Ciprian Ulea

— De data asta nu.

— Stai un pic. Scoase telefonul. Chris, am luat contact, sunt teafăr, rase el, toată lumea e. Vrei sa vii şi tu aici?

— In regula, vin şi eu, răspunse ea.

— OK.

— Gata, ma duc la baie. Da, ok, o bere buna…

— Te aşteptam, rânji Springer şi se îndrepta spre masa unde il aştepta Trisha Lang.

Luminile oraşului XXIII.

TJ închise televizorul şi dădu din cap. Se uita la Chiris şi mai dădu din cap a mirare.

— Deci cam asta cu Electronic Task TTR, făcu ea. S-a dus…

— Da… Cred ca lucrurile se complica rau de tot. Telefonul mobil cârâi brusc insistent.

— Da, făcu TJ cu sila.

— Springer, se auzi scurt. Ai văzut ştiri?

— Da. Nasol.

— Ai chef de o bere la mine la local?

— 22:30.

— Hai pa Larkin, se auzi vocea brusc destinsa de dincolo.

În numai patru zile Electronic Task TTR fusese decapitata practic de la toate nivelele. Doua depozite arse în urma unu sabotaj, plus o fabrica de cipuri. Doi directori adjuncţi sinucisi şi probabil ca urmau alţii. Brusc ieşiseră la iveala fraude fiscale, un senator se internase de urgenta în colica renala iar probabil ca alti câţiva stăteau de acum cu bilete de avion via America de Sud numai dus în buzunar. Începuse chiar şi o ancheta a Congresului, ordonata de însuşi Preşedinte. TJ nu pricepea mare lucru, insa nu putea decât sa dea vina pe Ebonics AG care scoseseră brusc nişte colţi tăioşi. Ceva lăuntric ii spunea ca se confrunta cu ceva groaznic. Se întrebă vag de ce oare Chris nu simte asta, părea aşa de liniştită.

Masinita portocalie mergea liniştită mârâind, urmata de Axelul albastru cu forma sa retro amintind de timpuri mai bune. Amaindoi urmau Pontiacul Trans AM al lui Springer, o maşină frumoasa şi din cate o auzea TJ şi niţel preparata. Il ardea la degete de o cursa insa nu era timpul. Jed Springer schimbase brusc locul de întâlnire, pe o plaja destul de populata la ora asta. Nu dorea sa rişte nimic. Nici TJ. Maşinile înaintară printre şirurile de palmieri înalţi, luminaţi de becurile care mai funcţionau inca în iluminatul public. Fusese o zi frumoasa şi asta se vedea după numărul gunoaielor lăsate. Totuşi nu era aşa de rau, gunoierii făceau treaba în porţiunea asta, nu arata tocmai rau. TJ opri maşina şi se dădu jos. Springer cobori şi el însoţit de Trisha Lang. Samantha şi Lucas coborâră şi ei din Axel. Cei doi se uitară întrebători la TJ.

— Lucas, Sam, Jed şi Trisha, făcu el prezentările.

— Toată lumea îmi spune Springer, rânji Jed Springer.

— Springer, se corecta TJ. Încotro?

— O sa mergem la o terasa, mâncăm ceva şi apoi dam o tura pe plaja… ne plimbam… Undeva unde urechile sunt mai putin prezente.

— OK, făcu TJ. Lucas şi Sam sunt nou-veniţi în branşa. Non-luptatori, insa în materie de hacking şi spargeri de coduri problemele noastre s-au terminat.

— Stiu, zâmbi Springer, e fata profesorului Carrington. Totuşi… Ce s-a întâmplat? Era un contract pe capul ei insa nu ne-a interesat, era prea departe de noi şi prea mirosea a cursa…

— Mie nu mi-a mirosit prea mult a cursa… Mârâi TJ… Oricum pe Sam am „recrutat-o” ca sa zic asa, cu voia ei… De fapt nu am mai putut scăpa de ea, începu el sa rida, iar Lucas e un prieten de-al ei din copilărie.

— şi a fost o cursa? Ridica Springer sprâncenele.

— Mda… A fost o cursa…

— şi s-a curăţat jumate de pluton Delta Force?

— Printre altele… Asculta, de unde ştii ca era o cursa?

— NSA, băiatule. Rânji Springer.

— NSA? Nu ai fost LAPD?

— Am fost NSA la început, iar ca sa scap de aia a trebuit sa o iau uşor în jos… LAPD.

— Aha… şi acum ai scăpat?

— Pe dracu. Am scăpat de NSA. Aia aveau detectoare şi la buda sa vadă ce ai mâncat înainte şi daca complotezi împotriva statului cu un atac cu gaze. Detectau b. ashinile din satelit după termica apoi trimeteau un spion sa miroasă, izbucni el în ras. M-am tot saturat de mirositul asta în kur aşa ca am plecat în LAPD.

— şi acolo cum era?

— Frumos… Springer se uita în zare… Frumos insa şi multi idioţi…

— Stiu ca ai fost un detectiv bun, ţi-am citit biografia, rânji şi TJ… De ce ai plecat?

— Ai citit şi asta…

— Indisciplina?

— Întocmai, i-am ars un picior la oua locotenentului. Insa e grozav sa fi detectiv în LAPD. Am fost degradat simplu ofiţer de patrula, am îmbrăcat uniforma, insa pentru scurt timp…

— Ce s-a întâmplat?

— Uneori te calca pe nervi cate trebuie sa treci cu vederea… Mai ales în LA… Insa era de vis serviciul în rest. LAPD e un vis frumos, ofta Springer.

— Înţeleg.

— Înţelegi pe dracu, rase Springer. Eşti un puşti, citi ani ai?

— Ei, am aproape 25, protesta TJ. Lucas şi Sam au doar 19 dar eu şi Chris suntem veterani.

— 25 de ani… Făcu Springer uimit… şi de unde dracului veniţi? Nu sunteţi NSA, CIA sau FBI… Ce naiba sunteţi? Aveţi un armament grozav. Urban Warrior?

— Vezi de treaba ta reveni TJ serios. Suntem ce suntem… Am fost altceva o data… ca şi tine.

— Dar inca sunteţi copii… Eu am 31 de ani şi am văzut de toate în cadrul biroului.

— Da, arăţi ca unul de 31 de ani, insa Trish nu, făcu TJ un compliment.

— Pentru ca nu am, zâmbi ea. Nu era prea vorbăreaţă şi nici nu zâmbea prea mult. Eu am doar 25, sunt colega de vârstă cu voi, rise ea din nou. Ex-NSA, ex-CIA, cupa cum poate ştiţi.

— Ce ai făcut, ai fugit de acasă? Zimbi TJ

— Cam aşa ceva, aproba Springer şi o lua după umeri. Era doar cu putin mai înalt ca ea, Trisha era înaltă, cam cat TJ, avea aproape 1,80.

— Hei voi doi… Ştii tu ce?

— Ce? Întrebă Springer mucalit.

— Lasă.

— Bai voi mai tăceţi o data? Interveni Chris râzând. Pana acuma ati schimbat impresii şi mai aveţi un pic şi luaţi o bere şi va depanaţi amintirile din tinereţe.

— Hmmm se uita tranjind TJ la Springer, care rânjea şi el.

— Oh, nu se poate, făcu Chris râzând, am nimerit la conferinţa veteranilor. Nu trecem şi noi la treaba?

— Ba da, ofta TJ… Ştia despre ce vorbeşte Springer. Simţea asta. De-abia aştepta sa plece din LA insa o parte din sufletul sau ştia ca va rămâne aici. Poate ca insa în viitor se vor mai schimba lucrurile şi se vor reîntoarce sau vor ramane aici. Sau poate vor găsi un alt LA poate în miniatura, care sa aibă doar părţile sale bune. Oricum, TJ simţea ca California are o viaţa a ei, ca trăieşte şi visează, ca respira o data cu locuitorii sai, ca e trista şi ca e vesela unori… şi ca suferă din cauza indolentei unor oameni… TJ visa la California de alta data, cea despre care citise doar, California care visează şi e fericita. Continua sa meargă în tăcere alături de ei spre mica terasa…

— Într-un fel e bine, munca noastră va fi mult uşurată, făcu TJ.

— Da, poate, insa Ebonics au colţii foarte mari… Ar fi cazul sa facem un review al armamentului?

— Negativ, se opuse TJ. Aveţi armele voastre care sunt oricum foarte bune şi cu nimic mai prejos decât ale noastre, acelaşi camuflaj, în unele domenii ne depăşiţi în altele va depăşim noi.

— OK, nu insista Springer. Crezi ca o putem face în 4 zile?

— Depinde de ce găsesc Sam şi Lucas. Nu putem merge în kurul gol acolo.

— Asta sigur nu… Făcu Springer gânditor.

— Iar ai o presimţire? Făcu TJ

— Se pare ca presimţirile mele se cam adeveresc, zâmbi el…

— Sper sa nu o mierlim, făcu simplu TJ.

— Nu ai imaginaţie, făcu Springer.

— Imaginaţia e singurul lucru dezvoltat la mine, rase TJ. Tragem în tot ce mişcă. Zâmbi cu gura pana la urechi.

— Daca TTR s-a dus contractul ramane? Întrebă brusc Springer. Cine ne plăteşte?

— Contractul a crescut, interveni triumfator Lucas. Mult. Jumătate de milion. TTR este un colos care nu pica aşa uşor. Vor sa vadă Ebonics terminaţi cu orice preţ, puteţi arunca clădirea în aer daca vreţi.

— 500 împărţit la şase.? Întrebă Springer.

— Evident, făcu scurt TJ. Suntem şase şi nu calculam riscurile altfel. Sam şi Lucas sunt neluptatori dar vor veni cu noi. Iar informaţiile pe care le vor strange ei în câteva zile nu le-am strange noi în jumătate de an. Nu ţinem socoteala cadavrelor nu? Întrebă TJ categoric.

— Hei, am întrebat şi eu asa, făcu Springer. Nu cred ca ţi-a dat vreodată prin cap sa împarţi suma la mai putini oameni nu?

— aşa crezi?

— Nu, nu cred asa, tocmai de aceea vom lucra împreună.

— Sper sa mai lucram împreună şi în alte contracte, zise TJ. Stiu ca suma va fi mai mica insa riscurile vor fi mult mai mici.

— Extrem de mici, făcu Trisha. Este OK. Nimeni nu vrea sa ajungă magnat financiar aici. Prefer în viaţa şi mai sărac.

— Decât sărac şi bolnav mai bine bogat şi sănătos, rise TJ.

* * *

Daca Ebonics avea ceva mai securizat, atunci acel lucru era contabilitatea. Paranoia de acolo o întrecea şi pe cea de la High Tech. Era tare greu să-i incriminezi cu ceva, insa făcuseră adevărate dosare în ultimele trei zile, cu orice ar fi fost util, umpluseră câteva discuri digitale de informaţii. Luacs şi Sam nu stătuseră degeaba. Aveau dispunerea aproape a tuturor sistemelor de securitate. De o jumătate de zi se uitau pe ele. Separat, Springer şi Trisha făceau aceasi lucru. Hotărâseră acţiunea în doua zile. Se anunţă ploaie şi o noapte întunecată. TJ apuca cutia de bere. Era de ajuns pe ziua aia. Se uita la ceas, era 21:30. Ieşi cu berea afara în curticica şi apuca telefonul.

— Lucas? Nu daţi inca o tura pe la noi? Da, aduceţi şi pizza aia cu voi sa nu se strice cumva, izbucni în ris. Da, comandam şi noi. Haideţi veniţi repede da? Mulţumit Tj închise telefonul. Zâmbind cu toată fata, Chris il privea mulţumită.

Luminile oraşului XXIV.

Clădirea se profila înaltă şi neagra în noapte. Lumina lunii cădea pe ea făcând-o şi mai sumbra. Bineînţeles ca prognozele se înşelaseră cu totul, era un cer de un senin minunat, o noapte superba cu o luna imensa şi stele peste tot, fata de ceata lipicioasa şi ploaia prognozata. TJ înjura cu năduf insa nu se putu abţine sa nu admire cerul. Se uita la ceas. 2 AM. Era cald şi bine, noaptea nu aducea nici o adiere de răcoare. Samantha şi Lucas luaseră poziţie ci se ocupau de toată electronica lor, în jurul clădirii fuseseră plantate scannere, camere digitale, microfoane, iar ca ultima distracţie cei doi lansaseră şi un mic dirijabil-spion a cărui elice era aproape nedetectabilă. Erau gata sa întrerupă comunicaţiile dinspre perimetru în orice clipa. TJ, Chris, Springer şi Trisha luaseră poziţii în fata curţii care înconjura clădirea. Camuflajul lor metamorfic ii făcea invizibili. TJ constata ca US Army ii ajunsese din urma. Uniformele ciordite de Springer de la Urban Warrior erau la fel de bune ca ale lor. Armamentul era şi el grozav, arme automate HK şi Ingram, insa TJ prefera în continuare armele japoneze Maki. Electronica era mai fiabila ca cea americana.

— OK, am dezactivat toţi senzorii, se auzi în casca Lucas. Zonele A1, B2, D5, H8 liber. Aveţi câteva minute bune.

Echipele se despărţiră cate doua. Springer şi Trisha dispărură imediat. TJ înainta spre poarta fara zgomot, urmat de Chris.

— Alfa Bravo Roger în poziţie, făcu TJ.

— Delta Pipi în poziţie, rânji Springer în casca.

— Găină Omega Pi aparatura în poziţie încep scanarea sectoarelor.

— Cine ud raportez nici o mişcare teren curat şi uscat.

— Pisica umflata schimb poziţia insintez spre clădire. Ciment împuţit dezactivează senzorii.

— Cartof prăjit ia carnatul după tine şi înaintează, chicoti Lucas.

— Cine e carnatul şi cine cartoful? Făcu ofensata Chris.

— Mai tăceţi naiba din gura nătărăilor, făcu Trisha.

Momentul fusese de natura să-i detensioneze. Lucas începu sa rescrie subrutinele softului de securitate.

— Grozav, făcu el, traductorul aste e grozav. Uite, TJ ai sectorul A2 fara senzori, acum ii reactivez.

— Plecam, se auzi Springer în casca. Înainta împreună cu Trisha spre intrarea autovehiculelor.

— Am ajuns la intrarea de serviciu, se auzi şi TJ.

Lucas privi cum întunericul ii învăluise. Cei patru se organizară. Springer şi Trisha doreau sa ia fiecare cate un etaj ca sa meargă treaba mai repede insa TJ se opuse ferm. Nu dorea sa stea de unul singur în clădire.

— Aoleo fricosul naibii mârâi înfundat Springer.

— N-ai decât sa faci singur un etaj idiotule, se răsti TJ. Avea o senzaţie rea, cea mai rea era ca daca se despart în clădire nu vor mai ieşi de acolo. Instinctul pericolului care il ajutase de atâtea ori pe front îşi făcea simţită prezenta.

— OK, descarcam calculatoarele. Am dat de contabilitate.

— Ce naiba cauţi acolo?

— Lasă fii tu deştept băiatule şi caută în laboratoare. Contabilii fac totul, rase Springer.

— E adevărat, se baga şi Trisha. De multe ori aflii mai multe de la hârţogării din birouri.

— OK, voi ati fost agenţi secreţi aşa ca aveţi dreptate, rânji TJ. Urcam un etaj, cred ca sunt câteva laboratoare.

— Gata, urcam la voi, se auzi şi Springer.

— E floare la ureche, făcu incantat TJ. Lucas, ai datele?

— Integral. Totul este insa prea uşor.

— Prea uşor. Îngână Springer. E prea uşor… E prea uşor, trase el concluzia. Pe mine ma ia cu frica.

— Băieţi, totuşi mare lucru nu cred sa folosim de aici, se auzi Lucas. Mai ales ce a luat TJ sunt simple schiţe, prototipuri de arme, nimic altceva.

— Ebonics e băgată pana în gat în ceva gen manipulare genetica şi infanterie plina de electronica. Nu stiu ce e, nimeni nu ştie, bănuiesc insa ca e vorba de sisteme ultraperformante şi soldaţi la fel. Nimic din prostiile obişnuite, făcu Samantha.

— La naiba soldaţii viitorului? Rânji TJ. Noi suntem aia.

— E vorba de modificări de sistem nervos, soldaţii care nu simt durerea.

— Aiurea, şi de unde iau soldaţii astie? Bănuiesc ca nu sunt voluntari nu?

— Asta e o chestie mai naşpa… Ebonics are anumite… Relaţii cu instituţiile de orfani, din care unii mor sau dispar prematur.

— La naiba, nu suntem în filme, făcu TJ. Tu chiar crezi poveştile astea? Copii antrenaţi şi manipulaţi genetic? Te-ai scrintit.

— Ok, minam locul, făcu Springer. Ieşim pe unde am intrat noi, toţi patru. Hai TJ, mişcă-te o data!

— Gata şefu, făcu TJ. Pun şi la centrala termica?

— Normal, rânji Springer. O sa iasă un foc de artificii!

Continuară sa mineze clădirea fara să-i deranjeze ceva. Tot softul de securitate al clădirii fusese rescris. Paznicii vedeau înregistrările din zilele trecute, oricum erau cu toţii pe jumătate dormind. Probabil ca nu erau aşa bine plătiţi.

— A fost uşor, sa speram ca am găsit tot ce trebuie, oricum o sa facă totul bum.

— Numai la bum te gândeşti TJ, rise Springer. Era doar cu câţiva ani mai în vârstă decât TJ insa uneori se simţea bătrân. Credea ca este destul de zurliu, asta era impresia tuturor foştilor colegi din serviciile secrete şi a Trishei, insa pe lângă TJ era un adult cu simt de răspundere. Insa de când se cunoşteau începea sa semene cate putin cu TJ, spre amuzamentul tuturor. Pana şi Trisha devenise mai volubila, iar intre ea şi Samantha se legase o prietenie buna. Chris rise şi ea în sinea ei. şi ea gândea la fel ca Springer. Cu toate acestea, seful neproclamat şi necontestat de nimeni rămânea TJ. Desi nici o idee de-a lui nu fusese urmata pana la capăt, toate erau ideile lui. El era primul care vorbea. Springer calculase râzând ca din cat vorbea TJ doar 21,5% era corect, restul erau prostii. Insa TJ vorbea mult de tot, aşa ca toate ideile erau ale lui.

— Springer. TJ nu folosise nici o intonaţie, nu întrebase nimic. Doar ii spusese numele iar glasul sau nu avea un dram de umor.

— Ce e? Tonul il îngrijorase. Asta? Mda…

— Toată clădirea cu paza data peste cap insa liftul de serviciu securizat? Celalalt cum e?

— Aparent la fel, se auzi Trisha care se repezise acolo. Insa componentele electronice lipsesc…

— Urcam? Făcu Springer.

— Nici gând! TJ era ferm pe poziţie. Crezi ca asta e nepăzit? Nu intru aici. Trebuie sa fie alta intrare. Un tunel de vantilatie, ceva… Oricum nu se poate trece, sigur aici alta este paza.

— Lucas? Făcu Chris.

— Da, ce se întâmplă?

— Ia echipamentul şi vino spre noi. Lasă detectoarele fixe pe poziţie, am găsit ceva nou şi e nevoie de tine.

— Sa vina şi Sam, se auzi TJ.

— Nu, Sam ramane acolo, trebuie sa stea totuşi cineva cu echipamentul nu?

— Nu neapărat. E un risc pe care ni-l asumam. Nu ramane nimeni singur. Vom face echipe de cate doi ca de obicei, eu cu Samantha şi Chris cu Lucas, insa nimeni nu ramane singur.

— Lucas şi Samantha nu pot lupta, protesta înfuriat Springer.

— Eşti deştept rau, cârâi TJ. Amândoi sunt antrenaţi ca trăgători iar acum vor fi trackeri, iar la electronica cred ca se pricep nu-i asa?

— Ce naiba ai? Întrebă Springer.

— Nu stiu. Nu trebuie sa ne despărţim. TJ era categoric.

— Ce dracu ai?

— Ţi-am zis ca nu stiu. As vrea sa o las balta şi as vrea sa vad ce se ascunde acolo.

— Ce este? Lucas şi Sam ajunseseră aproape de ei.

— Ati venit? Întrebă Chris

— TJ a zis sa venim.

— TJ… Doar TJ a zis sa venit. De ce naiba asculta lumea numai de el?

— Habar n-am, rânji Springer, da' recunosc ca şi mie îmi place de el…

— Exista acum o posibilitate, făcu Samantha. Ne strecuram prin sistemul de ventilaţie jos şi gata, prin alta parte nu putem.

— Renunţăm, hotăra TJ.

— Nici gând, făcu Springer. Ce naiba… Intram.

— Ce naiba TJ, făcu Chris. Chiar nu eşti curios?

TJ îşi musca buzele. Oare ce sa facă cu Lucas şi Sam?

— Noi ne putem purta de grija singuri, ii ghici Lucas gândurile. Facem echipele cum am zis şi la urma urmei sigur veţi avea nevoie de noi acolo jos nu?

— Mergem, hotăra TJ cu inima îndoită. Cobor primul.

Coridoarele arătau grozav, iar un zgomot surd parca făcea pereţii sa vibreze. Lucas şi Samantha reuşeau cu greu sa spargă softul de securitate.

— E un palat, făcu TJ. Arata superb… Ce naiba…

— Gata, putem cobori pe coridor.

TJ sari primul din coloana de ventilaţie. Primul nivel nu era interesant.

— Nici aici nu e nimic? Întrebă Trisha. La naiba, făcu ea înciudata.

— Staţi aproape… Formam echipele şi comunicam prin cablu.

— Cablu? Făcu scârbit Springer.

— Cablu… il ataşă la casca Samanthei. Hai uşurel… Uite pe scările acelea circulare.

— Ce porcărie, mârâi Springer în urechile Trishei, singura care il auzea. Cablu…

— Mai bine asa… Făcu ea. şi mie mi-e frica.

Îşi făcură semne şi o lua fiecare echipa în alta direcţie. Al doilea nivel subteran era plin de lumina. Păreau nişte garsoniere mici, iar TJ se cutremura. Oamenii ăştia aici mâncau şi aici dormeau, aici munceau, viaţa lor era în acest buncăr subteran. Se grăbi şi o trase de brat şi pe Sam. Al treilea nivel era cel al laboratoarelor. Activitatea nu era oprita. TJ renunţa la tăcerea radio.

— Ce facem?

— Cred ca ar trebui sa curăţăm totul, cum sui tu, făcu Springer. Locul asta îmi da fiori…

— Fara sa mai luam nimic?

— Doar curăţăm, făcu Springer. TJ dădu din cap desi Springer nu il vedea. Pusese întrebarea oricum degeaba, mai mult deoarece dorea o confirmare. Nu avea nici un chef de scotocit.

În echipe de cate doi făceau treaba în continuare. Micile proiectile fuseră ascunse iar cele de descărcare EMP vor acţiona primele şi vor uşura şi ieşirea din clădire. Trebuiau doar sa îşi întrerupă şi ei electronicele timp de câteva zeci de secunde.

— Hm, o consola… Murmura Samantha.

— Da am găsit şi eu, se auzi Lucas.

— Ne conectam? Era glasul Trishei. Daca tot le-am găsit ar trebui sa cotrobăim şi aici.

— De acord, făcură TJ şi Springer în acelaşi glas. Cu întârziere aproba şi Chris.

TJ îşi văzu concentrat de treaba.

— Nu se poate… Murmur Samantha. TJ…

— Ce e?

— Uite aici… E mai rau decât credeam eu.

— Ce credeai tu?

— Nu prea înţeleg prorotipul armamentului insa restul il stiu foarte bine.

— La dracu… TJ rămăsese fara glas. In fata lui apăruse proiectul TCU, Tactical Combat Unit. Oameni, oameni legaţi la nişte calculatoare. Privi fascinat mufa cu 865 de pini, cum era descrisa în proiect, şi care intra în ceafa. Îşi dădu seama ca acesta era sfârşitul soldaţilor ca el. Militari modificaţi genetic, care nu simţeau durerea, doar ca atunci când muşchiul braţului era pe cale sa se rupă primeau comanda de oprire. Nu simţea decât groaza. Arătau ca în descrierile pe care le făcuseră alti soldaţi brazilieni măcelăriţi. Probabil ca fuseseră testaţi în războiul dintre Brazilia şi Argentina. Caută cu înfrigurare şi găsi referinţele.

— Mulţumesc Sam, făcu el. Avea acces la toată baza de date. Oh, nu se poate. Au folosit patru maşinării din astea în război. In războiul meu. Aici scrie ca nu a rezistat niciuna. Se estimează ca în total un singur TCU a făcut cam 400 de victime, iar unul câteva zeci. Ceilalţi au fost scoşi din lupta repede şi s-au autodistrus… Este un scenariu de groaza.

— Deconectaţi, se auzi Lucas. Gata TJ, ajunge.

— Ce e?

— Am încercat comanda unei uşi, răsuflă Lucas. Mesajul de eroare, intrare ilegala. Este o şansă sa fi fost descoperiţi. Am auzit nişte pinguri mici ca o alarma. Acum s-au oprit.

— Fiţi cu ochii în patru, făcu TJ. Poate nu a fost nimic…

Desi în dormitorul comun şi cenuşiu nu se auzea nici un zgomot, activitatea era ieşită din comun. Cele şase TCU operative erau gata de lupta. La fel ca şi cele doua din serviciul de paza. Camerele de securitate nu detectau nimic insa fuseseră programaţi pe alerta iar acum executau conştiincioşi treaba ca nişte roboti. Fara zgomot, fara scanere active sa se deconspire. In costumele lor păreau uriaşi. Ochii lor erau insa de copil. Cu toţii aveau intre 16 şi 18 ani. Activară camuflajul metamorfic şi nu se mai văzură deloc.

— OK, s-o ştergem mai repede, mârâi TJ. Hai Samantha1 Devenise nerăbdător sa plece de acolo.

— Gata şi noi, se auzi glasul Trishei.

— OK, gata Chris? Se auzi glasul lui Lucas. Ieşi pe usa.

Zgomotul impactului aproape nu s-a auzit. Brusc, detectoarele Christinei o luară razna. Reflexele condiţionate de atâta antrenament o făcură sa se arunce într-o parte, sa baleieze toată zona cu senzorii şi sa traga automatul Maki. In câteva secunde varsa aproape 200 de gloanţe spre usa deschisa, spre silueta gigantica care se deconspirase putin în mişcare. Întocmai ca şi Lucas în urma cu câteva secunde înainte. Simţi loviturile proiectilelor în braţul stâng şi urla de durere. Silueta din cadrul uşii se prăbuşi. Se prăbuşi peste Lucas care zăcea pe coridor. Chris se abţinu cu greu sa nu vomite. Lucas fusese aproape tăiat în doua, iar camuflajul metamorfic se dezactivase. La fel se întâmplase şi cu creatura care il ucisese, şi care fusese ciuruita de automatul Maki, insa care mai avea reflexe motorii. Chris calca plângând pe ceea ce părea a fi arma creaturii. Era ceea ce văzuse TJ mai devreme pe monitoare. Chris îşi descarca arma în capul omului şi văzu ca gloanţele pătrund greu. Blindajul ceramic era foarte puternic, iar pe braţul drept era o arma automata. Chris cerceta atenta ambele braţe. Pe ambele erau arme, o arma de putere automata pe dreptul şi un lansator reactiv pe braţul stâng. Pe ambele erau fixate inca o arma uşoară cu tragere rapida, de calibru mai mic. Din fericire fusese programat sa le folosească pe acelea în spatii închise, aşa ca Chris scăpase teafără daca putea spune asa. Câteva gloanţe străbătuseră blindajul de mai multe ori. Blindajul lor la impact detona uşor ameliorând forţa impactulu, insa în cazul unor lovituri repetate devenea l; a fel de eficient ca unul convenţional. Braţul ei stâng era atins rau şi simţi cum ii amorţeşte. Avea mica trusa de prim ajutor şi lega strâns cu un garou.

— La dracu, la dracu… Se auzi urletul lui Springer în casca. Zgomotele de arma umplură căştile. TJ şi Samantha se ghemuiră mai mult, încercând sa se facă una cu podeaua.