Ciprian Ulea

Nici Hendrix şi nici Rengel nu erau afectaţi de moartea fetei blonde care atunci când zâmbea aducea soarele de vara. Nu ştiau ca în curând vor mai avea de a face doar cu doua bande. Niciodată nu s-ar fi gândit ca banda Zeilor Mascaţi şi cea denumita Cadillac vor dispare aşa curând şi în totalitate. Nimeni nu ştia inca, insa din cauza unui glonte rătăcit aveau sa moara peste 400 de persoane în doar o singura noapte. Un adevărat măcel. Nici măcar acest măcel nu putea aduce înapoi pe fata cea blonda. Insa setea de răzbunare tot nu se termina. Începea o perioada crunta în istoria traficului de droguri din LA, fara ca cineva sa ştie asta. La nici 24 de ore după moartea unei fete blonde cu ochii căprui, care surâdea mereu.

* * *

Erau reci şi lucizi ca întotdeauna. Totul era ca de obicei, numai ca de data asta muniţia suplimentara era în exces.

La capătul străzii 16, la ieşirea dinspre port era sediul bandei Zeilor Mascaţi. Într-un vechi depozit uriaş, la subsolul căruia se găsea un laborator de preparare. La ora 23 pregătirile erau în toi şi distribuitorii nu mai conteneau. Ca de obicei toţi şefii bandei erau acolo trimiţând instrucţiuni oamenilor de pe teren. Maşinile ieşeau din când în când pe poarta depozitului vechi. Cu toţii mai aveau o jumătate de ora de trăit.

Aproape fara zgomot cei doi paznici se prăbuşiră în fata intrării. O grenada EMP ateriza fara zgomot lângă clădire şi detona. Detona e prea mult spus, pocni uşor. Curentul electric în depozit se opri, la fel ca şi generatorul de rezerva cu care bineînţeles erau dotaţi membrii bandei. Era ca o uzina bine utilata. Pana şi personalul şi-l alegeau cu aceeaşi grija cu care o mare firma de cosmetice o face. Totul era bine pus la punct. Cele doua umbre invizibile se apropiară de intrarea blocata. Aşteptară. Nu era nevoie s forţeze drumul înăuntru. Luară poziţie la un metru în fata intrării pe burta. Camuflajul metamorfic ii făcea invizibili noaptea chiar şi la distanta aceea. Amândoi strângeau în mâini cate un automat Maki 3 setat la cadenţa maxima, iar lângă ei zăceau câteva încărcătoare pentru a încărca rapid. Pe solduri ţineau cate doua Maki 5, arme care puteau descărca încărcătorul de 40 de proiectile în mai putin de 4 secunde, arme mici, foarte portabile, de o precizie mai mica insa grozave în lupta de aproape.

Cu mii de precauţii usa blindata a depozitului se deschise. Câteva figuri, majoritatea de culoare, apărură în usa. Aveau capul ras sau vopsit blond şi se voiau a fi înspăimântători. Numele de Zei Mascaţi fusese ideea unui puşti din banda şi li se pruse tuturor grozav. Seful cel mare era poreclit Cuţitul, nimeni nu ştia cum il cheama în realitate. Cei doi întinşi pe burta în fata intrării nu aveau habar cum arata.

— Am vizibilitate pana în fundul curţii, făcu TJ vesel. Rafale scurte, oricum o sa treacă prin mai multi.

— Iau de la dreapta la stânga, se auzi glasul calm al fetei. Încep tragerea în 2. Aleluia.

Cu un şuierat ca al unui curent de aer care trece printr-o ţeavă lunga, rafala porni din arma japoneza. Armele nu scoteau nici măcar foc la gura ţevii.

În depozit haosul era în toi. Mai întâi seful bandei crezu ca a început vreo răfuială intre membrii bandei, gloanţele şuierau peste tot iar în jurul sau oamenii cădeau loviţi. Se vedeau siluete vagi la lumina lunii prin ferestrele minuscule.

Totul dura maximum jumătate de minut, apoi rafalele se potoliră. Nici măcar nu era prea mult fum. Membrii bandei începură sa se ridice, unii cu armele pregătite, alţii ghemuindu-se scâncind sa se ascundă. Nimeni nu se gândea sa ajungă iar la posturile camuflate aparate de arme grele. Atacul fusese scurt şi ucigător, mai rămână de văzut câţi rămăseseră în viaţa.

Nu se auzea nimic, nici un zgomot de maşini accelerate. Era linişte. Cele doua umbre erau acum în picioare. Tăcuţi îşi căutau un loc potrivit, apăraţi împotriva unor rafale trase la întâmplare.

— In poziţie, se auzi Chris. Treci după butoiul ala.

— Acolo ma duceam. Încep tragerea.

Măcelul reimcepu, insa de data aceasta mai selectiv. Micul birou metalic din coltul cel mai îndepărtat parca era voit uitat, iar sefului bandei i se făcu subit frica. Nu puteai vedea nimic în întuneric, decât câteva focuri trase aiurea de oamenii sai. Rafalele erau din ce în ce mai scurte şi mai rare şi el se gândi ca aduce a execuţie. Apoi câteva lovituri de picior il loviră.

— Adu sarma aia, se auzi un glas indiferent. TJ şi Chris renunţaseră la vorbitul în căşti, vorbeau liber iar efectul era şi mai înspăimântător. Seful bandei simţi cum este legat strâns cu o sarma şi simţii alti tovarăşi ai sai lângă el. Se auziră zgomote. Se părea ca restul de oameni erau traşi în depozit şi aruncaţi ca baloţii după uşi, cat de cat camuflaţi.

— Sa aşteptăm un pic, se auzi o voce. Sa vina curentul.

Linişte. Liniştea devenea materiala aproape când o lumina strălucitoare se aprinse doar cat sa lumineze coltul celor ce rămaseră în viaţa.

— Avem vreo 8, număra un glas bărbătesc. TJ mai ştia sa numere se pare.

— Salut băieţi, se auzi un glas vesel. Era o tipa subţire, tunsa mai scurt, cu parul uşor ondulat şi o fata slaba, alba, zâmbitoare. In alte imprezurari ar fi semănat cu o puştoaică de liceu, insa acum ţinea în mana o arma automata un model ciudat. Care din voi e Cuţitul?

Ochi speriaţi şi obosiţi se întoarseră spre bărbatul de culoare masiv care stătea sprijinit de perete.

— Oricum nu are importanta făcu tipul de lângă ea. Nu era cineva impunător, era înalt dar nu foarte, slab, cu o fata trasa şi parul pieptănat în sus, un pic cam mare. Avea o figura obosita uşor şi zâmbitoare. Spre deosebire de fata expresiile fetzei sale erau mai concludente. Zâmbetul sau se opri şi se uita atent la cei de jos. Oricum spectacolul va fi acelaşi pentru toţi. Aveau lângă ei pe o masa o grămadă de arme albe.

TJ lua doi tipi la întâmplare şi ii lega cu sarma de o mana de acelaşi stâlp de susţinere metalic. Mana dreapta era libera. Lua de pe masa o bata de baseball şi un cuţit lung. Puse cate o arma în mâinile celor doi.

— OK băieţi, avem gladiatorii americani. Daţi-i drumul sa vedem care ajunge în finala. Sunteţi 8 cu toţii dar ne grăbim, mai avem de omorât o grămadă şi tocmai în partea cealaltă a oraşului. Start, daţi-i drumul, triumfa el.

Cei doi se priviră unul pe altul şi nu făcură nimic. TJ dădu din umeri şi le lua armele din mana. Ii dezlega şi ii îmbrânci în perete. Chris descarca scurt arma iar cei doi se treziră pe jos cu rotulele praf. TJ trase şi el de doua ori ţintind artera femurata. O balta de sânge se lati sub cei doi. Unul din cei doi urla animalic. TJ apuca bastonul de baseball şi il arunca cu forţa în capul omului care tăcu.

— OK, următorii doi, rânji el. Pe tine te lăsăm la final, făcu el cu ochiul. Se gândi un pic.

— Am o idee, făcu Chris luminata. Ii împinse la perete lângă tovarăşii sai, ii lega cu sarma de ambele mâini şi rapid le făcu cate o tăietură la încheieturi. Cei doi nu prea avură timp sa proetsteze.

— Ah, un concurs care se sinucide mai repede… Făcu îngândurat TJ. Zău ca eşti geniala.

— Mulţumesc, făcu ea clipind din ochi. Ia uite, tipu ala mai mare sângerează mai mult, o avea mai mult sânge?

— Trebuia sa luam un debitmetru, făcu el cu regret… Următorii doi trebuie totuşi sa se ciomăgească aşa cum am vrut eu iniţial.

Repeta manevra. De data asta cei doi se puseră pe treaba. Unul din cei doi căzu cu capul spart imediat. Victoriosul avea insa un cuţit în piept. Icnind il scoase.

— Hei lasă-l acolo, făcu TJ. Uite ce bine îţi sta. Lua cuţitul şi il îndesă în piept la loc. Ii dezlega iar tipul cu cuţitul il duse pe celalalt lângă zidul unde mureau ceilalţi. Uite cum făceau o data sepukku japonezi, făcu TJ şi apăsă cu piciorul cuţitul în pieptul celui care se aşezase jos.

— Domnule Cuţit, se pare ca ai cam rămas ultimul. Acum pentru tine mi-a venit o idee noua. Sugrumarea reciproca. Ţi-am lăsat un amic de gabaritul tau. Haideţi la stâlp domnilor, ii invita TJ. I-ar fi făcut bucatele insa nu suporta sa tortureze pe nimeni. In cazul acestora insa, ca şi în cazul lui Sadley, se simţea bine chinuindu-i un pic. Ştiau ce obiceiuri aveau respectivii, cum îşi torturau victimele, aşa ca dorea sa le dea putin din propria pastila. Ii lega de stâlp. In mana libera le dădu cate o sarma potrivita în forma de lat. OK, băieţi trageţi vârtos, eu o sa torn un pic napalm pe aici, ca sa igienizam după ce plecam, ma înţelegi tu. Lua doua mici recipiente şi le pregăti. Chris il urma. Erau mici bile cu un lichid inflamabil. Se îndepărtară şi priviră cum cei doi chiar trăgeau de sârme. Începură sa se învineţească iar Cuţit scotea limba deja. Introduseră câteva bile în sistemul de ventilaţie de la subsolul unde se afla micul laborator, închis etanş fata de lumea de sus. Ajunseră la usa şi aruncară micile bile care se sparseră prin depozit. Ieşiră din depozit şi în chip de rămas bun aruncară o grenada cu fosfor cu detonaţie peste doua minute. Se grăbiră spre mica Toyota privind în urma. Nu apucară sa ascundă combinezoanele când depozitul se aprinse fara sa explodeze. Cei de sus ardeau iar cei de la subsol muriră asfixiaţi de napalmul care consuma în câteva secunde tot oxigenul. Totul durase cam 40 de minute, fara incidente. Micii distribuitori scăpaseră insa pe ei avea să-i ridice probabil politia sau aveau sa sfârşească împuşcaţi de celelalte bande. Era miezul nopţii.

Banda Cadillac îşi avea sediul în localul cu acelaşi nume. Marfa le venea din import din Columbia şi Venezuela, numai marfa de prima calitate. Localul era de fapt un club imens unde se plănuiau toate mişcările bandei. Erau cea mai selecta banda din oraş, nu se ocupau de manareli mici. Locul era foarte populat, aşa ca cei doi aleseră o tactica mai directa.

Ca de obicei pe acoperişuri. Totul se întâmplă acolo. Christina urmarea totul pe senzori iar la semnalul ei TJ trăgea cu aruncătorul mici proiectile de demolare care se înfigeau discret în peretele clădirii. Tăcuţi schimbau poziţia.

— Oh, asta e plictisitor, făcu TJ cu năduf. Stam şi tragem ca nătărăii cu ghiulele de tabla în cârciumă. Deja m-am plictisit.

— Mai e o latura, făcu ea. şi eu m-am plictisit, dar gândeşte-te ce foc de artificii. Liber, trage.

— Marcat, făcu TJ plictisit. Prinse aruncătorul la spate. Coborâră pe scara de serviciu şi o luară pe lângă zid spre o clădire aflata la distanta mai mare insa cu o vizibilitate excelenta.

Aşezară lângă ei lansatoarele, o mulţime de rachete brizante şi incendiare. La îndemână erau şi armele Maki 3.

— Bem o cafea? Zâmbi el. Cat mai e cârciumă.

— Mai frumos e acasă, rase ea. Dam drumul la circ?

— Dam drumul. 5 secunde.

Comanda fu data de fata. Detunăturile înfundate se auziră ca una iar clădirea se prăbuşi drept, îngropând sub plafon pe toţi cei ce se aflau în local. TJ şi Chris hotărâseră ca nu era nici un om nevinovat în acel local. Intrară în hora tăcute lansatoarele.

Metodic, Christina trăgea cu rachetele cu focos brizant acolo unde i se părea ca e nevoie. TJ trăgea în mod uniform cu incendiare, încărcând într-una.

Nu dura prea mult. Maxim doua minute, în care automatele Maki nu fura folosite. Nu-şi dădură osteneala sa ascundă tuburile, erau la fel de comune cu orice muniţie folosita.

Nici măcar nu ţipase nimeni. Trecătorii fugeau la adăpost privind clădirea care ardea.

Mulţumită Chris era la volan. Acţiunea tocmai terminata însemnase pentru ea aproape la fel de mult ca şi pentru TJ. şi totuşi erau trişti, tăcuţi. Calmi şi reci, mai mult ca de obicei mergeau în linişte. Aveau în ei o rana care nu se putea închide.

* * *

Era multa lume la înmormântarea fetei blonde. Alyssa nu s-ar fi gândit vreodată ca atâta lume va suferi la moartea ei. Cimitirul mic era plin. TJ ar fi vrut sa poarte uniforma de gala a Armatei Braziliene şi sa traga 21 de salve. Nu putea să-i lase nimic fetei.

Procesiunea trista părăsi parcul. Se insera. TJ scoase mica cruce metalica şi o aşeză lângă piatra funerara alba. In toate armatele din urma Crucea de Fier era un simbol puternic, insemnul combatantului, spre deosebire de orice alta medalie. Chris nu avea aşa ceva. TJ o găsise aruncata pe malul raului după ce plutonul sau sarise în aer. Era crucea sergentului Carriciola. O păstrase în amintirea lui, familia acestuia murise iar crucea remasese uitata în bagajele lui TJ. Acum crucea se odihnea pe mormântul fetei iar TJ simţi o uşurare imensa. şi totuşi fata nu se va întoarce niciodată. Zilele vor trece iar amintirea ei se va estompa. Timpul va rezolva totul. şi totuşi ştia ca ceea ce pierduseră multi prin moartea Alyssei, nu vor mai găsi vreodată. Doar din când în când îşi vor aduce aminte.

Luminile oraşului XIII.

Mai tăcut ca de obicei, TJ îşi şterse fata cu tricoul jegos aruncat lângă el. Se uita gânditor la Christina şi se apuca sa strângă sculele. Se scarpină în cap, ceea ce-i umplu parul de ulei şi vaselina. Christina zâmbi enigmatic şi deschise porţile. TJ scoase uşor de tot mica Toyota din garaj. Nu s-ar fi dat jos de la volan pentru tot aurul din lume. Chris mai privi o data la maşină şi aproba din cap.

Era un vis. Caroseria fusese refăcută timp de o săptămână de un tinichigiu de pe Sonora Avenue, fusese îndreptată acolo unde era buşită. Avea o vopsea total tâmpită pe ea, un portocaliu profund, ca un apus de soare, un degradeu de la culoarea spre roşu de pe portiere pana la aproape galben pe partea de plafon care mai era lăsată, maşina decapotandu-se în întregime aproape după un sistem ieftin. Arata ca visul unui surfer bolnav, insa şi aerul de săpuniera rămăsese cu farmecul de maşina ieftina şi nu foarte demodata. Modelul era inca în fabricaţie serioasa, cu motorizări hibride.

Totul fusese refăcut. Nu costase nici măcar prea mult. Nici măcar nu sarea prea mult în ochi, California era plina de maşini bălţate, desi portocalii mai putin. Culoarea arata minunat în contrast cu spoilerele proaspăt montate, ornamentele de pe aripi şi portiere, prizele de admisie de pe capota, toate din material plastic de un albastru închis ca noaptea. Suspensiile erau noi nouţe, evident nu de la modelul original. Motorul era complet refăcut, motorul de 6 cilindri boxer de 315 cai răcit cu aer care acum fusese fixat mult mai bine pe tampoanele suplimentare sub capota şi arata de parca mereu fusese acolo. Cu instalarea noii injecţii, a noului turbocompresor şi a admisiilor mai bune de aer puterea motorului fusese măsurată la 405 cai putere acum. Era bine, deoarece maşina era mai grea, avea o tona şi un pic. In locul portbagajului şi aşa mic, era montat un motor electric de pe un model de Toyota de capacitate mai mare, aşa ca acum maşina lor era şi economica. Portbagajul era ascunzişul de sub bancheta din spate, plus bancheta însăşi. Un mic portbagaj suplimentar stătea deasupra maşinii. Era pentru obiecte mai mari cum erau bicicletele sau plansele de surfing. Însăşi în varianta originala, mica Toyota avea un motor de 130 cai putere la motorizarea maxima de 1,9 litri, ceea ce o făcea o maşină ieftina şi atractiva, uşor de modificat. Nimeni insa nu s-ar fi gândit ce ar putea găsi sub capota acesteia.

Plecau sa cumpere o conserva de maşină minuscula cu propulsie electrica. Se gândeau ca o maşinuţă şi mai mica decât Toyota, cu un motoraş de 45 de cai şi un motor electric ar fi buna pentru deplasările discrete. O maşină noua. Puteau face un pic de faţadă, era chiar necesar pentru doi copii de bani gata veniţi şi pe cheltuiala guvernului brazilian la studiu în LA., care nu făceau abuz dar îşi permiteau cate o mica nebunie. TJ scoase cu mii de precauţii maşina spre şoseaua de pe coasta de parca i-ar fi fost frica sa nu tocească cauciucurile.

— Sa ne plimbam un pic pe coasta Chris, făcu el, trebuie sa încărcăm acumulatorii… Nu vorbea prea mult, se vedea ca avea o bucurie în el şi sigur urmau câteva năzbâtii. Christina se aşeză mai bine în scaun şi chicoti.

TJ accelera uşor pana la 100 la ora şi apoi reduse la viteza legala. Brusc se răzgândi şi o lua spre autostrada spre San Diego, unde nu existau restricţii de viteza pe cele 6 benzi pe fiecare sens. Ajunse repede la autostrada şi o lua uşor cu viteza a şasea cu 130 la ora. Maşina se comporta perfect. TJ zâmbea pe sub mustaţa uitându-se în oglinda retrovizoare iar când Chris se întoarsă sa vadă descoperi şi motivul. Dodge Viper T800 nou nouţ roşu ca focul. Venea pe banda lor cu cel putin 200 la ora, iar Chris se aşeză mai bine în scaun. Era mai aglomerat, insa amândoi ştiau ca la coborârea spre San Bernadino autostrada se va goli. Pana atunci TJ obstrucţiona cu nesimţire crasa puternica maşina cu motor de 8000 de centimetri cubi şi peste cinci sute de cai putere, pe o greutate de aproape doua tone insa.

Viperul se enerva şi claxona disperat şi nervos, găsi o breşă şi schimba banda. TJ privi obraznic şi accelera. Îşi puse arogând o pereche de ochelari de soare. Avea ulei pe fata şi Chris se felicita inca o data ca apucase să-i ia un tricou curat pentru când aveau sa ajungă în oraş. Circulaţia se muta pe primele trei benzi, oamenii se pregăteau sa facă la dreapta. Viperul trecu pe ultima banda şi accelera din plin. TJ era insa pe faza, aşa ca cupla treapta a cincea la viteza de 140 la ora, accelera putin, merse constant un pic cat sa evite un întârziat care schimba sensul de mers, trecu în spatele Viperului şi introduse în viteza a patra. Acul turometrului sari brusc la 7000 de ture iar TJ o calca la 8000. Maşina urla turbata şi o lua din loc, apoi repede TJ trecu în treapta a cincea, deoarece cuplul maxim era pe undeva pe la 4500 de ture. Brusc făcu dreapta şi se puse paralel cu Viperul care accelera la plin. Arunca un ochi scurt la vitezometru. 200 kilometri pe ora, acesta nu arata în mile, bordul era de la modelul japonez de maşină care nu intrase pe piaţa americana şi de la care luase şi motorul, iar TJ se obişnuise cu sistemul metric şi nici măcar nu se obosise sa puna şi echivalentul în mile. O lua uşor înaintea Viperului iar la 210 cupla treapta a şasea, motorul deja răcnea înfuriat la cele 8000 de ture şi nu mai castia serios putere după aceasta turaţie. Turometrul mergea pana la 11.000 de ture şi daca maşina nu era în sarcina ajungea la capăt. TJ zâmbi victorios şi de data asta nu se mai juca. O calca la fund iar viteza crescu. Christina urmări acul vitezometrului cum sare de 250, constata ca nu simţea viteza, maşina se ţinea grozav pe sosea. Viperul era în spate iar TJ se lasa ajuns din urma şi porniră în paralel. Christina nu se mira prea tare când vitezometrul înţepeni la 300 kilometri pe ora iar viteza creştea. Ştia ca va urma un radar montat sus pentru atenţionare, se apropiau de o curba mai strânsă şi panourile avertizau şoferii din timp de viteza lor în comparaţie cu cea recomandata. Viperul ramase cu viteza constanta, Toyota trecu înainte şi în scurt timp se opri şi ea din acceleraţie. TJ stătea ţeapăn la volan. Vederea periferica era de acum redusa la viteza asta. Chris urmări panoul pe care scria Curba la 5 km viteza maxima recomandata 100 mile pe ora. Se uita la radarul montat sus, care mergea pana la 250 de mile pe ora, adică 400 de kilometri pe ora. Viteza indicata de 199 mile pe ora, apăru pe ecran, 320 km/h calcula Christina repede. Continuară sa se îndepărteze de maşină din spate apoi după un kilometru TJ lasa libera pedala. Maşina deccelera. TJ răsuflă uşurat. Viperul trecu înainte cu viteza fara să-i bage în seama. Scăzură la 80 de mile după radarul de la un kilometru de curba, apoi merseră constant cu viteza asta.

— Grozav de tot, făcu entuziast TJ începând sa gesticuleze. Mai ştii cum se înfige? La 200 la ora trage de zici ca e avion. Continuară uşor. Chris, as opri un pic… Făcu el. M-a cam luat un pic aşa stomacul de la viteza.

— Hai uşurel în San Diego pe plaja, ce zici? O baie şi o cafea, halim ceva şi mergem mai târziu la magazin. Maşinile pot aştepta. In plus te mai speli şi tu de ulei sa nu apar aşa în public cu tine.

— Ştii Chris, e superb care e treaba asta, acoperirea noastră. In loc sa stam ascunşi ca şobolanii avem parte de viaţa de student, avem prieteni… E bine aici. Cum crezi ca va fi când o vom întinde peste câţiva ani? Fara prieteni.

— Stai sa ne gândim, sesiza ea pericolul. In trei ani veţi termina cu toţii facultăţile iar majoritatea vor avea un serviciu de tot kakatul. Noi vom termina, insa vom avea suficienţi bani pentru Noua Zeelandă. Cred ca va fi groaznic. Hotel mic pe malul marii, un sir de bungalowuri pe plaja, un restaurant şi un bar de nuiele. Debarcader pentru câteva jetskyuri şi o barca de viteza pentru excursii. Valuri mari… Dar poate nu ai curajul sa faci surfing pe ele, te înţeleg. Fotbal şi volei pe plaja. Un cocktail slab, rece şi un pic acrişor, cu o culoare un pic tulbure de la sucul de lămâie, un strop de dulce un pic de bitter, seara, pe plaja din fata bungalowului, în halatul de baie ca se lasa răcoarea pe la miezul nopţii… O sa fie o viaţa groaznica sa ştii, gesticula ea în verva.

TJ nu zise nimic, doar întoarse un zâmbet luminat ca şi cum descoperise brusc înţelesul vieţii. Uitând de stomac o calca bucuros cat putu de tare şi aproape ca rata ieşirea de pe autostrada. Apasă pe acceleraţie cu tot corpul şi se apleca peste volan de zici că-i dădea forţa maşinii. Chris mai-mai ca se aştepta sa facă bruum bruum sa imite motorul. Frana tărăboanţa pe nisip şi le trebui vreo jumătate de minut pana sa se vadă intre ei. Christina constata ca ii crănţăne nisipul în dinţi. Foarte bine dispuşi o tuliră pe plaja cu nisip alb.

TJ îşi mai trase de tricou o data.

— Arăţi bine, făcu Christina.

— Mi s-a dus uleiul din par?

— Da, şi vaselina s-a întins frumos şi uniform, îţi sta grozav. Uite, trebuia să-ţi tragi o cărare pe mijloc şi parul lins. Erai beton.

TJ scoase limba şi o împinse uşor spre biroul dispeceratului. In parcaj zăceau în soare multe modele japoneze, cum căutau ei. Mici, modeste şi de doua ori mai scumpe decât tărăboanţa lor care prindea 300 şi ceva la ora.

— M-am răzgândit. Nu mai e nevoie de o petarda din asta mica. Tărăboanţa noastră are motor electric şi nu ne mai trebuie nimic altceva. Se întoarse brusc pe călcâie. Christina dădu din cap şi se grăbi prima la maşină.

— Eu conduc, făcu ea net.

— Bine, accepta el. Nu forţa motorul, rase.

Mergeau agale spre casa. Trecură prin fata unui autoparc plin de automobile pretenţioase sport. Chris zâmbi dar nu opri. Trecu mai departe şi opri la un mic magazin 2 străzi mai încolo. TJ o urma presimţind o gluma.

TJ se mai uita inca o data în oglinga de la ieşirea din magazin. Costumul închis la culoare cădea pe el la perfecţie. Se uita la parul dat cu o cutie întreagă de spuma şi cărare îngrijită şi încarcă să-şi aducă aminte daca mai arătase vreodată aşa idiot. Îşi puse şapca pe cap şi de-abia se abţinu sa nu cada pe jos de ras. Îşi trase o mutra serioasa rau. Christina se uita atenta la el. Purta un taior elegant în care murea de cald, o poşetă şi o umbrela de soare în mana. Era machiata un pic mai strident şi jumătatea de tub de spuma de par care rămăsese de la TJ ii îndreptase parul făcându-l lins. Arata exact ca o actriţă de mana a doua ieşită dintr-un magazin din Beverly Hills. TJ îşi ridica şapcă de şofer iar parul care se lipise de ea se ridica în sus. Cotrobăi în poşeta Christinei şi lua sticluţa cu apa de colonie şi turna ce mai rămăsese din ea în cap. Il lua frigul insa cu ajutorul mâinilor reuşi să-şi lipească firele rebele înapoi de cap. Aruncase pieptenul imediat ce il folosise în magazin. Puse şapca la loc şi se gândi sa nu o mai scoată pana acasă. Aruncară hainele vechi pe bancheta din spate, porniră motorul şi parcară la o intersecţie distanta de magazin, un pic mai retras de străduţa pretenţioasă cu parcul auto. Porniră cu pasi de plimbare, Chris cu o mutra obraznica iar TJ cu una resemnata şi serioasa. In cinci minute, cu o fata nepăsătoare, trecură prin fata magazinului auto. Christina păru ca abia acum il observa iar TJ se grăbi să-i deschidă usa. Se menţinu la un metru în spatele ei respectuos. Dădu să-şi scoată şapca dar se răzgândi. Probabil ca se lipise de mult de parul dat cu un kilogram de spuma. Însăşi parul Christinei avea rigiditatea metalului.