Clasicii literaturii universalb

(1

Miiersblii!, voi. 1

139


erau populare: Voltaire-Touquet' şi tabachera ă la Charte. Cea mai nouă emoţie a parizienilor era crima lui Dautun, care azvîrlise capul fratelui său în bazinul din Marche-aux-FIeurs. La Ministerul Marinei se începea o cercetare asupra acelei fregate purtătoare de nenoroc, Meduza, care avea să umple de ruşine pe Chaumareix şi de glorie pe Gericault². Colonelul Seves * pleca în Egipt ca să ajungă acolo Soliman-Paşa. Palatul Ther-mes⁴ din strada Harpe servea de prăvălie unui dogar. Pe platforma turnului octogona! al casei Cluny⁵ se mai vedea încă mica gheretă de iscînduri care-i servise de observator lui Messier, astronom al marinei sub Ludovic al XVI-lea. Ducesa de Duras⁶ îşi citea cîtorva prieteni, trei sau patru, în odaia ei de culcare împodobită cu X-uri de mătase albastră ca cerul, Ourika, nepublicată încă. La Luvru litera N era ştearsă de peste tot. Podul Austerlitz abdicase şi se numea acum podul Jardin du Roi, dublă enigmă care acoperea în acelaşi timp podul Austerlitz şi Grădina Botanică. Ludovic al XVIII-lea, în timp ce şi-l adnota cu vîrful unghiei pe Horaţiu, era preocupat de eroii care ajung împăraţi şi de papugiii care ajung moştenitori ai tronului, şi în acelaşi timp avea două griji: Napoleon şi Mathurin Bruneau⁷. Aca-

1 Librar şi editor din Paris ; a retipărit sub restauraţie operele! filozo­

filor materialişti francezi din secolul al XVIII-lea şi îndeosebi pe cele ale
lui Voltaire ; a fost persecutat pentru ideile sale liberale.

² Chaumareix, comandantul vasului Meduza, naufragiat tn 1816 din pri­
cina incapacităţii lui ; a fost degradat şi condamnat la închisoare, fiindcă
a dat dovadă şi de laşitate, părăsind corabia înaintea echipajului. Nau­
fragiul Meduzei a, inspirat pictorului Gericault un tablou celebru : „Pluta
Meduzei".

3 Ofiţer tn armata lui Napoleon, care după Waterloo se angajează in­

structor în Egipt, devine colaborator apropiat al lui Ibrahim-Paşa şi or­
ganizator al armatei egiptene. Islamizat, este cunoscut sub numele de
Soliman-Paşa.

* Ruinele termelor (băilor) zise ale Iul Iulian Apostatul, împărat roman, rămăşiţe dintr-un palat imperial.

⁵ Locuinţă seniorială din Paris (Cartierul latin), construită în stil gotic, în secolul al XV-lea, pentru folosinţa abaţilor de Cluny.

⁸ Autoare de romane exotico-sentimentale (1778—1828).

7 Aventurier care se dădea drept Ludovic al XVII-lea ; condamnat la muncă silnică în 1818.

HO

demia franceză dădea ca subiect de premiu : „Fericirea pe care o aduce învăţătura". Bellart' era elocvent în mod oficial. In umbra lui era văzut cum creşte acel viitor avocat de Broe², sortit sarcasmelor lui Paul-Louis Courier. Trăia tot pe-atunci un fals Chateaubriand³, anume Marchangy⁴, în aşteptarea unui fals Marchangy, anume d'Arlincourt⁵. Clair d'Albe şi Malek-Adel erau cărţi de valoare, doamna Gottin⁶ fiind socotită cel mai mare scriitor al timpului. Institutul îl ştergea pe Napo­leon Bonaparte de pe lista academicienilor. O ordonanţă regală făcea din Angouleme şcoală de marină, pentru că ducele d'Angouleme fiind mare amiral, era de la sine înţeles că oraşul Angoulâme avea de drept toate cali­tăţile unui port maritim, fără de care principiul monarhic ar fi fost ştirbit. In Consiliul de miniştri se discuta chestiunea dacă puteau fi îngăduite desenele reprezentînd acrobaţii, care împănau afişele lui Franconi⁷, în jurul cărora se adunau ştrengarii străzilor. Domnul Paes⁸, autorul operei Agnesa, un om cumsecade, cu obrazul pătrat şi cu un neg pe obraz, dirija concertele cu public restrîns, din strada Ville-l'Eveque, ale marchizei de Sassenaye. Toate fetele cîntau Pustnicul din Saint-Avelle,

1 Procuror general la Paris pe timpul restauraţiei, renumit prin cruzi­
mea cu care înăbuşea orice manifestare antimonarhică.

² Avocat, maf tîrziu procuror ; în această calitate a susţinut acuzaţiile
regimului reacţionar al restauraţiei împotriva cunoscutului pamfletar Paul-
Louis Courier, care denunţa reacţiunea feudalo-catolică de pe vremea
aceea.

³ Scriitor francez (1768—1848), reprezentant al preromantismulul re­
acţionar.

⁴ Scriitor preromantic francez (1782—1826), cu pronunţate tendinţe reac­
ţionare, de refugiu în trecut şi de exaltare şovină.

⁶ Romancier francez lipsit de talent, prolix şi grandilocvent, de la în­ceputul secolului al XlX-Iea.

⁸ Scriitoare franceză din timpul lui Napoleon I, autoare de neînsemnate romane sentimentale.

1 Patronul unui circ din Paris, cunoscut mai înainte ca clovn şi acrobat.

⁸ Compozitor italian preţuit în Franţa, unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă.

11*

141

eu cuvinte de Edmond Geraud'. Le Nain Jaune² se preschimba în Miroir. Cafeneaua „Lemblin" ţinea cu împăratul împotriva cafenelei „Valois", care ţinea cu Burbonii. Pe domnul duce de Berry³, care începuse să fie pîndit de pe acum din umbră de către Louvel, îl căsătoriseră cu o principesă de Siciîîa. Era un an de cînd murise doamna de Stael⁴. Soidaţii din escorta re­gală o fluierau pe domnişoara Marş⁶. Ziarele mari erau mititele. Formatul lor era restrîns, dar libertatea lor era mare. Le Constitutionnel⁶ era constituţional. Minerva îl numea pe Chateaubriand, Chateaubriant. T-ul acesta îi făcea pe burghezi să rîdă pe seama cunoscutului scriitor. In ziare vîndute, ziariştii prostituaţi insultau proscrişii din 1815; David⁷ nu mai avea talent, Arnault⁸ nu mai avea spirit, Carnot⁹ nu mai era cinstit, Soult¹⁰ nu cîştiga nici o luptă; Napoleon într-adevăr nu mai avea geniu. Nu e pentru nimeni o taină că scrisoarea adresată prin poştă unui surghiunit ajungea rareori la destinaţie; po­liţiile îşi făceau o datorie religioasă din a le opri. Faptul nu e nou; Descartes, pe cînd era în surghiun", se

' Scriitor francez de mîna a doua (1780—183!). eare manifesta zgomo­tos, tn versuri şi proză, opinii ultraregaliste.

2. 
   Numele unei reviste satirice (1814—1815).
   
3. 
   Al doilea fiu al viitorului rege Carol al X-lea ; asasinat la !3 fe­
   bruarie 1820 de către lucrătorul Louvel, drept răspuns la teroarea albă
   a restauraţiei.
   
4. 
   Cunoscuta scriitoare franceză cu tendinţe liberal-burgheze, perse­
   cutată de Napoleon.
   
5. 
   Actriţă la Comedia Franceză.
   

< Constituţionalul, unul dintre cele mai citite ziare ale opoziţiei bur­gheze faţă de regimul restauraţiei.

7. 
   Pictor celebru pe vremea revoluţiei şi a imperiului ; şef al şcoalei
   „clasice" ; deputat tn Convenţiunea Naţională şi regizor al festivităţilor
   republicane, a lucrat mai tîrziu pentru Napoleon.
   
8. 
   Autor dramatic şi fabulist francez (1766—1834).
   

o Deputat în Conversiunea Naţională şi membru tn Comitetul salvării publice, organizator al victoriilor republicane împotriva invadatorilor pru­saci şi austrieci. Exilat de restauraţie ca regicid.

10 Mareşal al lui Napoleon, a avut un rol de seamă tn victoria de la Austerlitz.

U Filozoful francez Rene Descartes (1596—1650) s-a exilat voluntar în Olanda, unde a găsii un climat mai favorabil libertăţii de gîndlre.

142

plîngea de asta, David, într-un ziar belgian se arătase cam supărat din pricină că nu primea scrisorile ce-i erau adresate; lucrul acesta păruse hazliu foilor rega­liste, care-şi băteau joc de cel proscris. După cum spu­neau : regicizii sau votanţii, duşmanii sau aliaţii, Napo­leon sau Buonaparte ' — doi oameni puteau fi despărţiţi mai mult decît de o prăpastie. Toţi cei cu bun simţ erau de părere că veacul revoluţiilor fusese închis o dată pentru totdeauna de către regele Ludovic al XVIII-lea, supranumit „autorul nemuritor al Chartei²". La Pont Neuf se sculpta cuvîntul Redivivus pe soclul care aştepta statuia lui Henric al IV-lea. Domnul Piet³ schiţa în linii mari, în strada Therese numărul 4, convorbirea sa pentru întărirea monarhiei. In situaţii grele, şefii dreptei spuneau: „Trebuie să-i scriem lui Bacot⁴". Canuel, O'Mahony şi de Ghappedelaine schiţau, aprobaţi întru-cîtva de Monsieur⁵, ceea ce trebuia să fie mai tîrziu „conspiraţia de pe malul apei"⁶. Acum Negru⁷ urzea deopotrivă.

1. 
   Regicizii sau votanţii • depulaţii care tn ianuarie 1793 votaseră con­
   damnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea erau numiţi „regicizi",
   ucigaşi de rege, de călre reacţiunea feudală. Duşmanii sau aliaţii: ocu­
   panţii englezi, prusaci, austrieci şi ruşi, care sprijineau în 1815 şi tn
   anii următori restauraţia Burboniîor ; bonapartiştii ti considerau duş­
   mani. Buonaparte: regaliştii afectau să numească astfel pe Napoleon, cu
   pronunţarea corsicană a numelui său de familie.
   
2. 
   Constituţie promulgată în 1815 de Ludovic al XVIII-lea cu un mini­
   mum de concesii liberalismului burghez. A fost în vigoare, cu unele mo­
   dificări, din 1830 pînă în 184S.
   

^s Publicist ulirEregalist din timpul restauraţiei Burboniîor.

* Politician din timpul restauraţiei ; deputat ultraregalist, apoi prefect; nu lua niciodată cuvîntul în Cameră şi vota totdeauna cu guvernul.

⁵ Titlul de Monsteur se dădea în Franja fratelui mal mic al regelui.

' Conspiraţie urzită în 1818 de cei mai mulţi deputaţi ultraregalişti, printre care cei numiţi de V. Hugo. Era îndreptată împotriva lui Decazes, primul ministru, socotit prea indulgent faţă de bonapartişti şi liberalii burghezi.

⁷ Grupare secretă conspirativă a burgheziei liberale, descoperită şi de­ferită Justiţiei în cursul anului 1817.

Delaverderie se consfătuia cu Trogoff'. Decazez ², spirit liberal într-o oarecare măsură, stăpînea. In fiecare di­mineaţă Chateaubriand, în picioare în faţa ferestrei iui din strada Saint-Dominique numărul 27, în pantaloni cu elastic şi papuci, cu părul încărunţit sub basmaua de mătase, cu ochii ţintă la oglindă, cu o trusă completă de chirurg-dentist deschisă înaintea lui, îşi curăţa dinţii lui foarte frumoşi, în timp ce-i dicta lui Pilorge, secretarul său, variantele cărţii lui : Monarhia după principiile Chartei. Critica îl prefera pe Lafon³ lui Talma⁴. De Feletz⁵ semna A; Hoffman ° semna Z. Charles Nodier⁷ scria Therese Aubert. Divorţul era des­fiinţat. Liceele se chemau colegii. Colegienii, împodobiţi la guler cu o floare de crin de aur, se încăierau pentru regele Romei^s. Poliţia palatului o înştiinţa pe alteţa-sa regală Madame că pe portretul expus pretutindeni dom­nul duce de Orleans⁹ era mai arătos în uniformă de colonel-general de husari decît domnul duce de Berry în uniformă de colonel-general ăt>, dragoni, ceea ce era foarte grav. Oraşul Paris aurea din nou pe cheltuiala sa Palatul Invalizilor ^!0. Oamenii serioşi se întrebau ce-ar

1. 
   Delaverderie, om politic de pe vremea restauraţiei. Trogoff, feudal
   breton care servise tn timpul emigraţiei tn armata austriacă ; intim al
   contelui d'Artois, era cunoscut sub restauraţie ca agitator reacţionar.
   
2. 
   Ministru al poliţiei, apoi preşedinte al Consiliului de miniştri sub
   Ludovic al XVIII-lea. Guverntnd după indicaţiile regelui, a căutat un drum
   de mijloc între liberali şi ultraregalişti.
   
3. 
   Actor de tragedie In timpul imperiului şi al restauraţiei.
   

* Actor francez de mare talent, admirat de Napoleon şi deci subapreciat
de presa reacţionară a restauraţiei.

5 Critic literar al ziarului Journal des Debais, adversar al romantismu­lui (1777—1850).

• Autor dramatic şi critic literar pe vremea restauraţiei, colaborator
la Journal des Debats (1760—1828).

1 Scriitor francez, autor de povestiri exotice (1780—1844) ; unul dintre promotorii romantismului.

8 Fiul lui Napoleon I, care n-a domnit niciodată, nicăieri.

» Viitorul rege Ludovic-Filip (1830—1848).

ic Palat din Paris. A adăpostit multă vreme pe invalizii din războaie. In 1840 rămăşiţele Iui Napoleon I, adusa de la Sftnta Elena, au fost de­puse sub cupola acestui palat.

144

face în cutare sau cutare ocazie domnul de Tringuelague; domnul Clausel de Montals se deosebea asupra mai mul­tor puncte de domnul Clausel de Gousserguesc ; domnul de Salaberry nu era mulţumit'. Actorului Picard², care era membru al Academiei, unde actorul Moliere nu putuse intra, i se juca Cei doi Philibert la Teatrul Odeon, pe al cărui fronton se mai citea desluşit Teatrul împărătesei, cu toate că literele fuseseră smulse de la locul lor. Lumea era pentru sau împotriva lui Cugnet de Montarlot³, Fafvier⁴ era turbulent; Bavoux^s era revoluţionar. Librarul Pellicier publica o ediţie a lui Voltaire cu urmă­torul titlu : Opere de Voltaire, de la Academia Franceză. „Asta aduce cumpărători", spunea acest editor naiv.

După părerea generală, Charles Loyson^c era geniul veacului; invidia începea să-l muşte, semn de glorie; pe socoteala lui se făceau versuri ca acestea :

Loyson ; chiar şi cîad zboară se simte că are labe⁷

Deoarece cardinalul Fesch refuzase să demisioneze, eparhia Lyonului era administrată de către domnul de Pins, arhiepiscopul de Amasia. Datorită unui memoriu al căpitanului Dufour, mai tîrziu general, începea între

1. 
   Politicieni ultraregallşti, nemulţumiţi de primul ministru, ducele de
   Richelieu, pe care-l socoteau prea moderat; cereau dezlănţuirea teroarei
   albe.
   
2. 
   Actor şi autor dramatic (1769—1828), ale cărui comedii de intrigă re­
   flectă moravurile din timpul imperiului şi restauraţiei.
   
3. 
   Om politic din timpul restauraţiei, militant al opoziţiei burghezo-
   liberale faţă de teroarea albă.
   

* Profesor la Facultatea de drept din Paris ; foarte popular printre studenţi în timpul restauraţiei pentru convingerile sale liberale.

5. 
   General al imperiului, raliat regimului restauraţiei, care l-a numit
   senator inamovibil (pair) ; trecutul său nu inspira însă încredere ultra-
   regaliştilor.
   
6. 
   Critic cu vederi strîmte al revistei literare Le Lycie franţals şi poet
   mediocru (1791—1820), premiat totuşi de Academia franceză fiindcă tă-
   mîia în versuri pe puternicii zilei, începînd cu Ludovic al XVIII-Iea.
   

^ Mame quand Loyson voie, on seni qu'il o des paites. L'olson «• boboc de gîscă ; joc de cuvinte intraductibil (n. t.).

Elveţia şi Franţa cearta din valea Dappes '. Saint-Sîrnon ², neluat în seamă, îşi construia un vis sublim.

Exista la Academia de Ştiinţe un Fourier³ celebru, pe care posteritatea l-a uitat, şi în nu ştiu ce pod, un Fou­rier obscur, de care viitorul îşi va aduce aminte. Lordul Byron începea să iasă din găoace; o notiţă dintr-un poem de Millevoye⁴ îl vestea Franţei în termenii aceştia : „un oarecare lord Bayron". David d'Angers⁵ încerca să fră-mînte marmura. Abatele Garon⁶ vorbea cu multe laude, într-un cerc restrîns de seminarişti din fundătura Feuillan-tines, despre un preot necunoscut, anume Felicite Robert, care deveni mai tîrziu Lamennais ⁷.

Ceva care scotea fum şi clipocea pe Sena, făcînd un zgomot de cîine care înoată, se ducea şi se întorcea pe sub ferestrele Tuileriiior de la podul Royal Ia podul Ludo­vic al XV-Iea : era un mecanism, nu mare lucru de capul lui, un fel de jucărie, un vis de inventator aiurit, o uto­pie ; într-un cuvînt — un vapor. Parizienii priveau acest ceva nefolositor cu nepăsare. Domnul de Vaublanc⁸, cel care reformase Institutul printr-o lovitură de stat, o ordo­nanţă şi o adunare pripită, după ce făcuse pe alţi acade­micieni, nu mai ajungea, la rîndul lui, să fie şi el aca»

^! Vale din munţii Jura, multă vreme disputată între Franţa şi Elveţia ; din 1815 fusese cedată oficial Elveţiei, dar rămăsese ocupată de francezi, ceea ce provoca dese fricţiuni diplomatice.

2 Socialist utopic francez de seamă (1760—1825).

8 Geometru şi baron al imperiului, l-a însoţit pe Napoleon tn Egipt,

* Poet elegiac de pe vremea imperiului, precursor al lui Lamartine.

5. 
   Sculptor francez, devenit celebru sub Ludovic-Filip ; a sculptat, prin­
   tre alteie, frontonul Pantheonuluî, busturile lui Balzac şi V. Hugo.
   
6. 
   Profesor la Seminarul catolic Sf. Sulpice din Paris (1776—1847).
   

1 Abate, care sub restauraţie era unul din ideologii ofensivei clericale împotriva revoluţiei burgheze şi materialismului mecanicist din secolul al XVIII-lea. Sub Ludovic-Filip va deveni teoretician al socialismului utopie creştin.

8 Ministru de interne tn timpul restauraţiei, deşi fusese prefect sub Na­poleon. Tip de renegat, servind cu zel reactiunea, a epurat Institutul Franţei, de unde a exclus, printre alţii, şi pe marele pictor David ; locu­rile goale le-a încredinţat unor nobili întorşi din emigraţie, fărS nici un merit literar sau ştiinţific. A desfiinţat, de asemenea, pentru un timp, Politehnica, focar de idei liberale.

148

demieian. Cartierul Saint-Germain' şi pavilionul Mar sau ² îşi doreau ca prefect de poliţie pe domnul Delaveau, din pricină că era cucernic. Dupuytren³ şi Recamier ' se luau la ceartă în amfiteatrul Şcolii de medicină şi se ameninţau cu pumnul în legătură cu divinitatea lui Isus Hristos.

Cuvier⁵, cu un ochi la geneză şi cu altul la natură, se silea .să placă reacţiunir bigote, punînd fosilele în armonie cu textele bibliei şi făcîndu-i pe mastodonţi sâ-l preamărească pe Aloise. Domnul Francois de Neufcha-teau⁶, lăudabil cultivator al amintirii lui Parmentier, făcea mii de sforţări pentru ca pomme de terre să fie pronunţat parmentiere, dar fără să izbutească. Abatele Gregoire⁷, fost episcop, fost partizan al Convenţiunii şi fost senator, trecuse în polemica regalistă în starea de „mîrşavul Gregoire". Această expresie pe care am între­buinţat-o — „a trece în starea de" — era socotită de către domnul Royer-Collard⁸ ca neologism. Sub cea de-a treia arcadă a podului lena se putea deosebi, după albeaţa ei, piatra cea nouă cu care fusese astupată, cu doi ani în urmă, gaura de mină săpată de Bliicher⁹ pen­tru a azvîrii podul în aer. Justiţia chemase la bară pe un om care, văzîndu-l pe contele d'Artois intrînd la

1. 
   Cartier care grupa pe atunci aristocraţia partizană a vechiului regim,
   
2. 
   Aripă a palatului Tuileriilor, locuinţă a ducelui de Berry sub restau­
   raţie şi loc de adunare a ultraregaliştilor.
   
3. 
   Chirurg celebru pe vremea restauraţiei.
   

4 Medic şi profesor Ia Facultatea de medicină pe vremea restauraţiei,
s Cunoscut geolog şi paleontolog francez (1769—1832).

⁶ Om politic şi scriitor francez (1750—1828) ; ministru de interne pe vremea directoriului (1797) ; senator al imperiului. Sub restauraţie s-a ocupat numai de agronomie si literatură.

■ Preot din Lorena, care a aderat la revoluţia din 1739; deputat tn Constituantă şi In Convenţiunea Naţională ; episcop al departamentului Loir-et-Cher după organizarea bisericii constituţionale; persecutat sub restauraţie pentru convingerile sale liberale şi republicane.

s Moralist şi om politic francez (1763—1845). Pe vremea restauraţiei a fost şefu! „doctrinarilor", liberali moderaţi dorind colaborarea cu un monarh constituţional.

9 General prusac. Sosirea trupelor sale pe cîmpul de bătălie de la Waterloo tn momentul cel mai critic a! operaţiilor a asigurat victoria îm­potriva lui Napoleon,

147

Notre-Dame, spusese cu glas tare: „Pe dracu ! duc dorul vremii cînd îl vedeam pe Bonaparte şi pe Talma intrînd la braţ la Balul Sauvage". Cuvinte subversive. Şase luni închisoare. Trădătorii se arătau în toată goliciunea lor; oameni care trecuseră la inamic în ajunul unei bătălii nu-şi ascundeau întru nimic răsplata primită pentru aceasta şi se înfruptau în plină zi, cu neruşinare şi cinism, din averi şi demnităţi; dezertorii de la Ligny şi Quatre-Bras', cu dezmăţul ticăloşiei lor plătite, îşi trîmbiţau devotamentul monarhic, uitînd ce scrie în Anglia pe pere­tele dinăuntru al closetelor publice; Please adjust your dress before leaving².

Iată, unele peste altele, lucrurile care mai rămîn din anul 1817, astăzi uitat. Istoria nesocoteşte toate aceste particularităţi şi nici nu s-ar putea altfel; ar copleşi-o infinitul. Totuşi, amănuntele acestea, numite pe nedrept mărunte — căci nu există nici fapte mărunte în omenire, nici frunze mărunte în vegetaţie — sînt folositoare.

Pentru că din fizionomia anilor se alcătuieşte chipul veacurilor.

In acest an 1817 patru tineri parizieni jucară „o festă straşnică".

II

DUBLU CUARTET

Parizienii aceştia erau : unul din Toulouse, altul din Lirnoges, al treilea din Cahors şi al patrulea din Mon-tauban; dar erau studenţi, şi cînd spui student, spui parizian; a învăţa la Paris înseamnă a te naşte la Paris.

Tinerii aceştia erau neînsemnaţi; toata lumea a văzut asemenea chipuri; patru mostre ale omului de pe stradă; nici buni, nici răi, nici savanţi, nici neştiutori, nici genii,

1. 
   Victorii ala armatelor lui Napoleon In Belgia, cu ctteva zile înainte
   de dezastrul da la Waterloo.
   
2. 
   Potriviţi vă hainele înainte de a ieşi.
   

yi

nici imbecili; frumoşi, datorită acelui april încîntător care se cheamă douăzeci de ani. Erau patru Oscari oare­care, pentru că pe acea vreme Arthurii nu existau încă. Ardeţi pentru ei parfumurile Arablei, spunea romanţa. Oscar înaintează, Pe Oscar vreau să-l văd. Ossian ' era la modă, eleganţa era scandinavă şi scoţiană, genul engle­zesc pur n-avea să predomine decît mai tîrziu, şi primul dintre Arthuri, Wellington², abia cîştigase bătălia de la Waterloo.

Aceşti Oscari se numeau: unul Felix Tholomyes din Toulouse; altul Listolier din Cahors; altul Fameuil din Limoges; ultimul Blachevelle din Montauban. Bineînţe­les, fiecare avea iubita lui. Blachevelle o iubea pe Favou-rite, numită astfel fiindcă fusese în Anglia; Listolier o adora pe Dahlia, care îşi luase drept poreclă un nume de floare; Fameuil o idolatriza pe Zephine, nume pre­scurtat de la Josephine; Tholomyes o iubea pe Fantine, căreia i se spunea Blonda, pentru părul ei de culoarea soarelui.

Favourite, Dahlia, Zephine şi Fantine erau patru fete încîntătoare, parfumate şi istralucitoare, păstrînd încă ceva din aerul lor de lucrătoare, pentru că, deşi tulburate de dragostele lor uşoare, nu-şi lăsaiseră cu totul deoparte acul şi aţa şi păstraseră pe faţă o urmă din seninătatea muncii şi' în suflet acea floare a cinstei, care supravie­ţuieşte într-o femeie şi după prima ei cădere. Una din­tre aceste patru fete era poreclită „tinerica", pentru că era cea mai mică dintre ele; şi alta „bătrîna". Bătrîna avea douăzeci şi trei de ani. Cele trei dintîi erau mai cu experienţă, mai nepăsătoare şi mai avîntate în vîrtejul vieţii decît Blonda Fantine, care era la prima ei iluzie.

Dahlia, Ze'phine şi mai ales Favourite n-ar fi putut spune acelaşi lucru. In romanul lor abia început se scri-

¹ Bard scoţian legendar (secolul al III-Iea). Sub numele Iu!, un poet
englez din secolul al XVIII-lea, MacPherson, a publicat o culegere de
poeme (1760), care s-au bucurat vreme de un secol de un succes deosebit
tn Europa apuseana.

² Comandantul suprem al armatei engleze în bătălia de la Waterloo:
mai tîrziu, om politic şi prim-ministru al Angliei.

149