Cartea intiia

FATA CU OBRAZ VERDE, LA VULCAN

A treia zi, acum la Vulcan, colonelul ma cheama si-mi da ordin sa plec cu o sectie In sat sa fac politie si

ancheta. Au venit femei, romance de-ale noastre, sa se planga bocind ca de Indata ce satul a fost parasit de

unguri, casele au fost jefuite de tiganii care locuiesc la margine. Vreo doua batrane ma Intovarasesc pana

acolo, ca sa fac o perchezitie severa. A plouat repede, apa s-a scurs, soarele a aparut iar din nori, dar frunzele

si iarba au straluciri de roua. In fata catunului de bordeie, de cum ne-a vazut venind, a iesit toata tiganimea, si

asteapta Inspaimantata sa ajungem la ea.

Am severitate In obraz, pe care ti-o da apropierea, nici o clipa Intrerupta, a mortii. Sunt hotarat sa procedez

exemplar.

- De ce-ati jefuit satul?

Ma Intampina protestari cu vocea Inmuiata, ochi mariti, maini uscate de batrani, ca de mumii. N-au furat ei,

nu s-au atins de averea nimanui. Fac semn oamenilor sa-i Inconjoare. Ca la un Indemn al celor mari, sau, cine

stie, Intelegand din carnea lor frageda primejdia, vreo sapte-opt danciuci, nu mai mari de cinci-sase ani, ba

unii mici ca de trei, cu picioarele si burtile goale, cad In genunchi In apa ramasa In fagasul rotilor. Sunt

frumosi ca Ingerii din Madona Sixtina a lui Rafael.

- Si-acum, cu ei toti...

Dar ma Intrerup, caci Intre ei e o fata de vreo cincisprezece sau saisprezece ani, mijlocie de statura. Are

obrazul desavarsit oval, de culoarea chihlimbarului verzui, iar ochii ca niste prune lungi, verzi. Acest joc de

feluri, de la arama roscata a parului, la verdele galbui al obrajilor fara pata, ca o apa, si la verdele albastrui al

ochilor, ma uimeste de raman o clipa Incremenit. Sugestia picturala nu ma paraseste si surad gandind la Mona

Distribui GRATUIT de www.referat-e.net , Siteul care te inspira si te informeaza

Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi”

Vana. Pe urma, scurt, militareste:

- De ce ai furat?

Intoarce dispretuitor capul Intr-o parte, ridica din umerii taliei mici, saltate:

- N-am furat.

Mi s-a uscat gura si devin nervos:

- Cum n-ai furat?

Rade de i se vad dintii albi, cizelati Intr-o neasemanata mica potcoava de fildes si Intoarce capul Intr-o parte,

cu o mana In sold.

Ma duc manios spre ea, smucesc de sortuletul albastru de Gretchen, pe care-l are peste rochie.

- Asta-i al tau? Nu vezi ca se cunoaste cat de colo ca e furat? Si umbreluta asta rosie?

Tine In mana si o poarta izmenit, asemeni cochetelor de opereta, o umbreluta de matase visinie.

- Daca ploua? si-si suceste mijlocul subtirel de are acum talia toata Intoarsa In laturi.

- Daca ploua, trebuie sa furi, ai? si scurt: Am sa te Impusc.

Face cu piciorul gol si masliniu, pana la genunchi, mic de pus In vitrina de farmacie, urme ca de sarpe In noroi

si raspunde, fara sa se uite la nimeni:

- De ce sa ma Impusti?

Sunt furios.

- Pentru ca furi... Intelegi? pentru ca furi... pentru ca esti "hoata".

Danciucii stau mereu In genunchi, cu mainile a rugaciune, cum au fost poate Invatati, si restul tiganimii

priveste pierduta de spaima.

- Unde stai? si o pironesc cu privirea.

Imi arata cu mana vag si surade semet, cu buzele rosii si Imbietoare ca vinul negru.

E In mine o nehotarare, parca aproape de panica.

- Hai acolo, hai la ea!

Mergem, toata gloata Insa, spre catunul cu casute vechi si strambe, boite galagios cu rosu, albastru sau galben

tare.

Soldatii scotocesc prin casa, nu mai stiu nici eu daca gasesc sau nu "corpuri delicte".

Sunt enervat, e In mine o rascolire de cusca Intaratata.

- Ajunge, venim maine sa facem perchezitie din nou. Bagati de seama, aveti timp sa dati Inapoi ce-ati furat. Pe

asta - si o arat soldatilor cu dispret - o luam cu noi, hotia ei e dovedita.

Incep sa se vaicareasca toti batranii sa le lasam fata. Ochi speriati, fete de ceara si maini negre care se Intind

spre noi...

- Lasati-o, nu a furat!... Ma prind tarat de veston: nu a furat.

- O sa vedem, la judecata.

O asez Intre santinele si pornim spre sat. S-a Inserat, aerul e aburit... si Incepe iar sa se cearna, racoros. Merge

cu picioarele goale, lasand urme ca mangaierile In noroi, sucind mereu umbreluta rosie. Cand, ca sa treaca

vreun sivoi, Intoarce talia In laturi, sanii mici, stransi de sortul stramt, par Inveliti ca Intr-o Imbracaminte,

anume facuta pentru pastrarea lor, ca pumnii stransi In manusi.

Coboram mereu spre sat, cand din senin Incepe o rapaiala speriata de focuri. Pe deal, la stanga, regimentul,

alarmat, se formeaza pe unitati. Sunt mereu sub obsesia regulamentelor. Trebuie sa parasesc totul, ca sa alerg

unde se aud focurile de arma. Ne oprim. Oamenii ma privesc nedumeriti, nestiind ce sa faca. Raman un timp

nervos, pe ganduri.

- Dati-i drumu... si mi-e privirea grea de framantare.

Se apropie de mine, mi-a luat capul sub umbreluta rosie si, cu gura aproape de a mea, ma Intreaba, privinduma

cu ochii acum verzi, adanci si copilarosi:

- Eu ce fac?

O privesc Incruntat, manios:

- Ce faci? Te duci acasa... hoato.

Pune mana micuta si mangaioasa, ca o pasare, pe mana mea.. si Incet, In soapta calda si buna:

- Ramai si dumneata.

Acum Intorc eu capul Intr-o parte, ca sa n-o privesc In ochii verzi si limpezi ca apa umbrita de salcie.

- Lasa-ma-n pace!

Si pe mana mea, mana ei a devenit calda ca apasarea unui san mic.

- Vino la noapte, vin eu In sat...

Distribui GRATUIT de www.referat-e.net , Siteul care te inspira si te informeaza

Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi”

As vrea sa-i strivesc buzele, sa-i acopar ochii, dar Ii azvarl numai mana de pe mana mea.

- Nu se poate... Raman aici.

Plec coplesit de o prabusire de tristete si simt toata umezeala serii In mine. Cand dupa vreo zece pasi Intorc

capul, e mereu cu picioarele goale In noroi, In sortul albastru de Gretchen, In jurul capului oval si masliniu cu

umbreluta ca o aura rosie, de sfanta a pacatului.

Si, cand, dupa ce am strabatut marginea satului, Intorc capul, vad mereu silueta ramasa pe loc si umbreluta

rosie.

Pana s-ajung la regiment, situatia se si lamureste. Era o recunoastere inamica pusa imediat pe fuga. Fac iarasi,

fara sa vreau, o constatare penibila pentru inteligenta mea. De cate ori, Inainte de lupta, pun manusile de piele

bruna, totul se rezolva usor. Stiu ca e stupid, dar este peste puterile mele ca sa nu constat coincidenta asta.

Adorm cu gandul la obrazul atat de limpede masliniu, si la teama de a nu ma trezi laolalta cu toti, noaptea, cu

inamicul, asemeni unui urs, In tabara. Imi spun ca as vrea sa traiesc, ca sa pot sa viu In timp de pace aci la

Vulcan, sa mai Intalnesc din nou pe fata asta cu trup de serpoaica. Noaptea, o ploaie care rasturna din cer

galeti, m-a facut sa deznadajduiesc ca mai apuc teafar zorile. Am pus, cand hainele mi-erau Inscortosate de

apa, de prisos o foaie de cort In cap.

Tocmai pe la ora trei, a doua zi, primim ordin sa ocupam Codlea. E o "cota" uluitoare, ca o caciula de cateva

sute de metri, de jur Imprejur neavand decat campie sau movile mai rasarite. Nici un munte adevarat nu da

atata impresie de Inaltime. Domina campia neteda pana la Tampa Brasovului.

Simtim toti ca aici va fi Intaia lupta grea. Orisan si cu mine, ca strategi si tehnicieni ai batalionului, suntem

consultati cu Ingrijorare de catre camarazii ceilalti, care ne cred, pare-se, si chiromanti.

- Cred ca nu trebuie sa atacam In nici un caz Inaltimea, e de parere Orisan, cu jumatate privirea spre oamenii

care se Incoloneaza, cocosati de ranitele Inca ude de azi-noapte. Trebuie Inconjurata.

- Si-asa va fi greu. E un punct de observatie, care va fi aparat cu disperare. Se formeaza coloana. Oamenii se

Inchina, iar eu Imi pun manusile. E un refugiu de lasitate atat de intima, ca niciodata nu l-as spune nimanui.

Nici lui Orisan, nici lui Tudor Popescu.

La Codlea n-a fost lupta, n-a fost nici la Tantar. Intr-o seara numai, cand divizia ne-a dat inamicul la nord-est,

a fost o mica Incurcatura. Desi noi luptasem tot timpul spre vest, a trebuit sa executam, oricat am fost de uluiti,

ordinul diviziei si ne-am asezat In avanposturi cu fata la nord-est, deci cu spatele la dusman, pur si simplu. Pe

la miezul noptii, o recunoastere de husari, care n-a dat peste nici o santinela, s-a poticnit chiar de corturile

ofiterilor. Ne-am speriat noi, dar s-au speriat si ei si au rupt-o la fuga. Pe urma am Intors posturile si ei si au

rupt-o la fuga. Pe urma am Intors posturile cu "fata la spate". Mai tarziu, iar o scurta si vehementa Incaierare,

si ajungem pe malul Oltului.

Acum stim precis ca inamicul s-a retras pe celalalt mal, deluros, ridicat ici-colo chiar din apa, ca un perete, pe

cand malul dinspre noi formeaza un adevarat ses. Nu vom ramane In aceasta campie batuta de focurile

inamicului. Paralela cu apa, la vreun kilometru de ea, mereu de-a lungul ei, e o rapa de lut galben, adanca.

Acolo ne vom ascunde asteptand ziua de atac.