Capodopere ale romanului românesc

De data aceasta, meşter se dovedi codoşul. Scuipă şi-şi făcu semnul crucii, că era bisericos. Babaroasele

cădeau clănţănind in praf. Hoţii priveau cu ochii aprinşi norocul.

- Şanu-Brăila! spuse unul.

- Perechi! mirii alături Piele.

Bozoncea strinse oasele, rise cu toată gura lui frumoasă de i se văzură dinţii albi şi puternici; ascultă la

ureche sunetul lor djilce şi tainic şi le zvirli.

- Doi-una! zise după aceea supărat. ' ... Aruncă şi Piele.

■ - Tăiete! il opri Sandu şi se răsti la el: ,Bă, nu jucăm arşice, nu le da-n paguba noastră... . Golanul le

mai răsuci odată. i - Para-n coadă! ;. - Trei-trei...

53

III

Jocul se iadirjea. Se apropie şi ucenicul. Şeful u spuse, văzradu-l jinduit:

- Tu nu te-arunci? Ori n-ai marafeţi? -Ba am.

ii făcură loc. Gheorghe strinse leii de aramă şi-i aruncă in fundul nădragilor. Oacă işi perpelea

nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparţi ai pantalonilor soldăţeşti i se vedea pielea

negricioasă. Dogoarea plăcută u făcea somn. incepu să cinte ca să-şi sperie lenea:

Foaie verde trei spanace,

, p. Fă-mă, Doamne, ce moi face,

Fă-mă raza stelelor, Deasupra cazărmilor, Ia patagda, patagda, patagda...

Mai scuipă două seminţe şi o luă de jos, cu o voce dulce:

Şi-o să vorbesc cu colindul

Să nu-mi bată mititelul, , .

Să nu-l puie de plantoane,

Că e mititel şi-adoarme,

Să nu-l puie inainte, >•

Că e mic şi fără minte, Prăpădeşte gloanţe multe, Ia patagda, patagda, patagda...

Lingă el pe peticul bătătorit se adunau piesele de doi lei, grămadă. Paraschiv avea mină bună. Luase de

trei ori şi ăl bătrui se uită la el pe sub sprincene:

- Ai fermece-n labă, le potriveşti, ai?

Aruncară de cite două ori. Bozoncea pierdea şi fuma otărit, trăgind fumuri dese pe nas, dintr-o

Mărăşească.

Pină spre ziuă, tot Gheorghe ii lăsă lefteri. Oacă adormise laigă ei şi se zbuciuma in vise. Florea tot nu

mai venea să le vindă pontul.

in noaptea aia l-au cercetat pe Paraschiv dacă i s-a urii cu binele, dacă auzise de poliţie şi de om mort,

dacă se pricepea să taie un buzunar fără să-l simtă nici Dumnezeu cu ingerii lui din cer, dacă a văzut

singe şi dacă e mut ca mormintul?

Vorbea mai mult Sandu, că ceilalţi cucăiau de somn. La urmă, şutul a inceput să se laude că o să-l

inveţe meserie, să ţină minte, că el, Mină-mică, i-a dibăcit ce-i aia furat şi cite altele, de nu se mai

oprea.

54

Dar cine să-l ştie pe ucenic, ce zăcea in el şi ce făcuse la viaţa lui? Cel tinăr işi spuse: „Staţi voi numai

oleacă să v-arăt eu, m-oti crede vreun husăn, ai?" Şi rise uşor pe sub mustaţa bălană, care-i umbrea

buzele subţiri.

Cind se lumină veni şi Florea, năduşit şi supărat, spunindu-le că • abia noaptea viitoare or să aibă de

lucru.

- Ai scăpat, uşchitule, spuse Oacă, incă buimac de somn, da te-om vedea noi...

, .

Se intinseră apoi liniştiţi sub mal, unde era mai adăpost de frigul dimineţii. O ceaţă albă se lăsase peste

pămintul uscat. Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră lătrături de ciini

depărtate şi pe malul inalt se ivira primii gunoieri, care deşertară resturile oraşului zvirlind gunoiul cu

lopeţi inguste.

- Tu n-ai o treanţă mai groasă pe tine? Un parpalac, că vine iarna? il intrebă Florea pe Paraschiv.

- Nu-i nevoie. Nu mi-e frig.

- Ei, cum ţi se pare?

- Ceată bună, poţi să măninci o piine ca lumea. Că mi s-a urit să tot trag nădejde...

Soarele se ridica greoi şi căldura lui le incălzi trupurile. Circotaşii dormeau duşi alături, cu picioarele

strinse sub ei.

Vmtuleţul dimineţii se juca in firele negre de păr de pe pieptul puternic al lui Bozoncea.

De cu ziuă, Florea le spuse că in noaptea aia trebuiau să vină la groapă nişte căruţaşi cu iepe de şişic,

să le dea in călă≫eală la armăsarii unuia, moş Leu, de păzea intr-un bordei averea primăriei de la

rampa de gunoaie. Treaba se făcea pe şest, să^nu afle statul şi să-i puie la impozite. Caii păzitorului tot

cai erau vrea să zică, in putere şi cu săminţă bună. Nu era ciflană sau hiţă in groapa lui Ouatu să nu le

fi imborţoşat ei cu steaua şi cu puterile lor. Pungaşul ştia şi preţul: douăzeci de lei de bucată. Banul şi

harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul mincat işi ţinea omul ginerii, intr-un ţarc de

lemn, plin de balegă şi de dudău veşted. La lumina soarelui, văzuseră coamele lucioase şi le auziseră

nechezatul mindru şi răsunător. Cale . de o jumătate de ceas de la ascunzişul lor, să mergi peste trestii,

prin nişte tufişuri de nu-i vedea nici pasărea, prin inima locului pustiu. Ăl tinăr, pentru că era mai

sprinten, trebuia să lege iepele la un loc şi,

55

cind o da Stăpinul semn, să se urce in circa uneia şi să le miie spre cimpul Cuţaridei, la drumul

Dudeştiului, peste maidane, cu Gheorghe de ajutor. Ceilalţi rămineau in treabă, dacă s-ar fi ivit

greutăţi. Căruţaşii, ii ştia Florea, erau cam cheflii şi or să petreacă in bordei, bind aldămaşul in cinstea

mireselor. Numai ucenicul să fie priceput şi cu mină uşoară, să nu-l simtă ageamiii.

- Las' pe mine, nene Floreo! spuse el după ce auzi ce are de făcut. Eu le sint naş. Numai

dumneavoastră să-i ţineţi in şişuri dacă s-or intinde la vorbă.

- Treanţă! strigă Bozoncea la cel bătrin. Auzi' ce spune dumnealui...

Hoţii riseră cu inţelegere.

Spre seară, o promoroacă aurie scălda fundul gropii. Vintul, ca briciul. Au plecat cite unul. in urmă

rămăseseră Gheorghe cu ucenicul. Noaptea veni repede, umedă şi senină. işi impărţiră locurile.

Paraschiv ţinea tira la un dimb, in drumul căruţelor, lingă rampă. Sub ei se vedea lumina bordeiului şi

in ţarcul intunecat se mişcau umbre mari. Armăsarii sforăiau infioraţi. Pungaşii auziră copitele

potcovite bocănind şi nechezatul unuia mai neastimpărat. Apoi se lăsă linişte. Aşteptară aşa, vreme de

un ceas, culcaţi pe burtă, ronţăind fire uscate de buruiană.

Cerul se limpezea peste malul de pămint. O dungă zăpezie se ivea tăind marginile. Crăcile subţiri ale

salcimilor se desluşiră. Balta putredă luci. Peste groapă trecură brabeţi. Auziră lunecarea tăcută a

gunoaielor pe rfpi. Cornul roşu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră intr-acolo. Parcă se destrăma.

Dungi subţiri se impleteau in braţele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Nişte

ciini lătrară in depărtare. Un zgomot surd de căruţe zdroncăni pe drumul plin de praf.

Veneau.

Paraschiv simţi cotul codoşului in muşchi.

- Acum.

Şinele de fier ale roţilor răsunară aproape.

- Ho, tată, ho! opri primul.

- Aici e, bă?

- Aici.

- Na, boală, stai, Lolica!

56

Glasurile se amestecară. Cel care cunoştea strigă spre bordeie:

- Mă, moşule, măăă! Mai ieşi, măăă, afară, că ţi-au venit peţitorii... Ceilalţi riseră in intuneric.

Desfăceau chingile şi zăbalele. Acestea

luceau scurt in lumina roşie a lunii. O iapă puţină se baliga cu nepăsare.

Gheorghe şuşoti:

- Cind le-or aduce inapoi, te strecori pe colea şiie dezlegi uşurel! Ţi-e frică de cai?

-Nu.

- Să iei cite o mină de fin de la curu căruţii şi să le pui sub bot. Căruţaşii coborau ţinind animalele de

căpestre. De jos, se auzi

nechezatul intăritat al armăsarilor. Moş Leu lumina cărarea ingustă cu un felinar.

- Tu eşti, Suleo?

- Eu, unchiaşule.

- Ai adus prinţesele?

- Le-am adus. Le-o fi şi lor.

Iepele băteau din picioare şi se opinteau pe drumul alunecos.

- Băgaţi-le-n ţarc, pe aici, se mai auzi vocea celui de la groapă. Le sloboziră. Ciotul lunii se făcuse

galben. Malurile căpătară

umbre măreţe. Paraschiv se ridică in mină. Armăsarii turbaseră. Alergau in loc şi se izbeau de lemnul

gardului. Căruţaşii imboldeau iepele spre poarta deschisă:

- Haide, haide, tată, hii!

Se auzeau sforăituri şi icneli. Cind intrară toate, moşul inchise poarta, răsuflind uşurat. Armăsarii se

ridicară in două picioare şi nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră in goană iepele cu coamele

zbirlite şi le loviră cu copitele. Urmă o invălmăşeală, şi ucenicul văzu incordarea trupurilor roşcate şi

negre, năduşite. Caii se muşcau şi-şi loveau giturile puternice.

Căruţaşii alergau pe marginea ţarcului, strigind:

- Aşa, Lolica, aşa!

- Garoafa, na la tata, na, nu-ţi fie frică... Na...

- Lasă-l, boala dracului, că-ţi face bine...

Moş Leu işi indemna armăsarii trăgind cu furie dintr-o lulea, in care ardea un miez roşu de tutun

aprins:

57

- improaşc-o, Surule! Nu te lăsal Aşa, Ilie, călăreşte-o, dă-i bine! Aha, ha, acum, na, slobozeşte-te, aha,

hi, nu... Cirlane, n-o lăsa, ai ostenit, ai, calu tatii, aşa, dumicatul cui te-a făcut, ei, aşa...

Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii incă nechezau. Picioarele lor subţiri §i lucioase

tremurau in bătaia lunii. işi muşcau cozile din cind in cind. Oamenii rideau, rezemaţi de codilele

bicelor.

- Straşnici armăsari ai, moşule! zise unul. -Ehe...

- Parcă-s hrăniţi cu iarbă-mare.

- Mănincă o căruţă de fin şi tot nu-i ajunge unuia. Dinţii iepelor mestecau intr-una.

Căruţaşii le adunară, minindu-le spre căruţe. Ele ar fi vrut să mai pască şi se codeau. Biciuştile sunau

prin aerul rece:

- Haide, Lola, intră dracii-n tine, m-auzi? Hi!

- Hop, boala dracului, că te-ai pricopsit. -Na.

Gheorghe ii mai dădu un cot ucenicului. Bozoncea le făcuse semn.

- Acum să te vedem, pulică!

Se auzeau zăbalele izbind in măselele iepelor. Cirlanii care nu coboriseră mincau liniştiţi finul de la

picioare. intorceau numai capul cu lene şi iar se aplecau. Paraschiv numără căruţele. Erau şase, una

lingă alta. Oamenii căutară sub paiele de pe fund şi scoaseră citeva sticle de rachiu.

- Hai să ne cinstim naşul! se auzi o voce infundată. Coboriră.

Ucenicul era neliniştit. Gheorghe ii spuse:

- Ai răbdare. Lasă-i să se matolească niţel.

Din groapă nu se auzi multă vreme nimic. Se potoliseră şi armăsarii. Bozoncea se tiri pină la ei.

- Acum, Paraschive! şopti.

Trecuseră trei sferturi de ceas şi le amorţiseră oasele. Pămintul era rece. Cel tinăr se ridică uşor şi

vesel. Animalele il simţiră. Ridicară giturile, sunind din căpestre. Merse drept la iepele din faţă, apucă

o mină de fin de sub picioarele lor şi le mingiie coama umedă.

- Lolica, na, Lolica! şopti pungaşul, neştiind dacă nimerise.

Şi se apucă să le desfacă legăturile. Treaba merse repede. Hamurile cădeau fără nici un zgomot in

praful drumului şi Paraschiv

58

1le puse numai cite o

fringhie subţire in jurul gitului, ca să le ţină la un loc.

Cind trecu la a doua căruţă, o iapă necheză speriată. Ucenicul se făcu mort lingă roţi. Gheorghe trăgea

perechea dezlegată spre cimp, la adăpost. Cel tinăr mai incercă o dată. Animalele seliniştiseră. Mina

hoţului le pipăia dibaci boturile calde şi ochii lăcrămoşi.

De jos nu se simţea nimic. De patru ori tiri codoşul perechile, legindu-le căpăstru ungă căpăstru.

A cincea oară, Paraschiv dădu peste un cirlan sătul, care se lăsa greu. Simţind mină străină pe el,

incercă să muşte şi lovi cu copitele. Caramangiul ii apucă zăbala rece şi-o răsuci. Fierul intră in

gingiile calului şi acesta bătu aerul cu picioarele dinainte. Degeaba incercă să-l potolească.

- Lasă-l! strigă bătrinul neliniştit. Ia altul...

Pungaşul se incăpăţină. il lovi cu cotul sub greabăn şi-l dezlegă. Cirlanul se smuci intr-o parte şi scăpă.

Drept spre ţarc o apucă, unde simţise armăsarii nechezind şi aruncind din copite. Oacă u sări inainte

să-l ţină, dar era prea tirziu.

Căruţaşii ieşiră repede afară pocnind din bicele lor lungi. Pină să se dumirească, Paraschiv mai

dezlegase un mirloi de minz, blind ca un iepure, agăţat la coada unei căruţe.

- Fugi, ştii unde ne intilnim! u şopti Gheorghe. Lasă-i pe noi, că nu te ajung ei!

Cel tinăr se aruncă şi şuieră o dată năpraznic:

- Haida, hi, gloabelor!

Iepele o luară la goană speriate, peste maidanele pustii. Nu mergeau in acelaşi pas. Ucenicul le

imboldea harnic:

- Nii, uscăturilor! Hai, hai, hopa...

Şi le lovea cu picioarele desculţe pe cele mai apropiate, in burţile pline.

in urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate, de strigăte şi lovituri repezi.

Luna tocită se lăsase intr-o parte spre cimpul Cuţaridei. Era răcoare şi noaptea de septembrie avea o

limpezime strălucitoare. in depărtare se vedeau luminile Bucureştiului, ca un policandru atirnat de

cerul jos. Numai aproape, spre mahalaua Filantropiei, pilpiiau felinare cu gaz, chioare şi rare, pierdute

sub oţetari sălbatici. in urma

59

cailor răminea o diră lungă de praf, care se aşternea greu peste iarba scurtă a maidanelor. Drumul era

lung şi pungaşul amorţise. II durea spatele şi i se făcuse somn, hiţinat pe şira ascuţită a calului.

Minzocul alerga sprinten alături.

Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriştii cintind incă chefliilor şi se

aşternu la drum. Frumoasă noapte! Se dezmorţise puţin.

Simţi mirosul veşted al frunzelor de salcim, scuturate şi imprăştiate. Ca să-i treacă de urit, incepu să

fluiere. Trapul uşor al mirţoagelor abia se auzea. A străbătut Cioplea şi de acolo a călcat peste nişte

grădini de zarzavat neingrădite, lăsind in urmă mahalalele.

Nici nu dăduse de ziuă cind a sosit şi Gheorghe, ostenit şi dămfuit, dar vesel că scăpaseră cu bine.

- Se făcuseră ai dracului, auzi? Nu, că unul il cunoaşte pe Stăpin: „Săriţi, striga, săriţi, c-a venit

Bozoncea cu ai lui şi ne-a luat căişorii!... tu-i dumnezeul mamii lor!" I-a potolit el, starostele, nu le mai

trebuie, şi doar asta nu voiam, să fie cu vărsare de singe, dar ce să le faci? A trebuit să le dăm buzunări

la burţi. Mi-a dilit unul o labă peste muie de nu mai vedeam. L-am impuns niţel, da tu venişi de mult?

- Să fie un ceas, două.

- Te-a ginit careva?

- Nici dracu nu era pe drum.

Bătrinul inconjură caii, le pipăi grumazurile şi dădu din cap:

- Marfă proastă. Trebuie să-i ţinem la ingrăşat ca să luăm ceva. Ăia ştiu să scoată sufletul din ei, şi-atit.

incolo, paşte, murgule, iarbă verde! Mama lor de nemincaţi! Păi animalul, bă ucenicule, se ţine cu

socoteală, trebuie să-i dai şi lui. Că şi maşina, n-o ungi? Ptiu, priveşte la iepşoara asta, numai coaste, te

uiţi prin ea... Haide, că avem treabă.

Şi se urcă şi el.

S-au oprit tocmai in cimpul Dudeştiului, la un tăinuitor mai vechi. Erau albi de praf. Au bătut in

poartă. A ieşit o huidumă de om, atunci sculat, cu ochii umflaţi de somn, intr-o cămaşă lungă,

intrebind:

- Care eşti, mă, acolo?

- Eu, Cocirţă, am adus nişte gloabe, zise Gheorghe.

Gazda se scutură puţin, căscă şi deschise leneş poarta grea de lemn.

- Devreme o mai luarăţi azi! spuse, şi Paraschiv ii văzu dinţii galbeni şi rari.

60

Caii se inghesuiră speriaţi. Nu cunoşteau locul şi nechezau. Minzul incercă s-o ia inapoi.

Omul le aşternu goroveală dinainte şi se imbrăcă grăbit.

- Bună treabă făcuşi! u spuse codoşului.

- Ce zici, cite bătrine luăm pe ei? -> Celălalt se scarpină in cap.

- De... Stai să-i vedem. Bozoncea unde-i?

- Pică şi el acum. Aduce de băutură, işi aminti de Paraschiv:

- Da ăsta cine mai e?

- Ucenicul nostru. L-a adus Florea. Priceput. El i-a cărăbănit de sub nasul stăpinilor. Atinge-mă cu o

ţigare!

Cel tinăr rise stingherit. il lăsară in mijlocul curţii. intr-o parte era un şopron părăginit, sub care

aprinsese focul o muiere intre două virste, cu şorţ roşu dinainte.

Tăinuitorul işi cunoştea meseria. Aduse o căldare şi fierse nişte var. Gheorghe ii da ajutor. Ţinea o

pătură veche, plină de găuri şi aştepta. Cind zeama albă dădu in clocot, zulitorul aşternu pe rind ţolul

pe spinarea iepelor. Nevasta luase animalele de git. Gazda turnă varul fierbinte in găurile păturii.

Pielea cailor sfirii, arsă. Părul lor frumos şi des se curăţa ca luat cu briciul. in locurile goale,

rămăseseră citeva buboaie albe, din care mustea singele. Iepele se smuceau nechezind, dar mina

puternică a femeii le stăpinea. Cind scăpară, se intinseră rănite la soare, aşezindu-se pe picioarele

dinainte. Aveau in ochi o suferinţă tăcută şi de sub pleoape li se scurgea o zeamă limpede ca lacrimile.

Numai minzul scăpase. El zburda sătul prin ograda murdară.

- Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe uşurat. Cocirţă se spălă pe miini şi veni spre ei.

Se aşezară pe buturugi.

Peste cimp, ii văzură şi pe ceilalţi sosind. in frunte era Stăpinul gonind, gonind. După el, ceata. Se

inveseliră.

- Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a nimerit ucenicul?

- Dacă l-a adus mandea! se fasoli ăl bătrin.

- Le-aţi făcut formele?

- in regulă.

61

Starostele cercetă gloabele, le pipăi rănile proaspete şi clătină mulţumit din cap.

- O să ne mai odihnim şi noi pină le-o creşte părul. Dacă scoatem un preţ bun, avem biştari frumoşi!

- Le mărităm taman bine la tirgul Oborului, se amestecă Oacă. Faţa lui ciupită de vărsat se strimbă

intr-un ris scurt.

- Şi cum a fost? intrebă tăinuitorul.

- Cum să fie? Ei ţipau şi noi ii cujbeam! rosti scurt, cum ii era obiceiul, Nicu-Piele.

- Leagă căţeaua, moară neferecată ce eşti!

- Mucles! Dă-te-n ciştig!

Glasurile se ascuţeau, pungaşii vorbeau mai repede, inveseliţi. Oboseala se lăsa in picioare. Soarele

strecurat prin şipcile putrede ale şopronului le incălzea spatele. Un ciine mare şi lăţos se gudura la

picioarele lui Gheorghe. Treanţă ii mingiia blana.

- Da de soilit unde soilim şi noi? intrebă Oacă.

- Haideţi cu mine, se ridică gazda, şi-i urcă intr-o şură de paie uscate, peste care erau intinse preşuri

curate.

Morţi au căzut. Tocmai a doua zi pe la prinz s-au sculat. S-au scuturat, au mai căscat, n-aveau ce face.

in curtea plină de orătănii nu era nimeni. Caii sforăiau la soare. Mirosea a sfoiegeală şi a toamnă. Pe

cer se adunau nori lunguieţi, cenuşii.

- O să plouă, zise Florea.

Nu-şi găsea locul. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele şi Bozoncea.

Lumina soarelui se şterse. Se făcu frig. Tăinuitorul adăposti iepele şi in curind incepu să picure.

Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii şi-i fu urit. Lingă el, hoţii rideau, trintind in paie cărţile

soioase.

- Şapte ochi in plapumă!

- Fante! -Rigă!

- Uite spaţiul, ha, ha, ha, turcaleţilor...

Banii aveau un clinchet limpede şi treceau din mină in mină. Sub ei se auzea ronţăitul mărunt al cailor.

Ucenicului iar i se făcu somn...

Timpul se inăsprise. Corcoduşii avau o povară de frunze, rară şi foşnitoare. Tot cimpul Dudeştiului

pălise. Pămintul se intărise. Către

62

Bucureşti treceau căruţe pline cu pepeni, minate de ţărani. in grădini, cădea puful de pe gutui. Soarele

mai mult lumina decit incălzea.

Cocirţă umblase pe la primărie, intr-o comună apropiată, dăduse şpagă oamenilor lui şi se infiinţase cu

acte in regulă pentru iepele furate. Mifţoagele se puseseră pe picioare, nu le mai^cunoşteai. Pe

spinările arse cu var, le crescuse alt păr, smocuri, smocuri. Din negre ce erau, acum arătau pestriţe, cu

şire lungi de fir alb, intortocheate. Muierea tăinuitorului le umflase cu orz şi, inainte de a pleca la

tirgul Oborului, băgase şi cite o vadră cu apă in ele. Spălate şi dichisite cum erau, ţi-era mai mare

dragul să le priveşti. Pe la căpestre, nevasta le agăţase funduliţe roşii, impletite, să nu le deoache

careva. Crescuse şi minzul. Cirlanul bătea cu copita şi necheza nărăvaş.

Bozoncea ocolea herghelia şi clătina capul mulţumit:

- Parcă-s armăsari de Vidin, tu-i cerul mă-si!

Cind au plecat, Gheorghe şi-a făcut o cruce mare şi-a scuipat in sin.

- Baftă şi-un preţ bun! Haide, uceniciile! a strigat la Paraschiv. Cite doi, cite doi, au luat drumul

Oborului. Cu caii, veneau mai in

urmă Cocirţă şi ai lui. Iepele grele se mişcau alene, vesele, mincate bine.

Tirgul se simţea de departe după larma glasurilor şi după mirosul de vită. in margini, stăteau căruţele

şi carele dejugate. Drumurile erau stricate şi pline de praf. Mulţimea pestriţă de tirgoveţi se inghesuia

spre mijloc, unde, intr-un ţarc imprejmuit cu şipci albe, dădeau ocol caii şi vitele, să le vadă

cumpărătorii. Larma tocmelii se auzea de departe.

Pungaşii şi-au făcut loc cu coatele. Era treabă, nu jucărie. Vinzarea iepelor ca vinzarea, dar puteau ei

să lase bunătate de fraieri, burduşiţi de parale, ameţiţi de băutură?

intr-o parte, ţăranii vindeau oale de pămint şi linguri de lemn. Bouarii şedeau alături vorbind. Erau

altfel imbrăcaţi. Nu purtau cămăşi largi şi nici opinci. Din portul de la ţară nu ţineau decit sumanul şi

pantalonii albi, viriţi in cizme lungi, lustruite. Aveau briie late de piele cu chingi oţelite şi limbi

groase, ruginite, de aramă. in miini invirteau bice subţiri, din care pocneau pe neaşteptate. Rideau tare.

Glumeau cu negustorii şi-şi bălăbăneau burţile revărsate peste centiroane. Geambaşii cu cefe groase şi

roşii, cu dinţi de aur dădeau tircol iepelor de doi ani cu picioare fragede şi alungite, umede de

63

năduşeală, care miroseau frumos, mişcindu-şi giturile pline şi incordate.

Paraschiv era numai ochi. Văzu cum vinzătorii plimbă caii in ocolul plin de bălegar şi de paie, in pas

mindru, privind in jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii şi măcelarii. Aceştia

şedeau imprejurul ţarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, injurau toţi in acelaşi timp, se tocmeau

tare, cite doi-trei, se băteau aproape pentru o vită in timp ce ăilalţi rideau nepăsători şi plecau deoparte,

tirind după ei boii supuşi, cu ochii mari şi blinzi, neadăpaţi de cu dimineaţa. Mai erau şi curioşi

căscind gura, copii desculţi, hoţi de armăsari, cu cuţite lungi la carimbi, mirosind a drojdie, cu ochii-n

patru, stăpini de herghelii şi poliţai cu şepci inalte, băuţi, cu obrajii ca para focului, gata dup-un bacşiş,

ce se plimbau fără scop, prefăcindu-se că ştiu totul.

Tirgul boilor se inteţea la urmă. Gheorghe se dădu lingă geambaşi şi bouari şi intrebă ce preţuri erau in

ziua aia. Unii il cunoşteau şi strigau:

- Ai ieşit la treabă, bă, păzea buzunarele!

Glasurile se pierdeau in larma tocmelilor şi codoşul ocolea pe departe. Sandu-Mină-mică, Oacă şi

Nicu-Piele pipăiau locul. Stăpinul cu Florea trăseseră la hanul Oborului, să nu stea la vedere, că erau

cunoscuţi. Cel tinăr se uluise. Bani, girlă. Numai hirtii de cinci sute şi o mie, numărate de miini

lacome, feţe incordate şi pinditoare, ochi cu priviri scormonitoare şi mai ales o veselie iute stirnită.

După ce dădură un ocol, bătrinul spuse:

- Hai mai intr-o parte, să nu s-arate vreun păgubaş!

S-au tras către hanul de şiţă, unde se inghesuia toată mulţimea de negustori. In faţa circiumii cu ziduri

vechi, mincate de igrasie, era un acoperiş lung, de frunze uscate de plop, rămase de cu vară, sub care,

la mese inalte şi lustruite din lemn de brad, se adunau tocmaşii la un pahar de voie bună.

Nu mai aveai loc. Te trăsnea de departe un miros de mujdei şi abia dădură peste Bozoncea intr-un colţ,

mai la urmă. Nu minca, nu bea.

- L-aţi văzut pe Cocirţă? ii intrebă starostele.

- Nu. Stai, că pică Sandu acum şi ne spune.

Către ei se indreptau şi cirezarii. Se auzeau lăutari şi chiote din prăvălia neluminată, cu geamuri

afumate şi inalte. Era mai mult o petrecere, că locul aducea bani. Unul vindea, altul cumpăra, cum s-ar

64

zice, nu era degeaba. imprejur, numai negustori, fuduli şi ghiftuiţi, cu obrazul plin, duhnind şi

injurindu-se. Tot Caţaveiul, Ggirlea, Buzeştii, din Dealul Spirii, de la Mandravela, Zece Mese, din

Rahova şi Foişorul de Foc. Slugile hangiului cărau băutura in ulcele de pămint ars, smălţuite pe afară,

cu toarte vechi de alamă. Imprejur, se adunaseră vreo ciţiva ciini trăiţi bine, flocoşi şi obraznici,

tirindu-se pe sub mese, chelălăind şi apucind oasele aruncate. Jos, la picioarele stilpilor verzi,

decoloraţi, stăteau cu picioarele intinse la soare nepricopsiţii, schilozii şi pociţii, aşteptind pomana

negustorilor.

Li se făcuse foame. Lingă ei geambaşii inghiţeau cu lăcomie. Se incinseseră citeva grătare. Oamenii

circiumarului le ungeau cu grăsime, aşezind deasupra fleici roşii, proaspete. Se auzea sfirutul

cărbunilor peste care cădea untura topită şi un miros aţiţător iţi muta nările din loc. O femeie tinără

căra piine in panere adinci, grămezi de felii albe, crescute, din griu copt, cu coaja rumenită şi

trandafirie. Ucenicului ii lăsa gura apă. Picară şi Mină-mică cu Nicu şi cu Ciupitu, veseli că umflaseră

citeva portofeie. Tăinuitorul sosise cu hiţele de pricopseală şi se oprise intr-o parte, lingă ţarcul de vite,

aşteptindu-şi rindul. Mai era vreme. Florea trăgea dintr-o ţigară. il cuprinsese lenea. Privi prin

umbrarul de frunze uscate prin care cădea soarele, la cerul invăluit intr-o lumină de toamnă şi parcă nu

s-ar mai fi ridicat. Lingă el negustorii infulecau pe nerăsuflate. Se auzeau trosnind fălcile puternice şi

măselele lor fărimiţau oasele moi, le rodeau pină nu mai răminea o bucăţică de carne şi le aruncau

dinilor. Aceştia se hăr-tăneau intăritaţi. Tocmaşii rigiiau apoi mulţumiţi, scoteau resturile de prin

măsele cu unghiile lungi şi galbene de tutun, scuipau cu plăcere şi işi clăteau gura cu puţin vin acrişor.

- Uite barosanii, Paraschive! ii şopti caiafa celui tinăr.

- Să nu vă prind! se răsti la ei starostele. Azi sintem negustori! Oacă clipi la ceilalţi. Ei se spurcaseră.

Cum să nu pui muia cind

vezi atita bănet?!

Alţi cirezari se indreptau spre circiumă, tirind după ei vitele legate de coarne, nişte boi cit streaşină

hanului, costelivi şi murdari de balegă, viţei roşcovani care mugeau ascuţit, neliniştiţi, adulmecind, şi

citeva vaci leneşe insemnate cu fierarul roşu pe pintece. Ăştia rămaseră in soare posomoriţi. De-abia

dacă unul-doi vinduseră la preţul cerut şi numai dacă găsiseră vreun prost. Or, boi nu cumpăra

65