Carlos castaneda

Am schimbat de multe ori direcţia de deplasare, cu aceleaşi efecte perceptuale asupra mea. începusem să-mi formulez un gînd cu privire la incapacitatea mea de a simţi dacă mă deplasez în sus ori în jos, cînd am auzit vocea emisarului.

- Cred că te-ai simţi mai în largul tău dacă te-ai tîrî, în loc să zbori, a spus. Poţi, de asemenea, să te simţi ca un păianjen sau o muscă, direct pe verticală în sus ori în jos sau chiar cu capul în jos.

Imediat, m-am şi lăsat în jos. Ca şi cînd fusesem pufos şi uşor, şi dintr-o dată am dobîndit ceva greutate, care m-a făcut să aterizez. Nu puteam simţi pereţii tunelului, dar emisarul avusese dreptate în privinţa faptului că mă simţeam mai în largul meu de-a buşilea.

- în lumea aceasta nu este nevoie să fii fixat de gravitaţie. Fireşte, de asta puteam să-mi dau şi singur seama.

- Nu trebuie nici să respiri, a continuat vocea. Şi numai pen­tru propria comoditate poţi să-ţi păstrezi simţul văzului şi să vezi aşa cum vezi în lumea ta.

Emisarul a părut indecis dacă să mai spună ceva sau nu. A tuşit, exact ca un om care-şi drege glasul, şi a spus:

- Vederea nu este niciodată dereglată; prin urmare, un visător vorbeşte întotdeauna despre visatul său în termenii a ceea ce vede.

ARTA VISATULUI

117

Iscoada m-a împins într-un tunel din dreapta mea. Era ceva mai întunecos decît celelalte. Mie, într-un mod ilogic, mi s-a părut mai tihnit şi mai plăcut decît celelalte, mai primitor sau chiar cunoscut mie. Mi-a trecut prin minte gîndul că eu eram ca tunelul acela ori că tunelul era ca mine.

- Voi doi v-aţi mai întîlnit, a spus vocea emisarului.

- Poftim? am zis eu.

înţelesesem ce spusese, dar afirmaţia nu avea nici un sens.

- Voi doi v-aţi luptat corp la corp şi, din această cauză, acum fiecare din voi este purtătorul energiei celuilalt.

Am crezut că detectez o doză de maliţie sau chiar de sar­casm în vocea emisarului.

- Nu, nu este sarcasm, a spus emisarul. Mă bucur că ai rude aici, printre noi.

- Ce înţelegi prin rude? am întrebat eu.

- Cei ce-şi împart energia în comun se leagă prin legături de rudenie, a răspuns el. Energia este ca sîngele.

N-am mai fost în stare să spun nimic. M-au cuprins fiori de teamă.

- Teama este ceva ce lipseşte cu desăvîrşire în această lume, a spus emisarul.

Iar asta era singura afirmaţie neadevărată.

Visatul meu s-a încheiat în acest punct. Eram atît de impre­sionat de caracterul veridic şi animat al tuturor lucrurilor din vis, de extraordinara claritate şi coerenţă a afirmaţiilor emisarului, încît abia aşteptam să-i spun tot lui don Juan. M-a surprins şi m-a neliniştit faptul că el nu voia să audă relatarea mea. Deşi nu a spus asta, am avut impresia că este convins că totul era un pro­dus al mult prea permisivei mele personalităţi.

- De ce te porţi aşa cu mine? am întrebat. Eşti nemulţumit de mine?

118

CARLOS CASTANEDA

- Nu, nu sînt nemulţumit de tine, a răspuns el. Problema este că nu pot să discut despre acest capitol din visatul tău. în acest caz eşti absolut de unul singur. Ţi-am spus că făpturile anorga­nice sînt reale. Descoperi acum cît de reale sînt. Dar ceea ce faci cu această descoperire este treaba ta şi numai a ta. într-o zi vei înţelege motivul pentru care mă ţin deoparte.

- Dar nu-mi poţi spune măcar ceva referitor la acest vis? am insistat eu.

- Ceea ce pot să-ţi spun este că nu a fost un vis. A fost o călătorie în necunoscut. O călătorie necesară. Aş putea chiar adăuga, una ultrapersonală.

Apoi a schimbat subiectul şi a început să vorbească despre alte aspecte ale învăţăturilor lui.

începînd cu acea zi, în ciuda fricii mele şi a refuzului lui don Juan de a mă ajuta, am început să călătoresc cu regularitate în acea lume spongioasă. Am descoperit imediat că, pe măsură ce creştea capacitatea mea de a observa detaliile din vis, îmi era cu atît mai uşor să detectez iscoadele. Dacă optam pentru a le accepta ca energie străină, ele rămîneau un timp în cîmpul meu de percepţie. Dar, dacă optam pentru a transforma iscoadele în obiecte semicunoscute, ele rămîneau chiar mai mult timp, schimbîndu-şi, la întîmplare, forma. Dacă le urmam însă -exprimîndu-mi verbal intenţia de a merge cu ele - iscoadele îmi transportau într-adevăr atenţia visatului într-o lume ce depăşea orice aş fi putut eu să-mi imaginez în mod normal.

Don Juan spusese că făpturile anorganice sînt întotdeauna înclinate să înveţe pe cineva. Dar nu-mi spusese că ceea ce ne învaţă ele este visatul. Afirmase că emisarul visatului - fiind o voce - este puntea de legătură ideală dintre lumea aceea şi lumea noastră. Am constatat că emisarul nu era numai vocea unui pro­fesor, ci şi vocea unui abil comerciant. El repeta mereu — în momentul şi ocazia potrivită - avantajele lumii din care prove-

ARTA VISATULUI

119

nea. Totuşi, mă învăţa şi lucruri inestimabile despre visat. Ascultînd la cele ce-mi spunea, am înţeles preferinţa vrăjitorilor din timpuri străvechi pentru exerciţiile practice concrete.

- Pentru a realiza un visat perfect, primul lucru pe care tre­buie să-l faci este să-ţi anulezi dialogul interior, mi-a spus el o dată. Ca să obţii cele mai bune rezultate în a-l opri, pune-ţi între degete nişte cristale de cuarţ de vreo cinci pînă la opt centimetri lungime sau cîteva pietre de rîu plate şi netede. îndoaie puţin degetele, presînd în acelaşi timp cristalele sau pietrele dintre ele.

Emisarul spunea că agrafele de metal - dacă erau de lungimea şi lăţimea degetelor - erau la fel de potrivite. Procedeul consta în a presa cel puţin trei obiecte subţiri între degetele fiecărei mîini şi crearea, în acest fel, a unei presiuni aproape dureroase în mîini. Presiunea aceasta avea ciudata proprietate de a întrerupe dialogul intern. Emisarul prefera în mod evident cristalele de cuarţ; spunea că ele dau cele mai bune rezultate, deşi - după oarecare practică - se putea folosi la fel de bine orice.

- Dacă adormi într-un moment de totală linişte, aceasta îţi garantează o intrare perfectă în visat - spunea vocea emisarului - asigurînd, totodată, intensificarea atenţiei visatului. Este reco­mandabil ca cei care visează să poarte un inel de aur, afirma el cu altă ocazie, de preferinţă puţin cam strîns pe deget.

Explicaţia lui era că un asemenea inel serveşte drept punte pentru a ieşi din visat înapoi în lumea cotidiană sau pentru a te cufunda din starea conştientă obişnuită în lumea făpturilor anor­ganice.

- Cum funcţionează această punte? am întrebat eu; nu înţele­sesem în ce fel se petrec lucrurile.

- Contactul degetelor cu inelul alcătuieşte puntea, a răspuns emisarul. Cînd un visător vine în lumea mea, purtînd un inel, acel inel atrage energia lumii mele şi o reţine. Iar cînd este

120

CARLOS CASTANEDA

nevoie, energia îl transportă din nou pe visător în această lume, inelul degajînd-o în degetele visătorului. Presiunea inelului asupra degetului pe care stă serveşte la fel de bine pentru asigu­rarea reîntoarcerii visătorului în lumea lui. îi creează o senzaţie familiară constantă pe deget.

în timpul unei alte şedinţe de visat, emisarul a spus că pielea noastră este organul cel mai adecvat pentru a transporta unde de energie de la nivelul lumii cotidiene la nivelul făpturilor orga­nice şi viceversa. Mi-a recomandat să-mi menţin pielea la o tem­peratură medie şi curată, fără urme de pigmenţi sau grăsimi. Recomanda totodată ca cei care visează să poarte un cordon, un guler sau o bentiţă pe cap - bine strînse - pentru a crea un punct de presiune ce serveşte ca centru de schimb de energie al pielii. Emisarul mi-a explicat că pielea reflectă automat energia şi că ceea ce trebuie să facem pentru ca ea nu numai să reflecte ener­gia, ci să facă şi schimb de energie între un nivel şi celălalt este să ne exprimăm cu glas tare intenţia în timpul visatului.

într-o zi, vocea emisarului mi-a făcut o surpriză extraordi­nară. Mi-a spus că, pentru a garanta acuitatea şi precizia atenţiei visatului, trebuie să o scoatem din spatele centrului gurii, locul unde se află la toţi oamenii o rezervă uriaşă de atenţie. Instrucţiunile specifice ale emisarului erau de a exersa şi deprinde măiestria şi controlul necesare pentru a ţine vîrful lim­bii apăsat pe cerul gurii în timpul visatului. O treabă la fel de dificilă şi de solicitantă, spunea emisarul, ca şi găsirea propriilor mîini în vis. Dar, o dată realizat, acest lucru dă rezultate uluitoare în ceea ce priveşte controlul exercitat asupra atenţiei visatului.

Am primit o multitudine de îndrumări referitoare la toate subiectele imaginabile, îndrumări pe care le uitam pe loc, dacă nu-mi erau repetate mereu. L-am solicitat pe don Juan să mă sfătuiască în ce mod puteam soluţiona această problemă a uitării. Comentariul său a fost, aşa cum mă aşteptam, foarte scurt:

ARTA VISATULUI

121

- Concentrează-te numai asupra a ceea ce-ţi spune emisarul despre visat.

îmi însuşeam cu un interes şi o rîvnă teribile toate infor­maţiile pe care vocea emisarului le repeta de suficient de multe ori. Respectînd recomandările lui don Juan, urmăream numai acele îndrumări care se refereau la visat şi puteam confirma per­sonal valoarea învăţăturilor sale. Cea mai importantă pentru mine a fost informaţia că atenţia visatului provine din spatele cerului gurii. A fost necesar să depun multe eforturi pentru a putea simţi - în timpul visatului - că îmi apăsam cerul gurii cu vîrful limbii. Dar, o dată ce am reuşit acest lucru, atenţia visatu­lui a dobîndit parcă o viaţă proprie şi, aş putea spune, o acuitate mai mare decît atenţia normală pe care o exercitam în lumea cotidiană.

Nu mi-a trebuit mult să-mi dau seama cît de profundă tre­buie să fi fost relaţia vrăjitorilor din vechime cu făpturile anor­ganice. Spusele şi avertismentele lui don Juan referitoare la pericolul unei astfel de relaţii au căpătat, mai mult decît oricînd, o importanţă crucială. Am făcut tot ce-mi stătea în putere să-mi aplic normele sale privind introspecţia fără nici un fel de mena­jamente. Astfel încît vocea emisarului şi spusele sale au devenit pentru mine o suprasolicitare extremă. Trebuia să mă feresc, cu orice preţ, să cedez în faţa tentaţiei promisiunii făcute de emisar referitoare la cunoaştere şi trebuia să fac asta prin propriile mele puteri, întrucît don Juan refuza în continuare să-mi asculte relatările.

- Trebuie să-mi sugerezi indirect măcar ceea ce ar fi indicat să fac, am insistat eu cu o ocazie, cînd am avut destul curaj să abordez subiectul.

- Nu pot, a spus el cu fermitate, şi să nu-mi mai ceri asta. Ţi-am spus că, în astfel de cazuri, visătorii trebuie lăsaţi să se descurce singuri.

122

CARLOS CASTANEDA

- Dar nici măcar nu ştii ce vreau să te rog.

- Ba sigur că ştiu. Vrei să-ţi spun că poţi locui într-unui din acele tuneluri, dacă nu pentru alt motiv, măcar pentru a constata la ce se referă vocea emisarului.

Am recunoscut că exact aceasta era dilema mea. Voiam să ştiu cel puţin ce implica afirmaţia că cineva putea trăi în inte­riorul acelor tunele.

- Am trecut şi eu cîndva prin aceeaşi dilemă chinuitoare, a continuat don Juan, şi nimeni nu m-a putut ajuta, pentru că asta este o decizie ultrapersonală şi definitivă, pe care o iei în momentul în care îţi exprimi verbal cererea de a trăi în lumea aceea. Pentru a te face să îţi exprimi această vrere, făpturile anor­ganice sînt gata să-ţi îndeplinească cele mai secrete dorinţe.

- Dar asta este de-a dreptul diabolic, don Juan.

- Perfect adevărat. Dar nu numai pe motivul la care te gîndeşti tu. Pentru tine, diabolică este tentaţia de a ceda, mai ales că este vorba de recompense atît de mari. Pentru mine, carac­terul diabolic al lumii făpturilor anorganice este faptul că s-ar putea foarte bine să fie singurul refugiu pe care-l au visătorii într-un univers ostil.

- Este acea lume într-adevăr un adăpost sigur pentru cei care visează, don Juan?

- Categoric, pentru unii dintre ei. Dar nu pentru mine. Eu nu am nevoie de suporturi şi proptele. Ştiu ce sînt. Sînt singur într-un univers potrivnic şi am învăţat să spun: „Asta este!"

Cu aceasta s-a încheiat dialogul nostru pe această temă. Nu-mi spusese ce voiam eu să aud, şi totuşi ştiam că numai să doreşti a şti cum era să trăieşti într-un tunel însemna că aproape ai ales acel mod de viaţă. Nu eram interesat de aşa ceva. Am luat pe loc hotărîrea să continuu exerciţiile de visat fără alte implicaţii. I-am spus imediat lui don Juan despre asta.

ARTA VISATULUI

123

- Nu-mi spune nimic, m-a sfătuit el. Dar trebuie să înţelegi că, dacă optezi să rămîi aici, decizia ta este definitivă. Vei rămîne aici pentru totdeauna.

îmi este imposibil să apreciez cu obiectivitate, în timpul nenumăratelor ocazii, cînd am visat acea lume. Pot să spun că părea a fi o lume atît de reală pe cît poate fi de real orice vis. Sau pot să spun că părea să fie la fel de reală pe cît este de reală lumea noastră cotidiană. Visînd lumea aceea, am înţeles ceea ce-mi spusese don Juan de multe ori: că, sub influenţa visatului, realitatea suferă o metamorfoză. M-am pomenit astfel confrun­tat cu două alternative care, potrivit afirmaţiilor lui don Juan, sînt opţiunile aflate în faţa tuturor celor care visează: fie ne restruc­turăm cu grijă sistemul nostru de interpretare a stimulilor sen­zoriali, fie nu ţinem deloc seama de el.

Pentru don Juan, restructurarea sistemului de interpretare însemna intenţionarea corectării lui. însemna încercarea pre­meditată şi atentă de a-i extinde capacităţile. Trăind potrivit modului de viaţă al vrăjitorilor, visătorii economisesc şi stochează energia necesară pentru a stopa judecata şi a facilita astfel restructurarea intenţionată. Mi-a explicat că, dacă optăm pentru corectarea sistemului nostru de interpretare, realitatea devine fluidă, iar sfera a tot ceea ce poate fi real este mărită, fără a pune în pericol integritatea realităţii. în acest fel, visatul deschide, într-adevăr, calea de acces către alte aspecte a ceea ce este real.

Dacă optăm să nu ţinem seama de sistem, sfera a tot ceea ce poate fi perceput fără interpretare creşte excesiv de mult. Extensia percepţiei noastre este atît de uriaşă, încît ne rămîn foarte puţine instrumente de interpretare senzorială şi, astfel, avem sentimentul unei infinite realităţi care este ireală sau al unei infinite irealităţi, care ar putea foarte bine să fie reală, dar nu este.

124

CARLOS CASTANEDA

ARTA VISATULUI

125

Pentru mine, singura alternativă acceptabilă era să-mi corectez şi să-mi extind sistemul de interpretare. Cînd visam lumea făpturilor anorganice, eram confruntat cu caracterul con­secvent al acelei lumi de la un vis la altul, de la depistarea iscoadelor şi ascultarea spuselor emisarului visatului pînă la străbaterea tunelurilor. Treceam prin ele fără să simt nimic, dar eram conştient că timpul şi spaţiul erau constante, deşi nu în ter­menii pe care i-ar fi putut discerne raţiunea în condiţii normale. Totuşi, observînd diferenţele de detalii, absenţa sau multitudinea acestora din fiecare tunel, realizînd distanţa dintre tunele sau lungimea ori lăţimea aparentă a fiecărui tunel prin care mă deplasam, am reuşit să-mi creez un simţ de observaţie obiectivă.

Domeniul asupra căruia restructurarea sistemului meu de interpretare a avut cel mai dramatic efect a fost cel al cunoaşterii modului de interrelaţionare cu lumea făpturilor anorganice. In lumea aceea - care, pentru mine, era reală - eu eram o picătură de energie. Astfel, puteam să trec val-vîrtej prin tunele cu viteza luminii sau puteam să mă caţăr pe pereţii acestora precum o insectă. Cînd zburam, o voce îmi comunica informaţii perti­nente, şi nicidecum arbitrare cu privire la detaliile de pe pereţii asupra cărora îmi concentram atenţia visatului. Aceste detalii erau nişte protuberante complicate, asemănătoare cu sistemul de scriere Braille. Cînd mă căţăram pe pereţi, puteam vedea detali­ile cu mai mare claritate, iar vocea pe care o auzeam îmi dădea informaţii mai complexe.

Pentru mine, consecinţa a constat în crearea unei atitudini dualiste. Pe de o parte, ştiam că visez un vis; pe de altă parte, ştiam că sînt implicat într-o călătorie pragmatică, la fel de reală ca orice călătorie din lume. Această dedublare reală confirma ceea ce spusese don Juan, şi anume, că existenţa făpturilor anor­ganice era cel mai mare pericol pentru raţiunea noastră.

Abia după ce am reuşit într-adevăr să-mi suspend judecata, am putut să mă mai liniştesc. La un moment dat, cînd tensiunea situaţiei mele imposibile - de a crede în modul cel mai serios în existenţa atestabilă a făpturilor anorganice şi, în acelaşi timp, de a crede foarte serios că totul nu era decît un vis - era cît pe ce să mă distrugă, ceva s-a modificat drastic în atitudinea mea, deşi fără nici o acţiune din partea mea.

Don Juan susţinea că nivelul meu de energie, care crescuse mereu în mod progresiv, a atins într-o bună zi un prag valoric care mi-a permis să fac abstracţie de ipotezele şi ideile precon­cepute referitoare la natura omului, realitate şi percepţie. în ziua aceea am devenit un îndrăgostit al cunoaşterii, indiferent de lo­gica sau valoarea ei funcţională, şi, mai presus de orice, indife­rent de avantajul personal.

Cînd investigaţia mea obiectivă pe tema făpturilor anorga­nice încetase să mă mai intereseze, don Juan a adus el însuşi în discuţie subiectul călătoriei mele visate în acea lume.

- Nu cred că realizezi cu cîtă regularitate au loc întîlnirile tale cu făpturile anorganice, a spus el.

Avea dreptate. Nu-mi trecuse prin cap să mă gîndesc la asta. Am spus ceva referitor la ciudăţenia faptului că scăpasem din vedere acest aspect.

- Nu este o scăpare din vedere, a răspuns el. Este în natura acelei lumi să cultive caracterul ascuns, secret al lucrurilor. Făpturile anorganice se învăluie în mister, în întuneric. Gîndeşte-te la lumea lor: imobilă şi neschimbată, ca să ne atragă precum lumina sau flacăra atrage fluturii de noapte. Emisarul n-a îndrăznit să-ţi spună pînă acum ceva: că făpturile anorganice sînt interesate de conştiinţa noastră ori de conştiinţa oricărei fiinţe le cade în plasă. Ele ne dau cunoaştere, dar iau o plată pentru asta - fiinţa noastră totală.

CARLOS CASTANEDA

ARTA VISATULUI

- Vrei să spui, don Juan, că făpturile anorganice sînt ca pescarii?

- Exact. La un moment dat, emisarul îţi va arăta oameni care au fost prinşi acolo sau alte fiinţe - care nu sînt umane - dar care au fost şi ele prinse.

Reacţia mea ar fi trebuit să fie una de repulsie şi teamă. Dar, deşi dezvăluirile lui don Juan m-au afectat profund, o făcuseră în sensul stîrnirii unei curiozităţi de nestăpînit, care aproape că mă sufoca.

- Făpturile anorganice nu pot forţa pe nimeni să rămînă la ele, a continuat don Juan. Să trăieşti în lumea lor este o acţiune făcută de bunăvoie. Şi totuşi, sînt capabile să-l reţină pe oricare dintre noi prin aceea că ne împlinesc dorinţele, ne răsfaţă şi ne fac toate hatîrurile. Fereşte-te de conştiinţa imobilă. O asemenea conştiinţă trebuie să caute mişcarea şi o face, aşa cum ţi-am mai spus, prin crearea de proiecţii, uneori chiar fantasmagorice.

I-am solicitat lui don Juan să explice ce înseamnă „proiecţii fantasmagorice". El a spus că făpturile anorganice acroşează cele mai intime sentimente ale visătorilor şi se folosesc de ele fără nici o milă. Creează fantasme pentru a le face plăcere visătorilor sau pentru a-i înspăimînta. Mi-a reamintit că mă luptasem cu o astfel de fantasmă. Mi-a explicat că făpturile anorganice sînt nişte extraordinari făuritori de proiecţii, cărora le face mare plăcere să se proiecteze pe sine precum se proiectează imaginile pe un perete.

- Pe vrăjitorii din vechime i-a dus la pierzanie încrederea prostească în aceste proiecţii, a continuat el. Ei credeau că aliaţii lor sînt puternici. Au pierdut din vedere faptul că aliaţii erau energie rarefiată, proiectată prin lumi, ca într-un film cosmic.

- Te contrazici, don Juan. Chiar dumneata însuţi ai afirmat că făpturile anorganice sînt reale. Acum îmi spui că sînt doar nişte imagini.

- Ceea ce vreau să spun este că făpturile anorganice sînt, în lumea noastră, ca nişte imagini mişcătoare, proiectate pe un ecran. Şi aş mai putea adăuga că sînt precum imagini ale energiei rarefiate, proiectate prin frontierele a două lumi.

- Dar în lumea lor, cum sînt făpturile anorganice? Tot ca nişte imagini mişcătoare?

- Nici pe departe. Lumea aceea este la fel de reală ca lumea noastră. Vrăjitorii din vechime au descris lumea făpturilor anor­ganice ca pe o băşică de caverne şi pori plutind într-un loc întunecos. Iar pe făpturile anorganice le-au descris ca pe nişte tulpini goale pe dinăuntru, sudate laolaltă ca celulele corpului nostru. Ei numeau snopul acesta uriaş - labirintul de penumbră.

- Atunci înseamnă că orice visător vede lumea aceea în acelaşi fel, aşa-i?

- Desigur. Fiecare visător o vede cum este ea de fapt. Crezi că eşti unicul?

Am recunoscut că ceva din acea lume îmi dăduse permanent senzaţia că sînţ unic. Ceea ce crea acest plăcut şi distinct senti­ment că eşti special şi unic nu era vocea emisarului visatului şi nimic de care puteam să-mi dau seama în mod conştient.

- Asta este exact ceea ce le-a venit de hac şi vechilor vră­jitori, a spus don Juan. Făpturile anorganice le-au făcut ceea ce-ţi fac ţie acum; le-au creat sentimentul că sînt speciali şi unici. în plus, le-au mai creat un sentiment şi mai dăunător: sentimentul de a avea putere. Sentimentul puterii şi cel al unicităţii sînt imba­tabile ca factori de corupere. Fii atent!

- Cum ai evitat dumneata acest pericol, don Juan?

- Am fost în lumea aceea de cîteva ori, dar, apoi, nu m-am mai dus niciodată.

Don Juan mi-a explicat că, în opinia vrăjitorilor, universul este prădalnic prin natura sa, iar vrăjitorii — mai mult decît oricine - trebuie să ţină seama de asta în acţiunile lor vrăjitoreşti

128

CARLOS CASTANEDA

de zi cu zi. Concepţia sa era că conştiinţa este intrinsec obligată să evolueze şi să se dezvolte, iar singura modalitate prin care poate realiza acest lucru este prin luptă, prin confruntări pe viaţă şi pe moarte.

- Conştiinţa vrăjitorilor se dezvoltă cînd aceştia visează, a continuat el. Iar atunci cînd se dezvoltă, ceva de acolo, din univers, ia cunoştinţă de evoluţie, o identifică şi face încercarea de a o prelua. Făpturile anorganice sînt amatoare de această nouă formă de conştiinţă, elevată. Cei care visează trebuie să fie în permanenţă cu ochii-n patra. Ei devin pradă în momentul în care se aventurează în universul prădalnic.

- Ce-mi sugerezi să fac pentru a fi în siguranţă, don Juan?

- Să fii cu ochii-n patru în fiecare clipă! Să nu permiţi ca nimeni şi nimic să decidă în locul tău. Du-te în lumea făpturilor anorganice numai cînd vrei tu să te duci.

- Acum, cinstit, don Juan, n-aş şti cum să fac asta. în momentul în care depistez o iscoadă, simt cum asupra mea se exercită o presiune extraordinară să merg după ea. N-am nici cea mai mică şansă să mă opun.

- Ei, lasă! Pe cine crezi tu că prosteşti? Poţi, cu siguranţă, să te opreşti. Numai că n-ai încercat, asta-i tot.

Am insistat cu toată convingerea că-mi era imposibil să mă opresc. El n-a mai stăruit asupra acestui subiect, lucru pentru care i-am fost recunoscător. Simţeam cum începe să mă chinuie un incomod sentiment de vinovăţie. Din motive necunoscute, gîndul de a mă opune în mod conştient forţei de atracţie a iscoadelor nu-mi trecuse niciodată prin minte.

Ca de obicei, don Juan a avut dreptate. Am descoperit că pot schimba cursul visatului, exercitîndu-mi intenţia. La urma urmelor, eu intenţionasem ca iscoadele să mă transporte în lumea lor. Era deci posibil ca, dacă intenţionam în mod deliberat contrariul, visatul meu să urmeze cursul contrar.

ARTA VISATULUI

129

Cu exerciţiu, capacitatea mea de a-mi intenţiona călătoriile în lumea făpturilor anorganice a devenit extraordinară. Capacitatea sporită de intenţie a condus la îmbunătăţirea con­trolului pe care-l aveam asupra atenţiei visatului. Acest control sporit m-a făcut să devin mai cutezător. Simţeam că pot călători fără nici o teamă, pentru că puteam să-mi opresc călătoria în orice moment doream.