Introducere
(Citate din Noua Revelaţie)
Marea Evanghelie a lui Ioan, IX/22 (5-6)
Domnul: „Dacă fiinţele umane de pe acest pământ doresc să devină Copii ai lui Dumnezeu, ele trebuie să facă eforturi să devină perfecte sub toate aspectele, la fel cum este Tatăl lor din ceruri, Cel etern şi preasfânt, care reprezintă în Sine iubirea eternă, adevărul şi atotputerea, bunătatea infinită, măreţia şi slava desăvârşită.
Aşa se explică de ce Scripturile afirmă că ‘Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui, suflând suflul Lui asupra sa, astfel încât să devină un suflet liber, viu!’ Altfel spus, fiinţele umane de pe acest pământ sunt nu doar creaturi ale atotputerniciei lui Iehova, ci şi copii ai spiritului şi ai iubirii Lui”.
Marea Evanghelie a lui Ioan, II/222 (4,5)
Domnul: „Fiinţele umane sunt raţiunea şi scopul final al întregii creaţii; ele reprezintă rezultatul glorios al tuturor încercărilor creatoare preliminare ale lui Dumnezeu. Şi întrucât ele reprezintă ceea ce Dumnezeu a dorit să realizeze prin întreaga Sa creaţie anterioară, există corespondenţe perfecte între corpurile pământeşti (şi celeste) ale fiinţelor umane şi tot ceea ce există în cer”.
Apusuri transformate în răsărituri, cap. 163 (3)
„Forma omului este adevărată şi divină, căci Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, după chipul şi asemănarea Lui, atât din punct de vedere exterior cât şi interior”.
Darurile cerului, II/pag. 135 (2,3,8)
Domnul: „Într-adevăr, faptul că omul se naşte în această lume din pântecul mamei sale nu este deloc întâmplător. Credeţi-Mă, toate procesele care fac ca sufletul uman să se maturizeze suficient de mult pe toate nivelele (naturii sale astrale) pentru ca să se poată naşte în lumea oamenilor reprezintă mult mai mult decât aţi putea înţelege voi într-o întreagă eternitate! Transformarea fiinţei umane nu reprezintă deloc o chestiune măruntă pentru Mine, lucru demonstrat de întreaga creaţie preliminară, care nu a fost realizată decât cu unicul scop de a servi pentru crearea fiinţei umane. De aceea, este firesc ca ziua de naştere a unei fiinţe umane să fie considerată o zi importantă; această zi nu este deloc întâmplătoare, fiind calculată încă de la începutul eternităţii! După apariţia lumilor din sorii centrali primordiali, fiecare lume atomică a fost calculată la miimi de secundă. Şi abia după ce marile calcule s-au încheiat a apărut creaţia organică a corpurilor lumeşti, pe toate nivelele, conform marii ordini cosmice, pline de înţelepciune şi perfect calculate. În cele din urmă a apărut şi fiinţa umană – ca organ de recepţie perfect al nenumăratelor nivele care i-au precedat, şi ca punct perfect de reunificare a vieţii ce s-a născut din Mine”.
Zborul, capitolele 7, 9, 24
Domnul: „Timp de eternităţi de-a rândul, Dumnezeu a creat – din iubirea Sa infinită – diferite creaturi pe nivele de o mare diversitate, începând cu spiritul cel mai perfect şi terminând cu animalul atomic cel mai insignifiant. Dumnezeu a dat viaţă tuturor acestor nenumărate fiinţe, în funcţie de natura fiecăreia. Această viaţă s-a născut din propria Lui energie şi din propria Lui viaţă, astfel încât suma totală a acestor vieţi să conducă la o viaţă mai perfectă şi mai viguroasă, şi să continue să ascensioneze până când va atinge nivelul sufletului unei fiinţe umane; simultan, să devină capabilă să recepteze cea mai viguroasă formă de viaţă (spiritul) de la Mine. Prin intermediul iubirii, această viaţă este în totalitate unită cu Mine, într-una şi aceeaşi formă de putere”.
Zborul, cap. 7 (5,6)
Domnul: „Pentru a putea înţelege forma cea mai infinită, mai liberă şi mai perfectă de viaţă, gândiţi-vă la o cameră aproape infinită în care există un punct central din care emană nenumărate raze în toate direcţiile. Deşi începutul acestor raze este punctul central, ele nu au un punct final. Centrul focalizează întreaga putere vie a infinităţii, care este emanată apoi din nou în infinitate, astfel încât această putere vie să nu fie dispersată foarte tare şi să devină astfel prea slabă în sine. În acest scop, el a creat în întregul spaţiu etern şi infinit nenumărate puncte de asamblare a vieţii, puncte în care viaţa se regăseşte în sine, pentru a reveni apoi în punctul central primordial”.
Dostları ilə paylaş: |