Căile teologiei ruse

Istoria Ierusalimiskogo (Sank Petersburg, 1799-1801).

584 Despre arhiepiscopul şi misticul Fenelon a se vedea capitolul IV, nota 112.

585 Johan Konrad Ewald (1748-1792), un prieten şi colaborator al lui Lavater, a fost un pastor protestant din Zürich cunsocut pentru scrierile lui apologetice şi exegetice.

586 M.A. Dimitriev în memoriile despre Labzin. [Nota autorului].

587 A se vedea capitolul IV, nota 103.

588 Inochentie Smirnov (1884-1819) a fost un vorbăreţ deschis al mişcării mistice reprezentată de Labzin. El a predat că Seminarul Sfânta Treime din Moscova, de la Academia Sank Petersburg şi a slujit ca administrator principal la Şcolile Minsiterului Educaţiei. Inochentie a fost cenzorul ecclesial până când a permis să fie tipărită o carte critică a lui Goliţin, pentru care a fost „exilat” în Siberia. Un scriitor ecclesial important, Schiţă la istoria bisericii [Nachertanie ţerkovnoi] a slujit ca un text standard până în 1860.

589 Teofil (mort în 1862) a fost un catehist în A doua Academie Militară în Sank Petersburg şi un membru principal al lojei lui Labzin. „Sfinxul muritor” până în 1818, a fost trimis la Odessa ca să predea la Liceul Richeliu şi a fost capul branşei Societăţii Biblice Ruseşti din Odessa. După 1824 a fost trimis la o mănăstire în Rostov şi a fost obligat să dea frâu liber chemării lui. Iov, ca şi învăţător de religie în Academia Maritimă, a fost un mason de grad teoretic din 1809 şi un membru cercul de la Tatarinova. El s-a alăturat lojei lui Labzin în 1818 dar a murit din cauza unei dezordini mentale.

590 Mihail Mateevici Kherasov (1733-1807) a fost un poet rus, dramatist şi un curator al Universităţii din Moscova. A devenit mason în timp ce era administrator la colegiul Sank Petersburg în 1771 şi a fost decizia lui pe când se afla la Universitatea din Moscova în 1779 să scoată pe piaţă tipografia Novikov. Cele mai bune poeme al lui sunt Rossiada (1779) şi Vladimir renăscut (1785), despre introducerea creştinismului în Rusia. „Cât de mărit este Domnul în Sion” a devenit imnul familiei imperiale şi a fost cântat regulamentar la încoronări şi înmormântări.

591 Un oficial guvernamental proeminent şi un decembrist, Nicoale Ivanovici Turgnev (1789-1871) au mers afară din 1824, cu un an mai înainte de revolta decembristă şi a trăit în Londra şi Paris pentru tot restul vieţii. În Paris în 1847 el a publicat o lucrare care conţinea o istorie a acestei perioade din punctul de vedere decembrist, La Russie et les Russes.

592 Seminarul Alexander Nevschi, Seminarul din Sank Petersburg a fost întemeiat în 1725. Odată cu reforma şcolărească din 1798 a fost ridicat la rangul de academie.

593 Emanuel Swedenborg (1688-1772) a fost un om de ştiinţă suedez şi inginer care în 1740 a început să aibă viziuni frecvente şi pe baza lor a început formularea unui nou sistem filosofic al creştinismului. Swedenborg a negat doctrina tradiţională a Sfintei Treimii şi pe de-a întregul învăţătura lui a aproximat neo-platonismul în contextul misticii secolului al şaptesprezecele aşi al optsprezecelea. Lucările lui, printre care un comentariu biblic Arcana celestia (1749-1756) şi lucările doctrinare Vera chrisitana religio (1771) au fost larg citite în vremea sa şi au influenţat fizicienii şi romanticii de mai apoi. Deşi Swedenborg nu a format niciodată o comunitate prin sine, ucenicii lui au organizat Noua Biserică din Ierusalim în 1787 şi care a devenit imediat cunoscută în Rusia.

594 P. D. Lodi a auzit conferinţele sale Lvov şi i le-a arătat lui Speranschi timp de cinci ani [Nota autorului]. Despre P. D. Lodi a se vedea mai jos, nota 61.

595 Un oficial guvernamental de lungă durată şi director al Bibliotecii Academiei din Sank Petersburg, Moderst Andreevici Korf (1800-1872) l-a slujit pe Speraschi timp de cinci ani în cancelaria privată a Împăratului Nicolae I. Lucrarea sa Zhitzin grafa Speransko a fost publicată în Sank Petersburg în 1861.

596 Un transilvan din naştere, Fedor (Friedrich-Leopold) Gauenschi (1830) a venit în Rusia în 1811 şi a fost un pedagog binecunoscut şi director al Liceului alexandrin din Sank Petersburg. A părăsit Rusia din 1822 şi în Dresda a publicat un şir de traduceri a unui tri-volum despre Istoria lui Karamazin. Comenatriile lui sunt conţinute în articolul Mihail Mihailovici Speranschi în Russkaia Starina, mai, 1902, pp. 251-262.

597 Gustav Andrevici Rosenkapf (1762-1832) a fost un jurist eminent care a muncit şi a condus Comisia de legi a lui Alexandru. A mai publicat câteva lucrări despre trecutul legal al Rusiei, inclusiv primele scrieri despre Kormchaia kniga.

598 Gotthold Efraim Lessing (1729-1781) a ocupat un rol important în literatura germană a iluminsimului ca şi un critic şi dramatist. El a subscris la nişte puncte de vedere religioase controversale, crezând într-o religie raţională viitoare care a reuşit să depăşească iudaismul şi creştinismul. Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) a fost succesorul lui Immanuel Kant ca şi liderul filosofiei idealiste şi a aplicat filosfia religiei, producând o doctrină similară cu deimsul şi iluminsimul şi bazată pe principiile moralităţii şi a datoriei.

599 Opinia lui Pozdeev a fost exprimată într-o scrisoare către Contele A. K. Razumovschi [Nota autorului]. Pozdeev (1742-1820) a fost unul dintre întemeietorii orginali al francmasoneriei în Rusia şi unul dintre primii care au creat rozcrucianismul. Contele Razumovschi a fost Minsitrul Educaţiei în acele momente.

600 Alexander Ivanovici Turgenev (1786-1846) a fost un nobil binecunoscut care în 1810 a fost numit capul Departamenului de Mărturisiri Străine şi un membru al Consiliului Statului. El a studiat la Universitatea din Göttingen şi a contribuit mult la erudiţia istorică rusă colectând materiale despre istoria rusă din arhive străine.

601 Petru Dimitrievici Lodi (1764-1829) a fost un profesor la universităţiile din Lvov şi Cracovia mai înainte de a venii în Sank Petersburg în 1803 pentru a preda filosofie. Mihail Andreevici Balughinschi (1769-1847), născut în Ungaria şi educat în Austria, a fost profesor de drept şi istorie care a venit în Rusia în 1804 şi a devenit pirmul rector al Universităţii Sank Petersburg. Ivan Semenovici Orlai (1771-1829) a venit în Sank Petersburg ca student la Institutul Medical şi a lucrat aici mai mulţi ani înainte de a fi numit capul liceului Bezborodsko în Nezhin în 1821 şi 1826 iar apoi capul liceului Richeliu în Odessa. El a publicat câteva tratate medicale în adăugire la poemele latine şi o istorie a Carpato-Rusiei.

602 Pezarovius (1776-1847) a studiat la Universitatea de Jena mai înainte de a venii în Rusia pentru a lucra la o Comisie de Legi şi în Colegiul Justiţiei. El a întemeiat jurnalul Invalidul rus în 1813 pentru a ridica bani să ajute victimele războilului recent şi prin 1821 a dat peste un milion de ruble comitetului guvernului întemeiat în 1814.

603 Despre Platon a se vedea capitolul IV, nota 48.

604 Cf. statutului Societăţii Moscovite a Istoriei Rusiei şi a Antichităţilor, deschisă în 1804.

605Un teolog şi un om bisericesc foarte influent în timpul domniei lui Nicolae I, Inochentie Borisov (1800-1857) a fost binecunoscut din cauza calităţilor lui retorice. A terminat la Academia din Kiev şi a fost profesor şi instructor la Academia din Sank Psetersburg până în 1830, unde a venit în Kiev ca rector. În 1836 a fost hirotonit episcop de Chirigin şi a slujit în scaunele de Vologda şi Krakovia mai înainte de a fi numit arhiepiscop de Kherson şi Crimea în 1848. Inochentie a lăsat câteva cărţi nepublicate, inclusiv Posledenie dni zemloi zhizni Iisusa Khrista şi o colecţie de eseuri dogmatice Pamiatinik very. El a tradus catehismul lui Filaret în poloneză şi a fost întemietorul în 1837 a jurnalului Voskresnoe chtenie. A se evdea mai jos pp. 233-235.

606 Mihail Petrovici Pogodin (1800-1875) a fost un istoric rus conservator care a predat la Universitatea din Moscova, a editat jurnalele Moscovschi vestnik şi Moskvitiatin şi a lucrat în domeniul educaţiei. Principalele sale lucrări sunt Isledovania, zamechaniia i leksţsii o russkoi istorii (7 volume, Moscova, 1846-1857) şi o cercetare importantă despre cronica lui Nestor şi alte cronici antice.

607 Filaret Gumilesvshi, arhiepiscop de Chernigov din 1859 până în 1866, a fost un important ierarh rus, istoric şi teolog. Născut în 1804, el a studiat la Semianrul Tambov şi la Academia din Moscova, unde a devenit monah şi apoi profesor, inspector şi în cele din urmă rector. În 1841 a fost numit pe scaunul din Riazan şi a fost trasferat în Kracovia în 1848 mai înainte de a devenii Arhiepiscop de Cernigov. Ca şi epsicop a fost cunoscut ca şi un administrator competent şi patron al educaţiei, în special pentru femei; ca învăţător a fost considerat inteligent şi inovativ şi ca profesor a fost respectat pentru tratatul lui dogmatic Pravoslavnoe dogmatischeskoe bogolavnie (1864) şi Obzor russkoi dukhovnoi literatury (a treia ediţie din Sank Petersburg, 1884). Filaret este important ca şi un colector de materiale istorice din episcopia în care a slujit. Principala sa lucrare este I. Listovschi, Filaret, arhiepiscop Chernigovschi (Chernigov, 1895). A se vedea mai jos, pp. 253-254.

608 Antonie Aşler Cooper, el treilea moştenitor de la Şaftesbury (1671-1713) a fost un politician englez, un filosof neo-platonic şi autorul lucrării Caracteristicile oamenilor, manierelor, opiniilor vremurilor (1711). Denis Diderot (1713-1784), care a vizitat Rusia în 1773 la invitaţia Caterinei a doua şi a fost un filosof francez conducător şi editor al unei enciclopedii. Jean le Rond d’Alembert (1717-1783) a lucrat şi el la enciclopedie şi a fost un om de ştiinţă francez remarcabil. Principalele sale lucrări sunt Opuscules mathématiques (1761-1780) şi Mélagnes de litérature, d’histoire et philosophie (1753). Despre Rousseau a se vedea capitolul IV, nota 118.

609 Alexandru Pope (1688-1744), poet, satirist şi eseist a fost cea mai proeminetă figură litetrară în Anglia în vremea sa şi un lider al neo-clasicismului englez. Între lucrările lui sunt traduceri din Homer, Violul închiderii (1712), Dunciada (1728), Un eseu despre criticism (1711) şi Un eseu despre om (1733-1734), care a fost foarte popular în Rusia.

610 Nachertanie pravii o obrazovanii dukhovnykh uchilishch. [Nota autorului].

611 Legea asupra acestei reforme a fost publicată în 10 martie 1806. Noţiunea de regiune academică a apărut deja în propunerea lui Evghenie. [Nota autorului].

612 Aceasta este o administraţie internă şi externă. [Nota autorului].

613 Teofilact Rusanov (1765-1821) a fost un absolvent al Seminarului Alexander Nevschi şi a predat poetica şi retorica pe lângă faptul că a slujit ca şi un catehet în câteva alte instituţii în Sank Petersburg. În 1799 a fost făcut episcop de Kaluga, în 1806 a devenit un membru al Sinodului şi în 1809 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop de Rizan. Teofilact a fost un susţinător activ al educaţiei în duhul Iluminismului şi a lucrat plin de energie la un comitet de a reforma educaţia şcolară, dar opoziţia lui faţă de Fessler în 1810 i-a câştigat reputaţia de a fi un obscurantist la fel ca şi anomazitatea lui Goliţân şi Speranschi. În curând el şi-a pierdut poziţia influentă în Biserică şi în societate şi a fost forţat să se întoarcă în episcopia lui. În 1817 a fost transferat în Georgia ca exarh şi apoi mitropolit (1819). Teofan a fost expert în limbile moderne şi a produs mai multe traduceri din franceză, germană, engleză şi latină.

614 Filaret Drozdov, ultimul mitropolit al Moscovei. A se vedea nota 7.

615 Academia Teologică din Moscova s-a deschis acum la Mănăstirea Sfânta Treime.

616 Părintele Gherasim Petrovici Pavschi (1787-1863) a fost un profesor stimat, filolog şi ebraist şi un cărturar biblic şi traducător. Un absolvent al Academei Sank Petersburg, în 1814 a fost numit în scaunul de ebraică de acolo şi în acelaşi an s-a alăturat Societăţii Biblice ruseşti, pentru care a tradus Psalmii şi Evanghelia după Matei şi a editat traduceri ale Vechiului şi a Noului Testament. El a câştigat proeminenţă în Societate ca şi preot la curtea ţarului, un membru al comitetului cenzorului ecclesial şi din 1819 profesor de teologie la Universitatea din Sank Petersburg. Din 1821 până în 1839 a muncit la jurnalul Khristianskoe chtenie şi din 1826 a fost numit tutore al ţarului Alexandru (viitorul Alexandru al II-lea). El a fost eliberat din acest post în 1835 după o controversă asupra anumitor cărţi şi la apărarea lui Pavschi sunt publicate în Chtenia v Obshchetve istorii i drevostei Rossiiskich, 1870). În 1841 a mai erupt o controversă cu privire la anumite traduceri ale Vechiului Testament pe care le-a făcut în timp ce era profesor la academie şi pe care studenţii lui au litografiato din notele lor şi au distribuit-o fără o permisiune oficială (a se vedea mai jos, pp. 249-252). Odată cu ascensiunea lui lui Alexandru II în 1855 Pavschi a intrat din nou la capela curţii şi în 1858 a fost ales în Academia de Ştiinţe pentru munca sa lingvistică. Principala lucrare a lui Pavschi este Filologhicheskaia nabliudeeniia nad sostavom russkago iazyka [Observaţii filologice cu privire la compoziţia limbii ruseşti, 1841-1842] care, fără să fie asemănătoare cercetării biblice şi traducerilor, a fost bine primită din toate părţile. Bibleisakaia drevnosti dlia razumeniia sv. Pissaia a fost publicată numai în 1884. Pavshi a compilat o gramatică ebraică. A se vedea N. I. Barsov, „Protoierei Gerasim Petrovici Pavschi, Biograficheschii, ocherk po movym materialam,” în Russkaia Starina, 1880.

617 Irodion Vetrischi a fost un profesor de istorie şi filosofie pentru mai mulţi ani la Academia Sank Petersburg şi mai apoi a direcţionat un gimnaziu la Moghilev.

618 Ultimii ani ai secolului al optsprezecelea a mărturisit o izbugnire de zel misionar în Anglia, atunci când câteva societăţi, cum ar fi Societatea de Promovare a Cunoştiinţelor creştine şi Societatea Religioasă au fost formate. Societatea Britanică Străină, deschisă în Londra în 1804, a fost cea mai largă, mai ambiţioasă şi cea mai de succes dintre aceste grupuri. Scopul ei a fost distribuţia mai largă, liberă de taxe şi „fără vot sau dedicaţie” a Bibliei şi încă de la început a fost interdenominaţională. Un succes imediat în Insulele britanice, a crescut repede în afiliaţii străini şi prin 1816 a avut branşe în aproximativ a sută de oraşe în toată lumea. În 1805 doi misionari scoţieni s-au asociat cu Societatea Biblică Rusă, John Paterson (1776-1855) şi Ebenezer Henderson (1784-1858) care au plecat în India, dar care au fost incapabili să obţină trecere prin Compania britanică de est, în schimb ei s-au dedicat întemeierii de societăţi biblice în Danemarca, Ţările de Sus, Suedia şi Norvegia. Paterson a venit apoi în Rusia în 1812 şi lui i s-a alăturat Henderson în 1816. Ambii au lucrat îndeaproape cu Socitatea biblică rusă şi în 1822, după ce şi-a slujit relaţia cu organizaţia părintească, Paterson a devenit un director actual al Societăţii Ruseşti. Paterson şi Henderson au fost forţaţi să părăsească Rusia după închiderea Societăţii ruseşti în 1826.

619 Mitropolitul Stanislav a fost un vechi instrument al Caterinei II în poliţele ei religioase în anexarea Poloniei. El a fost numit episcop de Moghilev în 1774 şi în 1782 a fost promovat la rangul de arhiepiscop şi pastor principal al tuturor romano-catolicilor în imperiul rus. Ridicat la rangul de mitropolit în 1789, el a pierdut ceva influenţă în timpul iezuiţilor în timpul domniei lui Pavel, dar s-a ridicat din nou sub Alexandru şi a fost în ordinele lui mai repede decât se aşteptau iezuiţii din Sank Petersburg în 1815. A murit în 1815.

620 Acestui termen i s-a dat naştere în timpul călătoriei Caterinei a II-a în jos pe Râul Deniper în 1790. Favoritul ei Grigorie Potemkin, guvernatorul provinciilor sudice, a avut grijă să vadă că peste tot şi în toate Caterina vedea din barca ei bună rânduială şi curăţenie. Diplomatul saxon Helbig a sugerat satiric că Potemkin a avut faţade construite şi transportate de-a lungul căii şi a inventat termenul de „satul Potemkin” [potemkinishe dörfer] pentru al descrie. Termenul a primit o folosinţă obişnuită în limba vernaculară germană.

621 Sofia Sergheevna Meşchersakaia (1775-1848) a fost una dintre primele şi cele mai devotate membre al Societăţii Biblice ruseşti şi în 1830 a fost şeful Comisiei Închisorilor de Femei din Sank Petersburg. Ea a ajutat la publicarea şi traducerea a peste 90 de titluri şi toate copiile au fost distribuite liber sau pentru o taxă nominală. Alexandru I a contribuit cu fonduri la această acţiune.

622 Acestea au fost aşa numitele broşuri Meyer, numite după bestsellerul care a slujit ca şi corespondent pentru Societatea Biblică Rusă în Sank Petersburg. [Nota autorului].

623 Mitropolitul Mihail (1762-1820) a studiat la Seminarul Sfânta Treime în Moscova şi a studiat şi la Universitatea din Moscova unde s-a alăturat traducerii lui Novikov şi a societăţii de publicaţie şi a Societăţii Învăţaţilor Prieteniei. A devenit preot în Moscova şi a fost binecunoscut pentru predicile orientate mistic. În 1796 a fost numit preot de curte şi în 1802 a devenit episcop de Starai rus. Transferat în Chernigov în 1803, s-a alăturat Sfântului Sinod în 1813 şi la doi ani înainte de moartea sa a devenit mitropolit de Sank Petersburg. Multe din predicile lui au fost publicate.

624 Sistemul Lancaster a folosit studenţi mai în vârstă ca să îi înveţe pe cei mai tineri. Despre aceste şcoli a se vedea Judith Cohen Zacek, „Mişcarea şcolii lancasteriane în Rusia,” Jurnalul slavonic est european, XLV, (iulie, 1967), pp. 343-367.

625 John Venning (1776-1858) în tinereţe a lucrat pentru o firmă de comerţ rus în Londra. În 1793 s-a mutat în Sank Petersburg şi a devenit un comerciant acolo. Interesul lui în închisori a venit de la fratele lui Walter, unul dintre întemeietorii Societăţii pentru Îmbunătăţirea Disciplinei din Închisoare în Londra. După Societatea Închisorilor ruseşti stabilită în Venning el a călătorit să viziteze închisorile şi azilele de nebuni din Suedia, Franţa şi Anglia şi a avut contacte personale cu Împăraţii Alexandru I şi Nicolae I.

626 Nicolae Nicoalevici Bantiş-Kamenschi (1737-1814) a fost important pentru munca lui de o viaţă de a organiza arhivele Ministerului de Afaceri Străine şi colecţiile valabile de materiale produse pentru istorici. Batiş-Kmenschi a studiat la Academiile din Kiev şi Moscova şi a scris pe teme de filosofie morală. El a slujit ca şi vice-preşedinte a Societăţii Biblice.

627 Alexandru Scarlamovici Sturza (1791-1854) a fost unul dintre liderii reacţiei ortodoxe conservative la influenţele mistice şi intelectuale din societatea rusă. Un moldovean prin naştere, el a avut o carieră diplomatică lungă, efectuând multe misiuni străine pentru Ministerul rus al afacerilor străine şi a lucrat şi la Ministerul Educaţiei al lui Goliţân. Un scriitor prolific pe teme religioase şi politice, cele mai celebre două lucrări ale lui Sturza sunt Consideraţii cu privire la doctrina duhului Bisericii Ortodoxe (Stuttgart, 1816), scrisă în timp ce Sturza era în Paris şi Memoriile statului actual al Germaniei (1818). Ultima, compusă la cererea imperială în timp ce autorul se afla într-o misiune diplomatică în Germania, a condamnat liberalismul în educaţie şi a apărat controlul guvernamental strict al instrucţiei şi disciplinei în şcoli.

628 Ca secretar al Societăţii Biblice ruseşti Vasile Mihailovici Popov (1771-1842) a fost implicat îndeaproape cu toate afacerile ei. El a fost capul Departamentului de Educaţie publică în slujirea combinată a lui Goliţân. Unul dintre cei mai fanatici urmaşi ai doamnei Tatarinova, după 1824 s-a alăturat coloniei ei afară din Moscova şi când s-a dispersat a fost trimis în Mănăstirea Zilantov lângă Kazan.

629 Ecaterina Filipova Tatarinova (Nee Buxhöden, 1783-1856) sa fost fiica unui ofiţer german din serviciul rus. Ea s-a căsătorit cu un colonel rus, Ivan Tatarinov şi l-a însoţit într-un marş armat în Europa după Napoleson. În 1813 ea s-a întors în Sank Petersburg, separat de locul lui Hailovschi, unde mama sa a fost o asistentă medicală pentru ţarina Mariia. Doamna Tatarinova s-a dedicat lucrărilor caritabile între săraci şi într-o întrecere duhovnicească care a dus-o departe de biserica sa nativă luterană şi a pus-o într-o relaţie apropiată cu credinţa ortodoxă, căci ea s-a proclamat o femeie capabilă de a profetiza şi de a avea darul străvererii şi a ţinut întâlniri în apartamentele ei unde şi-a educat ucenicii ei în lectura Scripturilor, imne, profetizări impromptu şi adesea dansuri frenetice care ţinteau la o exaltare duhovnicească. Între ucenicii ei au existat mulţi membrii proeminenţi au guvernului şi a societăţii, inclusiv Goliţân şi ţarul şi până în 1822 doamna Tatarinova a primit o mare pensie guvernamentală. În acel an Alexandru a ordonat închiderea tuturor societăţilor secrete, dar doamna Tatarinova şi-a continuat întâlnirile, protejată de patronii ei sus poziţionaţi. După căderea lui Goliţân în 1824, a fost arestată şi exialtă în regiunea Moscovei. Acolo a fosta o colonie în jurul ei care a durat până în 1835, când a fost din nou arestată şi încarcerată într-o mănăstire. În 1847, bătrână şi slăbită a fost eliberată şi i s-a permis să locuiască în Moscova, unde s-a sfârşit în linişte.

630 Pentru dukhobori, a se vedea capitolul IV, nota 140; pentru molocani, capitolul IV, nota 141; pentru scopţi a se vedea capitolul IV, nota 139.

631 Cf. dukhonovstilor, o sectă biblică care a fost întemeiată de Kotelnikov pe Don. [Nota autorului]. Dukhonosti sau „purtătorii de duh” reprezintă o risipă de idei mistice a masonilor aristocraţi ai claselor de jos ale societăţii. Evlampi Kostelnicov, şeful donilor cazaci, a fost puternic influenţat de I. V. Lopuhin şi prin el Jung Stilling şi alţi mistici au devenit disponibili traducerilor ruseşti. Ucenicii lui au fost atraşi de latura apocaliptică şi de ideea „bisericii lăuntrice.” Arestat în 1824, el a câştigat simpatie la curte. În 1825 a fost trimis în închisoarea din Schlusselberg şi în anul următor în Solovschi, unde a înnebunit şi a murit.

632 Un amiral în marina rusă care s-a retras în primii ani ai domniei lui Alexandru I în protest faţă de tendinţele liberale ale tânărului ţar, Semenovici Şişcov (1754-1841) câştigând proeminenţă în cercurile intelectuale în 1803 odată cu publicarea lucrării