Cererea de înfiinţarea a popririi asiguratorii se soluţionează potrivit regulilor aplicabile sechestrului asigurator reglementate de art. 952 Cod procedură civilă – actualul art. 953 din acelaşi cod

12. Incidenţa cazului de închidere a procedurii insolvenţei prevăzut de art.131 din Legea nr.85/2006.

Art.131 din Legea nr.85/2006

Art.138 alin (1) lit. a) sau d) din Legea nr.85/2006
În cauză prin decizia civilă nr.320/29.09.2014 a C.A. Piteşti s-a dispus rejudecarea cauzei, urmând ca practicianul în insolvenţă să întreprindă toate demersurile prevăzute de lege pentru a se stabili situaţia patrimonială reală a debitoarei ACB SRL , raportat la bilanţul contabil din data de 31.12.2012.

Prin raportul asupra cauzelor completator s-a arătat de către practicianul în insolvenţă că suma de 41.124 lei, menţionată în bilanţul contabil din data de 31.12.2012 ar reprezenta avansuri de trezorerie.

Or, este subliniat că potrivit punctului 176 din OMFP nr. 3055/2009, sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea entităţii, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 542 “Avansuri de trezorerie”). În cazul plăţilor în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operaţiunilor sau la cursul din data decontării avansului. Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii şi nedecontate până la data bilanţului, se evidenţiază în contul de debitori diverşi (461 “Debitori diverşi”) sau creanţe în legătură cu personalul (4282 “Alte creanţe în legătură cu personalul”), în funcţie de natura creanţei.

Din punct de vedere contabil, fluxul documentelor este următorul:

- se solicită şi se acordă avansul de trezorerie;

- se depune decontul de cheltuieli, însoţit de documentele justificative care atestă avansul de trezorerie consumat;

- se restituie avansul de trezorerie neconsumat.

Procedura privind modul de întocmire al documentelor justificative, circuitul documentelor şi termenele aferente sunt stabilite la nivelul intern al fiecărei entităţi. Această procedură trebuie aprobată la nivelul conducerii.

Având în vedere aceste reguli contabile prin raportul completator al cauzelor trebuia să se stabilească dacă avansurile de trezorerie au fost acordate cu respectarea dispoziţiilor mai sus menţionate, să stabilească dacă aceste avansuri au fost concretizate în achiziţionarea de materiale, sens în care urmează a fi analizate şi conturile 461 şi 4282. În ipoteza în care nu au fost respectate condiţiile mai sus menţionate practicianul în insolvenţă va preciza motivele pentru care apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art.138 alin (1) lit.a) sau d) din Legea nr.85/2006.

În plus, practicianul în insolvenţă va justifica diferenţa de sume dintre avansuri de trezorerie de 88.910 lei şi suma menţionată în bilanţul contabil la rubrica „casa şi conuri la bănci” de 41.124 lei.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea a apreciat că nu se poate reţine incidenţa cazului de închidere prevăzut de art.131 din Legea nr.85/2006, câtă vreme nu s-a stabilit cu exactitate situaţia patrimonială a debitoarei ACB SRL, motiv pentru care a fost admis apelul, fiind dispusă rejudecarea cauzei şi continuarea procedurii în vederea completării raportului cauzal.
(Decizia nr. 870/A-C/16 noiembrie 2015)
Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu din 29.05.2013, judecătorul sindic a admis cererea debitoarei Societatea ACB SRL şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată împotriva acesteia, desemnând provizoriu ca lichidator judiciar practicianul în insolvenţă DI, cu atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006. Încheierea de şedinţă a fost publicată în BPI nr.12026/12.07.2013, iar notificarea emisă de lichidatorul judiciar astfel desemnat a fost publicată în BPI nr.10430 din 12.06.2013 (fila 43).

În exercitarea atribuţiilor sale legale, lichidatorul judiciar desemnat a întocmit şi depus la dosar tabelul definitiv al creanţelor împotriva debitoarei (fila 57).

De asemenea, a întocmit, în condiţiile art.59 din Legea nr.85/2006, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a societăţii (f.38-39).

Potrivit raportului, nu au fost identificate date ori elemente care să poată atrage răspunderea personală a administratorilor societăţii, conform art.138 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa nr.128/F/05.02.2014 s-a dispus închiderea procedurii de insolvenţă, iar aceasta a fost atacată cu apel de către creditorul fiscal.

Prin decizia nr.320/A-COM/29.09.2014, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre continuarea procedurii la aceeaşi instanţă de fond.

Prin sentinţa nr.315/F din 27 aprilie 2015, Tribunalul Specializat Argeş – prin judecătorul sindic, a dispus închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului a debitoarei ACB SRL, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditor şi asociaţi, s-a dispus notificarea sentinţei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, notificarea sentinţei OCPI Argeş, în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii şi achitarea către lichidatorul judiciar DI a onorariului de 3000 lei, la care se adaugă TVA potrivit legii, plata urmând a se face în condiţiile art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 din fondul de lichidare ORC Argeş, în conformitate cu dispoziţiile art.38 alin.4 şi 5 din OUG nr.86/2006, lipsind disponibilităţile în contul debitorului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Practicianul în insolvenţă nu a făcut demersurile necesare în vederea recuperării creanţelor debitoarei în sumă de 12.197 lei, conform bilanţului contabil din 31.12.2012 şi nu identificat băncile unde debitoarea avea în conturi suma de 41.124 lei, pentru a stabili cine a retras această sumă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş sub nr. 517/1259/2013*

În continuarea judecării cauzei, la data de 11.11.2014, lichidatorul judiciar a depus la dosar un raport cauzal completator, conform căruia la 31.12.2011 datoriile erau în sumă de 9421 lei, activele circulante erau în sumă de 15.023 lei, din care creanţe neîncasate în sumă de 7.212 lei, activitatea încheindu-se cu un profit de 5102 lei. La finele anului 2012 creanţele neîncasate erau în sumă de 12.197 lei, sumă care provine din factura nr. 11/23.05.2012, emisă către VGC SRL, reprezentând avans lucrări conform contractului nr. 15/18.11.2011. Suma urma a fi încasată în avans pentru a se putea efectua lucrările, însă acestea nu au mai fost executate. Factura de avans a rămas neştornată în contabilitate, ceea ce a determinat înregistrarea acesteia în bilanţul prescurtat la data de 31.12.2012. Pe de altă parte, la poziţia „casa şi conturi în bănci” figurează suma de 41.124 lei, care reprezintă avansuri de trezorerie acordate de societate în perioada decembrie 2011 – august 2012 (cont 542) şi nu reprezintă sume existente în conturile de la bancă (cont 512).

Avansurile de trezorerie au fost acordate în vederea achiziţionării de bunuri necesare activităţii de construcţii (f. 10, 11).

Raportul cauzal completator a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.20066/12.11.2014 (f. 9).

Prin adresa nr. F/46613/07.06.2013, Primăria Municipiului Piteşti a adus la cunoştinţa lichidatorului judiciar că debitoarea figurează în evidenţa sa fiscală cu şapte autovehicule (fila 42 dosar iniţial), iar Instituţia Prefectului Argeş – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a comunicat că debitoarea nu figurează cu autovehicule înmatriculate în baza de date a judeţului Argeş (fila 21). OCPI Argeş a învederat că pe numele acesteia nu sunt deschise cărţi funciare (fila 37 dosar iniţial).

În urma ţinerii şedinţei adunării creditorilor, creditoarea DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş a comunicat în scris lichidatorului judiciar că nu este de acord cu avansarea sumelor necesare pentru continuarea procedurii şi se opune închiderii acesteia, deoarece nu şi-a recuperat creanţa de 9.558 lei, apreciind că se impune promovarea acţiunii în răspundere, conform art.138 din legea insolvenţei (f.18-19).

Ceilalţi creditori înscrişi în tabel nu s-au prezentat la adunare şi nu au votat prin corespondenţă, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de lichidatorul judiciar la 16.01.2015 (f.17).

În concluzie, s-a constatat că nu există în averea debitorului sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de procedură, iar creditorul înscris în tabel nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, astfel că, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 s-a admis cererea lichidatorului privind închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea debitorului din registrul comerţului.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat apel, în termen legal, de către creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti reprezentată şi cu sediul procesual la Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe dispoziţiile art.466 şi următoarele din noul Cod de procedură civilă, în sensul că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006, în temeiul căruia instanţa de fond a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei.

- în mod greşit, s-a dispus închiderea procedurii de către instanţa de fond, fără a se ţine seama de principiul maximizării valorii averii debitoarei, principiu de aplicare generală şi care vizează toate stadiile procedurale, fiind în acord cu dispoziţiile art.2 din lege, în sensul că scopul procedurii este plata debitelor; în acest sens s-a susţinut că pe rolul instanţei se află în curs de soluţionare acţiunea în antrenarea răspunderii personale a foştilor administratori;

- au fost încălcate drepturile şi interesele creditorilor, prin aceea că nu s-au recuperat integral creanţele, iar descărcarea lichidatorului de orice responsabilităţi face imposibilă soluţionarea acţiunii întemeiate pe art.138 din lege.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi continuarea procedurii.

Examinând global criticile prezentei căi de atac, pe temeiul invocat, Curtea reţine că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză prin decizia civilă nr.320/29.09.2014 a C.A. Piteşti s-a dispus rejudecarea cauzei, urmând ca practicianul în insolvenţă să întreprindă toate demersurile prevăzute de lege pentru a se stabili situaţia patrimonială reală a debitoarei ACB SRL , raportat la bilanţul contabil din data de 31.12.2012.

Prin raportul asupra cauzelor completator s-a arătat de către practicianul în insolvenţă că suma de 41.124 lei, menţionată în bilanţul contabil din data de 31.12.2012 ar reprezenta avansuri de trezorerie.

Or, este subliniat că potrivit punctului 176 din OMFP nr. 3055/2009, sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea entităţii, se înregistrează distinct în contabilitate (contul 542 “Avansuri de trezorerie”). În cazul plăţilor în valută suportate din avansuri de trezorerie, cheltuielile se recunosc în contabilitate la cursul din data efectuării operaţiunilor sau la cursul din data decontării avansului. Sumele reprezentând avansuri de trezorerie, acordate potrivit legii şi nedecontate până la data bilanţului, se evidenţiază în contul de debitori diverşi (461 “Debitori diverşi”) sau creanţe în legătură cu personalul (4282 “Alte creanţe în legătură cu personalul”), în funcţie de natura creanţei.

Din punct de vedere contabil, fluxul documentelor este următorul:

- se solicită şi se acordă avansul de trezorerie;

- se depune decontul de cheltuieli, însoţit de documentele justificative care atestă avansul de trezorerie consumat;

- se restituie avansul de trezorerie neconsumat.

Procedura privind modul de întocmire al documentelor justificative, circuitul documentelor şi termenele aferente sunt stabilite la nivelul intern al fiecărei entităţi. Această procedură trebuie aprobată la nivelul conducerii.

Având în vedere aceste reguli contabile prin raportul completator al cauzelor trebuia să se stabilească dacă avansurile de trezorerie au fost acordate cu respectarea dispoziţiilor mai sus menţionate, să stabilească dacă aceste avansuri au fost concretizate în achiziţionarea de materiale, sens în care urmează a fi analizate şi conturile 461 şi 4282. În ipoteza în care nu au fost respectate condiţiile mai sus menţionate practicianul în insolvenţă va preciza motivele pentru care apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art.138 alin (1) lit.a) sau d) din Legea nr.85/2006.

În plus, practicianul în insolvenţă va justifica diferenţa de sume dintre avansuri de trezorerie de 88.910 lei şi suma menţionată în bilanţul contabil la rubrica „casa şi conuri la bănci” de 41.124 lei.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea a apreciat că nu se poate reţine incidenţa cazului de închidere prevăzut de art.131 din Legea nr.85/2006, câtă vreme nu s-a stabilit cu exactitate situaţia patrimonială a debitoarei ACB SRL, motiv pentru care a fost admis apelul, fiind dispusă rejudecarea cauzei şi continuarea procedurii în vederea completării raportului cauzal.
13. Inadmisibilitatea contestaţiei formulate de creditoarea-apelantă în considerarea faptului că raportul întocmit de practicianul în lichidare, în condiţiile art.97 din Legea nr.85/2014, nu poate fi contestat în temeiul art.59 alin.5 din acelaşi act normativ.

Art.97 din Legea nr.85/2014

Art.59 alin. 5 din Legea nr.85/2014
Rămâne de discutat dacă este vorba de învestirea instanţei de către părţi sau o astfel de învestire are în vedere şi aspectele puse în discuţie din oficiu. Pentru a da însă eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pentru asigurarea unui deplin şi efectiv acces al părţii la calea de atac, se apreciază că se impune să fie avută în vedere învestirea instanţei de fond în ansamblul său, inclusiv sub aspectul excepţiilor ridicate din oficiu de către instanţă.

O astfel de excepţie în cauză este aceea a inadmisibilităţii contestaţiei formulate de creditoarea-apelantă, excepţie reţinută în considerarea faptului că raportul întocmit de practicianul în lichidare, în condiţiile art.97 din Legea nr.85/2014, nu poate fi contestat în temeiul art.59 alin.5 din acelaşi act normativ.

Prin contestaţia formulată creditoarea nu a indicat dispoziţia legală ce îi asigură accesul la formularea unui astfel de demers procesual, făcând trimitere numai la dispoziţiile art.58, 59, 64 şi 97 din lege, în condiţiile în care a înţeles să critice raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei.

Un astfel de raport este cel la care se referă dispoziţiile art.97 şi 98 din Legea nr.85/2014 şi care se întocmeşte de către practicianul în insolvenţă în temeiul art.58 lit.a) şi art.64 lit.a) din lege.

Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă în mod evident că acest raport este un altul decât cel la care se referă art.59 din Legea nr.85/2014, text care, în alin.5, statuează că „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”.

Se recunoaşte astfel persoanelor enunţate de prevederea legală dreptul de a contesta anumite măsuri adoptate de către lichidatorul judiciar şi care sunt aduse la cunoştinţa participanţilor la procedură prin raportul astfel întocmit. Aşadar, ceea ce se contestă sunt măsurile adoptate, iar menţionarea lor în raportul lunar constituie numai modalitatea în care se determină momentul la care ele ajung la cunoştinţa participanţilor la procedură.

Raportul la care se referă art.97 din lege, cuprinde examinarea activităţii debitoarei, prezentarea motivelor care nu permit reorganizarea, cu propunerea de intrare în faliment, precum şi cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă, cu indicarea persoanelor cărora aceasta le este imputabilă.

Din redactarea textului nu rezultă că o astfel de lucrare evidenţiază şi măsurile adoptate de către practicianul în lichidare - evidenţiere care, de altfel, ar fi inutilă din moment ce ea se face lunar, în temeiul unei alte dispoziţii normative - el conţinând numai rezultatul unei analize şi aprecieri a practicianului în insolvenţă care este supusă discuţiei adunării creditorilor, aşa cum dispune art.98.

Concluzionând în sensul că raportul contestat de către creditoare nu cuprinde măsuri adoptate de către administratorul/lichidatorul judiciar şi în absenţa unei dispoziţii legale exprese, se apreciază că el nu poate fi contestat în condiţiile art.59 alin.5 din Legea nr.85/2014, statuare în raport de care excepţia de inadmisibilitate a fost în mod legal reţinută ca fiind incidentă în cauză de către judecătorul sindic.

(Decizia nr. 903/A-COM/02 Decembrie 2015)
Prin contestaţia formulată la 19 decembrie 2014, creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a solicitat judecătorului sindic să dispună refacerea raportului privind cauzele şi împrejurările ce au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei SC TM SRL susţinându-se că practicianul în lichidare nu a identificat concret motivele încetării de plăţi, nu a menţionat ce s-a întâmplat cu activele circulante în sumă de 61.189 lei, dacă disponibilităţile băneşti de 49.281 lei există faptic şi nu a precizat ce măsuri a luat pentru recuperarea bunurilor.

Prin sentinţa nr.1325 pronunţată de Tribunalul Vâlcea la 17 iunie 2015 a fost respinsă contestaţia reţinându-se incidenţa excepţiei de inadmisibilitate, excepţie ridicată din oficiu de către instanţă.

Astfel a apreciat judecătorul sindic că actul contestat de către creditoare este cel reglementat de dispoziţiile art.97 alin.1 din Legea nr.85/2014 şi nu se confundă cu raportul la care se referă art.59 din acelaşi act normativ şi deci nu se supune cenzuri la care se referă alin.5 al acestui din urmă text.

Concluzionând în sensul că raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă nu este un raport lunar ce cuprinde descrierea măsurilor adoptate de către practicianul în lichidare s-a reţinut existenţa unor regimuri juridice diferite, dar şi că este inadmisibilă contestaţia formulată în temeiul art.59 alin.5 din Legea nr.85/2014.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel creditoarea, susţinând că în mod greşit a fost respinsă contestaţia, deşi administratorul judiciar nu a identificat cauzele stării de insolvenţă şi nu a menţionat ce s-a întâmplat cu activele circulante în sumă de 61.189 lei şi nici dacă disponibilităţile băneşti în valoare de 49.281 lei există în mod real. S-a cerut administratorului judiciar să întreprindă toate măsurile pentru identificarea activelor şi să completeze raportul cu elementele noi apărute, raport care a fost întocmit cu depăşirea termenului la care se referă art.97 din Legea nr.85/2014.

Examinând criticile formulate se constată că ele nu pot fi admisă pentru cele ce se vor arăta mai jos.

O primă observaţie care se impune este aceea că, prin apelul formulat apelanta nu a criticat în niciun mod excepţia de inadmisibilitate reţinută de judecătorul sindic, excepţie ca cărei incidenţă a constituit singura raţiune de respingere a contestaţiei formulate.

Susţinerile apelantei sunt aşadar străine cauzei, de vreme ce nu se aduce în atenţia instanţei de control judiciar aspectul în temeiul căruia a fost respinsă contestaţia la raportul întocmit în temeiul art.97 din Legea nr.85/2014. Se apreciază, într-o astfel de situaţie, că apelul exercitat trebuie să primească regimul unui apel nemotivat, regim la care se referă dispoziţiile art.476 alin.2 Cod procedură civilă. Potrivit textului „În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă”.

Aşadar, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, în situaţia unui apel nemotivat instanţa de control judiciar este obligată să soluţioneze cauza nu în temeiul principiului tantum devolutum quantum apellantum, ci al principiului tantum devolutum quantum iudicati, analizând cauza în limitele învestirii instanţei.

Într-o astfel de situaţie rămâne de discutat dacă este vorba de învestirea instanţei de către părţi sau o astfel de învestire are în vedere şi aspectele puse în discuţie din oficiu. Pentru a da însă eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pentru asigurarea unui deplin şi efectiv acces al părţii la calea de atac, se apreciază că se impune să fie avută în vedere învestirea instanţei de fond în ansamblul său, inclusiv sub aspectul excepţiilor ridicate din oficiu de către instanţă.

O astfel de excepţie în cauză este aceea a inadmisibilităţii contestaţiei formulate de creditoarea-apelantă, excepţie reţinută în considerarea faptului că raportul întocmit de practicianul în lichidare, în condiţiile art.97 din Legea nr.85/2014, nu poate fi contestat în temeiul art.59 alin.5 din acelaşi act normativ.

Prin contestaţia formulată creditoarea nu a indicat dispoziţia legală ce îi asigură accesul la formularea unui astfel de demers procesual, făcând trimitere numai la dispoziţiile art.58, 59, 64 şi 97 din lege, în condiţiile în care a înţeles să critice raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei.

Un astfel de raport este cel la care se referă dispoziţiile art.97 şi 98 din Legea nr.85/2014 şi care se întocmeşte de către practicianul în insolvenţă în temeiul art.58 lit.a) şi art.64 lit.a) din lege.

Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă în mod evident că acest raport este un altul decât cel la care se referă art.59 din Legea nr.85/2014, text care, în alin.5, statuează că „Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”.

Se recunoaşte astfel persoanelor enunţate de prevederea legală dreptul de a contesta anumite măsuri adoptate de către lichidatorul judiciar şi care sunt aduse la cunoştinţa participanţilor la procedură prin raportul astfel întocmit. Aşadar, ceea ce se contestă sunt măsurile adoptate, iar menţionarea lor în raportul lunar constituie numai modalitatea în care se determină momentul la care ele ajung la cunoştinţa participanţilor la procedură.

Raportul la care se referă art.97 din lege, cuprinde examinarea activităţii debitoarei, prezentarea motivelor care nu permit reorganizarea, cu propunerea de intrare în faliment, precum şi cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă, cu indicarea persoanelor cărora aceasta le este imputabilă.

Din redactarea textului nu rezultă că o astfel de lucrare evidenţiază şi măsurile adoptate de către practicianul în lichidare - evidenţiere care, de altfel, ar fi inutilă din moment ce ea se face lunar, în temeiul unei alte dispoziţii normative - el conţinând numai rezultatul unei analize şi aprecieri a practicianului în insolvenţă care este supusă discuţiei adunării creditorilor, aşa cum dispune art.98.

Concluzionând în sensul că raportul contestat de către creditoare nu cuprinde măsuri adoptate de către administratorul/lichidatorul judiciar şi în absenţa unei dispoziţii legale exprese, se apreciază că el nu poate fi contestat în condiţiile art.59 alin.5 din Legea nr.85/2014, statuare în raport de care excepţia de inadmisibilitate a fost în mod legal reţinută ca fiind incidentă în cauză de către judecătorul sindic.

Faţă de această apreciere care, în condiţiile art.248 Cod procedură civilă, face inutilă verificarea susţinerilor de fond, susţineri care, aşa cum s-a arătat mai sus, sunt străine hotărârii criticate, nefăcând obiect de cenzură în cadrul acesteia, se reţine că este nefondată calea de atac şi, în baza art.480 Cod procedură civilă, aceasta a fost respinsă.