Cartea Domnului

Inima ca purtător al vieţii

Marea Evanghelie a lui Ioan, V/114 şi VIII/56

Iisus a spus: „Organismul corporal are în mijlocul inimii un nerv vital, o mică excrescenţă din care provine puterea ce dă viaţă întregului corp. Componentele acestei excrescenţe nervoase din inimă au capacitatea de a extrage puterea eterică din sânge şi din aerul inspirat, astfel încât acestea să rămână în continuare extrem de active din punct de vedere vital, după care transmite această vitalitate întregului organism. Prin acest proces, întregul corp este animat, primind energia de care are nevoie. Dacă această parte a inimii este afectată, corpul fizic moare pe loc.

Nervul vital al omului nu este situat chiar în centrul inimii, ci puţin către stânga acesteia. Evident, în centrul inimii există un mecanism extrem de complex al vieţii, dar nu acesta reprezintă principialul sediu al vieţii. El nu este decât depozitul în care se conservă energia vieţii preluată din sânge şi din aer. Principalul nerv al vieţii acceptă această energie şi o impregnează, făcând din ea combustibilul necesar vieţii. Sufletul nu ar putea comunica cu corpul fizic fără intermedierea acestui nerv.

Acest nerv principal al vieţii de pe partea stângă a inimii este o mică excrescenţă, aproape invizibilă, fiind similară cu minusculele excrescenţe tactile care există în buricul degetului mic de la picior… (aceste excrescenţe tactile sunt acoperite numai de pielea exterioară şi reprezintă principalii nervi senzoriali ai întregului picior. Astfel, dacă cineva îşi pierde degetul mic de la picior, el va avea dificultăţi de mers mult mai mari decât dacă şi-ar pierde alte degete de la picior).

… Mai mult, în inimă există două cămăruţe secrete, aproape invizibile cu ochiul liber, care corespund celor două compartimente mari ale inimii (ventriculul stâng şi cel drept). Aceste două cămăruţe par două puncte minuscule, dar ele reprezintă principala cauză a vieţii la nivelul inimii, şi deci implicit la nivelul întregului corp fizic, cu toate părţile sale componente şi cu toate organele sale. Prima şi cea mai importantă cămăruţă corespunde vieţii spirituale; de aceea, vom numi această zonă principiul afirmativ. Cea de-a doua cămăruţă, mai puţin importantă, dar indispensabilă pentru viaţa corpului fizic, corespunde materiei, motiv pentru care o vom numi principiul negativ. Ea nu are o viaţă a sa proprie, fiind doar un recipient al vieţii, căci odată cu fiecare nouă bătaie a inimii ea primeşte de la cămăruţa pozitivă o cantitate nouă de energie vitală, pe care o distribuie apoi în întregul organism prin intermediul sângelui.

Din această descriere vă puteţi da seama cu uşurinţă de faptul că principiul fundamental al inimii este astfel organizat încât să-i servească organismului pământesc drept fundament al vieţii. Că inima mai dispune şi de un mecanism organic de un mare rafinament şi extrem de complex, care permite transmiterea vieţii ce a apărut în ea la nivelul întregului organism, acest lucru trebuie înţeles fără alte explicaţii suplimentare. Oriunde există ceva de transmis trebuie să existe canale şi instrumente disponibile.

Principiul afirmativ al vieţii din inimă este probabil partea cea mai invizibilă din întregul organism fizic. El nu este deloc cunoscut şi trece neobservat de către fiinţa umană, deşi el este cel care îi dă viaţă. Şi totuşi, orice om care doreşte să se cunoască pe sine şi să-L cunoască pe Dumnezeu trebuie să pătrundă întru spirit în această cămăruţă cvasi-invizibilă, prin smerenie şi obedienţă, redându-i viaţa care a ieşit din ea. Când fiinţa umană face acest lucru, ea lărgeşte şi iluminează cămăruţa vieţii (principiul afirmativ), lucru care se petrece progresiv, cu fiecare nouă experienţă. În acest fel, întreaga inimă (şi odată cu inima, întreaga fiinţă umană) primeşte o viaţă nouă şi îl recunoaşte pe Dumnezeu în sine. Omul capătă astfel capacitatea să vadă cum curge viaţa din Dumnezeu în propria sa inimă, iar prin acumularea acestei vieţi are posibilitatea să-şi dezvolte o viaţă nouă, complet liberă. La nivelul acestei cămăruţe lucrează propriu-zis Spiritul lui Dumnezeu (Duhul Sfânt). Dacă sufletul omului pătrunde cu smerenie şi cu iubire în această cămăruţă, descoperind aici iubirea eternă a lui Dumnezeu, el renaşte întru Spiritul lui Dumnezeu, iar omul devine o imagine a Creatorului său”.