Cele şapte epoci

Amin!

Biserica din Filadelfia
Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump al Domnului Isus. Prietene drag, dorinţa noastră este să-ţi facem de cunoscut lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu în timpul nostru. Cei mai mulţi creştini privesc înapoi, la lucrurile făcute de Dumnezeu în trecut. Alţii privesc înainte, ca să vadă ceea ce va face El. Dar se pare că aproape toţi trec pe lângă ceea ce face El în prezent.

Mesajele adresate celor şapte epoci ale Bisericii ne vorbesc despre lucrurile pe care trebuie să le ştim pentru a putea avea parte de răpire. Astăzi vom vorbi despre marea epocă misionară – epoca dragostei frăţeşti. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 3:7: „Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide.” În acest salut Domnul Isus Hristos se prezintă din nou în dumnezeirea Lui. Domnul însuşi vorbeşte. El este Sfânt şi Adevărat. El are cheia lui David. Isaia 22:22 proroceşte despre El: „Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.” El are autoritate absolută. Unde închide El, nimeni nu mai poate deschide.

„Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” În această măreaţă epocă misionară bărbaţi ai lui Dumnezeu au mers până la marginile pământului ca să predice evanghelia slăvită a Domnului Isus Hristos, Cuvântul descoperit pentru timpul acela. În această epocă a dragostei frăţeşti Evanghelia nu a fost discutată, ci a fost vestită şi trăită. Nici un alt lucru din Biblie nu este atât de proeminent cum este dragostea divină. Petru vorbeşte despre aceasta: „Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” 1 Pet. 4:8. Dacă avem în inimile noastre această dragoste adevărată a lui Dumnezeu, avem de asemenea şi părtăşie adevărată unii cu alţii. Chiar dacă nu avem acelaşi punct de vedere în unele învăţături biblice, dragostea desăvârşită îl socoteşte mai presus pe fratele, chiar dacă sunt diferenţe în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Un creştin adevărat este părtaş naturii divine. El a scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. (2 Pet. 1:4). Noi trebuie să ne dăm toate silinţele ca să unim cu credinţa noastră fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi. „Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.” 2 Pet. 1:9. „Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” 1 Ioan 4:16. A sosit timpul când toate versetele trebuie să se descopere în viaţa noastră duhovnicească. Nu putem doar să vorbim, să predicăm, să cântăm despre dragostea desăvârşită, ci trebuie ca în aceste zile de pe urmă să fim făcuţi desăvârşiţi prin harul Său, în dragostea Lui desăvârşită. Noi nu trebuie să-i permitem duşmanului să ne biruiască prin diverse gânduri ale unuia împotriva celuilalt. Trebuie să avem gândul şi dragostea lui Hristos. Atunci se poate împlini vers. 9: „Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” Acei iudei nu şi L-au recunoscut pe Mesia şi nici ceea ce a făcut Dumnezeu în Noul Testament. Un iudeu adevărat este iudeu pe dinăuntru. La fel sunt mulţi care-şi spun creştini şi care pretind că sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, dar fără ca semnele să-i urmeze. Dacă nu L-au recunoscut pe Isus Hristos descoperindu-se în Biserica Lui, ei mint.

Domnul le spune celor aleşi din acea epocă: „…căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” Uşa deschisă nu a fost închisă niciodată pentru cei ce au dorit să umble cu Hristos. Chiar dacă avem puţină putere şi aceasta vine de la Dumnezeu, noi suntem păstraţi în Cuvântul Său şi suntem păziţi prin Cuvântul Său. De aceea nu putem tăgădui Numele Lui.

Săptămâna trecută am amintit că biserica din Sardes a tăgăduit Numele Lui. Ei au folosit titlurile „Tată, Fiu, şi Duh Sfânt” în locul Numelui lui Isus Hristos. Mat. 28 este o parte din Cuvântul lui Dumnezeu ca şi Fapte 2:38. Dar fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu trebuie înţeles prin descoperirea divină a Duhului Sfânt. Isus a dat însărcinarea ca noi să botezăm în „Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”, nu în titluri, făcând astfel o formulă. Înainte de putea să botezăm în Numele Lui noi trebuie să ştim care este Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. În diferite ocazii Petru, Pavel şi Filip au dat răspunsul. Ei toţi i-au botezat pe credincioşi în Numele Domnului Isus Hristos ascultând astfel însărcinarea din Matei 28. Un verset biblic niciodată nu-l contrazice pe un altul. Contradicţia se găseşte în minţile şi în învăţăturile noastre, dar nu în Cuvântul lui Dumnezeu. Titlurile sunt folosite de mulţi însă Numele este descoperit adevăraţilor copii ai lui Dumnezeu. Ei nu pot tăgădui Cuvântul şi nici Numele Domnului. Ei sunt un grup mic cu puţină putere, dar ei iubesc Cuvântul şi Numele lui Isus Hristos mai presus decât orice. „Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi, decât Numele Domnului Isus Hristos.” Ucenicii adevăraţi ai lui Isus Hristos folosesc Numele Lui atunci când se roagă pentru bolnavi sau pentru păcătoşi. Orice facem cu cuvântul sau cu fapta spre slava lui Dumnezeu, conform Cuvântului Său, o facem în Numele Domnului Isus Hristos.

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.” Ceasul încercării nu a venit în timpul epocii Filadelfia. Urma să vină în ultima epocă a Bisericii, epoca în care trăim noi acum. Acesta este timpul în care binele şi răul sunt atât de apropiate încât numai cei aleşi vor deosebi şi astfel vor scăpa de cursa duşmanului. Domnul îi va păzi pe ai Lui în vremea necazului, când ceasul încercării va veni peste lumea întreagă. Dar condiţia este să păzim Cuvântul Său şi să nu tăgăduim Numele Lui.

„Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” Ce semnificaţie are cununa? Vorbeşte despre biruinţă, despre domnia peste un domeniu. „El făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu…” Ce făgăduinţă minunată pentru biruitori.

„Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” Toţi biruitorii din fiecare epocă vor moşteni toate făgăduinţele care li s-au făcut. Ei vor fi făcuţi stâlpi în Templul lui Dumnezeu, vor fi parte a temeliei, după cum sunt şi zidiţi pe învăţătura apostolilor şi a prorocilor, Hristos fiind piatra din capul unghiului. Biruitorii au intrat prin uşă – Domnul Isus Hristos. Ei vor primi acolo Numele nou al lui Dumnezeu, pentru că aici pe pământ nu au tăgăduit Numele Lui. Ca să fim acolo în oraşul lui Dumnezeu, noi trebuie să fim în locul în care locuieşte aici pe pământ Cel Preaînalt, şi anume în Biserica Lui. Oricine este interesat de locul unde-şi va petrece veşnicia, nu trebuie să trateze cu uşurătate Cuvântul lui Dumnezeu. Înainte de a ne fi date cununile de biruinţă trebuie câştigată lupta şi cursa trebuie încheiată.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Trebuie subliniat din nou că mesajul către Biserică nu vine din partea unui predicator, ci însuşi Domnul slavei ne face de cunoscut tainele Cuvântului lui Dumnezeu şi lucrurile pe care trebuie să le ştim înainte de a trece din timp în veşnicie. Fie ca noi toţi să dorim a ne număra printre aceia care vor birui, care vor fi socotiţi vrednici de răpirea glorioasă a Miresei Domnului Isus Hristos. Niciodată să nu tăgăduim Numele sau Cuvântul Său. Să ne rugăm:

Tată ceresc, îţi mulţumim pentru descoperirea binecuvântată pe care ne-ai dat-o în aceste zile de sfârşit al timpului. Doamne Te rog deschide inimile oamenilor. Unge-i cu Duhul Tău, dă-le alifie pentru ochi ca ei să poată să vadă Cuvântul pentru acest ceas. Cuvântul Tău a fost dat, şi nu se va întoarce gol. Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru belşugul de har. Vindecă pe cei bolnavi, fii cu cei nevoiaşi Dumnezeule, căci Te rog toate acestea în Numele Scump al Domnului Isus Hristos. Amin.

Biserica din Laodicea
Dragi prieteni, astăzi aş dori să vă salut în Numele binecuvântat al Domnului Isus Hristos, şi vă transmit salutări de la creştinii din toată lumea pe care tocmai i-am vizitat în călătoriile mele misionare. De-a lungul anilor trecuţi am atins multe ţări europene prin intermediul postului de radio Luxemburg, cea mai puternică staţie de radio din Europa centrală. Aceasta transmite pe unde scurte şi medii, şi ajunge la distanţe mari, chiar până în Rusia. A fost foarte încurajator răspunsul venit din aceste ţări. Dumnezeu într-adevăr îşi cheamă pentru ultima dată copiii Săi din cele patru colţuri ale pământului ca să-Şi pregătească un popor pentru Numele Său.

Noi am primit circa o sută de scrisori numai într-un singur sfârşit de săptămână, scrisori în care oamenii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeul Atotputernic, pentru aceste mesaje venite la timpul potrivit. Dragi ascultători, sper ca aceste transmisiuni să fie o mare binecuvântare pentru voi. Fie ca în timpul emisiunilor Domnul să vă deschidă înţelegerea pentru planul Său măreţ şi divin cu omenirea, aşa cum a făcut cu ucenicii Săi după înviere, când le-a deschis înţelegerea ca ei să priceapă Scripturile.

Azi aş vrea să vorbesc despre epoca Bisericii care ne interesează cel mai mult pe noi, pentru că atinge starea duhovnicească de haos în care ne aflăm. Trăim într-un timp de confuzie şi agitaţie la nivel naţional. Dar starea duhovnicească în care se găseşte biserica Laodicea este şi mai rea. Vă rog deschideţi cu mine în Apoc. 3:14: „Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:…””

În acest salut Domnul Isus Hristos se prezintă cu ultimul titlu al dumnezeirii Sale: Cel ce este Amin, adică „Aşa să fie!” Ceea ce spune El este absolut şi final. Nu poate fi modificat. El este Cel credincios şi Martorul adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu. Nu începutul zidirii acestei lumi sau a universului, ci Începutul zidirii lui Dumnezeu. Din punct de vedere natural, cu toţii suntem urmaşii lui Adam şi am căzut în păcat împreună cu el. Dar după Duh (sau: din punct de vedere spiritual – n.tr.), noi suntem zidirea lui Dumnezeu, am devenit fii şi fiice ale lui Dumnezeu prin Cuvântul creator şi prin Duhul Domnului. Hristos este Cel întâi născut. Noi suntem numiţi întâi născuţi. El este Fiul lui Dumnezeu, noi suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu. El este Marele Preot şi Împăratul. Noi suntem împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu.

Dacă privim cu atenţie la această biserică, vedem că nu are nimic pentru care să poată fi lăudată, aşa cum au avut epocile trecute. Laodicea primeşte cuvinte grele de mustrare şi corectură din partea Dumnezeului Atotputernic. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Ce stare groaznică! Ziua în care trăim noi nu se poate numi nici zi nici noapte. Este o zi înnourată şi înceţoşată. Dar Domnul a făgăduit că în timpul serii se va arăta lumina. (Zah. 14:7) AŞA VORBEŞTE DOMNUL despre starea creştinilor din această epocă: ei nu sunt nici reci nici în clocot. Ei sunt căldicei.

Însuşi Dumnezeu vorbeşte şi întotdeauna judecăţile Sale sunt corecte, indiferent care ar fi părerile noastre despre noi înşine. El ne cunoaşte starea mai bine ca oricine altcineva. El rosteşte o judecată groaznică asupra Laodicei: „Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Ea nu este înflăcărată pentru Dumnezeu, ci într-o stare căldicică trăind cu nişte pretenţii, fără a poseda de fapt ceva. Dumnezeu însuşi s-a făcut trup pentru ca noi să putem fi salvaţi de sub blestemul care este asupra omenirii. El a curăţat calea pentru noi, ca să devenim fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Dacă suntem în Hristos, ardem datorită focului Duhului Sfânt. Dacă suntem păcătoşi El ne poate salva. Dacă suntem botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu foc atunci radiem prezenţa Lui şi El ne poate folosi. Dar dacă suntem într-o stare căldicică suntem nefolositori şi El trebuie să ne verse din gura Lui.

„Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic", şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…” Ce descriere potrivită a bisericilor de azi! Lumea s-a furişat înăuntru. Bisericile n-au fost niciodată aşa de bogate cum sunt acum. Ele n-au numai conturi mari în bancă, ci se leagănă într-o stare de mulţumire, crezând că nu au nevoie de nimic. Dar banii şi averea nu satisfac sufletul. Cum scăpăm de o asemenea stare groaznică? Mai întâi trebuie să recunoaştem starea în care ne găsim, aşa cum este descrisă de Acela ai cărui ochi sunt ca flăcările focului. El nu se ia după presupunerile şi pretenţiile noastre, ci după ceea ce suntem noi de fapt în faţa Lui. Suntem bogaţi şi ni se pare că nu ducem lipsă de nimic. Dar cel mai jalnic lucru care se poate întâmpla, a avut loc în Laodicea. Conform Cuvântului Său, noi nici măcar nu ştim că suntem nenorociţi, săraci, ticăloşi, orbi şi goi. Această epocă este în cea mai jalnică stare dintre toate. Nu este destul de rău dacă cineva este nenorocit, sărac, orb şi gol? Dar dacă nici măcar n-o ştim, ceva este din cale-afară de greşit.

Însă Domnul, în mila Sa, încă ne mai vorbeşte chiar şi în starea noastră fără de speranţă. „…te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.” Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. În mila Lui El ne oferă aur curăţit prin foc şi haine albe ca la venirea Lui să nu se vadă ruşinea goliciunii noastre. Ochii noştri să fie unşi cu alifie ca să putem vedea Cuvântul descoperit al acestui ceas.

Dar înainte de orice trebuie să ne recunoaştem starea noastră pierdută şi să venim pe calea hotărâtă de Dumnezeu. Noi nu avem nevoie de bunăstare şi de bogăţii, ci de o trăire cu Dumnezeul Atotputernic. Să ne descotorosim de tot ce este lumesc în viaţa noastră ca să devenim vase neprihănite, sfinţite şi umplute cu Duhul Sfânt, ca să fim găsiţi curaţi şi sfinţi în ziua slăvită a arătării Lui. Da, Laodicea este bogată, ea posedă aurul bunăstării pământeşti, dar Dumnezeu ne oferă aurul adevărat care a fost încercat prin focul lui Dumnezeu. Şi rămăşiţa, aleşii lui Dumnezeu din această generaţie vor primi Cuvântul descoperit. Ei se întorc la calea de modă veche, şi-L predică pe Hristos răstignit. Ei trăiesc naşterea din nou, botezul Duhului Sfânt, aşa cum le-au experimentat şi creştinii de la început.

„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” Dumnezeu ne arată calea înapoi la El, spunându-ne să ne pocăim. De obicei pocăinţa este predicată păcătoşilor, dar duhul de pocăinţă trebuie să vină în acest ceas decisiv peste creştini. Domnul spune: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Acesta este unul dintre cele mai triste tablouri din Biblie. Domnul slavei stă în afara bisericii Lui, bătând la uşă, cerându-ne s-o deschidem. Desigur că biserica mai cântă şi predică despre El. Dar ei nici măcar nu-şi dau seama că El nu mai este cu ei. Lucrarea Duhului Sfânt a fost înlocuită cu activităţi lumeşti. Pentru ei a fost uşor să-L primească ca Fiu al lui Dumnezeu, care le-a luat păcatele la Golgota, dar când El s-a descoperit în această generaţie în slujba Sa profetică, ca Fiu al omului, conform făgăduinţei Sale, a fost respins şi scos afară de către aceia care pretind că-L iubesc. L-au lăsat afară, şi El bate la uşă. În general noi avem amabilitatea de a deschide uşa atunci când cineva bate. Dar în cazul acesta însuşi Domnul slavei bate tandru spunând: „Dacă aude cineva glasul meu.” Aici este cheia: „Dacă aude cineva glasul meu…” EL bate şi vorbeşte, El este gata să intre şi să cineze cu noi. El are pregătită o masă pentru aceia care vor să vină. Aţi putea întreba ce este glasul Lui. Este Cuvântul Său descoperit pentru ceasul în care trăim noi. Şi biruitorii vor auzi şi vor asculta glasul Stăpânului lor.

„Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” O făgăduinţă mai mare nu ni se putea da. Aşa cum EL a biruit şi s-a aşezat pe scaunul de domnie din ceruri, la fel toţi biruitorii vor domni cu El în împărăţia de o mie de ani şi vor sta cu EL pe scaunul Lui de domnie, când El, Fiul lui David, va domni o mie de ani. După aceea vom fi cu El în toată veşnicia.

Dragi prieteni, în ziua aceea veţi fi singuri: biserica ta, prietenii sau familia nu te vor ajuta atunci când vor cădea judecăţile lui Dumnezeu, şi El te va trage la răspundere. Lasă-L să-ţi ungă ochii şi să te îmbrace cu o haină nouă. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Pe plan firesc, toţi au urechi, însă unii sunt surzi. Toţi au ochi, dar nu toţi văd. Acelaşi lucru este valabil şi în domeniul duhovnicesc. Să ascultăm glasul Duhului! Să ne rugăm:

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru harul şi mila pe care ne-o arăţi. Îţi mulţumim că ne dai o cale de scăpare din starea groaznică în care suntem. Fie ca ascultătorii noştri să aibă ochii deschişi pentru Cuvântul scump al acestui ceas, să asculte ceea ce spune Duhul bisericii epocii noastre. Cer toate acestea în Numele Scump al lui Isus.
Amin!