Cartea anuală

PANAMA

Încă un an plin de bucurie s-a încheiat pentru fraţii noştri din Panama. Şi aici am observat creşteri minunate ale numărului de vestitori. Media lunară pe teren a avansat cu 28% în fiecare lună. Vizitele ulterioare şi studiile de carte sunt mult înainte faţă de cele de anul trecut. Martorii lui Iehova din Panama au făcut într-adevăr tot posibilul ca să-şi ajute fraţii. Pe lângă câteva experienţe interesante, servul de Filială ne povesteşte despre o călătorie la Bocas del Toro. Atunci când unii din martorii lui Iehova şi unii din oamenii de bine nu pot ajunge la tine, trebuie să mergi tu la ei pentru a le aduce mângâiere şi ajutor. Tocmai acest lucru s-a făcut în Panama.

În timp ce în prezent există numai câţiva vestitori răspândiţi în Panama, totuşi adevărul este dus în multe părţi ale ţării de către persoane cu care se studiază în oraşul Panama. Aceştia merg în provincie în timpul vacanţelor şi adesea duc cu ei şi mesajul Împărăţiei pe care îl predică printre prieteni şi rude.

Un caz deosebit este cel al unei doamne care predă într-o şcoală din provincie şi care îşi petrece vacanţele în oraşul Panama. Într-una din aceste vacanţe a început să studieze cu unul din absolvenţii Gileadului. În Panama, religia trebuie să fie predată în şcoli; aşa că atunci când această doamnă s-a întors la şcoală, în loc să petreacă cele patru ore pe săptămână cu predarea religiei, ea le-a petrecut învăţând adevărul, folosind cartea Adevărul vă va face liberi. În timpul vacanţelor ea îşi reia studiul în oraşul Panama.

O altă doamnă a luat cu ea mai multă literatură în vacanţa petrecută în provincie, pe care a distribuit-o din uşă în uşă, explicând cât de bine putea şi promiţând să se întoarcă peste câteva luni, pentru a-i ajuta pe oameni să obţină mai multă înţelegere, după ce ea însăşi studiase mai mult şi era mai bine echipată pentru a-i ajuta. Ea le-a explicat cum studia şi cum îi va ajuta.

Adunarea pe circuit a fost principalul eveniment al anului. Ea a avut loc la Bocas del Toro, un oraş mic situat pe o insulă în josul coastei Panama pe partea Atlanticului şi la aproape 250 de mile în susul coastei din Colon.

Mai întâi aveam nevoie de o barcă potrivită şi după săptămâni de căutări, am închiriat una, care putea să ducă aproximativ 100 de pasageri. Acest lucru însemna că nu avea cuşete, ci doar puntea în aer liber pe care să dormim şi foarte puţine facilităţi sanitare. Am decis să aducem propriile noastre provizii, pentru că era practic imposibil să procurăm hrană pentru 100 de persoane într-un orăşel precum Bocas del Toro.

Urma să plecam din Colon marţi la ora 15. Dimineaţa devreme, servul de Filială cu încă un frate au mers la Colon ca să se ocupe de ultimele pregătiri şi să încarce barca. Barca plecase într-o călătorie şi trebuia să se întoarcă în acea zi; cu toate acestea, timpul trecea şi ea nu a apărut în port şi n-am aflat nimic despre locul unde ar fi putut fi, astfel că, am hotărât să încercăm să facem rost de alta, deşi ştiam că acest lucru era practic imposibil, întrucât toate şansele fuseseră epuizate, în timp ce încercasem să facem rost de cealaltă. Totuşi, fraţii au refuzat să se dea bătuţi.

Era ceasul 11 şi era aranjat să plecăm la ora 15, dar, aflându-ne într-o aşa situaţie disperată, fraţii noştri din Colon au decis să sune în oraşul Panama şi să spună mulţimii de acolo să nu mai vină (era programat ca ei să plece cu autobuze închiriate la prânz). Dar, mai întâi ei s-au hotărât să se întoarcă şi să vorbească cu proprietarul unei alte bărci, care făcea curse regulate la Bocas. Acest lucru i-a determinat să se întoarcă în doc.

În timp ce aşteptam, unul dintre noi a observat o rudă şi a mers să stea de vorbă cu el. Fireşte, primul lucru pe care i l-a spus, a fost problema noastră. Doar Domnul l-ar fi putut aduce acolo în acel moment. Era un căpitan, căpitanul „Ameliei”, chiar barca despre care tocmai aflasem, dar ni se spusese că echipajul ei nu putea fi găsit. Fratele a alergat repede să le spună celorlalţi că îl găsise pe căpitanul bărcii „Amelia”, că aceasta era disponibilă şi putea fi folosită în călătorie. Puteţi fi siguri că nu au întârziat să-l caute pe proprietar şi să încheie un contract pentru barcă, în timp ce căpitanul a plecat să-şi pregătească echipajul; la ora 14:15 „Amelia” a tras în port, iar până la ora 16:30 totul era încărcat, inclusiv hrană pentru trei zile, bănci şi scaune de la Sala Împărăţiei din Colon, iar noi ne aflam pe drum.

Toţi erau bine dispuşi şi şi-au petrecut seara discutând despre evenimentele din acea zi. Pe măsură ce se aşternea noaptea, saltelele erau puse jos şi întreaga punte era acoperită cu persoane care dormeau. Câţiva au ales să doarmă în cuşete.

Când am ajuns la Bocas del Toro, în jur orei 14:30 a doua zi după-amiaza, servul pentru fraţi s-a întâlnit cu noi şi ne-a anunţat că fusese anulat contractul cu hotelul. Acest lucru însemna că nu aveam nici o sală pentru adunare. Cu toate acestea, mâna Braţul Domnului nu s-a scurtat şi El ne-a furnizat un loc mult mai bun. Deşi acesta nu avea nici bănci, nici scaune, acest lucru nu avea nici o importanţă, deoarece le adusesem pe ale noastre şi acestea au fost transferate rapid din barcă în sală.

Pentru oamenii din Bocas del Toro aceasta a fost o adunare ciudată. Când am ajuns, la început şi-au manifestat emoţia şi poliţia a venit la barcă pentru a vedea ce se întâmplă acolo. După trei zile petrecute printre ei, au fost surprinşi să ne vadă plecând la fel de liniştiţi precum venisem şi şi-au exprimat speranţa că vom veni din nou şi vom sta o săptămână sau mai mult. Au fost uimiţi să vadă cât de uniţi suntem şi lipsa totală de diferenţiere între cei de culoare şi albi, precum şi de faptul că toţi mâncam, lucram şi locuiam împreună pe barcă. Mai fuseseră ţinute şi alte adunări acolo, dar nici una la fel de liniştită şi ordonată ca aceasta.

Duminică seara, la apusul soarelui, am părăsit docul. Am alunecat uşor pe apele liniştite care împrejmuiesc insula Bocas del Toro. Trecând de numeroasele insule mai mici, am ajuns pe apa mării. Eram cu toţii obosiţi, dar plini de o bucurie de nedescris.

Deoarece, intrăm în noul an de serviciu, noi privim încrezători către Iehova pentru a ne călăuzi şi pentru a ne sfătui spre onoarea şi gloria Numelui Său. Prin harul Său, acum suntem mai bine organizaţi şi echipaţi pentru a hrăni „celelalte oi” şi pentru a ne îngriji de sporirea numărului lor. În timp ce scriu aceste lucruri, progresează planuri pentru organizarea unei unităţi spaniole în Colon. Acesta este un alt pas înainte şi ne aşteptăm la o creştere sigură a numărului de vestitori de acolo, precum şi în alte părţi ale republicii.
PARAGUAY

În America de Sud se află o mică ţară numită Paraguay. Printre locuitorii ei în număr de un milion şi jumătate, se găsesc diferite triburi de indieni, unele sălbatice, iar altele prietenoase. Europenii au colonizat acest teritoriu şi aici există un amestec de limbi şi popoare. Adevărul a coborât peste urechile ascultătoare din acest teritoriu şi a fost propovăduit la timp şi ne la timp. Adesea citeşti despre revoluţii în ţările din America de Sud şi Paraguay este una din ţările care şi-a avut partea ei. Martorii lui Iehova nu iau parte la aceste tulburări, ci merg drept înainte cu principala şi singura lor activitate, propovăduirea veştilor bune ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Împărăţia este singura speranţă a lumii şi oamenii din Paraguay trebuie să cunoască acest lucru la fel ca oricare altă rasă. Servul de Filială ne oferă un raport interesant referitor la câteva dificultăţi pe care ei le-au întâmpinat de-a lungul anului.

Multe obstacole au trebuit să fie învinse şi unul dintre cele mai mari din această ţară este teama. Oamenii se tem de cler, de poliţie, de guvern şi de vecinii lor. La cel mai mic semn de pericol, se tem să iasă din casă, chiar dacă acest lucru îi costă pierderea câtorva zile de lucru. Numai prin harul Domnului „celelalte oi” sunt hrănite şi câştigă o cunoştinţă a adevărului, care duce la tăria de a-şi învinge cel mai mare duşman, teama.

Un alt obstacol îl reprezintă mulţimea de limbi diferite. Paraguay a fost un loc de refugiu şi mulţi au fugit din Europa şi din alte părţi ale lumii în timpul anilor de război şi au căutat refugiu aici. Există aici germani, polonezi, ucraineni, ruşi idişi şi alte naţionalităţi. Acest lucru este valabil şi printre fraţi. Oamenii care locuiesc în oraşele mai mari, vorbesc în general spaniola; dar, paraguaienii care locuiesc la ţară vorbesc limba lor maternă, Guarani şi foarte puţini dintre ei pot vorbi spaniola. De aceea, a fost greu să aducem mesajul Împărăţiei la mulţi din aceşti oameni, deoarece nu avem literatură în Guarani. Am putut obţine numai câteva Biblii în limba lor şi acest lucru i-a ajutat pe câţiva. Dar, Braţul Domnului nu s-a scurtat datorită barierelor puse de limba vorbită şi El a ridicat martori printre aceşti oameni care acum propovăduiesc mesajul Împărăţiei în limba lor maternă. Astfel oamenilor le este dată o ocazie de a auzi şi de a cânta laude Dumnezeului cel mare al Universului.

Această adunare n-a fost ţinută fără opoziţia duşmanului. Ni se promisese o sală de spectacol gratis, dar mai târziu nu ne-a fost acordată, din cauza prejudecăţii religioase şi n-am mai putut să o obţinem nici cu bani, nici fără bani. Am solicitat orice altă sală de spectacol, şcoală sau altă clădire, dar nu am obţinut nimic, mulţi recunoscând că se temeau de ce vor face preotul şi turma lui. Dar, martorii lui Iehova nu se dau bătuţi. Punându-ne încrederea în El, am continuat să căutăm un loc potrivit. Ne-am gândit să ţinem adunarea în aer liber, dar de la ultima revoluţie toate adunările în aer liber au fost interzise. Mai rămăsese doar o lună până la timpul programat pentru adunare şi încă nu aveam un loc unde s-o ţinem. Trebuia să fie anulată? Răspunsul a venit „Nu!”. Proprietarul pământului şi al tuturor lucrurilor de pe el ne-a oferit un loc. Înainte de revoluţie, martorii lui Iehova erau găzduiţi într-o casă spaţioasă cu o curte mare, chiar vizavi de cartierul general al armatei, Statul Major. În timpul revoluţiei, armata, folosind revoluţia ca un pretext, a insistat să aibă acest loc în scopuri militare şi martorilor lui Iehova li s-a cerut să-şi găsească altă casă. Dar acum, Iehova Dumnezeu făcuse posibil ca o altă mare mărturie să fie dată chiar din acest loc. Armata se mutase, casa fusese zugrăvită de curând şi locul în general fusese curăţit. Am solicitat casa proprietarului şi acesta ne-a închiriat-o bucuros pentru adunarea noastră de trei zile.

Această casă nu ne-a furnizat numai un loc pentru adunare, ci a oferit de asemenea un adăpost pentru fraţii care au venit din diferite părţi ale ţării, pe timpul cât au stat în oraş. Au fost aduse paturi, a fost aprovizionat un bufet cu autoservire şi s-a făcut tot ceea ce era necesar pentru confortul fraţilor. Astfel a fost învins marele obstacol de a găsi un loc potrivit pentru adunare; dar, marele adversar al lui Iehova Dumnezeu, Satan Diavolul a încercat încă o dată să ne zădărnicească planurile. Adunarea a fost programată pentru zilele de 4, 5 şi 6 iunie. Unii dintre fraţi au ajuns pe 2 iunie. Pe 3 iunie, cu o zi înaintea adunării noastre, armata paraguayană a intrat în oraş şi a răsturnat guvernul, luându-i prizonieri pe preşedinte şi pe membrii cabinetului său. Deşi această răsturnare a guvernului a avut loc fără vărsare de sânge, a provocat mare agitaţie în oraş şi mulţi dintre oamenii de afaceri ai oraşului ne-au spus că este imposibil să ne ţinem adunarea. Dar acest loc, pe care Domnul îl pregătise pentru noi nu se găsea în centrul oraşului, locul unde se întâmplau toate acestea şi nu am fost tulburaţi. Astfel, încă o dată, Domnul şi-a manifestat puterea, adunarea fiind ţinută aşa cum fusese programat. A fost dată o mare mărturie, iar fraţii au primit o mare binecuvântare. Cinci fraţi şi-au simbolizat consacrarea prin cufundare. Şapte persoane au intrat în serviciu atunci pentru prima dată.

REPUBLICA FILIPINE

Pe extremitatea estică a Mării Chinei de sud se întinde una din cele mai noi republici ale lumii, ca un mănunchi de smaralde. Republica Filipine are o formă de guvernământ democratică. Aici, s-au întâlnit Estul şi Vestul. Servii credincioşi ai Domnului au progresat cu hărnicie în acest teritoriu, împrăştiind veştile bune ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Educaţia este un lucru necesar în acest teritoriu, deoarece există mult analfabetism; dar, chiar şi oamenii cu puţină educaţie au urechi de auzit şi este o bucurie să le aducem adevărul. Un număr mare de martori ai lui Iehova se află în situaţia de a-i învăţa pe alţii să citească şi să scrie, dar chiar înainte să înveţe acest lucru, aceia care aveau o concepţie clară despre Împărăţia lui Dumnezeu, puteau să ducă veştile bune în toate părţile acestor insule încântătoare.

Creşterea din timpul anului a fost minunată. În medie observăm cu 45% mai mulţi vestitori pe teren decât anul trecut, cu un nou vârf de 4.073 de persoane. S-a făcut o lucrare excelentă în ceea ce priveşte vizitele ulterioare, încurajând studiile Bibliei. Adunările publice au jucat un rol important în aceste multe insule. Servul filialei din Filipine ne trimite un raport interesant de la noul birou al filialei, pe care Societatea l-a procurat de curând.

În timpul anului, Societatea a achiziţionat o clădire rezistentă şi plăcută în San Francisco del Monte, o suburbie a oraşului Quezon, şi aceasta serveşte acum ca noua casă şi birou al filialei pentru Filipine. Noile sedii sunt încăpătoare şi permit extinderea activităţii lucrării pe departamente, astfel încât acestea să poată ţine pasul cu extinderea lucrării pe teren.

Această extindere a închinării adevărate a fost ajutată în mare măsură de traducerile Turnului de Veghere, care apar acum de două ori pe lună în dialectele Tagalog, Ilocano si Hiligaynon-Visayan. Traducerea este realizată de fraţii care locuiesc în zonele în care se vorbesc aceste dialecte şi manuscrisele sunt trimise la sediu pentru a fi şapirografiate şi apoi expediate abonaţilor. În prezent, abonaţii noştri pentru ediţiile Turnului de Veghere în aceste dialecte, numără 1.258 de persoane.

Vestitorii pe teren au apreciat mult traducerile a patru dintre broşurile Societăţii, care au fost publicate anul trecut. Nevoia pentru mai multe traduceri este urgentă. Un alt avantaj pentru vestitori este aprovizionarea mărită cu Biblii, în aproape toate dialectele importante. Lipsa de mai înainte a acestora a reprezentat un handicap sever în ţinerea studiilor de carte, pentru că nici vestitorii, nici oamenii nu erau echipaţi cu o Biblie, pentru a căuta trimiterile Scripturale.

Anul trecut, martorii lui Iehova au fost nevoiţi să-şi apere în instanţă dreptul de a folosi proprietatea publică, în îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu de a predica Evanghelia. În urma adunării teocratice din sala de spectacole Sison, în Lingayen, Pangasinan, din noiembrie 1945, câţiva fraţi au fost acuzaţi de nesupunere în faţa ordinului unei persoane cu autoritate. Persoana cu autoritate era guvernatorul temporar al provinciei Pangasinan, care dorea ca martorii lui Iehova să părăsească sala înainte de începerea adunării. Unul dintre motivele invocate a fost că fraţii încălcaseră prevederile punctului 13, alineatul 3, din Articolul VI al Constituţiei Republicii Filipine, care spune aşa cum urmează:

„Nici o sumă de bani sau proprietate publică nu va fi vreodată alocată, solicitată sau utilizată, direct sau indirect, în folosul, beneficiul sau sprijinirea vreunei secte, biserici, cult, instituţie sectară sau sistem al religiei, ori pentru folosul, beneficiul sau ajutarea vreunui preot, propovăduitor, serv sau demnitar, cu excepţia cazurilor când asemenea preot, propovăduitor, serv sau demnitar este repartizat pentru forţe armate sau orice instituţie penală, orfelinat sau adăpost pentru leproşi”.

Atunci când cazul a fost prezentat Curţii de Apel, oamenii justiţiei educaţi au fost de acord cu guvernatorul temporar. Aceştia au decis că folosirea sălii Sison sau a oricărei alte clădiri publice de către martorii lui Iehova nu încalcă Constituţia. Un citat interesant din decizia curţii este dat aici.

„De exemplu, la începutul anului 1937, o mare parte din Luneta, din oraşul Manila, care este proprietate publică, a fost folosită timp de câteva zile pentru un congres euharistic ţinut sub auspiciile Bisericii Romano-Catolice. De curând, s-au ţinut ceremonii religioase pe o altă proprietate publică, stadionul Rizal, în acelaşi oraş, cu ocazia celei de-a cincizecia aniversări a numirii arhiepiscopului de Manila ca preot al aceleiaşi biserici. Zilnic sunt ţinute procesiuni religioase, cu permisiunea autorităţilor, pe străzi publice şi şosele, pe tot cuprinsul Filipinelor şi cu toate acestea nu s-a sugerat niciodată că această utilizare a proprietăţii publice încalcă prevederile legilor noastre, aplicând principiul separării bisericii de stat”.

La a doua adunare pe circuit din Naga, Camarines Sur, viceprimarul şi un ajutor al acestuia, ambii purtând arme la brâu, au apărut pe scena teatrului tocmai când era aşteptat cursul de serviciu teocratic. Adresându-se servului de circuit, viceprimarul a urlat: „cine v-a dat permisiunea să ţineţi o adunare aici?” Servul de circuit i-a răspuns: „aceasta este o adunare creştină legală, pe o proprietate particulară. Nu este nevoie de permisiunea nimănui pentru o asemenea adunare. Puteţi pleca acum şi să vă întoarceţi după ce se termină adunarea”. Viceprimarul a fost atât de surprins de replica promptă, încât s-a întors şi a plecat cu ajutorul său în piaţa oraşului. Acolo şi-a rezolvat mânia întrerupând o adunare religioasă în aer liber, sub ameninţarea puştii.

Inimile noastre se bucură de fiecare dată când privim înapoi şi vedem aşa multă extindere în această ţară, în cursul anului trecut. A fost un adevărat privilegiu să lucrăm aici şi să luăm parte la atât de multe experienţe măreţe.

POLONIA

S-au înregistrat progrese serioase în Polonia în predicarea veştilor bune ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova de acolo au multe obstacole de învins dar, prin harul Domnului, sunt hotărâţi să propovăduiască. Este evident că există încă multe mii de oameni de bine, pentru că numărul vestitorilor a crescut de la 6.334 în anul 1947, la 9.048 de servi ai Domnului în 1948. Aceasta este o creştere de 42%. Ierarhia romano-catolică din Polonia este supărată în mare măsură de progresul realizat de către martorii lui Iehova, în aducerea adevărului la cunoştinţa oamenilor şi în demascarea tradiţiilor catolice, cu care oamenii au fost hrăniţi timp de atâtea secole. Raportul servului de filială despre progresul lucrării în Polonia este foarte interesant şi îl vom lăsa să spună despre dificultăţile pe care le întâmpină în timp ce predică veştile bune ale Împărăţiei lui Dumnezeu.

Îi suntem recunoscători lui Iehova Dumnezeu pentru creşterea pe care ne-a dat-o. Numărul mediu de vestitori în timpul anului trecut a crescut de la 6.334, la 9.048. Această creştere bucură mai ales datorită faptului că fraţii din diferite părţi ale ţării au trebuit să se confrunte cu mari dificultăţi. De exemplu, mai ales în Stettin, autorităţile influenţate de cler au desfăşurat investigaţii în casele fraţilor noştri, confiscându-le Biblia şi publicaţiile Bibliei. Acestea nu le-au fost înapoiate, în ciuda faptului că le-au fost luate împotriva legilor în vigoare ale ţării, care garantează drepturi egale tuturor credinţelor şi religiilor. Pe teritoriul regiunii Olsztyn, autorităţile, aflate sub aceeaşi influenţă, au interzis adunările fraţilor noştri.

Înainte de adunarea pe circuit, clerul a răspândit zvonuri false printre enoriaşi împotriva martorilor lui Iehova, afirmând că ei se strâng în oraş în număr mare, cu scopul de a distruge bisericile catolice. Masele orbite au crezut aceste lucruri şi s-au pregătit să-şi apere credinţa şi bisericile.

Sunt cazuri în care miliţia nu-şi face datoria, chiar dacă există libertate şi drepturi egale pentru toate credinţele. În asemenea locuri fraţii noştri trec prin dificultăţi mai mari. Următoarele incidente sunt exemple de cât de greşit informate sunt ţările străine, de surse catolice, încât se crede că martorii lui Iehova din Polonia sunt apăraţi mai ales de comunism.

La sfârşitul ultimei adunări pe circuit din Piotrkow Trybunalski, un oraş nu departe de Lodz, o gloată sălbatică s-a aruncat asupra fraţilor noştri în timp ce părăseau sala adunării. Doi dintre fraţii noştri de la Gilead au fost bătuţi cu asprime (această chestiune a fost raportată la Ambasada Americană din Varşovia).

În privinţa influenţei mari pe care clerul romano-catolic îl are asupra autorităţilor de stat, acest lucru poate fi observat cu uşurinţă în faptul că aceste autorităţi acordă la început martorilor lui Iehova permisiunea de a ţine cuvântări publice, iar mai târziu, sub presiune, încearcă să-i intimideze pe proprietarii sălilor, ca să-i determine să nu permită utilizarea sălilor lor în aceste scopuri. Acest lucru se întâmplă adesea la adunările noastre pe circuit.

Pe 27-29 august, la adunarea pe circuit, primarul oraşului i-a informat pe fraţii noştri că adunarea nu putea fi ţinută, pentru că era nevoie de sală pentru o conferinţă a membrilor partidelor comunist şi socialist. El a cerut fraţilor să-şi ţină adunarea altundeva, din moment ce el, primarul oraşului în persoană, semnase pentru închirierea sălii. Totuşi, fraţii noştri nu au acceptat această declaraţie, astfel că, în ziua următoare, cu două ore înainte de începerea adunării, preşedintele oraşului a trimis fraţilor noştri o scrisoare oficială, declarând că adunarea era interzisă şi supusă anulării. Fraţii nu au acceptat această scrisoare şi au mers mai departe cu pregătirile, programul fiind pe punctul de a începe.

Cu doar câteva minute înainte de începerea adunării, şapte poliţişti militari au intrat în sală şi s-au îndreptat spre scenă, pentru a vorbi cu fraţii care conduceau adunarea. Ei le-au poruncit acestora să accepte scrisoarea oficială, care interzicea adunarea şi au cerut dizolvarea imediată. După o discuţie lungă, zgomotoasă şi ineficientă pe scenă, comandantul a ţipat: „în numele Republicii Polonia, anulez această adunare! Prin urmare reprezentantul acestei adunări este arestat şi vine cu mine!” Fratele nostru a declarat că nu va merge cu el, decât dacă era luat cu forţa de acolo, pentru că adunarea a fost aranjată pe baza unei permisiuni scrise din partea autorităţilor siguranţei publice. În ciuda faptului că i s-a cerut în mod repetat să-l însoţească pe comandant, fratele a refuzat să se clintească, repetând că singura cale ar fi să fie luat cu forţa. Apoi, după o altă discuţie între reprezentanţii Lumii Noi şi ai celei vechi, un reprezentant al biroului siguranţei publice l-a chemat deoparte pe comandant. Comandantul a plecat apoi repede în oraş şi după câteva minute s-a întors, spunând că primarul oraşului permitea ţinerea adunării în acea zi, dar că şedinţele pentru următoarele două zile vor fi anulate, deoarece adunarea era interzisă. Bucuria şi mulţumirea din partea fraţilor noştri a fost atunci foarte mare.

A doua zi, opt poliţişti militari au intrat în sală cu declaraţia că ţinerea adunării era interzisă şi că toată lumea trebuia să părăsească imediat sala. În ciuda strigătelor asurzitoare ale poliţiştilor militari, nimeni nu s-a clintit de la locul său. Feţele fraţilor exprimau fiecare în parte, că nu aveau de gând să părăsească sala în mod voluntar, ci numai dacă erau luaţi cu forţa de acolo. Atunci, poliţia militară a închis sala şi a declarat că toţi erau arestaţi şi că nimeni nu va fi lăsat să plece. Fraţii care veneau la adunare nu au fost lăsaţi să intre în sală. Atunci când unii dintre fraţii din interior au cerut să li se permită să iasă ca să discute chestiunea cu primarul oraşului, poliţia a arătat mare aroganţă în această privinţă, fiind sigură că va fi impusă o pedeapsă grea fraţilor noştri, pentru că n-au îndeplinit porunca oficială.

După un anumit timp, comandantul militar adjunct şi subofiţerii săi au venit în sală şi au strigat: „unde este reprezentantul adunării?” Când fratele nostru a apărut, i s-a spus: „îţi poţi ţine acum adunarea în pace. Îţi dăm permisiunea şi toate formalităţile au fost rezolvate”.

În ciuda tuturor dificultăţilor, toate au contribuit la faptul că binecuvântările noastre au fost cu mult mai mari decât ne-am aşteptat la începutul anului. Deşi la început am stabilit o cotă de 9.000 de vestitori pe an, curând am depăşit acest număr. În prezent, avem 27 de circuite şi au fost întemeiate atât de multe grupe noi în aceste circuite, încât ne aşteptăm ca în scurt timp să deschidem încă 9 circuite noi.

Progresul activităţii teocratice în ţară oferă vestitorilor multe motive de bucurie.