Caravana cinematografică



Yüklə 380.64 Kb.
səhifə5/7
tarix14.08.2018
ölçüsü380.64 Kb.
1   2   3   4   5   6   7

74

- Bună dimineaţa, tovarăşi! - spuse el cu tărie.

- Bună dimineaţa, tovarăşe Tăvi! - răspunseră învălmăşii ceilalţi.

- Sunteţi toţi? Lipseşte cineva?

- Nu lipseşte nimeni, tovarăşe Tăvi! - spuse preşedintele.

- Foarte bine! Atunci să-i dăm drumul! Poftiţi încoace, la fa ca ieri! Unul câte unul!

- Tovarăşe Tăvi, zise preşedintele, înaintând un pas, este o problemă...

- Ce problemă? - se întoarse Tăvi.

- Nu avem curent, zise preşedintele. Tăvi coborî scăriţa şi si apropie de ei.

- Nu înţeleg, spuse el. Cum n-aveţi curent?

- S-a stricat reţeaua, răspunse preşedintele. Din cauza apei Azi-noapte, pe la trei. Nici telefonul nu merge.

- Ei, şi ce-i cu asta?

- Păi cu filmul... făcu nedumerit Tanasie. Dacă nu este cui rent, cum faceţi filmul?

- Tăvi rămase un moment pe gânduri, apoi strigă spre caravană:!

- Tovarăşe Anton, ai luat acumulatorii?

- Nu i-am luat! - se auzi din caravană. Ne-au spus că Mogoj şui are lumină, nu mai ţineţi minte?

Tăvi începu să se plimbe încoace şi încolo.

- Să mai aşteptăm, zise timid preşedintele, poate repară linia... I

- Ce să mai aşteptăm? - se înfurie Tăvi, Nu mai aşteptării nimic! Plecăm imediat! M-am săturat!

- Unde? - îndrăzni preşedintele.

- înapoi, la centru! Să vină ei să vadă dacă aici se poată munci, care-s condiţiile...

- Păi nu puteţi pleca, zise atunci Tanasie. Tăvi se opri din mers şi se uită spre preşedinte.

- Cum nu putem pleca? - zise el rar.

- N-aveţi pe unde trece, nu mai există pod.

- Şi ăsta-i singurul drum spre oraş?

- Atât, răspunse preşedintele.

- Şi drumul ăsta nu mai duce nicăieri?

75

. Caravana cinematografică



- Duce-n pădure şi-acolo se-nfundă.

- Nu putem ocoli pe undeva, să ieşim mai sus sau mai jos, la alt pod, la vreun vad?

Preşedintele ridică neputincios din umeri. _ Vad, la vremea asta, cu râul ieşit, nu cred să găsiţi. Toată . lunca e sub apă.

- Asta-i culmea! - exclamă Tăvi. Şi cât crezi că ţine până aduc un pod?

- Nu prea ştiu, răspunse Tanasie. Niciodată n-a fost atâta apă. Două, trei zile... poate o săptămână...

- Dar trebuie să facem ceva! Nu putem sta aşa să ne uităm unii la alţii! Trebuie să acţionăm!

- Să facem dezbaterea, tovarăşe Tăvi... propuse Tanasie. Tăvi nu-l auzi. Se învârtea prin faţa caravanei plesnindu-şi

din când în când pumnul de şold.

- Să facem dezbaterea, tovarăşe Tăvi, zise mai tare preşe­dintele.

- Ce? Dezbaterea? Da, sigur, o facem, se dezmetici Tăvi.

- Eu zic să nu intrăm în şcoală, făcu preşedintele. E prea frig, nu ne-au adus cărbunii, să mergem la tov. director, avem acolo o cameră de oaspeţi, sunt toate condiţiile.

- Unde? Da, bine, mergem. Oamenii sunt pregătiţi?

- Sunt, tovarăşe Tăvi.

- Aşteptaţi-mă puţin, să iau materialul, zise Tăvi şi se îndrep­tă spre caravană.

- Să vină şi tovarăşul şofer! strigă preşedintele în urma lui. Tăvi urcă scăriţa şi dispăru înăuntru.

- Ce mai staţi? - se întoarse precipitat Tanasie. Femeile să meargă în faţă şi să aranjeze! Când ajungem noi, să fie gata!

Hca, doamna Benea şi domnişoara Corina o luară iute înapoi.

- Dom' preşedinte, zise Darcleu, pot să vin şi eu?

- Pentru început, îşi dădu părerea domnul director nu cred Ca ar fi indicat... aparenţele trebuie oricum păstrate...

~ Lasă, mă, că noi doi stăm în şură, îl coti Plopu pe Darcleu. Ce să cauţi tu acolo?



L

IOAN GROSAN


76 77

. Caravana cinematografică

- Să nu ne întrebe ceva, eu nu ştiu nimic, .şopti Atanasiu Gică. Tanasie făcu un semn cu mâna: nici o grijă!

- Dacă întreabă, voi răspunde eu, zise domnul Benea. Suni la curent, am citi mai ales... dar se opri, căci din caravană ieşi Tăvi, urmat de şofer. îşi pusese pe umeri o scurtă de piele, iad sub braţ ţinea o carte subţire, ferfeniţită.

- Poftiţi! - zise preşedintele, lăsându-l pe Tăvi s-o ia cu uri pas înainte.

- Dar culturalul nu mai vine? - întrebă Tăvi.

- Vine, cum să nu vină! E în faţă, răspunse Tanasie. în spa-J tele lor mergea şoferul, încadrat de plutonier şi de învăţător. PIopu şi Darcleu rămaseră în urmă.

- Câţi sunt înscrişi la cuvânt? - zise Tăvi.

- încă nu s-a făcut lista, răspunse la fel de conspirativ pre-j şedinţele.

- Este un sat de mărime mică, se auzea din spate domnul! director Benea explicându-i şoferului, dar vechi, foarte vechi,! Poziţia sa, deşi oarecum izolată, este deosebit de favorabilă] agricol vorbind. Prunul, mărul, viţa de vie se dezvoltă aici de lai sine. Râul, după cum aţi putut constata, e la doi paşi. Există, dJ altminteri, o frumoasă legendă locală ce dincolo de valoarea el artistică, foarte ridicată, vă asigur, oferă informaţii surprinzăl toare asupra întemeierii aşezării. Un haiduc, singurul, pare-sej rămas din celebra ceată a lui Pintea, a refuzat să se predea autorităţilor, continuând lupta împotriva exploatării. S-au pul premii pe capul lui, era căutat peste tot, ajunsese o obsesie al vechii orânduiri. Ei nicăieri! Unde credeţi că se ascunsese? Aici! -l zise domnul Benea, făcând mâna roată. Un loc excelent. Omul deja îmbătrânit, îşi întemeiase o familie, apucase să aibă nepoţii o adevărată odisee! Abia pe patul morţii, înconjurat de cei dragi şi-a mărturisit adevărata identitate. O surpriză generală!

- Aici, vă rog, zise preşedintele, aşteptând ca oaspetele sâ cotească.

Se aplecară pe sub bolta de viţă. Când dispărură înăuntru,J Plopu şi Darcleu străbătură curtea şi intrară în şură.



L

- înainte de toate - se sculă solemn domnul director Benea, trăgându-şi cu fineţe scaunul - propun să ridicăm acest pahar în cinstea oaspeţilor noştri. Una din tradiţiile nescrise ale aces­tei aşezări spune: „întâi întreabă drumeţul de e însetat sau flă­mând, şi-apoi eventual ce caută!" Fiţi bineveniţi! - ură el şi cu o mişcare scurtă, din încheietură, dădu paharul peste cap.

Tăvi se aplecă şi el să-şi muie buzele. Când puse paharul înapoi pe masă, observă că lângă broşură apăruse o farfurioară cu zacusca şi-o pereche de tacâmuri.

- Serviţi, vă rog, auzi în spate glasul binevoitor al "doamnei Benea.

- Căci şi cosaşul când purcede dimineaţa la muncă, spuse domnul Benea aşezându-se, întâi se pune la masă, taie din minunata noastră slănină, hrănindu-şi cu temeinicie trupul, supus apoi acelui extenuant efort. Dar se poate?! - exclamă el privind paharul lui Tăvi.

- Mulţumesc, nu prea... dădu să spună Tăvi.

- Dar e curată! - păru domnul Benea foarte jignit. Un me-di-ca-ment! Totul natural! Non artificio, sed potestate vincit! De prună, adăugă el ca un argument decisiv şi-şi turnă în pahar.

- Luaţi, e bună, zise în dreapta domnişoara Corina.

- Ai băut şi dumneata? - întrebă Tăvi.

- Da, de ce nu? - răspunse ea şi-i închină.

Tăvi apucă paharul şi bău jumătate. Pe deasupra umărului său pluti o sticlă şi i-l umplu la loc. împinse uşurel farfurioara la o parte şi deschise broşura.

- Cu mărgeluţe, îl auzi pe plutonier peste masă. îi arăta ceva lui Anton.

- Ştiu, spuse şoferul. Mici şi dese.

- Da, zise Atanasiu Gică. Atunci nu există probleme. Poţi ori­cât, nu contează, n-ai nimic, dimineaţa eşti limpede. Să trăiţi!

- Noroc! - ciocni şoferul.

- Tovarăşi! - începu Tăvi.

IOAN GROSAN

78

Domnul director bătu cu furculiţa în pahar, să se facă linişte, în uşa bucătăriei doamna Benea încremeni cu o tavă în braţe.

- Aş dori să aduc mulţumiri tuturor tovarăşilor de faţă pentru această mică masă tovărăşească ce precede dezbaterea noas­tră. Din păcate, datorită unor condiţii obiective, n-aţi mai putut viziona al doilea film. Ne vom opri în discuţii asupra as­pectelor degajate de primul film. El pune în lumină cu clari­tate măreţele jertfe înfăptuite de eroi pentru... Tăvi se opri o clipă, întorcând pagina.

- Pentru eroi! - se înălţă domnul director cu paharul în mână. Doamna Benea demară cu tava, ajungând în spatele lui Tăvi.

- De ce nu serviţi? - întrebă ea dojenitoare.

- Lăsaţi, doamnă, că-l servesc eu, spuse domnişoara Corina. Luă o felie de pâine, o acoperi cu zacusca şi i-o întinse.

- Mulţumesc, spuse Tăvi.

- Aici se papă tot, tot, zise domnişoara şi-i mai unse o felie.

- în sănătatea dumneavoastră, tovarăşe Tăvi! - spuse preşe­dintele Sfatului Popular.

- La mulţi ani! - răspunse Tăvi apucând paharul. Tovarăşe preşedinte, urmă el după ce gustă puţin, nu se înscrie nimeni la cuvânt?

- La cuvânt? Cum să nu! Mă înscriu eu! - spuse domnul di­rector de peste masă. Am urmărit cu mare atenţie filmul şi pot să spun cu mâna pe inimă că aşa a fost. Serviţi de-aici, sunt cu brânză de casă, garantez. Exact aşa a fost, luptam prin ploaie, prin frig, prin glonţ, prin baionete, vorba poetului, smulgând duşmanului terenul palmă cu palmă. „Tot înainte! - striga sub­locotenentul, pentru România Mare, Dumnezeii mamii lor, că ne-au luat pământul sfânt al ţării!" Domnul director îşi repezi braţul înainte indicând o direcţie deasupra capului lui Tăvi. Purtaţi de vântul biruinţei săream toţi ca unul din tranşee, „înainteee!" - striga sublocotenentul aruncându-se la vale. Noi - după el! Eu eram mitralior. Ta-ta-ta-ta-ta-ta! - făcu domnul director mişcându-şi braţul prin faţa lor. Păi n-aţi băut mai nimic! - exclamă el dezolat, când ochi paharul lui Tăvi.

- Dimpotrivă, chiar acum... începu Tăvi.



79

. Caravana cinematografica



L

- Pentru cei căzuţi, îl întrerupse grav domnul Benea, lăsând capul în piept. Se ridicară toţi în picioare. Domnul director îşi purtă lateral braţul, înclină paharul şi vărsă câţiva stropi pe covor. Bău apoi încet, cu sfială, urmat de ceilalţi. Se aşezară.

- Mureau pe capete, sparse domnul Benea tăcerea, ca dus pe gânduri. Aveam un camarad, un vrâncean, Ghiţă, băiat bun, Regimentul 4 Roşiori. Stăteam odată cu el de vorbă, aşa cum stau şi cu dumneavoastră. Ne-au reperat? A fost o coincidenţă? Nici astăzi nu-mi dau seama. Şi cum stăteam noi şi fumam, numai ce se aude un ţiuit şi pleosc! Un obuz. Am leşinat. într-un târziu, îmi revin, mă caut, eram întreg. Dau să mă uit după Ghiţă, şi Ghiţă... Domnul director făcu un gest de lehamite cu mâna.

- Ce? - zise Atanasiu Gică, numai ochi şi urechi.

- Drept în el! - urmă domnul Benea. Capul aici, un picior dincolo, o mână sărită într-o parte, trupul nicăieri!

- Serviţi, vă rog, se aplecă doamna Benea în dreapta lui Tăvi, punându-i înainte un platou.

în şură era linişte. Printre porţile de lemn lumina de-afară că­dea pieziş. Plopu se tolănise pe o grămadă de saci, învârtind între dinţi un pai. într-unui din colţurile şurii, căţărat pe stinghiile unei uşi masive de stejar, Darcleu privea pe o ferăstruie în magazie.

- E plin, spuse el.

- Coboară, mă, că te prinde, zise Plopu.

- Şi dacă mă prinde, ce? Dacă-i al nostru, n-am şi eu dreptul?

Darcleu coborî totuşi, dar rămase în faţa uşii, examinând la­cătul mare, puternic atârnând într-un belciug înfipt în zid. Trase de câteva ori de el, ca spre a-i încerca rezistenţa.

- De unde are ăsta atâţia bani?! - întrebă înciudat Darcleu. Când a venit aici, era calic.

- De la doamna, răspunse Plopu. Zestrea.

- Să-i fi dat atâţia bani? Nici el nu era decât învăţător.

- Cine ar fi luat-o altfel?

-Asta era, va să zică... Dar el ştia?

IOAN GROŞAN

80

81

. Caravana cinematografică



- Ştia, zise Plopu. A stat vreo două săptămâni la ei, să vadă şi el cum e. Nici nu-i boală grea, atâta doar că uiţi câteodată cu cine stai de vorbă şi mai încurci lucrurile.

- Păi da, făcu Darcleu, când te uiţi la ea, nici n-ai zice...

- Şi-apoi o apucă rar. După ce-a adus-o aici, vreo patru luni nu s-a întâmplat nimic, până când a venit protopopul să sfin­ţească biserica.

- Ştiu, zise Darcleu, când i-a dat cireşe şi-a zis că-s haioşuri.

- De-atunci o bate, zise Plopu. S-a-nrăit.

- Dă-l dracului! - făcu scârbit Darcleu. Nici el nu-i întreg. Din curte se auziră paşi. Cei doi tăcură. Poarta şurii se des­chise şi pe ea intră grăbită Ilca.

- Hai, mă, luaţi şi voi! - îi îndemnă ea. Le puse înainte un castron cu carne de găină şi-o sticlă de jumătate.

- Ei, cum e? - sări Darcleu.

- Bine, bine, îl linişti ea, nu-i nimic, mănâncă şi beau.

- A băut şi eF?

- întâi n-a prea vrut, i-a luat cu filmul, dar apoi n-a avut ce face. S-a cam ameţit.

- Ştiam eu, zise Darcleu, ca şi cum vestea l-ar fi dezamăgit.

- Hai, daţi-i bătaie, că vă mai aduc, zise Ilca şi ieşi.

- M-aş fi mirat eu să reziste până la capăt, comentă Darcleu destupând sticla. E tânăr, e pofticios.

- Toţi se dau până la urmă pe brazdă, zise Plopu.

- Noroc! - închină Darcleu, trăgând o duşcă.

- Noroc.

- Şi cum începuse, domnule! Film în sus, film în jos! Ce faci, nu bei?

- Nu, nu vreau acum, zise Plopu.

- Ne luase tare. Dom' şef le cam dârdâia, zise Darcleu apu­când o aripă. Nu spun că zicea prostii, dar prea o ţinea... Oare aşa îi învaţă?

- De unde să ştiu eu? - făcu Plopu.

- Ascultă, mă Plopule, tu eşti om deştept, lămureşte-mă pe mine: ce vreau ăştia?

- Tu n-ai auzit la radio?

- Asta vreau? - căzu pe gânduri Darcleu. Altceva nimic? Bine, mă, da' care-s imperialişti aicea la noi?

Plopu ridică din umeri.

- Oare... dom' director? Ce zici? - şopti ţiganul, oprindu-se din mestecat.

Plopu se uită la el şi zâmbi.

- EI o fi, mă, care altul? - zise Darcleu la fel de încet. îşi bate nevasta, le cam bea, citeşte mult, are bibilici din alea japoneze... şi cazanu'! - numără el triumfător, desfăcând al cincilea deget.

- Du-te, mă, dracului, râse Plopu.

- Păi atunci care-i? - întrebă chinuit Darcleu.

- Poate nu sunt.

- Cum să nu fie? Ăştia de ce-au venit? N-ai auzit ce zicea la radio? „în fiecare oraş, în fiecare sat, în fiecare organizaţie se mai ascund încă rămăşiţele imperialiste..." Cine se ascunde la noi?

- Pista, zise Plopu.

- Ei, Pista! - făcu supărat Darcleu, zvârlind un oscior. Nici nu mănânci? - întrebă el într-un târziu.

- Nu, am mâncat, răspunse Plopu.

Darcleu şterse roată castronul cu o bucată de pâine, se ridi­că, scotoci în buzunar şi scoase o ţigară. Se duse apoi la poartă şi privi spre casă.

- Nu vii să pândim? - se întoarse el spre Plopu şi-i trase cu ochiul.

Plopu îi făcu semn că nu şi se întinse de-a binelea, punân-du-şi mâinile sub cap. Darcleu se mai foi o vreme ieşind şi in­trând, apoi stinse ţigara, se aşeză pe prag şi începu să fluiere încet.



* * *

„Eeeeroooi au fost, eroi sunt mncă", zbieră domnul Benea dirijând cu o pulpă de găină un cor imaginar. Ea se plecă mai mult spre tovarăşul Tăvi, căci nu înţelesese prima oară. „Foarte simpatic!" repetă tovarăşul Tăvi, arătându-l pe director care se suise în picioare pe scaun, mişcându-şi furtunos braţele. „Da, da", încuviinţă ea cu grabă. „Sănătate!" ridică tovarăşul Tăvi

IOAN GROŞAN

82

paharul şi aşteptă până-l duse şi ea la buze. Să nu mai bea. Deja au fost trei pline. Simţea cum îi ard obrajii. Mai ales că o privea. Se răsucea din când în când, chipurile să-i spună ceva şoferului, dar de fapt voia s-o vadă din profil. Şi preşedintele o privea. Acuma îşi găsise şi el! „Şi tineretul... tineretul cum se distrează în sat?" se interesă binevoitor tovarăşul Tăvi. „în gene­ral, bine, răspunse ea. Numai că nu prea sunt tineri... şi care sunt lucrează la oraş... doar sâmbăta..." „Da, înţeleg..." spuse preocupat tovarăşul Tăvi. „Tovarăşe Tăvi! - răcni vesel domnul director Benea întinzându-se cu sticla spre ei, această tovarăşă neprihănită, această fetiţă, subliniez, fetiţă a ţărănimii, este un cadru nemaipomenit! Nu trebuie să roşeşti, tovarăşă Corina! De ce să n-o spunem deschis? în munca noastră cu miădiţeie ţării ne-ai ajutat şi ne ajuţi... enorm! Enorm!", spuse domnul direc­tor, încântat de rezonanţa ultimului cuvânt. Măgarul, gândi. Cât timp vorbise domnul Benea, tovarăşul Tăvi aprobase mulţumit din cap. „Vreţi să vă ghicesc în palmă?" se întoarse ea brusc. „Ce?" „Ştiu să ghicesc. Daţi-mi stânga". „E o superstiţie... obscu­rantism..." se fâstâci tovarăşul Tăvi. „Ne jucăm. Vreţi?" „Se pri­cepe! Ghiceşte tot! - sări domnul director. Trecutul, prezentul, viitorul luminos!" Tovarăşul Tăvi îi întinse palma. I-o luă şi se aplecă asupra ei. îi veni să râdă. Nu prea era curată. Simţi cum degetul lui mic avu un tremur. „Vedeţi, începu ea aproape în şoaptă, linia asta de-aici, linia vieţii..." „Care?" se aplecă şi tova­răşul Tăvi. Din părul lui venea un iz uşor de benzină. „Asta din centru... care se termină aici... e bine... o să trăiţi mult..." El râse stingherit. „O, uite!... exclamă ea încetişor, aveţi şi noroc în dra­goste... Iubiţi?" „Luaţi şi beeeţi, glăsui pe nas domnul director, acesta este viiinul meu care pentru voi se vaaarsă..." Tanasie se | sculă iute şi-l prinse de umeri, silindu-l uşurel să se aşeze. Domnul director se uită nedumerit în jur, să afle cu ce-a greşit. „Ce întrebare mi-aţi pus!... râse tovarăşul Tăvi. Desigur, conti­nuă el meditativ, ca orice om, am şi eu sentimente... nu pot să fac abstracţie de anumite necesităţi de natură materialis... ma-teriaiăj se corectă el, demonstrate de ştiinţă... de altfel, în gene­ral cred că nimănuia, cu excepţia poate a unor indivizi certaţi



83

. Caravana cinematografica



i

cu legile organismului, nu-i este îngăduit a se sustrage acestor... acestor cerinţe care asigură, încă din copilărie, o dezvoltare pe deplin... vreau să zic armonioasă, a personalităţii umane..." „Tovarăşi, se ridică din nou domnul Benea, plânge masa, tova­răşi! Toată lumea paharul sus! în sănătatea organelor noastre!" Tovarăşul Tăvi îşi retrase palma şi răspunse urării, ciocnind. Atanasiu Gică se sculă şi el şi-şi apropie cu grijă păhărelul de paharul tovarăşului Tăvi. Frizura îi lucea linsă, încercuită cu un nimb de dunga lăsată de chipiu. Se aşeză apoi repede lângă şofer, care îi povestea ceva. „Nu scotea o vorbă!" - auzi ea. „Ei cum?" făcu plutonierul. „Nici una! - zise şoferul. împiedicam caii, mă mai învârteam pe-acolo, în orice caz n-aşteptam mult. Venea, mă lua de mână, intram în lucerna şi... fără vorbă!" „Extraordinar!" „Dar şi ce spaimă trăgeam! Dac-ar fi ştiut groful că eu, vizitiul, mă ţin cu fata lui, mă belea, tovarăşe plutonier, imediat!" Nu mai ascultă. Ca să facă ceva, întinse mâna după un pateu. Pe masa ovală în jurul căreia erau strânşi zăceau gră­măjoare de pâine, scrumiere, gogoşari sfâşiaţi. Uite şi haioşuri. Le adusese Ilca. Alese un pateu cu brânză şi se lăsă pe spe­teaza scaunului. Pe lângă chica domnului director văzu o foto­grafie mare, înrămată: domnul şi doamna Benea miri. Din vol­bura voalului, capul doamnei răsărea mic, negricios, surâzând înţepenit. Domnul director privea încordat, tăios, de parcă s-ar fi străduit să descopere ceva în spatele fotografului. Deasupra fotografiei se zăreau, cu tot întunericul ce pătrundea în cameră, două dungi intersectate perpendicular, mai albe decât restul peretelui: locul unde atârnase probabil un crucifix. „Şi vă place aici în sat?" întrebă tovarăşul Tăvi. „Da, sunt oameni de treabă", răspunse ea. Deşi... dar ce să-i spună? Să-i spună că uneori ştie c-ar trebui să plece, să vadă, să mai vadă lumea, că simte cum creşte în ea o dorinţă pe care nu are unde s-o aşeze, un fel de revoltă blândă, mai ales când se află în cămăruţa ei la şcoală unde face fişele cărţilor şi unde, în faţa unei hărţi, între fereas­tră şi soba de teracotă, stă câteodată silabisind numele unor localităţi ciudate, încercând să-şi imagineze de-acolo o stradă, o piaţă, un parc: Châlon sur Salone, Mădrudalur, Habarovo...

IOAN GROSAN

84

„Mă mai duc la oraş", adăugă. „Vă stabiliţi aici?" „Nu ştiu... deo­camdată nu m-am gândit serios..." „Avem nevoie de oameni capabili pretutindeni, spuse tare tovarăşul Tăvi. Trebuie să risi­pim bezna analfabetismului." „Jos cu el! Fiat lux!" urlă domnul Benea. „Aici a început alfabetizarea?" se interesă tovarăşul Tăvi. „A-nceput, cum să nu!" răspunse învăţătorul şi ea ştiu că domnul Benea va povesti încă o dată povestea lui cu baba alfabetizată din capătul satului. Se pregăti s-o suporte, când deodată simţi un genunchi lipindu-i-se de pulpă. El?! Mirată, se uită la tovarăşul Tăvi, dar acesta stătea cu gâtul întins urmărind vorbele domnului director. Nu-şi trase piciorul, nu se aşteptase la aşa ceva, devenea interesant, cât s-o fi gândit până să se hotărască, săracu... „Ba mie să-mi înveţi! răcni domnul director reproducând fragmente din dialogul lui cu baba, că dacă nu, te amendez! Ai auzit?" Domnul Benea luă o înfăţişare sfioasă, ridică nişte ochi spăşiţi, începu să-şi frângă mâinile, clătinând din cap şi scoţând un sunet ascuţit, ca un scâncet. „Să nu te faci că n-ai auzit! reveni el la tonul dinainte. Vină aici!" Domnul director tropoti puţin pe loc, imitând mersul bătrânei. „Uită-te la poza asta! Ce scrie sub ea? V, i, t, ă! Vi-tă! Citeşte!" Domnul di­rector luă iarăşi înfăţişarea sfioasă, făcu ochii mari privind prin­tre pahare într-un abecedar închipuit şi spuse cu glas subţirel: „Vacă!" Tovarăşul Tăvi râse amabil, fără să se clintească. Să-l mai lase, poate că nici nu şi-a dat seama că e piciorul ei. Ba şi-a dat, uite că nu se mai întoarce spre ea, de frică să nu... întoar-ce-te, măi tovarăşe, că nu-ţi fac nimic, prostule... „Nu mai scă­păm de ea ! spuse domnul Benea. Prinsese gust pentru cultura mondială, dorea realmente să se instruiască! Flacăra cunoaş­terii, ascunsă milenii de-a rândul sub acoperişul bordeielor de paie, izbucnise, acesta e cuvântul, izbucnise în creierul venera­bilei ţărănci. Dar nu putea citi fără poze." „Sunteţi foarte timid" şopti ea, aplecându-se să pescuiască o cireaşă din compot. Tovarăşul Tăvi îşi retrase genunchiul. „Eu? De unde aţi dedus asta?" „Aşa." „Aduceţi lumânările! porunci domnul director. Mehr Licht!" „V-aţi supărat?" „Nu, răspunse ea. Trebuia să mă supăr?" Să-l privească. Se juca urmărind cu vârful cuţitului



85

. Caravana cinematografica

liniile unui desen de pe faţa de masă. Să-l tot privească. „Sunt adept al luminii, declară domnul Benea, aprinzând o lumânare, întunericul îmi dă crampe, mă frisonează. în special nu suport colţurile, locurile rău famate, cu umbră, pădurile, beciurile. Niciodată nu pun copiii la colţ. Consider că o joardă adminis­trată sub razele soarelui, în recreaţie, este infinit mai salutară decât o discuţie tenebroasă în cancelarie".

în cele din urmă, tovarăşul Tăvi lăsă cuţitul şi întoarse capul. Aşa, fir-ar să fie.

Noaptea, Tăvi şi şoferul rămaseră în casa învăţătorilor. A doua zi dimineaţa, însoţit de preşedintele Sfatului, de plutonier, învăţător şi domnişoara bibliotecară, Tăvi vizită satul. Făcură în­tâi un popas în faţa bisericii, „monument istoric în care oame­nii, în vremuri de restrişte, se ascundeau de năvălitori, bastion de nădejde împotriva exploatării", explică domnul director. Tăvi nu dori să intre, aşa încât domnul director se mărgini să comenteze „zvelteţea fără precedent a turlei, aproape 60 metri pe verticală, vă daţi seama, un semn care vestea încă din vechime vremurile noi pe care le trăim." Clopotniţa, mai puţin arătoasă, trecu neobservată. Nici clădirea Sfatului Popular, spre care se îndreptară apoi, nu-l solicită prea mult pe director. Fără să insiste, el aminti că ea aparţinuse cândva „unui anume Friedman, poreclit Friţi, aciuat şi el prin părţile astea, care o folosea, închipuiţi-vă, drept crâşmă". Avea o solidă temelie de piatră continuată cu nişte pereţi de lemn, ceea ce o făcea să semene pe alocuri cu un hangar. Tăvi zăbovi puţin şi aici, după care, la rugămintea respectuoasă a domnului director, se în­dreptă spre locul unde tradiţia („prin tradiţie înţelegând nu o sumă de presupuneri, ci o sumă de adevăruri care decurg unul după altul", spuse domnul Benea) indică mormântul întemeie­torului aşezării, fostul haiduc al lui Pintea. în ţintirim, în faţa unei movilite acoperite aproape în întregime de o coroană veş­tejită, cu două eşarfe decolorate de hârtie creponată, dar pe

IOAN GROSAN




Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə