Cel mai inalt al capitalismului

1 Dicţionarul Filozofic — celebră operă a Iui Voltaire (1764) t demască obscurantismul clerical, scolastica şi reactumea

feudala.

! Thomas Huxley (1825-l895) : naturalist englez, prieten ţii adept ui Darwin.

al 1

422

D'Urberville căzu pe ginduri.

— Şi uite aşa, mi-am potrivit credinţa după a lui, urmă ea. Nu voiam să am altă

credinţă. Mi-am zis că ce e bun pentru el, e bun şi pentru mine.

— Ştie ca eşti la fel de necredincioasă ca el ?

— Nu... nu i-ain spus niciodată... că sint necredincioasă.

— in definitiv tu stai mai bine decit mine. Tu nu simţi că trebuie să propovăduieşti o credinţă,

şi deci nu te mustră conştiinţa atunci cind n-o faci. Eu insă cred că trebuie să predic sfintele

invăţături, dar asemeni diavolului cred şi mă cutremur căci dintr-o dată las baltă predica şi cad

pradă dragostei pe care ţi-o port.

— Ce spui ?

— Spun că azi am venit pină aici numai şi numai pentru tine ! zise el sec. De fapt

plecasem de acasă cu gindul de a mă duce la tirgul de la Casterbridge, unde am făgăduit

să propovăduiesc cuvintul sfint azi după-amiază, la două şi jumătate, şi la ora asta mă

aşteaptă toţi fraţii. Uite anunţul.

Şi spunind asta scoase din buzunarul de la piept un afiş pe care scria ziua, ora şi locul intilnirii

la care el, d'Urberville, avea să predice din biblie, după cum ii spusese lui Tess.

— Dar cum o să ajungi acolo ? il intrebă ea uitindu-se la ceas.

— Acum nu mai pot s-ajung. Am venit aici.

— Cum, ai făgăduit c-o să ţii predica şi acum...

— Am promis c-o să mă duc să ţin o predică şi n-o să mă duc... din pricina dorinţei arzătoare

de a vedea o femeie pe care odinioară am dispreţuit-o...! Nu, pe cinstea mea că nu te-am

dispreţuit niciodată... Dacă-ar fi aşa, n-aş putea să te iubesc acum ! Şi nu te-am dispreţuit

tocmai pentru că, in ciuda celor intimplate, ai rămas fără prihană. Cind ţi-ai dat seama cum

stau lucrurile, ai fugit

423

de mine atit de repede şi cu atita hotărire ! N-ai vrut să rămii la cheremul meu. A existat pe

lumea asta o singură fustă de care nu mi-a fost silă, şi aia ai fost tu. Dar ai tot dreptul să mă

dispre-tuie.şti! Credeam că aduc laude domnului pe culmi de munte, şi, cind colo, văd că iar

mi s-au incilcit picioarele in mărăcinişuri ! Ha, ha !

— Alee d'Urberville ! Ce vrei să spui ? Ce ţi-am făcut ?

— Ce mi-ai făcut ? intrebă el, ascunzind un rinjet răutăcios. N-ai făcut nimic dinadins...

Dar ai fost unealta... unealta nevinovată... a intoarcerii mele la păcat, cum se spune. Mă

intreb dacă nu sint unul din acei slujitori ai desfriului care, după ce au scăpat de ispitele

lumeşti, sint atraşi din nou de ele şi nu le mai pot tine piept... unul dintre acei oameni al căror

sfirşit e mai păcătos decit inceputul. Şi d'Urberville ii puse mina pe umăr. Tess, fetita mea,

cind te-am intilnit din nou eram pe calea izbăvirii, cel puţin in ochii semenilor mei! spuse el,

zgiljiind-o de umeri ca pe un copil. Atunci de ce m-ai ispitit ? Eram tare — atit cit

poate fi de tare un om — pină in clipa cind am văzut din nou ochii ăştia ai tăi... gura asta...

de la Eva incoace n-a mai existat pe lume o gură care să te scoată din minţi ca asta ! Vocea i se

stinse şi seintei fierbinţi sclipiră in ochii lui negri. Ah, Tess, ispititoareo, vrăjitoare a

Babilonului, blestemată şi dulce!... De fiecare dată cind te intilnesc simt că-mi pierd firea

in fata ta.

— Nu e vina mea că mă-ntilneşti ! spuse Tess tresărind de spaimă.

— Ştiu... t'-ani mai spus că nu te condamn. Dar faptele-s fapte. Deunăzi, cind am văzut

că fermierul se poartă urit cu tine, mi-a venit să turbez de necaz că n-aveam dreptul să te

ocrotesc... şi la gindul că nu voi avea acest drept niciodată... in timp ce acela care-l are

pare că te-a uitat cu totul...

424 I— Nu-l vorbi de rău... ştii bine că-i plecat ! strigă ea scoasă din fire. Te rog să

vorbeşti de el aşa cum se cuvine... că doar nu ti-a făcut nici un rău ! Şi dă-i pace nevestei lui,

inainte de a izbucni vreun scandal care să-i păteze numele lui curat !

— Da, da... aşa am să fac, spuse el, ca un om care abia s-a desprins din mrejele unui vis.

Mi-am călcat făgăduiala de a predica in fata nătărăilor beţi de la tirg... e pentru prima-oară

cind fac o asemenea glumă proastă. Acum o lună un asemenea gind m-ar fi umplut de groază.

Am să plec... să fac un jurămint... şi... să rămin departe de tine... Ah, o să fiu oare in stare ?

Apoi, spuse deodată : Lasă-mă să te mai string o dată in braje, Tessy, doar o dată ! In numele

vechii noastre prietenii...

— Sint fără apărare, Alee ! Gindeşte-te că cinstea unui om cumsecade e in miinile mele... ai

un pic de ruşine !

— Phui. Da... Da !

D'Urberville işi muşcă buzele, ruşinat de propria lui slăbiciune. in priviri nu-i mai lucea nici

flacăra sfintei credinţe şi nici focul patimilor lumeşti. Pornirile firii lui aprige care, de cind se

pocăise, zăceau ca amorţite, se treziră din nou pe fata lui ca nişte morţi care se ridică din

morminte in ziua judecăţii de apoi. Alee plecă cu paşi şovăielnici.

Cu toate că d'Urberville spusese că greşeala pe care o săvirşise in ziua aceea, călcindu-şi făgăduiala,

era de fapt un păcat in care poate cădea orice credincios, cuvintele tinerei femei, care

nu erau altceva decit ecoul părerilor lui Angel Clare, produseseră asupra lui o puternică

impresie, care mai dăinui şi după ce se despărţi de Tess. Mergea inainte, in tăcere, de parcă-i

pierise toată vlaga la gindul — de necrezut pină atunci — că alesese o cale indoielnică.

Pocăirea lui atit de neaşteptată era departe de a fi un pas bine gindit ; era probabil o simplă

toană de om nesocotit, veşnic in

425

căutare c(e noi senzaţii, şi care, pe deasupra, mai fusese zdruncinat şi de moartea maică-si.

Picăturile de logică pe care Tess le vărsase in marea de entuziasm, a lui d'CTrberville ii