Chemarea la slujire

Procurorul Sef, cu un aer de superioritate si ironie, imi pune urmatoarea intrebare:

Ia spune, cum e chestia aia cu misiunea secreta - pagina 92 - din cartea "Triumful Cristic"?

Domnule procuror si domnule presedinte, regret foarte mult ca inca nu citisem cartea, cand am transmis din partea domnului Moisescu rugamintea catre ing. Aurel Popescu din Bucuresti,

 

decupeze pagina 92 din carte, in care se ocupa cu actualizarea unor date profetice din Vechiul Testament. Pentru mine insusi titlul cartii a fost minunat, "TrittmfulCristic. Insusi titlul ei imi spune adevarul ca: TOATE IMPARATIILE LUMII SUNT VREMELNICE, UNA SINGURA ESTE VESNICA SI VA BIRUI SI ACEASTA ESTE iMPARATIA LUI ISUS HRISTOS! Serviciul pe care 1-am facut la cererea fratelui meu, Vasilica Moisescu, 1-am facut nu numai ca pentru el, ci ca pentru Insusi Domnul meu Isus Hristos!

Cand a auzit presedintele tribunalului raspunsul meu a strigat:

Grefier ! Scrie! Apoi mi-a zis:

Sa stii ca ti-ai ingreunat mult detentia. Ai sa suferi! Eu i-am raspuns:

Sunt gata nu numai sa sufar, sunt gata si sa mor pentru Isus Hristos, Domnul meu, si pentru Adevar! Nu intamplator am fost ultimul scos din celula din cei doisprezece pentru eliberare din inchisoarea Jilava!

Dupa depozitiile noastre ale inculpatilor, au luat cuvantul avocatii apararii. Acestia s-au intrecut pe ei insisi, au manuit articole de lege cu atata maiestrie, incat au desfiintat punct cu punct toate acuzele Procuraturii aduse impotriva noastra. Multi din sala au crezut ca ne vor da drumul curand acasa, printre care si rudenii de ale noastre.

In pauza care a urmat, doi frati ai mei care erau la proces mi-au facut semne optimiste, dar eu am cautat sa ii aduc la realitate si le-am aratat pe degete ca voi primi 20 de ani munca silnica. Realitatea avea sa ma adevereasca pe mine, si nu pe ei.Apoi au urmat depozitiile martorilor. In total au fost convocati patruzeci si sapte de martori, dar nu au fost audiati decat parte din ei. Una dintre curiozitatile proceselor regizate de comunisti a fost

si aceea ca au fost adusi ca martori ai acuzarii pana si rudenii foarte apropiate din familiile acuzatilor. Astfel, in cazul meu a fost adus siprogramat de securitate chiar fratele meu de corp Nicolae Iovin, pentru fratele Moisescu a fost adusa ca martora a acuzarii propria lui sotie, Gheorghina Moisescu, iar in cazul fratelui Mitica Harap, a fost adus insusi tatal sau, Dumitru Harap. Inca o data se poate vedea si din acest fapt ce fel de de farse judecatoresti au fost regizate de catre comunisti, numai ca nu toate amanuntele aveau sa sedesfasoare dupa cum au vrut ei, ci a iesit exact contrariul. Scopul lor era sa divida constiintele, sa deprime pe cei condamnati, aratandu-le ca familiile lor sunt loiale regimului si nu sunt de partea lor.

Spre surprinderea mea, au introdus in sala pe fratele meu, Nicolae, pe care 1-au prezentat ca martor al acuzarii. Ma tot intrebam, oare ce are sa declare fratele meu impotriva mea?? E1 era invalid de razboi, cu un picior pe care 1-a pierdut pe frontul de rasarit, in regiunea Krivoirog, lovit de o schija de brand. Pentru acest fapt a fost decorat cu medalia "Virtutea Militara". De felul lui, el era un om de pozitie, de indrazneala, nu facea targ cu nimeni si pentru nimic, cand era in joe adevarul.

Procurorul i-a pus o intrebare ticluita de anchetatorul Cristescu, prin care sa fiu incriminat eu, iar el sa ajunga discreditat in fata publicului, cat si a credinciosilor baptisti, el fiind si un propovaduitor al Cuvantului lui Dumnezeu, cu pozitie de diacon al Bisericii Baptiste Sega-Arad. Fratele meu insa nu avea sa cada in plasa lor, intinsa cu atata dibacie. In raspunsul lui, Nicolae a spus adevarul

si 1-a contrazis pe procuror, care enervat i-a citit o declaratie pe care el, ca frate, ar fi facut-o impotriva mea, in cadrul unei anchete. Apoi, amenintator, procurorul tipa la el:

Spune, nu ai declarat asa?

Nu, domnule procuror, aceea nu este declaratia mea, ci a anchetatorului care a intocmit dosarul! Eu nu am semnat o astfel de declaratie neadevarata! Masluirile realitatii de catre anchetatorii comunisti, prin metode de persuasiune si interpretari fanteziste, nu au dat roadele scontate de securitate in cazul acestui martor, care nu sa lasat intimidat de amenintarile lor! Marit sa fie Domnul nostru Isus Hristos, care in Evanghelia lui loan, Se marturiseste pe Sine Adevarul, cand a zis: "Ezt sunt Calea, Adevarul si Viata (sau Realitatea) (Ioan 14:6). Adevartil nu este doar o notiune oarecare, ci o Persoana, Isus Hristos, Domnul Dumnezeu. In afara de El nu exista adevar.

La procesul Domnului Isus, cand a fost adus in Pretoriu, Pilat din Pont, mare dregator la Ierusalim, 1-a pus mai multe intrebari, dupa cum relateaza evanghelistul Ioan. Pilat, un om flecar, las, fara sira spinarii, care se iubea pe sine si pozitia sa mai mult ca adevarul,

Il apostrofeaza pe Domnul (Ioan 18:37) cand Ii spune:

Atunci un imparat tot esti!

Da, a raspuns Isus. "Eu sunt imparat". (Observati raspunsul Domnului Isus: nu un imparat oarecare, ci imparatul, Unicul Imparat care ramane in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit). Si Domnul Isus continua:

Eu pentru aceasta M-am nascut am venit in lume: ca sa marturisesc despre adevar Oricine este din adevar asculta glasul Meu!

Cati crestini in zilele din urma nu beau minciuna ca apa si-L tradeaza pe Hristos-Adevarul, deoarece nu au urechi pentru Adevar si nu-L asculta pe Cel care este Adevarul in Persoana?! Sfanta Scriptura ne arata ca apostolul Pavel a fost in primejdie intre acesti "frati mincinosi", robii Satanei, care este originatorul si tatal minciunii, si nu poate sa stea in Adevar. Acelasi apostol le scrie Efesenilor sa traiasca intr-o neprihanire si sfintenie pe care o da

Adevarul. "De aceea, lasati-va de minciuna. Fiecare sa spuna aproapelui Sau Adevarul, pentru ca suntem madulare unii altora" (4:25). Atrebuit sa ajung in America sa vad cat de mult este maltratat Adevarul de crestini.Pilat, auzind marturia Domnului Isus in legatura cu Adevarul,

 

ii pune ultima intrebare:

Ce este adevarul??? Intrebarea a ramas insa fara raspuns! Pilat voia sa stie ceva notiuni despre adevar, dar nu voia sa-L cunoasca pe Cel ce statea in fata lui ca Adevarul in persoana, de aceea nici nu a putut asculta de glasul Lui, cu atat mai putin sa-L inteleaga si sa-L primeasca in inima lui. Laud pe Domnul pentru fratele meu Nicolae, care in procesul de la Timisoara a fost un martor al Adevarului-Hristos si pentru Adevar! Marire, Tie, AdevarulHristos, Imparatul Slavei!

Martorii folositi in proces nu au avut voie sa intre in sala de judecata decat cand au fost chemati sa depuna marturia lor. Dupa aceea au putut sa ramana in sala. Urmatorul martor al acuzarii a fost o femeie, mica de statura, dar cu o inima si statura mare

Hristos. A fost sora Gheorghina Moisescu, careia sotul si cei intimi

ii

ziceam Sanzeana. Adeseori prin ea se raspandea o aleasa mireasma a lui Hristos, cum avea sa fie si de data aceasta.Intrarea martorilor se facea pe usa laterala, care era langa

boxa acuzatilor. Acuzatul nr. 1 in proces era chiar sotul ei, care statea pe primul scaun langa usa. O, ce surpriza placuta cand am vazut-o. S-ar fi cuvenit sa o aplaudam in avans, dar asta nu era admis si posibil in conditiile date. Dupa ce a intrat in sala, a inaintat cativa pasi spre masa din fata, unde era Presedintele si Asesorii populari, toti comunisti, bineinteles. Dar, deodata se opreste si se intoarce cu fata spre boxa acuzatilor. Cu mana dreapta ridicata in sus, descrie un gest larg spre noi si cu o voce tare zice:

Bucurati-va, fratilor, caci noi toti stim ca voi sunteti judecati astazi pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos si credinta Lui!

Presedintele Completului de Judecata o apostrofeaza grav si-i zice:

Nu-ti dai seama, doamna, unde te afli? In clipa urmatoare poti fi asezata in boxa acuzatilor, Ianga sotul dumneatale!!! Sanzeana ii raspunde:

Nu-i nimic, donmule presedinte, nici un sacrificiu nu este prea mare, cand este vorba de Numele scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru! Presedintele infuriat striga la ea:

Iesi, iesi, iesi afara! In clipa cand s-a supus ordinului dat, o lumina cereasca se revarsa de pe fata ei spre noi, si spre toti ceilalti din sala... Ea, sora noastra, Sanzeana a iesit, dar in sala a ramas o aleasa mireasma a lui Hristos, care ne inmiresma pe toti!... Glorie, slava, cinste, Mielului lui Dumnezeu, care a fost junghiat! (Apocalipsa 5: 1 2).

A urmat la rand Dumitru Harap ca martor. Acesta intra in sala si inainteaza spre masa din fata, dar presedintele observa ca are in gura o bomboana si-i striga:

Ce faci, domnule Harap, dumneata vii in sala de judecata, in fata noastra, cu bomboana de supt in gura? Iesi afara si scoate bomboana din gura, apoi te intoarce in sala. Depozitia lui, oricare ar fi fost, nu mai avea valoare in proces...

Dezbaterile s-au prelungit pana seara tarziu, pe la ora 10. Deliberari nu au mai avut loc si s-a anuntat ca sentintele vor fi comunicate in ziua urmatoare dimineata, care era ziva de 19 februarie 1959. Cei ce au participat din familiile noastre au mai ramas o noapte

in

 

Timisoara, ca sa asi ste la pronuntarea sentintelor. Nu avea sa fie o experienta deloc usoara pentru sotiile noastre, cum optimismul unora a anticipat, dupa pledoaria avocatilor apararii, ci dimpotriva, in unele cazuri a fost chiar caz de lesin, plansete mai mult decat dureroase. In ce o priveste pe sotia mea, a fost constienta de favoarea capatata de la Domnul si a suportat totul intr-un chip vrednic de E1.

Ni s-a permis cu ocazia zilei procesului sa primim de la familie alimente si ceva imbracaminte de iarna. Dupa proces, nu am mai fost dusi la Securitate, ci am fost dati in custodia inchisorii din curtea Tribunalului Militar. Am fost repartizati in celule diferite pe la miezul noptii. II aveam cu mine, din lotul nostru, pe Mitica Harap.

in ce priveste condamnarile, cei doisprezece am primit un total de 221 de ani de munca silnica, repartizati astfel: Cel considerat sef de lot a primit 25 de ani, altii patru cu 20 de ani, trei cu 18 ani, doi cu 17 ani, unul cu 16 ani si batranul de 72 de ani a primit 12 ani. Portia mea a fost stabilita la 20 de ani munca silnica si in plus fiecare a mai primit cate 15 ani si 10 ani de degradare civica si interdictie corectionala. Marit sa fie Domnul Cel vrednic de lauda!

 

IN INCHISOARE LA TIMISOARA

In incinta inchisorii din Timisoara erau cateva celule socotite de tranzit, care erau inca in supravegherea securitatii, pana la judecarea recursurilor, cand se pronunta sentinta definitiva. In acele celule-tranzit am fost tinuti pana in data de 27 martie 1959, cand a fost stabilita ziva de recurs. Ni s-au inmanat formulare de completat, desi eu m-am pronuntat ca nu fac recurs. Am fost obligati din oficiu sa facem, pentru ca stapanirii nu i-a convenit cum s-a desfasurat procesul si nici felul in care au evoluat avocatii apararii.

Imediat dupa proces, ue-au fost luate hainele civile in care am fost imbracati pana atunci si ni s-au dat1n schimb hainele vargate si lenjerie de inchisoare. In ziva urmatoare, Mitica Harap a fost scos cu bagajul din celula si dus in alta parte. Ce mare lucru sa fie doi laolalta, cum zice in Sfanta Scriptura.

"Mai bine doi decat unul!"

Asa a trimis si Domnul Isus ucenicii, doi cate doi. Unitatea in doi este de nezdruncinat. Diavolul a profitat de acest fapt, ca sa-mi lanseze atacuri fara precedent in viata mea. Securistii ma amenintasera cu mult inainte cu un proces in care, impreuna cu fratele Moisescu, vom fi condamnati la moarte. Aceste amenintari insa au ramas atunci fara efect asupra mea, pentru ca am fost gata sa accept riscurile, deoarece am pus totul pe altar.Dupa evolutiile binecuvantate din timpul anchetelor si in desfasurarea marturiei din timpul procesului, dintr-o data m-am simtit asemenea prorocului Ilie, dupa marea biruinta de pe muntele Carmel. Dar cand au ajuns la urechile lui amenintarile Izabelei, 1-a apucat frica, a plecat si s-a ascuns in pustie, sa-si scape viata. La fel s-a intamplat cu mine. O neliniste mare mi-a cuprins inima dupa plecarea lui Mitica de langa mine si acum nu mai aveam cui sa-i destainui starea in care ma aflam, ca sa ne rugam impreuna. Vrajmasul a

reusit sa imi strecoare in suflet tot felul de plasmuiri, si cea mai plauzibila parea a fi aceea ca ceilalti din lot vor fi lasati in libertate, iar mie si fratelui Moisescu ni se va face procesul cu care am fost amenintati si vom fi condamnati la moarte. Diavolul imi sugera si ideea ca ceilalti ne-au tradat... Gandul la o posibila tradare din partea celorlalti mi-a provocat dureri pe care nu le pot exprima in cuvinte. Din toate aceste plasmuiri ale realitate, nu era nimic adevarat.

La gandul ca am sa mor, pachetul pe care-lprimisem in urma cu doua zile si care ar fi putut sa ma tina cateva saptamani, 1-am impartit cu ceilalti 25 din celula, care s-au bucurat de darnicia mea

si nu fara mirare. La anchete, cand te scotea din celula, bagajul ramanea in celula, dar cand 1-au luat pe Mitica,l-au luat cu bagaj cu tot. Orice fapt neinsemnat se intampla in jur, eu il interpretam ca si cand era facut in contul meu. Imi ziceam: "Cel putin Ilie a fost liber si a putut sa fuga ca sa se ascunda, dar eu unde sa fug, cum sa ma ascund?" Mi-a venit in minte un verset dintr-un psalm: „

0, daca

avea aripile porumbehdui, as zbura si as gasi undeva odihna!"

(Psalmul 55:6).

Intensitatea acestor ganduri mi-a cauzat framantari mari

si chiar dureri in trup. In acele cateva zile, am observat ca mi-a aparut o pata alba in par, deasupra ochiului stang. Dupa a.lte cateva zile, am ajuns sa constat ca inchipuirile din mintea mea erau false, caci nu se adevereau prin Ilie dorea sa moara, in schimb eu voiam sa traiesc. Incet-incet, harul lui Dumnezeu s-a aratat si fata de mine, asa cum Domnul i S-a aratat in pestera lui Ilie: „Cefilci tu aici, Rie?" Raspunsul lui a fost:

„Ant ,fost plin de rivna pentru Dottud, Dumnezeul ostirdor; caci copiii lui Israel au parasit legamantul Tau, au sfaramat altarele Tale si au ucis cu sabia

pe prorocii dar... am ramas numai eu .singur."

Frica paralizeaza gandirea omului. Real itatea era ca Ilie nu era singur. Domnul i-a vorbit despre altii 7.000, care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal!

"Oh, scumpa Realitate, Isus Hristos Domnul, Tu ai fost

si ramai, caci Tu ai intervenit si ai risipit norii, ai venitin ajutorul meusi

m-ai scapat. Marire T i e !"

Ziua de 27 martie a sosit, asa ca dis-de-dimineata am fost pregatiti pentru a fi dusi la Tribunal. Unii dintre fratii care nu au fost multumiti cu evolutia lor din proces au dorit sa se revanseze la recurs, dar nu li s-a dat o asemenea satisfactie. La recurs nu se mai fac dezbateri de fond, ci numai procedurale. Abia acum, la sfarsitul formalitatilor de la recurs, aveam sa intelegem de ce comunistii ne-au fortat sa-lfacem. Ei au simtit o infrangere, oarecum, in timpul procesului, atat din unele marturii ale celor arestati, cum si din partea unor martori care nu au evoluat dupa cum ei au scontat, dar mai ales si din partea avocatilor apararii. De aceea, pe avocati i-au "prelucrat" serios, poate si cu amenintari, deoarece ei nu au mai fost aceiasi ca la proces, insistenti in apararea noastra, ci au mers patia acolo incat sa ceara si ei condamnarea noastra dar, oarecum, cu o oarecare indulgenta, prin schimbarea cuantumului de pedeapsa. Indulgenta nu avea sa se vada deloc, deoarece in recurs a fost acceptat cel facut de Procuratura, si ale noastre au fost respinse. Asta a insemnat agravarea incadrarii procesului nostru la punctul I din decret, fiind calificati de ei o organizatie paramilitara, care am dus si lupta cu arme impotriva regimului. Pentru regim, insemna doar o victorie psihologica, nicidecum una practica sau reala.

Cand am fost scosi la recurs pe poarta mare de metal a

inchisorii

eram toti cei doisprezece imbracati in haine de puscarie, cu dungi verticale, parul tuns la zero si incolonati in formatie de cate trei. Eu eram in primul rand, pe flancul din dreapta. Eram nespus de fericit in aceste haine de ocara si convins ca "suntem un spectacol, deopotriva pentru lume, ingeri si oameni", (traducerea lui Darby), cum sta scris in 1 Corinteni 4:9. Distanta strabatuta pe drum era doar de cateva zeci de metri. Ai nostri, postati in fata cladirii, ne asteptau si ne-au vazut trecand chiar prin mijlocul lor, spre intrare. Nu aveam voie sa vorbim nimic. Dar fratele Vasilica a reusit sa schimbe in treacat dotia vorbe cu sotia si, pentru acest motiv, a fost batut de un gardian, indata ce am intrat in curtea nichisorii la reintoarcerea de la recurs.

De data aceasta securitatea nu le-a mai permis familiilor noastre sa ne aduca alimente, medicamente sau ceva articole de imbracaminte. In urma condamnarii, orice legatura cu familia a fost

total intrerupta pentru cativa ani, noi fiind ca niste morti pentru ei si cei din familie, pentru noi!

Bucuria noastra a fost ca dupa recurs am ajuns cu totii impreuna, in celula cea mare a care am fost comasati vreo 120 de detinuti. inchisoarea din Timisoara nu era una de executie, ci doar de tranzit. Aici nu aveam sa stam multa vreme, asa ca dupa cateva luni am fost dusi spre o inchisoare de executie, cum erau in vremea aceea: Gherla, Aiud si Jilava.

As vrea sa mai amintesc inca un lucru din perioada dintre proces si recurs, care ne-a impresionat pe toti. noapte, nu mult timp dupa ce s-a dat stingerea la ora 10, celularul nostru, ca

 

si celelalte cladiri, a fost zdruncinat puternic de un cutremur de pamant, insotit de anumite sunete sinistre. Santinelele trupelor de securitate din tumurile de control au intrat si ele in panica. Probabil ca in primul moment au crezut ca se desfasoara un atac impotriva

pentru a fi eliberati unii detinuti, si au inceput sa dea semnale de alarma si sa traga cu armele petarde luminoase, iar cainii urlau ingrozitor. Cutremurul sa fi durat vreo 25-30 de secunde, iar dupa ce a incetat, se auzeau doar comunicarile dintre santinele si comandantii lor. A fost un eveniment care nu putea trece neobservat,

in

special pentru noi, detinutii... Domnul a fost bun si nu a ingaduit ceva ce ar fi putut cauza suferinte mai mari.in celula mare erau patru randuri de paturi suprapuse, pe o suprafata de vreo 200 de metri patrati. O mare binefacere a fost pentru mine cand am putut comunica cu unul dintre frati mai indeaproape. In dialogul nostru, el a pomenit un verset din Sfanta Scriptura, care pentru mine a fost cheia minunata care mi-a restabilit pe deplin echilibrul spiritual si increderea frateasca reciproca. Ce mare binecuvantare a asezat Dumnezeu in legatura si partasia frateasca.

Cum intre noi eram cativa cantareti buni, cateva seri la rand, inainte de a se da stingerea, ne-am strans gramada in mijlocul celulei si, asezati pe jos, am inceput sa cantam domol cateva cantari pe voci. Toti ceilalti detinuti stateau uimiti si ascultau. S-a facut o liniste mare Imnuri de preamarire a Celui Prea Inalt, slavitul Mantuitor si Domn, Isus Hristos, au strabatut vazduhul pe caleaundelor, spre mangaierea celor nemangaiati. Intr-o seara, tocmai cand am terminat o cantare, se deschide vizeta si subofiterul de serviciu ne cheama pe cantareti si ne cere sa ne spunem numele

 

si condamnarea. Noi credeam ca acest fapt are sa ne aduca anumite pedepse ca urmare, dar spre uimirea noastra nu s-a intamplat nimic. Se poate ca si el sa fi fost din vreo familie de credinciosi, ori poate

placut si lui, si sa nu fi dat drumul mai departe raportului. Cert este ca a fost o binecuvantare pentru ceilalti detinuti, care erau condamnati pentru alte lucruri decat noi, lotul nostru fiind singurul atunci in celula cu condamnati pentru credinta.

Intr-o zi, sunt introdusi in celula vreo opt sau zece detinuti, adusi inapoi la Timisoara, de la alte inchisori de executie. Ei fusesera condamnati pentru actiuni de partizani in muntii Banatului. Unii dintre ei aveau condamnari de munca silnica pe viata. Unul dintre ei a fost repartizat sa doarma cu mine in pat. Era un barbat de statura mijlocie, cu care am impartit patul mai multe nopti. Mi-a spus ca ei au fost adusi la Timisoai a in vederea rejudecarii lor, ca unii care, s-a apreciat, nu au primit suficient de mare pedeapsa.

Dupa cateva zile, dimineata, indata dupa efectuarea numarului, la venirea si luarea in primire a schimbului de dimineata intra in celula comandantul inchisorii cu un tabel in mana, insotit de alte oficialitati si, cu o voce martiala, cere atentia detinutilor. Cei readusi de la alte inchisori fusesera rejudecati si a venit sa li se comunice noile condamnari. A strigat de pe tabel vreo cinci-sase nume, care erau subliniate cu rosu, dupa cum au vazut cei din apropiere. Condamnarea lor la moarte era prin impuscare. Printre ei a fost si cel care dormise cu mine in pat. Cand a fost strigat

si

numele lui, era chiar langa mine si mi-am intors fata spre el. Fata i s-a facut alba ca varul in urma socului provocat la auzirea sentintei de condamnare la moarte. Dupa ce a terminat, comandantul a dat ordin ca cei strigati sa-si faca bagajele si sa vina la usa. Nu voi uita niciodata acea dimineata extraordinara. In celula s-a asternut o atmosfera ca de plumb. Dupa ce au iesit, au fost dusi sa li se puna

lanturi la picioare. Aveam auzim pentru doua zile pe culoar, cum le zornaiau lanturile cand erau dusi la programul administrativsanitar, dar dupa aceea nu i-am mai auzit... Ceva detinuti noi sositi

ne-au adus vestea ca au fost executati prin impuscare, la poligonul din Padurea Verde, de la periferia orasului Timisoara.

Ne-am intrebat oare cum va fi cand se va anunta Judecata, despre care au vorbit Domnul Isus si apostolii? La acea judecata, cei condamnati la pedeapsa nu vor pierde o viata efemera, de cativa ani, ci o viata vesnica, departe de fata lui Dumnezeu, in locul de chin si suferinte cum nu sunt pe pamant.

Iata ce zice Cel ce Se prezinta ca Alfa si Omega, Cel dintai

si Cel de pe urma, Inceputul si Sfarsitul. "Ferice de cei ce isi spala hainele, ca sa aiba drept la ponnd vietii si sa intre pe porti in cetate! Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli Si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna! " (Apocalipsa 22:14-15). Viitorul vesnic poate fi asigurat cata vreme suntem in trup, pe pamant, prin pocainta sincera si credinta in Numele Domnului Isus Hristos. in zilele noastre, zilele din urma, zile de apostazie si ecumenism fals, notiuni ca cele de "pocainta" si "credinta" sunt discreditate, pervertite, golite de continutul apostolic, asa cum au fost ele propovaduite, crezute si traite in primul veac. Dragostea care este pomenita in zilele noastre nu este dragostea Adevarului, cu care noi am fost mantuiti (2 Tesaloniceni 2:10), ci un surogat. In Vechiul Testament, dragostea de Dumnezeu care s-a manifestat prin ascultarea si supunerea la Cuvantul Lui a fost cea adevarata. Cand ea nu s-a manifestat asa, ci a fost nesocotita si oamenii traiau dupa voia lor, calcau in picioare si

nesocoteau Cuvantul lui Dumnezeu, se ecumenizau cu obiceiurile si cu zeitatile neamurilor, Dumnezeu-Iehova (Iahve), prin proroci, o biciuia cumplit. Aceasta se numeste "curvie spirituala", o stare care-L, face gelos pe Dumnezeul lui Avraam.

Putem spune ca si astazi, dragostea de tip ecumenist este "curvie spirituala". Ea intotdeauna va sacrifica Adevarul, de dragul unor legaturi vinovate, despre care apostolul Pavel vorbeste la 2 Corinteni 6:14-18, cand zice: "Nu va

injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi (care nu asculta de adevar).

Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege? Sau C11111 poate sta impre1111a lumina cu intunericul? Ce intelegere poate fi intre Hristos si Belial? Sau ce legatura are cel credincios czr cel necredincios?