11. Despăgubiri civile în cazul unui accident de circulaţie.
Art. 1371 Cod civil
Reducerea despăgubirilor civile în cazul unui accident de circulaţie se poate face proporţional cu culpa victimei în producerea evenimentului rutier.
(Decizia penală nr. 648/A/19 Octombrie 2015)
Prin sentinţa penală nr. 139 din data de 29 aprilie 2015 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor şi, în baza art. 386 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art.196 alin.2 şi 3 Cod penal şi art.338 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.38 Cod penal şi art.5 Cod penal, în art.184 alin.2 şi 4 Cod penal 1969 şi art.89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art.33 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal.
În baza art.184 alin.2 şi 4 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul AL, la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
În baza art.89 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul AL la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului.
În baza art.33 şi art.34 Cod penal 1969, s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal 1969, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal 1969: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art.81 şi art.82 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni.
S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiile art.71 alin. 5 Cod penal, în sensul suspendării executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata termenului de încercare.
S-a reţinut o culpă procesuală de 50% în sarcina inculpatului AL în producerea accidentului de circulaţie.
S-a luat act că Avus International Broker de Asigurare are calitatea de corespondent în România al asiguratorului din Bulgaria LI al autocamionului marca Volvo cu numărul de înmatriculare ***.
S-a luat act că S.C. „Uniqa Asigurări” S.A. este corespondentul în România al Uniqa AD Asigurări Bulgaria, asigurătorul de răspundere civilă din Bulgaria al remorcii marca Obermaier cu număr de înmatriculare ***, ataşată capului tractor marca Volvo cu numărul de înmatriculare ***.
S-a constatat că răspunderea civilă în ce priveşte cuplul tractor-remorcă condus de inculpatul AL aparţine asigurătorului vehiculului tractor, respectiv LI al autocamionului marca Volvo cu numărul de înmatriculare ***, al cărui corespondent în România este S.C. Avus International Broker de Asigurare, cu sediul în Bucureşti.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de MF, din comuna Bujoreni, sat Lunca, judeţul Vâlcea şi a fost obligat inculpatul AL, în solidar cu părţile responsabile civilmente R şi asiguratorul LI Bulgaria al cărui corespondent în Romania este S.C. A, la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă MF: 20.000 lei daune materiale (reprezentând 1/2 din suma de 40.000 lei, din care suma de 17.422 lei cheltuielile cu tratamentele conform borderoului şi actelor justificative depuse la dosar), 300 lei/lunar prestaţie periodică(calculată de la data de 02.03.2013 şi în continuare până la încetarea stării de nevoie, reprezentând jumătate din diferenţa dintre salariul minim pe economie şi suma de 293 lei indemnizaţia lunară de handicap încasată de partea civilă) şi la plata sumei de 25.000 euro, cu titlu de daune morale (în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii).
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu sediul ales SCPA „P” din Bucureşti, şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente R Bulgaria, asiguratorul LI Bulgaria, al cărui corespondent în Romania este S.C. A, la plata sumei de 27.381,35 lei (reprezentând 1/2 din suma de 54.762,70 lei) cheltuieli de spitalizare la care s-a adăugat dobânda legală.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă Vâlcea şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente RBulgaria, asiguratorul LI - Bulgaria, al cărui corespondent în Romania este S.C. A, la plata sumei de 339,7 lei (reprezentând 1/2 din 679,40 lei) cheltuieli ocazionate de transportul şi acordarea de asistenţă medicală prespitalicească victimei.
S-au respins acţiunile civile formulate faţă de Uniqa Asigurări Bulgaria al cărui corespondent în România este S.C. „Uniqa Asigurări” S.A. - asigurătorul de răspundere civilă al remorcii marca Obermaier cu număr de înmatriculare ***, ataşată capului tractor marca Volvo cu numărul de înmatriculare **.
În baza art. 276 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabil civilmente R Bulgaria, la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă MF în sumă de 4319,25 lei (compusă din 2738,75 lei cheltuielile cu asistenţa judiciară reprezentând 1/2 din 5477,5 lei şi 1580,5 lei cheltuielile cu transportul părţii civile, eliberarea documentelor medicale, reprezentând 1/2 din 3161 lei).
În baza art. 274 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabil civilmente R – Bulgaria, la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1000 lei.
În baza art.272, art.273 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, constând în onorariu avocat oficiu şi cheltuielile traducătorului de limba bulgară Ilie Maria, inclusiv comunicarea notelor scrise către inculpat, a dispozitivului şi sentinţei penale către inculpat şi partea responsabilă civilmente R -Bulgaria, au rămas în sarcina statului.
S-a dispus plata următoarelor sume reprezentând contravaloarea facturilor pentru prestaţia traducătorului autorizat IM efectuată până la pronunţarea sentinţei: suma de 221,95 lei conform facturii fiscale *** şi suma de 203,15 lei conform facturii fiscale seria ***.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 1473/P/2013 din data de 10.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AL, cetăţean bulgar, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, prevăzute de art.196 alin.2 şi 3 Cod penal şi art.338 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal şi cu aplicarea art.5 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 02.03.2013, ora 06.31, inculpatul AL se deplasa cu autotractorul marca Volvo cu nr. de înmatriculare ***, ce tracta remorca marca Hobermaier cu numărul de înmatriculare ***, pe DN 7, pe raza localităţii Bujoreni, judeţul Vâlcea, iar la km 182+230 m, în momentul în care a efectuat depăşirea unui vehicul cu tracţiune animală condus de martorul MA, vehicul care nu era dotat corespunzător circulaţiei pe timp de noapte, l-a acroşat, nepăstrând distanţa laterală suficientă pentru efectuarea în condiţii de siguranţă a manevrei de depăşire.
În urma impactului dintre cele două vehicule, a rezultat vătămarea corporală a părţii civile MF, care se afla în vehiculul cu tracţiune animală, aceasta prezentând leziuni traumatice pentru vindecarea cărora au fost necesare 65-70 zile de îngrijire medicală, rămânând cu o infirmitate fizică permanentă prin amputaţia membrelor inferioare.
S-a reţinut culpa comună a inculpatului AL şi a conducătorului atelajului cu tracţiune animală, MA. După producerea accidentului, inculpatul, cetăţean bulgar, a părăsit fără încuviinţarea poliţiei locul accidentului. Faţă de MA s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ca urmare a intervenirii împăcării cu persoana vătămată MF, soţia acestuia.
În cursul urmăririi penale, s-au administrat mijloace de probă.
După parcurgerea procedurii în cameră preliminară, s-a dispus, prin încheierea din data de 8.10.2014, începerea judecăţii, constatându-se legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Instanţa a procedat la citarea inculpatului, cetăţean bulgar, căruia i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile procesuale şi dispoziţiile privind aplicarea procedurii simplificate, fiindu-i asigurată asistenţa judiciară, precum şi interpret.
S-au solicitat relaţii societăţii la care a fost angajat inculpatul la data producerii evenimentului rutier.
La dosarul cauzei s-au depus note de şedinţă de către societăţile de asigurare, corespondente în România ale celor două societăţi de asigurare cu care erau încheiate poliţele de asigurare pentru ansamblul de vehicule autotractor marca Volvo şi semiremorca marca Hobermeier S.C. „Uniqa Asigurări” S.A. şi S.C. „Avus International” S.A.
De asemenea, s-au depus cereri de constituire de părţi civile de către unităţile medicale: Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea.
În şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2014, s-a prezentat inculpatul AL, asistat de apărătorul ales, şi în prezenţa traducătorului autorizat de limba bulgară, IM, i-au fost aduse la cunoştinţă acuzațiile, faptele și încadrarea juridică, drepturile procesuale, precum și dispozițiile privind procedura recunoașterii învinuirii, aceasta învederând că nu solicită aplicarea acestei proceduri, susținând că dorește să probeze lipsa de temeinicie a acuzațiilor și administrarea de probe în apărare. De asemenea, inculpatul și-a exprimat acordul cu privire la împăcarea cu partea civilă, victimă a accidentului rutier.
În cursul cercetării judecătoreşti, s-au administrat următoarele probe: s-au audiat inculpatul (filele 103-105), partea civilă MF (fila 187), martorii MA (fila 289, martor din acte), MI (file 263, propus de partea civilă), FI (fila 264 propus de partea civilă), s-au depus note şi înscrisuri din partea societăţilor de asigurare corespondente ale societăţilor bulgare, cereri de constituire de părţi civile de către unităţile medicale, însoţite de documente justificative, relaţii înaintate de R, societatea la care era angajat inculpatul, partea civilă MF a depus înscrisuri în dovedirea laturii civile.
În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 02.03.2013, ora 06:31, organele de poliţie au fost sesizate cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 7, pe raza localităţii Bujoreni, soldat cu victime, conducătorul auto părăsind locul accidentului.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe DN7, la km 182+230 metri, pe sensul de mers Sibiu - Rm.Vâlcea. Pe sectorul de drum respectiv, circulaţia se desfăşoară pe două sensuri, pe sensul de mers Sibiu către Rm.Vâlcea fiind prevăzute două benzi, iar pe sensul opus de mers, Rm.Vâlcea - Sibiu, o singură bandă de circulaţie, benzile de circulaţie fiind separate printr-un marcaj format dintr-o linie simplă continuă.
La faţa locului a fost identificat vehiculul cu tracţiune animală implicat în accident, condus de MA. Victima MF, pasager în vehiculul cu tracţiune animală, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate, organele de poliţie din cadrul Direcţiei Rutiere Biroul de Poliţie A1 au identificat la ora 08:27 pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în zona kilometrului 102, pe sensul de mers Piteşti către Bucureşti, ansamblul de vehicule implicat în accidentul de circulaţie alcătuit din autotractorul marca Volvo cu numărul de înmatriculare *** ce tracta semiremorca marca Hobermeier cu numărul de înmatriculare ***, condus de AL, cetăţean bulgar.
S-a stabilit faptul că inculpatul tranzita România, efectuând un transport de mărfuri cu o încărcătură de circa 17-18 tone, potrivit propriei declaraţii, pentru societatea unde este angajat, R - Bulgaria.
În dimineaţa zilei de 02.03.2013, în timp ce se deplasa pe DN7, din direcţia Sibiu către Rm.Vâlcea, pe raza localităţii Bujoreni, la volanul ansamblului rutier alcătuit din autotractorul marca Volvo cu numărul de înmatriculare *** ce tracta semiremorca marca Hobermeier cu numărul de înmatriculare *** a fost surprins de apariţia pe prima bandă de circulaţie a unui vehicul cu tracţiune animală, nesemnalizat, condus de MA, în care se afla şi partea civilă MF, poziţionată pe partea lateral stânga a căruţei.
În aceste condiţii, în timpul manevrei de depăşire, s-a produs acroşarea dintre ansamblul rutier şi vehiculul cu tracţiune animală, moment în care membrele inferioare ale părţii civile au fost strivite între cele două vehicule, după care victima a fost proiectată către partea din faţă a căruţei. Inculpatul şi-a continuat deplasarea până în localitatea Linteşti, când a observat avarii la ansamblul rutier, a lipit prelata semiremorcii cu scotch, după care şi-a continuat traseul, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, cu intenţia de a ajunge în municipiul Constanţa, fiind identificat de către echipajul de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie A1.
Accidentul rutier a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a părţii civile MF, care a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi comprimare între două planuri dure, pentru vindecarea cărora care au fost necesare 65-70 de zile de îngrijiri medicale. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.A1-D/444/2013, ale cărui concluzii au fost menţinute prin raportul nr.A1-D/698/2013, leziunile traumatice suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei, însă aceasta a rămas cu infirmitate fizică permanentă consecutiv amputaţiilor traumatice de la nivelul membrelor inferioare (filele 74-74, 78-79).
În vederea stabilirii cauzelor, împrejurărilor producerii accidentului, s-a efectuat, în cursul urmăririi penale, o expertiză tehnică auto şi un supliment la raportul de expertiză, probe necontestate în instanţă de părţi.
Referitor la condiţiile, împrejurările şi dinamica producerii accidentului din data de 02.03.2013, soldat cu vătămarea corporală gravă a persoanei vătămate Munteanu Floarea, prima instanţă a reţinut următoarele:
Evenimentul rutier s-a derulat pe DN 7, pe raza localităţii Bujoreni, judeţul Vâlcea, în zona km 181+850 m, pe un sector de drum în aliniament şi în uşoară rampă, având în vedere direcţia Sibiu-Rm. Vâlcea, precedat de o curbă la dreapta şi urmat de o curbă deosebit de periculoasă la stânga.
La data accidentului, partea carosabilă era acoperită cu covor asfaltic uscat, sectorul de drum respectiv fiind prevăzut cu două benzi de circulație pentru sensul Sibiu-Rm.Vâlcea şi o bandă de circulație pentru sensul opus. Lățimea benzii I a sensului de mers Sibiu-Rm.Vâlcea are 3,25 m, banda a II-a a aceluiași sens are lățimea de 4,25 m, iar banda sensului opus de mers are lățimea de 4,10 m.
În zona producerii accidentului, axul drumului este trasat cu marcaj rutier cu linie continuă; acostamentele sunt delimitate de partea carosabilă prin marcaj rutier longitudinal continuu, iar pentru sensul de circulație Sibiu-Rm.Vâlcea în zona de producere a accidentului era montat indicatorul rutier intrare în localitatea Bujoreni.
S-a stabilit, de asemenea, că accidentul s-a produs în condiţii de noapte, situaţie care impunea ca vehiculul cu tracţiune animală să fie semnalizat corespunzător (art.17 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice), respectiv acesta trebuia să fie dotat, în partea laterală stângă, cu o lumină de culoare albă sau galben situată mai sus de nivelul roţilor.
Din examinarea planşelor foto existente la dosar, coroborate cu restul probatoriului, a reieşit faptul că vehiculul cu tracţiune animală condus de Munteanu Avram era echipat la partea din spate doar cu două dispozitive reflectorizante: o plăcuță reflectorizantă folosită la autovehiculele de transport marfă şi un triunghi reflectorizant aflat iniţial în dotarea unui autoturism Mercedes Benz.
În declaraţiile date, atât partea civilă MF, cât şi soţul acesteia, MA, au recunoscut faptul că pe drumul respectiv era interzisă circulaţia căruţelor, precizând că nu ar fi avut altă cale de acces pentru a ajunge în sat să vândă mături (filele 187, 289 dosar fond), iar în legătură cu semnalizarea atelajului, au afirmat că acesta avea o lampă stop şi o lanternă.
Sectorul de drum unde s-a produs accidentul nu este destinat deplasării vehiculelor cu tracţiune animală (art.71 alin.3 din OUG nr.195/2002 sunt interzise accesul, deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală a animalelor de povară, de tracţiune sau de călărie, precum și a animalelor izolate sau în turmă, pe drumurile naţionale, în municipii și pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului).
S-a stabilit de către expert că starea de pericol a fost creată de ambii conducători de vehicule: o contribuție la generarea stării de pericol a avut-o, pe de o parte, MA, care a condus vehiculul cu tracţiunea animală pe un drum pe care accesul era interzis, pe timp de noapte, fără ca vehiculul să fie dotat la partea lateral stângă cu o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roţilor, iar pe de altă parte, la producerea accidentului a concurat inculpatul AL care, conducând autotrenul rutier, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul cu tracţiune animală, în timpul efectuării manevrei de depăşire.
Viteza de deplasare a autotrenului rutier nu s-a putut stabili, deoarece acesta nu a oprit la locul accidentului şi nu au rămas imprimate urme pe covorul asfaltic.
S-a menţionat că în speţă, date fiind împrejurările concrete în care s-a derulat evenimentul rutier, valoarea vitezei de deplasare a autoutilitarei nu este determinantă în lanţul cauzal care a condus la producerea evenimentului rutier.
În privinţa locului de impact, din lucrarea de specialitate, schiţa locului accidentului, procesul - verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, a rezultat că acroşajul s-a produs între partea laterală dreapta a autotrenului rutier şi partea lateral stânga a vehiculului cu tracţiune animală. Raportat la profilul longitudinal al drumului, locul acroşajului este situat la o distanţă de circa 10-12 metri faţă de reperul fix (indicatorul rutier de intrare în localitatea Bujoreni), distanţă măsurată de la reperul fix spre Rm.Vâlcea, iar raportat la profilul transversal al drumului, acroşajul s-a produs pe banda I a sensului de mers Sibiu - Rm.Vâlcea, la o distanţă de circa 2 metri de acostamentul drumului.
Instanţa de fond, coroborând probatoriul administrat în cauză, a stabilit, în privinţa stării de pericol, că aceasta în mod evident a fost creată de cei doi conducători auto: pe de o parte, de MA, conducătorul vehiculului cu tracţiune animală, care s-a deplasat pe un drum pe care accesul era interzis, s-a deplasat pe timp de noapte, fără ca vehicul să fie semnalizat corespunzător: fără a fi dotat la partea laterală stângă cu o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roţilor, precum şi de inculpatul AL care, în timpul efectuării manevrei de depăşire, nu a respectat obligaţiile legale privind păstrarea unei distanţe laterale suficiente faţă de vehiculul depăşit (art.118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice).
S-a mai notat că ambii conducători de vehicule nu au respectat obligaţia generală prevăzută în art.1 din Regulament, şi anume aceea că participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie şi de a se comporta pe drumul public, astfel încât să nu constituie un pericol pentru circulaţia rutieră.
Faţă de MA, procurorul a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 315 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. g) Cod procedură penală, intervenind împăcarea cu partea civilă MF, soţia acestuia.
Prima instanţă a apreciat ca fiind relevantă în dinamica şi stabilirea condiţiilor de producere a accidentului concluzia formulată de expert în suplimentul la raportul de expertiză, în care se arată că prezenţa pe suprafaţa carosabilă a vehiculului cu tracţiune animală putea fi observată de inculpatul AL şi în condiţiile în care autotractorul ar fi avut aprinse farurile pe faza de întâlnire, chiar dacă vehiculul cu tracţiunea animală nu ar fi fost semnalizat în nici un mod şi, atât părţile componente, precum şi îmbrăcămintea părţii civile, respectiv a conducătorului căruţei ar fi avut culoarea neagră.
S-a stabilit în mod ştiinţific, raportat la probatoriul administrat în cauză că, la o viteză de 50 km/h (viteza maximă admisă în zonă), manevra de evitare prin virare la stânga putea fi efectuată de inculpatul Ahmed Levent cu uşurinţă, mai ales având în vedere configuraţia sectorului de drum, care este prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sensul de deplasare a vehiculelor implicate în accident.
Potrivit declaraţiilor date de inculpatul AL, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă, la plecarea în cursă a verificat autotrenul, constatând starea corespunzătoare a acestuia, iar în localitatea Linteşti, când a oprit, în jurul orei 07:30, a observat avarii, prelata de la semiremorcă era tăiată, barele laterale care susţineau prelata lipseau, a lipit prelata şi a continuat deplasarea către Constanţa, fiind oprit de organele de poliţie pe autostrada A1. Acesta a declarat că nu şi-a dat seama decât după ce a fost oprit de organele de poliţie, care i-au prezentat situaţia, că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, regretând ceea ce s-a întâmplat.
Cu privire la poziţia subiectivă a inculpatului Ahmed Levent, instanţa de fond a reţinut că acesta nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit, nu a prevăzut rezultatul conduitei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, fiind un şofer profesionist, prin urmare avea o experienţă vastă privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, inculpatul AL nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, în condiţiile în care avea datoria de a proceda cu toată diligenţa şi atenţia pentru a prevedea acest rezultat şi, totodată, avea posibilitatea să-l prevadă în condiţiile concrete în care s-a realizat acţiunea infracţională, având obligaţia de a respecta prevederile din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, câtă vreme conducătorii auto trebuie să manifeste un comportament prudent pe tot timpul deplasării.
Constatând că ambii conducători auto au încălcat norme de circulaţie esenţiale, care au dus la producerea accidentului rutier, judecătorul fondului a stabilit gradul de culpă procesuală al inculpatului AL, în raport de contribuţia acestuia, reţinând că nesocotirea regulilor esenţiale de circulaţie de către inculpat a contribuit la producerea accidentului rezultat cu vătămarea corporală gravă a părţii civile MF, aşa încât i-a stabilit inculpatului o culpă de 50% în producerea accidentului rutier.
Prin urmare, fapta inculpatului AL, cetăţean bulgar, conducător auto profesionist, care în timp ce conducea ansamblul rutier nu a păstrat o distanţă laterală, contribuind astfel la producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a părţii vătămate, care a suferit o infirmitate fizică permanentă prin amputaţiile traumatice la nivelul membrelor inferioare, a fost încadrată în drept, potrivit noilor dispoziţii penale, la art.196 alin.2 şi 3 Cod penal.
S-a observat de către prima instanţă că, la data săvârşii faptei, 02.03.2013, aceasta era incriminată prin dispoziţiile art. 184 alin.2 şi 4 Cod penal 1969, potrivit cu care: fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare ce necesită pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale sau o infirmitate fizică permanentă, săvârșită din culpă şi ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Dostları ilə paylaş: |