Cartea Domnului

Capitolul 10

La ceasornicar

Apusuri preschimbate în răsărituri, cap. 21

„Da, dragă Doamne, ai dreptate! Te iubesc şi am cel mai mare respect pentru Tine, din cauza înţelepciunii Tale şi a puterii, iubirii, răbdării şi perseverenţei care derivă din ea. Singurul lucru pe care mi l-aş dori ar fi să-mi vorbeşti mai blând, să nu-mi mai reaminteşti tot timpul de blestemul greu care apasă asupra mea. Dacă ai fi procedat aşa, m-aş fi îndrăgostit de multă vreme definitiv de Tine. Cuvintele Tale extrem de pătrunzătoare mă umplu mai degrabă de un fel de teamă şi de revoltă, decât de iubire. De aceea, vorbeşte-mi mai blând, iar eu Te voi iubi din toate puterile mele”.

Domnul: „Prietene, vrei să spui că nu îţi recunosc înalta valoare? Crezi că numai cine te măguleşte, sau cel care – din respect – nu îndrăzneşte să îţi spună adevărul în faţă, îţi este un prieten adevărat? O, crede-Mă, te înşeli amarnic! Tu faci parte dintre aceia care nu au nici măcar un singur os bun în trupul lor! Nici măcar o singură faptă nobilă de iubire nu îţi împodobeşte sufletul. Au fost momente când faptele tale au părut bune şi nobile în faţa lumii, dar în realitate ele au fost cât se poate de rele! Căci toate acţiunile tale aveau o natură politică, malefică, şi în spatele lor se ascundea un plan secret de putere.

Când dădeai de pomană, toată lumea trebuia să fie avizată de acest lucru. Spune-Mi, aşa te-a învăţat Evanghelia, ca mâna dreaptă să ştie ce face stânga?!

Când dădeai cuiva un aşa-zis sfat bun, nu ştiu cum se făcea, dar mai devreme sau mai târziu apa ajungea să curgă numai pe la moara ta.

Când le vorbeai oamenilor cu condescendenţă, o făceai numai pentru a le arăta cu claritate celor simpli că se află mult sub poziţia ta socială.

Când le vorbeai oamenilor cu blândeţe, vocea ta semăna cu cântecul sirenelor, sau cu râsul hienelor din spatele tufişului. În realitate, erai cel mai crud dintre prădători.

Pe scurt, nu ai făcut absolut nimic bun; erai scufundat în totalitate în iad. Domnul Dumnezeul tău are acum milă de tine. El vrea să te elibereze de cătuşele iadului, dar crezi că ar putea să o facă dacă nu îţi arată felul în care eşti în realitate?

Nu ai văzut niciodată pe pământ ce face ceasornicarul cu ceasul stricat, pentru a-l repara, astfel încât să devină din nou folositor? Iată, el desface ceasul în cele mai mici componente ale sale, le examinează cu atenţie, repară ce s-a stricat, curăţă rugina şi completează piesele care lipsesc. La sfârşit, el reasamblează ceasul, ca să vadă dacă merge. Crezi tu că un asemenea ceas complet stricat ar mai merge vreodată dacă ceasornicarul s-ar limita să-i lustruiască suprafaţa exterioară, lăsând neschimbat interiorul său?!

Tu eşti tot un fel de mecanism, la fel ca şi ceasul din parabola noastră, în care nici măcar o singură rotiţă nu funcţionează corect! Dacă vrei să te transformi în bine [să fii reparat], va trebui să îţi desfac fiinţa coruptă în cele mai mici componente ale sale. Tot ce există în tine va trebui adus în lumina adevărului etern şi incoruptibil, pentru ca tu să te poţi vedea, dându-ţi seama ce anume nu funcţionează corect în fiinţa ta.

Până când nu îţi vei recunoaşte singur toate infirmităţile, crezi tu că o perie, o pilă, un cleşte şi un şmirghel vor fi suficiente pentru a te remodela ca fiinţă umană potrivit ordinii lui Dumnezeu, transformându-te într-un om cu desăvârşire nou? Căci ceea ce eşti la ora actuală este ceva cu totul nefolositor. Şi de vreme ce Eu fac toate acestea, în locul tău, nu crezi că merit iubirea ta?”