Cartea anuală

AFRICA DE SUD

Pe teritoriul cunoscut sub numele de Africa de Sud, se găsesc multe popoare, neamuri şi limbi diferite. Cel mai mare număr de locuitori îl reprezintă africanii băştinaşi. Pe acest teritoriu s-au mutat europenii, construind oraşe şi orăşele şi au preluat comerţul, religia şi conducerea politică a naţiunilor şi a triburilor, care existau acolo în trecut. Acesta este, cu siguranţă, un teren în care trebuie să ducem închinarea adevărată a lui Dumnezeu. Aici poate fi făcută o înaintare continuă, deoarece, după ce localnicii află adevărul, pot fi învăţaţi să citească şi să scrie, pentru ca ei să poată câştiga mai multă cunoştinţă prin propriile eforturi, prin studiul atent al Cuvântului Domnului şi prin citirea publicaţiilor furnizate de Societate. Lucrarea ce trebuie făcută pare fără sfârşit. Ceea ce este adevărat cu privire la Africa de Sud, este adevărat pentru lumea întreagă.

Ştim totuşi că a venit timpul ca această Evanghelie a Împărăţiei să fie propovăduită în întreaga lume ca o mărturie şi apoi va veni sfârşitul. Martorii lui Iehova din Africa de Sud propovăduiesc această Evanghelie în cele mai îndepărtate părţi ale Africii de Sud, cât de bine pot şi prin harul lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova din această parte a pământului se pot bucura şi pot fi fericiţi de extraordinara extindere care a avut loc în cursul anului de serviciu. Numărul vestitorilor a crescut de la 16.500 la 23.300 de persoane. Totalul numărului vestitorilor din rapoarte pentru cele şapte ţări care urmează, a ajuns la puţin peste 27.000 de persoane pe an.

Acest teritoriu vast a fost sub conducerea servului de filială şi a sediului de la Cape Town, Africa de Sud. De la acest sediu vin rapoarte interesante despre întreg teritoriul de sub jurisdicţia sa. Cu ajutorul fraţilor locali din fiecare ţară, a fost realizat un raport foarte interesant pentru teritoriul Africii de Sud.

UNIUNEA AFRICII DE SUD

Societatea a publicat mesajul Împărăţiei în toate limbile principale vorbite în Uniune şi astfel a fost posibil să cântăm laude lui Iehova printre toate aceste naţiuni, în cursul anului trecut. A fost distribuită literatură în 26 de limbi.

Vizita voastră din ianuarie a fost evenimentul deosebit din timpul anului trecut. Am aşteptat mulţi ani ziua în care preşedintele Societăţii va veni în Africa de Sud. În cele din urmă, când a venit acea zi, bucuria tuturor fraţilor de aici n-a cunoscut limite. Acest lucru a fost demonstrat de faptul că, pe nepregătite, ei s-au adunat din toate părţile Uniunii la Johannesburg, pentru a participa la congresul din 3-5 ianuarie, care fusese programat atunci, pentru a se sincroniza cu vizita voastră.

Nu mai este nevoie să spun că acesta a fost congresul cu cea mai mare prezenţă, 3.600 de fraţi (2.500 africani şi 1.100 europeni) fiind prezenţi la deschidere. Vârful a fost atins la adunările publice, atunci când 7.246 de africani şi 2.000 de europeni au aclamat cu izbucniri frecvente de aplauze vorbirea „Guvernatorul permanent al tuturor naţiunilor”. Acesta a fost negreşit cel mai mare număr de oameni adunaţi vreodată într-un oraş din această ţară, pentru a asculta mesajul Împărăţiei.

Fraţii din Cape Town, mai ales cei care nu au putut călători la Johannesburg, s-au bucurat că sediul Filialei a fost stabilit în această parte a ţării, pentru că acest lucru a însemnat că au avut plăcerea unei vizite de trei zile, după ce congresul s-a încheiat cu adunări în fiecare seară şi o adunare publică asistată de multe persoane în Sala oraşului, pentru încheiere. Acolo, au fost prezenţi aproximativ 250 de prieteni şi 700 de membri ai publicului; un rezultat excelent pentru o adunare în mijlocul verii. Instrucţiunile şi sfaturile primite de la sediu, au fost foarte apreciate şi suntem într-adevăr recunoscători pentru aranjamentele făcute pentru noi ca să putem avea o casă Bethel şi o tipografie, ce vor fi proprietatea Societăţii. Acest lucru va satisface o necesitate mult timp resimţită şi va duce cu siguranţă la o extindere mai mare a lucrării în anii următori. Aşteptăm cu nerăbdare ziua în care clădirea va fi ridicată şi gata pentru a fi ocupată.

Pionierii africani trec prin ceva necazuri, atunci când pun mărturie în incintele minelor, care de obicei sunt proprietate particulară, aparţinând minei. Totuşi, uneori administratorul incintei este o persoană de bine, aşa cum este arătat în experienţa unui pionier: „când administratorul incintei m-a văzut la colţul străzii, a trimis poliţia ca să mă aresteze. El mi-a spus că nu am nici un drept să vând cărţi acolo fără permisiune, pentru că aceia erau oamenii lui. I-am citat din Isaia 42:8 şi i-am spus că Iehova era Creatorul tuturor oamenilor şi că acum era timpul când toate creaturile trebuie să-l cunoască şi să I se închine. I-am citat de asemenea din Psalmii 148:7-13. El a spus: „bine, fă-ţi datoria”. Mai târziu când a auzit că ţineam un studiu de carte cu oameni de bine, ne-a pus la dispoziţie o cameră în care să studiem. Acum avem 12 persoane prezente la studiu”.

Casele şi apartamentele au fost pentru mult timp o problemă în găsirea celor care „nu erau acasă”. Această problemă este acum depăşită cu succes, deoarece acolo se lucrează între orele 17 şi 19. Un pionier afirmă că acestea sunt cele mai bune ore ale zilei pentru a contacta proprietarii apartamentelor şi el îşi aranjează bucuros ora mesei în funcţie de acest lucru, pentru a aduce acestora mesajul.

Campania adunărilor publice a făcut progrese rapide. Schiţele au fost traduse în principalele limbi africane şi mulţi dintre fraţii africani s-au dedicat cu adevărată seriozitate pregătirii şi prezentării vorbirilor. În acele locuri unde sălile nu sunt disponibile sau vestitorii nu pot plăti chiria, adunările sunt ţinute în aer liber, cu rezultate deosebite. De obicei, prezenţa este mai mare decât cea de la adunările ţinute în săli. Acum ne pregătim să ţinem adunări în centre grup şi în casele oamenilor de bine şi se speră că acest lucru va clădi activitatea în grup, dându-ne o ocazie mai bună de a ne face repede prieteni printre cei noi interesaţi şi numărul vestitorilor Împărăţiei să crească.

Fraţii din această ţară au primit cu bucurie ocazia de a-şi demonstra unitatea şi simpatia faţă de tovarăşii lor servi, care au suferit atât de multă persecuţie diabolică în Grecia. Au fost trimise scrisori de protest de pe întreg teritoriul ţării, către autorităţile greceşti. În răspunsul său, ministrul a spus: „s-a descoperit, fără nici un dubiu, că persecuţiile împotriva martorilor lui Iehova, ca acelea menţionate în periodicul Treziţi-vă!, n-au avut loc niciodată în Grecia şi scriitorul articolului, fără îndoială, trebuie să fie victima unor rapoarte neîntemeiate şi calomnioase ale unor elemente subversive” şi că „în Grecia triumfă toleranţa religioasă deplină şi practicarea oricărei credinţe este permisă, inclusiv cea a martorilor lui Iehova”. Ministrul este fără îndoială un reprezentant demn de încredere al Bisericii Ortodoxe Greacă, pe lângă faptul că este un reprezentant al statului, iar scrisoarea sa ne ajută să înţelegem şi mai clar de ce nu există libertatea de întrunire şi de ce este permisă o asemenea persecuţie a martorilor lui Iehova în Grecia! (se vorbeşte despre Grecia la capitolul Aficii de Sud)
CONGO BELGIAN

Timp de mai mulţi ani, lucrarea de mărturie a continuat în acest teritoriu dominat de catolici, întâmpinând cele mai mari dificultăţi. În trecut, preoţii obişnuiau uneori chiar să facă pe cineva să mănânce o bucată de sare fără apă, drept pedeapsă pentru că este unul din martorii lui Iehova, dar acum metodele lor sunt mult mai apropiate de Inchiziţia Spaniolă; ei vor ca guvernul să îndeplinească lucrarea lor rea asupritoare. De mulţi ani, vestitori africani se află la închisoare, executând condamnări nedeterminate din cauza lucrării lor de mărturie şi pentru a agrava situaţia, aceştia sunt trimişi în lagăre de concentrare speciale la Kasaji, la aproape 120 de kilometri depărtare de Elizabethville. Aici, ei muncesc pe mici terenuri şi sunt izolaţi cu sau fără familiile lor. Nu sunt acuzaţi de nici o crimă; adesea, nu sunt nici măcar aduşi în faţa unui magistrat. Tot ceea ce este necesar pentru a se conforma cerinţelor legale, este o declaraţie de la Surete, semnată de un guvernator provincial, care spune că africanul respectiv este ceea ce lor le-a plăcut să numească „Citawala”, urmând apoi închisoarea sau detenţia. Termenul poate ajunge chiar la zece ani. Adesea, ani şi ani această izolare este suportată fără cea mai slabă speranţă de eliberare sau dreptate, cu excepţia preţului teribil al vinderii integrităţii.

Rezultatul a fost că lucrarea s-a făcut subteran; adunările sunt ţinute în secret şi centrele au trebuit să fie schimbate de teama arestării. Mare parte a lucrării de mărturie s-a făcut prin vizitarea persoanelor prietenoase cunoscute şi a prietenilor acestora, dar chiar şi atunci necazul s-a abătut asupra unuia sau altuia. Martorul este arestat şi trimis în grabă în tabăra Kasaji. Guvernul, îndemnat de preoţii care îşi fac drum într-una prin birourile acestuia, este un instrument util pentru împiedicarea mesajului Evangheliei. Strigătul îndepărtat al pericolului comunismului a acţionat până la limite şi există pretenţia că atâta timp cât ei (preoţii) îi au la mână pe localnici, el este „în siguranţă”. A fost aranjat în aşa fel, încât educaţia africanilor se face în dialectul local şi astfel, în cea mai mare parte, îi au decât pe ei înşişi deoarece doar de curând au fost permise şcolile laice în Congo.

Când preşedintele Societăţii a trecut prin Congo, în drumul său spre adunarea de la Johannesburg în luna ianuarie, anul trecut, servul de grupă de la Elizabethville a făcut o călătorie la Leopoldville pentru a-i prezenta raportul. Acolo a fost arestat de către detectivi, pe baza acuzaţiei şubrede că este „Citawala” şi a fost ţinut în închisoare timp de o lună, într-o celulă izolată cu numai o masă pe zi. Explicaţiile lui n-au fost de nici un folos; n-a fost acuzat de nici o fărădelege şi nu a fost adus în faţa nici unui judecător. Legea habeas corpus (arestare abuzivă) nu se aplică în asemenea cazuri în Congo. După trecerea lunii, prizonierul a fost adus sub escortă, pe calea apei, la Elizabethville şi acolo a fost din nou închis pentru mai multe săptămâni, dar de data aceasta singur într-o celulă, alături de un nebun. Zi de zi şeful poliţiei locale îl chema pentru a încerca să-l facă să se condamne singur. În cele din urmă, el împreună cu soţia sa şi alţi patru martori care fuseseră arestaţi de curând au fost deportaţi. Crima lor: erau martori ai lui Iehova! Unul din aceşti fraţi servise o firmă mai mult de treizeci de ani şi astfel şi-a pierdut pensia câştigată cu greu şi a scăpat de o condamnare îndelungată doar datorită protestelor Societăţii şi a faptului că era un cetăţean al Rhodesiei de Nord. Celorlalte trei persoane arestate aproape în acelaşi timp (printre care şi o femeie) li s-au smuls toate hainele şi li s-au luat toate bunurile personale, ei aflându-se încă în lagărul de la Kasaji.

În timpul anului, fraţii europeni au venit aici din Belgia şi au făcut lucrare de mărturie la Jadotville şi la Elizabethville. Acelaşi şef al poliţiei, care le făcuse probleme africanilor, confiscase cartea unei surori şi strânsese literatura distribuită oamenilor. I s-a spus să-şi înceteze lucrarea, dacă nu (...) Cu acelaşi curaj care o îndemnase cu ani în urmă să arunce crucifixul familiei în râu, spre groaza soţului său, a spus acestui poliţist religios că nu se va opri şi că oricum auzise că hrana din închisoare era chiar bună! A continuat să pună mărturie cu bucurie în inimă.
RHODESIA DE NORD

În cursul anului trecut, lucrarea în Rodesia nordică a făcut progrese minunate. Vizita dumneavoastră şi cea a fratelui Henschel a furnizat un mare impuls lucrării din această ţară. Nu numai că lucrarea africană a mers înainte iute, dar prevederea celor doi absolvenţi de la Gilead înseamnă că acum se acordă mai multă atenţie populaţiei europene şi că roadele lucrării lor se manifestă deja în cele două oraşe în care ei au lucrat deocamdată. Într-unul s-a întărit o mică organizaţie de grupă europeană; în celălalt, câţiva care aveau ceva cunoştinţă a adevărului, dar erau inactivi, acum participă în lucrare.

Campania educativă accentuată de preşedinte în timpul vizitei sale, face o bună lucrare, dar este limitată din lipsa învăţătorilor competenţi. Acolo unde guvernul plănuieşte „alfabetizarea în masă”, fraţii au profitat de acest lucru, dar aceasta este valabil numai în puţine părţi ale ţării; în alte părţi, acest lucru cade în grija celor care ştiu să-i ajute pe alţii, fără a ţine seama de cât cunosc ei. Ici acolo, se găsesc învăţători complet calificaţi, care sunt bucuroşi şi doritori să ajute grupele locale, dar pentru cea mai mare parte, acest lucru înseamnă că aceia care pot să citească şi să scrie, chiar nesigur, îşi ajută fraţii şi aceştia, la rândul lor, îi ajută pe ceilalţi atunci când ajung la un nivel sigur. Unii dintre cei mai devotaţi servi şi vestitori au învăţat în trecut să citească şi să scrie cu ajutorul unei foarte puţine instruiri şi cu folosirea Bibliei, ca singurul manual. În prezent există aproximativ 1.300 de fraţi aleşi de servii pentru fraţi, pentru a-i învăţa pe alţii şi pentru cea mai mare parte progresul este satisfăcător, dar lent.

În timpul unei adunări pe circuit de 2.800 de vestitori, ne-a fost acordată permisiunea ca un reprezentant european al Societăţii să se adreseze lui khotla, consiliul conducător suprem Barotse şi astfel, de pe tron, cu fostul şef suprem lângă alături, el a putut să explice în câteva cuvinte, de ce lucrarea noastră este diferită şi ce este mesajul nostru. Toate acestea s-au întâmplat în prezenţa şefilor, a administratorilor, a familiei regale şi bineînţeles în prezenţa tobelor sacre regale. După aceasta, tobele au fost bătute cu vigoarea tradiţională.

Un membru bătrân al casei regale, prea în vârstă pentru a mai putea merge, obişnuia să călărească zilnic până la răscrucea unei cărări şi de acolo îi chema pe oamenii care treceau pentru a le pune mărturie. Un duşman i-a ucis măgarul cu o suliţă şi acesta a fost într-adevăr întristat, dar un vestitor i-a dat altul şi el încă îşi face lucrarea. Ochii săi sunt strălucitori şi adunarea înseamnă mult pentru el.

Askari care sunt trimişi să „vegheze” că acolo nu sunt provocatori de tulburări (şi într-adevăr nu a existat nimeni care să creeze probleme, cu excepţia unei sărmane fete nebune, care s-a repezit pe jumătate goală pe scenă în timpul unei discuţii), au primit spiritul martorilor lui Iehova şi curând se bucurau de cântece şi s-au amestecat cu vestitorii, cu prietenia amabilă care este tradiţională africanilor. Rândurile lor căzuseră pe locuri încântătoare. Chiar şi pilotul era uluit să vadă atât de multe persoane adunate la aerodrom, pentru a-l vedea pe servul pentru fraţi plecând, dar misionarii religiei păreau foarte posomorâţi la această manifestare a creşterii teocratice.

Procentul celor interesaţi în raport cu populaţia, este extrem de mare. În această ţară, vor fi găsite mai mult de cinci sate populate exclusiv cu vestitori şi persoane de bine. Conducătorul poate fi un vestitor; el este servul grupei şi în asemenea sate pot fi văzute săli micuţe plăcute ale Împărăţiei, ca centru al activităţii. În asemenea cazuri, nu există probleme de strângere a taxelor pentru guvern. Adesea, acestea sunt strânse şi înmânate persoanelor oficiale, înainte ca ele să fie solicitate. De curând, şeful regiunii Solwesi a făcut o vizită la Sala Împărăţiei; acesta a ascultat studiul şi apoi a întrebat cât de mulţi îşi plătiseră taxele. Toţi le plătiseră, fără excepţie. Apoi, i-a chemat pe cei care nu plătiseră şi i-a confruntat cu fraţii şi le-a cerut să urmeze exemplul bun pe care aceştia îl arătaseră. Pe deasupra, el a solicitat extinderea Sălii Împărăţiei.
NYASALAND

În luna septembrie 1947, încă ne luptăm pentru ridicarea interdicţiei asupra literaturii Societăţii, iar fraţii continuau în mod răbdător activitatea vizitelor ulterioare şi campania adunărilor publice, având încredere că Iehova, la timpul Său potrivit, va pregăti calea, astfel încât literatura Împărăţiei să fie liberă pentru a intra din nou în ţară. Atunci au venit veştile îmbucurătoare despre vizita Fratelui Knorr, care avea să fie făcută în luna ianuarie a acestui an, lucru care a atras după sine două luni de pregătire pline de bucurie pentru acest eveniment, împreună cu pionierii noştri, ajutaţi de vestitorii grupei locale în timpul sfârşitului de săptămână, muncind zeloşi pentru ca adunarea să aibă loc în condiţii bune.

Vizita a fost raportată în altă parte, dar se părea că acţionează ca o cheie pentru deschiderea încă unui alt capitol în istoria Împărăţiei din Nyasaland, în care, observatorul poate privi înaintea lui un câmp tocmai bun pentru seceriş. Contactul personal al preşedintelui cu fraţii din această ţară şi grija deplină ca fraţii din circuit să viziteze regulat grupele, i-a convins că Societatea este în mod sincer interesată de bunăstarea lor.

Absolventul Gileadului care a rămas în urmă şi care servea ca instructor de şcoală servilor pentru fraţi în timpul lunii februarie, a dat acestor fraţi câteva instrucţiuni foarte utile şi preţioase, ale căror roade se pot observa cu uşurinţă în serviciul lor. Ar fi minunat ca această şcolarizare să devină o caracteristică anuală.

Activitatea pe teren făcută printre populaţia europeană de absolventul de la Gilead, care ne-a vizitat în lunile martie şi aprilie, l-a făcut să devină „omul despre care se vorbeşte cel mai mult în ţară”! Efortul său a fost atât de eficient, încât a fost întrebat cum de era „atât de dinamic”. Era pe punctul de a deveni un cetăţean al Nyasaland înainte de a pleca şi tuturor ne-a părut rău când l-am văzut plecând spre noua sa repartizare în Rhodesia de Nord, dar aşteptăm cu nerăbdare să primim în mijlocul nostru pe alţi patru fraţi instruiţi la Gilead, pentru a ajuta ţara „pustie” a creştinătăţii.

Servii pentru fraţi fac, într-adevăr, treabă bună şi acum se apucă de lucru în provincia nordică, unde fraţii dăduseră peste lucruri dificile, dar care se liniştiseră.

În cadrul unor grupe martorii lui Iehova au devenit atât de numeroşi încât teritoriul în care să propovăduiască devine chiar o problemă! Mulţi primari şi căpetenii ai satelor sunt prietenoşi faţă de martorii lui Iehova şi adesea îşi încurajează oamenii să participe la studiile şi adunările lor şi să li se alăture în lucrarea de mărturie. Mulţi dintre aceştia, care la început s-au opus martorilor lui Iehova, au mărturisit mai târziu, că împotrivirea lor a fost fanatică, deoarece au fost duşi în eroare de către liderii religioşi. Adesea li s-a spus că dacă acceptau ca martorii lui Iehova să acţioneze în satele lor, boma (guvernul) le va retrage posturile de conducere, îi va amenda sau îi va închide.
AFRICA PORTUGHEZĂ DE EST

Perspectivele Împărăţiei în Mozambic continuă să se deschidă larg; acum avem patru lucrători cu timp integral acolo, care îi ajută pe oamenii de bine şi îi încurajează să înveţe să citească. Este nevoie de mult mai mulţi pionieri şi sperăm ca unii dintre fraţii mai maturi să-şi poată aranja afacerile, pentru a-şi devota integral timpul lor în serviciul Domnului.

Lucrarea Împărăţiei în Africa Portugheză de Est este dusă acum în şase zone diferite, dar bineînţeles că mai sunt încă sute de sate de care nu are nimeni grijă. Mulţi dintre oameni, în ignoranţa lor, încă se mai închină la beţe şi pietre şi mulţumesc spiritele răposaţilor cu daruri de bere, porumb şi alte alimente. Ei încă nu ştiu aproape nimic despre creştinătate şi multitudinea învăţăturilor sale; astfel că pionierii se confruntă cu stări de lucruri foarte asemănătoare celor din zilele apostolilor.

Lipsa hranei de-a lungul râului Zambezi ameninţă deja populaţia şi fraţii petrec din ce în ce mai mult timp căutând ierburi şi rădăcini comestibile în păduri şi vânând animalele sălbatice, pentru provizii de carne. Soarele arzător din vara trecută şi ploile nimicitoare le-au adus dezastru peste recoltele anotimpului. Totuşi, fraţii ştiu de la cine vin aceste necazuri şi că este datoria lor să rămână neclintiţi în serviciul lui Iehova, sub toate împrejurările. Fie ca Iehova să fie tăria şi mângâierea lor totdeauna.

SFÂNTA ELENA

Populaţia din Sfânta Elena numără astăzi mai puţin de 5.000 de persoane. Cu toate acestea, acolo s-a observat o medie de 10 vestitori de-a lungul anului şi deşi dezavantajaţi de lipsa transportului şi a străzilor, au făcut un efort pentru a duce mesajul Împărăţiei tovarăşilor lor de pe insulă. Mulţi dintre aceştia au obţinut literatură în anii trecuţi şi au luat poziţie împotriva adevărului. Ici acolo, cei smeriţi încă îşi mai lasă urechea să asculte şi se speră că unii dintre aceştia vor lua o poziţie deschisă pentru teocraţie şi se vor împărtăşi cu martorii în lauda Numelui lui Iehova.

RHODESIA SUDICĂ

După cum s-a arătat în raportul pentru anul 1947, este clar că una din nevoile apăsătoare pentru a organiza în mod potrivit lucrarea în acea ţară, era aceea de a oferi instruire suplimentară în limba proprie vestitorilor africani. Acest lucru însemna că personalul trebuia mărit de la unu la trei; era nevoie de doi traducători în cinyanja şi chishona, două dintre cele trei limbi cel mai des folosite de africani în Rhodesia de Sud.

Imaginaţi-vă efectul stimulator şi îmbucurător pe care l-ar avea asupra fraţilor africani Informatorul şi Turnul de Veghere în propria lor limbă. Progresul activităţii de mărturie, din toate punctele de vedere, în această ţară, demonstrează clar cât de mult apreciază vestitorii aceste îngrijiri ale Domnului prin „servul Său credincios şi înţelept”.

Mai mult decât atât, am primit instrucţiuni pentru a traduce o broşură intitulată Istoria Turnului de Veghere, Bucuria tuturor popoarelor şi Dumnezeu să fie găsit adevărat în Chishona. Sperăm să avem cele două broşuri gata de distribuire în cursul anului 1948, dar cartea legată nu se va tipări până în anul 1949. Istoria Turnului de Veghere este o publicaţie special pregătită, menită să corecteze multe noţiuni false despre Societate în unele din aceste ţări africane, datorate rapoartelor mincinoase, pretenţiilor înşelătoare şi acţiunilor nedrepte ale unora care se numesc „Turnul de Veghere”. Această broşură este menită să aibă un efect benefic asupra tuturor persoanelor cu inima sinceră şi va fi de asemenea eficientă în a reduce la tăcere pe acei care încearcă să învinuiască Societatea Turnul de Veghere pentru toate tulburările de orice fel, care se întâmplă din când în când.

Pe neaşteptate, la începutul lunii octombrie 1947, au venit din Cape Town ştirile că trebuiau să fie făcute anumite pregătiri pentru vizita iminentă a fratelui Knorr şi a fratelui Henschel. Câteva zile mai târziu, a fost anunţată o dată exactă şi astfel a început activitatea de organizare a adunărilor de la Bulawayo şi Salisbury. Au fost întocmite programe şi au fost trimise la Cape Town pentru tipărire. Multe mii de broşuri, sute de afişe şi un număr de pancarde anunţau cuvântările publice, care urmau să fie ţinute de Fratele Knorr în faţa africanilor şi europenilor la Bulawayo şi Salisbury. În timpul acestor pregătiri, au continuat să vină mai multe ştiri, de data aceasta în legătură cu ceea ce nouă ne place să numim „darul nostru de la Gilead”, în persoana fratelui Eric Cooke, care era posibil să fie trimis în Rhodesia de Sud şi care trebuia să ia parte la activităţile legate de vizita preşedintelui. Cu toate acestea, Eric trebuia mai întâi să asiste la cea mai fericită, cea mai mare şi cea mai emoţionantă adunare a martorilor lui Iehova ţinută vreodată în Johannesburg sau oriunde altundeva în Africa de Sud.

Acum, trebuiau să fie făcute pregătiri finale pentru următoarea adunare a fraţilor africani şi europeni din părţile nord-estice ale Rhodesiei de Sud. Prietenii europeni care participaseră la congresul de la Johannesburg au fost, de asemenea, prezenţi la Salisbury.

În privinţa fraţilor africani, locurile de dormit şi sala au reprezentat obstacole care trebuiau depăşite. Pe 5 ianuarie 1948, a fost trimisă o scrisoare servului de grupă a Unităţii Africane Salisbury a martorilor lui Iehova de către Consiliul Salisbury, Departamentul Administraţiei Locale, care anula imediat toate aranjamentele făcute înainte cu Societatea Africană de Prosperitate, pentru folosirea sălii din oraşul Harari în timpul congresului, în perioada 16-18 ianuarie 1948. O altă scrisoare venită de la aceeaşi sursă, datată din 9 ianuarie, care răspundea acestui depozit care preluase problema împreună cu Administraţia Locală, „regretăm că Societatea voastră a trebuit să pregătească adunările de pe 16, 17 şi 18 (...) chestiunea rămâne cum s-a stabilit”. Pe lângă aceasta, am aflat la sosirea în Salisbury, că spaţiile de dormit pregătite dinainte pentru fraţii noştri africani au fost retrase pur şi simplu. Astfel că situaţia de marţi, 13 ianuarie, era că nu aveam nici un loc disponibil pentru cuvântarea publică a fratelui Knorr către africani, şi nici un loc de dormit pentru miile de participanţi la congres. În aceeaşi zi, fratele Cooke a avut o întrevedere cu directorul Departamentului Local, unde a aflat că refuzul de a ne acorda permisiunea să folosim sala, se datora faptului că Societatea era „împotriva guvernului”, sau ceva de genul acesta. Fratele Cooke a învins această părere eronată citind primul paragraf de la paginile 13-21 din Cartea Anuală a martorilor lui Iehova. Acest lucru l-a impresionat atât de mult pe domnul Ballenden, încât a luat un exemplar al Cărţii Anuale, aranjând să fim lăsaţi să folosim sala din Harari cu ocazia vorbirii publice a preşedintelui Societăţii şi făcând disponibile suficiente locuri de dormit pentru miile de persoane aşteptate să participe la congres. Astfel, prin harul Domnului, a fost deschisă calea pentru cea mai reuşită adunare a martorilor lui Iehova, cu o prezenţă de peste 6.000 de persoane. Nici o sală din Rodesia de Sud nu putea găzdui o asemenea mulţime, astfel încât adunările au fost ţinute în aer liber cu difuzoare, luând curentul electric necesar de la sala din Harari în cazul cuvântării publice şi de la o biserică metodistă, cu acordul unui preot african, pentru restul congresului.

Datorită lipsei de dolari în ţările care aveau ca monedă lira sterlină, trebuia să se obţină acordul de la Departamentul comerţului şi industriilor din Rhodesia de Sud, pentru a importa toate cele necesare din ţările menţionate, inclusiv America. Astfel, un transport de literatură comandat nechibzuit, după ce au intrat în vigoare noile reglementări, a fost reţinut la Bulawayo cu câteva luni înainte de vizita fratelui Knorr. I-a fost scris în mod repetat secretarului comerţului şi industriilor şi i s-a cerut să obţină eliberarea transportului reţinut în gară şi permisiunea de a importa alte stocuri, dar fără nici un rezultat. La ultima întrevedere cu secretarul departamentului, s-a declarat cu siguranţă că nu era nici o speranţă, fie de a da drumul publicaţiilor din gară sau de a obţine o autorizaţie pentru alte stocuri.

Stăruinţa a avut răsplata ei; a venit o invitaţie de a-l vedea pe secretar, atunci când un reprezentant al Societăţii urma să vină în Salisbury. Deoarece acest lucru s-a întâmplat chiar înainte de sosirea aşteptată a preşedintelui Societăţii, această veste a fost primită cu un mare sentiment de uşurare, atunci când a venit din Cape Town instrucţiunea de a aranja ca fratele Knorr să-l vadă pe domnul Tobilcock, în legătură cu problema respectivă. Datorită faptului că programul care privea vizita fratelui Knorr era foarte încărcat, s-a fixat ca întâlnirea să fie ţinută cu puţin mai mult de o oră înainte de plecarea vizitatorului. Cu puţină întârziere îngrijorătoare, întâlnirea a avut loc în cele din urmă şi într-o clipă întreaga chestiune a fost rezolvată, literatura din America avea să vină ca un dar gratuit! În timp util, transportul reţinut timp de mai multe luni la gara din Bulawayo, care fusese dus de la vamă în depozitul regelui, a fost eliberat. Mai multe stocuri au intrat de atunci în ţară. Imaginaţi-vă bucuria! Vestitorii de aici ştiu ce înseamnă să nu aibă aceste ajutoare ale Bibliei în lucrarea lor de mărturie, de când publicaţiile Societăţii au fost interzise în timpul anilor de război şi acest act din urmă al fratelui Knorr în interesul fraţilor săi, pe lângă toate celelalte lucruri bune pe care le-a făcut pentru noi, încă ne încălzeşte şi aşteptăm cu nerăbdare o altă vizită care să impulsioneze lucrarea de extindere a activităţii Împărăţiei în ţara noastră.