Cel mai inalt al capitalismului

Sfirşitul fazei a şasea

32

FAZA A ŞAPTEA

IMPLINIREA

LIII

Seara se lăsase asupra casei parohiale din Em-minster. Cu toate că vicarul nu se afla la masa

lui din camera de lucru, sub abajururile verzi ardeau, ca de obicei, două luminări. Din cind in

cind, bă-trinul Clare intra in cameră să mai aţite focul slab din cămin, care era totuşi

indestulător, acum primăvara, cind vremea se făcea din ce in ce mai frumoasă ; apoi ieşea

iarăşi din cameră, se oprea o clipă la uşa de la intrare, trecea in salon şi din nou se intorcea la

uşă.

Uşa dădea spre apus şi cu toate că in casă se făcuse intuneric, afară era incă destulă lumină ca

să po|i desluşi lucrurile din jur. Doamna Clare, care stătuse pină atunci in salon, veni după el.

— Mai avem destul de aşteptat, spuse vicarul. Nu poate ajunge la Chalk-Newton inainte de

şase, chiar dacă trenul n-are intirziere ; şi pe urmă, ştii bine că bietul nostru cal e bătrin şi nu

mai e in stare să gonească zece mile pe drum de ţară, dintre care cinci pe Crimmerock Lane.

— Bine, dar cu noi a făcut drumul ăsta intr-un ceas.

— Ei, asta a fost cu ani in urmă.

Şi astfel se scurgeau clipele şi-şi dădeau amindoi seama că toată vorbăria aceea n-avea nici un

rost

482

pentru că singurul lucru pe care il aveau de făcut, acum, era să aştepte.

in cele din urmă, auziră parcă un zgomot pe drum. Trăsurica lor cea veche apăru in fata porţii

şi din ea cobori un om. Cei doi bătrini se prefăcură că-l recunosc, cu toate că nu şi-ar fi dat

seama cine e, dacă in loc să coboare din trăsura lor, acum cind aşteptau pe cineva anume, l-ar

fi intilnit in-timplător pe stradă.

Doamna Clare se repezi pe coridorul intunecos, spre uşă. Bărbatul ei o urmă, cu pas mai

domoL

Păşind pragul casei, noul venit le văzu chipurile chinuite de grijă şi sticlele ochelarilor

sclipind in ultimele raze ale soarelui de apus. Ei insă nu-i desluşiră, in umbră, decit silueta.

— Băiatu' mamei... băiatu' mamei... a dat dumnezeu şi ai venit şi tu acasă ! strigă doamna

Clare, pentru care, in clipa aceea, convingerile eretice care pricinuiseră această

despărţire erau tot atit de neinsemnate ca praful de pe hainele lui. Căci poţi oare găsi vreo

femeie — chiar printre cele mai inflăcărate slujitoare ale credinţei — care să creadă in

făgăduielile şi ameninţările cuvintului cu aceeaşi tărie cu care crede in copiii ei ? Se află oare

vreo femeie care nu s-ar lipsi de religie dacă ar fi pusă să aleagă intre aceasta şi

fericirea odraslelor ei ?

Intrară in camera unde ardeau luminările, şi doamna Clare il cercetă pe Angel cu luare aminte.

— Ah, nu se poate, nu e Angel... nu e băiatul meu... Angel acela care a plecat in lume !

suspină ea cu toată ironia durerii, indepărtindur-se de el.

Taică-său fu şi el izbit de infăţişarea lui. De cind părăsise casa părintească, tinărul Clare

slăbise atit de mult din pricina necazurilor şi a climei din locurile acelea unde se refugiase cu

atita grabă in primele momente de revoltă impotriva batjocurei pe care o suferise, incit parcă-i

vedeai scheletul, iar in spatele scheletului o arătare. Semăna cu

32*

483

Cristul mort al lui Crivelli *. Ochii duşi in fundul capului erau stinşi şi aveau cearcăne de

culoare bolnăvicioasă. Obrajii scofilciţi şi trăsăturile ascuţite ale bătrinilor lui strămoşi,

puseseră stăpiuire pe fata lui cu douăzeci de ani mai devreme.

— Am fost bolnav, spuse el, dar mi-a trecut. Acum sint sănătos.

Dar deodată, ca o dezminţire a celor spuse, simţi cum i se moaie picioarele şi se aşeză repede,

ca să nu cadă. II apucase o uşoară ameţeală, pricinuită de drumul obositor din ziua aceea şi de

emoţiile revederii.

— N-ati mai primit nici o scrisoare pentru mine in ultimul timp ? intrebă el. Ultima pe care

mi-aţi trimis-o am primit-o doar intimplător şi cu mare intirziere, pentru că mă aflam in

interiorul ţării. Altfel aş fi venit mai de mult.

— Ne-am inchipuit că e de la soţia ta. Aşa e ?

— Da, era de la ea.

in ultimul timp sosise doar o singură scrisoare, pe care nu i-o mai trimiseseră, pentru că ştiau

că o să se intoarcă curind.

ii dădură scrisoarea. Angel o desfăcu repede şi nu mică ii fu mirarea cind văzu sentimentele pe

care i le impărtăşea Tess, in aceste ultime rinduri aşternute in grabă pe liirtie.