Am văzu-u-u-t-o, acolo-n păduricea ve-e-e-rde; Veniţi, mindruţi, şi-am să vă spun eu unde.
Din cind in cind, legănatul şi cintecul incetau simultan şi in locul lor se auzea aceeaşi voce
excla-mind pe un ton foarte ridicat :
„Minca-ti-ar mama ochişorii de diamant ! Obră-jorii ca laptele şi guriţa ca cireaşă ! Şi
picioruşele de ingeraş ! Şi fiecare fărimiţă din trupuşorul tău binecuvintat !"
După această inovaţie, cintecul şi legănatul incepeau din nou, şi „Vaca Bălţată'' răsuna iar ca
mai inainte. Aşa stăteau lucrurile in clipa cind Tess deschise uşa şi se opri in prag privind
scena care-i apăruse in faţă.
In ciuda cintecului, incăperea in care intrase
1 se păru fetei grozav de tristă. Cită deosebire intre veselia sărbătorii cimpeneşti,
rochiile albe, buchetele de flori, ramurile de salcie, virtejul jocului de pe pajişte,
simjămintul de duioşie faţă de străin, care-o năpădise aşa deodată, şi tristei ea mohorită a
acestei scene luminate de o singură luminare. Şi gindindu-se la locul de unde venea şi la
cel unde se intorsese, Tess simţi cum i se stringe inima. Dar după o clipă o cuprinse
rerauş-carea că nu venise mai demult, s-o ajute pe maică-sa la treburile gospodăriei,
in loc să zăbovească atita timp la joc. Tess o găsi pe doamna Durbeyfield aşa cum o lăsase
: cu copiii roată in jurul ei, aplecată deasupra albiei de rufe pe care
18
de obicei Ic spăla lunea, dar pe care le lăsase iar să zacă toată săptămina. Din albia asta ieşise
in ajun rochia albă pe care o purta acum Tess şi pe care maică-sa o spălase şi o călcase cu
mina ei. La gindul ăsta lata se simţi tare vinovată că o inverzise la poale, dansind nepăsătoare
prin iarba umedă.
Ca de obicei, doamna Durbeyficld stătea lingă albie intr-un picior, in timp ce cu celălalt
impingea leagănul in care dormea cel mai mic dintre copii. Leagănul servise din plin atitia ani
şi legănase atiţia prunci pe dalele de piatră, ineit fundul i se tocise aproape de tot, aşa că la
fiecare legănare pătuţul se smucea, zvirlind copilul dintr-o parte intr-alta, ca suveica unui
ţesător. infierbin-tată de cintec, doamna Durbeylicld impingea pătuţul cu toată vlaga pe care-o
mai avea, după ce stătuse o zi intreagă cu miinile in clăbuci.
Leagănul se mişca intr-una ; poc-poc, poc-poc. Flacăra luminării incepuse să se lungească şi
să tremure, iar apa se prelingea de-a lungul coaielor femeii, care ii dădea insă inainte cu
cintecul pină la sfirşitul strofei, in timp ce-şi privea fata. Chiar şi acum, cind era impovărată
cu o familie grea, Joan Durbeyfield iubea cu patimă muzica şi nu era cintec care să fi pătruns
in valea Blackmoor fără ca mama lui Tess să nu-l inveţe in răstimp dc-o săptămina.
Trăsăturile ei mai păstraseră ceva din prospeţimea şi chiar din frumuseţea tinereţii ; uitindu-te
la ea, iţi puteai da scama de unde venea farmecul lui Tess, care n-avea deci nimic istoric sau
aristocratic.
— Las' că-l legăn eu. mamă, spuse Tess cu căldură, sau dacă vrei imi scot rochia asta bună şi
te ajut să storci rufele. Eu credeam că le-ai terminat de mult.
Doamna Durbeyfield nu era de loc .supărată că Tess o lăsase atita vreme singură, cu toate
trebu-
Dostları ilə paylaş: |