Clasa a vi-a Subiectul I



Yüklə 19,72 Kb.
tarix26.10.2017
ölçüsü19,72 Kb.
#14656

Şcoala cu clasele I-VIII ,, Anton Pann” Rm. Vâlcea

CONCURSUL INTERJUDEŢEAN « FII CAMPION ! »

  • EDIŢIA a II-a, 27 februarie, 2011 -

LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Clasa a VI-a
Subiectul I ( 20 p)

Citeşte cu atenţie textul dat pentru a răspunde cerinţelor următoare:

„Uită-te, încă e rouă

Şi toamna începe să-şi ţeasă

Foile galbene-n suflete,

Pale nelinişti în pomi de mătasă.” (Nicolae Labiş, Uită-te)



  1. Scrie câte un verb, un adjectiv, un adverb, respectiv un substantiv derivate de la ,,suflet”. 4p

  2. Stabileşte valoarea morfologică a cuvintelor: ,,şi”( şi toamna), ,,pale”. 4p

  3. Găseşte în text trei verbe la moduri predicative/personale diferite, precizându-le. 6p

  4. Demonstrează în două enunţuri valoarea polisemantică a verbului ,,e”. 4p

  5. Alege varianta corectă:

Cuvântul ,, rouă” conţine: 2p

  1. Un hiat şi un diftong;

  2. Numai un diftong;

  3. Un triftong.

Subiectul II ( 15 p)

Alcătuieşte o compunere de 25-30 de rânduri care să continue textul dat şi în care să-ţi imaginezi acele întâmplări neprevăzute care vor reuşi să transforme atmosfera monotonă într-una palpitantă, agitată care să trezească la viaţă oraşul adormit :



Nu voi uita niciodată ultima zi de toamnă din acel an. Ploaia invadase străzile oraşului şi mirosea a asfalt prăfuit. În oraş şi prin împrejurimi, vremea se înrăia tot mai mult şi mă aşteptam ca oraşul să cadă chiar în somnul de veci. Însă se întâmplă ceva cu totul neprevăzut.

Vei avea în vedere:

◘ folosirea modurilor de expunere : naraţiune la persoana I, descriere şi dialog ; 3p

◘ evenimentele imaginare le vei pune pe seama unor personaje, realizând şi un portret al unuia dintre ele; 4p

◘ întrebuinţarea unui limbaj expresiv, construind un text original; 4p

◘ înlănţuirea logică a ideilor şi ordonarea detaliilor; 2p

◘ stabilirea unui titlu sugestiv . 2p

Vei mai primi 10 puncte pentru redactarea compunerii (coerenţa textului: 2p, registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate: 3 p, ortografia: 3 p, punctuaţia: 1 p, aşezarea corectă în pagină şi lizibilitatea: 1 p).

Notă: Nu e obligatorie rescrierea textului dat.

Concursul Interjudeţean Interdisciplinar



FII CAMPION! - Ediţia a II-a, 27 februarie 2011

BAREM DE CORECTARE- CLASA a VI- a



Subiectul I - 20 de puncte

  1. suflet - a însufleţi, sufletesc, sufleteşte, sufleţel

  2. şi - conjuncţie coordonatoare copulativă

pale - adjectiv propriu-zis

  1. uită-te- mod imperativ

e/începe – mod indicativ

să ţeasă - mod conjunctiv



  1. Cât e ceasul ? ( indică, arată )

Premierea e în sala de festivităţi. (se desfăşoară) ş.a.

  1. b)

Subiectul II - 25 de puncte

  1. Conţinut ( 15 p.)

● folosirea modurilor de expunere precizate în cerinţă (câte 1p. pentru fiecare ) : 3 p

● evenimentele imaginare puse pe seama unor personaje, realizând şi un portret al unuia dintre ele: 4p/ parţial 2p

● folosirea unui limbaj expresiv, construind un text original: 4p/ parţial 2p

● înlănţuirea logică a ideilor şi ordonarea detaliilor: 2p /parţial-1p

● stabilirea unui titlu sugestiv: 2p / parţial-1p / lipsă -0p



b) Redactarea compunerii ( 10 p.)

● Coerenţa textului ( unitatea compoziţiei şi claritatea enunţurilor ): 2 puncte / parţial-1p

● Registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate compunerii: în totalitate: 3p./ parţial: 1p.

● Ortografia ( 0-1 greşeli:3p.; 2 greşeli: 2p.; 3-4 greşeli: 1p.; mai multe greşeli: 0 p.)



● Punctuaţia ( 2-3 greşeli: 1p.; mai multe greşeli: 0p.)

● Aşezarea corectă în pagină şi lizibilitatea: 1 p.
Yüklə 19,72 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin