Ciubotelele ogarului

Betisorul nazdravan

de Vladimir Suteev

Ariciul mergea spre casa. Pe drum, l-a ajuns din urma Iepurele, si au pornit impreuna. In doi drumul este de doua ori mai scurt. Pana acasa drumul fiind lung merg si discuta. Deodata, de-a curmezisul drumului, un betisor. Luat cu vorba, Iepurele nu-l vazuse si se impiedica de el, mai sa cada.

- Ah, tu!... - s-a suparat Iepurele si a lovit betisorul cu piciorul, aruncand-ul cat colo.

Dar Ariciul a ridicat betisorul, l-a pus pe umar si a alergat sa-l ajunga din urma pe Iepure. Vazand la Arici betisorul, iepurele s-a mirat:

- Asta nu-i un betisor oarecare - a explicat Ariciul. Este un betisor - nazdravan.

Iepurele n-a zis nimic, doar a forait inciudat. Au mers mai departe pana ce au ajuns la un raulet. Dintr-un salt Iepurele a sarit pe malul celalalt si a inceput sa strige:

- Hei, Cap - Tepos, arunca betisorul, n-ai cum sa ajungi cu el aici!

Ariciul n-a zis nimic, s-a dat putin inapoi, si-a luat avant, a infipt betisorul in mijlocul rauletului si dintr-un slt -- iata-l pe celalalt mal, alaturi de Iepure, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. De mirare, Iepurele a ramas cu gura cascata:

- Bravo tie, deci stii sa sari!

- Eu nu stiu nicidecum sa sar -- a spus Ariciul, -- m-a ajutat betisorul cel nazdravan -- peste toate - saritor.

Au pornit mai departe. N-au mers mult si s-au trezit la o mlastina. Iepurele sare din musuroi in musuroi. Ariciul merge in spatesi cu betisorul incearca tot drumul.

- Hei, Cap - Tepos, ce te tot tarasti acolo? Probabil, betisorul tau...

Dar n-a apucat Iepurele sa termine ce-avea de spus, ca a alunecat de pe un musuroi si s-a dus in smarc, pana la urechi. Acum- acum va incepe sa-nghita apa si se va ineca.

Ariciul s-a catarat pe musuroi, cat mai aproape de Iepure, si-i striga:

- Tine-te de betisor! Cat poti de tare!

Iepurele s-a prins de betisor. Ariciul s-a incordat din toate puterile si l-a tras din mlastina pe prietenul sau. Cand au ajuns pe loc uscat, Iepurele ii zice ariciului:

- Iti multumesc, Ariciule, ca m-ai salvat!

- Asta-i buna! Nu eu, ci betisorul cel nazdravan -- din necaz bun salvator.

Au mers mai departe si, chear la marginea unei paduri mari, intunecate, au vazut jos, pe pamant, un Puisor. Cazuse din cuib si tipa jalnic, iar parintii sai se roteau in zbor, pe deasupra lui, nestiind ce sa faca.

- Ajutor, ajutor! - ciripeau ei.

Cuibul era foarte sus - greu sa ajungi la el. nici Ariciul, nici Iepurele nu stiau sa se catare in copac. Dar o mana de ajutor trbuie sa dea. S-a gandit Ariciul din nou cu folos.

- Stai in picioare langa copac, cu fata spre el - a poruncit el Iepurelui.

Iepurele a facut precum i s-a spus. Ariciul a asezat Puisorul pe capatul betisorului, s-a urcat pe umerii Iepurelui, a ridicat cat a putut betisorul, ajungand chear aproape de cuib. Puisorul a mai ciripit odta si a sarit drept in cuib.Ce s-au mai bucurat tatal si mama lui! Zburau in jurul Iepurelui si Ariciului ciripind:

- Multumim, multumim, multumim!

Iepurele ii spuse Ariciului:

- Bravo, Ariciule! Bine gandit!

-Asta-i buna! Nu eu, ci betisorul cel nazdravan - in sus - ridicator.

Au intrat in padure . Cu cat inainteaza, cu atat padurea este mai deasa, mai intunecoasa. Iepurasului i se face frica. Dar Ariciul nu se lasa: merge inainte si cu betisoeul da crengile la o parte.Dar deodata, de dupa un copac, le sare in fata un lup, le inchide calea si maraie:

- Stai!

Iepurele si Ariciul s-au oprit.Lupul isi linge botul, clantane din dinti si zice:

- Cu tine, Ariciule, n-am nici o treaba, esti tepos, dar pe tine, Urecheatule, am sa te infulec cu blana cu tot!

Iepurasul a inceput sa tremure de frica, s-a facut alb ca varul si nu se mai putea clinti din loc, de parca picioarele i-ar fi infipte in pamant. A inchis ochii - acum o sa-l infulece lupul.Numai Ariciul nu s-a pierdut cu firea: a apucat zdravan betisorul si din toate puterile l-a lovit pe lup pe spinare.

Lupul a urlat de durere, a facut un salt inapoi, si, pe-aci ti-e drumul...Fugea de-i sfaraiau calcaiele, fara sa se uite in urma sa.

- Iti multumesc, Ariciule, m-ai salvat si din gura Luoului!

- Nu eu, ci betisorul nazdravan - ce loveste - in - dusman, a raspuns Ariciul.

Si au pornit mai departe. Au trecut prin padure si au iesit la drum deschis. Dar drumul era greu, tot in urcus.Ariciul inainteaza, sprijinindu-se in betisor, dar bietul Iepure a ramas in urma, mai sa se prabuseasca de oboseala.Pana acasa nu mai este mult, dar Iepurele nu mai poate sa mearga.

- Nu-i nimic - a zis Ariciul, - tine-te de betisorul meu.

S-a prins Iepurele de betisor, iar Ariciul il trage dupa el.Si Iepurelui i s-a parut ca-i ieste parca mai usor sa mearga.

- Uite - zice el Aeiciului - betisorul - tau- nazdravan m-a ajutat si de aceasta data.

Asa l-a dus Ariciul pe Iepure pana acasa, unde de multa vreme il asteptau Iepuroaica si Iepurasii...Se bucura cu totii de revedere, iar Iepurele ii spune Ariciului:

- Ehei, daca n-ar fi fost betisorul tau fermecat, n-as fi ajuns s-ami mai vad casa.Rade Ariciul si ii raspunde:

- Iti daruiesc tie acest betisor, poate ti-o mai fi de folos.

Iepureleinsa s-a impotrivit:

- Dar ce-o sa faci tu fara betisorul - asta - fermecat?

- Nici o grija - a raspuns Ariciul, - oricand se poate gasi un betisor, dar nazdravania lui - si a facut semn spre frunte - dar nazdravania lui uite unde este!

Acum Iepurele a inteles totul:

- Adevarat ai grait: important nu este betisorul, ci mintea luminata si sufletul bun!

Alice in Tara Minunilor

de Charles Lutwidge Dodgson

Intr-o dupa-amiaza fierbinte de vara, Alice se plictisea sezand impreuna cu sora sa la umbra unui copac. Deodata, vazu trecand un iepuras alb. Iepurasul se opri, scose un ceas din buzunar, se uita la el si porni grabit mai departe. Arzand de curiozitate, Alice alerga dupa el si il vazu facand un salt si disparand intr-o scorbura uriasa, la poalele unui copac. Intr-o clipa, Alice il urma, fara sa se intrebe nici un moment cum Dumnezeu avea sa mai iasa de-acolo. Descoperi ca se pravalea in aceea ce parea a fi un put nespus de adanc. Marginile acestuia erau intesate cu rafturi si dulapuri, pline de carti, lampi si borcane, iar Alice cadea destul de incet ca sa se uite la ele in trecere.

In cele din urma, se opri pe o gramada de frunze. Iepurele nu se mai vedea nicaieri, iar ea se afla acum intr-o sala lunga si joasa. Scapase teafara si, uitandu-se in jur, zari o cheie aurie asezata pe o masa de sticla. Incerca cheia la toate usile si tocmai se pregatea sa se dea batuta, cand observa o usa mititica, in spatele unei perdele.Alice izbuti sa potriveasca cheia in usita. Iar cand incerca s-o descuie, spre bucuria ei, usita se deschise. Privind prin deschizatura mare cat pentru o pisica, vazu o gradina minunata cu flori viu colorate. Necajita, Alice puse cheia la loc pe masa de sticla. Dar, spre mirarea ei, pe masa aparu o sticluta, pe a carei eticheta erau scrise cuvintele: "BEA-MA". Lua o inghititura, dar bautura avea un gust atat de delicios, incat Alice o sorbi pe toata.

- Ce ciudat ma simt! spuse ea. Parca intru la apa.

Si, intr-adevar, asa si era; Alice era acum inalta doar de-o schioapa. Chipul i se insenina la gandul ca va incapea pe usita. Dar cheia se gasea inca pe masa si fetita intelese ca nu mai avea nici o cale de a ajunge la ea. Dar nu trecu mult timp si Alice descoperi sub masa o cutiuta. In cutiuta era o prajitura pe care era scris, cu litere din zahar: "MANANCA-MA". Alice manca prajitura si simti cum creste. Crescu atat de inalta, incat ajunse cu capul in tavan.

- Acum n-o sa mai incap pe usa cea mica, spuse Alice si incepu sa planga.

Iar lacrimile se adunara, formand o baltoaca mare in jurul ei. Dintr-o data, Alice auzi lipaitul unor picioruse. Iepurele Alb reaparu, tinand in maini o pereche de manusi albe, din piele fina, si un evantai. Murmura:

- Of, Ducesa! Daca mai intarzii s-a zis cu mine!

Zarind-o pe Alice, Iepurele scapa manusile si evantaiul si o rupse la fuga. Alice ridica o manusa si o puse in mana. Spre uimirea ei, i se potrivea perfect.

- Pesemne ca iar am intrat la apa, spuse Alice.

Din nebagare de seama, Alice aluneca-pleosc! si se trezi pana la barbie in balta de lacrimi pe care le varsase pe cand era mare. Intorcandu-si ochi in jur, dadu peste un soarece care cazuse si el in apa.

- Vai, Soricelule, tu stii cum se iese din baltoaca asta? il intreba.

In timp ce Alice si Soarecele continuau sa inoate prin balta, aceasta se aglomarase cu tot felul de creaturi care cazusera in ea; o Rata si o Broasca Testoasa, un Elefant si o Girafa, plus altele cateva. Apa incepu sa scada, si curand Alice si Soarecele putura sa stea in picioare. Incercand sa faca putina conversatie, Alice ii povesti Soarecelui despre pisica ei, Dinah. Dar soarecelui nu-i placea defel ce auzea, ba incepu sa tremure de frica. In cele din urma iesira cu totii la mal, uzi leoarca si nefericiti. Atunci Pasarea Dodo spuse:

- Cred ca cea mai buna metoda sa ne incalzim este sa ne luam la intrecere.

Marcara traseul si toti o luara la goana, care cum se pricepu, pana se uscara de-a binelea. Alice fu declarata invingatoare, iar Pasarea Dodo ii inmana solemn un degetar drept premiu. Rugata sa tina o cuvantare, Alice le vorbi despre draga ei Dinah, uitand ca cele mai multe dintre ele se temeau de pisici. Si toate o luara la fuga. Timp de o clipa, Alice ramase singura in acest loc atat de ciudat, dar apoi Iepurile se intoarse, murmurand:

- Of, Ducesa! Of, blanita si mustatile mele! Unde le-oi fi pierdut oare?

Apoi o observa pe Alice, si-i striga:

- Mary Ann, da fuga acasa si adu-mi manusile si evantaiul!

Speriata si nedumerita, Alice o rupse la goana in directia pe care i-o aratase.

- Pesemne ca-si inchipuie ca sunt menajera lui, spuse ea. Dar ar trebui sa-i duc totusi lucrurile, daca le gasesc.

Si acestea ajunsese la o casuta dragalasa si ingrijita. Intra si se repezi la etaj, unde gasi manusile si evantaiul pe o masuta de langa fereastra. Tot pe masuta, ea gasi si sticluta.

- Poate daca beau din ea, murmura Alice, ma va face sa cresc din nou. M-am plictisit sa fiu atat de mica.

Si, inainte sa fi ajuns la jumatatea sticlei, se trezi cu capul in tavan. Era prea mare ca sa mai poata iesi pe usa si, pentru ca continua sa creasca, isi scoase o mana pe geam si picioarele prin casa scarii. Apoi, Alice auzi pe Iepure strigang la Mary Ann sa-i deschida usa, proptita zdravan in piciorul ei. Dar cand vazu mana ei uriasa iesind pe geam, Iepurele scoase un strigat. Alice isi vantura mana prin aer si atunci o puzderie de pietricele se repezira asupra ferestrei, azvarlite de Iepure. Spre mirarea lui Alice, pietricelele se preschimbara in prajiturele. Manca iute una si, ce sa vazi, incepu sa descreasca. Si curand ajunse destul de mica pentru a putea iesi pe usa, unde gasi o Soparla, inca ametita de lovitura pe care i-o arsese cand isi vanturase mana prin aer.

Alice o lua la fuga cat o tinea picioarele. "As vrea sa cresc pana la inaltimea mea obisnuita si sa mai gasesc odata gradina aceea minunata", isi spuse ea. Se intalni cu o omida colorata in albastru si galben, care sedea pe o ciuperca si tragea dintr-o narghilea.

- Ma poti ajuta sa cresc pana la inaltimea mea obisnuita? o intreba ea pe Omida.

Creatura o privi somnoroasa.

- O parte a ciupercii te va face mai inalta, cealalta parte te face mai mica, spuse Omida.

Apoi se indeparta tarandu-se alene, lasand-o pe Alice sa mediteze in fata ciupercii. Rupse o bucatica dintr-o margine si o alta bucatica din marginea cealalta si se hotari sa incerce mai intai bucatica din mana dreapta. Abia ce muscase putin, ca simti cum creste. Speriata, descoperi ca ajunsese cu capul deasupra varfurilor copacilor, in timp ce gatul ii era lung ca un sarpe. Iute, lua o imbucatura din cealalta jumatate de ciuperca si ciuguli din ea pana ajunse la inaltimea ei obisnuita.

Apoi Alice rataci printr-o padure pana ce ajunse la o casuta. Sub ochii ei, un Peste Valet se apropie in goana de usa deschisa de o Broasca Valet. Pestele Valet scoase la iveala o tava, pe care se afla o scrisoare si spuse;

- Pentru Ducesa. O invitatie de la Regina, la un joc de crochet.

"Trebuie sa fie Ducesa despre care vorbea Iepurele", isi spuse Alice.

Curioasa, Alice batu la usa, dar pentru ca nu-i deschise nimeni, intra. Holul dadea intr-o bucatarie, unde o zari pe Ducesa care sedea pe un scaunel si zgaltaia din toate puterile un prunc. O bucatareasa amesteca intr-o oala care umplea aerul cu nori de piper, iar o pisica mare dormea deasupra caminului, cu un zambet pe fata. Aerul incarcat de piper era de nesuportat pentru Alice, care nu stiu cum sa iasa mai repede. Mare ii fu mirarea lui Alice cand constata ca pisica sedea acum pe creanga unui copac.

- Eu sunt Pisica din Cheshire, spuse aceasta somnoroasa.

- Ce fel de oameni locuiesc aici? intreba Alice.

- La dreapta sta un Palarier, raspunse Pisica. Iar la stanga, un Iepure de Martie. Amandoi sunt nebuni.

Apoi Alice dadu peste Iepurile de Martie si peste Palarier, care isi luau ceaiul la o masa intinsa sub un copac, cu un Harciog adormit intre ei. Palarierul ii spuse ca, in urma unui decret al Reginei de Inima Rosie, pentru ei era totdeauna vremea ceaiului si niciodata vremea de culcare sau vremea cinei. Nu peste multa vreme, Alice porni mai departe. Trecu printr-o usa taiata intr-un copac si se trezi din nou in sala cea lunga. Lua cheia de pe masuta de sticla si ciuguli din ciuperca pana ajunse inalta de-o schioapa. Apoi, in sfarsit, deschise usita si patrunse in gradina minunata. Uimita, Alice vazu cum gradinarii dadeau peste trandafirii albi cu vopsea rosie.

- Ce faceti aici? ii intreba.

- Regina nu poate suferi trandafirii albi, spuse un gradinar.

Alice incepu sa planga, dar mai apoi se indrepta de spate si zise:

- Prostii!

- Atunci, hai sa jucam crochet! stiga Regina.

Ciocanele erau de fapt flamingi, bilele erau arici, iar portile erau soldatii care faceau podul. Pentru Alice, jocul era destul de greu. Ducesa si Iepurele Alb intrara si ei in jocul de crochet. Vazand-o pe Alice, Ducesa o cuprinse cu bratul.

- Nici nu-ti inchipui cat de mult ma bucur sa te revad, spuse Ducesa.

- Si cum iti place Regina? intreba Iepurele.

- Deloc, raspunse Alice. E atat de…

Dar o zari pe Regina care tragea cu urechea si continua:

- … sigur ca o sa castige, incat nici nu mai are rost sa mai jucam.

- La locurile voastre striga Regina. Ca de nu, va tai tuturor capetele!

Alice nu-si mai gasea ciocanul si bila. Vazand-o ca nu joaca, Regina tipa:

- Taiati-i capul!

- Dar, Majestatea voastra, protesta Alice, flamingoul meu a zburat, iar ariciul a luat-o la sanatoasa. Chiar atunci se auzi in departare un strigat: "incepe procesul!". Toata lumea se repezi in sala de judecata, unde Juvete in lanturi statea in fata Regelui si a Reginei. O tarta mare, asezata pe o masa, trona in mijlocul salii. In spatele ei sedeau juratii, scriind preocupati pe tablitele lor. Privind scena, Alice simti ca i se face foame.

- Juvetele de Inima Rosie a furat tarta Reginei, spuse Regele catre jurati. Va rog sa dati verdictul!

Pe neasteptate, Alice simti cum incepe sa creasca iar.

- Chem martorul urmator! striga ascutit Iepurele. Alice!

- Aici! tipa Alice, sarind cu atata graba, ca rasturna boxa cu jurati.

- Taiati-i capul! zbiera Regina.

- Cui ii pasa de voi? Spuse Alice, care crescuse de-acum la inaltimea ei obisnuita. Nu sunteti decat un pachet de carti de joc!

Auzind acestea, tot pachetul acela de carti de joc se arunca asupra ei, iar Alice se porni sa tipe, incercand sa le indeparteze.

Dintr-o data, Alice se trezi la poalele copacului, alaturi de sora ei.

- Ce vis curios am avut, spuse ea.

- Trebuie sa mi-l povestesti pe tot la ceai, ii raspunse sora ei.

Si, in timp ce-si beau ceaiul, Alice ii povesti minunatele ei aventuri in Tara Minunilor.

Alba ca zapada si cei sapte pitici

de Fratii Grimm

De cand ne stim, din vremuri de demult, fratii mei si cu mine muncim in adancul muntilor pentru a aduce de acolo la lumina aur si nestemate. E o munca anevoioasa care ne tine in intunericul din strafundul pamantului ceasuri indelungate in fiecare zi a anului. Noi nu putem admira schimbarea anotimpurilor si nimic nu ne modifica obiceiurile... Numai ca, intr-o buna zi... Dar mai bine s-o iau de la inceput... Intr-o zi de iarna, o regina frumoasa si inteleapta, care statea la fereastra si broda, se intepa cu acul, iar cateva picaturi de sange inrosira zapada de pe pervazul ferestrei. " Ah, isi zise ea, de-as avea o fetita cu pielea alba ca zapada, cu buzele rosii ca sangele si cu parul negru ca abanosul... ". Si iata dorinta i se implini: regina nascu o fetita intocmai cum o visase, pe care o boteza Alba ca Zapada. Numai ca, vai, biata regina se stinse din viata dupa ce isi vazu fetita. Dupa multi ani, regele isi lua o noua sotie. Noua regina era tare trufasa si nu era multumita ca este doar frumoasa: voia sa fie cea mai frumoasa. Avea in iatacul ei o oglinda fermecata careia ii cerea mereu sfatul.

Alba ca zapada si cei sapte pitici In fiecare zi se admira indelung in oglinda si o intreba:

- Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

Si in fiecare zi, oglinda ii raspundea:

- Regina, tu esti cea mai frumoasa din lume!

Multumita, trufasa regina isi vedea mai apoi de treburile ei. In vremea asta, Alba ca Zapada crestea si se facea pe zi ce trece mai frumoasa si mai inteleapta. Si iata intr-o buna zi, pe cand regina isi intreba oglinda:

- Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

Aceasta ii raspunse:

- Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, dar Alba ca Zapada este cea mai frumoasa.

Regina cea rea fu cuprinsa de furie. Dadu porunca sa i se infatiseze unul dintre vanatori:

- Ia-o cu tine pe Alba ca Zapada, du-o in padure si omoar-o! Si ca sa te cred ca ai omorat-o, sa-mi aduci dovada inima ei! porunci ea.

Vanatorul cobora in livada unde Alba ca Zapada culegea mere.

- Printesa, am primit porunca sa te iau cu mine la padure. Trebuie sa-i dai ascultare reginei. Urmeaza-ma!

Cand sa-si scoata pumnalul, vanatorul fu cuprins de mila, vazand chipul dragalas si nevinovat al printesei.

- Alba ca Zapada, mai bine fugi!

- Bine, dar porunca reginei?

- Porunca era sa-ti iau viata! Numai ca eu nu pot face una ca asta! Fugi si nu te mai intoarce niciodata la castel!

Alba ca zapada si cei sapte pitici Atunci, fara sa se mai uite in urma, alergand cat o tineau picioarele, Alba ca Zapada se pierdu in padure.

Pe drumul de intoarcere, vanatorul prinse o caprioara, o dobora si-i lua inima, pe care o aseza intr-un sipetel. Cu aceasta in mana se infatisa reginei.

- Maria Ta, iata inima Albei ca Zapada. Porunca ti-a fost indeplinita.

Alba ca Zapada rataci multa vreme prin padure. Vietuitoarele padurii o urmareau curioase.

- Ce frumoasa este! Oare unde se duce asa de una singura?

Si iata ca Alba ca Zapada zari printre copaci acoperisul unei casute.

- Ce casa draguta! exclama ea cu incantare, dar ce mica este! Cine poate locui acolo?

In vremea asta, la castel, regina cea rea isi intreba oglinda:

- Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

Iar oglinda ii raspundea:

- Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, dar tot Alba ca Zapada este cea mai frumoasa.

Si i-o arata pe Alba ca Zapada in fata casutei din padure.

- Alba ca Zapada! Asadar vanatorul n-a ucis-o! Daca asa stau lucrurile, o sa ma ocup eu insami de treaba asta. Caci vreau sa fiu cea mai frumoasa din lume...

Alba ca Zapada batu la usa casutei din padure. Cum nimeni nu-i raspunse, apasa clanta si intra.

Infometata, musca dintr-o painita si bau dintr-un ulcior cu lapte.

" Ce mic e totul aici! se mira ea. Si ce vraiste in casuta asta! O sa fac eu curatenie! " se hotara ea.

Punand mana pe o matura, Alba ca Zapada se apuca de treaba: matura praful din toate ungherele, spala si orandui totul. Cand termina, cuprinsa de oboseala, adormi pe un patuc.

La sfarsitul zilei, dupa ce am trudit din greu in maruntaiele pamantului, cei sase frati ai mei si cu mine ne-am intors acasa.

- Ah! Ce bine e din nou acasa! Tot ce imi doresc e sa mananc si sa dorm.

- Si eu!

- Si eu!

- Cu totul de acord!

- Sunt de aceeasi parere!

- E adevarat!

- Si inca cum!

- Oh! Usa e intredeschisa! A intrat cineva in casa!

Alba ca zapada si cei sapte pitici Cam speriati, am impins usa. Nimeni... Doar casa arata parca altfel decat o stiam...

- Totul e curat luna! Cineva a facut curatenie aici!

In camera de culcare am dat de o fetiscana adormita intr-un patuc. Avea pielea foarte alba, precum zapada, iar parul ii era negru ca abanosul.

- Ce frumoasa e! Dar si ce inalta!

- Cine sa fie? N-am mai vazut-o pana acum!

- Sst! O s-o trezesti...

- Oh! Ce mititei sunteti! glasui Alba ca Zapada deschizandu-si ochii. Cine sunteti?

- Noi suntem cei sapte pitici, iar tu te afli la noi acasa. Tu ai facut curatenie in casa?

- Da, eu, sper ca nu v-ati suparat.

- Deloc! Acum o sa putem petrece! Muzica!

Dupa ce am dantuit si ne-am distrat bine, Alba ca Zapada ne-a spus povestea ei, iar noi i-am zis:

- Nu vrei sa ramai aici la noi? O sa te ocupi de gospodarie in timp ce noi vom cobora in mina.

- O, va multumesc! Sunteti buni la inima si milosi!

A doua zi dimineata, am plecat catre mina mult mai veseli decat de obicei.

In vremea asta, la castel, regina cea rea punea la cale o rezbunare cumplita.

- Sunt de nerecunoscut! Intr-adevar, cu palaria asta urata si cu salul mancat de molii, nimeni nu ma va recunoaste. O s-o ispitesc pe prostuta aceea cu fleacurile astea...

Caci regina luase cu ea tot soiul de podoabe. Din cele ce le plac fetelor.

Cu infatisarea ei schimbata, regina cea rea ajunse in padure, la casa piticilor.

- De vanzare! Piepteni, cingatori! Cine vrea piepteni frumosi? Ziua buna, fata mea. Ia priveste cingatorile astea frumoase. Care-ti place?

Caci, trebuie s-o spunem, fara sa stea pe ganduri, Alba ca Zapada ii deschise deja usa casutei.

- Incearc-o pe asta, te ajut eu sa-i strangi sireturile.

Si proptindu-se bine, asa-zisa negustoreasa incepu sa traga de sireturile cingatorii, si stranse, si stranse! Biata Alba ca Zapada incerca sa strige:

- Ajutor! Nu mai pot respira! Ma sufoc...

Insa regina strangea, strangea mereu...

Tocmai atunci ne-am intors si noi de la mina.

- Dar ce se intampla? Ce faci? Da-i drumul!

Convinsa ca a terminat cu Alba ca Zapada si profitand de inghesuiala, nesuferita de regina disparu.

- Dezleaga-i repede cingatoarea! Iute!

- Adu un pahar cu apa! Poftim, bea, o sa te simti mai bine...

Reintoarsa la castel, regina isi intreba iarasi oglinda:

- Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

Insa oglinda, ca si in alte dati, ii raspundse:

- Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, dar tot Alba ca Zapada este cea mai frumoasa. Regina fu cuprinsa de o furie neagra. A doua zi se deghiza din nou intr-o femeie batrana si zdrentaroasa si isi puse o masca pe ochi. Apoi lua un mar frumos si rosu la culoare pe care il inmuie in otrava si il aseza peste alte mere intr-un cosulet. Si iarasi lua calea padurii...

- Bine te-am gasit, fata frumoasa! N-ai vrea sa cumperi niste mere?

" Oh, ce frumoase sunt, se gandi Alba ca Zapada, iar babuta asta pare tare sarmana! "

- Poftim, gusta din marul asta frumos ca sa te convingi cat este de bun...

Alba ca Zapada, increzatoare, nu-si mai aminti de sfaturile noastre si intinse mana catre frumosul fruct otravit. Nici nu musca bine din mar ca si cazu si ramase nemiscata. Otrava fuse tare puternica. Regina cea rea incepu sa rada:

- In sfarsit! Acum eu sunt cea mai frumoasa!

Apoi se grabi s-o ia din loc, in vreme ce micile animale ale padurii se apropiau intristate. Nici nu le venea sa creada ca Alba ca Zapada cea buna si frumoasa nu mai traia!

- Baba asta urata si rea e desigur regina!

- Cu siguranta i-a facut rau Albei ca Zapada!

Cand ne auzi vocile, regina isi zvarli cosuletul cu mere si o lua la sanatoasa cat putu de repede. Pentru noi piticii era tare greu sa ne tinem dupa ea, daramite s-o mai si prindem.

- Alba ca Zapada voastra nu mai e! ne-a mai strigat ea cu rautate inainte de a se face nevazuta prin padure.

Sigura de victorie, regina se napusti la oglinda ei fermecata fara sa-si scoata mai intai straiele de cersatoare.

- Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

Insa oglinda ii raspundse:

- Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, Alba ca Zapada nu mai poate fi cea mai frumoasa. Dar, de acum inainte, chipul iti va fi la fel de had cum ti-e inima.

Ingrozita, regina isi smulse masca si scoase un tipat: oglinda ii arata un chip hidos si zbarcit si asa avea sa ramana pe veci.

Noi, piticii, am incercat zadarnic s-o readucem la viata pe Alba ca Zapada. Statea intinsa pe jos, acolo unde cazuse, si era cu adevarat lipsita de viata. Toata viata am jelit-o, alaturi de vietuitoarele padurii.

Era atat de frumoasa, incat nu ne-am putut hotara s-o ingropam. In zori am asezat-o intr-un sicriu de cristal, pe varf de munte, astfel ca oricine s-o poata admira.

Ce pustie avea sa fie casa fara ea!

Dar iata ca, intr-o buna zi, un tanar print trecu pe acolo, ducandu-se la vanatoare. Vazand-o pe Alba ca Zapada odihnind in sicriul de cristal, atat de frumoasa incat parea ca doarme, nu se mai putu dezlipi de locul acela. I-am istorisit toata povestea...

- Ridicati capacul, zise el atunci, as vrea s-o vad mai de aproape, este atat de frumoasa!...

Cu mare delicatete, o cuprinse in brate. Si atunci, miscarea facu sa cada din gatul printesei bucatica de mar otravit. Pe data Alba ca Zapada deschise ochii.

Cand il vazu pe print, obrajii i se imbujorara. chipul printului se lumina de un zambet. Alba ca Zapada era vie, printul o readuse la viata.

- Vrei sa fi printesa mea? Imparatia mea te asteapta...

- Cat despre noi piticii, am ramas iarasi fara Alba ca Zapada. Numai ca de data asta eram tare fericiti pentru ea! Totul e bine cand se termina cu bine.

De atunci nu ne saturam niciodata sa ne amintim de povestea ei si s-o istorisim tuturor."