Cea mai groaznică zi de naştere

CALIGRAFIE ŞI PETE
Viata în „Vizuină” era cu totul altfel decât pe Aleea Boschetelor. Familiei Dursley îi plăcea să fie totul pus la punct şi îngrijit, pe când în casa familiei Weasley dădeai la tot pasul de neprevăzut şi de fel de fel de lucruri stranii. Harry avu primul şoc, când se uită în oglinda de deasupra şemineului, care îi strigă pe neaşteptate: „Bagă-ţi cămaşa în pantaloni, neglijentule!” Vârcolacul din pod urla şi trântea ţevi pe jos, de fiecare dată când era prea linişte, iar micile explozii din camera lui Fred şi a lui George erau considera­te perfect normale! Dar cel mai ciudat i se părea lui Harry nu că oglinda vorbea sau că vârcolacul zăngănea când ţi-era lumea mai dragă, ci faptul că toată lumea părea să-l placă.

Doamna Weasley se îngrijea de starea şosetelor lui şi încerca să-l facă să mănânce câte patru porţii la fiecare masă. Domnului Weasley îi plăcea să stea lângă Harry la ma­să, pentru a-l bombarda cu întrebări despre viaţa Încuiaţi­lor, rugându-l să-i explice cum funcţionau diverse lucruri, ca poşta sau prizele.

— Fascinant! spunea el, în timp ce Harry încerca să îl convingă să folosească telefonul. Ingenios, într-adevăr, în câte feluri au reuşit să se descurce Încuiaţii fără magie!

Harry primi veşti de la Hogwarts într-o dimineaţă înso­rită, cam la o săptămână de când ajunsese la „Vizuină”.

El şi Ron coborâseră să ia micul dejun, unde îi găsiră pe soţii Weasley şi pe Ginny, deja aşezaţi la masă. În momen­tul în care îl văzu pe Harry, Ginny răsturnă din greşeală castronul cu fulgi de ovăz pe jos, care căzu cu o bufnitură pu­ternică. Şi Ginny părea foarte hotărâtă să răstoarne câte ceva, ori de câte ori intra Harry în cameră! Se repezi sub masă să ridice castronul şi reveni la masă cu faţa roşie, ca soarele când apune. Prefăcându-se că nu a observat, Harry se aşeză şi luă pâinea prăjită, pe care i-o întindea doamna Weasley.

— Scrisori de la şcoală, zise domnul Weasley, înmânându-le nişte plicuri galbene, identice, lui Harry şi lui Ron, adresele fiind scrise cu cerneală verde. Dumbledore ştie deja că eşti aici, Harry, nu-i scapă nimic omului ăstuia. Şi voi aţi primit câte o scrisoare, adăugă el, în timp ce Fred şi George, încă în pijamale, coborau scările.

Pentru câteva minute se lăsă o tăcere deplină, toţi fiind cufundaţi în citirea scrisorilor. Lui Harry i se spunea să ia Expresul de Hogwarts, ca de obicei, din staţia King's Cross, pe întâi septembrie. De asemenea era inclusă o listă cu cărţile de care avea nevoie anul acela.
Elevii din anul II au nevoie de:
• Manual-Standard de vrăji (Treapta II), de Miranda Şoimtimid

• Cum să scapi de un strigoi, de Gilderoy Lockhart

• Vacanţe cu vrăjitoare, de Gilderoy Lockhart

• Hoinărind cu vampirii, de Gilderoy Lockhart

• Călătorii cu spiriduşi, de Gilderoy Lockhart

• Expediţii cu vampiri, de Gilderoy Lockhart

• La braţ cu un vârcolac de Gilderoy Lockhart

• Un An cu Yeti, de Gilderoy Lockhart

Fred care îşi terminase şi el de citit lista, se uită şi la lista lui Harry.

— Şi ţie ţi s-au cerut toate cărţile lui Lockhart! zise el. Noua profesoară de „Apărare contra Magiei Negre” trebuie să fie vreo admiratoare de-a lui... pariez că e afurisită...

În acel moment, Fred întâlni privirea mamei lui şi ime­diat îşi făcu de lucru cu marmelada.

— N-or să fie ieftine, cu siguranţă, spuse George, uitându-se pentru un moment la părinţii săi. Cărţile lui Lockhart sunt foarte scumpe...

— O să ne descurcăm, zise doamna Weasley, dar părea îngrijorată. Presupun că vom lua multe lucruri pentru Ginny la mâna a doua...

— A, vii la Hogwarts anul acesta? o întrebă Harry.

Ginny dădu din cap, roşind până la rădăcina părului ei de foc, şi îşi puse cotul în unt. Din fericire, nu observă ni­meni, în afară de Harry, pentru că în acel moment intră fratele mai mare al lui Ron, Percy. Era deja îmbrăcat, cu insigna de Perfect în piept.

— Bună dimineaţa tuturor, zise Percy, vioi. Ce zi minu­nată!

Se aşeză pe ultimul scaun rămas liber, dar sări aproape imediat în sus, luând de sub el o măturică de praf cu pene gri. Cel puţin asta crezu Harry că era, până observă că res­pira.

— Errol! spuse Ron, luând bufniţa beteagă de la Percy şi scoţând o scrisoare de sub aripa lui. În sfârşit, mi-a răspuns Hermione! I-am scris şi i-am spus că vrem să încercăm să te salvăm de familia Dursley!

Îl aşeză pe Errol pe o cornişă de la uşa din spate, dar Errol se prăbuşi instantaneu, aşa că Ron îl puse pe prag, bombănind: „Patetic!” Apoi deschise scrisoarea de la Hermione şi o citi cu voce tare.