Casa de culturä‚ a sindicatelor din municipiul suceava

14

6. DE LA SECURITATEA COMUNISTĂ LA MASONERIA BOLŞEVICĂ

În perioada guvernării comuniste, Directia de Informaţii Externe (DIE) număra 2780 de ofiţeri conspiraţi şi 500 deplin conspiraţi. Văzută prin perspectiva istoriei, DIE a fost un fel de mafie externă a dictatorului comunist. Ca în orice mafie, cadrele DIE au fost învăluite în deplin secret. Această armată de ofiţeri deplin conspiraţi era remunerată de DIE cu valută cash, cu salarii suplimentare în lei depuse pe CEC-uri secrete, cu posturi în ţări vestice şi cu promovări în funcţii. Erau destui români care abia aşteptau să aibe privilegiul de a lucra în occident sau de a face măcar călătorii periodice în străinătate.

Democraţia şi economia de piaţă se bazează pe proprietate privată. Comunismul şi economia centralizată se bazează pe proprietate furată. Constituţia României comuniste a stipulat că bogăţiile ţării – naturale, industriale, agricole, financiarea parţin guvernului şi Partidului. Cu alte cuvinte, comunismul a transformat furtul într-o politică naţională înscrisă în legea fundamentală a ţării. Partidul şi guvernul comunist au naţionalizat apoi moşiile, industria şi băncile, iar poliţia lor politică a trimis în închisori şi lagăre de muncă o bună parte a proprietarilor acestora. În 1950 comuniştii şi-au îndreptat furtul către pătura cea mai săracă a ţării. Forţând ţăranii să intre în colhozuri, ei le-au furat pământul, animalele şi uneltele de producţie.

În mai puţin de 10 ani de la „eliberarea” României de către Armata Roşie, economia ţării se baza aproape integral pe proprietate furată. Şi cum pofta vine mâncând, furtul s-a îndreptat apoi împotriva instituţiilor care l-au constituţionalizat: partidul şi statul comunist.

După o scurtă perioadă de conducere colectivă exercitată de Comitetul Central şi mai târziu de elita sa, Biroul Politic Gheorghe Gheorghiu-Dej a furat puterea politică, ideologică şi organizatorică a partidului. Apoi Ceauşescu şi-a însuşit şi funcţiile supreme ale statului, transformând România într-o sinistră orânduire feudală la mijlocul secolului XX.

Când nu a mai fost nimic de furat în interiorul ţării, Ceauşescu a însărcinat serviciul său de spionaj să mute furtul în afara hotarelor României, transformând astfel DIE într-un mecanism menit să soluţioneze problemele de nerezolvat ale comunismului de la salvarea economiei falimentare până la obţinerea de bani reali, convertibili, pe care sistemul lor nu i-a putut produce. Toţi furau pentru DIE, deoarece numai aşa îşi puteau menţine posturile privilegiate şi salariile suplimentare.

În ultimii 17 ani, România a demolat majoritatea barierelor ridicate de comunişti între ea şi restul lumii, precum şi între români, iar o nouă generaţie se străduie din răsputeri să dea ţării o nouă identitate naţională.

Din păcate însă, armata invizibilă a lui Ceauşescu a rămas aproape intactă şi a început să-şi îmbogăţească proprii membri. O bună parte a celor 3280 de ofiţeri conspiraţi ai DIE au devenit „nouveaux riches” şi au reuşit să-şi ascundă apartenenţa la spionajul lui Ceauşescu deoarece acesta i-a dotat cu cărţi de muncă, livrete militare, buletine de identitate şi alte acte fictive ce atestă că ar fi lucrat în instituţii civile. Şi cum după 1990, aceşti agenţi fantomă aveau nevoie de un nou comandament, fireşte deplin conspirat, s-a ajuns la concluzia înfiinţării unei Mari Loji Naţionale, după model occidental, dar cu sprijin bolşevic. Iar pentru realizarea unui asemenea deziderat agenţii comunişti nu aveau de plătit decât tributul de a trece de la calitatea de membru de partid la cea de membru de lojă.
15

Astfel, sub aripa protectoare a masoneriei bolşevice, în ultimii 15 ani, nomenclaturiştii sau urmaşii lor, au „adunat” averi de sute de milioane de dolari, sfidând o naţiune întreagă, pe care după ce au jecmănit-o au mai şi îndatorat-o la propriile lor bănci, aducând astfel un popor întreg la pragul disperării.

Masonii bolşevici cu chip de ciocoi noi, în cârdăşie cu foşti activişti comunişti şi utecişti, securişti dar şi arivişti postdecembrişti s-au constituit în corpul „aleşilor naţiunii”. Astfel de oameni politici au fabricat „industria politică” a tării.

Marea Lojă Naţională din România, patronată de E.O.Chirovici, adună în acelaşi edificiu toate personalităţile corupte ale vieţii politice din ţară dar şi slujbaşii publici aserviţi ocultei bolşevice, care cu toţii formează marele corp al cavalerilor de industrie intelectuală, cărora le trebuie onoruri din cele mai înalte şi sofisticate pentru a le putea satisface pe deplin orgoliile deja rănite.

Şi astfel iese şi se primeneşte şi creşte, în oarba luptă de concurenţă pentru repurtarea rangurilor, distincţiilor şi profiturilor, oligarhia masonică de aventură. Este o oligarhie mutabilă, de perpetuă primeneală, accesibilă oricui prin marea aventură masonică. Îndrăzneală multă, lipsă de orice scrupul, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebuie, şi puţintel noroc şi cariera strălucită este gata. Aşa se face concurenţa; aşa se parvine; aşa se intră în rangurile nobiliare ale masoneriei bolşevice române.

În sfârşit, această oligarhie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut ieri, preface mâine legile făcute azi, ca poimâine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi toate acestea numai pentru perpetuarea sacrei organizaţii numite M.L.N.R. Masonii din M.L.N.R. condusă de Chirovici sunt adevăraţi ostaşi ai criptocomuniştilor care deţin şi azi funcţii importante în Parlamet, aparatul de stat, partidele politice şi viaţa economică.

Jocurile de culise din România le fac diversele „grupuri de interese” coagulate în sânul M.L.N.R. şi direcţionate de la centru de către mai marele Dan Voiculescu prin subordonatul acestuia, respectiv Eugen Ovidiu Chirovici. Aceşti „securişti” filoruşi şi camarila lor urmăresc ca prin acţiunile întrepătrunse să desăvârşească procesul de preluare a pârghiilor de putere, în special a celor economice. Cei care au avut succes în afaceri au fost interfaţa Securităţii cu diferite întreprinderi de comerţ exterior care alimentau cu valută conturile sistemului comunist din România, aşa cum a fost şi cazul firmei Crescent administrată de Dan Voiculescu.

Începând cu anul 1990, aceste persoane specializate în operaţiuni financiare şi comerciale cu caracter internaţional, au transferat sume mari de bani din fondurile speciale aparţinând în fond statului român, în conturile personale deschise în zonele offshore din Europa şi America. Oficial, traseul acestor bani nu l-a mai verificat nimeni, iar motivul abandonului este lesne de înţeles.

Au făcut un transfer extrem de ingenios al avuţiei întregului popor în buzunarele lor. Mulţi din cei care au ocupat, sau ocupă, funcţii decizionale în Marele Consiliu al M.L.N.R. provin din servicii secrete. Sunt persoane compromise şi şantajabile, care fac parte din eşalonul doi de comandă masonică.

M.L.N.R. a fost construit pe baze morale putrede ceea ce a făcut posibilă afirmarea în plan politic şi economic a unei „faune” cu mult mai perversă şi periculoasă decât aceea născută de totalitarismul comunist. Din această „faună” fac parte miliţienii, securiştii, carieriştii din armată. Judecătorii şi procurorii corupţi, activişti, metodişti şi trepăduşii politici.

Şi ştiţi pe cine au înscăunat aceştia în fruntea M.L.N.R. ? Un Mare Maestru beat de putere, cu vocaţie certă de mafiot de clasă şi gata în orice clipă să pună de o dictatură în România, după un scenariu prestabilit la Kremlin. Nu este nimeni altcineva decât Eugen Ovidiu Chirovici, băiat de casă al lui Adrian Năstase şi supus loial al securistului Dan Voiculescu.
16

Iar protectorul din umbră a acestei nomenclaturi masonice nu este nimeni altcineva decât Iosif Constantin Drăgan, supranumit de masoni „Baronul” şi care este secondat de aproape de către comandorul Mihai Pelin şi şeful R.S.A.A. Costel Iancu, toţi agenţi acoperiţi a Serviciului de Informaţii al Armatei (fostă DIA). Alegerea lui Chirovici ca Mare Maestru al M.L.N.R. a fost rezultatul unei strategii îndelung pregătite şi minuţios gândite de către reprezentaţii Marii Loji din Rusia, în colaborre directă cu serviciile secrete ruse.

Ziarist şi formator de opinie, EOC (aşa cum este alintat de apropiaţi) are o istorie îndelungată a relaţiei cu Rusia, începând cu premiul pentru pictură obţinut în copilărie la Moscova şi terminând cu relaţiile de suflet pe care le are cu reprezentanţii de seama ai oligarhiei financiareconomice din Federaţia Rusă pe care îi reprezintă în spaţiul românesc.

Doar pentru a exemplifica sprijinul rusesc pe care Chirovici îl are, putem să ne amintim de faptul că, din 2003, Marele Secretar al Marii Loji din Rusia, cunoscut ca ofiţer al Serviciilor de Informaţii ruse, se deplasează la Bucureşti pentru a-l medalia pe viitorul Mare Maestru.

Cu ocazia acestei întâlniri, care a avut loc la Vila nr.1 de Protocol de la Floreasca în cursul lunii septembrie 2003, Marele Secretar al Marii Loji a Rusiei, pe numele său Alexandr Kondzakov, după ce a vorbit despre excelentele relaţii românoruse, a afirmat tranşant că „Fratele Chirovici este condamnat să câştige.”

Ajuns în funcţia de Mare Maestru, Chirovici va numi în funcţii de conducere oameni apropiaţi lui şi Moscovei:

Astfel, în componenţa Marelui Consiliu al M.L.N.R. vom regăsi persoane compromise a fostului regim comunist, cum ar fi:

1. Ioan Basgan –Preşedintele Curţii Supreme Masonice (ofiţer de securitate DIE/SIE)

2. Ghe. Homotescu –Pro Mare Maestru (ofiţier de securitate DSS/SRI)

3. Dan Tanasie –Mare Secretar (ofiţer de securitate DIE/SIE)

4. Cristian Dumitrescu –Pro Mare Maestru (ofiţer de securitate DIE/SIE)

După cum se vede, masoneria din România a fost înfiltrată de securişti, de politicieni şi de foşti comunişti care în scurt timp au format structuri operative, cu centru director clar definit. În acest fel, aceşti masoni de carton au sufocat în faşă orice ambiţie masonică de tip occidental.
7. CONSPIRAŢIA „PUTERII“ ŞI REVOLUŢIA JUDECĂTORILOR

La 17 februarie 1992, Mario Chiesa, consilier local din partea Partidului Socialist şi preşedinte al Institutului „Pio Alberto Trivulzio“ din Milano, a fost arestat în clipa în care lua un comision de 14 milioane de lire de la o firmă care lua parte la licitaţia pentru serviciul de curăţenie al institutului. Era începutul unei adevărate „revoluţii“ în cadrul sistemului puterii politice şi judecătoreşti din Italia. „Tangentopoli“ sau operaţiunea „Mâini curate“, desfăşurată prin curajul unui grup de şapte magistraţi italieni, avea să reprezinte începutul sfârşitului pentru sistemul politic care a făcut posibile o serie de ilegalităţi majore (corupţie, abuz de putere, finanţări ilicite ale partidelor politice etc.). A existat oare vreo legătură între ce s-a întâmplat pe scena politică italiană, după 1993, şi descoperirea, în 1981, pe aeroportul Fiumicino din Roma, în fundul dublu al valizei fiicei lui Licio Gelli, şeful lojei masonice Propaganda Due (P2), a unui document intitulat „Planul de renaştere democratică“?

Datorită curajului judecătorului Antonio Di Pietro, precum şi al celorlalţi şapte magistraţi implicaţi în anchetele din „Tangentopoli“, avea să se nască una dintre cele mai vaste şi complexe operaţiuni anticorupţie din istoria politică a Italiei şi nu numai. În anii în '80, „fabrica de comisioane“ construită de către politicienii italieni producea o cifră de afaceri de câteva mii de miliarde de lire pe an (15.000 de miliarde pe an), cu efecte negative asupra dezvoltării economiei naţionale, respectiv reducerea pieţei şi încetinirea dezvoltării.

Cotidianul „Il Corriere della Sera“ publica, la 10 februarie 1994, un apel al episcopilor din Lombardia, care condamnau „sustragerea de resurse de la investiţiile productive în scopul obţinerii de beneficii financiare, evaziunea fiscală, corupţia puterilor publice“ şi denunţau renunţ area la etică, ceea ce „uneşte într-o complicitate a corupţiei industria şi politica“.

Faxul anonim primit la sediul democraţiei creştine („Democratcreştini, chiar dacă vă sinucideţi câte unul pe rând, dar sinucideţi-vă toţi. Avem timp şi răbdare şi chef să ne bucurăm“), după sinuciderea socialistului Gabriele Cagliari, preşedintele ENI, aflat în arest pentru acte de corupţie, reprezintă un exemplu extrem de concludent al atitudinii opiniei publice împotriva democraţiei creştine, ca sistem politic de guvernare ce a instaurat corupţia în viaţa politică şi publică a Italiei. Înainte de sinucidere, Gabriele Cagliari avea să scrie o scrisoare adresată avocatului său, în care afirma că această anchetă s-a definit încă de la început ca un avertisment de luptă împotriva vechii puteri care a fost învinsă iremediabil şi că este clar obiectivul politic urmărit de magistraţi, respectiv punerea corpului magistraturii într-o perspectivă de putere dominantă.

„Tangentopoli“ este mai mult decât o anchetă, este o „revoluţie a judecătorilor“? Vechea conducere politică a fost iremediabil înfrântă? Fără această acţiune a judecătorilor, Italia nu s-ar fi putut reînnoi şi progresa? A modificat, astfel, magistratura raporturile de forţă dintre instituţii şi şi-a confirmat o poziţie dominantă? Sunt întrebări esenţiale, care necesită un răspuns pentru a putea lămuri misterul care planează asupra evenimentelor petrecute în Italia anilor în '90. Francesco Saverio Borrelli, procurorul Republicii din Milano, mărturisea: „Într-un fel oarecare, am sprijinit, am orientat şi am tradus în acţiuni judecătoreşti ceva ce se întâmpla. Ceva ce depăşea însă, în mod evident, limitele noastre de intervenţie . Ceva se întâmpla. Oare ce?!

Licio Gelli (n. 1919) este un vechi membru al mişcării fasciste, luptător în brigăzile franchiste din Războiul Civil spaniol şi unul dintre adepţii Republicii fasciste de la SalÚ, nominalizat în dosarele serviciilor secrete italiene, din 1950, ca un agent al Kominformului, având, totodată, şi legături cu Corpul de Contrainformaţ ii al Armatei a 5a americane. După revenirea din Argentina, Licio Gelli intră, în 1963, în masonerie iar în 1971 este numit de către Marele Maestru, Lino Salvini, în funcţia de secretar cu organizarea al lojei P2.

Loja P2 avea să reprezinte structura secretă în care vor fi integraţi acei masoni iniţiaţi direct de către Marele Maestru („pe tăişul spadei“) fără vot şi fără a informa pe cineva în prealabil. Numărul mare de militari recrutaţi în P2 (peste 400 de ofiţeri superiori) avea să creeze sentimentul că Gelli pregăteşte o lovitură de stat cu ajutorul acestor militari. Conflictele izbucnite între Gelli şi conducerea masoneriei italiene, care acuza P2 de implicare în atentatele şi încercările de lovitură de stat din acei ani, aşa-numita „strategie a tensiunii“, s-au sfârşit cu refacerea P2, în mai 1975, ceea ce a însemnat, în fapt, o restructurare care a făcut-o şi mai secretă, precum şi cu numirea lui Licio Gelli ca Maestru Venerabil. Toate acestea se petreceau într-un context politic intern în care abundau în presă informaţiile despre legătura dintre P2 şi cercurile extremiste.

Francesco Siniscalchi, „mason democrat“, aprecia într-o expunere prezentată magistraturii că P2 este o lojă „secretă şi contaminată de elemente subversive“. Intrat în conflict cu membrii Comitetului Executiv al Marelui Orient de Italia, Licio Gelli cere, în iulie 1976, suspendarea pe timp nedeterminat a activităţii lojei P2. Loja lui Gelli devenise o asociaţie secretă nu numai faţă de societatea civilă, dar şi faţă de organizaţia care i-a dat viaţă. Raportul Comisiei Anselmi concluziona: „Pare rezonabil să considerăm că suspendarea din 1976 a reprezentat cea mai alambicată formă de ascundere la care a trebuit să se recurgă pentru că Gelli şi loja sa constituiau un obstacol ce nu mai putea fi tolerat de către instituţie. Se ajunge astfel la dublul rezultat de a salva poziţia Marelui Orient, permiţându-i în acelaşi timp lui Gelli să continue să acţioneze de pe o poziţie secretă carel punea în afara oricărui control provenind nu numai din afara organizaţiei dar, mai ales şi poate acesta este lucrul cel mai important din interiorul ei“.

În 1979, Masoneria americană intervine în evenimentele care se desfăşurau în lumea masonică italiană şi pune capăt mandatului Marelui Maestru Lino Salvini, permiţând, totodată, difuzarea unor informaţii, cu ajutorul CIA şi al SISMI (Serviciul de Informaţii Externe al Italiei), privind legăturile lui Gelli cu ţările Europei de Est. Interviul acordat pentru „Il Corriere della Sera“, la 5 octombrie 1980, de către Licio Gelli, în mod cu totul neobişnuit pentru un astfel de personaj, relevă faptul că venerabilul mason se simţea în dificultate. Cu ocazia acestui interviu, Gelli îşi face public manifestul său politic şi ridică vălul asupra organizaţiei sale.

,,La 17 martie 1981, Garda Financiară efectuează, din dispoziţia magistraţilor din Milano, o percheziţie la locuinţa particulară a lui Gelli şi la biroul acestuia din fabrica de ţesături Giole, din localitatea Castiglioni Fibocchi. Percheziţia este ordonată în contextul anchetării bancherului Michel Sindona şi a crahului Băncii Ambrosiano. În ciuda faptului că generalul Orazio Giannini, comandantul general al Gărzii Financiare, a încercat să oprească percheziţia, aceasta s-a desfăşurat şi s-a soldat cu un success nesperat: capturarea listei cu cei 962 de membri ai lojei P2. Este, practic, de necrezut că o mână de şapte magistraţi au putut să declanşeze în ţară acest cutremur“

Pe listă figurau 3 miniştri actuali, 2 foşti miniştri, secretarul unui partid de guvernământ, 38 de deputaţi, 52 de ofiţeri superiori din Armată şi Marină, 37 din Garda Financiară, 11 chestori, 5 prefecţi, 10 preşedinţi de bancă, 7 directori de ziare, 16 magistraţi, precum şi mulţi oameni din lumea financiară, avocaţi şi înalţi funcţionari ai administraţ iei publice. La 22 martie 1981, magistraţii din Milano emit un mandat de arestare pe numele lui Gelli, pe care îl acuză de tăinuire de informaţii privind siguranţa statului. Părea să fie începutul sfârşitului pentru unul dintre cei mai puternici oameni ai „puterii din umbră“ a Italiei.
19

8. CONTABILII COSA NOSTRA, TEMUTA ORGANIZAŢIE MAFIOTĂ CARE DOMINĂ SICILIA, CONTROLEAZĂ BANII UNEI PUTERNICE GRUPĂRI DE INTERESE DIN ROMÂNIA, CONDUSĂ DE MASONII CRISTIAN BURCI ŞI DUMITRU CREŞTIN.

Finanţiştii Mafiei siciliene, apropiaţi de Silvio Berlusconi, s-au intersectat cu "sateliţii" guvernului Adrian Năstase în afaceri clientelare cu statul român. In ecuaţie apar însă şi alte gulere albe autohtone. Toţi aceştia au construit reţele de afaceri transfrontaliere şi acţionează prin interpuşi, firme offshore, ofiţeri de informaţii sau politicieni apropiaţi lor.

Interesele personajelor vizate de ancheta noastră sunt ascunse in patru societăţi anonime, infiinţate în Elveţia. Respectivele offshoreuri au derulat, de-a lungul timpului, afaceri dubioase cu statul român în domeniul feroviar, alimentar, media şi dutyfree. In prezent, căsuţele poştale au ajuns stăpâne peste foste societăţi ale statului român, privatizate fraudulos de guvernul Năstase.

Conexiunile dintre mafia italiană şi „rechinii” din Carpaţi s-au sudat in Elveţia, la adăpostul unui paradis fiscal cu tradiţie. Mai exact, in oraşul Lugano din cantonul Ticino, partea „italiană” a Elvetiei. Deloc întâmplător, în Lugano activează şi personajele centrale ale anchetei noastre: elveţienii Tito Tettamanti şi Giangiorgio Spiess. Foarte controversaţi, cei doi sunt avocaţi financiari şi au fost cercetaţi în diferite cazuri de procurorii antimafia italieni pentru spălare de bani şi alte operaţiuni prestate în beneficiul Cosa Nostra.

Specializaţi în consultanţa financiară, Tettamanti şi Spiess au fondat în anii ‘60 societăţile Fidirevisa şi Fidinam, profilate pe administrare statică de acţiuni, obligaţiuni şi finanţarea firmelor sau grupurilor comerciale. Fidirevisa gestionează banii societăţilor anonime (cu acţiuni la purtător) infiinţate în „raiul” fiscal elveţian, îşi are sediul central în Lugano şi mai multe subsidiare în Elveţia, Luxemburg şi Italia. Numele Fidirevisa Fidinam este des pronunţat de procurorii din Palermo în cazuri legate de Mafie şi corupţie. Din investigaţiile lor rezultă că la serviciile Fidirevisa au apelat Salvatore Aragona („Capo Crimini” şef de clan Cosa Nostra arestat în 2003), medicul Giuseppe Guttadauro (care a făcut închisoare pentru că a oferit un alibi fals mafiotului sicilian Enzo Brusca) şi alti membri ai „Onorata Societate” (conducerea Mafiei) activi în zona Bagheria.

Ziarele din Italia au dezvăluit că Fidirevisa a prestat servicii şi pentru Bernardo Provenzano, „Il Capo di Tutti Capi”, arestat de carabinieri în primăvara anului 2006. Avocat de tranzactii, Giangiorgio Spiess, actualul presedinte Fidinam Fidirevisa, a avut pe mana multe afaceri internationale suspecte. Numele lui apare si in scandalul Parmalat. Compania de lactate a fost devalizată până la faliment de propriile filiale offshore din diferite paradisuri fiscale. O parte din sume ajungeau la politicieni. In filiala Parmalat International din Elveţia, Spiess a fost unul dintre administratori. Acesta s-a remarcat în ‘81 când l-a apărat pe Licio Gelli, finul lui Silvio Berlusconi, într-un proces răsunător. Gelli fusese deconspirat ca fiind seful Lojei masonice P2 (Propaganda Due), care îşi propusese să instaureze o guvernare paralelă. Alţi membri P2 erau parlamentari italieni, magistraţi, poliţişti, capii gărzii financiare etc. Apărat de Spiess, Gelli a fost cercetat din nou in 1993, în cadrul operaţiunii „Mani Pulito” (Mâini curate), când zece magistraţi antimafia au pus sub acuzare întregul sistem politico-economic din Italia.

Lucio Gelli, clientul lui Spiess, a fost implicat şi în falimentul Băncii Ambrosio, o filiala a băncii Vaticanului, prin care se spălau banii Mafiei. Frauda, de 1,3 miliarde de dolari, s-a realizat printr-o reţea offshore şi conturi elveţiene. Cazul a inspirat un film din celebra serie „Nasul”.
20

Pippo Calo, „trezorierul Cosa Nostra”, a fost închis, iar Gelli a fost arestat in ţara cantoanelor. Alţii au sfârşit mai prost. Roberto Calvi, preşedintele Bancii Ambrosio, a fost asasinat la Londra. Secretara lui s-a sinucis, aruncându-se pe geam. Lucio Gelli a finanţat publicarea „operelor” lui Nicolae Ceauşescu în Italia.

Fostul patron al postului Prima TV, Cristian Burci, şi misteriosul afacerist Dumitru Creştin sunt clienţi constanţi ai cuplului Tettamanti& Spiess. Patru firme offshore din Lugano, pe care Burci si Creştin şi le asuma, sunt auditate de Fidirevisa. Numele lor: Eurorailway Holding, Elga Suisse Alimentari, RH Reg Holding si MG Media Group International Holding. În diferite etape şi tranzacţii, aceste societăţi anonime şi-au tras zeci de milioane de euro de la statul român.

Dumitru Creştin a derulat afaceri bănoase şi în comerţul dutyfree, combătut de ministrul justiţiei, Monica Macovei. El şi-a mascat interesele printr-un alt offshore elveţian, administrat de Fidirevisa: RH Reg Holding SA.

Societatea anonimă şi-a împărţit cu alţi membri ai clanului Creştin firma bucureşteană Distribution General Value SRL (DGV). Operator dutyfree, DGV a deţinut magazine pe graniţele terestre ale ţării. Şi Cristian Burci s-a „descurcat” adjudecând, fără licitaţie, de la ministerul lui Mitrea, panourile publicitare din Aeroportul „Henri Coandă”.

Cristian Burci este fondatorul televiziunii Prima TV, post obedient fostei puteri. Cultivând relatii strânse cu Miron Mitrea şi Adrian Năstase, afaceristul Burci s-a impus printre clienţii PSD. A fost asociat cu alte nume controversate: Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Adrian Petrache, cu toţii, masoni notorii.