Cel mai inalt al capitalismului

3*

19

rile gospodăriei pe cap. De fapt rar se intimpla ca Joan s-o dojenească pentru asemenea

lucruri, şi nu prea simţea lipsa ajutorului pe care i l-ar fi putut da fata, căci găsise din instinct

mijlocul de a se descotorosi de treburi, aminindu-le la nesfirşit. In seara aceea Joan era şi mai

voioasă ca de obicei ; cu toate astea, Tess văzu cum in privirea ei se oglindesc visuri, precum

şi o preocupare, o exaltare, pe care fata nu şi le putea explica.

— Ce bine c-ai venit, ii spuse mama, terminind de cintat. Tocmai voiam să mă duc după tattu,

dar mai intii vreau să-ţi spun ceva. Şi să vezi ce mindră ai să fii cind ţi-oi spune,

draga mea. Doamna Durbeyfield vorbea ca de obicei : in dialect. Tess, care urmase

şase ani la şcoală şi avusese o profesoară cu practică la Londra, vorbea două limbi : acasă

mai mult sau mai puţin dialect, iar cind era printre străini sau cu lume mai aleasă, engleza

obişnuită.

— S-a intimplat ceva cit am fost eu plecată ? intrebă Tess.

— ihi !

— Şi asta are vreo legătură cu circul pe care l-a făcut tata azi după masă in trăsură ? Ce i s-a

năzărit, că mi-a venit să intru in pămint de ruşine ?

— Toate astea se trag din istorie, fata mea. S-a descoperit că sintem familia cea mai nobilă

din tot ţinutul, şi că ne tragem din .strămoşi nobili de pe vremea turcilor păgini, mult

inainte de vremea lui Oliver Grumble, şi că avem monumente, şi cripte, şi cavouri, şi stemă, şi

scuturi, şi dumnezeu ştie cite şi mai cite. Pe vremea regelui Carol ne-a făcut cavaleri. Da !

Cavaleri ai „stejarului regal"... şi numele nostru de-adevărat e d'Urber-ville ! Eh, aşa-i că ţi se

umple sufletul de mindrie ? Uite d-aia a venit tat'tu cu brişcă acas' şi nu pentru că băuse, aşa

cum a crezut lumea...

20

__ imi pare bine, mamă. Da' o să ne alegem oare

şi noi cu ceva din toate astea ?

__ Mai intrebi ! Cică ne aşteaptă lucruri mari.

Nici vorbă că de cum s-o răspandi vestea o să vină să ne vadă o grămadă de oameni de

„rangul nostru", şi incă cu trăsura. Tata a aflat de toate astea pe drum, cind venea de la

Shaston, şi mi-a spus povestea neamului nostru de-a fir a păr.

— Da' tata unde-i ? intrebă Tess deodată.

In loc de răspuns, maică-sa incepu să-i povestească de nişte lucruri care n-aveau nici o

legătură cu ce-ntrebase ea :

— Astăzi, pe cind era la Shaston, s-a dus la doctor. Şi ştii ce i-a spus ? Că n-are nimic la

piept. I-a spus că are ceva la inimă... că-i invelită in grăsime. Uite-aşa... In timp ce vorbea,

Joan Durbey-field scoase miinile din apă, indoi arătătorul şi degetul mare de la una din

miini in forma literei C, şi impunse aerul cu arătătorul de la mina cealaltă. „Inima dumitale —

i-a spus doctorul lui tata — e acum infăşurată de jur imprejur in grăsime, pe aici... şi pe aici...

n-a mai rămas loc decit aicea." Daca grăsimea o să-i infăşoare toată inima, spuse doamna

Durbeyfield, formind acum cu degetele un cerc inchis, o să te stingi ca o luminare, domnule

Durbeyfield. Aşa i-a spus doctorul. Şi i-a mai spus că poate s-o mai ducă aşa şi zece ani,

dar că se poate stinge in zece luni sau in zece zile.

Tess păru ingrijorată de ceea ce auzea. Era oare cu putinţă ca tatăl ei să fie ameninţat să se

prăpădească atit de repede ? Era cu putinţă ca toată această grandoare descoperită pe

neaşteptate să nu-i servească la nimic ?

— Dar acum unde e ? intrebă ea din nou.

. Maică-sa ii aruncă o privire plină de dojana :

— Te rog să nu te-nfurii. Bietul om... s-a dus şi el să mai prindă puţin curaj, că se simţea tare

tulburat de ce i-a spus pastorul. S-a dus acum o

21

jumătate de oră la Rolliver. De, avea şi ci nevoie, nu de alta, dar miine are de făcut drumul ăla

cu incărcătura de stupi pe care trebuie să-i predea, măcar că acum e de neam mare. Are de

mers o grămadă, aşa că o să trebuiască s-o pornească la drum cu noaptea-n cap, indată după

miezul nopţii.

— Să mai prindă puţin curaj, hai ? exclamă Tess minioasă şi cu lacrimi in ochi. Ah.

dumnezeule ! Auzi ! Să te duci la circiumă să prinzi curaj. Şi tu, mamă, nici gind să

te-mpotriveşti, aşa-i ?

Reproşurile şi supărarea lui Tess umpluseră parcă toată incăperea : mobila, luminarea, copiii

care se jucau, cit şi figura mamei păreau sfioase şi ruşinate.

— Nu, spuse mama inţepată, să nu crezi că-i cint in strună. Dar am aşteptat să vii, ca să păzeşti

casa in timp ce eu mă duc să-l aduc indărăt.

— Las' că mă duc eu.

— Nu, Tess, nu... tu degeaba te 'duci.

Tess nu se impotrivi. Ştia prea bine ce voia să spună maică-sa. Doamna Durbeyfield işi

agăţase dinainte jacheta şi pălăria de spătarul unui scaun; o făcuse ipe furiş, ca să le aibă landemină

pentru această mică escapadă, pe care-o plănuise şi care nu-i era de loc neplăcută, cu

toate că oeea ce o mina intr-acolo nu prea era pentru ea un prilej de bucurie.

— Şi nu uita să duci „Zodiacul" in magazie, continuă Joan in timp ce-şi ştergea in grabă

mii-nile şi se imbrăca.

„Zodiacul" era o carte veche şi groasă care stătea de obicei pe masă şi fusese atit de mult purtată

prin buzunare, incit marginile ii erau roase pină la tipăritură. Tess luă cartea şi maică-sa o

porni la drum.

Pentru doamna Durbeyfield, care treibuia să lupte intr-una cu murdăria şi hărmălaia unei case

22

f)line de copii, faptul de a merge să-l culeagă de a circiumă pe nepricopsitul de bărbatu-său

reprezenta una din puţinele ei plăceri. Şi era fericită cind il găsea la Rollivcr şi stătea cu el

acolo o oră, două, uitind de griji. Viaţa căpăta atunci un fel de aureolă, o strălucire

asemuitoare cu un apus de soare-. Necazurile şi celelalte realităţi supărătoare ale vieţii căpătau

o inconsistenţă metafizică, trans-formindu-se in simple fenomene mintale — obiect de

contemplaţie senină. Ele incetau de a mai fi acele fenomene concrete şi chinuitoare, care ii rodeau

lui Joan trupul şi sufletul. in asemenea imprejurări, de indată ce nu se mai aflau in

preajma ei. copiii i se păreau nişte anexe plăcute şi chiar de dorit, iar intimplările de fiecare zi

nostime şi pline de haz. Ori de cite ori se afla la Rolliver, Joan işi amintea de vremea cind

stătea, tot acolo, lingă acela care avea să-i devină bărbat, dar care pe atunci ii era doar

curtezan, de vremea cind inchidea ochii asupra cusururilor lui, văzindu-l doar sub chipul ideal

al indrăgostitului. Şi amiritin-du-şi, se simţea puţin ca odinioară.

După ce rămase singură cu copiii, Tess se duse mai intii in magazie să vire „Zodiacul" sub

acoperişul de stuf. Maică-sa se temea in chip bizar, ca de-un idol, de această carte soioasă ; de

aceea nu ingăduia niciodată ca ea să rămină in casă peste noapte, şi de fiecare dată, după ce o

consultau, cartea era dusă in magazie. O adevărată prăpastie, o prăpastie de vreo două sute de

ani se intindea intre mamă şi fiică : prima era impovărată cu un maldăr de superstiţii, tradiţii

populare, dialecte şi balade transmise din gură in gură — toate pe cale de dispariţie — in timp

ce a doua poseda o instrucţie şcolară şi cunoştinţe generale conforme cu ultimele programe.

Aşa că ori de cite ori mama şi fiica se aflau impreună, epoca rege-

23

lui Iacob * şi cea a reginei Victoria se suprapuneau.

Venind de la magazie, pe poteca din grădină, Tess se intreba ce căutase oare maică-sa in „Zodiac",

tocmai in ziua aceea. Dar nici prin gind nu-i trecea că asta ar fi putut avea vreo legătură

cu ea. işi zicea că trebuie să fie ceva privitor la descoperirea trecutului strălucit al familiei.

Alungă insă repede aceste ginduri din minte şi se apucă să stropească rufele care se uscaseră

peste zi, ajutată de fratele ei Abraham, in virstă de nouă ani, şi de sora ei Eliza-Luiza, sau

Luiza-Lu, cum i se spunea de obicei, in virstă de doisprezece şi jumătate. Cei mai mici dintre

fraţi dormeau de mult. intre Tess şi următorul dintre fraţi era o diferenţă de vreo patru ani,

poate chiar mai mult, căci cei doi care se născuseră in acest interval muriseră de timpuriu.

Această deosebire de virstă ii dădea lui Tess dreptul, atunci cind răminea singură cu cei mici,

să se poarte cu ei ca o mamă. După Abraham veneau două fete, Hope 2 şi Mo-desty 3, apoi un

băieţel de vreo trei ani şi, in sfir-şit, ultimul născut, care abia implinise un an.

Toate aceste fiinţe mititele călătoreau impreună pe corabia familiei Durbeyfield ; plăcerile, nevoile,

sănătatea şi insăşi existenţa lor depindeau intru totul de bunul-plac al celor doi adulţi.

Dacă capii familiei Durbeyfield se hotărau să navigheze spre greutăţi, nenorocire, foamete,

boală, dezonoare sau moarte, cei şase captivi in găoace erau nevoiţi să-i urmeze : şase fiinţe

lipsite de apărare care nu fuseseră niciodată intrebate dacă doriseră să vină pe lume — oricare

le-ar fi fost destinul — şi cu atit mai puţin dacă doriseră să trăiască viaţa grea şi nesigură a

familiei

1 In secolul al XVII-lea au domnit in Anglia doi regi cu acest nume : lacob I (1603—1625) şi lacob II (1685—1688). 1

Speranţa. ≫ Modestia.

Durbeyfield. Pe ce se bazează oare un poet a cărui filozofie e socotită astăzi ca fiind tot atit de

profundă şi de valabilă pe cit ii e cintul de proaspăt şi de pur, cind vorbeşte despre „planurile

divine ale naturii" ? Mulţi oameni ar vrea să ştie : pe ce se bazează cind spune acest lucru ?

Se făcuse tirziu şi nici unul dintre părinţi nu se intorsese. Tess deschise uşa şi se uită afară. In

faţa ochilor i se desfăşura intreg satul Marlott, care işi inchidea acum pleoapele. Lămpile şi luminările

se stingeau una cite una, iar Tess işi inchipuia că vede insăşi mina care le stinge.

Faptul că maică-sa se dusese să-l aducă pe Dur-beyfield, nu insemna decit incă unul in plus de

adus acasă. Şi Tess se gindi că un om cu o sănătate şubredă şi care trebuia s-o pornească la

drum lung inainte de ceasurile unu noaptea n-ar fi trebuit să stea atit de tirziu la circiumă,

chiar dacă-şi sărbătorea strămoşii, oricit de nobili ar fi fost ei.

— Abraham, ii spuse ea fratelui mai mic, ia-ţi şapca şi du-te la Rolliver, de vezi ce-i cu tata şi

mama... Nu ţi-e frică, nu-i aşa ?

Băiatul sări repede de pe scaun, deschise uşa şi se pierdu in noapte. Mai trecu o jumătate de

oră şi nici bărbatul, nici femeia, nici copilul nu se intoarseră. Pesemne că Abraham, ca şi

părinţii lui, o dată ajuns la circiumă, fusese atras şi prins in mrejele ei.

„N-am incotro, trebuie să mă duc eu !" işi spuse Tess.

O culcă pe Liza-Lu şi, incuindu-i pe toţi in casă, o porni pe ulicioara intunecoasă şi intortocheată,

pe care se mergea foarte anevoie. Era o uliţă mică, de pe vremea cind petecele de

pămint incă nu aveau valoare, şi cind, pentru a impărţi ziua, oamenii se mulţumeau cu

orologiul cu o singură limbă.

25

IV

Jianul lui Rolliver, singura circiuma cart? se găsea la acel capăt al satului Marlolt, un sat intins

şi imprăştiat, nu avea autorizaţie să servească băutură la fafa locului. De aceea clienţii nu puteau

să bea decit in picioare, la o mică tejghea, lată de vreo şase şchioape şi lungă de vreo doi

metri, fixată prin bucăţi de sirmă de gardul grădinii. Străinii insetaţi işi puneau pe această tejghea

cănile din care beau de-a-npicioarelea in drum, zvirJind drojdia in colb, după obiceiurile

din Polinezia. Şi ce n-ar fi dat să poată sta liniştiţi la o masă dinăuntru !

Asta se intimpla cu străinii ; dar mai erau şi clienţii de prin partea locului — care doreau şi ei

acelaşi lucru ; şi ca intotdeauna, dorinţa ştie să găsească şi mijloacele care-o aduc la indeplinire.

Sus la etaj, se afla un iatac a cărei fereastră era acoperită cu o broboadă groasă de lină, pe care

doamna Rolliver, proprietăreasa, n-o mai purta de mult. Acolo se stiinseseră in seara aceea

vreo doisprezece oameni, care căutau uitare şi alean. Locuiau cu toţii in partea aceea a satului,

aproape de circiumă, pe unde se abăteau ades, Veneau aci şi nu la „Picătura Limpede", o circiumă

care avea autorizaţie in toată regula, şi asta nu pentru faptul că se afla la celălalt capăt

al satului — şi Marlott era un sat intins — ceea ce făcea să se ajungă greu pină acolo ; era

Aorba de un lucru mult mai serios şi anume : calitatea băuturii, care confirma părerea

generală cum că ar fi mai bine să bei cu Rolliver intr-un colţ de pod decit cu celălalt circi

umăr intr-o casă mare.

In incăpere se afla un pat şubred, cu baldachin : palul oferea ospitalitate mai multor persoane,

ce se strinseseră pe trei dintre laturile sale ; doi bărbaţi stăteau cocoţaţi pe un scrin,

26

altul se rezemase de o ladă de stejar sculptat, doi stăteau pe măsuţa unde se afla ligheanul,

altul pe un seăunaş — astfel că de bine, de rău se simţeau cu toţii in largul lor. La ora aceea

ajunseseră la acel stadiu de beatitudine in care sufletul scăpase din invelişul lui obişnuit şi

plana prin toată incăperea. in această stare de spirit, camera şi mobilierul li se păreau din ce in

ce mai luxoase şi pline de măreţie. Broboada care atirna la fereastră se transformase intr-o

draperie somptuoasă, manerele de aramă ale scrinului deveniseră nişte minere de aur, iar

stilpii sculptaţi ai patului păreau a ii inrudiţi cu măreţele coloane ale templului lui Solomon.

După ce se despărţise de Tess, doamna Durbeyfield o pornise in grabă spre circiumă ; deschisese

uşa de la intrare, trecuse prin camera de jos, unde era intuneric beznă, şi, cu

indemin.area unui om care cunoaşte bine toate toanele clanţei, descuiase uşa ce dădea spre

scară. Urcase cu băgare de scamă scara intortocheată, şi cind ajunse la ultima treaptă, dădu cu

ochii de lumină şi intilni privirile tuturor celor aflaţi in camera de sus.

Gazda, care auzise paşi pe scară şi acum incerca să vadă cine urcă, spuse cu debitul unui copil

care-şi recită catehismul :

— Ne-am adunat cu ciţiva prieteni pe care i-am poftii să cinstească sărbătoarea ..asociaţiei".

Ah, dumneata erai. doamnă Durbeyfield ! Doamne, iartă-mă, că tare m-ai speriat ! Mă

gindeam să nu fie cumva vreunul de la stăpinire.

După ce fu primită de restul adunării cu priviri şi salutări, doamna Durbeyfield se duse la

locul unde stătea bărbatu-său, care ingina pierdut : ..Sint tot atit de nobil ca oamenii de neam

de aici şi de peste tot. Am la Kingsbere-sub-Greenhill o criptă mare de familie, şi nu e om in

tot Wessex-ul cu schelete mai grozave ca ale mele".