Cartea Domnului

Şcolile profeţilor: calea către perfecţiunea spirituală

Marea Evanghelie a lui Ioan, IX/56 (10)

Întrebat în legătură cu vechile şcoli ale profeţilor, Domnul a răspuns: „… Erau aleşi numai cei născuţi din părinţi care se temeau de Dumnezeu şi care erau puri încă de la naştere, fiind apoi bine educaţi. Şi evident, numai cei care erau perfect sănătoşi şi puternici din punct de vedere fizic. Aceşti băieţi erau acceptaţi în aceste aşa-zise şcoli ale profeţilor, conduse de judecători şi de preoţi [israelieni], al căror spirit era plenar trezit. Mai întâi, ei erau învăţaţi să scrie, să citească şi să socotească. Apoi erau instruiţi în cunoaşterea Scripturilor – în principal, cărţile lui Moise –, precum şi în geografie şi etnologie (atât cât se cunoştea pe vremea aceea despre pământ).

Viitorilor profeţi li se cerea să recunoască poruncile lui Dumnezeu, dar mai ales să le respecte cu stricteţe şi în mod voluntar, din proprie voinţă. Simultan, în funcţie de vârsta şi de gradul lor de dezvoltare spirituală, erau supuşi la diferite teste şi încercări, pentru a afla pe pielea lor care este gradul lor de rezistenţă în faţa tentaţiilor acestei lumi.

Dar mai presus de orice, băieţii trebuiau protejaţi în faţa indolenţei, care este mama tuturor păcatelor şi a tuturor nenorocirilor. De aceea, ei erau supuşi la tot felul de munci fizice, în funcţie de puterea trupului lor.

După ce ajungeau la maturitate şi deveneau suficient de puternici în arta abnegaţiei şi a negării de sine, ei erau conduşi pe calea sinelui lăuntric, cu ajutorul ştiinţei analogiilor, până când ajungeau să aibă o credinţă foarte fermă. Încă din copilărie, ei erau învăţaţi să îşi cultive o voinţă de nezdruncinat, prin fuziunea ei cu voinţa lui Dumnezeu. Acest lucru le dădea posibilitatea să dea multe semne oamenilor, căci voinţa lor era una cu voinţa lui Dumnezeu, iar credinţa lor, care era lumina vie coborâtă din ceruri, nu mai permitea nici o îndoială în inimile lor iluminate.

După ce atingeau în acest fel ordinea vie şi autentică, asupra adepţilor cobora Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, în funcţie de nivelul atins de fiecare în parte (adică de credinţa lor şi de gradul de fuziune cu voinţa lui Dumnezeu). Coborârea Duhului Sfânt asupra lor le permitea o lărgire a viziunii interioare, astfel încât ei puteau vedea în imagini corespondente evenimentele care se vor petrece în viitor, pe care le-au şi lăsat drept mărturie pentru generaţiile ulterioare.

Cei care atingeau această stare şi care aveau asemenea viziuni, auzeau inclusiv Cuvântul Interior, deci vocea lui Iehova înlăuntrul lor. Învăţăturile pe care le propovăduiau ei în faţa oamenilor erau în realitate Cuvântul viu al lui Dumnezeu, pe care ei îl auzeau direct din gura lui Iehova, care sălăşluia în fiinţa lor.

Iată, acestea erau şcolile profeţilor: nişte şcoli ale vieţii, în care oamenii erau instruiţi să devină profeţi.

Au existat însă şi alţi oameni pioşi, care au crezut dintotdeauna în Dumnezeu şi L-au iubit din inimile lor, devenind profeţi fără a trece prin şcolile menţionate mai sus…

Multe asemenea şcoli vor fi create în viitor. Din ele se vor naşte însă mulţi profeţi falşi, şi prea puţini autentici, în acord cu voinţa lui Dumnezeu.

Căci adevăr vă spun: în vremurile care vor veni, nu vor fi profeţi şi clarvăzători autentici decât aceia care vor crede în Mine şi care Mă vor iubi pe Mine mai presus de orice, care îşi vor iubi semenii la fel de mult ca pe ei înşişi, şi care vor urma cu stricteţe învăţăturile Mele. Nu orice om care va striga: ‘Doamne, Doamne!’ va putea intra automat în împărăţia Mea, ci numai cei care vor respecta cu fermitate voinţa Mea, în conformitate cu învăţăturile Mele. De aceea, nu vă limitaţi să rămâneţi doar nişte ascultători leneşi, ci începeţi să puneţi imediat în practică cuvântul Meu, căci numai aşa veţi putea pătrunde în Împărăţia lui Dumnezeu.

Nu trebuie să credeţi însă că Împărăţia lui Dumnezeu a vieţii interioare va veni la voi prin semne exterioare, cu pompă şi lux, căci ea se află înlăuntrul vostru. Cine o caută în interior şi nu o găseşte, degeaba o va căuta în lumea exterioară sau în stele.

Calea către adevărata Împărăţia vie a lui Dumnezeu este foarte îngustă, şi de multe ori este blocată de mărăcini. Numele ei este smerenia şi negarea totală de sine. Pentru fiinţele lumeşti, ea este de netrecut.

Cel care crede însă în Mine şi care îmi respectă poruncile nu va fi rănit de mărăcini pe calea către Împărăţia lui Dumnezeu. Singurul lucru care pare dificil este începutul. Dacă aspirantul îşi păstrează însă seriozitatea şi nu este slăbit de tot felul de considerente lumeşti, realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu nu va fi un proces dificil pentru el, căci această căutare continuă, sinceră şi serioasă a Împărăţiei lui Dumnezeu reprezintă în sine un jug blând şi o povară uşoară impusă de Mine. Iar cei mai însetaţi dintre ei vor auzi întotdeauna vocea Mea, care le va striga cu tărie: ‚Veniţi la Mine, toţi cei slabi şi oprimaţi, căci Eu vă voi întâmpina mai devreme de jumătatea drumului, vă voi întări şi vă voi revigora!’

În schimb, cei care vor striga: ‚Doamne, Doamne!’, dar îşi vor orienta privirea mai degrabă către cele lumeşti, căutând doar în treacăt Împărăţia lui Dumnezeu, le voi spune: ‚De ce Mă strigaţi pe Mine, voi, cei cu preocupări lumeşti?! Inima Mea nu v-a recunoscut niciodată. Nu veţi primi alt ajutor decât din partea preocupărilor voastre!’

Adevăr vă spun: atât timp cât se vor afla în această lume, aceşti oameni nu vor găsi cu uşurinţă adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu, cea dinlăuntrul lor, şi ei se vor dovedi învăţători, clarvăzători şi profeţi slabi pentru semenii lor. Chiar şi în lumea de dincolo, acestor suflete pe jumătate moarte le va fi infinit mai greu să găsească în interiorul lor adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu.

De aceea, orice om ar trebui să lucreze pentru acest scop în fiecare zi a vieţii sale, căci după zi vine noaptea, iar pe întuneric este greu să mai lucrezi”.