Cea mai groaznică zi de naştere

PETRECEREA DE ZIUA MORŢII
Sosi octombrie, răspândind un aer rece şi umed în îm­prejurimi şi în castel. Madam Pomfrey era ocupată până peste cap cu un potop de viroze printre profesori şi elevi. Poţiunea ei, Ardeiuţ, acţiona instantaneu, deşi îl lăsa pe bău­tor cu urechile fumegânde, ore în şir. Percy o convinse şi pe Ginny să bea din poţiune, deoarece arăta cam slăbită. Ro­şeaţa care se revărsă pe sub părul ei înfoiat făcea să pară că îi luase capul foc.

Picături de ploaie, mari cât gloanţele, şiroiră pe la fere­strele castelului zile în şir. Lacul crescu, straturile de flori se transformară în nişte bălţi noroioase, iar dovlecii lui Hagrid se umflară până la umbrarele sub care îi adăpostise Hagrid. Cu toate acestea, entuziasmul lui Oliver Baston pentru seri­ile regulate de antrenamente nu scăzu deloc, motiv pentru care, într-o după-amiază târzie şi ploioasă de sâmbătă, cu câteva zile înainte de Halloween, Harry se întorcea la Turnul Cercetaşilor, ud leoarcă şi plin de noroi.

Chiar făcând abstracţie de ploaie şi vânt, nu fusese un antrenament plăcut. Fred şi George, care spionaseră echipa Viperinilor, văzuseră cu ochii lor viteza acelor Nimbus 2001. Le spuseseră că echipa Viperinilor părea formată din şapte nori verzi, săgetând văzduhul ca nişte avioane cu reacţie.

Lipăind pe coridorul părăsit, trecu pe lângă cineva care părea la fel de preocupat ca şi el. Până şi Nick Aproape-Făr-de-Cap, fantoma din Turnul Cercetaşilor, privea posomorât pe o fe­reastră, bombănind în şoaptă „...nu întrunesc condiţiile, dacă astea sunt”...

— Bună, Nick, spuse Harry.

— Bună seara, bună seara, zise Nick Aproape-Făr-de-Cap, tresărind şi uitându-se în jur. Purta o pălărie fermecătoare, cu pană, pe părul său lung şi ondulat, şi o jachetă cu guler, care fi ascundea gâtul aproape retezat, care abia se mai ţinea într-un tendon. Era transparent şi de culoarea fumului, Harry pu­tând să vadă prin el cerul întunecat şi ploaia torenţială de afară.

— Te văd necăjit, tinere Potter, zise Nick, împăturind şi îndesând în căptuşeală o scrisoare transparentă, în timp ce vorbea cu Harry.

— Şi tu la fel, spuse Harry.

— Ah, făcu Nick Aproape-Făr-de-Cap şi-şi vântură cu ele­ganţă una dintre mâini, e ceva neînsemnat... de fapt nici nu am vrut să mă înscriu neapărat... deşi am făcut cerere..., dar se pare că „nu întrunesc condiţiile”...

În ciuda tonului indiferent, pe faţă îi era întipărită o expre­sie de dezamăgire profundă.

— Dar nu crezi, răbufni el dintr-o dată, scoţând iar scrisoarea din buzunar, că a fi lovit de patruzeci şi cinci de ori la gât, cu un topor tocit, te-ar înscrie automat în „Clubul Decapitaţilor”?

— Oh... da, zise Harry, care trebuia să fie de acord, cum altfel?

— Vreau să spun că nimeni nu-şi doreşte mai mult ca mine să fi fost totul curat şi rapid şi să-mi fi retezat capul cum tre­buie... m-ar fi scutit de durere şi ridicol! Cu toate astea...

Nick Aproape-Făr-de-Cap desfăcu scrisoarea dintr-o zvâc­nitură şi citi mânios:

Nu putem să acceptăm ca. membri pe cei ale căror capete nu s-au despărţit complet de trupuri. Trebuie să fiţi de acord că ar fi imposibil să participaţi la activităţi de genul

Jonglare-Cu-Capul, din goana calului, şi Polo-Cu-Capete. În consecinţă, cu profund regret, trebuie să vă anunţăm că nu întruniţi condiţiile noastre.
Cu stimă, Sir Patrick Delayney-Podmore
Clocotind, Nick Aproape-Făr-de-Cap puse scrisoarea de-o parte.

— Doi centimetri de piele şi tendon care îmi ţin capul pe umeri, Harry! Cei mai mulţi ar crede că asta înseamnă deca­pitat, dar nu, nu şi Sir Decapitat-Cum-Trebuie-Podmore!

Nick Aproape-Făr-de-Cap trase de câteva ori aer în piept şi apoi spuse, pe un ton mai calm:

— Dar pe tine, ce te nelinişteşte? Pot să te ajut cu ceva?

— Nu, zise Harry. Doar în cazul în care poţi să-mi spui de unde pot să fac rost gratis de şapte mături Nimbus 2001 pentru meciul nostru împotriva echipei Vipe...

Restul propoziţiei lui Harry fu acoperit de un mieunat subţire, care venea de undeva, de la gleznele sale. Privi în jos şi se trezi uitându-se fix în nişte ochi galbeni, ca nişte lămpi. Era Doamna Norris, pisica gri, scheletică, pe care Argus Filch, supraveghetorul, o folosea ca pe un fel de ser­gent, în războiul lui nesfârşit împotriva elevilor.

— Ar cam trebui să pleci de aici, Harry, spuse Nick, re­pede. Filch nu este bine dispus. Are gripă şi nişte elevi din anul III au împrăştiat nişte creier de broască pe tavanul pivniţei 5. Curăţă la el de dimineaţă şi dacă te vede cum laşi urme de noroi peste tot...

— Da, bine, zise Harry, îndepărtându-se de privirea acuza­toare a Doamnei Norris, dar nu destul de repede.

Atras de legătura misterioasă care îl lega de pisica lui răutăcioasă, Argus Filch apăru dintr-o dată din spatele unei tapiserii din dreapta lui Harry, şuierând şi căutându-l cu privirea pe cel care încălcase regulile. Avea un fular gros în jurul capului şi nasul îi era neobişnuit de violet.

— Mizerie! strigă el, falca de jos tremurându-i şi ochii hol­bându-i-se alarmant, în timp ce arăta spre balta de noroi care se scursese de pe echipamentul de Vâjthaţ al lui Harry. Mizerie şi gunoi peste tot! Mi-a ajuns! Vino după mine, Potter!

Aşa că Harry trebui să se supună. Îi făcu un semn cu mâna lui Nick Aproape-Făr-de-Cap şi îl urmă pe Filch la parter, îngroşând urmele de noroi de pe covor.

Harry nu văzuse niciodată cum era biroul lui Filch pe dinăuntru, fiindcă majoritatea elevilor îl evitau. Camera era soioasă şi fără ferestre, luminată de o singură lampă cu gaz care atârna de tavanul lăsat. Un miros slab de peşte prăjit impregnase camera. Dulapuri de lemn umpleau pereţii. După etichete, Harry îşi dădu seama că în ele se găseau de­talii despre fiecare elev pe care îl pedepsise Filch vreodată. Fred şi George Weasley aveau un sertar numai al lor. O colecţie foarte bine lustruită de lanţuri şi cătuşe era atârnată pe peretele din spatele biroului lui Filch. Era bine cunoscut faptul că se ruga tot timpul de Dumbledore să-i dea voie să atârne elevii de glezne, cu capul în jos.

Filch înşfacă o pană de scris dintr-o cutie şi începu să cotrobăie prin cameră după nişte pergament.

— Bălegar, mormăi el supărat, de la dragonii ăia mari şi afurisiţi... creieri de broască ... intestine de şobolani... mi-a ajuns ... Trebuie să dau un exemplu... Unde e formularul... A, da...

Scoase un sul mare de pergament din sertarul biroului şi îl desfăcu dinaintea lui, înmuind pana neagră în călimară.

— Numele... Harry Potter. Delictul...

— Era doar puţin noroi! zise Harry.

— Poate pentru tine era doar puţin noroi, băiete, dar pen­tru mine este încă o oră de frecat! strigă Filch, o picătură atâr­nându-i dezgustător din vârful nasului său borcănat. Delic­tul... mânjitul castelului... pedeapsa propusă...

Scormonind în nasul care şiroia, Filch privi răutăcios la Harry, care îl aştepta cu inima la gură să-şi termine pro­poziţia.

Dar când Filch îşi coborî pana pentru a scrie pedeapsa, se auzi un BANG! puternic, în tavanul biroului, zgâlţâind lampa cu gaz.

— PEEVES! răcni Filch, scuturându-şi pana cu furie. Te prind, de data asta, te prind!

Şi fără să se uite înspre Harry, Filch o luă la goană din birou, cu Doamna Norris pe urmele lui.

Peeves era unul dintre strigoii şcolii, o adevărată pacoste, care rânjea răutăcios şi plutea prin aer şi care trăia pentru a teroriza pe toată lumea şi a face cât mai multe stricăciuni. Harry nu îl prea plăcea pe Peeves, dar nu putea să nu îi fie recunoscător pentru acea bufnitură. Cu ajutorul lui Dum­nezeu, orice făcuse Peeves (şi se pare că făcuse ceva destul de grav de data asta) îl va face pe Filch să uite de Harry.

Gândindu-se că ar trebui să-l aştepte pe Filch să se întoarcă, Harry se aşeză într-un scaun mâncat de molii, lângă birou. În afară de forma sa nedefinită, un alt lucru ciudat îi atrase atenţia lui Harry: un plic mare, lucios, violet, care avea ceva scris pe el, cu litere argintii. Privind repede spre uşă pentru a verifica dacă nu cumva se întorcea Filch, Harry ridică plicul şi citi:

RAPIDMAGIC

Curs prin corespondenţă

pentru începători în ale magiei
Curios, Harry deschise plicul şi scoase o bucată de perga­ment din el. Pe prima pagină, cu nişte litere şi mai argintii, scria:
„Te simţi depăşit în lumea magiei moderne? Te trezeşti inventând scuze pentru a nu face vrăji simple? Ai fost cumva batjocorit pentru jalnicul mod de manevrare a baghetei? Există un răspuns pentru toate acestea!