Despre editorul asistent Paul Kachur a primit o diplomă în studiul limii engleze de la Universitatea de Stat din Montana şi a executat ceva muncă postuniversitară la Seminarul Teologic Sfântul Vladimir din Crestwood, New York.
Despre autor Născut în Odessa în 1893, Părintele Georges Florovschi a fost Profesor Asistent la Universitatea din Odessa în 1919. Părisind Rusia, Părintele Florovski a predat filosofia în Praga din 1922 până în 1926. A fost mai apoi invitat în departamentul de Patrologie al Institutul Teologic Ortodox Sfântul Sergei din Paris. În 1948 Părintele Florovski a venit în Statele Unite. A fost Profesor şi Decan la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vladimir până în 1955, în timp ce încă mai preda ca şi Porfesor Adjunct la Universitatea din Columbia şi Seminarul Teologic Union din New York. Din 1956 până în 1964, Părintele Florovski a deţinut supremaţia Departamentului de Istoria Bisericii la Universitatea din Harvard. Din 1964 a predat studii slavice şi istorie la Universitatea din Princeton până la moartea sa. Părintele Florovski, Profesor Emerit de Istoria Bisericii estice la Universitatea din Harvard şi deţinătorul a numeroase premii onorifice a fost membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Părintele Florovski a murit pe data de 11 august 1979.