Cel mai inalt al capitalismului

"\ f

c

se lăţea cu fiecare ocol, iar pe măsură ce trecea timpul, aria de griu nesecerat devenea tot mai

mică. Iepuri vătui şi şoldani, şerpi, şobolani şi şoareci se retrăgeau spre aria nesecerată ca intro

fortăreaţă, fără să ştie că refugiul pe care-l găseau aci era efemer, şi că mai tirziu in cursul

zilei tot aveau să piară, căci ascunzătoarea avea să devină din ce in ce mai mică ; după un

timp se găseau ingrămădiri, laolaltă, prieteni şi duşmani, pină ce ultimii metri de griu

nesecerat cădeau sub dinţii seceră-torii, care nu dă greş şi erau omoriţi cu tojli de culegători,

cu ciomege şi pietre.

Secerătoarea lăsa in urmă grămăjoare de spice de griu şi fiecare grămăjoară era numai bună

pentru un snop ; culegătorii harnici care veneau in urma secerătorii se puseră pe lucru.

Majoritatea erau femei, dar mai erau şi ciţiva bărbaţi, imbrăcaţi in cămăşi de bumbac colorate

şi pantaloni legaţi la briu cu curele de piele, lucru ce făcea de prisos cei doi nasturi din spate,

care zăngăneau şi străluceau in soare la fiecare mişcare, ca şi cum ar fi fost o pereche de ochi

la mijlocul spatelui.

Elementul cel mai interesant din acest grup de legători aparţinea sexului opus, pentru că

femeia capătă un farmec deosebit atunci cind devine o parte integrantă a naturii şi incetează

de-a fi ca de obicei un simplu obiect aşezat acolo din intim-plare. Un bărbat care munceşte pe

cimp e un om pe cimp, şi atita tot; o femeie care munceşte pe cimp este o părticică a cimpului

; ea işi pierde oarecum limitele proprii, se imbibă de esenţa mediului inconjurător şi i se

asimilează.

Femeile sau mai bine zis fetele, căci cele mai multe erau tinere, purtau bonete de bumbac

trase pe frunte, cu mari apărători fluturătoare impotriva soarelui şi mănuşi ca să nu-şi zgirie

miinile in mirişte. Una purta un pieptar de culoare trandafirie, alta o rochie de un alb gălbui cu

mineci strimte, iar alta un şorţ roşu ca braţele secerătorii :

9 — Tess d'Urberville

113

altele mai in virstă erau imbrăcate in „cămăşi" sau halate aspre cafenii, imbrăcămintea

tradiţională şi cea mai potrivită a femeilor care muncesc pe cimp, imbrăcăminte care nu mai

era pe placul celor tinere. in dimineaţa aceea, privirile se indreptau fără voie către fata

imbrăcată in pieptarul trandafiriu, căci dintre toate ea avea trupul cel mai mlădios şi mai bine

legat. Dar boneta ii era trasă atit de mult pe frunte, incit, atunci cind lega snopii, chipul nu i se

mai vedea de loc, cu toate că putea fi ghicit după cele citeva şuviţe de păr castaniu inchis care

ii ieşeau de sub bonetă. Poate că atrăgea privirile tocmai pentru că nu le solicita, in timp ce

alte femei se tot uitau in jur.

Fata lega snopii cu mişcări monotone de ceasornic. Scotea o mină de spice din ultimul snop

pe care-l făcuse şi le bătea uşor virfurile cu palma stingă ca să le potrivească la aceeaşi

inălţime. Apoi se apleca şi inainta, trăgind griul cu amindouă miinile spre genunchi, şi

strecurindu-şi mina stingă inmănuşată pe sub legătură, iar cind dădea de cea dreaptă,

cuprindea snopul ca intr-o imbrăţişare drăgăstoasă. Stringea apoi capetele curmeiului şi

ingenunchea pe snop ca să-l lege, ţinindu-şi din cind in cind fusta cu miinile ca să nu i-o

zboare vintul. Pnin deschizătura dintre mănuşa lungă de piele grosolană şi mineca rochiei i se

zărea braţul sol, şi pe măsură ce trecea timpul, miriştea brăzda CKţ. zgirieturi pielea fină de

femeie, făcind-o să singereze.

Din cind in cind, işi indrepta spinarea să se odihnească, să-şi lege şorţul desfăcut sau să-şi

potrivească boneta. Şd atunci puteai vedea faţa ovală a unei femei tinere şi frumoase cu ochi

adinci şi intunecaţi şi bucle lungi şi grele lăsate pe spate, care ori de cite ori atingeau ceva

păreau că-l string intr-o imbrăţişare rugătoare. Avea obrajii mai palizi, dinţii mai regulaţi, şi

buzele roşii mai subţiri decit ale altor fete crescute la ţară.

114

Era Tess Durbeyfield sau d'Urberville, oarecum schimbată, aceeaşi şi totuşi alta, care trăia aici

retrasă ca o străină, cu toate că nu se afla pe pă-mint străin. După o lungă perioadă de

sihăstrie, se hotărise să se invoiască cu ziua la munca eimpu-lui in satul ei, căci tocmai venise

vremea cind muncile agricole erau in toi şi nici o treabă pe care ar fi făcut-o pe lingă casă nu

era atit de bine plătită ca strinsul recoltei.

Mişcările celorlalte femei erau mai mult sau mai puţin asemănătoare cu ale lui Tess. Din cind

in cind intreg grupul se stringea laolaltă ca dansatorii la cadril. Cind cite una termina de legat

un snop, il arunca peste celelalte pină făceau o căpiţă, sau, cum se spunea prin partea locului,

o „jumătate" de zece sau doisprezece snopi.

Se opriră pentru gustarea de dimineaţă. Apoi se apucară din nou de lucru ca mai inainte.

Oricine ar fi privit-o pe Tess, pe la orele 11, ar fi băgat de seamă că din cind in cind işi arunca

nerăbdătoare privirile spre geana dealului, fără să se oprească insă din legat. Pe Ia unsprezece

se iviră deasupra miriştii din virful dealului capetele ci-torva copii, intre şase şi paisprezece

ani.

Tess se imbujora uşor la faţă dar nu se opri din lucru.

Cel mai mare dintre copii, o fată, care purta un şal in trei colturi al cărui capăt mătura

pămintul, finea in braţe ceva care la prima vedere părea a fi o păpuşă, dar care se dovedi a fi

un. prunc infăşurat in scutece. Alt copil venise cu merinde. Culegătorii se opriră din lucru, işi

luară minca-rea şi se aşezară lingă o căpiţă la umbră. Apoi incepură să măninee ; dintr-un

ulcior de piatră, bărbaţii işi turnau băutură din belşug, trecind cana din mină in mină.

Tess Durbeyfield fu printre ultimele care-şi intrerupseră lucrul. Se aşeză la capătul căpiţei, ferindu-

şi faţa de ceilalţi. Un bărbat cu căciulă de

115

piele de iepure şi o batistă roşie infiptă in briu ii intinse peste căpiţă cana cu bere, dar fata ii

făcu semn că nu bea. După ce scoase merindele din sac, o chemă pe soră-sa, fata cea mai

mare, şi ii luă copilul din braţe ; bucuroasă că a scăpat de povară fata alergă spre căpiţa

alăturată, unde se prinse in joacă cu ceilalţi copii. Roşindu-se şi mai tare, Tess se deschise la

piept pe furiş dar totuşi cu curaj — şi incepu să alăpteze copilul.

Ca să n-o supere, bărbaţii care erau aşezaţi mai aproape, se intoarseră cu spatele la ea. Ciţiva

incepură să fumeze. Unul dintre ei, aproape fără să-şi dea seama, incepu să mingiie drăgăstos

şi cu părere de rău ulciorul din care nu mai putea să stoarcă nici un strop de băutură. Toate

femeile in afară de Tess incepură să vorbească cu insufleţire, in timp ce-şi potriveau părul

ciufulit.

După ce hrăni copilul tinăra mamă il aşeză in picioare, in poală, şi privind in depărtare il juca

pe genunchi cu o nepăsare morocănoasă, aproape cu scirbă ; apoi se porni dintr-o dată să-l

acopere cu o ploaie de sărutări fierbinţi, care păreau că n-o să se mai oprească niciodată, in

timp ce copilul plingea, speriat de un asemenea asalt violent, in care dragostea arzătoare şi

dispreţul se impleteau in chip ciudat.

— Uite că tot ţine la copil, măcar că se face că nu-l poate suferi şi zice că ar vrea să moară cu

el cu tot, spuse femeia cu şorţ roşu.

— Las' că-i trece ei, răspunse femeia cu rochia galbenă. Ah ! doamne, cu cite nu se

deprinde omul !

— Eh, o fi fost nevoie şi de altceva decit de stăruinţe cind s-a intimplat, că doar spun

oamenii că intr-o noapte anul trecut au auzit pe cineva suspdnind in pădurea Chase. Şi numai

bine n-ar fi fost de unele persoane dacă ar fi trecut cineva pe acolo.

116

— Ei, că a fost nevoie ori că n-a fost nevoie şi de altceva, asta nu ştiu, dar mai mare păcatul

că i s-a intimplat tocmai ei. Asta se intimplă intotdeauna cu cele frumoase. Uritele n-au de ce

să se teamă, aşa-i, Jenny ? şi cel care vorbise se intoarse către una din grup care nu pe nedrept

era socotită uriită.

intr-adevăr, era mai mare păcatul ; duşman să-i fi fost şi nu puteai socoti altfel văzind-o pe

Tess. Avea gura ca o floare, şi ochii mari şi blinzi, care nu erau nici negri, nici albaştri, nici

cenuşii, nici violeţi, ci aveau toate aceste nuanţe laolaltă şi incă o sută, pe deasupra, pe care le

puteai vedea dacă te uitai mai bine — nuanţă cu nuanţă, culoare lingă culoare — in jurul

pupilelor fără fund ; era o femeie ca oricare alta dacă n-ar fi fost firea cam nesocotită pe care o

moştenise de la neamul ei.

in săptămina aceea pentru prima oară după luni de zile, Tess venise să muncească la cimp,

minată de o hotărire de care se mira ea insăşi. După ce-şi minease sufletul chinuindu-se cu

toate invinuirile care se pot naşte din singurătate şi lipsă de experienţă, bunul-simţ o invăţase

că ar fi mai bine să muncească din nou şi să se bucure iar de independenţă, cu orice preţ.

Trecutul era bun trecut, şi oricum ar fi fost, asta era situaţia. Oricare ar fi fost urmările, timpul

se va aşterne peste ele şi in ciţiva ani totul va fi ca şi cum nu s-ar fi intimplat nimic şi ea insăşi

va fi ingropată şi uitată. Acum insă, pomii erau tot atit de verzi ca mai inainte, păsările

ciripeau la fel, şi soarele era tot atit de strălucitor ca intotdeauna. Priveliştea cu care era

obişnuită de mică nu se intunecase din pricina amărăciunii ei, şi nici nu tinjise din cauza

durerii care o chinuia.

Ar fi putut să-şi dea seama că ceea ce o făcuse să-şi plece atit de mult fruntea, şi anume gindul

la părerea pe care lumea şi-o va face despre ea,

117

fusese intemeiată pe o inchipuire. Tess nu constituia o existenţă, o experienţă, o pasiune sau

un sistem de senzaţii decit pentru ea insăşi. Pentru omenirea din afară, nu era decit o imagine

trecătoare. Chiar pentru prieteni nu era altceva. Dacă s-ar fi chinuit zi şi noapte, ei ar fi spus :

„işi mă-nincă singură sufletul". Dacă ar fi incercat să fie veselă, să alunge orice griji, să se

bucure de lumina soarelui, de flori şi de copil, toate acestea n-ar fi trezit in mintea lor decit un

singur gind : „Uite ce uşor le ia pe toate". Şi totuşi, dacă ar fi fost singură pe o insulă pustie, ar

fi fost oare atit de nenorocită din pricina celor intimplate ? Nu ! Dacă s-ar mai fi născut o dată

şi s-ar fi trezit pe lume fiind mamă, dar fără bărbat, fără nici o experienţă de viaţă, in afară de

aceea de a fi dat naştere unui copil fără nume, ar fi fost oare deznădăjduită in starea ei ? Nu.

Ar fi luat totul uşor şi s-ar fi bucurat de viaţă. Tess era nenorocită mai mult din pricina

convenienţelor sociale decit a senzaţiilor ei intime.

Dar oricare ar fi fost gindurile ei, ceva o indemnase in ziua aceea să se imbrace ingrijit, ca pe

vremuri, şi să iasă la cimp, mai ales că tocmai se căutau oameni pentru strinsul recoltei. Astfel

reuşise să-şi păstreze demnitatea şi să privească liniştită oamenii in ochi chiar atunci cind

ţinea Copilul in braţe.

Lucrătorii se ridicară de lingă căpiţă, se indreptară din şale ca să se dezmorţească şi işi stinseră

pipele. Caii, pe care ii deshămaseră şi ii lăsaseră să pască in voie, fură din nou inhămaţi la

sece-rătoarea roşie. Tess, care mincase repede merindele aduse de acasă, făcu semn surorii ei

mai mici să vină să ia copilul. Se incheie la piept, işi trase din nou mănuşile de piele de bivol

şi se aplecă să tragă citeva spice pentru curmei din ultimul snop pe care-l făcuse, ca să lege

următorul.

118

Munca de dimineaţă continuă şi in cursul după-amiezii şi al serii. Tess rămase cu ceilalţi pe

cimp pină la lăsarea nopţii, oind o porniră cu toţii spre casă intr-una din căruţele cele mari,

urmaţi de luna care se inălţase către răsărit, o lună mare, palidă, care semăna cu un nimb

invechit din frunze de aur, plutind deasupra capului unui sfint toscan mincat de viermi. Fetele

care stăteau alături de Tess in căruţă incepură să cinte. Erau foarte prietenoase cu ea. Se

bucurau că ieşise iar din casă, măcar că nu se putură abţine să strecoare cu răutate citeva

versuri din balada despre fata care s-a dus in pădurea verde şi frumoasă şi s-a intors altfel de

cum plecase. Există in viaţă contraponderi şi compensaţii ; .intamplarea care făcuse din Tess o

pildă rea pentru ceilalţi o făcuse totodată să fie, pentru multe persoane, fiinţa cea mai

interesantă din sat. Prietenia pe care i-o arătau fetele o făcu să uite şi mai mult de necazuri, iar

veselia lor se dovedi a fi molipsitoare. Puţin mai tirziu, aproape că se inveseli şi ea.

Dar acum, cind se potoliseră oarecum durerile ei sufleteşti, se ivi o alta, firească, străină de

orice lege socială. Cind ajunse acasă află cu groază că in timpul după-amiezii copilul se

imbolnăvise pe neaşteptate. E drept că ar fi putut să prevadă o asemenea nenorocire, căci era

tare gingaş şi plă-pind. Cu toate astea, vestea ii zdrobi inima. Fe-cioara-mamă uitase de

jignirea pe care copilul o adusese societăţii prin venirea lui pe lume ; ar fi dorit din tot sufletul

să ducă această jignire pină la capăt, păstrind copilul in viaţă. Totuşi, era limpede că ora

eliberării acestui mic prizonier al lutului avea să vină mai devreme chiar decit i-o arătau

presimţirile ei cele mai negre. Cind işi dădu seama de asta, Tess simţi o durere nemărginită

pricinuită nu numai de pierderea copilului, ci şi de altceva : copilul nu fusese botezat.

119

Ajunsese intr-o asemenea stare de spirit, incit dacă i s-ar li spus că trebuie să fie arsă de vie

pentru ceea ce făcuse nu s-ar fi impotrivit, doar. doar s-o sfirşi odată. Ca orice fată de la fără

Tess cunoştea bine Sfinta Scriptură şi cercetase cu rivnă povestirile lui Aholav şi Aholibah,

aşa incit ştia ce invăţăminte trebuie trase de acolo. Dar cind era vorba de copil, judeca cu totul

altfel. Odorul ei era pe moarte şi sufletul lui n-avea mintuire.

Se făcuse ora de culcare şi Tess cobori scările in goană şi intrebă dacă poate să trimită după

preot. Din intimplare taică-său abia se intorsese de la cheful lui săptăminal la hanul lui

Rolliver, se afla tocmai atunci intr-unui din acele momente cind sentimentul că se trage dintro

veche familie nobilă ajungea la paroxism, şi gindul că Tess pătase această nobleţe il amăra

mai mult decit oricind. ii spuse deci fetei că preotul nu avea ce căuta in casa lui. Auzi ! Să-şi

bage nasul in treburile lor tocmai acum cind, din pricina ruşinii cu care Tess ii acoperise pe

toţi, acestea trebuiau să fie tăinuite mai straşnic ca oricind. incuie deci uşa şi băgă cheia in

buzunar. Toţi ai casei se duseră la culcare, iar Tess, peste măsură de indurerată, se urcă şi ea in

odaia ei. incercă să doarmă dar se trezea mereu. Pe la miezul nopţii, işi dădu seama că copilul

se simte şi mai rău. Se prăpădea văzind cu ochii — ce-i drept in linişte şi fără dureri, dar totuşi

murea. Asta era limpede.

Chinuită de nelinişte Tess incepuse să se fo-iască in pat. Ceasornicul bătu ora solemnă — unu

— ora la care inchipuirea trece dincolo de graniţele raţiunii şi presimţirile rele iau locul

realităţii, devenind de neclintit. işi văzu copilul aruncat in ungherul cel mai indepărtat al

iadului, ca o indoită pedeapsă fiindcă nu fusese botezat şi fiindcă era din flori ; văzu pe satana

intorcin-du-l cind pe o parte, cind pe alta cu furca lui cu trei dinţi, ca aceea care la ei

acasă se folosea

120

pentru a incinge cuptorul cind coceau pline ; la această privelişte se adăugau multe alte

chinuri, care mai de care mai drăceşti şi mai ciudate, chinuri despre care li se vorbea uneori

tinerilor de pe acele meleaguri ale creştinătăţii. in liniştea casei adormite, această presimţire

infricoşătoare o stăpinea intr-o asemenea măsură, incit cămaşa de noapte i se făcuse leoarcă

de sudoare, şi patul se zgilţiia sub ea la fiecare bătaie a inimii.

Copilul răsufla din ce in ce mai greu, şi o dată cu aceasta creştea şi neliniştea mamei. In zadar

il acoperea cu sărutări ! Simţi că nu mai poate să stea in. pat şi incepu să se plimbe agitată prin

cameră.

— Oh, dumnezeule iertător, fie-ţi milă ! Fie-ţi milă de sărmanul meu copil, strigă

ea. Arun-că-ţi toată minia asupra mea, că n-am să mă pling, dar fie-ţi milă de el !

Se rezemă de scrin şi stătu aşa vreme indelungată murmurind rugăciuni fără şir. Deodată tresări.

— Ah, poate că aşa copilul o să fie mintuit. Poate că o să fie acelaşi lucru.

Vorbea cu atita aprindere, incit faţa părea că-i străluceşte in intunericul din jur.

Aprinse o luminare şi se duse la celelalte două paturi de lingă perete să-şi trezească fraţii şi

surorile mai mici, care dormeau in aceeaşi cameră. Trase la o parte măsuţa pe care se afla

ligheanul şi se strecură in dosul ei, turnă apă dintr-o cană şi ii puse pe copii să ingenunche şi

să-şi impreune miinile pentru rugăciune, cu degetele drept in sus. In timp ce fraţii şi surorile

ei, treziţi abia pe jumătate şi ingroziţi de purtarea ei, rămăseseră pironiţi locului cu ochii larg

deschişi, Tess se duse să ia copilul din pat — copilul unui copil ; era atit de plăpind, incit

părea că nu are destulă viaţă pentru ca cea care-l adusese pe lume să poată purta numele de

mamă. Tess stătea dreaptă cu

121

copilul in braţe lingă lighean, iar sora ei mai mică ţinea cartea de rugăciuni deschisă in fafa ei,

aşa cum o tine dascălul la biserică in fata preotului. Şi astfel fata incepu să-şi boteze copilul.

Părea neobişnuit de inaltă şi de maiestuoasă in cămaşa ei de noapte albă şi lungă, iar părul intunecat

impletit intr-o coadă groasă ca o fringhie ii atirna pe spate pină la briu. Lumina blindă

şi difuză, răspandită de o luminare subţire, estompa din intreaga ei infăţişare micile defecte pe

care lumina soarelui le-ar fi scos la iveală, zgirieturile de pe incheieturile miinilor pricinuite

de munca cimpului, şi oboseala ochilor. inflăcărarea ii transfigura chipul, pe care ea singură

şi-l uritise, dindu-i o frumuseţe imaculată şi un aer de demnitate aproape domnească. Micuţii,

care stăteau ingenuncheaţi, cu ochii roşii, clipind somnoroşi, aşteptau pregătirile ei cu gura

căscată de uimire, dar prea toropiţi de ora tirzie, ca să fie gălăgioşi.

Cel mai impresionat dintre ei intrebă :

— Şi chiar vrei să-l botezi, Tess ? Fecioara-mamă dădu din cap cu gravitate.

— Şi cum o să-l cheme ?

Nu se gindise la asta, dar in timp ce continua ceremonia botezului, un nume pomenit in