Căile teologiei ruse

Rassosdenie o starom i novom slove rossiikago iazyka. Această lucrare, care a fost un atac literar la stilul de proză a lui Karamazin, a marcat prima expoziţie a viziunilor lingviste ale lui Şiskov propagate pentru tot restul vieţii: că limba rusă a fost un dialect al unei mari limbi slavice, pe care a idetificat-o cu slavona bisericească şi că limba literară rusă trebuia curăţită de cuvinte străine, înlocuindu-le cu cuvinte din slavona bisericească. În acelaşi timp, Şiskov a fost un conservativ celebru şi un patriot şi pamfletul patriotic pe care l-a publicat în 1811 l-a impresionat atât de mult pe Alexandru că Şişkov a fost numit Secretarul Statului. Doi ani mai târziu a fost numit preşdintele Academiei de Ştiinţe, o poziţie pe care a deţinut-o până la moarte. Deşi Şiskov a fost mai mult indiferent faţă de învăţăturile actuale ale Bisericii Ortodoxe, el a fost un puternic apărător al Ortodoxiei din cauza motivelor lui politice conservatoare şi nu a fost prin urmare plăcut lui Goliţân şi a fost declarat ca fiind ostil Societăţii Biblice Ruseşti din cauza traducerii Scripturilor în rusa contemporană. În 1824 el i-a urmat lui Goliţân ca şi Ministru al Educaţiei şi timpul său a fost marcat de o capacitate de cenzură strictă asupra universităţilor.

633 În 1811 Şişkov şi-a organizat ucenicii săi literari şi lingvişti în societatea Beseda liubitelei russkago slov [Adunarea iubitorilor vorbirii ruseşti]. Acest grup a funcţionat până în 1816 şi şi-a scos periodicul Chteniia de douăzeci de ori.

634 A se vedea capitolul IV, nota 16.

635 Mitropolitul Macarie Desniţchi, a se vedea mai sus nota 84.

636 Jean Philippe Dutoit (sau Dutoit Membrini, 1721-793) a fost un predicator francez fluent şi de succes precum şi un mare admirator al lui Guyon. Principalele sale lucrări sunt Filosofia divină (3 volume, 1793) şi Filosofia creştină (4 volume, 1800-1819).

637 Aceşti doi preoţi catolici au fost reprezentativi ai unei mişcări mistice bavariene apropiată de idealurile hernuterilor numită erwecken. Ignaţiu Lindel, liderul Societăţii Biblice Bavareze, a venit în Sank Petersburg în 1819. Unele din predicile lui au fost traduse în rusă de V. M. Popov, dar în mai puţin de un an mitropolitul Mihail Desniţchi l-a trimis la un birou în Odessa. Johann Evanghelista Gossner (1773-1858) a fost un preot în Munich. Depus de ierarhia locală catolică în 1817, s-a mutat mai întâi în Prusia şi apoi în 1820 al Sank Petersburg, la invitaţia Societăţii Biblice. Instalat ca pastor într-o parohia catolică, predicile lui au devenit binecunoscute în Societatea rusă. Cartea lui, Geist des lebens unde der Lehre Jesu, a fost tradusă în ruseşte în 1823-1824 (în forma ei finală de Popov) şi încercările de a publica această carte au oferit ocazia ca duşmanii lui Goliţân să aducă nişte acuzaţii formale împotriva lui în faţa ţarului. În primăvara lui 1824, Gossner a fost excomunicat din Rusia şi s-a întors în Germania, unde s-a convertit la Biserica Luterană şi a slujit pentru mai mulţi ani ca pastor în Berlin. El este pomenit în pământul lui pentru munca lui filantropică şi misionară şi pentru traducerea populară a Noului Testament.

638 O societate mistică ultra-secretă şi disciplinată, Iluminaţii au fost formaţi în 1776 de un profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingelstadt în Germania. pe numele său Adam Weishaupt (1748-1830). Ei au negat valoarea nu numai a religiei stabilite, ci şi a guvernului şi a societăţii. Dimpreună cu predispoziţia lor spre secret şi faptul că au adus cu ei cauzalitatea morală la limita extremă, le-a cauzat o persecuţie severă în Germania. Ei au crescut şi s-au răspândit, inflitrându-se şi preluând lojele masonice, unde şi-au stabilit propriile grade ca şi grade avansate de francmasonerie.

639 CF. traducerii şi comentarilor de Arhiepiscopul Metodie Smirnov [Nota autorului]. Tolkovanie na poslanie apostola pavla k Rimlianam (prima ediţie din 1794, retipărită în 1799 şi 1814). Metodie Smirnov (1761-1815) a fost rectorul Academiei din Moscova, epsicop de Voronej şi apoi episcop de Tver. Lui îi aparţine istoria Bisericii din primul secol, Liber historicus (Moscova, 1805).

640 În 1808 Societatea Biblică Străină şi-a trimis agenţi în Grecia, unde au plănuit o traducere modernă greacă a Bibliei dimpreună cu Adamantios Koreas (1748-1833). Patriarhul Constantinopolului Chiril VI a binecuvântat această întreprindere, deşi succesorii lui au rezistat pentru mai mulţi ani.

641 Louise-Isaac Lemasitre de Sacy (1613-1684) a fost închis în Bastilia ca şi janseist din 1616 până în 1618. În timp ce era acolo el i-a ajutat pe deţinuţi să traducă Biblia în franceză. Noul Testament tradus în franceză (cunoscut în mod popular ca şi Le Nouveau Testament de Mons, 1667) şi care a cauzat o dezbatere violentă asupra traducerii biblice în Paris. La Sante Bible a apărut în 1672 şi este încă populară în Franţa.

642 Filaret Drozdov, mai târziu mitropolit de Moscova. A se vedea nota 7.

643 A se vedea mai sus nota 77.

644 Policarp Gaitanikov a fost rectorul Academiei din Moscova şi Arhimandrit al Mănăstirii Novoscpaschi din 1824-1835. El a tradus lucrări patristice pentru Khristianskoe chtenie, publicate ca şi Chrestomatia latina in unsum scholarum ecclesiasticarum (Moscova, 1827) şi ne-a mai lăsat o Teologie dogmatică în manuscris la moartea sa în 1837.

645 Datele lui sunt 1783-1834, câteva ediţii ale predicilor lui au fost publicate.

646 Serafim (Ştefan Vasilievici Glagolenschi, 1757-1843) i-a urmat lui Mihail Desniţchi ca mitropolit de Sank Petersburg şi a ţinut acest scaun în timpul turbulenţilor ani ai reacţiei împotriva lui Goliţân şi a Societăţii Biblice şi a revoltei decembriste. Serafim a fost educat la Academia din Moscova şi la Universitatea din Moscova, unde a fost un membru al Societăţii Prieteneşti Novikov. A fost profesor şi rector al Academiei din Moscova şi a deţinut scaunele episcopale de Viatka, Smolensk şi Minsk mai înainte de a devenii arhiepiscop de Tver în 1814. În acelaşi an el a fost numit membru al Comisiei Şcolilor Ecclesiale şi a devenit vice-preşedintele Societăţii Biblice, pentru care a ajutat să traducă Evanghelia şi psalmii. În 1819 a fost făcut mitropolit de Moscova şi după trei ani a fost transferat în Sank Petersburg. Deja în vârstă de 65 de ani, activitatea lui a fost limitată şi el nu mai putea exercita multă iniţiativă în afacerile importante din care făcea parte în acele vremuri. Totuşi, el i-a urmat lui Goliţân ca şi preşedinte al Societăţii Biblice în 1824 şi l-a convins pe ţar să îl închidă în 1826.

647 În Note la cartea Genezei [Zapischi na knigu bytiia, Sank Petersburg, 1816] Filaret a oferit toată traducerea rusă a textului ebraic.

648 A se vedea mai sus, pp. 157-159.

649 A se vedea mai sus, nota 93.

650 Inochentie Smirnov (1784-1819). A se vedea mai sus, nota 47.

651 Corpul cadeţilor sau academia militară a fost stabilit în 1731 pentru fiii nobilimii. Prin 1900 au existau douăzeci de astfel de şcoli militare cu acest nume, studenţii fiind de obicei fi de ofiţeri.

652 Anna Alekseevna Orlova-Chesmesnskaia (1785-1848), nepoata singurei favoritei Caterinei a II-a Grigorie Orlov şi care a fost o nobilă extrem de bogată. Ea l-a ales pe Fotie ca şi „părintele ei duhovnicesc” la sfatul lui Inochentie Smirnov şi a rămas apropiată de Fotie pentru tot restul vieţii. Un devotat evlavios al Bisericii Ortodoxe, Orlova a donat milione de ruble la mai multe mănăstiri şi biserici, care i-au asigurat influenţa la înalţii demnitari ecclesiastici. Ea a fost apropiată de familia ţarului.

653 CF. „Dva pis’ma kniazia” A. N. Goliţân k Iur’evskomu arkhimadritu Fotiiu,” Chteniia v Moskovkom obşchestve istorii i drevnosti rossiskikh pri Moskovkom universitete, 1868, III, 237-239; „Kianz+ A. N. Goliţân i arkhimandrit Fotii v 1822-1825 gg.,” Russkaia Starina, 1882, 275-296.

654 Alexei Andreevici Arakcheev (1769-1834) a fost unul dintre cei mai apropiaţi, de încredere şi constanţi sfătuitori ai lui Alexandru. Alexandru s-a întâlnit cu el când Arkcheev slujea în armata privată a lui Paul în Gatchina. Când Paul a devenit împărat el a fost numit şeful general şi a fost responsabil pentru dezvoltarea artileriei şi reformarea administraţiei şi antrenarea armatei. Sub Alexandru el a slujit ca şi Ministru de Război şi administrator al coloniilor militare şi din ce Alexandru se întorcea din ce în ce mai mult spre interese mistice şi veghea din ce în ce mai mult administraţia zilnică a imperiului, el a căzut în mâinile asistentului său eficent, muncitor dar adesea neruşinat şi brutal. Prin anii 1820 singurul rival pentru al lui Arakcheev pentru favorile ţarului a fost Goliţân şi după căderea lui Arakcheev a fost fără nici o problemă al doilea şi cel mai puternic om în Rusia. Orişicum, când Alexandru a murit el s-a retras din slujba guvernului.

655 Vozzvanie k chelovekam o posledovanii vnutrennumu vlecheniiu dukha Khristova, o lucrarea pietistă franceză, tradusă în rusă în 1829 şi publicată în Sank Petersburg. Traducătorul, I.I. Iastrebstov, a slujit ca şi un secretar executiv al Comisiei pentru şcolile ecclesiastice.

656 A se vedea mai sus nota 12.

657 Ignaţius Aurelius Fessler (1756-1839), profesor la Lvov care a venit în scaunul de limbi estice şi filosofie la Academia din Sank Petersburg în 1809, a fost exilat în Saratov din cauza ateismului în 1810. Aici a lucrat ca şi supraintendent pentru consistoriile protestante din Sudul Rusiei până s-a întors în 1833 ca şi şeful consistoriilor luterane din toată Rusia. Fessler a lăsat mai multe lucrări, inclusiv tratate lingvistice, drame, nuvele şi alte lucrări mistice şi teologice.

658 Scriitorii ruşi s-au referit frecvent la toţi cei care negau divinitatea lui Iisus Hristos ca şi la socinieni sau ucenicii mişcării antitrinitare întemeiată de Laelius şi Faustus Socinus în Italia în secolul al şaptesprezecelea. Această sectă a fost puternică în Polonia şi Rusia de vest.

659 Dmitrii Nicolaevici Sverbeev (1799-1876), un nobil din regiunea Novgorod, a lăsat nişte memorii interesante despre această perioadă, Zapischi Dmitriiia Nikolaevicha Sverbeeva (Moscova, 1899).

660 De exemplu, baronul decemnrist Ivan Şteingel, care sa- referit la Biblia rusă, a scris că „încrederea într-un din aceste cărţi sacre citită în Biserică este subestimată.” [Nota autorului].

661 Filaret Amfiteatrov (1779-1857) a fost capul Mănăstirii Volokalamsk în Sank Petersburg, inspector şi rector al Academiei Sank Petersburg din 1813. În aceşti ani el a participat la activităţile Societăţii Biblice ruseşti. În 1817 el a mers la Academia Moscova ca şi rector şi a fost numit în diferite sacune episcopale până când a devenit mitropolit de Kiev în 1837. A se vdea mai jos, pp. 256-258.

662 Incidental, Mărturisirea ortodoxă a trecut printr-o nouă traducere tocmai în acel moment. Prinţul S.A. Şirinschi-Şikhmatov (la scurt timp după ce ieromonahul Anitikha şi un prietent perosnal apropiat al lui Fotie) a supravegheat lucrarea. Tarducerea a fost ţinută sub cenzura religioasă a comitetului la recomandarea părintelui Gherasim Pavschi.

663 Koechetov mai târziu devenit superiorul Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel. Cf. eseului său Despre efectele dezastroase a parţialităţii limbilor străine [O pagubnykh sledstviiakh pristrastiia k inostrannym iazykam], scrisă în duhul lui Şişkov, care a obţinut o împlinire pentru Kochetov în Academia Rusă. [Nota autorului].

664 Evghnie Bolkhovitinov. A se vedea capitolul IV, nota 103.

665 Simeon Chirilov Platonov (1777-1824) a predat franceză şi poetică al Seminarul Sfânta Treime din Moscova şi retorică la Academia din Moscova, unde a devenit mai târziu rector. În 1816 a fost hirotonit episcop de Tula şi a urmat la Chernigov (1818), Tvr (1820) şi Iaroslavl (1821). El a predat la Academia din Sank Petersburg.

666 Mihail Leontevici Magniţchi (1778-1824) a fost un oficial guvernamental oportunist care a intrat în frontul unui atac obscuratinst asupra sistemului educaţional din Rusia. Mai de vreme în domnia lui Alenxadru el a slujit în gărzile Preobranjenskoi şi în Ministerul Afacerilor Externe. Fiind activ în Francmasonerie şi în Minsiterul Afacerilor Externe din jurul lui Speraschi, el a ajuns în dizgraţiile lui Speraschi şi a fost exilat în 1812 în Vologda. Aici a ajuns în administraţia provincială şi în 1818 a devenit guvernator de Simbrisk. Apoi a început să scrie scrisori prin care a atacat sistemul şcolar şi lojele masonice. În 1819 a fost numit ca să investigheze Universitatea din Kazan şi a devenit celebru peste noapte cu o expunere senzaţională a filosofiei revoluţionare şi a iluminismului pe care pretindea că era predat acolo de profesorii unei „alianţe drăceşti.” În următorul an a fost numit capul Universităţii din Kazan pe care a reformat-o în conformitate cu principiile „Sfintei Alianţe,” und filosofia a fost principala lui atracţie. A venit înapoi în Sank Petrsburg şi s-a aliat împotriva cu Arkhaeev, Şişkov şi Fotie împotriva lui Goliţân şi a Societăţii Biblice. În 1826 Magniţchi a fost acuzat că aparţinea Iluminaţilor şi a fost exilat în Estonia.

667 Pavolov a fost un ofiţer de cavalerie oportunist care a deţinut şi a pierdut câteva poziţii în guvern. În 1823 el s-a insitgat dimpreună cu Supra Procuratorul Meşcherschi şi după ce a primit o numire la biroul lui s-a alăturat repede forţelor lui Arakcheev şi Fotie. În anul următor i s-a oferit un loc în Comosia Şcolilor Ecclesiale. În 1827 Nicolae I l-a pus în retragere.

668 În timpul războaielor napoleonice mulţi ofiţei tineri nobili s-au uitat în spre vestul Europei. Ei s-au întors cu noi idei sociale şi politice şi cu dorinţa de a aduce Rusia în raza de activitate a civilizaţiei europene prin implementarea unor noi idei. Încurajaţi de un liberalism timpuriu ai domniei lui Alexandru câţiva tineri ofiţeri ai gărzilor în 1816 au format o Uniune a Mântuirii [Soiuz spaseniia], a cărui scop general a fost de a aduce, prin mijloace revoluţionare dacă era necesar, un guvern constituţional şi sfârşitul iobăgiei din Rusia. Această Societate a fost reorganizată în 1817 în Uniunea Bunăsătării [soiuz blagodenstviia], dar a fost dizolvată în 1820 din cauza fricii opresiunii guvernamentale. Membrii acestui grup, în mare parte ofiţeri ai Gărzilor Imperiale cu un statut social înalt, s-au antrenat în organizaţii secrete şi în tehnici conspiraţionale şi prin asociaţie mulţi dintre ei au fost conduşi de Nikita Muraev, Prinţul E. Obolenschi, Prinţul Serghei Trubeţkoi şi regretatul poet K. Ryleev; organizaţia sudică s-a astrâns în jurul lui Pavel Pestel. Mişcarea a câştigat simpatizatori şi s-au discutat planuri pentru o preluare revoluţionară asupra guvernului. Când Alexandru I a murit dintr-o dată în 19 noiembrie 1825, consipratorii s-au decis să acţioneze. În acel moment guvernul se fla într-un stadiu de confuzie. Următorul în linie la tron era din câte se presupunea fratele lui Alexandru, Constantin. El s-a căsătorit cu o contesă poloneză şi a renunţat în secret la drepturile lui de succsiune şi într-un manifest nepublicat din 1823 fratele următor, Nicolae a fost numit moştenitorul aparent. În săptămâna confuză de după moartea lui Alexandru, dar totuşi, Nicolae a fost nesigur de susţinerea lui şi de frica de a nu apărea ca şi un uzurpator el şi-a lăsat toţi asociaţii pentru a îşi proclama loialitatea faţă de noul împărat Constatin. Între timp în Varşovia Constantin jura preferinţă faţă de Nicolae. Acesta în cele din urmă a acceptat totul în 14 decembrie şi populaţei i-a fost sugerată cu discreţie să depună un jurământ tradiţional faţă de noul suveran. În acea zi aproximativ 3,000 de soldaţi, conduşi de conspiratorii de la Sank Petersburg, s-au adunat în piaţa Senatului şi au refuzat să depună jurământul, cerându-l pe „Constatin...” care avea o reputaţie netemeiată de binevoinţă şi liberalism, „... şi o Constituţie.” Ei au aşteptat ca restul armatei să li se alăture, dar în loc de a se face cereri ca Mitropolitul Serafim şi marele duce Mihail să se disperseze, au fost loviţi de trupe loiale lui Nicolae şi care au fost imediat arestaţi. În trei săptâmâni membrii din sud ai conspiraţiei au fost asaltaţi de trupele de sud loiale lui Nicoale şi arestaţi imediat. O comisie specială a fost stabilită pentru a îi încerca pe „decembrişti” şi cinci au fost spânzuraţi, în timp ce 31 au fost exilaţi permanent în Siberia în timp ce altor 85 le-au fost oferiţi nişte termieni mai mici de exil.

669 Nicolae (1796-1855), al treilea fiu al lui Pavel, a devenit ţar în 1825 în timpul revoltei decembriste. Un iubitor al disciplinei de baracă şi un credincios într-un autoritanism autocratic, el şi-a sumat o direcţie personală asupra guvernului la un nivel care nu a mai fost văzut în Rusia din timpul lui Petru cel Mare. Domnia lui a fost martoră a unei mari expansiuni a birocraţiei guvernului, represiunea disensioniştilor şi un acut sens al cenzurii, precum şi creşterea Cancelariei Imperiale, care mai înainte a fost un departament relativ nesemnificativ, într-o structură imensă cu patru secţiuni comprehensive. Problemele importante ale statului au fost transferate de la diferite ministere la cancelarie, ceea ce a dus la supravegherea personală a lui Nicolae asupra imepriului său. A treia secţiune a cancelariei, poliţia politică, a devenit un celebru instrument de represiune. Ambele şcoli şi Biseirca au fost folosite ca să nutrească idealul unei „Naţionalităţi Oficiale,” sumarizată în fraza lui Uvarov „Ortodoxie, Autocraţie şi Naţionalitate.” În afacerile străine, interesele ruseşti faţă de sud au continuat şi Nicolae a revizuit poliţele lui Alexandru de a nu intervenii în revoluţia greacă mergând la război cu Turcia şi forţându-l pe Sultan, în tratatul din 1829 de la Adrianopole, să recunoască un guvern stabil local în Grecia. Poliţele expansioniste ale Rusiei au pus-o pe un curs al coaliţiei cu interersele Angliei şi a Franţei, ceea ce a rezultat în Războilul din Crimea, care încă mai dura când Nicolae a murit în 1855.

670 A se vedea capitolul IV, nota 48.

671 David Hollatius (sau Hollaz 1648-1713) a fost un slujitor şi teolog luteran. Lucrarea sa Examen theologicum acroamaticusm (Rostock şi Liepzig, 1717) a fost cel mai mare text al ortodoxiei luterane mai înainte de venirea pietismului. Hollatius a scris Scrutinium vritatis in mystocorum dogmata (Wittenberg, 1711).

672 Anastasie Bratanovschi-Romanenko (1761-1806) a fost episcop de Moghilev şi din 1805 Arhiepiscop de Astrakhan. A fost un membru al Academiei ruseşti şi a lucrat la reorganizarea din 1808 a şcolilor ecclesiasitice.

673 Jean-Baptiste Massilon (1663-1742), un pedagog francez şi episcop, a fost cunoscut ca şi un „Racine de la amvon.” Louis Bourdaloue (1632-1704), „regele oratorilor şi oratorul regilor,” a fost un teolog iezuit ale cărui predici au fost considerate model de omiletică clasică. Ambii au predicat la curtea lui Louis XIV. Despre Fenelon a se vedea capitolul IV, nota 112.

674 Grigorie Postnikov (mort în 1860) i-a urmat lui Filaret ca rector al Academiei din Sank Petersburg în 1819 şi după doi ani a întemeiat ziarul Khristianskoe chtenie acolo. A mai fost cunoscut ca şi autorul lucrării Istinno-drevniaia i sitinoo-pravoslavnaia Khristova ţerkov (1855) scrisă împotriva stiliştilor. În 1855 a devenit mitropolit de Sank Petersburg. A se vedea mai jos, pp. 220-222.

675 Lucrarea lui Herzen, Byloe i Dummy (în traducere Trecutul meu şi gândurile mele: memorii, 6 volume, New York, 1924-1928) conţine multe comentarii valabile asupra unor evenimente sau personalităţi ale timpurilor lui.

676 Despre Johann Franz Buddeus a se vedea capitolul IV, nota 9.

677 Die Sehrin der Prevost (1829). Această nuvel s-a centrat pe temele hipnotismului şi a somnambulismului. Autorul lor, Iustin Kerner (1786-1862), a fost un poet liric german al şcolii şvabe romantice. Pe lângă poemele lui profund melancolice el a fost autorul lucrării Reiseschaten (1811) şi Bilderbuch aus meiner knabenzeit (1849).

678 Acest comitet a fost format de Nicolae I pentru a investiga cauzele revoltei decembriste recente şi anumite reforme posibile ale guvernului în lumina lor. A fost condus de prinţul V.P. Kochubei şi l-a inclus pe Goliţân şi contele P.A. Tolstoi. Recomandaţiile lui asupra unor administraţii provinciale au fost adoptate în 1837.

679 Karl Karlovici Merder (1788-1834), cunoscut ca un om uman şi senzitiv, i-a transmis aceste calităţi lui Alexandru Nicolaevici fiindu-i tutore din 1824 până la moarte.

680 Teofilact Gosrschi, Doctrina (prima dată publicată în 1784). A se vedea capitolul IV, nota 61.

681 Chiril Bogoslovschi Platonov (1788-1840) a studiat la Academia din Sank Petersburg şi a fost profesor şi rector la Academia din Moscova şi episcop de Viatka şi mai apoi de Podolia. A se vedea mai jos, pp. 222-223.

682 Moise Antipov Platonov (1783-1834) a predat mai înainte în Academia din Sank Petersburg şi mai apoi eventual a devenit exarh al Georgiei. El a tradus Evanghelia lui Luca în rusa contemporană pentru Societatea Biblică.

683 Meletie Leontovici (mort în 1840), un absolvent de la Academia din Sank Petersburg,a fost numit profesor şi inspector al Academiei din Kiev în 1817. Doi ani mai târziu, el i-a urmat lui Moisei ca rector şi mai apoi a devenit Arhiepiscop de Kracovia.

684 Feodor Bukharev (1824-1871) a fost un student la Academia din Moscova şi din 1846 un conferenţiar înflăcărat şi pasionat al Sfintelor Scripturi acolo. Repede a câştigat reputaţie acolo pentru scrisorile lui către autorul Nikolai Gogol, cu care a devenit cunoscut şi care i-a susţinut întoarcerea lui la o Ortodoxie conservativă tradiţională. Lucrarea Tri pis’ma k N.V. Gogoliu a fost scrisă în 1848, dar s-a întâlnit cu dezaprobarea mitropolitului Filaret şi nu a fost publicată decât în 1861. Devenind arhimandrit în 1854, a fost trimis în acel an la Academia din Kazan din cauza punctelor sale de vedere controversale despre religie în societate, exprimate în O pravoslavii v otnoşenii k sovremenosti (publicată pentru prima dată în Sank Petersburg, 1861). Bukharev poseda tendinţele filosofiei idealiste care au câştigat teren în Rusia în anii 1920, dar le-a interpretat în termenii creştinismului şi cu optimismul primar al misticilor de la începutul secolului. În Kazan a rămas numai un an fiind chemat mai apoi în Sank Petersburg pentru a slujii într-un comitet de cenzură nou organizat. Aici a fost implicat într-o controversă tragică. Una dintre lucrările care i-au parvenit ca şi cenzor, a fost primul număr al revistei lui V. I. Askochenschi