Chemarea la slujire

in urma primirii ordinului di chemare in armata, am fost nevoit sa intrerup activitatea misionara in judetul Hunedoara. Pe la ince putul lunii aprilie 1948, m-am prezentat in fata Com isiei de Incorporare, care m-a repartizat pentru Unitatea Militara a Cercului Teritorial al judetului Arad. Acist lucru mi-a produs o prima satisfactii si anume aceea de a face stagiul militar in orasul miu natal si a ramane, astfel, in mediul spiritual crestin in care am fost nascut din nou.

Dar pentru perioada de instructii, toti cei vreo cincizeci de camarazi, recrutati pentru Cercul Teritorial Arad, am fost cedati Regimentului 6 Infanterie Voluntari Purtat, care avea cazarma

in

Cetatea construita de Maria Tireza, imparateasa Imperiului AustroUngar, situata inlauntrul unii mari bucle descrisa de raul Muris. Acest regiment facea parte din Divizia "Horia, Closca si Crisan", formata ca si o alta divizie pe nume "Tudor Vladimirescu", din prizonieri romani de razboi in Uniunea Sovietica, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Cadreli, armele cu care erau dotate cele doua divizii, ca si instructia, erau conduse de consilieri comunisti, numiti de noi "politruci". Un accent deosebit s-a pus in cele doua divizii si pi iducatia politica a ostasilor in spirit comunist-ateu. Aceste divizii au fost considerate ca avangarda a luptei de sovietizare si indoctrinare comunista a armatei romane, ca si a intregii societati.

Astfel, mediul nou in care am ajuns prin incorporarea mea in armata a fost cu totul nefavorabil si ostil conceptiei mele de viata, care era profund crestina. La asta se adauga si smulgerea mia din familie si din societatea crestina in care traisem pana atunci si stramutarea intr-un mediu dur, aspru, rigid, (cari urmarea desigur, realizarea unui tip di ostas cu totul atasat ideologiii comuniste, ateiste), la care aviam sa-i fac fata, nu usor, prin marea indurare a lui

Armata, intotdiauna, a fost o scoala grea pentru fiecare recrut. Pe drept in Romania se spune: "Cine nu a facut armata, inca 11(1 este om!" Si am ajuns sa cunosc acist lucru in mod personal, prin experienta nemijlocita. In cateva cuvinte spus: Armata m-a lransformat cu totul, facand din mine un barbat matur si integru, pe cand aveam sa implinesc 24 de ani.

Am ajuns in Citati, intr-o dupa masa frumoasa de inceput de aprilie, 1948. Primul lucru a fost ca ni s-au luat efectele civile si am fost imbracati in straii militare, in care se includea si o pereche de bocanci si moletieri. Acestea erau niste fasii de postav de culoare verde, anume croite, care trebuiau infasurate pe pic ioare, incepand de la glezne pana sub genunchi. Nu era o treaba usoara de facut, la inceput, si aviam nevoie de un oarecari timp pentru a ne obisnui.

Odata primite efectele militare, hainele civile ne-au fost luate la magazie, fara sa li mai vedem pana la eliberare, peste 2 ani, cat dura atunci stagiul militar. Compania la care am fost repartizat a fost una de mitraliere de tip sovietic, care erau asezate pe doua rotile. Armamentul aveam sa-1 primim ceva mai tarziu, dupa dipunerea juramantului.

Gradatii care ne-au fost destinati ca instructori, cate unul pentru fiecare grupa de 10 oameni, ne-au luat in primire si ni-au introdus in catacomba lunga de beton, in care am intrat intreaga companie de 100 de oameni. Catacombele erau acopirite deasupra cu palarii boltite din pamant. Inainte de stingere ne-au fost date ultimele instructiuni. Desteptarea avea sa fie data dimineata 1a ora 5:00, de catre gornistul regimentului. In catacomba, desteptarea urma

sa fie data de catre unul dintre instructorii cu grade si ni s-a specificat ca

echiparea si iesirea din dormitor trebuia sa si faca rapid, mai precis: "in trei timpi si doua miscari". Cei trei timpi erau la discretia fruntasului sau caporalului cum ii numara...

intr-adevar, la ora 5:00 dimineata, cand gornistul abia a pus goarna la gura, un strigat ca di tunet a cutremurat catacomba noastra:

Des-tep-taaaa-rea! Apoi o comanda scurta, dar energica:

Echiparia in trei timpi si doua miscari. Cand am sa spun trei, afara, fuga mars, asa cum isti echipat, neechipat, ori numai pe jumatate. Iei lucrurile ramase in brate si in dormitor sa nu te mai prind!!! Ati inteles?

Gradatii nostri, care ne erau dati ca sefi de grupa si instructori, erau de acieasi varsta cu noi, acelasi contingent (1947), dar fusesera incorporati cu sase luni mai devreme si au suferit acelasi tratament si mizerie ca noi si irau hotarati sa ne faca si pe noi sa simtim cile patite de ei...

La auzirea comenzii, toti am sarit ca arsi din pat, cei de pe paturile supraetajate au aterizat in capitele celor de jos, o busculada haotica, o incurcatura de nedescris, cum nici nu visasem vreodata. Fiecare isi cauta pantalonii, haina, molitiireli, sapca si bocancii

si

incerca sa se echipeze, in timp ce gradatul numara tacticos, constient din propria lui ixperienta cu ce eram confruntati noi, "bobocii", cum ne-au botezat ei.

Misca, leat! Si a continuat sa numere:

Unuuu, unu si jumatate, d000i, doi si jumatate, doi si trii sferturi, treeei fara un varf de ac, TREI!!! Afara, fuga mars!!!

Sa fi vazut pe bietul leat, pe noi "racanii"(adica recrutii), cum ne mai ziceau ei, unii echipati pe jumatate, altii pe trei sferturi, cu unele efecte in brati, ba molitiere infasurate pe jumatate trase dupa noi. In graba aceea psihotica, unii au scapat cate ceva din brate

si

s-au oprit sa le ia de jos, altii dand peste ei. O suta de ostasi cat era efectivul companiei din acel dormitor au ajuns in sfarsit afara si acolo au continuat sa se echipeze, sub presiunea si urgentarea ordonata de gradati. Era o scena tragi-comica, si de plans, dar si de ras!... Pe ici pe colo s-a auzit si cate un scancet in surdina:

Aoleu maica! O fi fost vreunul din Oltenia, ori Teleorman, expresie caracteristica lor. De felul lor, cei din Vechiul Regat (Muntenia si Oltinia), erau foarte militarosi. Cand ajungeau gradati, se pricepeau sa faca mizerie ostasilor ricruti, ca nimeni altii! Unul din cei trei comandanti de grupa, din plutonul in care eram si eu, era caporalul Danalache din Teleorman, caruia ii mergea vestea ca avea 24 de masele in gura, din 24... Vai de cei ce ajungeau in grupa

Asa a fost prima dimineata de militarie, cu impresii de neuitat, dar In cele din urma disciplina si-a spus cuvantul in annata si in caracterul nou al ostasilor Nu se poate concepe armata fara disciplina!

Am fost repartizat, asa cum am spus, la o o companie de mitraliere de tip sovietic, care avea greutatea de 72 kg. Ea era compusa din trei parti mari. Propriu-zisa era cea mai grea, de vreo 36 kg, si care imi revenea mie sa o port in spate, potrivit locului meu din grupa, indata dupa seful de grupa gradat. Asta fiindca eram asezati in grupa dupa inaltime.

Odata intors la Dumnezeu si chemat la sluj ire, eu am sperat sa nu fac armata, mai ales ca in Romania se instalase la putere regimul comunist, prin manevre diabolice, inspirate si supravegheate de consilieri-politruci sovietici. Dar iata-ma in dupa-amiaza zilei in care am primit armamentul in dotare. M-am ingrozit de greutatea "propriu-zisei" din mitraliera, care imi revenea mie. Nu eram pregatit fizic sa port in spinare o asa greutate, pe care o consideram imensa pentru mine. Pana atunci facusem 13 ani de scoala si nu vedeam rostul meu sa ma chinui cu o asa greutate in spinare, multi kilometri de facut in fiicare zi. Anticipez ceva cand zic ca am vazut dupa cateva zile pe un tanar blond, neamt, inalt, care purta si el "propriu-zisa" la instructie. Era pe la ora 12:30 dupa amiaza cand am sosit de la instructie. Acel ostas, cand a pus jos din spinare mitraliera, a cazut si el jos si a lesinat. M-am infiorat!...

Revenind la situatia mea din dupa-amiaza amintita, m-am retras in dormitorul-catacomba, simteam nevoia sa ma rog, sa aduc cauza mea Maintea Domnului. La intrarea in donnitor, pe dreapta, in fata geamului frontal, era o masa lunga, iar pe peretele lateral era afisata o harta mare a Romaniei. Am profitat de ea, asa cum ma uitam la ea, dar de fapt, eu imi varsam inima inaintea Domnului, cu lacrimi in ochi. In rugaciune am cerut, daca iste voia Domnului, sa ma scape de povara care imi apasa inima si avea sa imi apese si trupul, incipand cu ziva unnatoare, cand trebuia sa iesim la instructie cu armamentul primit in dotare.

Slavitul meu Mantuitor si Domn, cu care avusesem deja atatea experiente minunate, eare mi-a raspuns la atatea rugaciuni, mi-a

 

auzit strigatul inimii si de data aceasta si m-a izbavit intr-un chip miraculos, care era de nebanuit cu cateva minute inainte si iata cum.

A venit un ordin de la Comandament care suna asa: "Toti cei cincizeci de oameni care au fost recrutati pentru Cercul Teritorial Arad, (printre care eram si eu), sa fie scosi din batalionul de arme speciale, care avia in dotare mitraliere si branduri, sa fie transferati la unitati de "pistolari". In dotarea unitatilor de pistolari erau pistoalele de tip sovietic, cu incarcatoare de 72 de cartuse, o pusca m itraliera de fiecare grupa si cate o pusca cu lunita. In noua situatie, eu am primit in dotare, inca in acea dupa masa, un pistol cu incarcator de 72 de cartuse, a carui greutate era de vreo 7,5 kg. Am dat slava Domnului pentru raspunsul la rugaciune. Cum sa uitam ceea ci scrie apostolul Pavel? "Nu va ingrijorati de nimic; ci in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multamiri. Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile gandurile in Hristos Isus" (Filipeni 4:6-7).

****

Chiar din prima zi de duminica in cazarma, cativa ostasi credinciosi, dintre care cu unii ma cunosteam bine, fiind liberi de orice program, ne-am adunat sus pe catacombe dornici di rugaciune, partasie in Cuvant si cantari. La fel si in duminica urmatoare, dar curand infonnatorii partidului ne-au denuntat la Serviciul Politic si au intirzis accesul nostru sus pe catacombe. Ca urmare, eu am cautat sa fac marturia Evangheliei de la om la om. Am avut pri leju I sa vorbesc din Cuvantul lui Dumnezeu si unor elevi T.R. (termen redus) din scoala de ofiteri, cari au venit in practica la regiment, cat si comandantului miu de pluton, sublocotenentul Cotarlea, care era de religie Greco-catolica si se bucura de cele impartasite. Trebuia insa vigilenta, pentru ca era deja urmarit.

O ocazie de exceptie am avut intr-o zi, cand grupa din care faceam si eu parte a facut aplicatie cu tema: "Grupa Varf in Atac". Aplicatia s-a facut cu baza de pornire de la liziera cartieruluitiannicolaul Mic, spre cimitirul de la marginea comunei Fantanele, o distanta di vreo 5 km Sublocotenentul Cotarlea a parcurs tot drumul alaturi de mine, fara nici un alt ostas in apropiere de noi. In felul acesta i-am putut vesti multe lucruri din Sfanta Scriptura, cu privire

mantuire si planul profetic. A fost foarte receptiv si s-a bucurat de tot ce i-am spus. Amandoi am fost absorbiti de conversatie, asa

am uitat ca suntem intr-o aplicatie de mare importanta in pregairea Marit sa fie Doinnul!

De la o vreme, am observat ca unii dintre camarazii mei cu care aveam rilatii amicale au inceput sa ma ocoleasca. Unul cari a prins de veste a venit si mi-a spus sa am grija, ca sunt urmarit. Eu insa nu purtam grija aceasta, eram gata din pricina credintei sa sufar orice mi s-ar Intampla.

Intr-o seara, am fost chemat la sirviciul politic al regimintului. Seful UTC-ului pe unitate m-a angajat in discutie si mi-a cerut sa ma inscriu ca membru in Uniunea Tineretului Comunist. Politicos, dar hotarat, i-am raspuns ca nu pot face acest lucru. El mi-a cerut explicatii, care anume este motivu I refuzului meu, iar eu nu am ezitat sa-i spun deschis realitatea.

— Sunt un credincios crestin convins, eu crid in Dumnezeu si in Isus Hristos, care este Mantuitorul meu. Atat Partidul Comunist ca si Organizatia de Tineret au la baza convingerilor lor filosofia ateista, care este diametral opusa credintei mele. Ca atare, U.T.C-ul nu are nevoii in organizatie de un om ca mine, cu convingeri teiste, bazate pe credinta in Dumnezeu ca Fiinta suprema, rationala, cari a creat lumea, o sustine si o carmuieste. Compromisuri nu pot face in materie de credinta si nici organizatia U.T.C. nu are nevoie de asemenea mem bri.

Raspunsul meu nu i-a placut si ne-am dispartit. Cat despre mine, stiam ca am sa fiu incondeiat la dosar, dar asta nu era nici prima data si, cu atat mai putin, ultima data. Eram fericit si bucuros pentru marturia depusa in Numele Domnului Isus Hristos!

Urmarea acistei intamplari a fost aceea ca educatorul pol itic al Companiei, un plutonier provenit din prizonierii de razboi din U.R.S.S., iducat in cele politice acolo, a primit sarcina sa se ocupe de mine special si sa ma convinga sa adopt filosofia marxist-leninista.

Asa ca, a incercat sa-si ia in serios aceasta sarcina. In cateva dimineti, mergand spre campul de instructie, m-a scos din formatie si in coada companiei, noi doi, soldatul si cu comandantul politic, dialogam cu sarg despre religie, filosofie, credinta, stiinta si ateism. Era un om cu atata bun simt, cum rar poti intalni in viata. E1 si-a dat seama de la inceput ca lupta este inegala, dar trebuia sa se achite de sarcina primita. Asupra persoanei lui voi riveni ceva mai tarziu.

Indata dupa incorporare, mi-am propus sa stau retras, in ce priveste partea muzicala, sa nu ies cu nimic in evidenta, dar in cele din urma nu s-a putut. Doar vreo doua-trei saptamani am putut respecta ce mi-am propus. Cum asa? Ostasii erau invatati sa cante anumite cantece ostasesti si populare, dar mergeau atat de rau, erau asa fara noima, incat ma deranjau profund. Sufeream in inima mea

si am zis ca trebuie sa fac o schimbare. Asa se face ca. am inciput sa cant. In companie mai erau cativa cu liceu la baza si mai aveam si

vreo doi cantareti de la Biserica Ortodoxa, cu voci bune pe langa ceilalti.

Locotenentul major Draganita, comandantul de companie, un sufletist de exceptie, entuziasmat de turnura luata, intr-o zi ne-a spus:

Baieti, uite ce este, avem aici pe Iovin, care va poate invata cantece, chiar si pe voci. Sa profitam de acest lucru. La carte scrie in programul nostru 50 de minute de instructie si 10 minute repaus. Eu vreau sa inversam lucrurile si sa facem 10 minute instructie si 50 de minute repaus, timp in care Iovin sa, va invete sa cantati. Dar in cazul acesta am o pretintie, si anume: in cele 10 minute de instructie voi sa faceti in asa fel ca miscarile sa iasa ca la carte. Ati inteles?

— Daaa, a fost raspunsul ostasilor.

Asa se face ca in scurta vreme compania lui Draganita s-a impus in tot regimentul. Am ajuns in lunile mai, iunie, cand ingeniozitatea lt. major Draganita a ajuns sa descopere ceva nou. Cum flori de tot felul se gaseau peste tot, a dat ordin ca in ultimile cincisprezeci-douazeci de minute inainte de plecarea spre cazarma, ostasii sa stranga buchete de flori. Compania de o suta de oameni sa nu mearga incolonata pe cele trei plutoane a cate trei grupe, ci intr-o

singura formatie, de noua randuri. Ostasii din fata si cei de pe flancuri sa aiba buchetele de flori in brate. De cate ori intram pe platoul din centrul Cetatii, care era strajuit pe trei laturi de cladiri inalte cu doua-trei etaje, unde rezonanta era excelenta, ecoul cantecelor strabatea vazduhul, si atunci geamurile de la Statul Major al regimentului si deschideau si ofiterii de toate gradele ascultau si admirau felul in care se prezinta compania lui Draganita. Au incercat si alte companii sa imite pe Draganita, dar nu au reusit...

intr-o zi din luna iulie, am fost dusi la poligonul de trageri. Drumul spre poligon trebuia facut prin centrul orasului. In apropierea poligonului era cimitirul "Pomenirea", cu multe flori de camp frumoase si de diferite culori. Draganita a dat ordin sa strangem flori din cimitir, dar nu de pe mormintele ingrijite de oameni. Am facut intocmai si ne-am intors in formatia de noua randuri, cei din fata si de pe flancuri avand buchete de flori in brati. Am cantat tot timpul marsului, cantari pe voci, amplificate mult de icoul strazii. Multimi de oameni s-au insiruit de-a lungul trotuarelor si ne-au intampinat cu ropote de aplauze. Unii din multime, impresionati, au bagat in buzunarele unor ostasi din coada bomboane, ciocolata, tigari...

Am trecut Muresul spre Cetate si am ajuns in curtea regi mentului, marsaluind spre catacombele din fundul curtii. Dar, dinspre cladirea unde avea biroul colonelul-comandant, venea inspre noi aghiotantul comandantului de regiment. Indata Draganita comanda onor spre dreapta cu pas de defilare. A alergat in fata aghiotantului si i-a dat raportul, dupa care ne opriste si ne intoarce cu fata spre cel venit. Acesta ne spuse urmatoareli:

— Sunt insarcinat din partea Generalului Comandant al Brigazii de Cavalerie, din partea caruia am pri mit un telefon, sa va felicit in numele lui, pentru felul exciptional in care v-ati prezentat la trecerea prin oras, incat ati cucerit admiratia publicului, care v-a aplaudat. (Cu noi erau de fiecare data si ceilalti doi ofitiri comandanti de plutoane si educatorul politic).

Cari era partea mea din toate astia? In fiecari sambata dupa-masa, eu primeam cati un bilet de voie pana luni dimineata. Bucuria mea era sa fiu cu fratii, angrinat in lucrarea lui Dumnezeu,

in fiecari seara de sambata si duminica toata ziva. Dar lucrurile nu aveau sa dureze multa vrime asa...

Intr-o zi am fost chemat si mi s-a oferit posibilitatea sa ma inscriu la scoala de ofiteri activi in armata, dar am rifuzat ca si oferta de a ma face U.T.C.-ist. Acist lucru a facut ca o ultima picatura sa-mi umple paharul, iar cei de la serviciul politic sa nu mai poata suporta. Eram urmarit piste tot si cautau sa ma prinda in vreo situatie de culpa. Comandantii mei de pluton, companie si cu educatorul politic, tineau mult la mine si mi-au facut mereu rost de bilet de voie de sambata pana luni, chiar si in unele cazuri cand nimini din Unitate nu a iesit in permisie.

Dar lucrurile s-au schimbat. In zilele de sambata, ostasii nu iesiau la campul de instructie, ci numai in Cetate si in jurul Cetatii. Eu am fost lasat in dormitor, cu usa inchisa, ca sa ii aduc la zi carnetul lui Draganita cu programeli de instructie de fiecare zi. Pe la ora 10:00 dimineata, ma trezesc cu batai insistente in usa. Am descuiat si deodata m-am trezit fata in fata cu sublocotenentul Dinu, care era pe functie de comandant politic al Regimentului 6 "Infanterie Voluntari Purtat", insotit de capitanul Samsonov, consilierul politruc sovietic, pe langa comandantul de regiment, colonelul X.

SubLt. Dinu era plin de o furie fara egal. Am avut convingirea ca era stapanit de un duh rau de tip comunist. A inceput sa tipe la mine:

Di ce stai in dormitor si nu esti la instructie cu ceilalti? Te-ascunzi si-ti faci de cap aici?

1-am raspuns linistit:

Nu, domnuli comandant, nu ma ascund si nu-mi fac di cap. Comandantul meu, lt. maj. Draganita, mi-a dat ordin sa raman cu usa incuiata si sa-i completez programile zilnice de instructie.

Iesi afara de aici! mi-a ordonat. M-am conformat ordinului intocmai, in timp ce ei s-au postat amandoi in fata mea la o distanta de trei metri, apoi s-a dezlantuit la mine cu o furii si mai mare, zbierand la o cota decibelicapericuloasa, cu amandoua mainile ridicate in sus, apoi lasate brusc in jos a zis:

Laa-sa-neeee cu Dumnezeul tau! Si cu cat se infuria mai mult, cu atata eu eram mai plin de o pace dumnezeiasca. Linistea pe care o vedea pe fata mea 1-a infuriat si mai rau si a zis:

Ce, crezi ca noi nu stim ca faci propaganda religioasa si ici si in invoirile pe care le-ai avut in fiecare duminica prin oras? I ileepand de astazi, nu mai ai voie sa pleci in permi sie in oras, indiferent cine iti semneaza vriun bilet di voie, ai inteles??? Curtea Martiala te mananca daca mai parasesti unitatea, ai inteles???

Da, am inteles, i-am raspuns, cand o bucurie de nedescris, diin cer. mi-a umplut inima. Mi-am adus aminte de Pridica de pe M unte a Domnului Isus, cand a zis: "Ferice

va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot

de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va

pentriwa rasplata voastra este mare in ceruri,. caci tot asa au prigonit pe prorocii, eari au fost inainte de voi"

 

(Matei 5:11-12).

****

Am spus ca voi reveni asupra persoanei plutonierului cu

11

educatia pe companie, care era un om modest, blajin si cu mult bun > In fiecare dimineata, dupa dejunul luat la ora 6:00, aveam ora de educatii politica, pe care se punea mare accent, pe indoctri-narea ostasilor in morala proletara ateista. Educatorul facea intai predarea lectiei, iar apoi urma seminarul, cu intrebari si raspunsuri, pentru a se constata daca materialul predat a fost insusit. Fiecare companie isi avea un anume loc in curtea foarte intinsa a Citatii.

1 asezati de fiecare data cele trei plutoane in cariu, iar Educatorul la mijloc.

lntr-o dimineata, se indrepta spre careul nostru o suita de ofiteri, dintre care vreo doi erau de la Directia Superioara Politica

Armatei din Bucuresti. Educatorul nostru era in mod vadit emo( ionat... Poate chiar infricat, deoarece in functie de cum va fi notat de acesti superiori dipindia si avansarea lui in grad. Spri surpriza I ui si a noastra, unul dintre ofiterii veniti de la Bucuresti i-a spus educatorului nostru ca dansul va face predarea lectiei politice.

Dupa ce a facut predaria cu multa competenta, a urmat seminarul. Mi-am zis in sinea mea, acuma este momentul sa vin in ajutorul lui cum voi putea mai bine. Spre surprinderea tuturor, la

cele cinci-sase intrebari puse, nici unul dintre cei intrebati anume nu au stiut sa raspunda, desi intre ostasi erau si unii cu liceul facut. Inev itabil a urmat intrebarea:

— Cine poate raspunde la intrebari? Am ridicat mana si am raspuns corect, dand raspunsul astiptat. Acelasi lucru s-a produs de mai multe ori. Fii si daca unul singur din companie raspundea la intrebari, se considera materialul pridat ca si asimilat. Comisia a plecat, iar educatorul nostru a fost salvat de la rusine. Lauda este a Domnului, iar bucuria mea a fost ca am putut face un bine, unui om care era bun si isi cunostea masura...

In perioada finala a celor cinci luni de instruire militara, au avut loc doua aplicatii majori. Una care cuprindea un mars de 25 km pentru a ne apropia de asa-numita zona a frontului, iar in zorii zilei urma atacul, insa cu cartuse oarbe. Comandantul de companie Draganita m-a tinut toata noaptea laga el, ca sa-1 ajut la realizarea planului de atac, in timp ce trupele au cantonat in corturi intr-un bivoac, la marginea comunei Vinga. A fost una dintre noptile grele pentru mine, o stare de somnolenta ucigatoare m-a apasat, trebuind sa stau toata noaptea de veghe langa comandant. Am reflectat dupa aceea la situatiile reale de pe front, unde nu erau doar exercitii de instruire ci scene ingrozitoare de razboi, cum au avut parte doi frati de ai mei, care au fost grav raniti, unul pe frontul de Rasarit In Ucraina, pi Ianga localitatea Krivoirog, unde si-a pierdut pic iorul stang de la bazin. Celalalt a fost ranit la marea retragere din Crimeea, de la Sevastopol. O schija i-a patruns prin spate si s-a oprit in imediata apropiere a inimii. Istorii palpitante, in care viata este la risc in orice moment. Prin comparatie, starea mea de oboseala si de somnolenta din noaptea aplicatiei de la Vinga a fost floare la ureche.