Cartea Domnului

Marea Evanghelie a lui Ioan, X/112

Domnul: „Ce face omul, atunci când este perfect sănătos? El se grăbeşte să profite de această stare de sănătate pentru a-şi satisface toate simţurile cu tot felul de plăceri extravagante, supunându-şi corpul unor eforturi absolut inutile.

Să spunem că cineva mai experimentat vine la el şi îi spune: ‘Prietene, nu abuza atât de tare de sănătatea ta, căci dacă vei continua cu acest mod de viaţă nenatural şi absurd nu te vei bucura prea mult timp de ea. Iar după ce îţi vei pierde sănătatea, nici un medic şi nici un remediu nu ţi-o va mai putea reda în întregime aşa cum a fost, şi vei rămâne pentru tot restul vieţii o fiinţă bolnăvicioasă şi suferindă!” Ce face omul sănătos? Complet netulburat, el continuă să trăiască la fel ca mai înainte.

După câţiva ani, el se îmbolnăveşte grav. La început, el se sperie de boală şi consultă un medic. Acesta reuşeşte să îl vindece, nu chiar complet, dar cât să-i facă viaţa suportabilă. După ce s-a vindecat, medicul îl avertizează cu toată seriozitatea: ‘Prietene, fii rezonabil şi nu mai reveni la vechiul tău mod de viaţă, căci data viitoare te vei îmbolnăvi mult mai grav, şi mie îmi va fi mult mai greu să te ajut!’

Omul vindecat va urma o vreme sfatul medicului, după care va cădea din nou în capcana dorinţelor sale, întorcându-se la modul său dezordonat de viaţă. Cu toate avertismentele serioase pe care le va primi înainte ca boala să se declanşeze din nou, el va continua să păcătuiască împotriva naturii sale deja slăbite. De aceea, el se va îmbolnăvi din nou, din necesitate, dar de data aceasta mult mai grav decât prima oară, iar el va experimenta o durere indescriptibilă. Medicul va veni iarăşi şi va încerca să îl vindece, dar acum nu va reuşi la fel de uşor acest lucru. El îi recomandă pacientului să aibă răbdare. De vreme ce nu i-a urmat de prima oară sfatul, el este singurul responsabil pentru recidiva bolii într-o formă agravată, datorită neglijenţei sale.

De data aceasta, omul este nevoit să sufere timp de un an de zile până când reuşeşte să se vindece din nou, timp în care se simte slăbit şi foarte speriat. După un an, starea lui începe să se îmbunătăţească, iar de data aceasta el se jură pe ce are mai sfânt că va urma întru totul recomandările medicului.

Da, această a doua experienţă, mult mai amară decât prima, l-a făcut mult mai sensibil şi mai grijuliu. După ce îşi recapătă însă puterea, el se simte din nou sigur pe el şi se gândeşte: ‘Ei, ce o să se întâmple dacă îmi reiau din nou vechile obiceiuri?’ De vreme ce a scăpat deja o dată de consecinţele lor, el crede că la fel se vor întâmpla lucrurile şi a doua şi a treia oară. Aşa că păcătuieşte din nou, a doua, a treia şi a patra oară.

Şi iată, după mai mulţi ani, vechea boală îl pune din nou la pământ, dar de data aceasta nici un medic nu mai poate face mare lucru! Abia după patru ani de suferinţe grele începe el să se simtă ceva mai bine, dar nu din cauza medicamentelor, ci pentru simplul motiv că s-a obişnuit cu durerea. El îşi dă seama acum că toată suferinţa sa a fost o graţie a lui Dumnezeu, care l-a vindecat de indolenţa sa, astfel încât sufletul lui a devenit mult mai pur şi mai plăcut în faţa lui Dumnezeu. Căci prin suferinţa corpului, sufletul omului devine mai smerit, mai răbdător şi mai serios, dobândind puterea spirituală necesară pentru a controla simţurile trupului”.

Jakob Lorber, 13.10.1842

„Acum scrie din nou, căci Eu ştiu deja despre ce este vorba. Dragul Meu A.Z.O.W., ora la care te-ai născut în acest trup îmi este bine cunoscută. Te-am binecuvântat atunci şi te binecuvântez acum din nou, pentru ca spiritul şi corpul fizic să rămână perfect sănătoase, atât cât îţi este necesar pentru mântuirea ta. Nu fii însă prea preocupat de sănătatea corpului tău, căci ea mai degrabă răneşte spiritul decât îi este de folos.

Priveşte nuca verde de pe crengile copacului. Atâta vreme cât ea va rămâne tare, verde şi proaspătă, miezul nu se va coace. Când învelişul exterior începe însă să se usuce şi capătă o culoare maronie, acesta este un semn că nuca din interior s-a copt. La fel şi Eu, îi las din când în când pe cei dragi Mie să se îmbolnăvească trupeşte, pentru a nu se ataşa prea tare de lumea exterioară din cauza sănătăţii lor fizice. Căci dacă cineva este la fel de puternic ca şi un leu, el nu se mai gândeşte că va veni ziua când va trebui să părăsească această lume a iluziei. Când eşti sănătos, tot ce există în această lume pare minunat, satisfăcându-ţi simţurile: fiecare floare, fiecare înghiţitură de hrană, fiecare femeie, fiecare regiune. Omul care se ataşează prea mult de această planetă nu mai simte dorul de casă şi de Părintele care îl aşteaptă în Împărăţia lui Dumnezeu.

În schimb, atunci când corpul fizic se îmbolnăveşte, omul îşi aminteşte imediat că acest pământ nu este căminul său. Când este grav bolnav, el începe să mediteze în sfârşit, plin de teamă, la ceea ce ar putea urma după moartea corpului fizic, lucru cu mult mai important decât toate desfătările unui trup sănătos.

Este ca şi cum v-aţi trimite fiul într-o ţară străină, iar el ar ajunge să se simtă excepţional de bine acolo. Cum aţi proceda atunci? Nu v-aţi gândi că el ar trebui să se întoarcă acasă? Că ar trebui să i se facă dor de căminul părintesc şi de tatăl lui? El s-ar gândi însă: ‘Nici prin cap nu-mi trece să mă întorc acasă! Aici îmi merge foarte bine, dispun de tot ceea ce îmi doreşte inima şi toată lumea mă respectă. Dacă m-aş întoarce acasă, ar trebui să-i cer voie tatălui meu, indiferent ce aş dori să fac! Mai bine rămân aici!’

În schimb, dacă fiul nu a avut parte decât de suferinţă în ţara străină, el va reacţiona la fel ca cel din parabola pe care v-am oferit-o cândva, cea cu fiul risipitor! Acelaşi lucru vi-l spun şi astăzi, ca să înţelegeţi că aceste mici indispoziţii fizice – pe care le trimit din când în când oamenilor cu unicul scop de a-i trezi – nu sunt altceva decât nişte telegrame pe care vi le trimit pentru a le reaminti copiilor Mei de căminul părintesc şi de Tatăl care îi aşteaptă cu drag, pentru ca ei să nu se ataşeze prea tare de lumea exterioară! Din motivele pe care vi le-am explicat, Eu nu vă voi chema încă din ţara străină în care aţi ajuns, dar vă voi reaminti în această manieră de casa părintească! În acest fel, sper să realizaţi singuri toate inconvenientele vieţii voastre pământeşti. Asta este ceea ce Eu, Tatăl vostru preasfânt, vă doresc acum şi în vecii vecilor, din abundenţa iubirii şi compasiunii Mele. De aceea, respectaţi voinţa Mea! Amin!”