Conceptele lui despre iconografia rusă, 1866 a fost un teren matrice în istoria artei ruseşti. Nicolae Pokrovski (1848), directorul Institutului Arheologic rus din Sank Petersburg, a scris mai multe studii despre iconografie şi a fost primul studiu al iconografiei bizantine şi al celei ruseşti în legătură cu doctrina şi literatura bisericii în legătură cu doctrina bisericii şi a textelor liturgice. A se vedea dizertaţia lui de doctorat, Evanghelie v pamiatnikakh ikonografi, preimuschestvenno vizanliiskikh i russkikh, (Sank Petersburg, 1892). Nicodim P. Kondakov (1844-1925), a fost un student de-al lui Buşalev, a devenit profesor la Universitatea din Sank Petersburg, un membru al Comisiei Arheologice şi principalul curator al artei renaşterii şi al comisiei Arheologice. El a produs mai multe studii importante în iconografia bizantină, care includea Istoriia vizantiiskago iskusstva i ikonografii po miniatiuriam grecheskih rukopisei (Odessa, 1876), care a fost tradus în franceză ca şi Istoria artei bizantine considerată în special din miniaturi, 2, volume (1861-1891).
360 Alexei S. Pavolov a publicat câteva cărţi care tratau cu administraţia pre-mongolă şi pocăinţa: Avertizment al unui părinte duhovnicesc cu privire la un penitent şi Prefaţă la pocăinţă. Mihail I. Gorchakov (1838-1910) a fost părinte şi specialist în drept canonic. Nicolae S. Suvorov a publicat Uchebnick ţerkovno prava în 1913. Timotei V. Braşov (1904) a fost profesor de drept crainic care a scris câteva lucrări despre structura Sfântului Sinod. Ilia S. Berdnikov (1841-1914) a fost profesor de drept canonic la Academia Ecclesială din Kazan. El a scris despre conceptele unităţii ortodoxe şi despre catolicitate.
361 Lucrarea dogmaticălui Macarie Dogmaticheskoe bogoslovie, in cinci volume, a început să apară în 1849. O traducere franceză, Teologie dogmatică ortodoxă de J. Cherbuliez, a apărut în curând în două volume la Paris (1859-1860).
362 A se vedea Florovski, Colecţia lucrărilor, volumul VII, Părinţii estici ai secolului al IV-lea.
363 Despera ceasta a se vedea nota profesorului I. I. Lobovikov, a cărui schiţă bibliografică de către N. I. Sargady pentru dicţionarul bibliografic al Academiei din Sank Petersburg este în Khristiasnkoe chtenie din 1912.
364 Pasajul provine din jurnalele lui Gorski. [Nota autorului].
365 Cu privire la aceasta a se vedea îndreptările la insistenţa părintelui Ioan Ianişev şi Iosif Vasiliev. [Nota autorului]. Ioan Ivanişev (1826-1910) la un anumit moment a slujit ca şi rectorul Academiei din Sank Petersburg, unde a căutat să creeze o facultate teologică comparabilă cu cele din universităţile germane. A se vedea mia jos.
366 A se vedea A. L. Katasnki, „Vospominiia stratego professors,” in Christianskoe chtenie 94 (Ianuarie, 1914); 54-77 (Mai); 581-613, (Iunie); 755-791; (Septembrie); 1067-1090; 96 (Ianuarie, 1916); 45-67; (februarie), 184-212; (martie); 283-308; (aprilie), 394-420; (mai-iunie) 499-515; 97 (ianuarie, 1917); 58-90; (mai-iunie), 163-191; (iulie-decembrie) 362-378. instalaţiile din 1914 au fost publicate separat sub acelaşi numele (Petrograd, 1914). [Nota autorului, referinţe specifice adăugate la bibliografie].
367 Hierich Klee (1800-1840), un student la celebra şcoală de erudiţie din Rambach, a fost profesor de istoria bisericii, filosofie şi teologie. Principalele sale lucrări sunt: Die beichte (Mainz, 1827); Lehrbuch der Dogmengeschichte, 2 volume, (Mainz, 1837-1838) şi Katholische dogmatik, 3 volume, (Mainz, 1835). Despre Khanis, as se vedea mai sus, nota 84.
368 Cf. eseului său, „Despre studiul perioadei Noului Testament din Biblie şi a relaţiei lor dogmatico-istorice], Khristiankoe chtenie 51 (ianuarie, 1872), 31-75; (februarie); 217-252. [Nota autorului, cu note adăugate].
369 El a devenit episcop şi rectorul academiei. A se vedea M. N. Skaballanovici, „Preosviaşennyi Silvestr, kak dogmatist,” Trudy kievskoi sdukhovnoi akademii (ianuarie, 1909): 175-201 şi P. Ponomatev, „Preosv, episkop Silvestr, kak uchenyi bogoslov,” din Pravoslavki sobesednik din 1909. [Nota autorului].
371 Citat din Alexei I Vvedenski. A se vedea eseul lui „Sravnitel’naia otsenka dogmatichesckick sistem vyssokopreosviaşchennago makaria i arkhimandrita Silvestra,” Chtenia v obşchestve liubitelei dukhovnykh prosveşcheniia 24 (februarie, 1886); 127-149; (martie): 248-279; (aprilie) 334-352. [Nota autorului; ar mai trebui adăugate nişte referinţe specifice]. Despre Vvedenski, a se vedea capitolul VI, nota 46 şi mai jos.
372 Profesorul Ivan Osinin (1835-1887) a predat teologie comparată şi germană la Academia din Sank Petersburg. Alexander Kireev (1839-1898), un general de armată care s-a trezit că a început să scrie jurnalism şi care a fost un campion al mişcării vetero catolice, în care a văzut ocazia de a extinde Ortodoxia în vest. Ideile lui sunt păstrate în lucrarea „Ochtety” [„Rapoartele”] a Societăţii Iubitorilor de Iluminaţie Duhovnicească, în care el a slujit ca şi secretar.
373 Cartea a fost publicată în Moscova în 1884. capitolul despre Biserică a fost publicat mai întâi în revista Rus din 1882, mai înainte de eseul despre „Marea Dezbatere.” [Nota autorului]. Se face referire la cartea lui Soloviov Marea dezbatere şi politica creştină (Moscova, 1883).
374 Istoriia i buduşchnost’ teokratii (Izsledovanie vsemirno istoricheskago puti k istinnoi zhizhni), 5 volume (Zagreb: Aktrionernaia tipografiia, 1887). Capitolul despre dezvoltarea dogmatică a fost publicată de obicei cu cuvintele aprobare de la editori, ca şi „Dogmaticheskoe razvitie v sviazi s voprosom o soedineinii ţerkvi” [„Dezvoltări dogmatice cu privire la problema unirii Bisericilor”] în periodicul Pravoslavnoe obozrenie (decembrie, 1885), pp. 727-798. [Nota autorului; citate specifice au fost adăugate]. Publicistul editorial al Jurnalului ortodox era în acele vremuri Părintele Petru Prebrazhenski.
375 A se vedea Commonitorium, capitolele 22 şi 23 [Nota autorului]. Vicenţiu al Lerinului a fost un scriitor creştin din secolul al V-lea. El a scris celebrul său tratat teologic despre natura şi dezvoltarea dogmaticii ortodoxe şi în opoziţie cu „noua” dezvoltare doctrinei predestinaţiei şi a „noii interpretări” a lui Augustin a păcatului strămoşesc. Pentru o analiză mai detaliată, a se vedea Richard Haugh, Augustin şi creştinismul occidental şi Augustin şi Ioan Casian. Titlul deplin este Commonitorium primum seu tractatus versitate adversus profanas omnium haereticorum nativitates. A apărut în 434, la trei ani după Sinodul de la Efes. O traducere rusă deplină a apărut în Kazan în 1868.
376 Câteva articole în opoziţie cu ideile lui Soloviov despre „dezvoltarea dogmatică” au fost scrise de T. Stoianov şi Alexandru P. Şostin pentru Vera i razum în 1885 şi 1886. A se mai vedea articolul despre I. Kristi,” Chemu uchit teoriia razvitiia dogmatov,” Pravoslavnoe obozrenie (februarie 1887), pp. 286-314.
377 A se vedea eseul „Razvivaeţia li v dogmaticheskom smysle ţerkov,” Strannik (mai, 1889), pp. 3-37]. [Nota autorului].
378 A se vedea eseul său „K voprou o metologicheskoi reforme pravosl dogmatik,” Bogoslovski vestnik (Aprilie, 1904). A fost publicată separat. [Nota autorului; din bibliografie].
379 Christian Palmer (1811-1875) care a fost un teolog protestant german care a publicat mai multe cărţi în germană. Lucrarea sa Die morale des Christentum a apărut în Stuttgart în 1864. Richard Rothe (1799-1867), a fost un teolog luteran care a studiat în Berlin cu Scheliermacher şi Neander, fiind puternic influenţat de pietism. După o lungă perioadă de secluziune cărturărească el a devenit apărătorul teologiei libere. Sistemul lui teologic este dezvoltat în Etica teologică, 3 volume 81845-1848), republicată în 5 volume (1867-1871).
380 Johann Michael Sailer (1751-1832), episcop de Regensburg, timp de mai mulţi ani, a predat etică la Universitatea din Dillingen în Bavaria şi este considerat întemeietorul programului ştiinţific de teologie pastorală. Wilhelm DeWitten (1780-1849) a fost un teolog german şi întemeietorul „şcolii mitologice” a criticismului biblic.
381Iosif Ambrozie Stapf (1754-1844) a fost un teolog austriac. Theologia moralis in compendium redactata a fost manualul oficial pentru teologia morală în seminariile austriece.
382 Textul latin a fost publicat în 1857 şi traducerea rusă (care nu a conţinut nici o indicaţie că era o traducere) apărută în Moscova în 1860. [Nota autorului]. Mechiretisten a fost numele unui ordin catolic întemeiat de Mechetar Sebastian (1676-1749), un lider naţional armean de o semnificaţie aparte. În 1717 ordinul a deschis o mănăstire, o şcoală şi o bibliotecă pe insula Sfântului Lazăr lângă Veneţia. Mănăstirea a fost deschisă pentru publicaţie.
383 A se vedea Smolici, op. cit. şi Kartaşev, op. cit.
384 Hans L. Martensen (1808-1884) a fost un teolog luteran danez.
385 V. F. Pevniţchi (mort în 1911) a fost profesor la Academia din Kiev.
386 Din întâlnirea de protocol din 14 octombrie 1872, [Nota autorului].
387A se vedea ukase din 19 martie 1873 [Nota autorului].
388 A se vedea H. Heppe, Geschichte des pietismus und Mystik in der reformierten Kirche namentlich der Niederlande (Leiden, 1879) şi E. Sachsse, Urspung und Wesen des Pietismus (Weisbaden, 1884).
389 Despre părintele Gherasim Pavski a se vedea mai sus, nota 140.
390 Paisie Velicicovski (1722-1794) a fost liderul unei mari renaşteri monahale în lume ortodoxă la finele secolului al XIX-lea. Un student la Academia din Kiev, el a fost nemulţumit de condiţiile duhovniceşti de acolo şi a plecat mai înainte de a îşi termina cursurile pentru a găsii pe cineva să îl înveţe deprinderile vieţii monahale. Peregrinările lui l-au purtat prin toată Ucraina şi eventual Muntele Athos, unde a rămas timp de 17 ani şi unde şi-a întemeiat propria lui comunitate, care se centra pe vechea tradiţie ortodoxă a rugăciunii lăuntrice. Mai apoi Paisie şi-a mutat comunitatea în Moldova, a stabilit centre monahale în Dragomirna, Secu şi Neamţ. Multele traduceri ale scriitorilor tradiţionali ascetici şi duhovniceşti, la fel ca şi cele ale ucenicilor lui, au răspândit o mare renaştere a monahismului contemplativ în muntele Athos, Moldova şi Rusia. A se vedea partea I, pp. 159-161.
391 A se vedea cartea despre Ioan B. Dunlop, Stareţul Ambrozie.
392 Serafim este unul dintre cei mai populari şi mai mari sfinţi ruşi. Născut ca şi Prokhor Moşinin în satul Kurţk, el a crescut ca şi un creştin evalvios şi pe la vărsa de treisprezece ani s-a decis să intre în Mănăstirea de Sarov. El şi-a petrecut noviciatul dedicându-şi majoritatea vieţii rugăciunii şi studiului Scripturii şi a părinţilor, apoi a fost tuns ca şi Serafim în 1786. În acelaşi an a fost hirotonit diacon şi în 1793 preot. Adevărata dorinţă a lui Serafim a fost de a trăi într-o izolare deplină şi în rugăciune permanentă în sălbăticie afară din mănăstire până în 1810, când o sănătate slabă l-a forţat să se întoarcă în mănăstire. Totuşi, el s-a închis în chilie, de unde a ieşit numai o singură dată, în 1815, pentru a binecuvânta un cuplu care a venit să îl viziteze, până când viaţa i s-a terminat în tăcere şi singurătate în 1825 şi a petrecut restul vieţii sfătuind pe cei năpăstuiţi şi vindecând pe bolnavi care mergeau şi ei să vadă acest stareţ smerit. Există o mărturie scurtă a vieţii Sfântului Serafim de A. F. Dobbie-Bateman, retipărită în volumul doi din Colecţia lucrărilor părintelui George P. Fedotov, intitulată O comoară a duhovniciei ruseşti, pp. 246-265.
393 Sfântul Symeon Noul Teolog (949-1022) a fost un mare mistic bizantin a cărui teologie exprimată în parte în celebrele sale poeme şi rugăciuni, au oferit temeliile pentru mişcarea isihastă de mai târziu. Există o versiune engleză a lucrărilor lui, tradusă de George A. Maloney, S.J. şi intitulată Imnele iubirii dumnezeieşti (Denville, N.J.: Cărţile dimension, n.d).
394 A se vedea descrierea lui Motovilov a Sfântului Serafim în celebra Zapiska protoiereia Vasilia Sadovskago i N. A. Motovilov (Moscova, 1904). [Nota autorului]. Nicolae Motovilov a fost un nobil care a venit la Serafim pentru ajutor fizic, a fost vindecat de acesta şi mai apoi a devenit unul dintre ucenicii lui cei mai apropiaţi. Unul dintre cele mai bune exemple este „Conversaţia lui Sfântului Serafim de Sarov cu Nicolae Motovilov cu privire la ţelul vieţii creştine,” retipărită in Feodotov, Colecţia lucrărilor, vol 2, pp. 266-279.
395 Despre Macarie, a se vedea capitolul VI, nota 114.
396 Despre Nil Sorski, a se vedea nota 91 în capitolul I. Despre Simeon Noul Teolog, a se vedea nota 21 în capitolul I. Sfântul Teodor Studitul (759-862), a fost stareţul mănăstirii Studium în Constantinopol şi un apărător al icoanelor împotriva atacurilor împăratului bizantin, Leon V. Despre Maxim Mărturisitorul, a se vedea nota 48 în capitolul VI. Marcu Eremitul, chemând la pocăinţă a scris Despre cei ce cred că sunt îndreptăţiţi prin fapte la începutul secolului al cincilea. Sfântul Grigorie de Sinai a fost un scriitor ascetic care a primit isihasmul în lumea greacă şi în cea slavă la mijlocul secolului al XIV-lea.
397 Despre părintele Leonida Kavelin, a se vedea nota 275, în capitolul VI.
398 Scara este lucrarea Sfântului Ioan Climax, stareţul mănăstirii de pe muntele Sinai (579-649). Aceasta portretizează viaţa ascetică ca şi un urcuş duhovnicesc în treizeci de trepte, fiecare reprezentând un anumit an din viaţa Mântuitorului mai înainte de slujirea lui publică. Scara a avut mare importanţă pentru tradiţia bizantină isihastă şi pentru dezvoltarea monahismului contemplativ în Rusia, de la Nil Sorski la Sfântul Serafim.
399 Sfântul Ioan Maximovici (1661-1715) a fost mitropolit de Tobolsk din 1712 până în 1715.
400 Cuvântul „vechi” este vetkhii, care în limbajul acelor vremuri însemna ceva care aparţine trecutului, ceva care a fost înlocuit şi împlinit, la fel ca şi „Noul Testament” rus – Vetkhii Zavet. [Nota traducătorului].
401 Note la o vizită în Biserica rusă în anii 1840, 1841 (Londra, 1882), p. 206.
402 A se vedea Palmer, op .cit. ; I Smolici, Russisches Mönchtum (Würzburg, 1953), I. Smolici, Leben und lehre der Starzen (Colonia, 1952), L. Denisov, Mănăstirea imperiului rusesc (Sank Petersburg, 1910).
403 Zatvornik (pluralul de la zatvorniki; reclus sau inclus)este un fel de monah ascet care s-a ascuns într-o peşteră sau chilie pentru rugăciune neîncetată.
404 Aici există un joc de cuvinte care nu poate fi tradus. Ceea ce spune Teofan este că „ei au făcut zapor în zatvor.”
405 Put ko spaseniu. Primele ediţii au apărut din 1868 până în 1869 [Nota autorului].
406 A se vedea mai sus, nota 44.
407 Claude Fleury (1640-1723) a fost un celebru istoric bisericesc. Istoria lui ecclesială, care a apărut mai întâi în 1691 în Paris, a circulat în mai multe ediţii şi traduceri. Lucrările lui Fleury au ajuns numai prin 1414, dar au fost continuate de alţii.
408 Nicodim de la Muntele Athos (1748-1809), un monah la mănăstirea atonită Dionisiu, a primit apelativul de „aghioritul.” O dată cu Macarie Notara, el a publicat Filocalia în 1782 în Veneţia. Paisie a publicat Filocalia în Sank Petersburg în 1793. Influenta lui lucrare este o compilaţie de lucrări mistice şi ascetice a părinţilor isihaşti. El a mai lucrat cu Macarie la Encheiridion şi Everghetikos şi cu Agapie Leonardos la Pidalion care este o colecţie de canoane vechi. Nicodim a fost criticat de contemporanii lui pentru faptul că susţinea deasa împărtăşanie.
409 A se vedea referirea la nota 151.
410 Ioan Sergheev de Kronştadt (1829-1908) a fost un membru remarcabil al clericilor care a slujit la baza navală din Kronştandt afară din Sank Petersburg. Principala sa lucrare a fost Viaţa mea în Hristos. Trebuie remarcate munca sa caritabilă extensivă. Ioan a instituit câteva schimbări în ritualul ortodox din propria lui parohie. El a insistat pe deasa împărtăşanie, a coborât iconostasul astfel încât altarul era vizibil şi a condus nişte spovedanii publice unde toţi îşi strigau păcatele lor cu voce tare. Biserica rusă din exil l-a declarat sfânt în 1830.
411 Gotthilf Heinrich von Schubert (1780-1860) a fost un naturalist german luteran. Cea mai importantă lucrare a sa a fost Geschichte der Seele, publicată în două volume în Stuttgart în 1830.
412 Opiniile părintelui Ioan despre rugăciunea lui Iisus şi a numelor dumnezeieşti [nota autorului].
413 A se vedea E. B. Koetner, Renaşterea liturgică din Biserica romano catolică (Chicago, 1954); T. Klauser, Liturghia occidentală şi istoria ei; unele reflecţii despre studii recente, tradus de F. L. Cross (New York, 1952); L. Bouyer, Evlavia liturgică (Notre Dame, 1955); L.C. Sheppard, ed., Mişcarea liturgică (New York, 1964); T. Bogler, Liturgische erneuerung in aller Welt (Maria Laach, 1950).
414 A se remarca legăturile părintelui Ioan cu ermitajul lui F. Ioan şi ucenicii episcopului Ignaţiu. [Nota autorului].
415 Nici una dintre sectele Peregrinatorilor [Stranniki] sau a Adventiştilor [nota autorului]. Peregrinatorii au fost o branşă a Vechiului crez întemeiat de un om pe nume Evfimie în secolul al XVIII-lea. Ei au simţit că vechii credincioşi sau „compacţii” [soglasie] au devenit cinstitori a unei gambe şi prizonieri a lui Antihrist. Luându-şi voturi ca să devină pelerini, ei au călători mai multe căi şi au evitat contactele cu oficialii de stat, pe care i-au privit ca şi Agenţi a lui Antihrist. A se vedea N. Ivanovski, Vnutrenoe ustroistvo sekty strannikov illi begunov (Sank Petersburg, 1901). Adventiştii, întemeiaţi de William Miller în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea, şi-au luat numele din crezul lor iminent în venirea lui Hristos. Mai întâi ei au fost de acord în general că venirea o să aibă loc în anul 1843, mai apoi de data de 22 octombrie 1844.
416 A se vedea G. Maron, Individualismus und Gemeinschft bei Caspar von Schwenckfeld (Stuttgart, 1961) şi G. H. Williams, Reforma radicală (Philadelphia, 1962).
417 Despre Jung Stilling, a se vedea capitolul VI, nota 90. Istoria victorioasă a religiei creştine (1799) a apărat subordonarea umanităţii la o formă superioară de religie. Molocanii sau „băutorii de lapte” au apărut mai întâi în regiunea Tambov la mijlocul secolului al XVIII-lea. O sectă mistică cu învăţături care se asemănau protestantismului evanghelic, care a prins priză în clasele de mijloc şi cele de jos şi cele puţin educate ruseşti. Numele sectei derivă din faptul că refuzau să postească.
418 Domnul G. V. Redstock (1843-1913) a fost un predicator evanghelic din aristocraţia britanică. După ce a terminat la Oxford, Domnul Redstock a început să îşi predea propria interpretaţie la Evanghelii şi s-a dezvoltat faptelor filantropice în Europa. El şi-a predicat însufleţirea lui religioasă în Anglia, Franţa, Olanda şi Elveţia şi India dar în Rusia şi-a lăsat amprenta. El a călătorit în Rusia în 1874, 1875-1876,. Aristocraţia din Sank Petersburg a fost cât se poate de receptivă faţă de misiunea lui.
419 Fraţii din Plymouth (cunoscuţi ca şi darbiţi şi fraţi exlusivi) au apărut în Irlanda în jurul anilor 1828. Ei au fost stimulaţi de profeţiile lui Edward Irving.
420 Despre scrisoarea lui A. A. Tolstoi a se vedea 28 martie 1876 către Lev Tolstoi cu privire la Redstock, a se vedea Tolstovski muzei I, (1911), pp. 267-269. [Nota autorului, din bibliografie].
421 Colonelul Vasile A. Pşkov a fost un filantropist bogat care în 1878 a devenit liderul mişcării Redstockiste care a devenit cunoscută ca şi paşkovism. Paşkov a organizat societatea pentru Încurajare Duhovnicească şi etică în 1876 şi Palatul de la Paşkov a fost situl a mai multor întâlniri revivaliste. Sub cenzura Bisericii, această mişcare a devenit cunoscută ca şi „schisma din aristocraţie.” Paşkov a fost exilat în 1884. Baronul Modest Adreevici Korf (1800-1876) a fost membru al nobilităţii din Courland. Korf a devenit o importantă figură politică. Ofiţerii lui au inclus controlul afacerilor în Comitetul Miniştrilor în 1831, membru al Consiliului de Stat în 1843, Şef de Comitet central din 1855 până în 1856, capul Bibliotecii Imperiale din 1849 până în 1864. El a scris Ascensiunea la tron a lui Nicolae I (1848) şi Viaţa contelui Speraski (1861). În 1884 Korf a fost exilat din cauza activităţilor lui Pakoviste. Contele A. P. Bobrinskoi (mort în 1894) a fost colonelul corpului de nobili şi Ministrul Transporturilor. El şi-a dedicat toate energiile şi bogăţia în ultimii douăzeci de ani din viaţa lui mişcării evanghelice. Statutul şi pământurile lui agriculturale i-au lăsat o impresie bună asupra lui Tolstoi. Bobrinskoi s-a retras din postul lui de Ministru al Transporturilor în 1882 când Podendenoştev era presat să plece în exil în Paşkov şi cu el. Nicolae Semenovici Leskov (1831-1895) s-a mutat în Sank Petersburg în 1861 şi aici şi-a început prolifica sa carieră literară. În 1876-1977 Leskov a scris Schisma din înalta societate: domnul Redstock şi ucenicii lui, în care a exprimat lauda şi scepticismul lui faţă de Redstockism.