Cel mai inalt al capitalismului

SQ

_J Dacă s-ar fi aflat pe lingă Marlott, nu i-ar fi fost atit de frică.

— Nu te mai frăminta aşa, sufletele, ii strigă un tinăr, inecindu-se cu tuşea ; avea faja

scăldată in sudoare şi pălăria de paie dată atit de tare pe ceafă, incit borul ii stătea in jurul

capului ca un nimb de sfint. Ce te grăbeşti aşa ? Că doar maine e duminică, slavă

domnului, şi putem dormi la slujbă. Ce zici, nu vrei să joci şi tu un pic ?

ii plăcea jocul, dar nici prin gind nu-i trecea să joace aici. Dansatorii se infierbmtară şi mai

mult. Lăutarii din spatele coloanei luminoase de fum schimbau din cind in cind melodia,

cintind de partea cealaltă a scăunaşullui viorii sau cu dosul arcuşului. Dar oricum, ar fi dinţat,

dansatorii ii dădeau inainte, gifiind şi in virli ndu-.se neincetat.

Nici unul nu-şi schimbase perechea dacă cea pe care o luase la joc de la inceput se intamplase

să-i fie pe plac. Schimbul perechii nu insemnase altceva decit că unul sau celălalt dintre

dansatori nu făcuse incă o alegere mulţumitoare ; dar pină la urmă, fiecare reuşise să-şi

găsească perechea potrivită şi acum căzuseră intr-o stare de vis şi de extaz in care emojia este

elementul primordial al universului, iar materia nu este decit un amestec intimplător -care te

poate impiedica să te mişti cum ai dori.

Deodată se auzi o bufnitură ; una dintre perechi căzuse, şi acum zăcea pe podea intr-un maldăr

nedesluşit. Perechea următoare se clătină o clipă şi căzu peste prima, nefiind in stare să se

oprească. Un nou nor de praf se ridică peste cel dinainte, şi peste formele căzute, din care nu

se distingea decit o incirligare de bra(e şi de picioare care se zbăteau.

— Ai să vezi tu cc-ai să păjeşti cind ajungem acasă, cavalerule, se auzi o voce de femeie

din maldărul de trupuri ; era vocea bietei partenere

7 — Tess d'Urberville

81

a băribatului din a cărui stingăcie se petrecuse nenorocirea. Intimplarea făcuse ca femeia să-i

fie de curind şi soţie, ,şi faptul că acum dansau impreună era socotit cit se poate de firesc de

către cei din Trantridge atita vreme cit intre cei doi sofi mai exista oarecare afecţiune ; dar rar

se intimpla ca mai tirziu in viată unul din aceşti oameni să nu-şi unească soarta cu altă fiinţă

liberă cu care putea trăi in dragoste şi inţelegere. Un hohot puternic de ris venind din umbra

grădinii aflate in spatele lui Tess se alătură chicotelilor din incăpere. Tess se intoarse şi văzu

capătul roşu al unei ţigări ; Alee d'Urberville stătea acolo, singur. ii făcu semn cu capul şi Tess

veni spre el, in silă.

— Ce faci aici, frumoasa mea ?

După ziua asta lungă şi mersul pe jos, Tess era atit de obosită, inert ii mărturisi tot necazul ei ;

ii spuse că de cind se intilniseră aşteptase in-tr-una să plece cu ceilalţi spre casă, pentru că

noaptea nu cunoştea drumul.

— Dar văd că n-au de gind să plece, aşa că n-o să-i mai aştept.

— Nici să nu-i aştepţi. E drept că de data asta n-am cu mine decit un cal inşenat, dar hai

la „Stinjenelul", să inchiriem un docar şi te duc eu acasă.

Cu toate că se simţea măgulită, Tess era tot atit de puţin increzătoare ca la inceput, şi in ciuda

orei tarzii ar fi fost mult mai mulţumită să se ducă acasă cu ţăranii, li răspunse deci că ii e

foarte indatorată dar că n-ar vrea să-l stinje-nească. — Am apucat să le spun că-i aştept, aşa că

trebuie să merg cu ei.

— Foarte bine, domnişoară „Fac ce vreau". N-ai decit... Ei, atunci nu mă grăbesc...

Dumnezeule, ce hărmălaie fac ăştia aici !

D Urberville rămăsese in intuneric, dar ciţiva din cei adunaţi acolo il observară, şi prezenţa lui

82

ii făcu sa se oprească o clipă din joc şi să facă consideraţii despre trecerea timpului. De indată

ce Alee işi aprinse altă ţigară şi se depărta, cei de la Trantridige incepură să se despartă de cei

veniţi de pe la alte ferme şi să se siringă laolaltă, pregătindu-se să plece impreună. işi strinseră

coşurile şi iboccelele şi o jumătate de oră mai tir-ziu, cand orologiul bătea unsprezece şi

jumătate, inaintau intr-un grup răsfirat de-a lungul potecii care ducea peste deal, spre casele

lor.

Aveau de mers vreo şase kilometri, pe un drum prăfuit şi albicios, care in noaptea aceea, sub

lumina lunii, părea şi mai alb.

Mergind aşa cind pe lingă unii, cind pe lingă alţii, Tess işi dădu curand seama că bărbaţii işi

cam pierduseră măsura la băutură şi din cauza aerullui proaspăt al nopţii umblau pe trei cărări.

Chiar şi citeva dintre femei, cele mai nesocotite, mergeau impleticindu-se. Erau Car Dar eh, o

femeie negricioasă pusă mereu pe gilceavă, poreclită „Dama de Pică" şi care fusese pină de

curand una din favoritele domnului d'Unberville, sora ei Nan, zisă şi Dama de Tobă, şi tanăra

nevastă care căzuse pe jos in timpul jocului. Unui observator obiectiv al cărui ochi nu s-ar fi

aflat sub stăpinirca unei vrăji, trupurile acestea i-ar fi apărut desigur pămintii şi greoaie ; dar

pentru ei lucrurile stăteau cu totul altfel. Mergeau pe drum şi li se părea că sini uşori ca fulgul

işi că plutesc in aer ; mintea lor era plină de reflecţii profunde şi originale, care formau

impreună cu natura inconjurătoare un tot al cărei părţi se uneau intr-o fericită armonie. Erau

tot atit de măreţi ca luna şi stelele de deasupra lor, iar luna şi stelele erau tot atit de arzătoare

ca ≪şi ei.

Tess mai avusese parte de asemenea necazuri la taică-său acasă, aşa că de indată ce-şi dăduse

seama de starea in care se aflau, plimbarea sub

83

clar de lună, care la inceput ii făcuse plăcere, işi pierduse orice farmec. Cu toate astea,

rămăsese cu ei, din motivele amintite mai sus. Atita timp cit merseseră pe drumul mare,

umblaseră risipiţi. Acum insă trebuiau să treacă printr-o barieră şi fiindcă cel din frunte nu

putea s-o ridice singur, se strinseseră cu toţii in jurul lui.

in capul şirului era Car, „Dama de Pică", du-cind un coş impletit, plin cu coloniale pentru

maică-sa, pinzeturi şi stofe pentru ea şi alte cumpărături, care trebuiau să le ajunigă toată

săptă-mina. Coşul era mare şi greu, şi ca să-l ducă mai uşor, Car il pusese pe cap, unde stătea

in echilibru instabil, in timp ce ea mergea cu miinile in şolduri.

— Hei, Car Darch, ce-ai pe spate ? strigă deodată cineva din grup.

Toţi se uitară la Car. Era imbrăcată intr-o rochie inflorată de bumbac de culoare deschisă, şi de

la ceafă pină peste talie ii atirna un fel de fringhie, ca o coadă de chinez.

— I s-a desfăcut părul, zise altul.

Nu era părul. Era ceva negricios care se prelingea din coş pe spinare şi strălucea ca un şarpe

lunecos in razeile reci, impietrite ale lunii.

— E melasă, zise o gospodină mai dezgheţată. Şi asta era, Bunica lui Car se prăpădea după

dulciuri. Miere avea biata bătrină după pofta inimii de la stupii ei, dar se prăpădea după

melasă, şi Car dorise să-i facă o surpriză. Dădu repede coşul jos ; intr-adevăr sticla cu sirop se

spărsese. Intre timp, văzind cit de caraghios arăta spinarea lui Car, toţi izbucniră in hohote de

ris. Asta o infurie pe femeie, care voia să scape de această pacoste prin orice mijloc şi fără să

ceară ajutorul celorlalţi, care făceau haz de ea. inlierbintată toată, dădu fuga in cimpie, care se

intindea dincolo de barieră, şi aruneindu-se pe iarbă, incepu să-şi şteargă rochia cit putu

de

84

bine, frceindu-se de verdeaţă şi tirindu-se pe spate proptită in coate.

Hohotele se inteţiră. La vederea lui Car fură cuprinşi de un ris convulsiv şi pradă slăbiciunii

incepură să se sprijine de barieră, de stilpi şi de ciomegele lor. Văzind nebunia generală, Tess

Durbeyfield, eroina noastră, care pină atunci stătuse liniştită, nu se mai putu abfine şi incepu

să ridă şi ea.

Acesta fu inceputul unei drame... o dramă care nu se opri la intimplarea de faţă. De andată ce

auzi nota mai plină şi sobră a risului lui Tess dis-tin,gindu-se printre risetele celorlalţi, un

sentiment de rivalitate, care mocnise de mult in sufletul ,,Damei de Pică", o făcu pe aceasta să

spumege de furie. Sări in picioare şi se opri in fata duşmanului.

— Cum indrăzneşti să rizi de mine, putoarco ? zbieră ea.

— N-am putut să mă tiu ; toţi rideau, se scuză Tess chicotind incă.

— Ah, te crezi igrozavă fiindcă el se uită acum la tine mai mult ca la altele. Da' ia aşteaptă un

pic, cucoană. Eu fac cit două ca tine ! Şi uite, acu' mă-nfig in tine !

Spre groaza lui Tess, „Dama de Pică" incepu să-şi tragă pieptanul de pe ea — de care era

foarte nerăbdătoare să scape, mai ales din pricina stării jalnice in care se afla. işi dezgoli gitul

plin, umerii şi braţele in lumina lunii, in care păreau la fel de strălucitoare şi frumoase ca o

creaţie a lui Praxitele'1 cu toate rotunjimile fără cusur ale unei fete robuste de la tară. Strinse

din pumni şi se propti in fata lui Tess, gata de bătaie.

— Nici prin gind nu-mi trece să mă bat cu tine ! ii spuse cealaltă, cu niindrie, si dacă

ştiam

Mare sculptor grec din antichitate (sec. IV. I.e.n.).

85

cu cine am de-a face ivu m-aş fi apucat să plec la drum cu aşa o tirfă.

După aceste vorbe pline de miez, un torent de ocări se năpustiră asupra capului frumoasei

Tess. Cea mai furioasă dintre toate părea „Dama de Cupă"', care intreţinuse cu d'Urberville

aceleaşi legături de care fusese bănuită şi Car, aşa că se ailătură acesteia impotriva

duşmanului comun. Mai săriră cu gura şi alte femei, anfierbintate cum n-ar fi fost in stare să

fie decit după un chef ca cel din seara aceea. Văzind-o pe Tess astfel incolţită, fără nici o vină,

bărbaţii şi iubiţii femeilor săriră in apărarea ei, incercind să pună capăt gilcevii, dar asta nu

făcu decit să incurce lucrurile şi mai rău.

Tess era revoltată şi copleşită de ruşine. Nu-i mai păsa că drumul e neumblat şi ora inaintată :

tot ce dorea acum era sa se indepărteze cit mai repede de grupul lor. Ştia prea bine că a doua

zi cele mai cumsecade dintre eile au ≪ă se căiască de ce făcuseră. in clipa in care Tess se

dezlipi de grup ca s-o pornească singură in goană, un călăreţ ieşi aproape fără zgomot din

tufişul de pe marginea drumului. Era Alee d'Urberville care işi roti privirea asupra lor.

— De ce dracu vă certaţi, oameni buni ? ii intrebă el.

Nimeni nu se grăbi să-i dea vreo lămurire şi de fapt nici nu avea nevoie de lămuriri. Le auzise

vocile pe cind se afla incă la o oarecare distanţă, se apropiase pe furiş şi ceea ce aflase ii era

de ajuns.

Tess stătea deoparte linigă barieră. D'Urberville se plecă spre ea şi ii şopti :

— Suie-te in spatele meu şi intr-o clipă scăpăm de lighioile astea turbate.

Tess fu atit de surprinsă şi de tulburată, ineit era cit pe-aci să leşine. In orice altă clipă a vieţii

ei, ar fi refuzat ajutorul şi tovărăşia care i se

86

ofereau, după cum le refuzase de atitea ori. Şi dacă de data asta primi, n-o făcu numai din pricina

singurătăţii : D'Urberville ii făcuse această invitaţie intr-un moment in care teama şi

indignarea pricinuite de duşmanii ei puteau să se transforme cit ai clipi din ochi intr-un triumf

asupra acestora ; Tess cedă deci indemnului, se caţără pe barieră şi puse virful piciorului in

scară făcindu-şi loc pe şa in spatele lui. Chefliii puşi pe gilceavă işi dădură seama de ce se intimplase

abia cind văzură perechea pierzindu-se in umbrele cenuşii ale nopţii.

„Dama de Pica"' uită de pata de pe pieptar şi rămase aşa lingă „Dama de Cupă" şi tinăra nevastă

care de-abia se ţinea pe picioare ; cu ochii pironiţi pe drum, ascultau tropotele calului

pier-zindu-se in depărtare.

~ Ce vă holbaţi aşa ? le intrebă un bărbat care nu băgase de seamă ce se petrecuse.

— Ho, ho, ho, rise Car cea oacheşă.

— Hi, hi, hi, mse nevasta beţivă, sprijinindu-se de braţul drăgăstosului ei băirbat, ca să-şi

recapete echilibrul.

— Hu, hu, hu, rise mama lui Car cea oacheşă, trecindu-şi pa'lma peste mustăţi şi lămurindu-i

pe toţi, laconic : a căzut din lac in puţ.

Apoi, aceşti copii ai naturii, pe care nici abuzul de băutură nu reuşise să-i piardă cu toiul, o

porniră pe poteca din cimpie. Şi, cum mergeau aşa, umbra capetelor lor se mişca o dată cu un

cerc de palidă lumină, format de razele lunii pe linţoliul strălucitor de rouă. Fiecare drumeţ

vedea doar nimbul lui, care nu-i părăsea de loc umbra capului, orieit de nesigure i-ar fi fost

mişcările ; părea că acest nimb face parte din el ca o podoabă, care-i dădea frumuseţe ;

mişcările lor nesigure deveneau o parte inerentă a acestei iradieri, iar aburul răsuflărilor o

parte din ceaţa