Marea Evanghelie a lui Ioan, IV/80
„Principala influenţă malefică derivă aproape inevitabil din plăcerile carnale, lucru care se aplică tuturor fiinţe umane. Toate bolile fizice şi toate tulburările sufletului apar datorită acestor plăceri. De aceea, ar trebui să vă întoarceţi privirea de la farmecele periculoase ale trupului, până când veţi deveni stăpâni pe propriul vostru corp!
Aveţi îndeosebi grijă de copii, şi creşteţi-i în spiritul modestiei. În acest fel, ei îşi vor putea controla cu mai multă uşurinţă trupul atunci când vor deveni adulţi, şi nu vor mai fi atât de predispuşi către cădere. Dacă nu este ţinut sub un control strict, spiritul malefic al trupului va pune posesiune pe ei! Nici un alt demon nu este mai greu de alungat dintr-o fiinţă umană decât spiritul cărnii. Aceşti demoni carnali nu pot fi alungaţi decât prin posturi şi rugăciuni îndelungate.
De aceea, fiţi foarte atenţi, nu-i stârniţi pe cei mici şi nu le excitaţi carnea prin haine prea frumoase. Vai celor care păcătuiesc împotriva naturii celor mici! Adevăr vă spun, ar fi mai bine dacă asemenea oameni nu s-ar fi născut niciodată! Căci Eu Personal îi voi pedepsi pe cei care au călcat în picioare natura sacră a tinerilor, cu întreaga putere a mâniei Mele, căci dacă trupul a devenit prea fragil, sufletul nu mai dispune de suportul solid care îi este necesar şi nu îşi mai poate continua transformarea în bine (evoluţia spirituală).
Pentru sufletul slab, sarcina de a-şi vindeca trupul slăbit şi de a elimina toate cicatricele este foarte dificilă! Atunci când se petrece totuşi acest lucru, sufletul trebuie să îndure o frică teribilă, căci el remarcă slăbiciunea şi epuizarea trupului său, căminul său pe acest pământ. Dar cine este vinovat? Vinovată este în primul rând proasta educaţie a copiilor şi defectele morale care le sunt cultivate acestora încă de la cele mai fragede vârste.
Evident, corupţia morală este mult mai mare la oraşe decât la ţară. Aşa se şi explică de ce în timpurile de demult, discipolii Mei i-au avertizat pe oameni de acest pericol. Ei le-au explicat numeroasele consecinţe rele care apar ca urmare a căderii premature în capcanele trupului, astfel încât oamenii să fie avizaţi. Căci spiritul nu poate fi trezit decât într-un suflet sănătos, purtat de un trup solid şi curat.
Priviţi-i pe cei orbi, surzi, schilozi şi paralitici. Priviţi-i şi pe cei care au diferite boli şi infirmităţi, care îi afectează deopotrivă pe copii şi pe adulţi. Toate acestea nu sunt decât consecinţele slăbiciunilor carnale! Nici un bărbat nu ar trebui să se atingă de o femeie înainte de vârsta de 24 de ani, în timp ce fata ar trebui să aibă cel puţin 18 ani, sau în cel mai rău caz 17 ani. Înainte de această vârstă ea nu este suficient de coaptă şi nu ar trebui să privească pe nimeni ca pe un bărbat! Dacă este atinsă prea devreme de un bărbat senzual, trupul ei devine deja foarte fragil, iar sufletul ei slab şi pasional.
Este destul de dificil să vindeci trupul unui bărbat, dar este mult mai dificil să vindeci trupul unei femei, dacă el a devenit prea fragil înainte de vreme! Mai întâi de toate, femeia nu va putea aduce pe lume copii sănătoşi, iar în al doilea rând, ea va deveni din ce în ce mai dependentă de actul sexual, existând chiar posibilitatea să devină o desfrânată. Acest lucru este un dezastru pentru rasa umană, vinovaţi fiind în primul rând cei din a căror neglijenţă a devenit ea o desfrânată.
Vai celui care se va folosi de sărăcia unei fete pentru a-i fura virginitatea! Adevăr vă spun, ar fi mai bine ca acel bărbat să nu se foarte născut deloc! Cei care se însoţesc de femei desfrânate, deja corupte, în loc să le împiedice să mai păşească pe calea viciului, vor fi supuşi mai devreme sau mai târziu unor judecăţi aspre, căci cel care loveşte un om sănătos nu păcătuieşte la fel de mult ca acela care loveşte un schilod.
Chiar şi cel care experimentează un act sexual cu o femeie perfect matură şi sănătoasă păcătuieşte, dar de vreme ce răul făcut nu are consecinţe extrem de dăunătoare, îndeosebi dacă amândoi partenerii sunt absolut sănătoşi, judecata la care va fi supus acesta va fi una minoră. Cei care comit însă asemenea acte cu femei mature, din simpla lor dorinţă desfrânată, la fel cum ar proceda cu o prostituată, fără să procreeze un fruct viu în pântecul femeii, vor fi judecaţi de două ori. Dacă vor proceda astfel chiar cu o prostituată, judecata lor va fi înzecită!
Căci prostituata nu este altceva decât o femeie complet distrusă şi bolnavă în trupul şi în sufletul ei. Cel care o ajută însă să se salveze, cu inima sinceră şi credincioasă Mie, va ajunge într-o bună zi să fie mare în Împărăţia Mea. Cine îi plăteşte unei prostituate pentru favorurile ei sexuale, sporindu-i astfel reputaţia proastă, va fi recompensat cândva cu aceeaşi răsplată, la fel ca un criminal, fiind ars într-un cazan pregătit pentru demoni şi pentru slujitorii acestora.
Vai naţiunilor şi oraşelor care permit practica prostituţiei! Şi vai întregului pământ atunci când acest rău se va răspândi pretutindeni! Peste aceste naţiuni şi peste aceste oraşe voi instala conducători tiranici, care îi vor chinui îngrozitor pe supuşii lor, astfel încât aceştia să sufere de foame şi să ajungă singuri să se opună acestui act de sacrilegiu, pe care numai oamenii îl pot comite împotriva semenilor lor!
Prostituata îşi va pierde onoarea şi respectul celor din jur, dar acelaşi lucru se va petrece şi cu cei care o plătesc. În plus, trupul ei va fi atacat de tot felul de boli incurabile, sau cel puţin greu de vindecat. Dacă se va transforma însă într-un sens benefic, potrivit ordinii Mele, ea îmi va reintra din nou în graţii.
Marea Evanghelie a lui Ioan, IV/80
Domnul: „Nici tu, Zorel, nu eşti în totalitate pur în ceea ce priveşte atributele tale carnale. Corupţia te-a ispitit în toate felurile încă de pe vremea când erai doar un băiat, şi ai fost un exemplu rău pentru tovarăşii tăi de joacă. Nu consider însă aceasta un păcat, căci nu ai primit o educaţie corespunzătoare, care să te înveţe ce este bine potrivit ordinii lui Dumnezeu, astfel încât să-ţi permită să cunoşti şi să atingi adevărul cel mai înalt. Nu ai căpătat cunoştinţe superioare decât atunci când ai aflat de la un avocat care sunt drepturile cetăţenilor Romei. Începând din acel moment, ai ieşit din stadiul de fiinţă umană animalică, devenind un excelent predicator al legii şi ajutându-ţi semenii să se îndrepte ori de câte ori ţi-a fost posibil. Dar toate acestea au trecut, iar acum te afli în faţa Mea cu o cunoaştere nouă! Am observat totuşi că încă mai ai numeroase dorinţe carnale. Aş dori să-ţi atrag cu deosebire atenţia asupra lor şi îţi recomand să fii deosebit de atent în această privinţă. Atunci când te vei înălţa către o viaţă mai bună, trupul tău – care este plin de găuri – va începe să fiarbă, căci slăbiciunea lui nu este încă vindecată. Vei avea mari dificultăţi în a-l calma, dar în cele din urmă vei reuşi.
De aceea, fereşte-te de orice formă de exces, căci sămânţa tuturor viciilor cărnii se naşte din excese şi din prea marea indulgenţă! Fii moderat în toate şi nu te lăsa pradă lăcomiei, căci în caz contrar îţi va fi din ce în ce mai dificil să îţi controlezi trupul!”
Marea Evanghelie a lui Ioan, III/10
Domnul: „Adevăr vă spun, o fiinţă umană nu are nevoie de prea multe pe acest pământ. Dar aroganţa, indolenţa, orgoliul, egoismul şi pasiunea pentru putere au nenumărate nevoi, care nu pot fi niciodată pe deplin satisfăcute. Majoritatea oamenilor nu urmăresc altceva decât să îşi satisfacă aceste vicii, motiv pentru care ei nu mai au timp să se preocupe de lucrurile spirituale.
Începând cu Adam şi până la Noe, copiii care au locuit în munţii înalţi nu au purtat războaie, căci nevoile lor erau foarte puţine, şi nimeni nu dorea să fie mai presus de fraţii săi. Părinţii îşi păstrau buna reputaţie şi respectul copiilor lor, rămânând pentru ei modele înţelepte, învăţători şi sfătuitori. Acum, când Eu vin la voi întru spirit din înălţimea cerului Meu şi vă învăţ cum puteţi reveni la starea beatifică primordială, care a corespuns primului om creat, indicându-vă căile de mult uitate care conduc către Împărăţia lui Dumnezeu, cum puteţi spune că aceste condiţii ale Mele sunt prea dificile, ba chiar imposibile pentru majoritatea oamenilor? Adevăr vă spun: ‘Jugul pe care l-am pus pe gâtul vostru este unul uşor, iar povara pe care v-am pus să o duceţi este la fel de uşoară ca un fulg prin comparaţie cu cea pe care o purtaţi acum cu seninătate’.
Cât de mult mai sunteţi dispuşi să vă preocupaţi de această lume? Zi şi noapte nu faceţi altceva decât să vă agitaţi inutil, fără un pic de pace! Şi totul numai din cauza lumii exterioare, a grijii voastre pentru luxul deşart şi pentru confortul vostru lumesc, deseori pe socoteala sărmanilor voştri fraţi mai slabi decât voi. Cum ar putea un suflet preocupat de asemenea griji lumeşti să-şi mai găsească timp şi pentru găsirea Spiritului lui Dumnezeu dinlăuntrul său? Da, sufletul vostru, la fel ca sufletele a milioane de oameni, au uitat că poartă în ele Spiritul lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de faptul că vă stă în puteri să vă eliberaţi acest spirit, astfel încât el să devină independent, mai presus de toate grijile voastre lumeşti”.
Dostları ilə paylaş: |