Cel mai inalt al capitalismului

o soartă mai rea şi totuşi ea era cea aleasă. Ar

fi fost urit din partea ei să primească totul fără să plătească nimic. Va plăti pină la ultimul ban.

Ii va mărturisi lui Angel totul, chiar in clipa aceea. Luase această hotărire privind focul, mină

in mină cu Angel.

Focul nu mai pilpiia ; doar tăciunii aprinşi mai străluceau incă, ■invăluind m lumină pereţii

căminului, grătarul strălucitor şi cleştele vechi şi stricat de alamă. Aceeaşi lumină vie colora

partea de dedesubt a poliţei căminului, pjcioarele mesei de lingă foc, faţa şi gitul Iui Tess,

transformand fiecare nestemată intr-o stea ca Aldebaran sau Sirius — o constelaţie de raze

albe, roşii şi verzi, care-şi amestecau nuanţele la fiecare respiraţie a fetei.

— Ţi-aduci aminte că azi dimineaţă am hotări t să ne mărturisim păcatele ? o intrebă Angel

deodată, văzind că ea nu mai spune nimic. Poate că am vorbit de asia in treacăt şi tu nu m-ai

luat in serios. Dar să ştii că eu n-am glumit cind ţi-am promis. Şi vreau să-ţi mărturisesc ceva,

iubito.

Vorbele lui spuse pe neaşteptate şi fără ocol i se părură lui Tess mina providenţei.

— Ai ceva să-mi mărturiseşti ? il intrebă ea cu sufletul Ia gură şi cu un sentiment de bucurie

şi de uşurare.

— Nu te aşteptai ? Ah, ştiam eu că ţi-ai făcut o părere prea bună despre mine. Hai, pune capul

aici şi ascultă. Aş vrea să mă ierţi şi să nu te superi pe mine fiindcă nu ţi-am spus-o

inainte, aşa cum ar fi trebuit s-o fac.

Ce ciudat ! Angel i se părea dedublarea ei. Tess nu mai spuse nimic şi Clare urmă :

— Nu ţi-am pomenit pină acum nimic despre asta, pentru că mă temeam să nu te pierd, draga

mea, pe tine, cea mai mare fericire a vieţii mele... sau, ca să spun aşa, diploma mea

universitară.

294

Fratele meu şi-a dobindit-o la colegiu, iar eu la Laptăria Talbothays şi n-am vrut să risc s-o

pierd. Era să-ţi vorbesc de acum o lună... atunci cind ai consimţit să fii a mea, dar n-am putut.

M-am gindit că asta o să te instrăineze de mine. Am amanat. Apoi m-am hotărit să-ţi spun ieri,

ca sa-fi dau prilejul să scapi de mine. Dar n-am făcut-o. Şi nici azi dimineaţă, cind ai vrut să

ne mărturisim păcatele... ştii, atunci ciind ne-am in-tilnit in capul scării... nici atunci n-am vrut

să-ţi vorbesc... păcătosul de mine ! Dar acum cind te văd stind aici cu un aer atit de serios,

simt că trebuie să-ţi vorbesc. Ai să mă ierţi oare ?

— Da, da ! Sint sigură că...

— Aşa nădăjduiesc şi eu. Dar aşteaptă puţin. Deocamdată nu ştii nimic. Să incep cu inceputul...

Cu toate că bietuil tata se teme probabil că din pricina ideilor mele sint unul dintre

acei oameni pierduţi pentru totdeauna, cred in bunele moravuri la fel ca şi tine. Pe vremuri

visam să ajung un dascăl al oamenilor şi am fost tare dezamăgit cind mi-am dat seama că nu

pot să intru in rindurile Bisericii. Am admirat intotdeauna caritatea, cu toate că nu mă pot

socoti un om neprihănit şi am urit viciul, aşa cum cred că il urăsc şi acum. Orice ai

gindi despre inspiraţia absolută, nu se poate să nu te alături cu căldură cuvintelor sfintului

Pavel : „Să fii o pildă... in vorbele tale, in purtările taie, in milostenia ta, in gindurile,

credinţa şi neprihănirea ta". Asta e singura pavăză pe care o au bietele făpturi omeneşti.

Integer vitae1 spune un poet roman care n-ar fi o tovărăşie prea potrivită cu sfantul Parei...

Cind eşti cinstit şi tare in virtuţi, Tu n-ai nevoie de suliţi de maur.

1 Tn latina, In original : „integru in viaţă" — Horaţiu, Ode, cartea I. ≪da nr. 22, către Aristius Fuscus.

295

Ei, şi cum iţi spuneam, ştiind că drumul către un anumit loc e pietruit cu bune intenţii şi simţind

lucrul ăsta atit de puternic, ai să inţelegi ce remuşcări ingrozitoare am avut cind, plin de

gin-duri frumoase pentru semenii mei, am căzut eu insumi in păcat !

Şi Angel ii povesti despre acea perioadă din viaţa lui de care am mai pomenit : perioada petrecută

la Londra, cind frămintat de griji şi de indoieli, purtat ca o frunză in voia valurilor, s-a

desfrinat timp de două zile cu o femeie necunoscută.

— Din fericire mi-am dat seama de nebunia mea, urmă el. N-am mai vrut să dau ochii cu

ea şi am plecat acasă. De atunci n-am mai căzut niciodată in păcat. Dar vrand să-ţi acord

tot respectul şi sinceritatea cuvenită, ţi-am făcut această mărturisire. Spune-mi, mă ierţi ?

in loc de răspuns, Tess ii stranse mina.

— Atunci incheiem discuţia asta pentru totdeauna. De altfel nici nu e plăcut să vorbeşti

despre lucruri d-astea intr-o asemenea imprejurare. Să vorbim de ceva mai vesel.

— Ah, Angel... aproape că-mi pare bine... fiindcă acum ai să poţi să mă ierţi şi tu pe mine. Eu

nu ţi-am făcut incă mărturisirea pe care voiam ■să ţi-o fac... Am şi eu ceva să-ţi spun...

Adu-ţi aminte că ţi-am promis...

— Ah, da ! Ei, ia să vedem ce-ai de spus, păcătoasă mică !

— Zimbeşti tu, dar să ştii că e tot atit de serios ca şi la tine, poate chiar mai serios.

— Nu se poate să fie mai serios, draga mea. —■ Nu, nu se poate să fie. Sigur că nu ! strigă

Tess sărind de pe scaun, veselă şi plină de speranţă. Nu, nu se poate să fie mai serios ! strigă

ea. Pentru că e acelaşi lucru ! Sigur că da ! Stai să-ţi povestesc.

296

Tess se aşeză din nou.

Se fineau de mină ca la incepui. Luminată vertical de foc, cenuşa de sub grătar semăna cu un

deşert torid. In lumina roşie de cărbuni aprinşi care cădea pe faţa şi pe miinile lui Angel, imaginaţia

te făcea să vezi spectacolul ingrozitor al judecăţii de apoi ; aceeaşi lumină o invăluia şi

pe Tess, pătrun^indu-i printre firele de păr de pe frunte şi dogorindu-i pielea delicată. Umbra

ei uriaşă se proiecta pe pereţi şi pe tavan. Cind se pleca, fiecare diamant al colierului sclipea

sinistru, ca un ocki die broască riioasă. işi lipi fruntea de timpla lui Clare, şi incepu să povestească...

ii spuse cum il cunoscuse pe Alee d'Urberville şi ce urmase după aceea, şoptind

cuvintele cu pleoapele plecate şi fără să tresară.

Sftrşitul fazei a patra

FAZA A CINCEA

FEMEIA PLĂTEŞTE

XXXV

Tess sfirşise povestea ; repetase chiar unele amănunte şi dăduse şi o serie de lămuriri suplimentare.

Vocea ei abia se ridicase deasupra tonului iniţial ; nu incercase să se dezvinovăţească

in nici un fel, şi nu vărsase nici o lacrimă.

Dar pe măsură ce depanase firul povestirii, aspectul lucrurilor din jur parcă se transformase.

Focul din vatra avea un aer răutăcios şi semăna cu un drăcuşor care-şi radea de ea, fără să-i

pese de suferinţa ei. Paravanul din fa/fa sobei rinjea nepăsător şi leneş, iar cana cu apă,

luminată de foc, părea absorbită doar de jocul de culori. Toate obiectele materiale din cameră

işi arătau nepăsarea cu o inverşunată incăpăţinare. Şi cu toate astea, din clipa in care Angel o

sărutaise, nu se schimbase nimic, sau in orice caz nimic din natura insăşi a lucrurilor. Se

schimbase ,imsă esenţa lor.

După ce termină povestea, cuvintele de iubire pe care le şoptiseră mai inainte părură că se

ingrămădesc intr-un colţ al creierului lor, repe-tindu-se ca un ecou al unor momente de

nebunie oarbă.

Clare se plecă să aţaţe focul, fără să-şi dea seama cit de nepotrivit era gestul, căci nu se dezmeticise

incă bine după cele auzite. Scormoni

298

jăratecul din cămin, apoi se ridică in picioare. II izbea acum toartă grozăvia destăinuirii lui

Tess. Se intunecase la faţă şi se plimba furios prin cameră, străduindu-se să-şi adune gindurile.

Dar oriciit s-ar fi străduit, nu reuşea cu nici un chip. Nu-şi mai găsea astimpăr. Cind se hotări,

in sfir-şit, să vorbească, o făcu pe un ton cu totul neaşteptat, tonul cel mai banail cu care i se

adresase vreodată.

— Tess !

— Da, iubitule.

— Să fie oare adevărat ? După felul in care mi-ai vorbit, trebuie să cred că-i adevărat, că

doar nu eşti nebună. Mai bine ai fi ! Dar totuşi, nu eşti... ! Sofia mea... Tess a mea ! Mă uit la

tine dar nu văd nimic care să indreptăţească o asemenea bănuială.

— Nu sint nebună, spuse Tess.

— Şi cu toate astea... O privi cu ochi pierduţi, apoi continuă, ca năuc : De ce nu mi-ai

spus nimic pină acum ? Ah da, imi aduc aminte... ai vrut tu odată să-mi spui ceva, dar nu

te-am lăsat !

Cuvintele astea şi altele pe care le rosti, nu erau altceva decat o vorbărie goală, superficială,

căci străfundurile sufletului lui zăceau incă paralizate. Angel se intoarse şi se sprijini de un

scaun. Tess il urmă pină in mijlocul camerei, şi rămase aşa, uitindu-se la el cu ochi mari din

care nu curgea nici o lacrimă. Apoi se lăsă in genunchi, ghemuindu-se la picioarele lui.

— In numele dragostei noastre, iartă-mă, şopti ea cu gura uscată. Şi eu te-am iertat pentru

acelaşi păcat.

Dar cum Angel nu-i răspunse, Tess se rugă iar:

— Iartă-mă, aşa cum te-am iertat şi eu ! Căci te-am iertat, Angel.

— Da... da, asta aşa e !

— Şi tu nu mă ierţi ?

299

— Iertarea n-are ce căuta aici, Tess. Pană acum erai o fiinţă, acum eşti alta. Ah, dumnezeule,

cum poţi să-ţi inchipui că iertarea s-ar putea potrivi cu o... scamatorie atit de grotească .'

Angel se opri să se gandească la definiţia pe care o enunţase, apoi deodată izbucni intr-un ris

sinistru — nefiresc şi infricoşător, ca rasetele iadului.

— Nu, nu... te rog ! Mă ucizi cu rasul ăsta ! strigă ea. Fie-ţi milă de mine... fie-ţi milă !

Angel nu spuse nimic iar Tess, albă ca varul, sări in picioare.

—■ Angel, Angel, ce vrea să zică risul ăsta ? strigă ea. iţi dai seama ce inseamnă toate astea

pentru mine ?

Angel dădu din cap.

— Nădăjduiam, doream şi mă rugam lui dumnezeu să te fac fericit J Mă gandeam adesea cat

de bucuroasă aş fi dacă aş reuşi, şi ce soţie netrebnică aş fi dacă aş da greş. Asta gindeam eu,

Angel l

■ — Ştiu !

— Am crezut că mă iubeşti Angel, că mă iubeşti pe mine, aşa cum sint. Şi dacă pe mine mă

iubeşti, cum se poate să te uiţi aşa la mina şi să-mi vorbeşti cum imi vorbeşti ? Mă

sperii ! Eu, cand m-am indrăgostit de tine, m-am indrăgostit pentru totdeauna, orice s-ar

intimpla, chiar dacă te-ai acoperi de ruşine, pentru că te iubesc aşa cum eşti. Şi atunci cum de

poţi, tu, soţul meu, să nu mă mai iubeşti ?

— Ţi-am mai spus o dată. Nu eşti tu femeia pe care am iubit-o.

— Dar atunci cine ?

—■ O altă femeie, cu .infăţişarea ta.

Cuvintele lui adevereau presimţirile ei rele din trecut. Angel o considera acum ca pe un fel de

impostor : o femeie vinovată care se ascundea sub infăţişarea unei femei fără de prihană. Cind

işi

300

dădu seama de asta, pe faţa ei albă se intipări

0 expresie de groază ; obrajii i se miliară iar gura

1 se crispa rămiinind mică de tot şi perfect rotundă. Povara ingrozitoare a impresiei pe care

i-o făcea acum lui Angel o făcu să-i fugă pănwntiil de sub picioare. Văzind că e gata să se

prăbuşească, Angel veni spre ea.

— Aşează-te, aşează-te, ii spuse el cu blindeţe. Nu te simţi bine şi e firesc să fie aşa.

Tess se aşeză fără să-şi dea seama ce face, cu un aer pierdut. Avea aceeaşi fată răvăşită ca mai

inainte, aceeaşi expresie in ochi. Privind-o, Angel simţea cum se increţeşte pielea pe el.

— Atunci nu mai vrei să fiu a ta, Angel ? il intrebă ea, neputincioasă. Spune că nu mă mai

iubeşti ,pe mine, că iubeşti pe alta care are doar chipul meu. La gindul ăsta i se făcu milă de ea

insăşi ca de un om nedreptăţit, şi diudu-şi şi mai bine seama de situaţia in care se afla, simţi că

i se umplu ochii de lacrimi. Se intoarse şi izbucni in hohote de plins, jeluindu-şi propria ei

soartă.

Clare se simţi uşurat de această schimbare, căci efectul pe care cele intimplate (il aveau

asupra lui Tess incepuse să devină aproape tot atit de chinuitor pentru el ca şi insăşi

dezvăluirea faptelor. Aşteptă răbdător, apatic chiar, pină cind durerea ei se mai linişti işi

plinsul ei zbuciumat se potoli. Din cind in cind, doar, mai scotea cite un suspin.

— Angel, spuse ea deodată, pe un ton firesc, care luase acum locul vocii aceleia

uscate şi innebunite de groază. Angel, sint oare prea păcătoasă ca să putem trăi laolaltă ?

— Nu am avut incă timp să mă cindese la ce-am putea face !

— N-am să te rog să mă laşi să trăiesc alături de tine, Angel, fiindcă ştiu că n-am nici un

drept s-o fac. N-am să-i scriu mamei şi surorilor să le spun că ne-am căsătorit aşa cum aveam

de gind,

301

şi nici n-am să isprăvesc sacul de lucru pe care l-am croit şi pe care voiam să-l cos clnd o sa

fim la noi acasă.

— Nu ?

-— Nu ! N-am să fac decit ce-ai să-mi porunceşti tu. Şi dacă ai să pleci de lingă mine, n-am să

te urmez, şi dacă n-ai să-mi mai vorbeşti niciodată, n-am să te intreb de ce decit dacă ai să-mi

ingădui tu.

— Şi dacă am să-fi poruncesc să faci ceva ?

— Am să te ascult intocmai ca o sclavă oropsită. Chiar dacă-mi porunceşti să mă aşez aicea

jos şi să mor.

— Eşti foarte bună, dar mă izbeşte contradicţia dintre spiritul de sacrificiu pe care-l

dovedeşti acum şi dorinţa ta de autoconservare din trecut.

Acestea fură primele cuvinte de antagonism dintre ei. Dar a-i adresa sarcasme bine gindite lui

Tess, era ca şi cum le-ai fi adresat unui ciine sau unei pisici. Tess nu-şi dădu seama de

farmecul subtilităţii lor şi le primi ca pe nişte ocări, rostite de o voce duşmănoasă şi plină de

minie. Rămase mută, neinţelegind că Angel incerca de fapt să inăbuşe dragostea pe care o

simţea pentru ea. Abia dacă observă o lacrimă care se prelingea incet pe obrazul lui, o lacrimă

atit de mare incit porii peste care trecea se măreau ca sub lentila unui microscop. Dar Angel

işi reaminti cu groază de schimbarea totală şi ingrozitoare pe care mărturisirea lui Tess o

produsese in viaţa şi universul lui. incerca cu desperare să se descurce in noile imprejurări in

care se afla. Trebuia neapărat să facă ceva. Dar ee ?

— Tess, spuse el cu toată blindeţea de care se simţea in stare. Nu pot să mai stau in camera

asta... Mă duc să iau puţin aer.

Ieşi fără zgomot. Cele două pahare de vin pe care le turnase pentru cină — pentru ea şi pentru

el — rămăseseră neatinse pe masă. Aşa se termină

302

agapa lor. Cu două sau trei ore mai inainte, la ceai, băuseră, in joacă, din aceeaşi ceaşcă.

Cu toate că Angel inchisese uşa cu mare grijă, Ţess il auzi şi se trezi din incremenirea in care

căzuse. Angel plecase ! Nu mai putea nici ea să rămină aici. işi aruncă in grabă o haină pe

umeri, deschise uşa, şi-l urmă stingind luminările de parcă ar fi plecat pentru totdeauna. Ploaia

incetase şi noaptea era acum senină.

Tess il ajunse repede din urmă, căci Clare mergea incet şi fără vreo ţintă precisă. Silueta ei,

de-un cenuşiu deschis, o făcea pe a Iui Clare să pară intunecată, sinistră şi inaccesibilă. Simţea

ca o ironie a soartei atingerea giuvaerurilor de care fusese o clipă atat de mindră. Auzindu-i

paşii, Angel se intoarse, dar prezenţa ei nu păru că-l impresionează cituşi de puţin. işi continuă

drumul trecind peste cele cinci arcuri larg deschise ale podului din faţa casei.

Pe drumul mare urmele lăsate de copitele vacilor şi ale cailor erau acum pline cu apă, căci

ploaia nu fusese destul de puternică ca să le şteargă cu totul. Lumina stelelor care se reflectau

in bălţile astea mititele lucea o clipă, apoi se stingea o dată cu trecerea lui Tess, ca să apară din

nou mai departe. Dacă nu le-ar fi văzut reflectate acolo, Tess nici n-ar fi ştiut că stelele ii

strălucesc deasupra capului — astre imense ale universului, a căror imagine se pierdea in

aceste bălţi atit de neinsemnate.

Ferma la care locuiau acum se găsea in aceeaşi vale ca şi Talbothays, dar citeva mile mai in

josul apei ; se aflau intr-o cimpie intinsă şi aceasta ii ingăduia lui Tess să nu-l piardă pe Angel

din ochi. Drumul care pornea din faţa casei şerpuia de-a lungul păşunilor, şi Tess işi urma

soţul ca prin vis — o umbră fidelă care nu incerca' să se apropie de el sau să-i atragă atenţia.

303

intr-un tirziu insă il ajunse din urmă in tăcere, şi tot in tăcere continuară să meargă unul alături

de celălalt. Cind un om cinstit işi dă seama c-a fost inşelat, se simte adesea inclinat spre

cruzime şi Clare simţea acum din plin acest lucru. Aerul proaspăt de afară il trezise,

impiedicindu-l să mai acţioneze din instinct, aşa cum i-ar fi venit poate s-o facă. Tess işi dădu

seama că el o vedea acum in toată goliciunea, fără nici un fel de aureolă şi că Vremea ii cinta

psalmul ei batjocoritor :

„Şi iată, cind faţa-ţi va fi dezvelită, acela ce te-a