Casa de culturä‚ a sindicatelor din municipiul suceava

Partea israeliană, reprezentată de Peter Blunn, a fost implicată în scandal prin dubiosul capital vărsat la Credit Bank în valoare de 11milioane USD.

Al doilea mort suspect în acest caz a fost vicepreşedintele băncii Steriu Popescu, care deşi avea interdicţie de a trece graniţele României, va părăsi totuşi ţara cu complicitatea autorităţilor tocmai în momentul când poliţiştii de la IGP lucrau de mama focului la dosarul lui. Ulterior se va „îmbolnăvi” de deces.

Ajungem la a treia moarte cu caracter „neconvenţional”: Emil Cioflan. Un profesionist a cărui apartenenţă la masonerie este deja notorie în cercul prietenilor lui şi a apropiaţilor din bancă. Era un veritabil cunoscător al speculaţiilor financiare şi un expert de primă talie. Mulţi dintre discipolii săi lucrează încă la B.N.R. şi Ministerul Finanţelor. Făcând investigaţii mai adânci, în ape tulburi, se constată că prăbuşirea băncii Credit Bank a fost rezultatul în timp a unui scenariu dirijat din umbră de către Mugur Isărescu şi apropiatul său din masonerie, Costel Iancu.

Interesante sunt similitudinile acestui caz românesc cu un alt dosar, italian de această dată, care a fost deschis odată cu constatarea asasinării fostului preşedinte al Băncii Ambrosiano, pe nume Roberto Calvi şi masonul Licio Gelli, cel care conducea renumita lojă masonică Propaganda Due (P2).

După mai bine de 20 de ani de la moartea sa, în iulie 2003, justiţia italiană a ajuns la concluzia că Roberto Calvi nu s-a sinucis, ci a fost victima unui asasinat. Bancherul a fost găsit spânzurat sub un pod londonez pe 18 iunie 1982 conform unui ritual masonic, având buzunarele pline de pietricele şi bucăţi de cărămidă, un paşaport fals şi aproximativ 15000 USD în diferite valute. Cu o zi înainte ca trupul bancherului să fie găsit, secretara acestuia, Teresa Corrocher s-a sinucis la Milano, „aruncandu-se” de la etajul al patrulea al sediul băncii, din biroul pe care îl ocupase până de curând şeful său.

În ambele cazuri observam acelaşi lucru. Actorii principali nu părăsesc scena, ci numai secundarii şi dublurile, care de cele mai multe ori se transformă în victime colaterale.
14. INTERNAŢIONALA ORTODOXĂ – ULTIMA CREAŢIE A MASONERIEI BOLŞEVICE

Există o tradiţie politică şi intelectuală care a încercat să suprapună până la identităţile panslavismului şi ortodoxia cu interesele imperiale ale Rusiei.

Între 21 şi 22 septembrie 2006, la Moscova a avut loc o întâlnire a unui grup de partide politice din ţări ortodoxe, pe tema „Popoarele ortodoxe în sistemul ordinii mondiale”.

Acţiunea prefigurează şi o posibilă creaţie a laboratoarelor specializate ruseşti, cu implicaţii provocatoare majore: o „internaţională” a ortodoxiei. Lovitura politică ar putea conferii Rusiei o revigorare a spaţiului de influenţă slav ex-sovietic şi totodată, o contralovitură la mişcările conservatoare procatolice din Europa occidentală, cum ar fi Partidul Popular European.

Nu este exclus ca, începând cu anul 2008, dacă masoneria bolşevică obedientă Kremlinului va implementa şi dezvolta acest proiect, „Internaţionala Ortodoxă” să fie reprezentată în Parlamentul European prin intermedul Greciei, Bulgariei şi României, ţări majoritar ortodoxe.

Dezvoltarea lansată la Moscova cu privire la necesitatea creării unei „Internaţionale” pentru apărarea civilizaţiei ortodoxe, merită analizată profund.

De-a lungul istoriei, pentru noi, românii, priviţi ca o simplă haltă pentru că suntem aşezaţi în drumul spre Constantinopol, apropierea de Moscova nu afost benefică. Rezultatul? Cele 13 invazii ruseşti în urma cărora Rusia a devenit „duşmanul nostru natural”, după cum a denumit-o celebrul om politic Tache Ionescu.

Apropierea de Rusia în actualele premise geo-politice nu reprezintă nimic altceva decât o capcană antiUE născută în laboratoarele secrete ale Kremlinului, „Internaţionala Ortodoxă” nu este doar o replică la Axa Bucureşti-Londra-Washington.

În afară de o încercare de renaştere a relaţiilor bilaterale cu gigantul urs rusesc, ea este şi o provocare religioasă, bine orchestrată de masoneria bolşevică, care a reuşit în ultimii 10 ani să penetreze factorii de decizie din sânul Bisericii Ortodoxe Române.

În ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viaţa politico-spirituală românească: o apropiere invidioasă, dar tenace, deşi aparent fără demers programatic, a unor personalităţi din clerul înalt din Biserica Ortodoxă Română, de segmente declarate masonice, în speţă, de Marea Lojă Naţională din România, condusă de Eugen Ovidiu Chirovici.

Este vorba de Episcopi şi Mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod, dar şi de reprezentanţi ai clericului mijlociu. Ca personalităţi clericale invocate insistent în ultimii ani şi din a căror agendă, relaţiile cu masoneria roşie au devenit un loc comun, îi cităm pe: IPS Teofan – fost Sinaitul, azi Mitropolit al Olteniei (Loja Armonia, Craiova); IPS Ambrozie Sinaitul vicar patriarhal (Loja Armonia, Craiova); IPS Teodosie Tomitanul (fost Snagoveanul), în trecut Episcop vicar la Mitropolia Bucureştilor (Loja Ovidius, Constanţa), IPS Sofronie, Drincec, Episcop de Gyula (în relaţie cu Loji maghiare).

IPS Teofan Tomitanul (fost Snagoveanul) a ajuns strategic în Dobrogea cu sprijin clar PSD, în contextul în care, influenţa Marelui Maestru al M.L.N.R., Eugen Ovidiu Chirovici, a fost folosită ca Arhiescopia Tomisului să fie ridicată la rang de Mitropolie. Manevra avea un dublu scop: trebuia să aducă masiv voturi pentru PSD şi, pe de altă parte, să creeze şansa unei contracandidaturi la funcţia de Patriarh, celei tradiţionale, a Moldovei. Cu alte cuvinte, să schimbe cutuma alegerii şefului Autocefaliei române.

Rezultatul alegerilor din toamna lui 2004 a dat peste cap aceste planuri. Arhiepiscopia Tomisului ne va rezerva şi alte surprize publicistice cu dezvăluiri financiare şi... amoroase.

Dacă despre cele financiare publicul cititor are cunoştiinţă, mai puţini sunt cei care au habar de moravurile homosexuale ale IPS Teofan Tomitanul, fost Snagoveanul, acesta făcând parte dintr-un club select al homosexualilor cu bani, organizat sub formă de castă, şi condus din umbră către Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Acest adevăr a ieşit la iveală odată cu scandalul izbucnit la vârful PSD în urma declaraţiilor făcute de către Senatorul Antonie Iorgovan în cursul lunii martie 2006, prin care acesta îi atacă virulent pe cei care fac parte din „gaşca lui Adrian Năstase”, gaşcă al cărei „criteriu de apartenenţă este homosexualitatea, masoneria şi infracţionalitatea”.

În cazul în care Adrian Năstase ajungea Preşedintele României, se trăgeau toate sforile politice pentru ca membrul clubului lor de gay, IPS Teofan Tomitanul, să devină următorul Patriarh al României. Singurul care i-ar fi stat în calea accederii la putere al lui IPS Teofan Tomitanul, era IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei, care conform tradiţiei ar urma să fie Patriarh. S-a conspirat până acolo, încât dacă presiunile politice exercitate de către Adrian Năstase, B.O.R. nu ar fi schimbat cutuma alegerii şefului Antocefaliei române, atunci s-ar fi trecut la Planul B. Acest Plan B pregătea asasinarea prin otrăvire lentă (în mâncare) a IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei de către o grupare masonică din Iaşi aflată mai tot timpul în apropierea acestuia şi care poza în creştini elavioşi (vezi cazul procurorului Luminiţa Şega).

IPS Vicenţiu Ploieşteanul, cunoscut fiind prin manifestările sale antimasonice, a intrat în posesia informaţiilor legate de această conspiraţie din sânul B.O.R. şi a adus-o imediat la cunoştiinţa Patriarhului Teoctist, iniţiind procedurile ecleziastice de rigoare, pentru a bloca astfel planurile masoneriei de a-şi instala propriul Patriarh.

Chiar dacă iniţial planurile au fost stopate, IPS Tomiţeanul, şi-a continuat nestingherit activităţile oculte, construindu-şi propriul sistem relaţional în jurul a două centre de putere, unul masonic şi celălalt bisericesc.

Primul centru de putere este situat în interiorul M.L.N.R. şi a fost construit de către IPS Tomiteanul cu sprijinul direct al fraţilor masoni înregimentaţi în lojile Phoenix, Poarta Stelelor, I.H.Rădulescu, România Modernă şi SF. Andrei.

Dintre aceşti fraţi masoni manipulatori îi enumerăm pe cei mai „evlavioşi” şi anume: Preot Viorel Stelian Popa; Preot Emil Nedelea Cărămizan; Arhim. Visarion Marinescu; Preot Ionel Marcu; Preot Varsenufie (nepotul lui I.Talpeş) –Vicar la Episcopia Bucureştilor şi Preot Nicodim de la Crasna (Mănăstirea din Prahova).

Contactele cu „vârfurile” masoneriei ale excelenţei sale I.P.S. Tomiteanul, sunt mijlocite de către venerabilul lojii masonice Sf. Andrei din Bucureşti, respectiv notarul public Vişu Corneliu, fost ofiţer de securitate în cadrul Direcţiei I – Serviciul Culte religioase. Vişu Corneliu primise ordinul de recrutare în calitate de informator al cetăţeanului Teodosie Petrescu (actual IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului) în anul 1987 de la şeful său direct, ofiţerul superior de securitate, Vasile Căciulă, care după anul 1989 a ales să-şi schimbe numele şi profesia, din securist devenind avocat. În ceea ce priveşte profesia, Vişu Corneliu a urmat acelaşi plan, devenind peste noapte notar public.

Acest personaj controversat în lumea masonică, care în timpul regimului comunist avea în „lucru” dosarul de informator al IPS Tomiteanul, a reuşit cu ajutorul preoţilor ortodocşi din sânul masoneriei să pună bazele unei noi biserici simbolice templiere, interdominaţionale, care fabrică preoţi pe bandă rulantă.

Locaţia acestui nou cult religios intitulat „Biserica Interdenominaţională Templieră” se află în incinta Mănăstirii Plumbuita din Bucureşti, unde fraţii masoni se întâlnesc în secret pentru a-şi săvârşi ritualurile păgâne.

Având în vedere planurile de expansiune ale acestei noi secte, masonii au numit în fruntea acestei pseudo-biserici un episcop de România, în persoana lui Silviu Dopan, de profesie inginer constructor şi fost venerabil al lojii masonice „Poarta Stelelor” din Bucureşti.

Celălalt centru de putere la care făceau referire este coordonat direct de la Kremlin, prin intermediul Mitropoliei Moldovei, obedientă Patriarhiei Rusiei. Această organizaţie ocultă ortodoxă rusă este condusă de către mitropolitul (colonel KGB) al Moldovei, Vladimir; episcopul (colonel KGB) Victor Ovcinicov şi episcopul Petru Mustaţă.

Organizaţia naţională a reuşit să construiască pe teritoriul României o reţea vastă de colaboratori în sânul B.O.R., o frăţie neobolşevică în adevăratul sens al cuvântului, care are ca principal scop distrugerea punţilor de legătură construite între Vatican şi Patriarhia Română.

Aceşti preoţi masoni, sunt libercugetătorii care dezbat pe la colţuri apologia „umanismului” şi „secularismului”, tropăind încă în pas de marş forţat în Biserica noastră naţională şi militând impotriva ridicării Catedralei Mântuirii Neamului.

Decadenţa actuală din România, încurajată prin utilizarea la extrem a agenţilor de influenţă neobolşevici, a permis în toţi aceşti ultimi15 ani atacarea pilonilor principali necesari formării tinerei naţiuni democratice române şi ai instituţiei divine care ne garantează mântuirea neamului, Şcoala şi respectiv Biserica.

Mai mult, masonii bolşevici înfiltraţi în sânul autorităţilor statului român, au declanşat o agresiune fără limite la adresa Bisericii. În ceea ce priveşte Fundaţia Gojdu, Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat public nemulţumirea faţă de acest proiect şi a precizat cât se poate de clar că în cazul în care va fi votat de parlamentari, va ajunge chiar şi la CEDO.

În acelaşi timp, dintr-un colţ de ţară Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, îşi arată nemulţumirea faţă de refuzul autorităţilor de a restitui Bisericii ceea ce i-a aparţinut. De ani de zile, Înaltul prelat face acest lucru, însă el nu este băgat în seamă.

Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti. De luni întregi, mii de credincioşi, fie ei catolici sau ortodocşi, protestează faţă de ridicarea unui imobil înalt de 19 etaje lângă acest locaş. Vocea lor nu este însă auzită de nimeni.

Toate aceste lucruri arată că în anul 2006, la 16 ani de la căderea regimului comunist, România este condusă în continuare de forţe oculte care nu au nici cel mai mic respect faţă de Biserică.
15. MASONUL VICTOR BABIUC ŞI TRANSPORTURILE DE ARMAMENT

Despre unul dintre masonii care au ocupat, după Revoluţia din Decembrie 1989, în România, mai multe fotolii de ministru, vom scrie în continuare. Este cazul lui Victor Babiuc, un om de un orgoliu deosebit, fost consilier la fabrica de tractoare din Braşov, deşi în perioada comunistă nu a fost membru P.C.R.

Victor Babiuc şi-a creat o aureolă de eminenţă cenuşie în anumite cercuri, mai ales după 1997, când deputatul P.U.N.R. Vasile Matei l-a acuzat că este mason şi că acest lucru ar fi în contradicţie cu calitatea sa de ministru. „Nici nu ştiu cine este acest Matei. N-am făcut un secret din faptul că sunt mason, dar le-am adus aminte celor de la Comisia de apărare că au fost masoni şi prim-miniştrii şi miniştrii ai apărării şi culturii. M-am retras în 1997, sau mai bine zis am intrat în adormire cum spun masonii, pentru a nu mai exista astfel de acuzaţii”, spune Babiuc, căruia Dan Amedeo Lăzărescu i-a propus chiar, la un moment dat, să preia conducerea M.L.N.R.-ului.

Ministru de patru ori, Victor Babiuc a fost unul dintre personajele de prim-plan ale schemelor guvernamentale între anii 1990-2000. Începând cu luna februarie a anului 2005, Victor Babiuc devine preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, funcţie pe care a preluat-o de la George Cojocaru, care a deţinut-o timp de 15 ani.

Prin plecarea sa din P.D. în februarie 2000, prin demisie, Victor Babiuc va produce o criză politică, fiindcă partidul care-l susţinuse politic i-a retras public sprijinul, iar el nu a demisionat din funcţia de ministru al Apărării, cum ar fi trebuit să o facă: la timp! Presa a mediatizat pe larg acest scandal politic, în care lui i-au fost aduse numeroase acuze publice, una dintre ele fiind alături de „fraţii” săi, masonii Corneliu Ruse, Nicolae Alexandru şi Costel Iancu. Supervizarea întregii operaţiuni a fost făcută de către protectorul din umbră a celor de mai sus, şi anume senatorul Ioan Talpeş, care în anul 1995 deţinea funcţia de director al S.I.E. şi membru al C.S.A.T.

Victor Babiuc a fost ministru al apărării în perioada noiembrie 1996- februarie 1998. Din datele existente la S.R.I. reiese că factori de răspundere din M.Ap.N., precum generalii Zaharia, Dohotaru, Florentin Popa precum şi ministrul de la acea vreme, Victor Babiuc, erau foarte preocupaţi de buna derulare în secret a unui contract realizat de Romtehnica, pentru vânzarea de armament Iranului. Prin semnarea şi derularea acelui contract, statul român încălca flagrant embargoul impus de comunitatea internaţională Iranului.

Povestea contractului realizat de Romtehnica, pentru vânzarea de rachete aersol, cu Iranul, era destul de complicată. Ea face parte din marile afaceri ascunse sub eticheta „transporturi speciale” ale statului român care s-au derulat şi după decembrie 1989 pe aceleaşi scheme stabilite în timpul lui Nicolae Ceauşescu. Practic, această afacere a fost pusă la cale de către masoneria bolşevică, sub umbrela M.Ap.N., prin Romtehnica, lucrându-se la nivel înalt. Conform datelor pe care le deţineau, vizita delegaţiei iraniene a avut un caracter ultrasecret.

Delegaţia română a fost condusă de colonelul Ion Nicolae, actualmente director de import la Romtehnica. Contractul a fost bătut în cuie după ce argumentul Florentin Popa a dat OK-ul. Se ştie că acesta, în calitate de şef al Înzestrării Armatei era aceste tranzacţii cu armament şi că atunci când era vorba de comisioane, la „întaintare” era băgat căpitanul Norocel, despre care SRI are informaţii că ajunsese să joace la ruleta de la cazinoul hotelului „Sofitel” chiar şi 3000 de dolari într-o noapte.

Contractul Romtehnica-Ministerul Apărării din Iran a fost semnat în luna noiembrie a anului 1995. Acest document poartă nr.29273R/95 şi are 25 de articole. Suma exactă este de 8,904,034 USD. Banii pe acest contract au intrat într-un cont al Romtehnica de la B.R.C.E. (defuncta Bancă de Comerţ Exterior). Plăţile au fost realizate de iranieni prin conturi din Bank Markazi şi Bank Sepah. În contract, produsul vândut de România, mai precis rachetele aersol poartă următorul cod: System 2k12 M3.

La S.R.I. există înregistrări din perioada 1996-1998, ale unor convorbiri telefonice între personaje importante din structura M.Ap.N., în care aceştia discutau inclusiv probleme legate de tranzacţiile de armament, dar şi despre o „xerocopie” a contractului cu Iranul. Transporturile speciale de armament erau realizate cu un avion tip „charter” bulgăresc, pe ruta Pakistan, cu sprijinul direct al serviciilor secrete ruse, care erau de fapt şi iniţiatorii unor proiecte de asemenea anvergură.

În documentele de expediţie, rachetele erau trecute sub marca „piese de schimb pentru instalaţiile de lansare rachete şi accesorii”. Sistemul S75M3 „Volhov” este destinat apărării aeriene cu baza la sol împotriva atacurilor cu avioane, rachete cu aripi, aerostatelor automate în derivă şi a altor tipuri de ţinte aeriene, în orice condiţii meteo, de timp şi anotimp.

România semnase un parteneriat pentru pace cu NATO, ceea ce înseamnă că prin vânzarea acestor tipuri de rachete Iranului, oficialii statului român au încălcat înţelegerea şi au pus în pericol stabilitatea internaţională.

Alte persoane, decât cele menţionate, care ar putea oferi detalii despre această operaţiune sunt Ghe. Tinca, fost ministru al Apărării Naţionale, generalul Dumitru Cioflină, fostul şef al Statului Major General, colonelul Toma Anton, fost director al Romtehnica, şi colonelul Costică Lapteş, fostul şef al Grupului Industrial al Armatei Regie Autonomă (GIARA).
16. M.L.N.R.UL ŞI RITURILE SALE BOLŞEVICE DE PERFECŢIONARE

Marea Lojă de pe un teritoriu (de regula teritoriu naţional) este o structură reprezentativă şi administrativă pentru toţi masonii care au rezidenţă pe acest spaţiu bine determinat.

Pe un teritoriu al unei Mari Loji pot funcţiona unul sau mai multe „Rituri de perfecţionare”. Acestea pot exista atâta timp cât sunt acceptate de Marea Lojă, iar între cele două corpuri masonice distincte există un concordat.

Riturile au o structură specifică şi un regulament propriu, fiind înregistrate în lumea civilă (profană) independent de Marea Lojă.

În România, activează la ora actuală trei corpuri masonice de perfecţionare care au primit patenta (autorizaţia) de funcţionare, după cum urmează:
1. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, condus de Constatin (Costel) Iancu în calitate de Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33 şi Ultim;

2. Ritul de York, condus de Ştefan Mişu în calitate de Mare Guvernator General al Marelui Colegiu Suveran al Ritului de York din România.

3. Ritul Antic şi Primitiv de Memphis şi Misrain, condus de Gheorghe Florea în calitate de Mare Suveran şi Mare Comandor.
Întrucât în paginile prezentului raport am prezentat în mod detaliat activităţile derulate atât în plan masonic cât şi profan de câtre controversatul personaj Costel Iancu, nu vom mai reveni asupra prezentării corpului masonic pe care-l conduce.

În consecinţă, vă vom prezenta informaţii legate de existenţa celorlalte rituri de perfecţionare, introduse în România pe aceeaşi filieră rusă ca şi în cazul R.S.A.A. Deci, să începem cu Ritul de York.

Ritul de York este autorizat să funcţioneze în România începând din 11 ian. 1999, an în care masoneria română a primit patentă de înfiinţare, din partea Greciei, pentru lojile de perfecţiune aparţinând acestui corp masonic.

Lucrările masonice ale acestui rit se ţin la Marele Templu Masonic situat în com Periş, jud. Ilfov, sub atenta supraveghere a Marelui Guvernator General al Colegiului Sveran al Rituluide York, în persoana mult controversatului Ştefan Mişu.

Interesant de remarcat este faptul că S.U.A. şi Anglia nu au autorizat niciodată funcţionarea Ritului de York în România, Masoneria din Grecia, în urma presiunilor venite pe căi oculte direct de la Kremlin, a acţionat în consecinţă şi a eliberat patenta de înfinţare a acestui rit în România, fără avizul marilor puteri masonice.

Dar cine este Ştefan Mişu? Este un fost ofiţer de securitate care după evenimentele din dec.1989 a devenit pentru scurtă vreme adjunct al şefului secţiei S.R.I. din jud. Prahova, ulterior lansându-se în afaceri dubioase pe „spinarea” statului român. Abuzând de prerogativele funcţiei de prim-adjunct al directorului S.R.I., gen Victor Marcu îşi va înfiinţa propria firmă, denumită S.C. Macons et CO. S.A., pe care o va înregistra oficial pe numele fiicei sale şi a colonelului de securitate Ştefan Mişu. La scurtă vreme, firma îşi extinde activităţile în Belgia cooptând o serie de clienţi, proveniţi, în majoritate din structurile spionajului ceauşist.

Un client al fostei reţele DIE condusă în Belgia de câtre col. Mâşu este Vasile Palade, parohul bisericii Ortodoxe române din Bruxelles, implementat în Belgia în 1978. După revoluţie, Palade s-a implicat împreună cu şeful său de reţea, col. Mâşu, în aşa-zisa acţiune de ajutorare a României, sub acoperirea fundaţiei „Speranţa şi Fiii”.

Din vechea reţea D.I.E. pe spaţiul belgian, recuperată de generalul Marcu, prin Mâşu, face parte şi Liviu Hagiu, bun amic cu un alt mason controversat şi anume generalul de securitate Gabriel Homotescu, cu care s-a cunoscut la sfârşitul anului 1978 când Liviu Hagiu a fost „repatriat” şi repartizat la Întreprinderea Confex din Bucureşti.

Poate cea mai importantă piesă a colonelului Mâşu este Letiţia F. Lzbaert, care conduce aşazisa Casă Românească din Anttwerpen, împreună cu Marian Luchian, pictor de icoane. Letiţia se ocupă şi cu afaceri cu diamante. Omul ei de legătură este Ion Tranco, fost subinginer până la revoluţie, şi după aceea jurnalist la Craiova.

Afacerile „în interes de serviciu” derulate în perioada cât a fost „la post” în Belgia, i-au mărit considerabil averea nedeclarată a col. Mâşu cu două reşedinţe: una în Avenue Chateau de Wahlzin 16, şi cealaltă în Boulevard E. Bockstael 63, ambele în Bruxelles. Acesta este personajul care a fost desemnat de către serviciile secrete ruse să conducă noul corp masonic înfiinţat în România, sub titulatura de Ritul York.

Dacă la prima vedere, acest rit masonic din România se prezintă ca o organizaţie elitistă, cu vechi tradiţii, după o cercetare în profunzime, lucrurile se schimbă radical. Masoneria elenă nu a fost aleasă întâmplător în procesul de „năşire” a acestui corp masonic pe plaiurile mioritice. Grecii au o oarecare tradiţie în cultivarea masoneriei revoluţionare, roşii, de tip bolşevic, iar această tradiţie masonică elenă işi trage rădăcinile din „Partidul Socialist (Pasok)” şi „Gruparea de extremă stângă 17 noiembrie”, organizaţii susţinute logistic de KGB.

La suprafaţă se află Organizaţia, o grupare care are rol politic, respinge violenţa şi practica discursul ideologizat. La celălalt pol, la subsol, există infernul, grupul militar secret al Organizaţiei, însărcinat cu asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, trafic de arme, droguri, prostituţie şi altele.

Toate partidele comuniste din întreaga lume susţinute de Moscova au avut dubla structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii, precum grupările teroriste: 17 Noiembrie, Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, etc.