Cartea Domnului

Capitolul 4

Moartea

Marea Evanghelie a lui Ioan, V/75 (2, 3, 5, 6)

Domnul: „Mai devreme sau mai târziu, oricine a primit un trup trebuie să se despartă de el. Nu contează dacă acest lucru se petrece în mod dureros sau nu, căci după separarea de trup, durerea născută din această lume încetează oricum. Aerul pe care îl inspiră sufletul în lumea de dincolo este complet diferit de cel material. Acolo unde nu există moarte, nu poate exista nici durere propriu-zisă. Durerea trupului este întotdeauna o consecinţă a separării parţiale a sufletului de trup.

Asta nu înseamnă însă că sufletul în stare pură este lipsit de senzaţii sau de percepţii, căci atunci ar însemna că el este mort. Lipsa durerii în lumea de dincolo are o altă explicaţie: acea lume corespunde nivelului existenţial, deci nu se mai opune, nu mai exercită presiuni asupra lui, nu-l mai împinge încoace şi încolo, nu-l mai chinuieşte în nici un fel.

Principala raţiune a durerii pe care o experimentează sufletul – niciodată trupul – se referă la presiunea exercitată asupra aspectului său vital de către corpul fizic, care a devenit prea greu şi prea inert. Aşa se explică de ce orice boală poate fi vindecată temporar, dacă se cunosc anumite remedii, dar boala bătrâneţii nu poate fi vindecată de nimeni. Cei care trăiesc însă potrivit ordinii divine ating vârste foarte înaintate, aproape fără dureri, şi până în ultima clipă trupul lor rămâne suplu şi ferm. Când vine momentul despărţirii, sufletul se desprinde treptat de învelişul său material, conform ordinii juste. Evident, de regulă sufletul nu doreşte să se despartă de corpul său, nici chiar la cele mai venerabile vârste, dar atunci când aude chemarea beatifică din cer: ‘Ieşi din închisoarea ta şi vino să-ţi trăieşti viaţa adevărată, eternă şi liberă!’, el nu mai ezită nici o secundă să-şi părăsească învelişul pământesc şi intră în regiunile luminoase ale vieţii eterne”.