Cartea anuală



Yüklə 1,14 Mb.
səhifə14/24
tarix27.04.2018
ölçüsü1,14 Mb.
#49283
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   24

FINLANDA

O lucrare grea, dar folositoare, în Finlanda, le-a adus fraţilor multe binecuvântări. A fost o încântare pentru ei toţi să vadă cum lucrarea se extinde chiar mai mult decât se aşteptau ei. Ne bucurăm să vedem în această ţară rece din nord o creştere constantă a vestitorilor. Anul trecut numărul vestitorilor a crescut cu 14%. Şi doar cu câţiva ani în urmă Societatea era pe lista celor interzise de guvernul finlandez. De fapt, încă este suprimată de verdictul Curţii Supreme; dar, Societatea, ca serv folosit de martorii lui Iehova a fost interzisă şi totuşi asta nu-i opreşte pe martorii lui Iehova de a vesti Evanghelia. Acest lucru ei îl fac bine şi astfel încurajează închinarea adevărată. Tratatul de pace făcut cu Finlanda are o clauză pentru libertatea de închinare şi martorii lui Iehova se bazează pe această libertate, ţinând la acest drept pentru a-şi continua lucrarea. Bineînţeles că vestea bună pe care fraţii finlandezi o transmit oamenilor nu face rău ţării. Există doar o singură speranţă pentru Finlanda, există o singură speranţă pentru lume şi aceasta este Împărăţia pentru care creştinii au fost învăţaţi să se roage: „să vină Împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”. Acest mesaj aduce o reală mângâiere şi bucurie în inimile poporului finlandez, chiar şi în cercul arctic. Servul filialei ne vorbeşte despre îmbunătăţirile în organizare şi despre plăcerea pe care ei o au în a-L servi pe Dumnezeul Cel Prea Înalt.

Multe publicaţii noi au contribuit la bucuria noastră în timpul anului. Prima a fost Cartea de cântări pentru Serviciul Împărăţiei, conţinând exact aceleaşi cântări ca şi ediţia engleză originală. Puţin mai târziu, am primit broşura Bucuria tuturor popoarelor, care a fost foarte bine primită; şi în final excelenta carte Să fie Dumnezeu adevărat, care a fost primită cu un entuziasm neobişnuit.

Lucrarea de educaţie a Împărăţiei a luat un puternic avans prin activitatea din circuit. Acum şase ani, în ţara noastră erau două circuite şi doi servi pentru fraţi, care mergeau din grupă în grupă pentru a-i servi pe fraţi. Un serv pentru fraţi a călătorit în Finlanda de Est şi celălalt, din sud până în Laponia. Luând în considerare faptul că ţara noastră are 1.160 de kilometri lungime, putem vedea că servii pentru fraţi au trebuit să facă nişte călătorii obositoare şi pline de obstacole prin regiunile devastate de război.

Dar marele Organizator, Iehova Dumnezeu, a aranjat prin intermediul organizaţiei sale de serviciu, o nouă activitate de circuit. Ţara noastră este acum împărţită în 25 de circuite finlandeze şi 2 suedeze; şi 27 de servi pentru fraţi pot acum să servească timp de o întreagă săptămână, chiar şi o grupă mică, lucru care face, cu siguranţă, ca vizitele să fie mult mai eficiente. Când a început noul aranjament, în ianuarie 1947, noi aveam în această ţară 299 de grupe şi recordul în numărul vestitorilor a fost de 2.073. Acum sunt 473 de grupe şi în iulie 3.075 de vestitori s-au aflat pe teren, ceea ce constituie un record absolut. În doi ani au fost cu 174 de grupe şi cu 1.002 vestitori în plus! Prin intermediul adunărilor de circuit, noul aranjament îi apropie strâns pe fraţi unul de altul pentru a-L servi pe Domnul; şi adunările îi educă şi îi pregătesc pe vestitori să fie servi mai capabili ai Evangheliei. De exemplu, un frate a fost numit „băiatul mut” timp de mulţi ani, dar acum el este unul dintre cei mai buni vorbitori din acea grupă.

Adunarea suedeză s-a ţinut în 11-13 iunie în Helsinki. Au fost prezenţi aproximativ 200 de fraţi, dintre care circa 100 au trebuit să călătorească mai mult de 1.000 de kilometri, deoarece populaţia vorbitoare de suedeză din Finlanda este risipită de-a lungul unei coaste marine foarte întinse.

Oulu, oraşul primei adunări finlandeze, este situat la aproximativ 170 kilometri la sud de cercul polar şi acolo s-au adunat fraţii din nord în 18-20 iunie, la o sărbătoare în lumina strălucitoare a Domnului, sub lumina soarelui care străluceşte acolo aproape zi şi noapte în această perioadă. Fraţii noştri, în special cei din acele regiuni, sunt săraci şi de abia câştigă îndeajuns pentru a supravieţui; dar când au auzit de adunare, au venit de la sute de kilometri distanţă, adesea fără măcar să ştie drumul, de unde nu există civilizaţie, la bogata masă a Domnului. Unii dintre ei ar putea spune: „noaptea trecută recolta noastră a fost distrusă de gheaţă”, dar ei sunt bogaţi în credinţă şi fericiţi în consacrarea lor faţă de Iehova, pe care vor învăţa să-L servească mai bine, lăsând orice altceva deoparte.

Când aceşti oameni au văzut alţii 500 cu acelaşi spirit, credinţă şi scop adunaţi acolo, ei s-au bucurat foarte mult; şi când au gustat din lucrarea unită de mărturie din uşă în uşă şi pe străzi, zelul lor nu a mai cunoscut limite, mai ales după ce noua noastră carte Să fie Dumnezeu adevărat a fost publicată în finlandeză. Noi am rezervat 4.000 de exemplare şi toate au fost luate cu asalt. De exemplu, un pionier a avut 700 când a plecat pe teren.

Dacă mai adăugăm şi că 900 de persoane au ascultat cuvântarea publică şi că 43 au fost cufundate, putem face un sumar al rezultatelor, spunând că au fost foarte mult binecuvântate, deoarece i-au impulsionat pe fraţi să aibă o activitate mai zeloasă şi hotărâre pentru a se extinde în jurul cercului polar.

O săptămână mai târziu, 25-27 iunie, a avut loc cealaltă adunare finlandeză în Tampere, „Manchester-ul Finlandei”, care a adunat 2.800 de fraţi la hipodromul unde se ţinea adunarea.

În timpul acestor adunări a fost într-adevăr un lucru măreţ şi înduioşător să vezi cum familii întregi, cu copii şi bunici, veniseră la adunare, la fel cum înainte, întregul Israel după trup, venea la marile sărbători din Ierusalim. Au fost mulţi cei care s-au înrolat ca pionieri, şi toţi s-au hotărât să fie mai activi în lucrarea de expansiune. Adunările de district s-au dovedit a fi ajutoare incomparabile pentru servii pentru fraţi, pionieri şi vestitori din grupe, în aprecierea mai adâncă a privilegiilor noastre. Noi credem că aceste adunări ne-au ajutat foarte mult să facem eforturi continue pentru a atinge scopuri mai înalte, astfel încât fiecare dintre noi să poată să dea un raport credincios Domnului în justificarea Numelui Său. La aceste adunări au fost prezenţi, în total, 3.500 de fraţi şi 4.860 la adunările publice, dintre care 233 şi-au simbolizat consacrarea.

Datorită celui de-al doilea război mondial, mulţi din poporul Domnului din această ţară au avut multe dificultăţi economice. Deci, ajutorul pe care l-am primit din Statele Unite, Canada şi Suedia a fost foarte valoros şi foarte apreciat de fraţi, care şi-au exprimat în multe feluri mulţumirea deplină faţă de Domnul lor iubit, Marele Dătător al „oricărui dar bun şi perfect” şi tuturor acelora pe care a avut plăcerea să-i folosească pentru a extinde binecuvântările. Cu siguranţă că aceasta a fost un mare ajutor pentru mulţi să iasă pe teren ca pionieri, deoarece altfel ar fi fost imposibil pentru unii să facă acest lucru. Fie ca aceste câteva rânduri să fie o mică expresie a sincerelor noastre mulţumiri.

Acest an a fost minunat şi cu multe binecuvântări, pe care gloriosul nostru Tată ceresc le-a revărsat peste noi şi pentru care ne place să-L lăudăm.
FRANŢA

Fraţii au trebuit să depăşească numeroase dificultăţi în executarea şi realizarea programului lor de expansiune în Franţa. Ei încă resimt efectele războiului şi neînţelegerile atât de vizibile între partidele politice din Franţa, nu ajută deloc situaţia economică a ţării. Totuşi Iehova a pregătit calea pentru ca fraţii noştri să se reorganizeze şi lucrarea a avansat excelent în timpul anului. A existat o creştere de 20% în numărul vestitorilor şi acest lucru poate fi atribuit reorganizării.

Familia Bethel a fost mutată într-un sediu nou, care a fost cumpărat de Societate, astfel încât toate birourile să poată fi într-o singură clădire. Un nou depozit a fost obţinut pentru a depozita stocul de literatură. Datorită recunoaşterii de către guvern a Societăţii noastre, grupele pot acum să obţină Săli ale Împărăţiei şi au privilegiul de a se aduna liber pentru studiu la adunări regulate. Fraţii sunt privilegiaţi să meargă din casă în casă cu literatura şi să anunţe Turnul de Veghere, pentru prima dată după mulţi ani. Acum, sunt aproximativ 13.000 de cititori ai acestei reviste în Franţa. Sunt aranjate cuvântări publice şi se face publicitate în toată ţara. S-au deschis noi domenii de activitate şi toate acestea au cauzat o mare agitaţie în Franţa. Fraţii de acolo se bucură de terenul ce li s-a deschis pentru mărturie şi se poate aprecia cât de bucuroşi pot fi vestitorii Împărăţiei din Franţa când citesc raportul anual, care a fost predat de către servul filialei.

Chiar la începutul anului, Iehova ne-a umplut inimile cu bucurie şi recunoştinţă. Pe 1 septembrie 1947, secretarul de interne ne-a reabilitat Societatea în Franţa cu statut legal. Eforturile noastre grele de-a lungul anilor au fost acum încununate cu succes! Rugăciunile noastre au fost ascultate şi lucrarea eliberată din nou! Din punct de vedere legal, noi puteam să ne începem din nou activitatea în lumina soarelui. În faţa noastră se afla posibilitatea unei mari expansiuni a lucrării. Noi am văzut toate aceste posibilităţi, dar am şi putut aprecia foarte bine toate responsabilităţile noastre, dacă vom profita de toate ocaziile aşa cum trebuie. Tema noastră călăuzitoare în acest an a fost: reorganizare, reconstrucţie şi expansiune în toate domeniile serviciului!

Un domeniu de expansiune, pe care la început l-am considerat imposibil din cauza modului dificil de cazare şi a condiţiilor de viaţă din ţara noastră, a fost acesta: serviciul de pionier general, care a început în ianuarie. În 60 de departamente din cele 90 care formează Franţa, nu se găseşte nici un martor al lui Iehova; aşa că doar serviciul de pionierat ar aduce expansiune în cea mai mare parte a Franţei. Domnul a revărsat binecuvântarea Sa bogată asupra acestui serviciu şi asupra celor angajaţi în el. În ianuarie am început cu 8 pionieri, care imediat au plecat în marile oraşe Bordeaux şi Toulouse, unde au trebuit să înceapă întregul serviciu singuri.

În februarie şi în lunile următoare au mai intrat şi alţi fraţi în serviciul de pionier. Astfel, în august am atins numărul de 96 de pionieri, incluzând 20 de pionieri de vacanţă. Împreună, ei formează o armată fericită şi temerară de martori - fraţi şi surori, tineri şi bătrâni, singuri şi căsătoriţi, toţi ducând cu bucurie mărturia serviciului lor, în ciuda tuturor dificultăţilor peste care trebuie să treacă. Ei lucrează în 49 de oraşe diferite şi împlinesc într-adevăr un serviciu bun pentru expansiune.

Pionierii luptă din greu cu diferitele secte protestante care au venit iniţial din Anglia sau Elveţia şi au prins rădăcini în Franţa. Ei întâlnesc numeroşi oameni care s-au săturat de ierarhia catolică şi au venit la aceste secte pentru a căuta o altă credinţă. Acum, începând să-şi dea seama de adevăr, ei se bucură din inimă că au găsit ceea ce căutau de mulţi ani. Într-un oraş, o astfel de persoană i-a cerut fratelui pionier să vină cu ea la biserica ei baptistă. El s-a supus. La sfârşitul adunării, femeia avea câteva întrebări pentru predicatorul sectei, dar acesta nu i-a putut răspunde. Apoi, ea i-a cerut fratelui să răspundă şi cu ajutorul Bibliei, acesta a răspuns foarte clar. Predicatorul a fugit din cameră, dar oamenii care au rămas i-au cerut pionierului să înceapă un studiu de carte cu ei din Adevărul vă va face liberi. Şi astfel, s-a format o grupă de 25 de persoane!

Faptul că nu au avut nici un serv pentru fraţi în timpul anului, a fost o deficienţă simţită foarte acut. Pentru a ajuta grupele şi pe fraţi, este absolut necesar să se înceapă activitatea servilor pentru fraţi în districte diferite. De aceea am chemat cinci fraţi pionieri tineri zeloşi la Bethel, unde li s-au arătat îndatoririle serviciului. Pe 1 octombrie 1948 ei vor începe această activitate în grupe şi noi sperăm că acest ajutor va avea rezultate bune în anul ce vine pentru extinderea închinării adevărate.

Cele zece adunări diferite de district s-au ţinut în Marsilia, Lyon, Paris, Nancy, Nantes, Lille, Thionville, Sarreguemines, Strasbourg şi Mulhouse, aducând bucurie şi binecuvântări bogate pentru toţi participanţii. Fraţii au învăţat să preţuiască mai mult privilegiile lor de serviciu şi rezultatul a fost o creştere bună a numărului vestitorilor. Pionierii activi au avut o contribuţie specială la programele acestor adunări, făcându-i pe fraţi, în general, să vadă serviciul de pionier într-o lumină mai favorabilă. În timpul adunărilor, mulţi au luat hotărârea să intre în serviciul de pionier şi după congresul de la Lille, noi am primit 50 de cereri pentru această latură a serviciului. Numărul total de fraţi adunaţi în timpul acestor adunări a fost de 5.795. Mai mult de 9.000 au ascultat cuvântările publice în toată Franţa. Aşa că adunările au contribuit într-o mare măsură la activitatea de reorganizare şi expansiune.

Îmbrăcămintea şi pachetele CARE, pe care ni le-au trimis fraţii din Statele Unite şi Canada au constituit un mare ajutor, mai ales pentru pionieri, ajutându-i să-şi continue serviciul. Cu o mare bucurie, noi le mulţumim din inimă tuturor acelora care au contribuit la aceste daruri.


SAAR

Ţara cunoscută sub numele de Saar a fost o parte a Germaniei, dar acum este inclusă în teritoriul francez. Martorii lui Iehova care trăiesc în acest teritoriu au trecut prin experienţe asemănătoare cu cele ale fraţilor noştri germani. Mulţi dintre ei şi-au pierdut casele şi proprietăţile în bombardamente, şi au suferit foarte mult în ultimii ani. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri ei au mers înainte bucuroşi ştiind că mesajul trebuie să fie predicat în Saar; aşa că ei înaintează cu zel şi curaj în lucrarea de teren. Societatea a reuşit să-i aprovizioneze cu literatură şi de aceea fraţii au putut să înceapă multe studii şi de asemenea, activitatea de vizite ulterioare merge foarte bine. În Saar se lucrează sub conducerea biroului filialei din Paris şi servul de acolo are de raportat următoarele lucruri:

Acum când vestitorii sunt echipaţi cu literatură din belşug, zelul lor va creşte chiar mai mult. Fraţii vor putea acum să lase Evanghelia oamenilor sub formă tipărită pentru a o studia, astfel încât vizitele ulterioare şi studiile de carte să se facă mai uşor. Mai mult de 4.000 de exemplare de literatură au fost distribuite oamenilor. În medie, au fost 252 de vestitori pe teren şi în luna iulie s-a atins un nou record de 301 vestitori. Numărul de ore pe care aceşti fraţi l-au dedicat activităţii pe teren este într-adevăr remarcabil; ei au avut o medie de 19 ore pe lună pentru fiecare vestitor. Nici un pionier nu s-a putut angaja încă în lucrarea de teren, dar se fac planuri în acest scop.

Anul 1948 a fost unul de reorganizare şi abia aşteptăm binecuvântările Domnului şi o mai mare expansiune în anul 1949. Noi, cei din Franţa şi din Saar, privim spre Iehova cu inimile pline de mulţumire, şi ne bucurăm de privilegiile de serviciu pe care El ni le-a acordat. Noi privim spre Iehova şi aşteptăm de la El binecuvântări noi şi mai bogate.


GERMANIA

Un alt an foarte interesant şi binecuvântat a trecut pentru fraţii noştri din Germania, care lucrează din greu. Martorii lui Iehova din zonele estice şi vestice ale Germaniei au dovedit că se pot face progrese mari în predicarea Evangheliei, prin intermediul aceleiaşi metode simple de proclamare pe care Isus a introdus-o acum 1.900 de ani. Mergând din casă în casă, făcând vizite ulterioare şi conducând studii ale Bibliei, martorii lui Iehova au dus adevărul la mii şi mii de persoane care l-au ascultat şi l-au crezut. Tot ce aveau nevoie oamenii din Germania era un vestitor şi martorii lui Iehova au ocupat rolul de servi şi au predicat vestea bună acestei naţiuni. Încă mai sunt multe de făcut; şi chiar dacă predicarea trebuie făcută fără ajutorul unor mari cantităţi de literatură, vestitorii vor continua să o facă. Se poate spune, cu siguranţă, despre vestitorii din Germania că ei nu sunt vânzători de cărţi. Şi acest lucru se poate spune despre fraţii noştri din toată lumea, deoarece ei nu iau parte la această lucrare pentru a vinde cărţi; ei fac asta pentru a-i mângâia pe cei ce plâng. Literatura este folosită ca un ajutor.

Fraţii noştri din Germania s-ar bucura să primească literatură. Cele câteva exemplare care sunt disponibile au fost împrumutate de 1.718.504 de ori. În timp ce au împrumutat această literatură, ei au vorbit mult şi au făcut 3.227.093 de vizite ulterioare persoanelor care au arătat interes. Studii ale Bibliei sunt conduse în fiecare săptămână în tot teritoriul, în număr de 13.512. Fraţii nu au rămas în urma celorlalţi din lume nici în organizarea de adunări publice. Numărul lor a fost de 14.926. Toate acestea au avut un mare efect asupra populaţiei Germaniei; căci într-un an se poate vedea o creştere de 83% a numărului acelora care au luat poziţie pentru adevăr şi au devenit servi ai Domnului. În acest an, un nou record de vestitori a fost atins şi anume 36.526. Martorii lui Iehova din Germania sunt într-adevăr doritori de a le găsi pe „alte oi” şi de a le ajuta. Se poate observa hotărârea lor în această privinţă din raportul foarte interesant al servului de filială pentru lucrarea din acest an.

Creşterea continuă din anul anterior a făcut norma de 10% insuficientă. Numărul vestitorilor a crescut de la o lună la alta, adesea chiar cu 1.000, şi o dată chiar cu 2.000. Nu trebuia noi să observăm foarte atent puterea noastră de a predica Evanghelia la această oră favorabilă mesajului Împărăţiei în ţara noastră? Aşa că în august 1947, la începutul noului an de serviciu, am aranjat două adunări de circuit model, una în Magdeburg pentru zona de est şi una în Kassel pentru cele trei zone de vest ale Germaniei. Sub îndrumarea servului filialei şi în prezenţa tuturor servilor pentru fraţi şi aproximativ a tuturor servilor de grupă, s-a atras atenţia asupra timpului foarte favorabil şi rezultatele obţinute vorbesc mai bine decât cuvintele. După ce audienţa a ascultat cuvântarea „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile”, cu un mare entuziasm, s-a luat hotărârea: „fiecare vestitor îşi va dubla activitatea în timpul noului an de serviciu!”

Au urmat atunci instrucţiuni valoroase pentru o activitate sistematică şi constantă în toate domeniile serviciului Împărăţiei, ceea ce a făcut ca aceste două adunări de serviciu să constituie baza pentru activitatea tuturor vestitorilor din Germania. Astăzi, noi privim în urmă cu bucurie şi realizăm că Domnul a aprobat şi binecuvântat hotărârea luată prin credinţă. Chiar dacă nu am atins cota de 100%, fiecare vestitor şi-a dublat activitatea. Noi suntem foarte conştienţi că situaţia extraordinară şi suferinţele, constituie un factor care a dat un mare avânt activităţii noastre. Oricum, martorii lui Iehova din Germania cred că niciodată, nici chiar în condiţii normale, nu ar trebui să fie greu pentru un vestitor al Lumii Noi, care îşi face lucrarea cu înţelepciune în timpul anului de serviciu, constând din 12 luni a câte 30 de zile fiecare, 52 de săptămâni a câte 7 zile fiecare sau un total de 365 de zile, să câştige un nou vestitor sau să se dubleze pe sine.

Marea creştere în număr a vestitorilor şi grupelor a făcut necesară stabilirea de noi circuite şi aici trebuie să facem faţă unei alte probleme. Există 55 de circuite organizate în Germania, dar numărul ar trebui să fie de fapt de 70. Noi cerem ca „Domnul secerişului să trimită mai mulţi lucrători”, deoarece cu o astfel de creştere, lipsa perceptibilă de fraţi capabili se poate înţelege. Astfel, programul nostru pentru anul viitor va fi consacrat construcţiei interne a organizaţiei şi noi sperăm că un număr de fraţi buni şi maturi vor progresa pentru a funcţiona ca servi în grupe.

În timpul acestui an de serviciu, lipsurile în Germania nu numai că au fost predominante sub orice aspect, dar au ajuns la punctul culminant, în special în zona de est, unde sărăcia oamenilor nu a putut fi depăşită de nici un fenomen al războiului. Astfel, dovezile covârşitoare de iubire din partea fraţilor noştri din America şi din alte teritorii, au venit după cum se spune, „când nevoia este mai mare, ajutorul Domnului este cel mai aproape”. Este imposibil de imaginat bucuria şi binecuvântarea ce au însemnat aceste daruri, de 22.000 de pachete de hrană CARE şi de îmbrăcăminte, însumând 220 de tone (ceea ce înseamnă un tren întreg de haine şi încălţăminte pentru bărbaţi, femei şi copii) pentru fraţii nevoiaşi care au fost privaţi de atâtea lucruri, atât de mult timp. Multe scrisori înduioşătoare au demonstrat sărăcia lor, dar de asemenea, au arătat şi rugăciunile lor de mulţumire faţă de Tatăl nostru ceresc. Cifrele în creştere din raportul de serviciu pe teren arată clar - şi fie ca acest lucru să aducă bucurie tuturor fraţilor şi donatorilor din America şi din alte state - că martorii lui Iehova din Germania sunt pregătiţi să-şi arate recunoştinţa faţă de Iehova, Dătătorul tuturor darurilor bune şi să o facă în cel mai bun mod, prin serviciu credincios şi străduinţe şi eforturi mai mari.

Cele două puncte culminante din acest an au fost adunările de district din Kassel şi Berlin. Din cauza condiţiilor predominante din acest teritoriu, s-a plănuit ca fraţii din cele două districte germane din vest să fie lăsaţi să facă o adunare împreună. De la sfârşitul războiului, nu există nici o sală în Germania care să aibă destul spaţiu pentru mulţimea de vestitori; de aceea s-a hotărât, cu încredere în Dumnezeu, să se organizeze cele două adunări în aer liber. S-a ales un loc în Kassel-ul de vest pentru adunare, oraş ce poate fi desemnat ca locul cel mai central din Germania de Vest. În plus, administraţia oraşului şi presa locală au fost foarte îndatoritoare. Pentru cealaltă adunare, cea din est, singura opţiune a fost Berlinul. Pentru adunarea de district din Kassel s-au ales ultimele zile ale lui iulie, iar pentru cea din Berlin ultimele zile din august. În ambele locuri, pregătirile au început la timp. În Kassel a fost nevoie să se niveleze o pajişte imensă, aşa numita „Karls-Aue” (Pajiştea lui Karl), care avea multe cratere de bombe, ce trebuiau astupate. Câteva săptămâni a plouat în continuu. Pionierii noştri, fraţi şi surori, au realizat o lucrare extraordinară.

Apoi, a început reforma monetară şi devalorizarea banilor nemţeşti. Aceasta a început în vest şi a oprit aproape toate afacerile, toate întreprinderile economice din Germania de Vest. Dar, lucrarea noastră de pregătire, pe jumătate terminată, a continuat şi cele două adunări de district s-au menţinut pe linia de plutire. Domnul a făcut minuni. Chiar la începutul adunării toate pregătirile se încheiaseră. În locul ploii continue, vineri dimineaţă am avut dintr-odată o zi încântătoare cu soare; şi martorii lui Iehova au avut cea mai minunată adunare care a avut vreodată loc în Germania, pe marea, minunata şi decorata Karls-Aue, în faţa cetăţenilor uluiţi din Kassel. Au venit 16.400 de vestitori şi prieteni.

Când organizatorii noştri au numărat duminică după-amiaza 23.152 de persoane la locul adunării şi apoi ziarele din Kassel, în rapoartele lor prieteneşti şi obiective asupra cuvântării publice „Bucuria viitoare pentru întreaga omenire”, au raportat 25-30 de mii de persoane în public, deoarece au numărat şi miile de oameni care stăteau pe stradă şi ascultau cu atenţie, am ştiut că aceasta a fost cea mai mare adunare pe care au avut-o vreodată martorii lui Iehova pe continentul european. Când prietenosul primar a privit de la platforma vorbitorilor la această mulţime vastă şi festivă, a simţit că nu se poate abţine să nu adreseze adunării câteva cuvinte de bun venit, înainte de a începe cuvântarea.

Între timp, norii politici ce pluteau deasupra Berlinului, au devenit din ce în ce mai negri. Aceeaşi manevră financiară, după reforma monetară din zona de vest, a cauzat în zona de est neînţelegeri între puterile ocupante şi cea mai mare parte din oraş, locuită de milioane de oameni, a intrat într-o blocadă a foametei. Administraţia Militară Sovietică ne-a respins cererea de a folosi Messehalle din Leipzig pentru adunarea noastră de district, în timp ce frumosul „Waldbuehne” (un teatru în aer liber, înconjurat de păduri), construit înainte de nazişti şi numit „Dietrich Eckart-Buehne”, ne-a fost oferit pentru liberă folosire timp de trei zile. Când au venit zilele adunării, tensiunea politică în Berlin era la punctul culminant. Electricitatea a fost tăiată pentru sectoarele vestice şi traficul în marile oraşe a fost întrerupt. Rezerva de hrană a celor două milioane de oameni prin intermediul „podurilor aeriene” a trebuit să fie trimisă cu mari dificultăţi.

Acolo a avut loc al doilea miracol al Domnului. Din nou vremea rea, care fusese predominantă până joi seara, a trebuit să facă loc vineri dimineaţa deschiderii adunării de district din Germania de Est. 16.265 de oameni din toate părţile Germaniei de Est şi-au croit drum printre obstacolele şi adversităţile politice, economice şi (referitor la trafic) tehnice, pentru a se aduna în Berlin şi să aducă o dovadă de pace reală în acel talmeş-balmeş politic. Cu stomacul gol, dar cu ochii strălucind de bucurie, fraţii stăteau în imensul teatru în aer liber, o mică vâlcea ce a fost transformată şi în care, cu ajutorul unor mâini dibace, s-a construit un amfiteatru de o neasemuită frumuseţe. Marele fundal pictat de artişti, asemănător cu cel din Kassel, care înfăţişa strălucitorul Munte Sion, deasupra căruia trece un curcubeu şi având în lateral, scrise cu litere mari, texte scripturale, a fost fixat cu partea de sus puţin aplecată în spate, dirijând astfel razele spre scaunele de sus şi oferind o privelişte încântătoare.

Programul, exact acelaşi ca şi în Kassel, aranjat cu grijă după modelul dat de biroul principal al Societăţii, a provocat mult entuziasm prin instrucţiunile sale pline de ajutor. Duminică după-amiaza, în timpul cuvântării publice, în jur de 26.000 de oameni au umplut teatrul. Asta înseamnă că aproximativ 10.000 de oameni din Berlin, în ciuda condiţiilor dificile de trafic, au făcut lunga călătorie cu trenul spre „Waldbuehne” pentru a asculta cuvântarea şi pentru a-i vizita pe martorii lui Iehova la celebrarea sărbătorii lor. Cât de încurajatoare şi pline de îmbărbătare au fost aceste două sărbători pentru cei care au luat parte la ele, se poate vedea din raportul de serviciu pe teren pe luna august, care tocmai a fost întocmit. Acesta arată o creştere de 2.785 de vestitori doar pe această lună şi raportul nici măcar nu este complet.

Este interesant şi merită a fi observat că diferenţa dintre cele două „democraţii“, cea din vest şi cea din est, contrastele politice care cauzează continue neînţelegeri şi tensiuni în Germania şi între locuitorii ei şi care influenţează negativ economia, comerţul şi comunicaţiile, nu ar putea cauza o separare sau o întrerupere a lucrării martorilor lui Iehova.

Când fraţii germani au auzit despre persecuţiile grele ale tovarăşilor lor de serviciu în Grecia, ei au considerat că este privilegiul lor „să lupte pentru fraţii lor” (Neemia 4:14). Sute de scrisori de protest au fost scrise de prietenii din toate cele patru zone, către conducătorii din guvernul grec, în favoarea fraţilor noştri persecutaţi.

Exact în momentul în care cele patru maşini de tipărit au fost puse în noua noastră clădire din Wiesbaden, a sosit şi primul transport de hârtie (un cadou de la sediul central din Brooklyn pentru lucrarea din Germania). Deoarece, chiar în aceste zile s-au dat permisiuni esenţiale şi anulări ale regulilor de producere a materialului tipărit, noi sperăm că în anul următor de serviciu vom putea tipări mai multe exemplare ale Turnului de Veghere şi broşuri, poate chiar cărţi, micşorând astfel lipsa de literatură din ţară şi să dăm fraţilor ajutorul necesar în serviciul lor binecuvântat de proclamare a mesajului adevărului.




Yüklə 1,14 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   24




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin