustrările şi jurămintele care interzic

728

să se comunice profanilor adevărurile ezoterice. Ostanes „a învăluit misterele cu o grijă mare, ca şi cum ar fi fost vorba de propriii săi ochi; el a poruncit ca ele sa nu fie date discipolilor care nu ar fi demni de aceasta etc."; a se vedea alte exemple în J. Bidez şi F. Cumont, Leş Mages Hellenises (Paris, 1938), II, pp. 315 sq. Obligaţia de a păstra secretul lui opus alchimicum s-a menţinut de la sfârşitul lumii antice până în zilele noastre. De altfel, comunicarea „secretelor meseriei" pe calea scrisului este o iluzie a istoriografiei moderne. Dacă există o literatură care a pretins că „revelează secrete", apoi aceasta este literatura tantrică. Or, în această masă considerabilă de scrieri nu se găsesc niciodată indicaţiile practice indispensabile în sădhana; în momentele hotărâtoare, e nevoie de un maestru, fie şi numai pentru a verifica autenticitatea experienţei.