Ciubotelele ogarului



Yüklə 1,7 Mb.
səhifə26/33
tarix21.12.2017
ölçüsü1,7 Mb.
#35528
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   33

FLUIERUL FERMECAT

de Victor Eftimiu


Tudorel era un ciobanas de vreo zece anisori, care prin is¬tetimea lui scapase in mai multe rinduri vacile si oile satului, din ghearele unor lupi si balauri, ce le tot dadeau tircoale. Nu stia nici de frica, nici de inselaciune.

— Sunt cioban, trebuie sa-mi pazesc turma. Asta stiu!... Si nu-l biruia nimeni.

Mosul din padure, vrajitorul cel bun, care vede si rasplateste pe cei ce se poarta voiniceste, l-a chemat la el, in pestera din munte, poftindu-l sa-si aleaga tot ce va dori din bogatiile adunate acolo.

Tudorel nu voi sa primeasca nimic. Se multumea cu viata lui de pazitor al turmelor, ii ajungea linistea poienilor, mirosul florilor, murmurul izvoarelor in care se rasfringea seninul cerului.

Fiindca mosul din padurea fermecata il tot imbia sa ia ceva, Tudorel se hotari.

— Vad acolo o ramura de soc uscata. Nu cumva e un flu¬ier? Daca e un fluier, da-mi-l, baciule, sa cint cu el, sa-mi treaca de urit cand ies la pasune cu oile!

— Sa-mi traiesti, baiatul mosului! ii raspunse vrajitorul cel bun. N-ai vrut nici straie scumpe, nici bani de aur, nici^ pietre nestemate! Dar ai ales o comoara nepretuita. Fluierul acesta, pe care l-a faurit un mester din vechime, nu numai ca-ti va tine de urit, dar prin el vei putea imblinzi fiarele si darima cetatile! Pastreaza-l sanatos, dragul meu si s-auzim de bine!

Tudorel isi puse fluierul la briu, isi lua ramas bun de la unchias si se-ntoarse in sat.

A doua zi, plecind cu oile, Tudorel se aseza pe un dimb cu flori si incepu sa-i zica din fluier. Mare-i fu mirarea si bu- curia cand vazu ca mioarele lui se opresc din pasunat, se uita la el, il inconjoara si incep sa joace! Culaie, berbecul cel mare, cu coarnele intoarse, se pusese si el pe topait, parc-ar fi fost cel mai strasnic dantuitor. Clopotul de la git ii suna, ii suna, tinind isonul fluierului, iar Gheorghita, magarusul turmei, ju¬ca si el, cand pe trei picioare, facind rotogoale dragalase in vazduh cu piciorul drept, cand ridicat pe doua picioare ca oamenii.

Cit despre Ursu, dulaul, nu numai ca sarea, dar se dadea si peste cap.

Cinta el Tudorel ce cinta; mioarele, berbecele, magarusul si dulaul jucara, pana cand zise ciobanasul:

— Acum destul! Dac-om sta sa topaim toata ziua, apoi flaminziti si va uscati, si se supara satul pe mine ca va tiu nemancate.

Intr-o zi, o haita de lupi se repezira la stina lui Tudorel. Spaima intrase in bietele oi, iar ciinele o tuli si el, caci nu pu¬tea sa lupte de unul singur cu douazeci de fiare.

Vazind acea navala de salbaticiuni, Tudorel nu pregeta: duse fluierul la gura si incepu sa cinte. Si ce sa vezi? Unul cite unul, lupii se astimparau, incepeau sa ridice cite un picior usor, usurel — si se porneau pe dantuit.

Apoi cite un lup se apropia de o mioara, isi lasa capul in jos de trei ori, inclinindu-se si o poftea la joc. Se ridicau in doua picioare, lupul isi petrecea laba dreapta in jurul mijlocului oii privind-o gales, saltind-o cu istetime, parc-ar fi fost curtezan imparatesc nu alta.

Douazeci de perechi se invirteau in jurul ciobanasului, care ii zicea de zor din fluierasul lui de soc.

A intrat in hora si Ursu, dulaul, prinzindu-se in brate cu starostele lupilor si au facut fratie amindoi, s-au pupat in bot, cu ochii plini de lacramile prieteniei, legindu-se sa nu se mai prigoneasca unul pe celalalt, cit vor trai!

Dar tot sarind si invirtindu-se, lupii ostenira. Mai-marele lor se apropie, jucind si el mereu (ca nu putea sa nu joace daca ii cinta ciobanasul din fluier) si-i vorbi lui Tudorel asa:

— Ciobanasule draga — mai lasa-l incolo de fluier, ca nu mai putem! Dupa ce suntem flaminzi, ne mai flaminzesti si dumneata, punindu-ne sa topaim intruna!

— Eu, raspunse baiatul, nu ma opresc din cintat pana nu va carabaniti! Daca ma opresc, sunteti in stare sa va repeziti in oi si sa le sfisiati!

— Pe cuvintul meu de staroste ca nu facem una ca asta, plecam pe ici incolo! raspunse celalalt si facu semn lupilor sa-l urmeze.

Cu mare parere de rau isi lasara cumetrii dragalasele cumetre! Dupa ce le-au jucat, mare pofta ar fi avut sa le mingiie putin cu coltii, sa le desfaca scurteica cu ghearele alintind mioarele, numarindu-le oscioarele! Dar n-avura incotro si se departara, pierind in desimea codrului.

Si numai dupa ce n-a mai ramas nici urma de fiara prin partea locului, Tudorel isi dezlipi buzele de fluier, odihnind ast¬fel si oile care incepura sa pasca marunt si repede, de foame ce le era.

Povestea cu fluierul vrajit ajunse si la urechea impa¬ratului. Lumea spunea minuni, minunile cresteau pe masura ce erau povestite.

— Daca a putut acel fluier sa stapineasca haita de lupi, cum n-ar veni de ha.c si vrajmasilor mei? isi zicea stapinitorul tarii, amenintat de navala unor vecini hrapareti.

Trimise deci imparatul citiva soli la ciobanas sa-i ceara fluierul!

Dar Tudorel nici gind sa-l dea.

A doua zi, satulf se pomeni cu un mare alai. Calareti im¬bracati numai in zale si fireturi, cu platose de argint si cu su-liti lungi, veneau pe cai impodobiti cu pene si mantai de cati¬fea. In fruntea calaretilor mergea unul mai aratos, cu platosa de aur, cu buzdugan in mina si coroana pe cap.

Baietasul tocmai se intorcea cu oile de la pasune.

— Tu esti Tudorel-Ciobanasul? il intreba calaretul cel falnic.

— Eu.

— Da pe mine ma stii cine sunt?



— Nu ...

— Eu sunt imparatul acestei tari!

— Sa fii sanatos!

— Ma, neobrazatule, asa se vorbeste cu un imparat?!

— Eu sunt neobrazat? raspunse flacaiasul, fara sa se sperie de minia Mariei-Sale. Eram neobrazat daca-ti spuneam „sa fii bolnav", dar eu ti-am spus: „sa fii sanatos!"

— Bine-bine! i-o reteza scurt Pre-inaltul. Apoi, aspru:

— Cum ai indraznit sa te impotrivesti poruncilor mele?

— Da ce-am facut?

— Ti-am trimis oameni cu daruri, cu haine scumpe si cu tot felul de bunatati, galbeni multi ti-am trimis si tu nici gind sa-mi dai saracia ta de bat gaurit, fluierul care vad ca-l tii in briu.

— Straie scumpe, bani de aur si toate minunatiile parnintului le gasesc cand vreau la mosul din padure, ii raspunse Tudorel, dar n-am ce face cu ele. Eu atita am, fluierul!

— Fluierul acesta are puteri de care tu nu esti vrednic! ii striga craiul minios. De aceea zic, baiete, da-mi-l de buna voie si eu te voi rasplati cum nici nu gindesti, te voi duce la curtea mea sa te cresc, sa-ti dau invatatura si sa fac din tine un curtean de vaza.

— Eu, din ce sunt, nu vreau sa ma schimb! raspunse Tu-dorel.

— Asa!? striga imparatul. Puneti mina pe el si luati-i flu¬ierul, sa-nvete minte cum se vorbeste cu stapinul imparatiei!

Doi osteni se repezira la baiat. Ciobanasul se gindi sa duca fluierul la gura, sa cinte si sa vada cum topaie acea multime de calareti in frunte cu imparatul ingimfat.

Dar alti osteni ii sarira baiatului in spate; unul il apuca de coate si i le strinse sa i le fringa, iar altul ii smulse fluierul din mina si-l intinse Mariei-Sale.

Lacom, imparatul insfaca jucaria ciobanasului. Ochii ii lu¬ceau de bucurie la gindul ca acuma nu-l va mai birui nimeni: ajunge sa-si treaca buricele degetelor pe gaurile fluierului, ajun¬ge sa sufle in el si toti dusmanii vor incepe sa joace si sa i se supuna! I se va duce vestea-n lume! Nimeni nu va mai indrazni sa-i calce hotarele, ba va porni el insusi sa cucereasca si sa pra¬de imparatiile altora!

Porni voios, cu tot alaiul dupa el.

Dar lui Tudorel nu-i ardea sa se desparta de fluier. Lasa turma pe seama unui alt baiat si se lua dupa imparat, alergind pe langa calul lui si strigand:

— Maria-Ta, da-mi fluierul, ca-i al meu. N-auzi? ...

— Piei din ochii mei, nerusinatule! Dar Tudorel nu se lasa.

Citiva osteni trasera palosele, altii il amenintara cu suli¬tele si-l pusera pe goana. Credeau c-au scapat de el. Asi! Se po- menira iar cu Tudorel iesindu-le in drum, dupa ce trecusera printr-o padure:

— N-auzi, imparate, da-mi fluierul ca e a.l meu!

— Ma_ blestematule, iar imi iesi in cale? Fugi mai repede ca pun sa-ti reteze urechile!

— Reteaza-mi urechile, dar da-mi fluierul!

Ostenii il intepara cu sulitele si-l gonira iar. Uf! Bine c-au scapat de el!

Iata, insa, ca ajungind la palat si dind sa treaca pragul portilor, se pomeni prea puternicul imparat cu Tudorel, care-i apucase friul armasarului domnesc si-l zgiltiia.

— Fluierul, Maria-Ta! Fluierul, ca nu scapi de mine nici mort!

Scos din fire, imparatul porunci ostenilor sa-l prinda pa ciobanasul incapatinat, sa-l lege si sa-l arunce in beciul cel mai adinc. Zis si facut! Iata-l pe bietul Tudorel al nostru legat fede¬les, aruncat pe pamintul muced al inchisorii, singur, singurel, in bezna si racoare!

Ei, dar in vremea aceasta, ostile vrajmase napadira pamin¬tul tarii si pradau toate in calea lor. In fruntea armiilor, impa¬ratul porni sa le infrunte si sa nimiceasca pe cotropitori.

Mindru nevoie mare, calare pe armasarul impopotonat, cra¬iul tot sufla in lemnul de soc, asteptind sa se intimple minunea!

Degeaba! isi cocosase degetele, isi zdrelise buzele tot fre-cindu-le de fluieras, dar ostilor din tara putin le pasa de jucaria aceea neputincioasa! Ba, dimpotriva, imparatul fu inconjurat de niste capitani potrivnici, care parca iesisera din pamint! Cit ai clipi din ochi, se pomeni legat de coate, straja lui imprastiata si el robit vrajmasului.

Fluierul cazu la pamint si de buna seama l-ar fi sfarimat copitele cailor daca un sfetnic intelept, care nu vazuse cu ochi buni intemnitarea lui Tudorel, nu l-ar fi ridicat cu grija.

in vremea asta ostile imparatesti, spaimintate. de prinde¬rea stapinului lor, o luau la fuga, risipindu-se prin paduri? \

Mare prapad ar fi fost pe tara, daca sfetnicul cel intelept nu s-ar fi gindit sa se repeada la palat, sa-l scoata pe Tudorel din adincimea beciului si sa-l duca pe cimpul de batalie, din-du-i fluierul si rugindu-l sa goneasca pe navalitori. cand incepu Tudorel sa cinte din fluier, ostile dusmane se oprira din iuresul lor naprasnic, isi aruncara palosele si buzduganele si incepura sa joace.

Cit erau de falnici acei osteni si capitani, ajunsera ca niste biete oi, la porunca ciobanasului! Jucau si topaiau de zor.. Se tineau dupa el, tot dantuind si paraseau de-a-ndaratelea paminturile cucerite atit de usor.

Si ciobanasul nostru nu s-a lasat pana nu i-a dus dincolo de hotarele tarii, cu imparatul cel hapsin cu tot!



Pietrele de moara

Traiau odata un mos si o baba care n-aveau nimic in gospodarie, decat un cocosel si niste pietre de moara. Pietrele astea de moara erau fermecate: punea mosul intre ele o graunta, le invartea o data, si inca o data si macinau un ciubar intreg de faina. Mosul si baba traiau bine, iar pe cocosel nu-l prigoneau. Odata a auzit boierul de pietrele de moara fermecate. Si a hotarat sa le fure. A vanit intr-o seara la mos acasa si i-a cerut sa-l gazduiasca peste noapte.

- Am fost la vanatoare, a spus. Am mult de mers pana acasa si se lasa noaptea…

- Nu-i nimic, innoptezi aici, a raspuns mosul . E loc destul.

De indata ce mosul si baba au adormit, boierul a furat pietrele de moara. Tare s-au intristat mosul si baba din cauza lor. Stateau asa infometati si plangeau. Cocoselul i-a ascultat ce i-a ascultat, apoi le-a spus:

- Destul cu plansul, va aduc eu pietrele de moara inapoi!

- Cum sa le aduci tu? l-au intrebat mosul si baba. Boierul n-o sa-ti dea voie nici macar sa-I calci pragul.

- Nu-i nimic, s-a sumetit-cocoselul. Vi le aduc. Chiar de-o fi sa pier, pietrele de moara tot le aduc! Si isi ia el ramas bun de la mos si baba si zboara spre curtea boiereasca.

Zboara el zboara, cale lunga sa-I ajunga, si se intalneste cu un uliu.

- Incotro cocosule? intreba uliul.

- La curtea boierului.

- Pai de ce ?

- Boierul a innoptat la stapanii mei mosul si baba, si le-a furat pietrele de moara. Ma duc sa le iau.

- Ia-ma si pe mine cu tine.

- Bine, vara-te in gusa mea.

Uliul s-a varat in gusa cocoselului, iar acesta a pornit mai departe. Zboara el, zboara cale lunga sa-i ajunga, si-I iese in cale o vulpe.

- Incotro, cocoselule?

- La curtea boierului.

- De ce?

- Boierul a innoptat la stapanii mei mosul si baba, si le-a furat pietrele de moara. Ma duc sa le iau.

- Ia-ma si pe mine cu tine.

- Bine, vara-te in gusa mea.

Vulpea s-a varat in gusa cocoselului, iar acesta a pornit mai departe. Zboara el zboara, cale lunga sa-i ajunga, si-i iese in cale un bursuc.

- Incotro, cocosule?

- La curtea boierului.

- De ce?


- Boierul a innoptat la stapanii mei mosul si baba, si le-a furat pietrele de moara. Ma duc sa le iau.

- Ia-ma si pe mine cu tine.

- Bine, vara-te in gusa mea.

A intrat bursucul in gusa cocoselului, iar acesta a pornit mai departe. Zboara el zboara, cale lunga sa-i ajunga, si-i iese in cale un lup.

- Incotro, cocoselule?

- La curtea boierului.

- De ce?

- Boierul a innoptat la stapanii mei mosul si baba, si le-a furat pietrele de moara. Ma duc sa le iau.

- Ia-ma si pe mine cu tine.

- Bine, vara-te in gusa mea.

Si a zburat cocoselul, a tot zburat si a ajuns la curtea boierului. Iar boierul avea atunci oaspeti care beau si chefuiau, cu ferestrele si usile larg deschise. Cocoselul s-a ridicat in zbor pe pervazul ferestrei, a batut din aripi si a inceput sa cante cat putea de tare:

- Cucurigu, pan-la cer, arza-l focu, pe boier! La stapanii mei a innoptat si pietrele de moara le-a furat. Am venit sa le iau. Da inapoi, boierule, pietrele de moara!

S-a rusinat boierul ca-l face hot cocoselul fata de oaspeti, si a spus:

- Hei, slujitori, puneti mana pe flecarul asta si aruncati-l in poiata, sa-l ciocaneasca acolo gainile, sa-l omoare!

Slujitorii au pus mana pe cocosel, l-au aruncat in poiata si au plecat. Atunci cocoselul a spus:

- Uliule, uliule, iesi din gusa si suceste-le gatul gainilor!

- Uliul a iesit in graba din gusa cocoselului, a sucit gatul tuturor gainilor si a zburat in padure. Cocoselul a sarit din nou pe pervaz:

- Cucurigu, pan-la cer, arza-l focu pe boier! La stapanii mei a innoptat si pietrele de moara le-a furat…

- Aha, spune boierul, va sa zica nu l-au omorat gainile cu ciocul? Bine! Hei, slujitori, insfacati-l pe flecarul asta si aruncati-l la gaste, sa-l manance ele!

Slujitorii au insfacat cocoselul si l-au azvarlit la gaste. Cocoselul cand s-a dezmeticit, a spus:

- Vulpe, vulpisoara, iesi din gusa si omoara gastele!

- Vulpea asa a si facut, si a fugit in padure. Iar cocoselul a zburat iarasi pe pervaz si a cantat:

- Cucurigu pan-la cer, arza-l focu pe boier!

- Asa vasa zica, a spus boierul, nici gastele nu l-au mancat. Hei, slujitori, duceti-l la cocina, sa-l sfasie porcii!

Slujitorii au dus cocoselul la cocina, iar el cand a ajuns acolo a spus:

- Bursucule, bursucule, iesi din gusa si sfasie porcii!

Asa a facut bursucul si a fugit in padure. Iar cocoselul a zburat iarasi pe pervaz:

- Cucurigu!

- Aha, a spus boierul auzind glasul cocoselului, va sa zica nici porcii nu l-au sfasiat! Hei, slujitori, duceti-l la grajd, sa-l calce acolo caii in copite.

In grajd cocoselul a spus:

- Lupule, lupule, iesi din gusa si sfasie caii.

Lupul a iesit in graba si a sfasiat caii si a fugit in padure. Iar cocoselul a zburat pe pervazul ferestrei:

- Cucurigu!

Boierul s-a apucat cu mainile de cap. Ce sa faca? A spus:

- Hei, slujitori, duceti-l pe flecarul asta bucatarului, sa-l prajeasca in cuptor. Slujitorii asa au si facut.

Bucatarul a prajit cocoselul si l-a adus pe farfurie boierului. Boierul l-a apucat si plin de rautate l-a inghitit intreg. Dar cocoselul a inviat in pantecul boierului, a scos ciocul prin urechea dreapta si a inceput sa cante:

- Cucurigu, pan-la cer, arza-l focu de boier!

Boierul a inceput sa tipe:

- Hei, slujitori, puneti mana pe topoare si hacuiti-l pe nemercul asta!

Slujitorii au insfacat topoarele, dar cum au lovit, i-au taiat boierului urechea dreapta… Iar cocoselul s-a strecurat prin urechea stanga si a inceput din nou sa cante.

- Hei, slujitori, taiati-l!

Slujitorii loveau, dar n-au nimerit cocoselul, ci i-au taiat boierului urechea stanga. A ramas boierul fara urechi, si atunci cocoselul i-a iesit prin gura.

- Hei, slujitori, a tipat boierul deschizand gura, taiati-l, taiati-l!

Slujitorii au dat cu topoarele, dar n-au nimerit cocoselul, ci limba boierului, de i-au taiat-o. Iar cocoselul a zburat pe pervazul ferestrei, s-a asezat acolo si a inceput sa cante. A vazut boierul ca n-are incotro: toate animalele I le omorase cocoselul, iar pe el il schilodise. A scos pietrele de moara si i le-a dat. Iar cocoselul a luat una sub o aripa si alta sub cealalta aripa si a pornit in zbor spre casa. Tare s-a bucurat mosul si baba cand au vazut pietrele de moara si au inceput sa macine faina. Din faina paine fac si se infrupta, dar pe cocosel nu-l uita.



Darul piticilor

de fratii Grimm

A fost odata un croitor si un giuvaergiu si au pornit ei impreuna la drum, ca aveau amandoi cam aceiasi tinta, Si mergand ei asa, intr-o seara, dupa ce soarele apuses in dosul muntilor, numai ce le venira in auz sunetele unui cantec indepartat, care se deslusea din ce in ce mai mult. Si cum cantecul suna ciudat dar si deosebit de placut, isi uitara de orisice oboseala si-o luara repede inspre partea de unde venea cantecul.

Luna rasarise de-acum pe cer si lumina drumul ca ziua, asa ca cei doi calatori putura sa mearga fara de nici o opreliste. Si-n curand, ajunsera la o colina. Si pe colina aceasta, zarira o multime de omuleti care se tineau de mana si dantuiau plini de voiosie, invartindu-se in cerc. Si-n timp ce jucau de mama focului, cantau cu totii o melodie tare duioasa. Pasamite, asta era cantecul pe care-l deslusisera cei doi calatori. In mijlocul piticilor se afla un batran, care era mai mare de stat decat ceilalti si omuletul asta, purta un vesmant, impestritat cu toate culorile si-avea o barba cenusie, care-i atarna pana la glezne.

Croitorul si giuvaergiul se oprira sa priveasca la dantuiala piticilor si se minunara de frumusestea jocului si de dulceata cantecului.

La un moment dat, batranul le facu semn sa intre si ei in joc si omuletii desfacura cercul cu draga inima, imbiindu-i la randu-le, sa se prinda in hora.

Cum era indraznet din fire, giuvaergiul se si apropie dar vezi ca croitorul se sfii la inceput si ramase pe loc. Dar cand vazu cum se veselesc cu totii, isi lua inima in dinti si se prinse si el in joc.
Cat ai clipi, cercul se inchise din nou si prichindeii se prinsera sa cante si sa topaie ca niste apucati, facand sarituri de doi coti. In acest timp, batranul scoase un palos care-i atarna la cingatoare si incepu sa-l ascua.

Si cand fu de ajuns de ascutit, arunca o privire inspre cei doi straini, ca li se facu la amandoi inima, cat un purice. Dar pana sa se gandeasca bine la ce aveau de facut, batranul il apuca pe giuvaergiu de chica si, cu cea mai mare iuteala, ii taie parul de pe cap si mandretea de barba stufoasa. Si la fel pati si croitorul.

Dupa ce-i sluti astfel, batranelul ii batu pe umar, de parca ar fi vrut sa le spuna ca e bucuros ca nu s-au impotrivit si, daca vazura asta, celor doi, le mai veni inima la loc.

Mosneagul le arata cu degetul o gramada de carbuni si le dadu de inteles sa-si umple cu ei buzunarele. Si cu toate ca nu pricepeau la ce le-ar putea folosi niste carbuni, amandoi il ascultara. Apoi plecara mai departe, sa-si gaseasca un culcus peste noapte, ca picau de somn.

Mersera ei ce mersera, dar nu prea mult, si cand ajunsera in vale, clopotele de la biserica bateau de miezul noptii. Si pe data cantecul amuti. Tot alaiul piticilor se facu nevazut si colina ramase pustie in lumina lunii.

Cei doi calatori, gasira adapost la un gospodar, care se indura deai sa-i lase in grajd. Si facandu-si culcusul pe-un maldar de paie, amandoi se culcara, invelindu-se cu toale, ca se lasase frigul. Vezi insa ca din pricina oboselii, uitasera sa-si scoata carbunii din buzunar, si o greutate care-i inghioldea si-i apasa ii facu sa se trezeasca mai devreme ca de obicei. Bagara ei mana in buzunar, sa vada ce-i supara, si cand o scoasera, nu le veni sa-si creada ochilor, ca in loc de carbuni era plina de aur !... Si ce crezi, parul de pe cap si barba le crescusera la loc, din belsug.

Acu' erau oameni avuti, dar vezi ca giuvaergiul, care din fire era mai hraparet, isi umpluse mai vartos buzunarele decat croitorul, si avea de doua ori mai mult aur decat acesta. Dar parca era multumit !...Un hraparet, cand are mult jinduieste si dupa mai mult... Cum era lacom de avere, giuvaergiul ii propuse croitorului sa mai zaboveasca pe acele locuri si, cand s-o intuneca, sa mearga iarasi la colinaunde-i gasise pe pitici si sa ia cu ei o comoara si mai mare. Vezi insa ca croitorul nici nu vru sa auda de asa ceva.

- Eu sunt multumit cu ce am. Peste putin o sa ajung mester, si-o sa ma insor cu aleasa inimii. Si pot spune ca o sa fiu un om fericit... La ce m-as lacomi ? ...

Dar ca sa-i faca pe plac, mai ramase inca o zi in satul unde manasera peste noapte. Catre seara, giuvaergiul isi atarna pe umer cateva traiste ca sa poata indesa in elecat mai multi carbuni, si-o porni la drum catre colina piticilor. Si ca si in noaptea trecuta, ii afla pe toti acolo, jucand de mama focului si cantand. Mosneagul il mai tunse o data chilug si dupa asta il indemna sa ia din gramada de carbuni. Giuvaergiul doar atata astepta, si incepu sa-si umple traistele cat incapea in ele. Apoi se intoarse fericit in satul unde astepta croitorul si, culcandu-se, se acoperi cu haina. Si mai inainte de a adormi, isi spuse: "Chiar daca m-o inghioldi aurul de mi-o scoate sufletul, o sa strang din dinti si-o sa rabd !" Si dormi el leganat de dulcea presimtire ca a doua zi va fi un om putred de bogat.

In zori, de cum deschise ochii, se scula sa-si cerceteze buzunarele, dar nu mica-i fu mirarea cand scoase de acolo doar carbuni. Si oricat de mult cauta, nu gasi decat tot carbuni. "Nu-i mare paguba - se mangaie el - ca tot mi-a mai ramas aurul de l-am dobandit in noaptea trecuta !..." Si se duse sa-l ia de unde il ascunsese, ca sa-si mai bucure ochii cu stralucirea lui. Si ce crezi, odata ramase incremenit de spaima, ca-n locul aurului erau doar carbuni !... De amar, se batu peste frunte cu palma plina de negreala si pe loc simti ca tot capul ii este neted ca in palma, si la fel si barbia.

Vezi insa ca nenorocirea lui nu luase inca sfarsit... Abia acum baga de seama ca pe langa cocoasa din spate, ii mai crescuse o cocoasa la fel de mare si-n fata. Abia atunci pricepu ca fusese pedepsit pentru lacomia lui si, de mahnit ce era, incepu sa se jeleasca amarnic. La tipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn si gasi o multime de vorbe bune ca sa-i ogoiasca durerea:
- Ai fost tovarasul meu de drum si-o sa ramai la mine cat oi trai. Si-o sa impartim averea frateste.

Croitorasul se tinu de cuvant, dar bietul giuvaergiu trebui sa poarte toata viata cele doua cocoase. Si cum ramasese chelbos, trebui sa-si acopere capul cu o caciula, ca sa nu i se vada betesugul asta.



Coliba iepurasului

de Octavian Capita


Au fost odata o vulpe si un iepuras. Vulpea avea o coliba scobita in gheata, iar iepurasul o coliba din coaja de tei. Vulpea il tot sacaia pe iepuras:

- Coliba mea e luminoasa, iar a ta e intunecoasa. A mea e luminoasa, iar a ta e intunecoasa!

Dar a venit vara si coliba vulpii s-a topit. Ea s-a rugat atunci de iepuras:

- lepurasule, lasa-ma sa stau macar in curtea ta!

- Nu vreau, vulpeo, fiindca m-ai sacait toata iarna!

Dar vulpea nu s-a lasat si pana la urma iepurasul s-a induplecat si i-a dat drumul in curte.

A doua zi, vulpea s-a rugat din nou:

- lepurasule, lasa-ma sa stau la tine in pridvor!

- Ba nu te las! De ce m-ai sacait atata toata iarna?

Dar vulpea s-a rugat atata pana cand iepurasul a lasat-o sa stea in pridvor.

A treia zi, iar a spus vulpea:

- Da-mi drumul in coliba ta, iepurasule!

- Nu vreau si pace! prea mult m-ai sacait!

Dar vulpea nu s-a lasat si, pana la urma, iepurasul a lasat-o sa intre in coliba. Vulpea s-a asezat pe lavita, iar iepurasul pe cuptor. A patra zi, vulpea iar incepe.

- lepurasule draga, lasa-ma sa stau langa tine pe cuptor.

- Nu, nu te las, fiindca m-ai sacait atata.

Dar vulpea nu i-a dat pace iepurasului pana n-a lasat-o sa vina pe cuptor langa el. A mai trecut o zi-doua si vulpea s-a apucat sa goneasca iepurasul din coliba.

- Iesi afara, urechiatule, n-am pofta sa mai locuiesc cu tine!

Si pana la urma l-a dat afara. Plange iepurasul si se jeleste si isi stergea siroaiele de lacrimi cu labuta. Niste caini care treceau pe acolo il zaresc si-l intreaba:

- Hau, hau, hau. De ce plangi, iepurasule?

- Cum sa nu plang, dragii mei? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a gonit.

- Nu mai plange, iepurasule, ca o scoatem noi.

- Mi-e ca n-o puteti!

- Ba o sa vezi si tu!

Cainii s-au apropiat de coliba:

- Hau, hau, hau! Iesi afara, vulpe vicleana! Dar vulpea le-a raspuns de pe cuptor:

- Cand m-oi infuria si m-oi arata Farame va fac si va viu de hac!

Cainii s-au speriat si au fugit. Iepurasul plange iarasi cu lacrimi amare. Pe langa el trece un lup:

- De ce plangi, iepurasule?

- Cum sa nu plang, lupule? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a dat afara.

- Nu mai plange, iepurasule - zice lupul - ca ma duc indata s-o gonesc.

- N-o s-o poti goni. Au incercat si cainii s-o goneasca, dar n-au izbutit. Nici tu n-o poti goni.

- Ba da, ai sa vezi, am s-o gonesc.

A sosit lupul in fata colibei si a inceput sa urle furios:

- Uuuu, uuuu... Iesi afara, vulpe vicleana! Dar vulpea i-a raspuns de pe cuptor:

- Cand m-oi infuria si m-oi arata Farame va fac si va viu de hac!

Lupul s-a speriat si a fugit. Iar iepurasul plange si tot plange, lata ca vine un urs batran.

- De ce plangi, iepurasule?

- Cum sa nu plang, cumetre urs? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a gonit.

- Nu mai plange, iepurasule - spune ursul - ca o gonesc eu acusi.

- Ba n-o s-o gonesti. Au incercat si cainii, si lupul si n-au putut s-o goneasca. Nici tu n-o sa poti.

- Ba o sa pot.

Si a pornit ursul spre coliba mormaind:

- Morrr... morrr... Iesi afara, vulpe vicleana! Dar vulpea i-a raspuns de pe cuptor:

- Cand m-oi infuria si m-oi arata Farame va fac si va viu de hac!

S-a speriat cumatrul Urs si a sters-o prin padure. Iepurasul iar plange si se caieste. Trece un cocos pe drum cu o coasa pe spate.

- Cu-cu-rigu! Iepurasule, de ce plangi tu?

- Cum sa nu plang, cocosule? Am avut o coliba din coaja de tei, iar vulpea una de gheata. Primavara, coliba vulpii s-a topit, vulpea s-a rugat atunci s-o primesc in coliba mea si acum uite ca m-a gonit.

- Nu mai plange, iepurasule, ca-ti scot vulpea din casa.

- Ba n-o sa izbutesti. Au incercat si cainii, si lupul, si ursul si n-au putut s-o goneasca, nici tu n-o sa poti face nimic.

- Lasa pe mine.

A pornit cocosul spre coliba:

- Cucurigu! sunt cocos cu pinten ros. Pe umar tin coasa, vulpea ticaloasa, s-o gonesc din casa!

Vulpea aude si o cam sfecleste.

- Iaca ma imbrac... zice ea. Dar cocosul nu se lasa:

- Cucurigu! sunt cocos cu pinten ros. Pe umar tin coasa, vulpea ticaloasa, s-o gonesc din casa!

Vulpea se balbaie:

- Imi pun suba.

Cocosul canta a treia oara:

- Cucurigu! sunt cocos cu pinten ros. Pe umar tin coasa, vulpea ticaloasa, s-o gonesc din casa!

S-a speriat vulpea din cale-afara, a coborat de pe cuptor si a luat-o la sanatoasa. Iar iepurasul si cocosul s-au mutat impreuna si au dus-o imparateste, si daca n-au murit, mai traiesc si astazi.


Yüklə 1,7 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   33




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin