Cei trei muschetari

D’Artagnan – personajul principal din romanul “Cei trei muschetari”


Charles Ogier de Batz de Castelmore, Conte d'Artagnan (c. 1611 Lupiac - 25 June, 1673 Maastricht) served Louis XIV as captain of the Musketeers of the Guard and died at the Siege of Maastricht in the Franco-Dutch War.

D'Artagnan was born in Lupiac. His father, Bertrand de Batz (de Baatz), was the son of a newly ennobled merchant, Arnaud de Batz, who purchased the castle of Castelmore. Charles de Batz went to Paris in the 1630s, using the name of his mother, daughter of an illustrious family, Françoise de Montesquiou d'Artagnan. D'Artagnan found a way to enter into the Musketeers in 1632, perhaps thanks to the influence of his family's friend, Monsieur de Tréville (Jean-Armand du Peyrer, Comte de Troisville).^[1] While in the Musketeers, d'Artagnan sought the protection of the influential Cardinal Mazarin, France's principal minister since 1643. In 1646, the Musketeers company was dissolved, but d'Artagnan continued to serve his protector Mazarin.

Career

D'Artagnan had a career in espionage for Cardinal Mazarin, in the years after the first Fronde. Due to d'Artagnan's faithful service during this period, Louis XIV entrusted him with many secret and delicate situations that required complete discretion. He followed Mazarin during his exile in 1651 in the face of the hostility of the aristocracy. In 1652 d'Artagnan was promoted to lieutenant in the Gardes Françaises, then to captain in 1655. In 1658, he became a second lieutenant in the newly reformed Musketeers. This was a promotion, as the Musketeers were far more prestigious than the Gardes-Françaises.

D'Artagnan was famous for his connection with the arrest of Nicolas Fouquet. Fouquet was Louis XIV's finance commissioner and aspired to take the place of Mazarin as the King's advisor. Fouquet was also a lover of grand architecture and employed the greatest architects and artisans in the building of his Chateau Vaux-le-Vicomte. He celebrated the completion with a most extravagant feast, in which every guest was given a horse. The king however felt upstaged by the grandeur of the home and event and, suspecting that such magnificence could only be explained through Fouquet pilfering the royal treasury, immediately had d'Artagnan arrest Fouquet.To prevent the escape through the worse and highest paid bribery, D'Artagnan was assigned to guard him for four years until Fouquet was sentenced to life imprisonment.

In 1667, d'Artagnan was promoted to captain-lieutenant of the Musketeers, effectively the commander as the nominal captain was the King. As befitted his rank and position, he could be identified by his striking burgundy, white and black livery - the colours of the commanding officer of the Musketeers. Another of d'Artagnan's assignments was the governorship of Lille, which was won in battle by France in 1667. D'Artagnan was an unpopular governor, and longed to return to battle. He found his chance when Louis XIV went to war with the Dutch Republic in the Franco-Dutch War. After being recalled to service, d'Artagnan was subsequently killed in battle on June 25, 1673 when a musket ball tore into his throat at the Siege of Maastricht. The French historian Odile Bordaz believes that he was buried in Saint Peter and Paul Church in Wolder, Netherlands.^[2]

Portrayals in fiction

Illustration from Gatien Courtilz de Sandras' novel Les mémoires de M. d'Artagnan.
The real d'Artagnan's life was used as the basis for Gatien de Courtilz de Sandras' novel Les mémoires de M. d'Artagnan. Alexandre Dumas in turn used de Sandras' novel as the main source for his d'Artagnan Romances (The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte de Bragelonne), which cover d'Artagnan's career from his humble life's beginnings in Gascony to his death at Maastricht. Although Dumas knew that de Sandras' version was heavily fictionalised, in the preface to The Three Musketeers he affected to believe that the memoirs were real, in order to make his novel more believable.

D'Artagnan is initially portrayed by Dumas a hotheaded youth, and tries to engage the Comte de Rochefort and the three musketeers, Athos, Porthos, and Aramis in single combat. He quickly becomes friends with the musketeers, and has a series of adventures which put him at odds with Cardinal Richelieu, then First Minister of France. In the end, Richelieu is impressed by d'Artagnan, and makes him a Lieutenant of the Musketeers. This begins his long career of military service, as detailed in the sequels to Dumas' famous novel.

D'Artagnan's role among the Musketeers is one of leadership (his skills and brains impress the musketeers greatly), but he is also regarded as a sort of protégé given his youth and inexperience. The musketeers (especially Athos) see him not only as a best friend and fellow musketeer (despite his initial job as a guard) but as a son. They are very protective of him, though they usually let him take care of himself like the others.

Another Comte d'Artagnan, Pierre de Montesquiou, contributed the idea that Dumas' d'Artagnan should become a Marshal of France.

In other works

French poet Edmond Rostand wrote the play Cyrano de Bergerac in 1897. After one of the play's famous scenes, in which Cyrano defeats Valvert in a duel while completing a poem, d'Artagnan approaches Cyrano and congratulates him on his fine swordsmanship.

In a manga, Belmonde le Visiteur, d'Artagnan is the name of the main antagonist, along with his friends the musketeers.

In another manga, Etoile, d'Artagnan is the main protagonist.

In Neal Stephenson's Quicksilver a story of d'Artagnan's death is related by one of the characters, Half-Cocked Jack.

In the Pokemon series, d'Artagnan is represented as a species of Pokemon called Keldeo.

Film and television

Actors who have played d'Artagnan on screen include:

• 
  Aimé Simon-Girard, in Les Trois Mousquetaires (1921)
  
• 
  Douglas Fairbanks, in The Three Musketeers (1921), and The Iron Mask (1929)
  
• 
  Walter Abel, in The Three Musketeers (1935)
  
• 
  Don Ameche, in The Three Musketeers (1939)
  
• 
  Warren William, in The Man in the Iron Mask (1939)
  
• 
  Gene Kelly, in The Three Musketeers (1948)
  
• 
  Laurence Payne, in The Three Musketeers (TV serial) (1954)
  
• 
  Maximilian Schell, in The Three Musketeers (TV movie) (1960)
  
• 
  Jean Marais, in Le Masque de fer (French film of The Man in the Iron Mask) (1962)
  
• 
  Gerard Barrais, in Les Trois Mousquetaires (French) (1963)
  
• 
  Jeremy Brett, in The Three Musketeers (TV serial) (1966)
  
• 
  Kenneth Welsh, in The Three Musketeers (Canadian TV movie) (1969)
  
• 
  Sancho Gracia, Los Tres Mosqueteros (TV series) (1971)
  
• 
  Michael York, in The Three Musketeers (1973), The Four Musketeers (1974), The Return of the Musketeers (1989), and La Femme Musketeer (TV miniseries) (2003)
  
• 
  Mikhail Boyarsky, in d'Artagnan and Three Musketeers (1978) and its sequels (1992, 1993, 2009)
  
• 
  Louis Jourdan, in The Man in the Iron Mask (TV movie) (1977)
  
• 
  Cornel Wilde, in The Fifth Musketeer (1979)
  
• 
  Nikolai Karachentsov, in Dog in Boots (1981)^[3]
  
• 
  Chris O'Donnell, in The Three Musketeers (1993)
  
• 
  Philippe Noiret, in La fille de d'Artagnan (The Daughter of D'Artagnan aka Revenge of the Musketeers) (1994)
  
• 
  Dennis Hayden, in an early 1998 film of The Man in the Iron Mask
  
• 
  Gabriel Byrne, in The Man in the Iron Mask (1998)
  
• 
  Justin Chambers, in The Musketeer (2001)
  
• 
  Hugh Dancy, in Young Blades (unaired TV series pilot) (2001)
  
• 
  Charles Shaughnessy, in Young Blades (TV series) (2005)
  
• 
  Logan Lerman, in The Three Musketeers (2011)
  

• 
  Note: Wilde, in addition to his role listed above, played the same-named son of d'Artagnan as the main hero in 1952's At Sword's Point; Tobias Mehler was similarly cast in the Young Blades series, while the indicated performance there by Shaughnessy was a single guest appearance as his famous father.
  

Cei trei muschetari (Les Trois Mousquetaires) este un roman de Alexandre Dumas tatăl, care relatează aventurile tânărului d'Artagnan după ce soseşte la Paris în urmărirea visului său de a deveni un muschetar al regelui. D'Artagnan nu este însă unul din muschetarii din titlu; acesta se referă la prietenii săi Athos, Porthos şi Aramis. Romanul este adesea citat cu ortografia greşită "Cei trei muşchetari".

Povestea lui d'Artagnan se continuă în alte două romane ale lui Dumas, După douăzeci de ani şi Vicontele de Bragelonne.

Despre roman

Cei trei muschetari a fost publicat în revista Le Siècle între martie şi iulie 1844. Dumas pretindea că se baza pe manuscrise descoperite în Biblioteca naţională. S-a dovedit ulterior că Dumas se inspirase din cartea Mémoires de Monsieur d'Artagnan, capitaine lieutenant de la première compagnie des Mousquetaires du Roi (Memoriile Domnului d'Artagnan, căpitan-locotenent al primei companii a Muschetarilor Regelui) de Gatien de Courtilz de Sandras (Köln, 1700). Această carte fusese împrumutată din biblioteca publică din Marsilia, iar fişa de bibliotecă s-a păstrat până în prezent; Dumas a luat cartea cu el când s-a întors la Paris.

Romanul lui Dumas descrie aventurile lui d'Artagnan şi ale camarazilor săi între anii 1626 şi 1628, şi implicarea lor în intrigile din jurul regelui Ludovic al XIII-lea, al puternicului Cardinal Richelieu, al frumoasei regine Ana de Austria, al iubitului englez al acesteia, George Villiers, Duce de Buckingham, precum şi în asediul oraşului La Rochelle. Acţiunile celor patru prieteni se vor intersecta şi cu planurile misterioaseiMilady de Winter, şi ale secretarului lui Richelieu, Contele de Rochefort.

Dramaturg şi romancier de esenţă romantică, Dumas – tatăl (1802 - 1870) este fiul unui mulatru devenit general în armata lui Napoleon. Din 1825 se impune ca dramaturg de reputaţie, prin drama romantică Henric al III-lea şi Curtea sa, prima de acest fel jucată la Paris. Acesteia îi vor urma alte creaţii teatrale de acest gen, la fel de bine primite de public, concurând în celebritate cu Victor Hugo sau Alfred de Vigny. Romanele sale de aventuri, cărora li se dedică din 1863, îi vor asigura un loc stabil în posteritate: "Cei trei muschetari" (1844), "După douăzeci de ani" (1845), "Regina Margot" (1845), "Contele de Monte-Cristo" (1845), "Vicontele de Bragelonne" (1850), "Colierul reginei" (1850). Romanele sale „sfidează orice critică, atrăgând prin vitalitatea şi exuberanţa lor, prin elanul pasionat care le animă”. Ele au fost traduse şi tipărite in limba română începând cu anul 1856, la Tipografia Naţională a lui Iosif Romanov.

Povestea

În vremea lui Ludovic al-XIII-lea, mai precis în 1626, un tânăr gascon din Tarbes, urmând povaţa părintească, porneşte spre Paris pentru a intra în slujba regelui devenind muschetar. Toată averea lui d’Artagnan stătea în cincisprezece scuzi, un prăpădit de căluţ galben şi o scrisoare prin care tatăl său îl recomanda căpitanului muschetarilor, domnului de Tréville, pe care îl cunoscuse odinioară. Drumul, date fiind înfăţişarea căluţului şi firea aprigă, trufaşă a stăpânului, nu e lipsit de peripeţii (printre altele pierde chiar preţioasa scrisoare). La Paris, d’Artagnan câştigă bunăvoinţa domnului de Tréville, dar nu şi uniforma de muschetar: trebuie mai întâi să-şi facă ucenicia. Oricum, sosirea în marele oraş nu curmă şirul boroboaţelor pentru care tânărul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare făcut. Încă de la prima zi se vede provocat la duel – pe rând – de trei vestiţi muschetari: nedespărţiţii Athos, Porthos şi Aramis. La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce însă nu le făcea mai rare, ci poate mai discrete. Primejdioasa confruntare se dovedeşte începutul unei trainice prietenii: surprinşi de gărzile cardinalului (cu care muschetarii, gărzile regelui, se aflau în permanentă duşmănie), cei patru se unesc şi îşi înfruntă curajos adversarii. Faptul că trei muschetari, dintre care unul deja grav rănit, însoţiţi de un tânăr neexperimentat, „un copil”, au reuşit să îi înfrângă pe cinci dintre cei mai de seamă soldaţi ai cardinalului, ajunse până la urechile încântate ale regelui. Pentru d’Artagnan acesta este începutul unei faime de invidiat.

Ocazia unor noi fapte eroice nu se lasă aşteptată. Gazda lui d’Artagnan, fricosul domn Bonacieux, îl roagă pe acesta să-i găsească soţia, o slujitoare apropiată a reginei, răpită, pare-se, de oamenii cardinalului. Intriga pare a fi una politică. Cardinalul urmăreşte să slăbească puterea Angliei lovind într-unul din cei mai importanţi oameni ai ei, ducele de Buckingham. Aflând de dragostea pasionată pe care acesta i-o poartă reginei Franţei, Ana de Austria, cardinalul pusese să fie ticluită o scrisoare ca din partea acesteia pentru a-l ademeni la Paris şi a-l captura. Regina însă aflase de complot şi încerca să-l dejoace. Răpirea doamnei Bonacieux nu pare a fi străină de această urzeală. Tânăra femeie reuşeşte să scape singură de răpitorii ei, dar casa ei fiind supravegheată, e din nou prinsă. E rândul lui d’Artagnan să o salveze şi o face tocmai la timp pentru ca aceasta să-l poată conduce într-un ascuns la palat pe omul cel mai căutat din acele zile: ducele de Buckingham. Planul cardinalului de a o compromite pe regină în ochii regelui nu este însă cu totul pierdut, Richelieu ştiind că ducele s-a întors în Anglia ducând drept amintire eghileţii cu diamante ai reginei. Richelieu îl convinge aşadar pe rege să organizeze o serbare şi-l îndeamnă să-şi poftească soţia împodobită cu eghileţii buclucaşi. Pentru a fi sigur de izbândă, o însărcinează pe o frumoasă slujitoare, Milady, să îi fure ducelui două diamante. Răgazul pe care-l are regina pentru a cere înapoi podoaba e foarte scurt şi nici nu ştie la cine să apeleze. Supus farmecelor doamnei Bonacieux, d’Artagnan va lua asupră-i dificila misiune. Graţie ajutorului lui Athos, Porthos şi Aramis, care rămân pe rând în urmă pentru a dejuca perfidele capcane care le-au fost presărate pe drum, d’Artagnan ajunge la ţărmul Franţei. Cum însă nu are permis de trecere în Anglia şi cardinalul a emis deja un ordin în privinţa aceasta, îndrăzneţul se va bate chiar cu trimisul cardinalului, contele de Wardes, şi-i va lua acestuia biletul de trecere. Drumul spre Londra îi e astfel deschis şi-şi îndeplineşte misiunea cu succes. Însă când să se bucure în sfârşit de mulţumirile promise de doamna Bonacieux, aceasta e din nou răpită, de data aceasta fără urmă.

Pentru că-i cunoscuse taina, Milady, jură să se răzbune pe d’Artagnan. Mai mult, ea se arată un duşman de temut nu numai pentru d’Artagnan: se află peste tot şi ameninţă în toate părţile. De ultima ei misiune, încredinţată chiar de către cardinal, află întâmplător şi cei trei muschetari: trebuie să aranjeze uciderea ducelui de Buckingham. Negăsind loc mai bun de sfat decât în bastionul Saint-Gervais, la o palmă de asediaţii din La Rochelle, aceştia rezistă atacurilor mai mult de o oră, timpul necesar pentru a lua o hotărâre. Îi scriu lordului de Winter pentru a o împiedica pe Milady să-şi ducă planul la bun sfârşit. Luată pe sus chiar înainte de a pune piciorul pe ţărmul englez şi întemniţată de chiar cumnatul ei, reuşeşte să-l convingă pe gardianul său că e nevinovată. Mai mult, descoperind în el un fanatic protestant, îi înşiră tot felul de minciuni menite a-l aţâţa împotriva celui pe care protestanţii oricum nu-l iubeau: ducele de Buckingham. Orbit de patimă, Felton se transformă din cerberul lui Milady în unealta ei şi-l asasinează pe duce. Întoarsă în Franţa, are ordin să aştepte poruncile cardinalului în mănăstirea Carmelitelor. Tot aici e ascunsă şi doamna Bonacieux, şi Milady îşi pregăteşte o cruntă revanşă. Însă cum d’Artagnan şi prietenii săi tocmai sosesc pentru a o lua cu ei pe doamna Bonacieux, Milady nu mai are timp să-şi savureze pe îndelete răzbunarea. O otrăveşte în grabă şi fuge. Doamna Bonacieux abia apucă să-şi vadă iubitul şi moare în braţele lui. Milady nu are timp să se bucure prea mult de izbânda. E prinsă de cei patru prieteni cărora li se adaugă lordul de Winter şi un călău tocmit de Athos, şi e judecată. Acum ies la iveală toate crimele ei. E osândită la moarte, iar călăul o execută fără întârziere. Cât despre celelalte personaje … Făcut muschetar încă de după isprava din bastionul Saint-Gervais, d’Artagnan va fi înaintat curând locotenent. Athos va mai lupta o vreme, apoi se va retrage în viaţa pe care o părăsise din tinereţe. În ce-i priveşte pe Porthos şi Aramis, se vor retrage şi ei din slujba de muschetar, unul pentru a se căsători cu o bogată văduvă, altul pentru a îmbrăţişa viaţa monahală.

Cartea „Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas (Tatăl)

Eroism, fanfaronadă şi umor

Prin „Cei trei muschetari” Dumas creează un roman de aventuri de succes, de factură romantică, îmbogăţit cu toate „ingredientele” care puteau face reţeta celebră: mizează pe un erou excepţional, îndrăzneţ şi dornic de peripeţii, îi oferă evenimente spectaculoase, periculoase, lasă să alterneze scene de luptă cu unele de dragoste. Intriga este clară, bazată pe scheme antitetice: regelui i se opune cardinalul, muschetarii domnului de Tréville gărzilor lui Richelieu, Milady doamnei Bonacieux etc. Ceea ce dă farmec şi individualizează naraţiunea lui Dumas este stilul simplu, nepreţios (chiar dacă uneori cam dezlânat) şi mai ales plin de umor. În fond, nu conţinutul eroic conferă romanului originalitatea sa; tradiţia relatării exaltate a faptelor de vitejie e regăsită în forme destul de asemănătoare încă în literatura Evului Mediu ori a perioadei clasice: e cazul acelor eroi ca Roland ori Cidul. Pentru romanticul Dumas însă eroismul nu mai cadrează cu seriozitatea. Serioase şi mereu încruntate sunt personajele care intră pe schema eroului negativ: Cardinalul şi gărzile sale, Milady (al cărei zâmbet, dacă nu e de răzbunare, e unul prefăcut), domnul Bonacieux. Umorul e semnul inteligenţei superioare, iar muschetarii lui Dumas ştiu să şarjeze şi cu spada şi cu vorba. De altfel, eroii par a se contamina de simţul umorului de la naratorul însuşi, care nu o dată îşi atinge ironic personajele: Porthos, uşor fanfaron, preferă să inventeze poveşti cu lupte nemaivăzute şi ducese îndrăgostite decât să-şi mărturisească înfrângerea ori interesul pentru vreo femeie de rând; Aramis cel pios vrea să se călugărească de câte ori întârzie scrisorile iubitei; în sfârşit, tânărul d’Artagnan, pornit din Tarbes să cucerească lumea şi părând „o copie credincioasă a eroului lui Cervantes” devine sub zâmbetul naratorului chiar „concurentul domnului de Tréville”.

Muschetarii lui Dumas rămân totuşi construiţi pe un model etic: e un model pe care trebuie să-l recunoaştem în acel cod al onoarei căruia nici unul nu i se sustrage; în felul acesta trebuie înţelese duelările după tipic, ritualurile adresărilor ceremonioase între gentilomi, respectul cuvântului dat, ca şi promisiunile făcute către sine, nepăsarea faţă de moarte şi nu în ultimul rând fidelitatea faţă de suveran. E un cod cu valoare absolută, dar peste care se aşează, înlăturându-i asprimea, libertatea poznaşă a personajului. Pentru Dumas, eroismul nu mai e unul sublim, ci unul simpatic.

Filme

• 
  1912 : Les Trois Mousquetaires - film francez mut de André Calmettes et Henri Pouctal
  
• 
  1921 : Les Trois Mousquetaires - film mut francez având 12 episoade de Henri Diamant-Berger
  
• 
  1921 : Les Trois Mousquetaires (The Three Musketeers) - film mut american de Fred Niblo şi Douglas Fairbanks
  
• 
  1923 : L'Étroit Mousquetaire - film mut francez de Max Linder
  
• 
  1932 : Les Trois Mousquetaires - film francez de Henri Diamant-Berger
  
• 
  1933 : Les Trois Mousquetaires - (The Three Musketeers), film american de Colbert Clark şi Armand Schaefer
  
• 
  1935 : Les Trois Mousquetaires (The Three Musketeers) - film american de Rowland V. Lee
  
• 
  1942 : Les Trois Mousquetaires - film mexican de Miguel M. Delgado.
  
• 
  1948 : Les Trois Mousquetaires (The Three Musketeers) - film american de George Sidney cu Gene Kelly (D'Artagnan), Lana Turner (Milady de Winter) şi Van Heflin (Athos)
  
• 
  1953 : Les Trois Mousquetaires - film francez de André Hunebelle cu Georges Marchal (D'Artagnan), Bourvil (Planchet)
  
• 
  1961 : Les Trois Mousquetaires - film francez de Bernard Borderie cu Gérard Barray (D'Artagnan), Mylène Demongeot (Milady)
  
• 
  1994 : La Fille de d'Artagnan - film francez de Bertrand Tavernier cu Sophie Marceau, Philippe Noiret şi Claude Rich
  
• 
  2001 : D'Artagnan - film american de Peter Hyams cu Justin Chambers, Tim Roth şi Catherine Deneuve
  

• 
  Motto-ul celor trei muschetari este renumitul "Toţi pentru unul, unul pentru toţi!"
  

• 
  Numele iniţial al personajului principal a fost Nathaniel d'Artagnan. Dar Dumas nu era prea mulţumit de acesta, şi a cerut sugestii celor de la Le Siècle. Jacques-Henri Lartigue a propus ideea renunţării la prenumele "Nathaniel", pentru a rămâne doar "d'Artagnan".
  

• 
  Chiar dacă întâlnirea dintre Milady de Winter şi John Felton este imaginară, asasinarea Ducelui de Buckingham de către Felton este adevăr istoric.