PARTICIPAREA TERŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL
Consideraţii teoretice
Noţiunea de terţi desemnează, pe de o parte, persoanele străine de proces, iar pe de altă parte, persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfăşurare şi care din acel moment, devin şi ele părţi, fiind insă denumite, în continuare, terţi, pentru a fi deosebite de părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul).
Spre deosebire de hotărârile penale, care sunt opozabile erga omnes, hotărârile civile, cu foarte rare excepţii (în materiile de stare civilă), nu pot fi opuse terţilor. De ex.: titularul dreptului de proprietate, care a obţinut o hotărâre ce obligă pe pârât la predarea bunului, nu va putea executa acea hotărâre în cazul în care bunul este deţinut de o terţă persoană, ci va trebui să declanşeze un nou litigiu, chemându-l în judecată pe terţul detentor.
Pentru ca o hotărâre civilă să devină opozabilă şi altor persoane care nu sunt părţi şi nici nu sunt considerate a fi reprezentate, este necesară introducerea acestora în proces.
Introducerea unui terţ în judecată prezintă un dublu interes: atât pentru una din părţile iniţiale (reclamant sau pârât), care urmăreşte să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv; dar şi pentru terţul respectiv, care fie urmăreşte să-şi valorifice un drept al său, fie pentru a apăra pe una dintre părţile în litigiu. De ex.: - Creditorii chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte, fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor, fie pentru a-l ajuta pe debitorul lor să câştige, deoarece orice majorare sau diminuare a patrimoniului lor influenţează posibilitatea pentru creditorii chirografari de a-şi satisface creanţele.
Trebuie subliniat ca, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, terţii sunt obligaţi să intervină într-un proces în curs de judecată, sub sancţiunea de a nu-şi mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele. Spre exemplu, din dispoziţiile art. 785 C.civ., se desprinde concluzia ca, în cazul partajului succesoral, creditorii unui coindivizar sunt obligaţi să intervină în procesul respectiv, deoarece ei nu vor mai putea ataca împărţeala pe calea prevăzută de art. 975 C.civ., chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor la urmărirea silită imobiliară, cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligaţi să intervină.
Participarea terţilor la judecată prezintă avantaje întrucât ea permite reunirea într-un singur proces a tuturor persoanelor interesate de pretenţia dedusă judecăţii, realizându-se astfel o economie de timp şi de cheltuieli, lămureşte atât raporturile dintre reclamant şi pârât, dar şi dintre aceştia şi terţii intervenienţi, preîntâmpinându-se astfel posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii.
Trebuie însă menţionat ca, introducerea unor terţi în proces are şi unele inconveniente, în sensul că poate duce la întârziere în soluţionarea cauzei, sau poate ridica anumite probleme de competenţă, iar terţii iau procesul în faza în care se găseşte la momentul introducerii sale în proces, ceea ce poate afecta drepturile lor.
Codul de procedură civilă reglementează: intervenţia voluntară (art. 49-56), şi trei forme de intervenţie forţată, respectiv, chemarea în judecată a altor persoane (art. 57-59), chemarea în garanţie (art. 60-63) şi arătarea titularului dreptului (art. 64-66).
PROCURORUL
Potrivit art.45 alin.1 Cod procedură civilă Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Faţă de dispoziţiile art.45 alin.3 C.P.C., procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Procurorul poate exercita căile de atac, în condiţiile legii, împotriva oricăror hotărâri, indiferent dacă, a participat sau nu la judecarea pricinii în care s-a pronunţat hotărârea respectivă; pentru procuror, termenul de apel/recurs curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii.
REPREZENTAREA JUDICIARĂ CONVENŢIONALĂ A PARŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL
Părţile în proces pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar. Sunt cazuri în care partea este obligată să se prezinte personal în instanţă, iar nu prin reprezentant (de ex.: - la judecată în faţa instanţelor de fond a cererilor de divorţ, în cazul administrării probei cu interogatoriu).
Conform art. 1532 Cod civil, mandatul este un contract prin care o persoană, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care îl reprezintă.
Reprezentarea în justiţie este acea situaţie în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi în interesul altei persoane, care este parte în proces.
Mandatarul poate fi un avocat sau o persoană care nu are această calitate.
-
Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar neavocat
Partea poate fi reprezentată în procesul civil nu numai de avocat, ci şi de o persoană care nu are această calitate.
În aceste condiţii, când reprezentarea se face de o persoană care nu are calitatea de avocat, mandatarul poate face cereri în faţa instanţei, poate propune probe, poate să îndeplinească alte acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă, însă nu are dreptul să pună concluzii decât prin avocat.
De la această regulă sunt exceptaţi doctorii în drept şi licenţiaţii în drept, dacă sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv. Asistarea de către avocat nu este necesară, la judecătorie dacă partea este reprezentantă de soţ sau rudă până la gradul al IV-lea inclusiv.
În situaţia în care cererea în justiţie se face prin reprezentant convenţional, trebuie ca în cerere să se specifice aceasta şi să se alăture procura.
Mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiţie, cu excepţia cazurilor în care mandantul locuieşte în străinătate sau mandatul este dat unui prepus.
Cu excepţia prevăzută mai sus, mandatul trebuie să fie dat pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau reprezentare în judecată.
Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii însă poate fi restrâns doar la unele dintre ele, iar pentru actele de dispoziţie trebuie o procură specială.
Dreptul de reprezentare poate fi dat atât printr-un înscris sub semnătura legalizată, dar şi printr-o declaraţie verbală în faţa instanţei de judecată şi trecută în încheierea de şedinţă.
Mandatul judiciar nu încetează prin moartea celui care l-a dat, ci dăinuie până la retragerea lui sau până la renunţarea la el. Renunţarea la mandat trebuie anunţată cu 15 zile înainte de termenul de înfăţişare
-
Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar avocat
În condiţiile în care dreptatea se împarte de judecători, care sunt profesionişti ai dreptului, este greu de conceput ca dialogul să se poarte direct între specialist şi părţile implicate în proces, care de regulă nu au cunoştinţele necesare, nu cunosc şi nu înţeleg limbajul judecătorului. De aceea, de cele mai multe ori, părţile recurg la avocaţi, şi ei profesionişti ai dreptului, astfel că dialogul pe care îl presupune procesul se poartă, în aceste condiţii între specialişti ai aceluiaşi domeniu.
Activitatea avocatului se realizează prin consultaţii cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie, de urmărire penală şi de notariat, redactarea de acte juridice.
Potrivit art. 68 alin. 1 Cod procedură civilă, avocatul şi-ar justifica calitatea de reprezentant tot printr-o procură, semnătura fiind certificată potrivit legii avocaţilor.
Avocatul are dreptul să reprezinte pe bază unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă, între avocat şi client ori mandatarul acestuia.
Contractul prevede întinderile puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar în baza acestuia, avocatul se legitimează prin împuternicirea avocaţială.
În lipsa unei prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.
Cât priveşte actele procesuale de dispoziţie, întrucât art. 69 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu face distincţia între mandatarul neavocat şi avocat, pentru astfel de acte şi avocatul are nevoie de procură specială.
O asemenea procură nu mai este necesară dacă în contractul de asistenţă juridică se menţionează expres dreptul avocatului de a face astfel de acte.
Potrivit art. 69 alin. 2 din Codul de procedură civilă avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemenea orice cale de atac împotriva hotărârii date, dar, în acest caz, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.
Denunţarea contractului de asistenţă juridică se poate face prin acordul ambelor părţi sau unilateral, în conformitate cu prevederile expres menţionate în contract.
Dispoziţiile art. 72 Cod procedură civilă referitoare la renunţarea sau retragerea mandatului se aplică în mod corespunzător şi în cazul reprezentării prin avocat.
-
Reprezentarea persoanei juridice
Persoana juridică, de regulă nu participă la procesul civil prin organul său de conducere, ci prin reprezentant, jurisconsult sau avocat.
În cazul consilierului juridic reprezentarea se face în baza unei delegaţii semnate de şeful oficiului juridic sau de conducătorul unităţii.
Consilierul juridic este obligat să susţină interesele persoanei juridice în instanţă, să exercite căile de atac legale şi să ia orice alte măsuri necesare apărării intereselor legale ale unităţilor în cadrul cărora funcţionează.
Pentru a se face acte de dispoziţie reprezentantul convenţional trebuie să aibă o delegaţie specială (ex. renunţarea la judecată sau la drept, darea răspunsurilor la interogatoriu, renunţarea la calea de atac.).
SANCŢIUNEA LIPSEI CALITĂŢII DE REPREZENTANT
În cazul în care reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, instanţa acordă un termen pentru a se suplini o astfel de lipsă, iar dacă la termenul acordat lipsa nu se împlineşte, va anula cererea (art. 161 Cod procedură civilă).
Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant poate fi invocată în orice stare a pricinii, iar titularul dreptului poate ratifica actele făcute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant.
Dostları ilə paylaş: |