Ce nu este in regula cu viata ta
Yüklə 77,54 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- COR – 45 Eu stau la uşa ta şi bat Tema III - Poezie: Al Tău sunt Încheiere – COR – 156 Rugă de seară
- COR – 178 Cu Isus sau 176 Isuse scump
- Lucrurile de valoare
- Ce nu este în regulă în viaţa noastră
- Titlu : Al Tău sunt Sursa : Intercer Autor : Elena Prisacaru
|
Ce nu este în regulĂ cu viaţa ta? Benone Cătană CUPRINS:
Deva, 28 octombrie 2006 TEMA I A Un scriitor german, Max Eyth a scris o nuvelă intitulată „Tragedie profesională”. E vorba de un tânăr inginer care, printr-un straniu concurs de împrejurări primeşte o comandă foarte importantă. I se cere să construiască un pod deasupra unui fluviu, într-un loc unde acesta devenise un adevărat braţ de mare... Dificultatea proiectului consta şi în faptul că podul urma să fie supus acţiunii fluxului şi refluxului, iar la începutul perioadei respective tehnica nu dispunea încă de mijloacele moderne. Tânărul construieşte acest uriaş pod... Când a fost gata s-a sărbătorit inaugurarea cu muzică, drapele şi ziarişti. Oficialii trec cu trenul peste pod... Tânărul inginer era în centrul atenţiei tuturor. Numele lui figurează în toate ziarele. Acum era un om cu faimă... La Londra deschide un uriaş birou de arhitectură şi se căsătoreşte cu o fată bogată. El are tot ce-o doreşte inima... Şi totuşi, în viaţa lui este un secret ciudat care-i întunecă viaţa, un secret ştiut numai de soţia lui. Totdeauna când vine toamna el dispare... El pleacă să vadă podul... Noaptea, când furtuna urlă şi ploaia se năpusteşte în rafale, atunci stă la picioarele podului, învăluit în impermeabil... şi tremură de frică... El simte literalmente forţa furtunii care se dezlănţuie împotriva stâlpilor... Şi de fiecare dată reface calculele pentru a se asigura că ei sunt destul de solizi, că a evaluat corect forţa vântului... Când a trecut furtuna, pleacă din nou la Londra şi redevine omul celebru care ocupă un loc aşa de important în viaţa metropolei. Nimeni nu observa teama tainică ce îl roade... Oare e bine construit podul? Oare e destul de puternic? Într-o noapte cu furtună grozavă, el vede un tren angajându-se pe pod. El urmăreşte cu privirea lanternele roşii de la ultimul vagon. Deodată ele au dispărut şi ştie că trenul s-a prăbuşit în apele adânci ale mării înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc... TEMA I B Oare nu este aceasta istoria vieţii noastre? Noi toţi construim un pod - podul vieţii noastre... Şi uneori când avem câte o noapte fără somn sau când ne tulbură ceva deosebit, se trezeşte teama: Am construit oare corect podul vieţii mele? E destul de solid pentru a putea rezista furtunilor care mă ameninţă? Şi atunci ştim foarte precis că ceva nu e în regulă! Podul vieţii noastre nu e în ordine! Cine ar putea să nu recunoască lucrul acesta? Fiecare din noi putem spune „Perfect în ordine? NU! Ar trebui multe să fie altfel!” S-ar putea să nu ştim exact ce anume nu e în ordine, sau unde este punctul slab, sau simţim cu toţii lucrul acesta... Multe ar trebui să fie altfel... Ce anume? De unde să începem? Cine ne-ar putea descoperi?... Lucrurile de valoare Azi noapte s-a cutremurat pământul - a câta oară? – uimit şi el de câte se-ntâmplară pe suprafaţa lui… O clipă, doar o clipă ne fuge planeta sub picioare şi totul devine fără valoare: ştiinţa slabă înţelepciunea oarbă puterea mută iar avuţia surdă… Nu! N-are cum să ne placă, dar totdeauna când Dumnezeu vorbeşte omul trebuie să tacă! Ieşim cât mai iute afară, nu ne pasă chiar dacă tot ce rămâne în casă va fi poate acoperit de ruine, destul să ştim că mama şi tata şi copiii sunt bine… A doua zi e parcă prima dintr-o nouă eră, e ca un nou început de har plutind în atmosferă… Poate de-acum vom avea gânduri noi, mai curate, poate lumea va avea altă faţă, mai întoarsă către dreptate; Poate adevărul va ieşi din eclipsă, poate nu vom mai sta indiferenţi la Apocalipsă, poate uitarea nu se va aşterne iar şi poate rugăciunile făcute atunci nu vor fi fost în zadar… Altfel, Dumnezeu va trebui să vorbească mai clar şi mai tare şi nu doar printr-o blajină cutremurare... Azi noapte s-a cutremurat pământul şi probabil nu pentru ultima oară… O clipă, doar o clipă ne-a fugit totul de sub picioare ca să-nvăţăm care sunt lucrurile cu adevărat de valoare… Benone Cătană – 28 10 2004 TEMA II A Dapozzo este un evanghelist francez. Din lagărul de concentrare s-a întors cu un braţ zdrobit... El a scris următorul episod care s-a petrecut în lagăr, un episod care l-a marcat pentru toată viaţa. El povesteşte: În locul acela în care eram prizonier, m-a chemat într-o zi la el comandantul lagărului. Am fost dus într-o cameră unde era pusă masa, dar cu un singur tacâm... Apoi a intrat comandantul. Mie îmi era o foame de lup... Comandantul s-a aşezat la masă şi a fost servit cu un ospăţ regesc... Un fel după altul... Iar eu trebuia să stau acolo şi să-l privesc... El îşi lingea buzele iar eu muream de foame... Dar ce era mai rău încă nu venise... La sfârşit i s-a adus cafeaua. Atunci a scos un pacheţel pe care l-a pus pe masă şi a spus: „Ştii ce am aici? E un pacheţel trimis de soţia ta... E plin de prăjiturele!” Ştiam câte nevoi sunt acasă, ce puţină mâncare era, şi-mi închipuiam cât de mult trebuia să fi economisit soţia mea ca să le facă şi să mi le trimită... Comandantul a început să le devoreze una câte una... Atunci l-am rugat: „Daţi-mi vă rog măcar una, nu vreau s-o mănânc, ci s-o păstrez ca amintire de la iubitoarea mea soţie!”... Dar el a mâncat-o şi pe ultima zâmbind... Acestea sunt clipe de maximă revoltă când exasperarea atinge punctul culminant şi se transformă în ură. Dar în acea clipă am devenit conştient ce înseamnă „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre” (Romani 5,5) şi Duhul Sfânt mi-a adus în imagine pe Isus răstignit şi mi-am spus că El a murit şi pentru mine, şi a murit şi pentru acest comandant... Am simţit dragoste pentru omul acesta şi m-am gândit: Bietul de tine! Tu n-ai pe nimeni care să te iubească... Dacă aşa te porţi cu toţi, înseamnă că eşti înconjurat numai de ură! Ce bine că eu sunt copilul lui Dumnezeu! Comandantul a simţit atitudinea lui Dapozzo. I-a văzut dragostea din privire... N-a mai putut suporta, s-a sculat de la masă şi... dus a fost! Dar istoria nu s-a terminat. După război Dapozzo l-a vizitat pe comandant de ziua lui. Când l-a văzut, fostul comandant a pălit: „Ai venit să te răzbuni?” DA – a răspuns Dapozzo, vreau să mă răzbun! Aş vrea să primiţi tortul acesta, să vă urez LA MULTI ANI! şi să stăm o clipă împreună!... TEMA II B Un creştin care s-a supus în totul Domnului Hristos nu se mai află sub stăpânirea urii, ci a fost eliberat de orice urmă de dorinţă de răzbunare pentru că „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima lui”. Ce ar fi fost însă ca în momentul de maximă iritare şi de ură să fi apărut în mintea lui Dapozzo nu imaginea lui Isus pe cruce, ci imaginea unui sportiv care luptă pentru locul I, imaginea unui rocker gata să înghită microfonul, sau a unui actor cu o armă în mână, gata să-şi facă dreptate?... Ce nu este în regulă în viaţa noastră? Ce lucruri ar trebui schimbate? Poate că nu ştim exact, dar un lucru ştim exact şi anume că trebuie început cu Isus. Imaginea Lui trebuie să fie adânc plantată în suflet şi în gând, şi atunci toate celelalte lucruri se vor pune în ordine. El bate la uşă şi are o singură dorinţă: să stea de vorbă cu mine şi cu tine, să petreacă mai mult timp în compania noastră. Să nu fie doar un slujitor supus care ne ascultă rugăciunile şi care ne ajută în nevoile noastre. El vrea să fie exact ceea ce este, adică un Frate bun, un Prieten adevărat. Vrei şi tu lucrul acesta? DRAGOSTEA Când vorbim despre iubire se ivesc zorile ... când iubim, răsare soarele; când facem un cântec despre dragoste se desfac mugurii în floare, când dragostea cântă se împlineşte timpul de cules ... Si inima celui care iubeşte, ştie bunătatea şi mila, cunoaşte bucuria si zâmbetul, unui strop de fericire; cunoaşte tristeţea şi boabele de rouă din lacrimile celor care au nevoie de iubire, căci dragostea acoperă totul, crede totul şi suferă totul... De aceea cel care ştie că dragostea vine senină şi netulburată de la Dumnezeu poate să spună oamenilor de pe această planetă, că atunci când vorbim despre iubire se ivesc zorile si când iubim răsare Soarele dreptăţii noastre.
Ostaşi cu lănci, stau pe cai, mercenari aruncând zarurile, o mulţime pestriţă, femei ce plâng, farisei batjocoritori, oameni care stau mai aproape sau mai departe de Isus. Deasupra tuturor se înalţă cele 3 cruci... Şi este acolo, în tabloul lui Hans Memling ceva deosebit... În mijlocul mulţimii, la piciorul crucii este un spaţiu liber. La ce s-o fi gândit pictorul când a lăsat locul acela liber. Veţi spune că nimeni n-ar fi îndrăznit să stea chiar aşa de aproape de Isus, când soldaţii romani era conducătorii evenimentului... Poate că aveţi dreptate... Totuşi pictorii medievali nu pictau nimic la întâmplare. Este o regulă binecunoscută, ca de altfel în toate operele de artă, fie cele plastice, fie cele literare sau muzicale. Numai amatorii pot lăsa elemente negândite în operele lor... Pictorul Hans Memling are un mesaj. El vrea să spună: „Aici lângă crucea lui Isus e un loc liber! Aici este locul tău!” Titlu : Al Tău sunt Sursa : Intercer Autor : Elena Prisacaru Tu ştii: de frunze eram plin, -Şi nimeni nu era ca mine- Dar seva mea era venin! Apoi, Te-am cunoscut pe Tine! Eram mai rău decât un spin! -Ce falnic mă credeam sub soare!- Dar Tu aveai un plan divin. Mi-ai arătat ce-nseamnă….MARE!
Iar eu ziceam “puţin îmi pasă”. Cu-a Ta iubire ai udat Viaţa mea, de-ambiţii roasă! Cu Duhul Sfânt m-ai căutat. Şi a murit răul din mine. De răutate m-ai scăpat. O, Doamne, nimeni nu-i ca Tine! Nu am cuvinte să Te cânt. Tu mi-ai schimbat şi mers şi gând. Primeşte-al laudei cuvânt. Primeşte-mă căci al Tău sunt! ÎNCHEIERE Dragi prieteni! Dacă podul vieţii noastre are vreo defecţiune, dacă în construirea lui n-am ţinut seamă de toate elementele din jur care s-ar putea dezlănţui contra noastră, dacă simţim că e ceva de refăcut şi poate nu ştim cum şi nu ştim de unde să începem, să-L lăsăm pe Isus să intre în inima noastră. Să-i facem loc, şi să-i facem timp. Să plantăm imaginea Lui cât mai adânc în conştiinţa noastră. În felul acesta El poate susţine pilonii puternici ai podului vieţii noastre. Şi atunci când vor veni în calea noastră momente când foarte uşor ne-am putea mânia, ne-am putea descuraja, vom simţi puterea Lui, prezenţa Lui care rezolvă totul. Mai mult decât atât: relaţia cu El va produce acea bucurie despre care El Însuşi spune „vreau ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie DEPLINĂ!” (Ioan 15,11) Un pastor a întrebat pe cineva: - „Tu eşti creştin?” - „Bineînţeles - a fost răspunsul. Doar nu sunt musulman!” Şi pastorul a continuat: - „Dacă eşti creştin, spune-mi te rog: ai simţit vreodată o aşa bucurie că eşti creştin încât să nu poţi dormi noaptea?”
"Am cerut de la Dumnezeu putere Ca să reuşesc în viaţă; Am fost făcut slab Ca să învăţ să ascult în umilinţă... Am cerut sănătate Ca să fac lucruri mai importante; Mi s-a dat boala Ca să fac lucruri mai bune... Am cerut bogăţie Ca să fiu fericit; Mi s-a dat sărăcie Ca să fiu mai înţelept... Am cerut putere Ca să fiu slăvit de oameni; Mi s-a dat slăbiciune Ca să simt nevoia de Dumnezeu... Am cerut toate lucrurile Ca să mă bucur de viaţă; Mi s-a dat viaţă Ca să mă bucur de toate lucrurile... Nu mi s-a dat nimic din ce-am cerut, Dar mi s-a dat tot ce-am putut spera vreodată. În ciuda dorinţelor mele, Mi s-a răspuns la o rugăciune nerostită." Calea către Hristos trece pe la cruce Prin umilinţă şi suferinţă la biruinţă… Mai mult mă atrage calea spre culme Decât calea cea largă spre lume: Cineva le ştie şi le suportă pe toate Părinte - şi Tată şi mamă - şi Frate… Am stat departe de Tata o vreme Ca un copil răzvrătit ce se teme… Nebunia mea voiam s-o plătesc, Să fac orice şi oricât, să mă chinuiesc, Numai să-L împac pe Tatăl meu, Deşi plecat, să mă pot numi totuşi fiul Său, Nu voiam să m-apropii de casă, Să-L las înainte să-mi iasă, Cu gura mea umilit să rostesc „Primeşte-mă ca rob să-ţi slujesc”; Şi uitasem că are şi El inimă de Părinte, Că nu-I trebuie faptele mele bune şi sfinte, Uitasem că are şi el o sete fierbinte După copilul plecat fără minte, Că al Lui e tot aurul şi argintul, Că El a făcut şi al Lui e pământul, Că n-are nevoie decât de inima mea Pentru ca dragostea Lui s-o toarne în ea… Uitasem şi eu de adevărata sete din mine Ce nu poate fi stinsă cu ape străine, Uitasem că foamea ce mă ardea Se potoleşte doar cu dragostea Sa… Doamne, lasă-mă să-ţi mărturisesc Tot ce-am făcut şi tot ce trăiesc Mi-arunc la picioarele Tale rănite Zdrenţele inimii mele golite… Că sunt iubit am ştiut dar n-am preţuit, Că iubesc ştiu acum şi sunt fericit… Poezia. 2 Calea către Hristos nu e largă Şi pentru că nici nu coboară, Nu e deloc cea mai uşoară... Însă ceva mă atrage spre culme Să las calea cea largă spre lume: La capătul ei, acasă-n mărire M-aşteaptă un Tată plin de iubire... De ce m-am istovit în căutările mele deşarte După o fericire ce sfârşeşte în moarte... Acum las în urmă calea care coboară Căci privesc cu alţi ochi minunile ce mă-nconjoară: Iată, pentru nevoia mea de lumină O mână a aprins soarele pe bolta senină, Simt razele lui, trimise să mă-ncălzească Doar atât cât să nu mă topească; Văd norii încărcaţi cu belşug de-ndurare Trimişi să plouă cu hrană peste ogoare; Văd grija Cuiva din slava cerească Pentru fiecare foame şi sete omenească; Văd scrisă dragostea Lui cu litere de foc Pe fiecare fir de iarbă, în fiecare boboc, Pe chiar în fiecare floare de spin, Pe fiecare lacrimă şi în fiecare suspin... Azi nu mai ascult şoapta înşelărilor Şi nu mai fug din faţa încercărilor; Hristos a trecut pe aici printre spini şi văpăi Şi văd bine urmele paşilor Săi, Îi văd lacrimile împrăştiate pe jos, Şi-I aud cuvintele rostite frumos... Văd atâta iubire divină În stropii de sânge rămaşi prin grădină Şi sus, la capăt de cruce Pe unde şi paşii mei trebuie să urce... Doamne, Ştiam că eşti sfânt şi prea plin de dreptate, Dar nu vedeam şi marea Ta bunătate, Acum mă-ntorc spre Tine, Părinte ceresc, Primeşte-mă, să-ţi slujesc!.. Acum e anul 2004. Deşi calendarul s-a schimbat, anumite lucruri au rămas aceleaşi. De exemplu, trăim încă în aceeaşi casă în care am locuit anul trecut, mergem încă la aceeaşi şcoală, sau la acelaşi loc de lucru, suntem încă prieteni cu aceiaşi oameni. Încă mai trebuie să ne achităm facturile, să pregătim mâncare şi să facem curat prin casă. Unele lucruri s-au schimbat, dar multe au rămas aceleaşi… Mulţi încă sunt aceiaşi oameni brutali, egoişti precum au fost anul trecut. Calendarul s-a schimbat, dar ei au rămas aceiaşi. Adevărul este că un nou calendar nu ne poate schimba, doar Isus ne poate schimba. Să analizăm o istorie adevărată din Biblie. Este istoria tânărului bogat… Veţi spune că nu sunteţi bogat. Deci, această istorie nu este pentru dvs. Sunteţi sărac. Ce credeţi că înseamnă să fi i sărac? Un bărbat care avea probleme fi nanciare i-a spus soţiei: “De ce nu te înveţi să economiseşti banii?” Ea a răspuns: “Niciodată nu-mi dai destul ca să pot practica aceasta”. Oare acest lucru înseamnă să fi i sărac? Ce credeţi că înseamnă să fi i bogat? Înseamnă oare a avea mulţi bani? Cât de mulţi? Înseamnă aceasta a avea o maşină, o casă? Sau o casă mare? Cât de mare trebuie să fi e? Este oare istoria săracului tânăr bogat despre bani? Dacă nu, atunci despre ce-i? Vom vedea. Ca să înţelegem mai bine ce se întâmplă aici, trebuie să citim pasajele care se afl ă mai înainte de istoria acestui tânăr. Istoria lui s-ar părea că începe de la Matei 19:16, dar de fapt începe din Matei 19:13. Matei 19:13 ne spune despre copiii care au venit la Isus şi care au fost binecuvântaţi de El (ţineţi minte acest lucru, faptul că copiii au fost binecuvântaţi de Isus). Isus ne spune în versetul 14: “Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei”. Copilaşii sunt simpli, curaţi şi cinstiţi în felul lor de vorbire şi de purtare, chiar şi atunci când se joacă. Copilaşii pot împărţi hrana lor, jucăriile lor (ţineţi minte faptul că copiii pot împărţi cu alţii ce au, dar pentru adulţi este uneori difi cil să facă acest lucru). Trebuie să fi m ca copiii ca să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu. Isus a luat pe aceşti copilaşi, i-a pus pe genunchii Lui şi i-a binecuvântat. Ei au privit în ochii Lui, iar El a privit în ochii lor. Prin apropiere un bărbat tânăr şi bogat urmărea mişcările, gesturile lui Isus în timp ce El interacţiona cu copiii. Tânărul a fost atins de Isus, a crezut în El şi avea o întrebare pentru El. Versetul 15 din capitolul 19 spune că, după ce Isus a petrecut timp cu copilaşii, “a plecat de acolo”. Când Isus s-a sculat să plece, un tânăr n-a putut să stea liniştit. Tânărul “a alergat la El” (Dorinţa veacurilor, p. 504) şi apoi versetul 16 începe să ne spună istoria lui, şi ni se descoperă întrebarea Lui: “Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” Isus răspunde la întrebarea tânărului, spunându- i să ţină poruncile. Tânărul întreabă: “Care?” Isus îi spune care, iar tânărul Îi spune că le-a păzit până atunci. “Ce-mi mai lipseşte?” a fost ultima întrebare pe care i-a pus-o lui Isus… Şi Isus i-a răspuns, privind la el, o tânără faţă privind la alta. “Dacă vrei să fi i desăvârşit, du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă”. Versetul 22 raportează: “când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii”. Săracul tânăr bogat. Deci despre ce este această istorie? Este despre bani? Nu. Este despre a da la săraci? Nu. Este despre tânărul bogat? Nu. Atunci despre ce este de fapt? Este despre Isus. Când în versetul 16 acest om s-a apropiat pentru prima dată de Isus, el era un tânăr bogat, dar când a plecat, era săracul tânăr bogat. De ce? Deoarece deşi era bogat, el era sărac, fi indcă nu-L avea pe Isus. Dar de ce nu-L avea pe Isus? Deoarece nu L-a ales pe Isus. Istoria este despre Isus şi despre a-L alege pe Isus mai presus de orice altceva pe acest pământ. Yüklə 77,54 Kb. Dostları ilə paylaş:
|