Căile teologiei ruse

V

Iudaizanţii
Pământurile novgorodiene au experimentat un nou ferment religios încă din secolul al paisprezecelea. „Erezia lui strigoliniki”⁶⁷ a fost mai întâi un protest împotriva ierarhiei Bisericii. O altă mişcare mai complexă a apărut la finele secolului următor: erezia iudaizantă. După ce au capturat pe liderii clericilor căsătoriţi, erezia s-a mutat spre Moscova unde a „germinat” pe terenul favorabil al protecţiei regale. Se cunosc puţine despre mişcare şi chiar şi aceste cunoşinţe provin de la martori de încredere, oponenţii partizani şi duşmanii ereziei ca arhiepiscopul Ghennadie de Novgorod⁶⁸ şi în special Iosif Voloţchi. Iluminatorul lui Iosif [Prosvetitel] constituie sursa principală⁶⁹ mai există multe bucăţi importante de informaţie care nu se găsesc în prima ediţie a Iluminatorului care sunt păstrate în Marele compendiu de citire a mitropolitului Macarie⁷⁰ Vorbind la nivel general, este dificil de distins ce este de o importanţă primară de ceea ce este secundar sau chiar extern în descrierile oferite de aceşti polemişti.

Cărţile care vin din cercurile iudaizante sunt mult mai de bază şi mai instructive. Ele includ traduceri biblice din ebraică şi cărţi astrologice, la fel de bine ca şi traduceri din Maimonides⁷¹ şi Algazel⁷² Aceste traduceri au fost scrise în „lituaniană” adică o rusă vestică sau sub vestică. Monahul iudaizant Zakhar, în jurul căruia au început problemele, a venit din Kiev. Trecutul lui rămâne obscur. Unii cărturari speculează că ar fi putut trăi între evreii crimeniani karaiţi⁷³ sau că ar fi avut legături cu Constantinopolul. În orice caz, el era un reprezentat al educaţiei iudaice. Traducerile biblice „iudaice” au fost produse într-un mediu iudaic pentru folosul sinagogii (de exemplu textul cărţii lui Daniel este împărţit în două categorii a lui haphtarah sau paraşah⁷⁴ după zilele săptămânii). Astfel, erezia iudaică a exprimat un ferment intelectual. Şovăieli au apărut între oameni şi în cuvintele de îndoială despre divin).” (Cronica niconiană). „Acum în case, în jurul şoselelor şi în pieţe, monahii şi laicii sunt în îndoială şi durere cu privire la credinţă,” a scris Sfântul Iosif Voloţki. Judecând despre primele comunicări cu privire la erezie ale Arhipiscopului Ghenadie, fermentarea şi îndoiala au început ca rezultat al citirii cărţilor. Ghenadie a căutat cărţi care aparţineau ereticilor ca Silvestru, papă al Romei [Selivesrst, papa Rimskii], (adică povestea cocoşului alb⁷⁵ dată papei Silvestru I de Constantin cel Mare) la fel de bine ca şi de Atanasie al Alexandriei, Predica lui Cosma despre bogomili [Slovo Koz-my na bogomilov], Dionisie Areopagitul, Logica, cărţile biblice ale profeţilor, Geneza, Regi şi Înţelepciunea lui Solomon. A mai fost inclus Menander.⁷⁶ Lista este diversă şi lipsită de legături. Orişicum, cărţile Vechiului Testament se remarcă. Probabil „îndoielile” s-au dezvoltat tocmai prin interpretarea textelor. „Ei au alterat psalmii şi profeţiile,” scrie Ghenadie. Pentru acelaşi motiv Sfântul Iosif Volotovski cu greu trece dincolo de limitele textelor clarificatoare în Iluminatorul. Aparent iudaizanţii au găsit destul de dificil de acceptat înţelesul prefigurativ al Vechiului Testament în sensul că profeţiile nu au fost împlinite deja şi îşi aşteaptă împlinirea lor. Ereticii din Novgorod au eşuat să descopere orice dovadă cu privire la Sfânta Treime în teofaniile Vechiului Testament. Probabil o sursă iudaică mărturiseşte aceste dificultăţi exegetice. Trebuie să ne reamintim că tocmai în acel moment avea loc o muncă la textele biblice cu privire la curtea arhiepiscopului în Novgorod.

Teme astrologice au avut un loc special în învăţăturile „iudaizanţilor.” „Tu studiezi legile stelelor şi priveşti la stele şi aranjezi naşterea umană şi viaţa după ele,” îl acuză Iosif Volotovski pe oficialul Feodor Kuriţin⁷⁷ şi preotul Aleksei. Citirea în stele i s-a impus lui Zakhar, „care a studiat contravenţiile pentru facerea de rău, la fel de bine ca şi magia, Cartea Neagră, legile stelelor şi astrologia.” O astfel de carte de astrologie menţionată de Ghenadie este cunoscută: Şaese aripi [Şestrokil], un set de table astronomice compilate în secolul al şaisprezecelea. Chiar şi Maxim Grecul a scris despre „puterea şi aranjamentul stelelor” şi de „fascinaţia germană de a spune viitorul şi despre roata viitorului.” În Novgorod, Ghenadie a atacat cel mai mult astrologia iudaizantă, care era folosită pentru calcularea datei paştelui în legătură cu finele mileniului al şaptelea şi cu aşa aşteptata catastrofă apocaliptică. După calculele iudaice, al şaselea mileniu tocmai începea.

Nu este nevoie să recităm istoria deplină a „ereziei iudaice” sau de a încerca o reconstrucţie completă a „sistemului” lui. Ce mai probabil nu a existat nici o enclavă eretică, numai anumite predispoziţii; adică acela care „oscilau în minte” sau liber cugetători, la care se referă Cronica Nikoniană.

Semnificaţia istorică a mişcării „iudaizante” devine mai clară când se leagă de alte circumstanţe prezente în viaţa contemporană novgorodiană. Cât se poate de probabil ereticii novgorodieni au aderat la punctul de vedere al Moscovei. Aceasta ar explica de ce Ivan III a numit acei „arhipreoţi vătămători de suflet” în poziţiile cheie în catedralele din Kremlin. Ereticii au găsit protecţie şi susţinere în Moscova. Între timp, în Novgorod a fost purtat un proiect foarte important: compilaţia şi revizuirea primei Biblii slave complete. În mod neaşteptat, proiectul a căzut în mâni romano catolice. Deşi superviziunea generală şi editorialitatea au aparţinut arhidiaconului episcopal Gherasim Popovka în realitate un anumit călugăr dominican numit Veniamin a posedat influenţa decisivă. (Probabil venea din Cracovia sau Praga). „Un preot sau monah al mănăstirii lui Dominic sub numele de Veniamin, născut slovac şi prin credinţă un latin.” Acest Veneamin nu a venit în Novgorod accidental şi probabil nu a fost singur. Străinii s-au adunat deja în Novgorod în timpul când Eufemie era arhiepiscop (1430-1458). „Toţi cei care au venit din pământuri străine şi ciudate au fost primiţi cu iubire şi li s-a oferit linişte,”⁷⁸ scria Pahomie Sârbul. În orice caz, în timpul zilelor lui Ghenadie în Novgorod se poate observa un ferment în stilul latin. Aparent Veniamin a adus texte biblice pregătite cu el, căci în limbă se poate simţii influenţa glagoliticii croate. Nimeni din Novgorod nu a încercat să folosească manuscrise greceşti sau cărţi. Nici nu erau accesibile materiale slave (din cărţile liturgice) care au fost exploatate deplin. Influenţa Vulgatei⁷⁹ se remarcă. Cărţi întregi – Paralipomena, Ieremia, 3 Ezdra, Înţelepciunea lui Solomon, 1 şi 2 Macabei – au fost pur şi simplu traduse din latină. O Biblie germană publicată în 1500 a oferit titlurile introductive. Folosinţele latine au dictat includerea în textul cărţilor deutero-canonice. Un investigator modern caracterizează Biblia lui Ghenadie ca o haină „multi-coloră udată cu diferite petice şi zdremţe.” I.E. Evseev⁸⁰ vorbeşte cu uşurinţă de „aproximarea imperceptibilă” faţă de Biblia latină (diversiunea Bibliei slave de greacă a deviat într-una latină). El mai observă „atmosfera catolică groasă care îl înconjura pe Ghenadie şi „apariţia unui duh catolic militant în viaţa ecclesială rusă.”

În timpul perioadei când Ghenadie a fost arhiepiscop, s-a tradus mult din latină „la reşedinţa arhiepiscopului.” Un tratat de Guillaume Durandus intitulat Rationale divinorum officiorum⁸¹ a fost tradus cel puţin în fragmente, cu scopul evident de a fi folosit ca un ghid pentru lucrarea noului statut liturgic (Judecând după limbajul traducerii, am putea presupune că traducătorul a fost un străin. Probabil a fost fratele dominican Veniamin). Pentru scopuri polemice cu iudaizanţii, Ghenadie l-a instruit pe binecunoscutul Gherasimov să traducă celebra carte a secolului al paisprezecelea a celebrului franciscan Nicolae de Lir,⁸² De Messia eiusque adventu şi scrierile „împotriva evreilor evrei” de Samuel Evreul.⁸³ Acestei perioade îi aparţine caracteristicul Scurt discurs împotriva celor care ar viola propritatea sacră mişcătoare şi nemişcătoare a Bisericii Universale [Slovo kratko protivu tekh, izhe v veshchi sviashchennyia podvizhnyia i npodvizhnyia s’ bornyia tservki vstupaiutsia]. Scurtul discurs a fost o apărare a proprietăţii Bisericii şi o afirmare a independenţei depline a clerului. Această independenţă a inclus dreptul de a acţiona „cu ajutorul braţelor,” (adică, brachum saculare). Fără nici o îndoială, cartea este o traducere din latină. Destul de interesant, versiunea finală a vieţilor sfinţilor şi cărţile instrucţionale sunt pătrunse de construcţii latine. Destul de caracteristic este întorsătura specială dată poveştilor lui Varlaam şi Iosafat colectată în Marele Compendiu de Citire a mitropolitului Macarie. Ele au fost intenţionate să demonstreze superioritatea autorităţii ecclesiale asupra puterii temporale. În acelaşi timp, orice din redactările mai timpuri care vorbea de lipsa de semnificaţie a binecuvântărilor lumeşti a fost calmată. Ambele aceste monumente literare relatează tocmai acea perioadă când au izbugnit asupra proprietăţilor Bisericii şi relaţia între Biserică şi Stat. Când „iosefiţii” au devenit nemulţumiţi cu arbitralitatea marelui marelui prinţ, Ghenadie şi Iosif s-au întors spre sursele latine pentru justificare de sine. În cursul luptei cu iudaizanţii, când Ghenadie a fost obligat să dobândească un nou Ciclu pascal [Paskaliia] sau „Ciclul pentru creaţia lumii,” el a obţinut unul de la Roma. Acestea cu greu au fost coincidenţe accidentale. Ar trebui să ne reamintim de circumstanţele critice cu privire la problema pedepselor civile a ereticilor după exemplul „regelui spaniol.” Georg von Thurn, delegatul împăratului habsburgic, ne relatează cum regele spaniol „a curăţat teritoriul lui.” Orest Miller⁸⁴ a făcut remarca că în „înţelesul său lăuntric, sinodul ereticilor ţinut la Moscova sub direcţia lui Iosif Volotovki a fost un al doilea sinod de la Florenţa.” Dincolo de lipsa de acurateţe, afirmaţia lui este mult prea accentuată şi uimitoare. Într-un anume sens era corect: „în acel moment lumea latină se apropia mai mult de lumea Greciei.” În esenţă, se poate observa în dezbaterea în cauză între iozefiţi şi bătrânii din transvolga o luptă între vechi şi nou, între latină şi greacă.

Ghenadie de Novgorod a fost înlocuit de Serafion, un om cu un stil complet diferit, care este pomenit pentru întâlnirea sa tragică cu Iosif după ce a fost scos din oficiu şi încarcerat. Mai apoi, scaunul episcopal în Novgorod a rămas multă vreme vacant. Bineînţeles că circumstanţele care au afectat dezvoltarea culturii ecclesiale sub direcţia lui Ghnadie nu au fost alterate. Aceiaşi atmosferă culturală şi scop au persistat şi şi-au găsit un reprezentat tipic în Dimitrie Gerasimov. Ca un oficial în serviciul străin având responsabilităţi importante, el a călătorit frecvent în Europa de Vest, inclusiv în Roma. În tinereţe a lucrat sub direcţia lui Veniamin în Novgorod. Subsecvent, el a slujit ca un traducător pentru Maxim Grecul. Fiind deja „la o vârstă bătrână,” în 1536, Macarie, care pe atunci era Arhiepiscop de Novgorod, i-a poruncit să traducă „din limbajul şi cuvântările romane” Psaltirea interpretată [Tolkovaia psaltir] a lui Bruno Herbipolensis (de Würzburg)⁸⁵ în ciuda faptului că Maxim a fost adus în Rusia cu scopul de a traduce o astfel de psaltire interpretată din greacă. Traducerea lui Gerasimov stă ca un epilog la lucrarea lui Ghenadie.