Cele şapte epoci

CELE ŞAPTE EPOCI
Dragi prieteni, sunt rev. Ewald Frank din Germania de Vest. Vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. În anii care au trecut, am avut privilegiul să vestesc Cuvântul lui Dumnezeu în multe biserici din întreaga lume: luterane, baptiste, metodiste, penticostale, etc. Am constatat că poporul lui Dumnezeu este pretutindeni. El îşi cheamă afară aleşii Lui, din cele patru colţuri ale pământului, ca să pregătească un popor pentru revenirea Lui apropiată.

Aş vrea să mulţumesc acelora care ne-au scris. Impactul emisiunilor noastre este foarte încurajator. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Astăzi aş vrea să continui cu cartea Apocalipsei. În ultima emisiune am vorbit despre dumnezeirea lui Isus Hristos. Pentru că timpul nostru este limitat, aş vrea ca voi toţi să citiţi Apoc. 1:9-20. Vedem că Ioan a fost exilat pe insula Patmos, pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus Hristos. Ioan a fost în Duhul, în ziua Domnului, când a auzit un glas puternic ca de trâmbiţă spunând: „Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimite-o celor şapte Biserici” – care sunt în Asia.

Ziua Domnului a fost o temă controversată. Unii spun că este sabatul, alţii pretind că este duminica. Dar ambele păreri sunt greşite. Nici un pasaj biblic nu susţine vreuna din aceste păreri. Scriptura ne spune lămurit ce este ziua Domnului. Vom vorbi despre acesta cu o altă ocazie.

Ioan a văzut cele şapte biserici din Asia mică. Fiecare a avut însuşirile uneia dintre epocile prin care urma să treacă Biserica nou testamentară. Dacă privim în istoria bisericii, acum putem distinge cele şapte epoci. Ioan s-a întors să-L vadă pe Acela al cărui glas îl auzise. Primul lucru pe care l-a văzut au fost cele şapte sfeşnice de aur. „Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului.” Aceasta este dezvăluirea finală a tainei lui Isus Hristos în biserica Sa. Această descriere a Domnului din Noul Testament se aseamănă cu aceea din Daniel 7:9-14. În acest stadiu final, noi nu-L mai vedem pe Domnul Isus Hristos ca un om al durerii, obişnuit cu suferinţa, ca Acela care a fost respins şi dispreţuit, răstignit, ci aici El se arată ca Domnul slavei, ca Judecătorul ai cărui ochi sunt ca para focului.

În Apoc. 20:11 citim: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.” „Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.” Apoc. 1:16. Ce privelişte! Ucenicii L-au văzut într-un chip asemănător pe muntele schimbării la faţă. În felul acesta L-a văzut Ioan, şi la fel Îl vom vedea şi noi. Cine va sta în faţa Lui?

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” Cei care L-au văzut şi l-au auzit pe Domnul au putut mărturisi despre El ambele lucruri. El a vorbit prorocului: „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.” Isa. 44:6. Înaintea Lui n-a fost nimeni, şi nici după El nu va fi. El spune „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Toată puterea în ceruri şi pe pământ i-a fost dată Lui. Dorinţa noastră este aceea de a vedea descoperirea lui Isus Hristos în biserica Lui în acelaşi fel, după cum i-a fost arătată lui Ioan.

Biserica este simbolizată deja din Vechiul Testament prin sfeşnicul cu şapte braţe. Să mergem în Exod 25. Moise urma să facă un sfeşnic de aur cu şapte candele, cu fus, potiraşe, gămălioare şi flori, care vorbeau despre cele şapte epoci ale Bisericii care urma să înflorească. Sfeşnicul trebuia pus în partea opusă mesei pe care erau pâinile pentru punerea înainte. Deasupra trebuiau puse cele şapte candele ca să lumineze locul sfânt. Aceasta era o prefigurare a luminii venite prin descoperirea din fiecare epocă a Bisericii, pe perioada Noului Testament. Candelele luminau pe oricine intra ca să vadă ce se pregătea pe masa Domnului.

Prorocul Zaharia descrie sfeşnicul de aur după cum urmează: „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.” Zah. 4:2. Aceasta este descrierea minunată a Bisericii nou testamentare. Vasul cu untdelemn are şapte ţevi prin care uleiul curge în cele şapte candele, astfel ca ele să ardă neîncetat înaintea Domnului.

Începând de la Rusalii, noi trăim în perioada Duhului Sfânt. Cele şapte ţevi care canalizează uleiul spre cele şapte candele vorbesc despre acelaşi Duh Sfânt care dă descoperirea proaspătă a Cuvântului în fiecare epocă a bisericii. Noi trebuie să fim duhovniceşti, pentru a înţelege semnificaţia duhovnicească a acestor lucruri.

Lui Ioan i s-a spus de mai multe ori: „Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” Ioan nu a fost un teolog care să introducă tâlcuirea lui în descoperirea pe care a primit-o. El a fost un proroc al Domnului căruia i-a fost descoperită taina dumnezeiască a lui Hristos şi a bisericii Sale. Lui i s-a spus: „Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici.” Cele şapte sfeşnice de aur vorbesc despre unica Biserică a Dumnezeului celui viu, în şapte epoci diferite. Fiecare epocă a avut o stea, un înger care a primit mesajul prin descoperire dumnezeiască, prin Duhul Sfânt şi el pus-o pe sfeşnic pentru a arunca lumină asupra Cuvântului făgăduit. Un sfeşnic nu are nici o valoare decât dacă au fost aprinse lămpile astfel ca aceia care stau în întuneric să fie luminaţi. O biserică sau o persoană care nu permite descoperirea Cuvântului şi a Duhului va rămâne în întuneric. Ori de câte ori trimite Dumnezeu o lumină nouă, El cheamă poporul la pocăinţă. Cu toţii trebuie să luăm seama şi să ne pocăim, altfel El va veni şi ne va lua sfeşnicul, lăsându-ne în beznă.

Fără îndoială, noi trăim acum în epoca Laodicea. Duhul Sfânt a aprins din nou lumina în sfeşnic prin mesagerul-stea din mâna Lui dreaptă. Mâna dreaptă a Domnului vorbeşte despre autoritate. Aceşti mesageri slujesc în puterea Lui, şi El vorbeşte şi se descoperă prin ei. Se pune acum întrebarea: cine este mesagerul acestei ultime epoci a Bisericii? El trebuie să aibă legitimarea divină ca şi prorocii din vechime, şi să vorbească cu autoritate, în Numele Domnului. Cine a primit Cuvântul pentru poporul lui Dumnezeu din acest moment de răscruce? Nu este vorba despre oricine pretinde că are această slujbă. Trebuie să fie un bărbat al lui Dumnezeu, după modelul prorocilor şi al apostolilor, un slujitor al lui Dumnezeu cu o chemare deosebită şi cu o însărcinare directă.

El a venit cu „Aşa vorbeşte Domnul!”, şi Dumnezeul Atotputernic a legitimat slujba lui. A fost un astfel de om, prin a cărui slujbă mii de oameni din întreaga lume au venit în contact cu realitatea lui Dumnezeu şi cu descoperirea lui Isus Hristos. Ei au experimentat efectul Cuvântului viu. Slujba unui asemenea slujitor este întotdeauna pentru Biserica universală. Petru scrie despre slujitorii şi prorocii lui Dumnezeu: „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.” Bărbaţii sfinţi ai lui Dumnezeu au adus poporului Cuvântul descoperirii prin inspiraţia Duhului Sfânt.

Dragi prieteni, Dumnezeu a făcut lucruri mari chiar şi în generaţia noastră. Noi trebuie să fim atenţi să nu trecem pe lângă ceasul cercetării lui Dumnezeu. Fie ca noi să recunoaştem glasul Domnului şi să ne punem întrebarea „Unde este Biserica lui Hristos care este simbolizată prin sfeşnicul din aur? Unde se descoperă astăzi Domnul cel înviat?” Noi nu vrem să înălţăm nici un om însă ne dăm seama că un bărbat trimis de Dumnezeu dă poporului lui Dumnezeu mesajul lui Dumnezeu. Fie ca noi să ţinem seama de glasul lui Dumnezeu. Ferice de cei ce ascultă Cuvântul proorociei! Cuvântul Său se arată (răspândeşte) în Biserica Lui şi este crezut de toţi ai Lui. Ei Îl aşteaptă şi recunosc că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel Atotputernic. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru harul şi mila ta faţă de noi, pentru că ai aprins din nou sfeşnicul trimiţând Cuvântul Tău descoperit ca să ne lumineze cărarea. Binecuvântează poporul Tău şi deschide-i ochii spre această ultimă chemare. Fie ca ei să te vadă pe Tine, Dumnezeul cerurilor, umblând în mijlocul alor Tăi, descoperindu-Ţi Cuvântul. Noi Îţi mulţumim în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

Biserica din Efes
Dragi prieteni în Hristos, sunt rev. Ewald Frank şi vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aflăm în fiecare zi despre lucrurile care vin peste naţiuni. Oamenii se află într-o stare de nesiguranţă. Sunt probleme în Orientul mijlociu, sunt demonstraţii, etc. Se pare că s-a terminat cu vremurile bune pentru pământ. Dar un lucru va rămâne veşnic: Cuvântul lui Dumnezeu. Noi ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru binecuvântat: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Se pare că întreaga creaţie suspină aşteptând ziua eliberării. Dar mai întâi trebuie descoperiţi fiii lui Dumnezeu.

Mulţi ne-au scris, exprimându-şi aprecierea şi interesul pentru aceste mesaje de actualitate din cartea Apocalipsei. Astăzi vom începe cu mesajul către prima epocă, a Bisericii din Efes. Vă rog deschideţi la Apoc. 2:1 „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur.”” Aceste mesaje nu sunt vorbite de un înger ci de Domnul însuşi. De aceea este vorba despre AŞA VORBEŞTE DOMNUL CĂTRE BISERICI! De fiecare dată El se adresează îngerului bisericii. Mai întâi El se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. În Vechiul Testament Domnul a vorbit prin proroci. Noi putem spune cu încredere că El nu şi-a părăsit Biserica atunci când a început timpul neamurilor. El încă mai vorbeşte prin slujitorii Săi, câtă vreme umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, ţinând în dreapta Sa cele şapte stele. Aceşti bărbaţi nu sunt aleşi de nici un om, ci de Domnul însuşi. Aşa cum El a pus diferitele slujbe în biserica Sa, a rânduit şi mesagerii Săi care să vorbească Bisericii universale în fiecare epocă.

AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru Efes este: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Ochii Săi sunt ca para focului. El a văzut binele şi răul care erau în Biserică. El a lăudat întotdeauna lucrurile care-I erau plăcute, dar a condamnat lucrurile care nu erau în acord cu Cuvântul Său. Chiar în prima epocă a Bisericii au fost din aceia care pretindeau că sunt apostoli dar învăţătura lor nu a coincis cu învăţătura originală a adevăraţilor apostoli. Acei oameni au fost găsiţi mincinoşi. Acesta este o afirmaţie foarte tare.

Tot ceea ce nu corespunde cu Cuvântul lui Dumnezeu este o minciună. Duhul Sfânt era încă foarte activ în acea primă epocă a Bisericii şi a adus la lumină acele lucruri contrare Cuvântului. Pavel se referise deja în timpul lui la oamenii aceia, şi a spus în Fapte 20: „şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” Adevăraţii bărbaţi ai lui Dumnezeu nu au o învăţătură a lor şi ei nu fac ucenici ai lor înşişi. Dacă cineva încearcă să-şi atragă ucenici de partea lui, este un semn sigur că lupii au intrat în turmă. Pavel nu a cruţat pe nimeni pentru că el era responsabil în vremea lui, şi a vrut să înfăţişeze Biserica înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Pavel i-a numit apostoli mincinoşi pe cei ce nu erau în armonie deplină cu învăţătura apostolilor, lucrători înşelători care se prefăceau în apostoli ai lui Hristos.

La început Domnul subliniază partea demnă de laudă în biserica din Efes. El vorbeşte despre osteneală şi răbdare şi mărturiseşte că ei nu au putut suferi pe cei răi. Prin darul deosebirii ei au fost în stare să-şi dea seama care sunt apostolii mincinoşi. Noi suntem conştienţi că există originalul, dar există şi imitaţia, falsul. După ce Domnul a arătat toate lucrurile plăcute Lui, El i-a mustrat cu aceste cuvinte: „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Chiar de la început, Biserica a fost în pericolul de a avea fapte fără dragostea desăvârşită. Aceasta ne aduce aminte despre ceea ce spunea Pavel în 1 Cor. 13: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” Numai prin dragostea desăvârşită vom ajunge la unitate desăvârşită şi armonie, ca mădulare în Trupul lui Hristos.

Chiar la începutul epocii creştine Domnul a trebuit să spună: „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Nu este acesta un mesaj care descoperă şi starea noastră de astăzi? Dar cine vrea să ia seama şi să se pocăiască, recunoscând că Dumnezeu este drept în toate judecăţile Sale? Dacă inima nu ne este străpunsă de Cuvântul lui Dumnezeu, noi nu suntem gata să ne pocăim, şi de aceea Domnul este obligat să ia sfeşnicul de la noi, lăsându-ne în întuneric spiritual.

Dumnezeu, cu dragostea Sa desăvârşită, a urât faptele nicolaiţilor şi i-a lăudat pe aceia care la rândul lor au urât acele fapte: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.” Aceşti nicolaiţi erau oamenii cu gândirea firească, aceia care au început să pună stăpânire şi să domnească peste laicii din biserică. Treptat s-a ridicat ideea formării unei organizaţii, mărginind lucrarea Duhului Sfânt. Ei se bizuiau mai degrabă pe faptele lor în loc să rămână cu Cuvântul original. Biserica nou testamentară este numită în întregime o „preoţie sfântă.” Nu există aşa ceva ca un „cler” şi „laici”. Cu toţii suntem una în Hristos. Desigur, slujbele şi responsabilităţile noastre sunt diferite. Dar toate mădularele formează un singur trup, în Hristos - Capul.

Dragi prieteni noi trebuie să ne punem întrebarea: ce cuvinte de mustrare şi de corectură ne-ar spune Domnul nouă astăzi? Ţinem noi seama şi de sfatul final pe care-l dă El la sfârşitul fiecărui mesaj pentru fiecare biserică? „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Biruitorii sunt readuşi în adevărata părtăşie cu Dumnezeul Atotputernic, exact aşa cum erau Adam şi Eva înaintea căderii. Ei au avut părtăşie cu El. Blestemul a fost luat de la noi prin Isus Hristos Mântuitorul nostru şi noi suntem aduşi înapoi la Pomul vieţii. Atât de mulţi creştini de astăzi tind spre cunoştinţă fără să ştie că pomul cunoştinţei binelui şi răului duce la moarte şi nimicire. Numai cei ce se întorc la Pomul vieţii pot să trăiască veşnic.

Dragi prieteni, nimeni nu poate să trăiască veşnic dacă nu a primit viaţa veşnică. Conform Scripturii nu există decât o singură formă de viaţă veşnică, şi aceea este în Dumnezeu. Şi această viaţă a fost descoperită în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Să citim din 1 Ioan 5:20: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.” Viaţa veşnică nu este ceva ce sperăm să primim în ceasul morţii. Noi trebuie s-o primim azi, crezând din toată inima în Domnul Isus Hristos, primind mântuirea Sa pe care a răscumpărat-o pentru noi prin vărsarea sângelui Său pe crucea de pe Golgota. Toate păcatele noastre sunt iertate. El ne-a înnoit prin Cuvântul şi prin Duhul Său, şi noi am devenit o făptură complet nouă în Isus Hristos, Domnul nostru. Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă.

Dragi ascultători, sunteţi voi doar nişte creştini cu numele sau v-aţi întors la Pomul vieţii? V-aţi pocăit şi aţi adus lucrurile în ordine? Puteţi voi să deosebiţi între slujba rânduită de Dumnezeu a adevăratului Cuvânt al Dumnezeului Atotputernic, şi doctrinele omeneşti care îngrădesc lucrarea Duhului Sfânt şi-i duc pe oameni în robie? Oriunde este Duhul lui Dumnezeu acolo este adevărata libertate. Evanghelia şi învăţăturile pe care le credeţi voi sunt în acord cu învăţăturile adevărate ale adevăraţilor apostoli ai lui Hristos? Să ne rugăm:

Tată ceresc, a sosit ceasul deciziei. Noi te rugăm să ne luminezi prin Duhul Sfânt şi să ne dai deosebirea corectă. Cu toţii dorim să fim găsiţi în armonie desăvârşită cu cuvântul Tău şi cu călăuzirea Duhului Sfânt. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit această transmisiune. Te rog în Numele lui Isus. Amin.

Biserica din Smirna
Dragi prieteni, vă salut în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aş vrea să mulţumesc încă odată tuturor celor care ne-au scris, şi care ne-au mărturisit că au primit o înţelegere mai adâncă a planului profetic. Oamenii vin ca să aibă o cunoştinţă biblică mai profundă. Există lucruri ale lui Dumnezeu care au fost predicate, şi există şi acele lucruri au fost ţinute în secret până la timpul sfârşitului. Noi credem că trăim acum în generaţia care vede împlinirea prorociilor biblice care arată către a doua venire a lui Hristos. Suntem foarte bucuroşi pentru făgăduinţele date evreilor şi sunt recunoscător pentru că Dumnezeu i-a adus înapoi de la marginile pământului aşa cum a făgăduit. Nu toţi evreii se întorc în Palestina, şi la fel, nu se vor întoarce toţi creştinii la Cuvântul făgăduit pentru acest ceas. Dar numai Dumnezeu să judece peste noi toţi.

În această epocă profetică este foarte potrivit să ne ocupăm de Cuvântul prorociei pentru Biserică. În primul capitol al Apocalipsei Îl vedem pe Isus Hristos ca Fiu al omului, îmbrăcat ca un Judecător. „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului.” Ori de câte ori este văzut ca Fiu al omului, El îşi trimite Cuvântul de judecată, dar şi Cuvântul de mângâiere.

Azi ne vom ocupa din nou de cartea Apocalipsei. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 2:8: „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat.”

Înainte ca Domnul să se adreseze îngerului bisericii, El se prezintă din nou cu dumnezeirea Lui. El este Cel dintâi şi Cel din urmă. Nimeni nu a fost înainte de El, şi nimeni nu va fi după El. El a fost mort, dar este viu în vecii vecilor. Adevărul slăvit este că prin aceasta noi am murit cu El şi am fost înviaţi cu El la o viaţă nouă. Auzim din nou pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, prin Acela care vorbeşte Bisericii Sale:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.” Despre biserica din Laodicea Domnul a spus exact opusul. Biserica aceea mărturisea că e bogată, dar Domnul a spus că ea e săracă, nenorocită, şi goală. Biserica din Smirna a trecut prin necaz şi sărăcie mare, dar erau bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost batjocoriţi şi înţeleşi greşit de către aceia care se mândreau că sunt iudei. Aceştia nu au observat că evanghelia a trecut de la iudei la neamuri. În Fapte 13 citim despre Pavel şi Barnaba care vorbeau iudeilor: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Fapte 13:46-47

În curând va sosi ziua când evanghelia harului lui Dumnezeu va fi luată de la neamuri şi se va întoarce la evrei. Creştinii care vor rămâne după răpire pentru că nu au primit Cuvântul Adevărului descoperit vor trece prin persecuţii îngrozitoare.

Aceia dintre iudei care nu au recunoscut împlinirea prorociei prin Domnul Isus, au fost numiţi sinagogă a Satanei. Ei puteau să vorbească încă despre Moise şi Avraam, dar totuşi au fost orbiţi pentru ceea ce a făcut Dumnezeu prin Isus Hristos. Continuăm să citim:

„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Aceste zece zile profetice vorbeau despre cei 10 ani de persecuţie groaznică din timpul împăratului roman Diocleţian. Fiecare credincios adevărat poate să spună la fel ca Pavel, în mijlocul persecuţiilor: „Pentru mine, a trăi este Hristos, iar moartea este un câştig.” Cei care rămân credincioşi până la moarte vor primi cununa vieţii. Încununarea nu are loc la începutul vieţii noastre creştine, ci la sfârşitul ei, şi este pentru cei biruitori. Pavel o spune în felul următor:

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se lupta la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.” 1 Cor. 9:24-25. Noi alergăm într-o cursă. Nu putem privi nici la stânga nici la dreapta şi nici măcar înapoi. În faţa noastră este o ţintă. Pavel ne avertizează cu aceste cuvinte: „Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Filipeni 3:13-14. Vă rog haideţi să ascultăm acest Cuvânt al lui Dumnezeu şi să uităm toate lucrurile nebiblice care nu fac altceva decât să ne împiedice din alergarea în această cursă. Să alergăm înainte, pentru că am fost chemaţi în Isus Hristos cu o chemare atât de înaltă.

În timpul anilor mei de slujbă, am întâlnit oameni care au fost lipsiţi de drepturile omului, care au fost închişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, dar ei au stat fără teamă, ştiind în Cine au crezut. Vremurile se pot schimba peste noapte. Noi am văzut lucrul acesta în anii şi în lunile trecute. În lumea aceasta nu există stabilitate. Situaţia din partea de răsărit a lumii trebuie să se schimbe. Noi trebuie să fim pregătiţi şi înrădăcinaţi în stânca tare – descoperirea lui Isus Hristos. Indiferent va veni, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Lui. Este mai bine să mori cu El decât să trăieşti fără El. Însuşi Mântuitorul nostru nu a fost înţeles şi a fost respins. El a suferit ca nimeni altul şi a murit de o moarte groaznică. Dar nu acela a fost sfârşitul. Înaintea Lui era învierea slăvită, biruinţa Lui asupra morţii şi a locuinţei morţilor. El este Biruitorul cel puternic. Ai Săi sunt conduşi în acelaşi fel. S-ar putea ca ei să fie nevoiţi să treacă prin cele mai adânci văi, prin persecuţii şi moarte, dar pe noi ne aşteaptă o înviere slăvită şi o schimbare a trupurilor noastre muritoare în nemurire. Scriptura spune că noi vom fi ca El.

„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3:2. Ce nădejde binecuvântată pentru toţi aceia care au ascultat ce spune Duhul bisericilor. La sfârşitul fiecărui mesaj, după ce Domnul a vorbit despre lucrurile plăcute Lui şi despre lucrurile care nu-I plac, noi găsim această afirmaţie: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

Această făgăduinţă este dată numai biruitorilor. Exact aşa cum a biruit Hristos, şi noi trebuie să biruim toate lucrurile care nu sunt de la Dumnezeu. Putem birui numai dacă în noi locuieşte Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu şi dacă noi suntem acoperiţi de sângele Mielului. Ce făgăduinţă minunată: cei ce biruiesc nu vor fi vătămaţi de a doua moarte. Despre cei ce au parte de prima înviere se spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” Apoc. 20:6. Cu toţii ştim ce se înţelege prin prima moarte. Dar ce înseamnă moartea a doua? După judecata de la tronul alb, cei ce nu au fost găsiţi în cartea vieţii vor muri de a doua moarte. Să citim Apoc. 20:14-15: „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.”

Dragi ascultători, toţi aceia care nu au primit viaţa veşnică vor muri de moartea a doua. Toţi aceia ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc. Cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu? Credem noi ce spune Scriptura, sau aşteptăm o altă ocazie? Aceasta este ocazia voastră. Noi vă rugăm să veniţi la Hristos şi să primiţi viaţa veşnică. Să ne rugăm:

Tată ceresc, suntem recunoscători pentru Cuvântul scump al lui Dumnezeu care luminează cărarea noastră în acest ceas întunecos. Noi înţelegem seriozitatea tuturor avertizărilor din ceasul acesta. Tu astăzi chemi. Dumnezeule Te rog să-i mântuieşti pe cei pierduţi, să le ierţi toate păcatele. Fie ca ei să primească viaţa veşnică crezând în Isus Hristos din toată inima lor. Eu Ţi-i încredinţez pe toţi în Numele sfânt al lui Isus. Amin!