Căile teologiei ruse

300 Porfirie Uspenski (1804-1855) a fost trimis de două ori în estul ortodox pentru a supraveghea nevoile din vieţuirii creştine. După aceste misiuni el a devenit episcop de Chrigrin şi în 1865 vicar al Mitropolitului din Kiev. Lui îi aparţine cinstea de a descoperii Codexul din Sinai al Bibliei. Aceste are de a face cu lucrarea lui G. Stavrou Interesele ruseşti în Palestina 1882-1914: un studiu al încercărilor educaţionale şi a celor religioase (Tesalonic: Institutul de Studii Balcanice, 1963). A se vedea mai jos.

301 Constantin Iconomul (sau Ekonomos, 1780-1857) a fost un scriitor grec modern care a părăsit Grecia pentru Rusia în timpul rebeliunii greceşti împotriva turcilor. El a opus traducerea Bibliei în greaca vernaculară şi în câteva lucrări în limba sa nativă a fost autorul unei aderenţe stricte la tradiţia Bisericii, la teologia părinţilor şi la Septuagintă. A se vedea articolul despre lucrările lui Strannik (iulie, 1860), pp. 1-23.

302 Teofan Procopovici (1894) a fost episcop de Vladimir din 1863 până în 1866. el credea că textul monahal trebuia respins în favoarea versiunii Septuagintei. Dimpreună cu V. Muşiţin, Govorov susţinea că textul ebraic a fost stricat de generaţiile care au urmat a cărturarilor iudaici pentru a acoperii mesianismul evident al Vechiului Testament. Maniera de a scrie ebraică fără punctuaţie şi vocale facilita, din câte se părea, o traducere arbitrară.

303 Piaţa Sfântului Isaac, terminată în 1858 se deschidea în faţa catedralei centrale din Sank Petersburg.

304 P. I. Gorski- Platonov (1835-1904), a fost profesor de teologie, care a acceptat numai autoritatea textului ebraic.

305 Cărţile profetice, Ecclesiastul, Geneza şi cărţile necanonice [Nota autorului]. Pavel Alexandrovici Iungerov (1856) a predat Vechiul Testament şi a scris enorm despre acest subiect. Munca sa de vârf, Obşchee istoriko kriticheskoe vvedenie v sviaşchenyie vetkho zavetnze knigi, a apărut în 1902.

306 Ivan Ştefanovici Iakimov (1847-1885) a mers în continuare să predea la Academia din Sank Petersburg. Titlul deplin al acestei dizertaţii este „Otnoşenie grecheskago perevoda LXXX toljovinov k evreiskomu masoreţkomu ţekţu v knige proroka Ieremii.”

307Iakim Alexeevici Olesniţchi (18471-885) a fost profesor de arheologie biblică la Academia din Kiev. El a scris mai multe despre Biblie, părinţi

308 A se vedea mai jos.

309Ivan Ştefanovici Iakimov (1847-1885) a mers să predea la Academia din Sank Petersburg. Titlul deplin al acestei dizertaţii este „Otnoşenie grecheskago perevoda LXX tolkovnikov k evreiskomu masoreţkomu tekcu v knige proroka Ieremii.”

310 Cf. cărţilor despre Proverbe, Cântarea cântărilor sau despre ritm şi metru în poetica biblică şi despre muzica ebraică antică. [Nota autorului]. Kniga Prichei Solomonvykh i eia noveişie kritiki (Kiev, 1881); Kniga Pesn pesnei i eia noveişie kritiki (Kiev, 1880); Metricheskiia formy drevne-evreiskoi poezii (Kiev, 1871) şi Drevne-evreiskaia muzika i penie (Kiev, 1870).

311 Nicolae Vişniakov (1841-1911) a fost un ebraist şi profesor la Academia din Sank Petersburg. Cea mai importantă lucrare a sa a fost despre psalmi şi autorul lucrării Razbor mnenii sovremennoi otritsatelnoi einleitung in die Schriften des Alten Testament care a trecut prin mai multe ediţii.

312 Karl Friederich Keil (1807-1888) a fost un teolog luteran din Dorpat şi un urmaş al lui Hengstenberg a fost profesor de teologie la Univesitatea din Berlin. El a luptat împotriva raţionaliştilor care dominau în zilele lui ca să păstreze ortodoxia luterană. El a stabilit şi a editat jurnalul controversat Evanghelische Kirchen Zeitung. Principala sa lucrare, Christologie des Alten Testaments (3 volume, 1829-1835) a protestat împotriva noii interpretări critice istorice a Sfintelor Scripturi şi a apărat o citire mai tradiţională a Vechiului Testament.

313 Lucrările Academiei din Kiev, care au început în 1871. [Nota autorului].

314 Ernst Wihelm Hengstenberg a fost (1802-1869) a fost un profesor german de teologie la Universitatea din Berlin. El a luptat împotriva raţionaliştilor care conduceau în zilele lui pentru a păstra ortodoxia luterană. El a stabilit şi a editat jurnalul conservator Evanghelische Kirchen Zeitung. Principala sa lucrare, Christologie des alten Testaments ( 3volume., 1829-1835) a protestat împotriva interpretării critice istorice a Scripturilor care se afla în pas cu moda şi a apărat o citire mai tradiţională a Vechiului Testament.

315 Referinţa este din nefericire pierdută. [Nota autorului].

316 David Friederich Strauss (1808-1874) a fost un filosof raţionalist protestant, teolog şi biograf. El a studiat la universităţile din Berlin şi Tübingen şi a predat acolo. Influenţat de Hegel, Strauss a dezvoltat bazele unei teorii a unui creştinism formativ. O sinteză religioasă mai înaltă este împlinită atunci când forţele inerente conflictuale şi interpretările se interacţionează. Lucrarea sa a inclus Das Leben Jesus Ktistich bearbeit [Viaţa lui Iisus examinată critic] (2 volume, 1835-1836) în care descrie evangheliile ca pe un mit istoric. Astfel de scrieri l-au forţat să se retragă din lumea academică teologică. Ernest Renan (1823-1892) a fost un istoric francez, filosof şi cărturar în probleme de religie. El a intrat în Seminarul Sfântului Mormânt pentru a studia pentru preoţie dar o criză a credinţei l-a îndepărtat de Biserica catolică în 1845. după ce l-a descris pe Iisus ca şi un „om necomplet,” el şi-a pierdut scaunul de ebraică la Colegiul Francez. Scaunul lui a fost restaurat în 1870, dar între timp el a scris lucrarea Viaţa lui Iisus (1863) care a atribuit dezvoltarea creştinismului, imaginaţiei populare. În 1879 a fost ales în Academia Franceză.

317 Vasile V. Bolotov (1845-1900) a fost profesor, istoric bisericesc şi teolog. Bolotov, la fel ca şi Ivan L. Ianzşev şi generalul A. Kireev, au căutat o reconciliere cu vetero-catolicii şi anglicanii. În opoziţie faţă de Comisia din 1892 care a denunţat învăţăturile romano catolice despre Filioque, Bolotov a afirmat că aceasta nu ar trebui să se interfereze cu o reconciliere fiindcă nu constituie o diferenţă în „dogme,” cu o simplă diferenţă în „opiniile teologice.” Învăţătura că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl este o dogmă. Pretenţia romano catolică cum că Sfântul Duh purcede şi de la Fiul este „o opinie teologică.” A se vedea Richard Haugh, Fotie şi caroingienii: controversa trinitară.

318 Nicolae Ivanovici Pigorev (1810-1881) a fost un doctor rus important şi un activist social. O autoritate remarcabilă în operaţilor domeniului armat, el a făcut nişte contribuţii importante în medicină în Rusia şi Europa şi şi-a câştigat un renume european în 1862 când cei mai buni doctori europeni au fost incapabili să localizeze unde a fost localizat celebrul glonţ în omul de stat Garibaldi. Pirogov a fost invitat în Aspronote und Garibaldi rămas rănit, a extras glonţul şi a supravieţuit recuperării. Lucrarea lui Pirogov Voprosy zhznhi a fost tipărită în Jurnalul Slujirii educaţiei, partea XCI, (iulie-octombrie, 1856), pp. 339-380.

319 A se vedea Smolici, op. cit.

320 Mihail Luzin (1830-1887), episcop de Kurţk din 1883 până în 1887, a fost profesor la Academia din Moscova. See vedea Florovsky, capitolul VII, p. 81.

321 Părintele Iosif Vasiliev (1821-1881), a cărui dizertaţie de master a evaluat critic învăţăturile Bisericii Romano Catolice „sau primatul papalităţii” a fost trimis Bisericii ambasadei din Paris de către Sinod cu scopul de a purta un mesaj ortodox romano catolicilor. Între anii 1858 şi 1867 Vasiliev a publicat jurnalul ortodox Uniunea creştină. Munca sa s-a bucurat de un oarecare succes şi al a convertit câţiva cărturari occidentali la Ortodoxie, inclus pe Abatele Réne François Guetté şi J. Jospeh Overbeck. El a mai promovat reuniunea între vetero-catolici şi anglicani de reunire cu ortodocşii. Un prieten apropiat al contelui D. A. Tolstoi, Vasiliev a avut o mare influenţă în afacerile bisericeşti din Rusia în ultimii doisprezece ani din viaţa sa.

322Evesnie (Orlinski, 1808-1883) a fost rectorul Moscovei şi a academiilor ecclesiale din Sank Petersburg. El a devenit episcop de Samara mai întâi, mai apoi Arhiepiscop de Irkuţk mai înainte de a fi transferat în Moghilev. A fost membru al Sinodului. Leontie (Lebedinki, 1822-1893), episcop de Podolsk din 1863, a devenit eventual mitropolit al Moscovei în 1891. a fost trimis în Paris pentru a fi hirotonit la Catedrala Alexander Nevski, stabilită prin sudoarea lui Iosif Vasiliev. Leontie a lăsat o impresie puternică în Franţa şi a fost influent în conversaţiile cu Abatele Guttée.

323 In sistemul de notare al acelor vremuri din Rusia, plus patru era echivalent aproximativ cu un A- sau un B+.

324 Despre Neander, a se vede capitolul VI, nota 156.

325 Vasile V. Bolotov 81845-1900) a fost profesor, istoric bisericesc şi teolog. Bolotov, la fel ca şi Ivan Ianişev şi generalul A. Kireeev, au căutat o reconciliere cu anglicanii şi vetero catolici. În opoziţie cu denunţurile comisiei din Sank Petersburg din 1892 a învăţăturilor romano catolice despre Filioque, Bolotov a afirmat că aceasta ar trebui să nu se interfereze cu nici un fel de reconcliere fiindcă nu constituie nici o diferenţă în „dogmă,” ci o simplă diferenţă în „opiniile teologice.” Învăţătura că Duhul Sânt purcede de la Tatăl este do dogmă. Pretenţia romano catolică că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul este o „opinie teologică.” A se vedea Richard Haugh, Fotie şi caroligineii: controversa trinitară.

326 Evghenie Bolkhovitinov (1767-1837), mitropolit de Kiev din 1822 până la moartea sa, a fost cel mai prolific scriitor pe teme polemice, istorice şi literare. Principala sa preocupare a fost de crea compilaţii a unor materiale de arhivă precum şi producerea unor lucrări istorice scurte şi el este cel mai bine pomenit din cauza a două dicţionare a scriitorilor ruşi şi din cauza operei sale Istoria rossiiskoi ierarkhii (Kiev, 1827). A se vedea prima parte, pp. 175-177.

327 Sinodul din Stoglav sau Sinodului celor 100 de capete, a avut loc la mijlocul secolului al XVI-lea sub Ivan cel Groaznic şi a mitropolitului Macarie. A reprezentat o a afirmare de sine triumfală din partea Bisericii naţionale ruseşti. Duhul ei a fost supus puternic contradicţiilor un secol mai târziu prin reformele purtate sub patriarhul Nicon şi chiar şi decretele lor au fost pus la o parte. A se vedea partea 1, pp. 26-32.

328 A se vedea sinodul din 1666, partea 1, capitolul III, notele 35 şi 36.

329 După cum remarcă N. N. Golubovksi [Nota autorului]. Nicolae N. Glubokovski (1863-1937) a fost profesor la Academia din Sank Petersburg. A fost cunoscut ca şi “miniature rusă a lui Tillemont” din cauza studiilor lui detaliate a Părinţilor Bisericii şi din cauza fidelităţii lui faţă de surse.

330 Istoricul s-a referit aici la Serghei K. Smirnov (1818-1899), un profesor şi rector de la Academia din Sank Petersburg, un profesor şi rector la Academia din Moscova al Istoriei Moskovskoi slaviano-greko.latinskoi akademii (Moscova, 1855). A mai scris istorii despre ale şcoli ecclesiale şi a slujit în comisiile editoriale la Scrierile sfinţilor părinţi în traducere rusă.

331 Petru S. Klazanski (1819-1878) a fost un binecunoscut istoric rus şi teolog şi profesor la Academia din Moscova.

332 Cf. laudelor lui V. O. Kliuchevski: „oamenii care îl cunosc pe [Gorski] de mai multă vreme şi comunică puternic impresiile convertite de el cititorului lucrărilor lui publicate despre istoria Bisericii că talentul criticismului a fost la drept vorbind în înseşi natura lui Gorski. Otzyvy i otvety (Moscova, 1914), p. 308. [Nota autorului]. Vasile O Kliuchevski a fost unul dintre cei mai populari istorici ai Rusiei. El a predat la Academia din Moscova din 1867 până în 1906 şi a deţinut scaunul istoriei ruseşti la Univesitatea din Moscova din 1879 până la moartea sa în 1914. scrierile lui în cinci volume rămân unele dintre cele mai comprehensive istorii ale Rusiei dintre toate cele care au fost scrise vreodată.

333 Despre Golubinski şi Deliţân, a se vedea mai sus.

334 A se compara aceasta cu „enuziasmele religioase” ale tinerilor Petru S. Kazanski [Nota autorului]. Johann Georg Hamann (1730-1788) a fost un filosof religios german care împreună cu Herder şi Iacobi, au condus o reacţie împotriva raţionalismului şi dogmatismului scolastic. Françios Fénelon (1651-1715), teolog francez, educator şi Arhiepiscop romano catolic de Cambrai, a fost autorul a mai multor tratate pe diferite teme, dintre care toate au arătat influenţa misticii şi quiestismului popular din secolele al XIX-lea şi al XVIII-lea. Scrierile lui au fost populare în Rusia în timpul domniei Caterinei celei mari.

335 Ase vedea fragmente din scrisorile către N. P. Giliarov Platonov către rectorul Seminarului Astrakhan, Arhimandritul Veniamin, publicat în Bogolovski vestnik (februarie, 1913, pp. 108-122, care a avertizat împotriva apologeticii raţionalisto-ştiinţifice pe baza premisei că credinţa nu poate fi frântă şi nici întărită de interferenţa raţiunii. Deducţiile naturale nu pot explica supra-naturalul, trivialităţile şi detaliile istorice care nu au în cele din urmă o semnificaţie religioasă şi în general restul formelor, chiar şi formulaţiile dogmatice sub în timp şi istorie obiectul schimbării şi al mutaţiilor. Biserica este ceva mai mult decât un fel de unanimitate. Biserica este ceva mai mult decât „unanimitatea” [edinoduşenie] şi ceva mai mult decât Evangheliile, Giliarov Platonov îl citează pe Homiakov [Nota autorului].

336 „I-a şi gustă” o aluzie la psalmul 34:8, care este folosit în Biserica Ortodoxă ca şi un imn euharistic în timpul liturghiei darurilor mai înainte sfinţite.”

337 Johann Karl Gieseler (1793-1854) a fost un binecunoscut istoric bisericesc şi profesor la Göttingen. Principala sa lucrare a fost Historisch kritischer versuch über die Enţehung und die frühestern Schisksale der schriflighen Evangelien (Leipzig, 1818).

338 Despre Staudenmayer şi Khun a se vedea capitolul VI, nota 166. Karl August Khanis (1814-1888), un teolog luteran din Breslau şi Leipzig a fost un apărător al „confesionalismului” luteran împotriva criticismului istoric. Studiul lui de trei volume a dogmelor luterane a fost larg citit în Rusia, în special volumul doi, Der Kirchengalube in siener geschihnten Entwicklung (Leipig, 1864). Friederich Adolph Filippi (1809-1882) a fost un profesor german de dogmatică la Rostock. Principalele sale lucrări sunt Kommnetar zum Römerbrief (1848-1850) şi Christlische Glaubenslehre, 9 volume, (1854).

339 Despre Pogodin a se vedea mai sus, nota 1. Vukol M. Undolski (1815-1864) a fost un binecunoscut bibliograf şi colecţionar în Rusia. A fost interesat de a vedea o relaţie strânsă între textele ruseşti şi cele greceşti ca şi mijloace de a explica şi a corecta poetica ebraică rusă stabilită de le ca şi un specialist principal în aceste domenii. A se vedea mai jos.

340 Despre Ioan Sokolov a se vedea mai sus nota 12. Ghenadie, Arhiepiscopul de Novgord din 1485 până în 1504, este pomenit în Biserica rusă din cauza luptei lui împotriva ereziei iudaizanţilor şi cel mai important din cauza primei traduceri slave complete a Bibliei. A se vedea partea 1, pp. 14-19.

341 Veniamin a fost un călugăr dominican cu nişte origini obscure care a venit în Novgorod in timpul episcopatului lui Ghenadie şi a preluat superviziunea proiectului biblic al Arhiepiscopului.

342 Despre Polevoi, a se vedea capitolul IV, nota 69.

343

344 A fost bibliotecarul Academiei în timpul perioadei profesoratului său, mai înainte de a fi numit rector. [Nota autorului].

345 Serghei (1830-1904) a fost subsecvent Arhiepiscop de Vladimir. Lucrările lui din Meonologos, o colecţie a vieţilor sfinţilor aranjată pentru o lectură zilnică, au constituit dizertaţia lui de doctorat şi a fost publicată în Moscova în 1875-1876.

346 E. E,. Golubinski, care a început să predea la Academia din Moscova în 1860, a publicat două volume din Istoria russkoi ţerkvi în Moscova între 1880 şi 1914. A se vedea mai jos.

347 Prima lucrare importantă a lui Kliuchevski a fost un studiu al istoriografiei ruse, Drevnerusskaia zhitiia sviatyvh, kak istorichenskii istocvhnik (Moscova, 1871).

348 Alexander P. Dobroklonskii (1856) a predat istoria bisericească la Univesitatea din Novorossiisk. Cartea sa Rukovodţvo po istorii russkoi ţerkvi (4 vol. Riazan, 1884-1893), a fost o carte standard. Despre Glubokovski, a se vedea mai sus, nota 73.

349 Dizertaţia lui Lebedev, Vselenskie sobry IV vv., a fost publicată mai întâi în 1879 şi a apărut în Sank Petersburg în 1904. Polemica lui Ivanţov cu profesorul Lebedev este conţinută în cartea sa despre mişcările religioase din est în secolele patru şi cinci, Religioznyia dvişeniia na vostoke v IV i V vv (Moscova, 1880-1881).

350 Principala lucrare a lui Ternovksi a fost Opyt rukovodţa po ţerkovnoi istorii [O crete experimentală despre istoria bisericii], care a apărut în două volume în Kiev (18781883).

351Despre iconomiţi şi activişti a se vedea nota 37.

352 Sinodul din Lyon a fost ţinut în 1247 şi ţelul lui principal a fost de a realiza o uniune între Roma şi Bizanţ. Uniunea a fost puternic aprobată de Împăratul Mihail VIII Paleologul, acesta şi-a forţat subiecţii şi a fost repudiat imediat după moartea sa în 1282. împăratul a îmbrăţişat uniaţia ca şi un expedient politic – imperiul care avea numai treisprezece ani mia înainte de a se reclama din faţa regimului latin şi care a condus Constantinopolul încă de la infama cruciadă a patra în 1204 care a fost asediată din toate părţile, avându-l ca şi cel mai puternic duşman pe Regele Siciliei, Charles de Anjou. Mihail, găsind că influnaţa papei Grigorie X a fost indispensabilă în reţinerea lui Charles, a fost de acord cu preţul lui Grigorie de a îi oferii asistenţă: uniunea ecclesială. Oamenii şi clericii din Bizanţ au fost destul dea amarnici cu privire la experienţa latină şi numai cu mari dificultăţi şi prin persecuţii Mihail a putut continua să îşi menţină imperiul şi uniaţia prin forţă. Între timp, odată cu accesiunea lui Martin IV la scaunul papal în 1281, uniaţia a fost abandonată din cauza unor motive practice de către catolici, din moment ce Martin a adoptat poliţele de opoziţie faţă de Mihail. În următorul an, Mihail a murit şi noul împărat Andronic II a depus pe patriarhul pro-uniaţie Ioan Bekkos şi l-a reinstalat pe patriarhul Iosif în 1247. Sinodul din Lyion a adoptat unele măsuri canonice care sunt încă în vigoare în Occident şi este privit drept romano catolic ca şi al paisprezecea sinod ecumenic.

353 Dizertaţia de doctorat a lui Bolotov, Uchehnie Origena o sviatoi troiţe, care a apărut în Sank Petersburg în 1879.

354 Filioque [din „latinul şi din Fiul”] este un cuvânt care a fost inserat in crezul de la Nicea şi Constantinopol de Biserica Occidentală şi a fost principalul punct al disputei organice între romano catolici şi Biserica ortodoxă. Vetero catolicii [altkatholiken în germană] au fost membrii Bisericii romano catolice care definea infalibilitatea papală. Eventual ei au creat o organizaţie episopală separată. Mulţii dintre liderii lor au fost profesori universitari şi ei au avut o întâlnire în Nurenberg în august 1870 pentru a îşi înregistra neînţelegerile lor. Primele congrese au fost ţinute în Munich în septembrie 1871 şi într ei prima decizia a fost o rezoluţie care chema la unirea cu Bisericile Ortodoxe din est.

355 Exacta la un an după al doilea sinod la Colognia s-au analizat probleme organizaţionale şi problema reuniunii cu alte biserici ortodoxe. Un al treila sinod de la Constanţa în septembrie 1873 s-au discutat subiecte cu privire la planurile reuniune şi în anul următor un sinod de la Bon s-a adunat să studieze clauza Filioque, tainele, canonul Scripturii şi alte subiecte care se legau de aceasta acest sinod a fost prima serie care s-au ţinut până în 1879 şi mai apoi anual. Pentru un studiu mai recent al relaţiei lor cu ortodoxia a se vedea Leroy A. Boerneke, „Apusul Perioadei Ecumenice: vetero catolicii anglicani şi negocierile de reuniune ortodoxe din anii 1870,” dizertaţie de doctorat, Universitatea din Minnesota, 1977.

356 Ivan D. Mansvetov (1843-1885) a fost profesor de omiletică, liturgică şi arheologie bisericească la Academia din Moscova. între multele sale lucrări sunt Mitropolit Kiprian i ego liturgichsekoi deitelnosti (1882) şi dizertaţia lui de doctorat, Ţerkovny ustav (tipik), ego obraznovie i sudo’ba v grecheskoi i russkoi ţerrki (Academia din Moscova, 1885). Nicolae F. Krasnoseţev (1845-1898), profesor de istoria bisericii la Universitatea Novorossiisk, a scris mai mult studii despre liturghia greacă, cum ar fi doctrina bisericească şi textele liturgice. A se vedea teza de doctorat, Evanghlie sv pamiatnikakh ikonografi, preimushchestvenno vizanliiskikh i russkikh (Sank Petersburg, 1892). Nicodim P. Kondakov (1844-1925), un student în Comisia Arheologică şi capul curator al artei şi ştiinţei renaşterii la muzeul din Hermitage. A a produs mai multe studii importante în iconografie bizantină, inclusiv Istoria vizatiiskago iskusstva i ikonografii po miniatiuram grecheskih rukopisei (Odessa, 1896), care a fost tradusă în franceză ca Istoria artei bizantine luată în consideraţie după miniaturile bizantine, 2 volume, (1886-1891).

357 A se vedea mai sus, nota 44.

358 A se vedea Smolici, op. cit. şi Karaşev, op. cit.

359 Teodor Buşalev (1818-1897) a fost un pionier renumit în studiul filologiei slave la fel ca şi istoric al literaturii şi al artei.