Cel mai inalt al capitalismului

merge. in mai puţin de o oră şi jumătate, inconjurase pe

*** ,

la sud domeniile King's Hintock şi urcase către locurile părăsite şi sălbatice de la Cross-in-

Hand, piatra aceea nesfirşită, unde la stăruinţele lui Alee d'Urberville, căruia i se năzărise s-o

apuce pe calea cea dreaptă, Tess depusese ciudatul jurămint de a nu mai incerca să-l ispitească

niciodată. La marginea drumului se mai vedeau incă tulpinile urzicilor de anul trecut, uscate,

ofilite şi golaşe, din ale căror rădăcini mijeau frunzele tinere de primăvară.

De aici, Angel merse pe marginea podişului care se inălţa deasupra celorlalte domenii Hintock

şi, cotind spre dreapta, ajunse intr-un ţinut calcaros, cu aer inviorător, unde se afla localitatea

Flint-comb-Ash, al cărei nume il văzuse pe una din scrisorile primite de la Tess. Bănuia că

acesta trebuie să fie locul unde se refugiase doamna Durbeyfield. Dar după cum era de

aşteptat, nu reuşi s-o găsească aici; mihnirea ii fu şi mai mare cind află că nici ţăranii, nici

fermierul insuşi nu auziseră vreodată de „doamna Clare", cu toate că-şi aminteau foarte bine

de Tess, după numele de botez. Era limpede că Tess nu-i folosise numele in timp ce el fusese

plecat. Demnitatea cu care privise despărţirea lor se putea vedea şi din lipsurile şi greutăţile pe

care preferase să le indure (lucru de care Angel afla abia acum) decit să ceară bani de la

bătrinul Clare.

Oamenii ii spuseseră că Tess părăsise locurile acelea din proprie iniţiativă, ca să plece acasă,

la părinţi, de cealaltă parte a văii Blackmoor. Trebuia deci să dea neapărat de doamna

Durbeyfield. Aceasta il inştiinţase in scrisoare că nu se află la Marlott, dar fusese curios de

rezervată in privinţa adresei pe care o avea acum, aşa că lui Angel nu-i mai răminea decit să

plece la Marlott şi să găsească acolo noua adresă. Fermierul care se purtase atit de grosolan cu

Tess fu foarte indatoritor faţă

489

de Clare, imprumutindu-i un cal şi un argat care să-l ducă spre Marlott. Trăsurica şi calul cu

care sosise fură trimise indărăt la Emminster, căci invoiala fusese să le folosească doar pentru

o călătorie de o zi; iar această zi se sf irşise.

Clare primi să imprumute docarul fermierului doar pină la marginea văii. Ajuns acolo, il trimise

inapoi cu omul care-i servise drept vizitiu şi poposi la un han. A doua zi, o porni pe jos,

intrind in ţinutul unde se afla locul de baştină a iubitei lui. Grădinile şi cringurile nu erau incă

scăldate in culoare ; primăvara aceasta nu era altceva decit o iarnă poleită cu verdeaţă — asemenea

nădejdii care ii mijea in suflet.

Casa unde Tess işi petrecuse anii copilăriei era acum locuită de altă familie, care nici măcar no

cunoştea. Ii găsi pe noii locatari in grădină ; erau atit de preocupaţi de munca lor, de parcă

inceputurile acestei gospodării n-ar fi fost legate de viaţa altor oameni, pe lingă care viaţa lor

nu era decit o poveste inşirată de un om slab la minte. Umblau pe potecile grădinii cu gindul

la treburile lor, pe care le socoteau mai insemnate decit orice altceva, pricinuind, in fiecare

clipă, o ciocnire supărătoare intre acţiunile lor şi nălucile de fum ale trecutului. Vorbeau ca şi

cum intimplă-rile petrecute pe vremea cind Tess trăia acolo n-ar fi fost cu nimic mai

insemnate decit acelea pe care le trăiau ei acum. Pină şi păsările cintau nepăsătoare prin

văzduh, fără să simtă lipsa nimănui.

De la aceşti preţioşi neştiutori, care abia işi aminteau de numele celor ce locuiseră cindva aici,

Clare află că John Durbeyfield murise şi că văduva lui plecase de la Marlott impreună cu

copiii, spunind că se duce să se stabilească la Kingsbere. Oamenii ii mai spuseră că in loc să

se ducă la Kingsbere, doamna Durbeyfield plecase in altă parte. După cite aflase, Clare simţi

că nu

490

mai poate să sufere casa aceea din care lipsea Tess ; şi, fără să mai intoarcă capul, se indepărtă

in grabă.

O luă chiar pe drumul de lingă pajiştea unde o văzuse pe Tess pentru prima oară, atunci cind

se oprise o clipă să privească dansul. Pajiştea il intrista aşa cum il intristase şi casa, dacă nu

chiar mai mult... işi continuă drumul trecind prin cimitir, unde, printre noile pietre de

mormint, zări una ceva mai arătoasă, al cărei epitaf suna precum urmează :