Carol davila

Contaminarea se face prin contact cu porci, rãnire cu os de porc, oaie, peşte sau cu crustacee.

tablou clinic

Incubaţia este de 12 – 48 ore.

Simptomatologia: la nivelul plãgii apare o zonã eritematoasã, liliachie, edemeţiatã, limitatã, cu senzaţia de arsurã. Apare şi o febriculã. Rar poate apare artritã de vecinãtate, bacterimie cu endocarditã (excepţional la imunodeprimaţi).

diagnostic

Diagnosticul este sugerat de contextul profesional: mãcelari, pescari, bucãtari. Diagnosticul biologic este dificil.

tratament

Tratamentul se face cu Penicilinã G sau V sau Amoxicilinã.

8.5.3. tularemia

etiologie

Tularemia este produsã de Francisella tularensis.

epidemiologie

Rezervorul este reprezentat de iepuri în 95% dintre cazuri şi de alte rozãtoare.

Contaminarea se face prin manipularea animalelor.

tablou clinic

Incubaţia este de 1- 4 zile (în medie 4 zile).

Simptomatologia cuprinde asocierea unei ulceraţii cutanate cu o adenopatie inflamatorie satelitã, care poate supura luni de zile.

diagnostic

Diagnosticul bacteriologic este dificil, iar serologia este tardivã.

tratament

Tratamentul antibiotic se face cu Doxiciclinã sau Tiamfenicol + aminoglicozid.

Tratamentul chirurgical constã în drenajul adenopatiei (excepţional).

8.5.4. boala ghearelor de pisicã

(limforeticuloza benignã de inoculare)
etiologie

Este produsã de Bartonella henslae şi mai rar de Afipia felis.

epidemiologie

Contaminarea se produce prin muşcãturã sau zgârieturã de pisicã (frecvent) sau înţepãturã vegetalã (rar).

tablou clinic

Incubaţia este de 7 – 60 de zile.

Simptomatologia: una sau mai multe adenopatii în teritoriul de drenaj, voluminoase, ferme, indolore sau dureroase, uneori fixate la piele, pe cale de fistulizare însoţite sau nu de semne generale.

diagnostic

Diagnosticul este histologic dupã biopsia adenopatiei şi coloraţie WHARTING – STARRY, izolarea germenului şi serologia fiind greu de interpretat.

prognostic

Evoluţia este spre vindecare spontanã în mai multe luni, uneori cu fistulizare. Poate apãrea eritem nodos. Excepţional apar forme sistemice.

tratament

Tratamentul de primã intenţie: cicline, fluorochinolone, Rifampicinã, cu duratã minimã de o lunã. Este inconstant eficace.

Tratamentul de a doua intenţie: aminoglicozide.

8.5.5. alte maladii de inoculare
Antraxul (cãrbunele) este produs de Bacillus anthracis şi este transmis prim manipularea pielii, lânii sau pudrei de oase contaminate.

Sodoku este produs de Spirillum minus şi bacteriemiile cu Haverhillia multiformis. Este transmis prin muşcãtura de şobolan.

Tratamentul se face cu Penicilina G.

9. INFECŢII CU GERMENI ANAEROBI

Dr. Ana Maria Tudor, Conf. Dr. Madelena I. Drăgan

9.1. GENERALITÃŢI
Bacteriile anaerobe au o serie de proprietãţi care le oferã un loc aparte în cadrul bolilor infecţioase şi anume:

- dominã din punct de vedere numeric flora normalã umanã şi animalã;

- produc uneori infecţii grave, cu mortalitate ridicatã;

- necesitã mãsuri speciale de recoltare şi transport ale probelor biologice;

- izolarea şi identificarea bacteriilor anaerobe se realizeazã greu şi necesitã mult timp;

- sunt greu de diagnosticat;

- tratamentul lor este complex, de obicei fiind implicaţi germeni aerobi şi anaerobi;

- numãrul bacteriilor anaerobe rezistente la antibiotice este în creştere;

- unele din noile chimioterapice au eficacitate scãzutã sau absentã pe germenii anaerobi;

- de obicei este necesar şi tratament chirurgical (drenare şi debridare).

Bacteriile anaerobe sunt bacteriile care nu cresc pe medii solide cu 10% CO₂ în aer (18% O₂). Ele cresc în mediu cu presiune scãzutã de oxigen.

Bacteriile microaerofile cresc puţin sau deloc pe medii aerobe, dar cresc in aer cu 10% CO₂.

Taxonomie

Studiile genetice recente au permis realizarea unei noi clasificãri şi denumiri a bacteriilor anaerobe. Diferenţele genetice între germeni asemãnãtori din punct de vedere microbologic explicã diferenţele care apar între tipul şi gravitatea infecţiilor produse de aceştia, precum şi a sensibilitãţii diferite la antibiotice.

Clasificare

Bacili gram negativi

1. imobili :

• fusobacterium: nucleatum, necrophorum, mortiferum, varium ;

• bacteroides :fragilis ,distasonis, ovalus ,vulgatus, gracilis, ureolyticus;

• porphyromonas : asaccharolytica, saccharolytica;

• prevotella (pigmentaţi): corporis, denticola, intermedia, melaninogenica, nigrescens;

• (nepigmentaţi): oris, oralis, bividia;

• bilophila wadsworthia;

2. mobili-wolinella;

-campylobacter.

Coci gram negativi – veillonella

Coci gram pozitivi – peptostreptococcus :anaerobiens, imtermedius, prevotii;

- streptococi microaerofili.

Bacili gram pozitivi

1. sporulaţi –clostridium :perfringens, ramosus, septicum, novyi, histolyticum, sporogenes, bifermentas, difficile, botulinum, tetani.

2. nesporulaţi –actinomyces : israelii, meyerii, odontolyticus, viscosum;

• -propionibacterium: propionicum, acnes;

• -bifidobacterium dentium.

Germenii anaerobi cu importanţã clinicã (determinã 2/3 din infecţii)sunt : bacteroides fragilis, prevotella (speciile pigmentate), porphyromonas, fusobacterium nucleatum, peptostreptococcus, clostridium perfringens , clostridium ramosus.

Flora normalã

Germenii anaerobi predominã în zone ale corpului expuse aerului: piele, cavitatea oralã, cavitatea nazalã, faringe. Aceasta se explicã prin existenţa florei aerobe care consumã oxigenul, precum şi prin existenţa microhabitatelor fãrã oxigen: crevase gingivale, cripte amigdaliene, foliculi piloşi şi glande sebacee.

Microflora indigenã poate fi profund modificatã de statusul fiziopatologic sau de tratamente antibiotice şi citostatice. De exemplu, în mod normal stomacul conţine foarte puţini germeni datoritã pH-ului acid. Boala ulceroasã, neoplaziile gastrice, tratamentul cu blocanţi H₂ sau antiacide determinã creşterea numãrului de germeni, uneori pânã la valori asemãnãtoare celor din colon. De asemenea, vârsta şi sarcina pot influenţa calitativ sau cantitativ flora normalã a organismului.

Pe piele predominã propionibacterium (mai ales acnes), la nivelul foliculului pilos şi a glandelor sebacee propionibacterium (acnes, granulosum), la nivelul zonelor cu umiditate crescutã (axilã, fose nazale) – propionibacterium avidum.

În cavitatea nazalã existã o florã asemãnãtoare celei de la nivelul pielii (P. acnes).

În orofaringe predominã: Bacteroides, prevotella, porphyromonas, fusobacterium necrophorum.

În cavitatea oralã, flora anaerobã se gãseşte la nivelul criptelor amigdaliene, a celor linguale, a plãcii dentare şi a crevaselor gingivale unde existã potenţiale scãzute de oxidoreducere.

Placa dentarã reprezintã un depozit de bacterii aflate într-o matrice adezivã, formatã din glicoproteine şi polimeri proteici bacterieni extracelulari.

În salivã sunt 10⁷-10⁸ germeni/ml, cuprinzând specii de: bacteroides, prevotella, porphyromonas, campylobacter, fusobacterium, wolinella, actinomyces, lactobacillus, veilonella, peptostreptococcus, treponema.

La nivelul stomacului şi a intestinului subţire sunt 10-1000 germeni/ml care provin din orofaringe prin înghiţire. În ileonul terminal sunt 10⁴-10⁶germeni/ml.

Cea mai mare concentrare de germeni este la nivelul colonului, 10¹¹pe gram de substanţã uscatã. Bacteriile anaerobe sunt predominante (1000/1) faţã de aerobe. Speciile cel mai frecvent întâlnite sunt : B.fragilis, peptostreptococ, clostridium.

Germenii anaerobi prezenţi la nivelul uretrei, atât la bãrbaţi cât şi la femei, sunt : Bacteroides, fusobacterium, peptostreptococcus, eubacterium, clostridium.

Flora bacterianã normalã are un rol important în fiziologia organismului uman, si anume:

- previne colonizarea cu florã patogenã;

- reprezintã un stimul imun nespecific încã de la naştere;

- produce bacteriocidine şi produşi de degradare toxici care inhibã dezvoltarea germenilor patogeni;

- favorizeazã menţinerea pH acid în anumite regiuni ;

- producerea vitaminei K(E. coli, B. fragilis);

- deconjugarea acizilor biliari în intestin (B. fragilis, fusobacterium)

- degradarea resturilor hidrocarbonate nedigerate (fibre celulozice);

- metabolizarea unor medicamente: digoxina (antibioticele care distrug flora anaerobã ca: eritromicin tetraciclina cresc nivelul seric al digoxinei).

Flora anaerobã normalã poate avea efecte negative asupra organismului în anumite condiţii favorizante ceea ce duce la îmbolnãviri grave.

- Contaminarea intestinului subţire cu germeni anaerobi din colon poate fi determinatã de urmãtoarele condiţii patologice: malabsorbţie, diaree, steatoree, deficit de vitamina B 12, malnutriţie proteicã, fistulã gastrocolicã sau enterocolicã postoperatorie, ansã oarbã chirurgicalã, diverticul, scãderea aciditãţii gastrice, infecţii ale cãilor biliare drenate în intestin, deficit de IgA, lipsa aportului alimentar, alcoolismul, neuropatia diabeticã, sclerodermie intestinalã, by pass ileal pentru obezitate (acidozã d lacticã care apare prin creşterea numãrului de bacili gram pozitivi nesporulaţi care au ca produs de metabolism acidul d lactic; bolnavul are confuzie, scãderea coordonãrii, ataxie, ameţeli, astenie, comportament ostil).

Bacteriile anaerobe pot fi implicate în favorizarea cancerului de colon şi de sân prin degradarea unor glicozizi flavonoizi alimentari cu rol anticarcinogenetic (Cl. orbiscindens).

EPidemiologie

Infecţiile cu germeni anaerobi au ca origine în majoritatea cazurilor flora indigenã. Origine exogenã au :

- gangrena gazoasã posttraumaticã (excepţie face gangrena gazoasã prin rãni de rãzboi când infecţia clostridialã se datoreazã igenei deficitare- originea germenilor fiind colonicã şi nu teluricã, aşa cum au demonstrat o serie de studii epidemiologie din timpul celui de-al doilea rãzboi mondial);

- infecţile cu Clostridium perfringens: toxiinfecţii alimentare, diaree postantibiotice, entritã necrozantã, botulismul copiilor (şi probabil şi unele cazuri la adult), botulismul posttraumatic;

- tetanosul;

- infecţiile plãgilor produse prin muşcãturã de om sau animal;

- infecţii cu transmitere sexualã: granuloma inghinalae, ulcere genitale cu anaerobi;

- infecţii ale tractului genital la femei dupã introducerea steriletului: actinomicozã cervicalã, vaginitã bacterianã.

Patogenie

Factorii patogenici determinanţi în infecţiile cu germeni anaerobi sunt:

- sursa – flora normalã;

- distrugerea barierelor anatomice: chirurgical, traumatic, boli preexistente;

- mecanisme imune antibacteriene: anticorpi, sistemul complement, neutrofilele, rãspunsul imun celular;

- scãderea potenţialului de oxido – reducere;

- mãrimea inoculului bacterian;

- sinergia cu alţi germeni;

- virulenţa bacteriilor:

- aderenţa: porphyromonas gingivalis, bacilus fragilis, B. melaninogenicus, F. nucleatum

- invazie: hialuronidaza, fosfolipaza, colagenaza,

- toxine: Cl. Perfringens, a toxinã (fosfolipaza C – hidroliza lecitinei şi sfingomielinei din membrana celularã a eritrocitelor, trombocitelor, celulelor endoteliale şi musculare, determinând afectarea capilarelor)

- enzime: superoxid dismutaza – ajutã bacteriile sã trãiascã în mediul cu oxigen

- constituenţi de suprafaţã: endotoxine şi lipopolizaharide care inhibã migrarea macrofagelor

Coondiţiile predispozante ale infecţiilor cu anaerobi sunt:

- generale: diabet zaharat, corticoterapie, neutropenie, hipogamaglobulinemie, neoplazii, imunosupresie, tratament citotoxic, splenectomie, boli de colagen;

- scãderea potenţialului redox: obstrucţie cu stazã, anoxie tisularã, distrugerea ţesuturilor, infecţii aerobe, corpi strãini, insuficienţã vascularã.

Germenii anaerobi leagã opsoninele, împiedicându-le sã acţioneze asupra germenilor aerobi. Astfel infecţiile mixte aerobi – anaerobi sunt infecţii sinergice.

De asemeni, prin toxinele şi enzimele lor, anaerobii deprimã funcţia neutrofilelor, macrofagelor şi limfocitelor. Acizii graşi cu lanţ scurt produşi de speciile de Bacteroides inhibã acţiunea neutrofilelor.

Interacţiunea între macrofagele peritoneale şi B. fragilis determinã formarea depozitelor de fibrinã, ceea ce scade clearance – ul bacterial.

SPECTRUL CLINIC AL INFECŢIILOR CU ANAEROBI

Infecţiile SNC: abces cerebral, empiem subdural.

Germenii anaerobi infecteazã SNC prin contiguitate de la infecţii de vecinãtate: sinuzite, otite medii, mastoidite, de obicei cronice, sau infecţii dentare şi ale cavitãţii orale, sau pe cale hematogenã de la infecţii pulmonare, pleurale sau endocarditã.

Infecţiile hematogene determinã abcese multiple.

Etiologie: Bacteroides, Prevotella, Porphyromonas, Fusobacterium, Peptostreptococcus, Clostridium, Actinomyces, B. fragilis.

Infecţiile la nivelul capului şi gâtului: otitã medie cronicã, mastoiditã cronicã, sinuzitã cronicã, abces periamigdalian, infecţii ale pãrţilor moi, infecţii odontogene, suprainfecţii ale plãgilor postoperatorii.

Pot fi infecţii severe cu prognostic letal.

Etiologie: În otita medie cronicã în 30 – 50% cazuri sunt implicaţi anaerobi, în cholesteatom, mastoiditã în 90% cazuri sunt anaerobi, de obicei flora normalã a cãilor aeriene superioare şi B. fragilis. Se asociazã frecvent cu aerobi: S. aureus, P. aeruginosa, coliformi. Abcesul periamigdalian este produs de flora orofaringianã, F. necrophorum ( de obicei precedate de infecţii dentare şi faringiene). Infecţiile odontogene: abces periapical, extindere la osul alveolar, la ţesuturile moi, periorbitar, intraorbitar, mediastinitã, intracranian sunt de asemeni determinate de germeni anaerobi.

Infecţiile pleuropulmonare se produc prin aspirare şi se datoreazã gingivitelor şi infecţiilor periodontale. Formele clinice pot fi: pneumonitã necomplicatã, pânã la pneumonie necrozantã cu multiple abcese şi empiem.

Etiologia acestor infecţii este reprezentatã de flora orofaringianã ( bacili gram negativi, gram pozitivi, coci gram pozitivi, aerobi şi anaerobi).

Bacteriemia cu anaerobi este mai rarã în prezent.

Etiologie: În 2/3 din cazuri bacili anaerobi gram negativi (B. fragilis), peptostreptococi, clostridii. De obicei este polimicrobianã, asociaţi fiind Leptotrichia, Selenomonas, Anaerobiospirillum.

De obicei bacteremia este secundarã unui focar primar de infecţie. Când etiologia este dominatã de B. fragilis, punctul de plecare este intestinul sau tractul genital. Mai rar, infecţii pleuropulmonare ale pielii şi ţesuturilor moi pot fi focarul primar.

Infecţii intraabdominale

Etiologia este în 99% din cazuri flora colonicã normalã. Cel mai frecvent aerob este E. coli, mai rar, streptococi viridans şi enterococi. Dintre anaerobi mai frecvent sunt implicaţi: B. fragilis (73%), B. thetaiotaomicron (70%), Peptostreptococcus micros (57%), bilophila wadsworthia (47%).

Infecţiile asociate carcinomului colonic sunt determinate de: C. perfringens, C.septicum, C. tertium (uneori infecţia este primul semn al neoplaziei).

Infecţiile cãilor biliare sunt determinate de E. coli, Klebsiella, C. perfringens, B. fragilis (anaerobii apar la persoane în vârstã, litiazã biliarã, carcinom biliar şi postoperator).

Infecţiile genitale la femeie

Etiologie: Peptostreptococcus, Prevotella(bividia, distens), Porphyromonas, clostridii(inclusiv C. perfringens), Actinomyces, Eubacterium nodatum. Rar esteimplicat B. fragilis, dar aratã un prognostic sever. Frecvent se asociazã aerobi( streptococi grup A, B, viridans, E. coli, gonococi, chlamidii, micoplasme).

Formele clinice variazã: abces perineal, endometritã , salpingitã, abces tuboovarian, peritonitã pelvinã, piometritã, avort septic. Evoluţia poate fi severã, letalã.

Infecţiile ţesuturilor moi:

- infecţii superficiale: celulitã, ulcere cutanate infectate, chist sebaceu infectat, piodermitã, hidrosadenitã,

- infecţii profunde: abces subcutanat, ulcer diabetic infectat, escare infectate, plãgi muşcate infectate, noma, arsuri infectate;

- infecţii ale fasciilor: fasceitã necrozantã, fasceitã clostridialã,

- infecţii ale muşchilor: gangrena gazoasã, celulita necrozantã nonclostridialã, abces muscular, gangrenã vascularã.

Aceste infecţii au evoluţie gravã , cu senme clinice generale de toxemie şi necesitã tratament chirurgical ( revascularizare, debridare, drenaj ) asociat celui antimicrobian.

Etiologia este dominatã de :B. fragilis, Bacteroides, Prevotella, Porphyromonas, Fusobacterium, coci gram pozitivi anaerobi, clostridii. Se asociazã frecvent cu aerobi:streptococi grup A,B, viridans, enterococi, stafilococi. Eikenella corrodens este prezentã în infecţiile plãgilor prin muşcãturã de om, iar Pasteurella multocida în cele produse de animale.

Osteomielita

În 2/3 din cazuri infecţia este situatã la membrele inferioare şi pelvis.

Infecţia se realizeazã pe cale hematogenã, intraoperator prin introducerea de corpuri strãine sau prin suprainfecţia unei osteomielite cu aerobi.

Condiţiile favorizante ale osteomielitei cu anaerobi sunt : diabetul zaharat, traumatisme severe, afecţiuni vasculare. Osteomielita oaselor feţei şi a craniului se produc prin extinderea unei infecţii cronice ca otita medie, sinuzita, mastoidita, infecţii odontogene.

Etiologie: 50% din cazuri : peptostreptococi, 20-30 % din cazuri bacili anaerobi gram negativi.

Colita pseudomembranoasã

Este determinatã de C. difficille, dar în unele cazuri poate fi implicat S. aureus sau alte specii de Clostridium.

Colita post antibiotice poate fi determinatã de C. difficille, dar mai rar.

C. difficille produce o seire de toxine, mai importante sunt enterotoxina şi citotoxina. Tratamentul antibiotic distruge flora normalã, aceasta fiind cauza determinantã a bolii.

Semnele clinice pot apare în cursul terapiei cu antibioice, dar şi la 6 sãptãmâni dupã oprirea acestuia.

Diagnosticul de certitudine se pune pe prezenţa pseudomembranelor gãlbui evidenţiate la endoscopie.

Tratamentul se face cu Vancomicinã sau Metronidazol pe cale oralã. Parenteral este preferat Metronidazolul deoarece atinge concentraţii mari în lumenul intestinal în cazul acestei administrãri. Recãderile sunt frecvente (25 – 30% din cazuri) şi uneori multiple. În acest caz se poate administra o drojdie Saccharomyces boulardii. Un rol important îl are tratamentul de susţinere şi de reechilibrare electroliticã.

tablou clinic

Semnele clinice caracteristice infecţiilor cu germeni anaerobi sunt:

- leziuni sau secreţii urât mirositoare

- localizare în apropierea suprafeţelor mucoase

- tablou clinic clasic în: gangrena gazoasã, actinomicozã, abces pulmonar etc.

- infecţii secumdare muşcãturilor de om sau animal

- necrozã tisularã, gangrenã, formare de abces

- tromboflebitã septicã

- neoplazii asociate (colon, uter, plãmân)

- tratament antibiotic anterior (aminoglicozide, cotrimoxazol, chinolone, monobactami)

- exudate cu conţinut sanghinolent; fluorescenţã roşie în ultraviolet (Prevotella, Porphyromonas)

- secreţii cu aspect granulos (actinomicozã)

- coloraţie Gram

- culturi uzuale sterile

- culturi în aerobiozã

- colonii caracteristice pe agar în anaerobiozã (F. nucleatum şi C. perfingens)

- colonii pigmentate cu fluorescenţã roşie în ultraviolet.

Asocierea infecţiilor cu anaerobi cu alte boli

- abces pulmonar – neoplasm bronhogenic

- septicemie cu Capnocytophaga – leucemie

- artritã cu Eubacterium lentum – afecţiuni colonice

- septicemie cu Cl. Septicum sau alte Colostridii sau mionecrozã spontanã a peretelui abdominal – neoplazie de cec sau de colon

- abces cerebral – infecţii dentare, abces periapical

- actinomicozã cervicalã – sterilet

- proteze osteoarticulare – Propionibacterium, Peptostreptococcus.

Diagnostic

Diagnosticul se bazeazã, de obicei, pe semnele clinice şi bolile asociate.

Examenele de laborator sunt limitate şi uneori induc în eroare.

Cultivarea pe medii anaerobe a probelor biologice este indicatã în cazuri de infecţii severe, sau la bolnavi cu boli cronice grave, la extremele de vârstã, în infecţiile care necesitã terapie prelungitã, infecţiile care nu au rãspuns la tratament.

Cele mai rezistente bacterii la tratamentul antibiotic sunt germenii din grupul B. fragilis.

Tratamentul se începe empiric pe baza semnelor clinice, a tratamentului antibiotic anterior şi pe baza informaţiilor obţinute din frotiurile colorate gram. Cultivarea necesitã cel puţin 2 zile, izolarea şi identificare germenilor anaerobi realizându-se foarte greu.

Recoltarea şi transportul probelor biologice trebuie efectuate respectând urmãtoarele reguli:

- evitarea contaminãrii (puncţie, cateterizare, biopsie)

- recoltarea se face de la baza sau marginea procesului inflamator (nu de la suprafaţã deoarece existã risc de contaminare)

- transportul se face în containere în care existã mediu anaerob şi indicatori ai oxidoreducerii

- transportul se face rapid

- transportul se face la temperatura camerei (temperaturile joase favorizeazã difuzia oxigenului).

Examinarea directã a probelor biologice:

- aspect macroscopic: puroi, ţesut necrotic.

- mirosul.

- frotiu gram

- microscopie în contrast de fazã (spori, spirochete).

- imunofluorescenţã (pentru Actinomyces şi Propionibacterium propionicus)

- analizã cromatograficã a hemoculturilor.

Cultivarea se face cât mai rapid dupã recoltare. Alegerea mediilor se face în funcţie de examenul macroscopic, microscopic, informaţiile clinice.

Se folosesc medii neselective: agar îmbogãţit cu sânge, vit. K şi heminã sau agar cu tripticazã de soia, agar pentru anaerobi cu creştere lentã. În paralel se cultivã şi medii selective:

- agar cu sânge,kanamicinã şi vancomicinã (KVLB) faciliteazã creşterea speciilor pigmentate de Prevotella şi Porphyromonas,

- agar –bilã – esculinã – pentru anaerobi (BBE) faciliteazã creşterea B. fragilis şi Bilophila wadsworthia.

- agar pentru anaerobi cu creştere lentã la care se adaugã Neomicinã şi Vancomicinã faciliteazã creşterea speciilor de fusobacterium;

- agar cu gãlbenuş de ou şi Neomicinã pentru Clostridium.

Identificarea germenilor se face prin evidenţierea caracterelor biochimice (fermentaţia carbohidraţilor), evidenţierea lanţurilor scurte de acizi graşi prin cromatografie gaz – lichid.

Pentru anaerobii cu creştere rapidã (B. fragilis şi C. perfringens) se pot folosi metode alternative de identificare şi anume, evidenţierea glicozidazelor şi aminopeptidazelor.

Alte metode alternative de identificare sunt determinarea acizilor graşi celulari prin cromatografie în gaz în coloanã capilarã şi PCR care se face numai pentru fluide sau ţesuturi normal sterile şi realizeazã evidenţierea acizilor nucleici pentru bacteriile care determinã boala periodontalã.

Interpretarea rezultatelor culturilor mixte este greu de realizat. Aprecierea cantitativã orientativã, examenul în frotiurile gram pot fi de ajutor. De asmenea, se are în vedere virulenţa şi rezistenţa la antibiotice a germenilor izolaţi.

Testarea sensibilitãţii la antibiotice se face pentru medicamentele nou introduse, pentru monitorizarea rezistenţei diverşilor germeni într-o instituţie sau regiune sau pentru orientarea tratamentului în infecţii grave. Aceasta se face pe culturi pure sau culturi din lichide normal sterile, în infecţii care necesitã tratament îndelungat sau care nu rãspund la tratamentul antibiotic empiric.

Metodele recomandate sunt: diluţia în agar, diluţia în microtuburi. Metoda cu discuri, deşi larg folositã, este mai puţin utilã.